ALBINA sI PAIANJENUL

(legendă populară)

Într-un sat peste care demult s-a aşternut uitarea, un sat de-aici de pe
la noi, trăia o bătrână despre care spuneau oamenii că ar şti a solomoni. Prea
mare avuţie nu avea bătrâna, dar nici nu-i vorbă, chiar de-ar fi avut, tot n-ar
fi putut purta de grja ei. Rămăsese mai mult singură. Bărbatul i se călătorise
din astă lume, iar copiii..., copiii de! După ce crescuseră mari, porniseră
fiecare să-şi încerce norocul în lume. O fată şi un băiat.
Fata se nimerise cuminte şi harnică, se tocmise ajutor la un zidar, de-i
căra piatră şi cărămidă la casele ce le ridica. Când şi când, după cum putea şi
ea, dădea fuga la casa părintească, fiindcă vezi, aţa tot acolo o trăgea. Era
inimoasă şi, orice i-ai fi cerut, cu drag împărţea cu tine. Odată intrată în
bătătură, nu mai hodinea o clipă. O ajuta pe bătrână la toate şi, sub mâinile
ei, faţa casei se schimba văzând cu ochii. Îi creştea inima maicăsii văzând
atâta vrednicie, că o lăudau toţi megieşii, dar iute se-ntrista când o-ntrebau
de flăcău. Parcă n-ar fi fost tot de-un sânge.
Băiatul crescuse singuratic şi posac. Încă de mic intrase în ucenicie la
un ţesător şi acum de casa părintească nici nu mai voia să audă. Fugea de
lume, de rude, de prieteni, de toţi. Dacă ar fi putut, doar prin sihăstrii ar fi
stat. Mai prinsese şi-un nărav că tot ar fi luat cu japca de la alţii. O putere de-
ar fi avut, ar fi ţesut o pânză să cuprindă în ea avuţia întregii lumi.
Timpul trecea. Într-o bună zi, cum e rânduiala pământului, sosi
sorocul bătrânei să se petreacă din această lume. Simţindu-şi sfârşitul, chemă
copiii lângă ea. În fuga mare veni fata având ochii în lacrimi. Băiatul însă nu
se arătă. Rău întunecă supărarea ultimul ceas al bătrânei.
 -Fata mea, grăi ea, avere n-am ce-ţi lăsa, dar pentru bunătatea firii tale
îţi hărăzesc ca după moartea mea să fii o albină iubită şi căutată de toată
lumea pentru rodul muncii tale. Ştiu că bucuroasă vei împărţi totul,
îndulcind zilele şi traiul celor necăjiţi. Vei trăi mereu împreună cu toţî ai tăi,
îngrijită cu drag. Fratelui tău, deşi îl iert, îi hărăzesc să se facă păianjen şi,
după firea lui ascunsă, să-şi urzească necontenit pânza numai prin locuri
întunecoase şi ferite de lume. Oamenii, scârbiţi de urâciunea firii lui, or să-l
urgisească oriunde-l vor afla, stricându-i ţesătura. Deşi-l iubeşti, împreună
nu veţi mai fi niciodată.
N-a mai apucat fata să spună ceva, că grabnic bătrâna s-a sfârşit.
De atunci, spune povestea, cei doi –soră şi frate cu chipuri atât de
diferite- trăiesc în tot locul, însă fără a se vedea vreodată. Albina zboară
neobosită sub razele soarelui, din floare în floare,adunând nectar şi dând
darnică oamenilor din mierea ei, în timp ce urâciosul păianjen îşi tot ţese
pânza prin cele mai ascunse cotloane, departe de lumină şi viaţă.
1.Caută în dicţionar înţelesul cuvintelor:
a solomoni =
solomonar =
inimos =
ucenic =
megieş =
avuţie =
posac =
sihăstrie =
rânduială =
soroc =
a hărăzi =
a urzi =
cotlon =
a urgisi =

2.Înlocuieşte fiecare din grupurile de cuvinte de mai jos cu un cuvânt

cu înţeles asemănător:
a purta de grijă=
a trage aţa pe cineva, undeva=
văzând cu ochii=
a lua cu japca=
a sosi sorocul=

3.Enumeră câteva însuşiri ale fiecărui copil al bătrânei.

fata:

băiatul:

4.Care dintre însuşirile fiecăruia se regăsesc la cele două insecte?

albina:

păianjenul:

Inst. Reghina Negoescu

Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”
Târgu-Jiu