You are on page 1of 1

Declinul lui Picasso

Una dintre cele mai revoluţionare personalităţi artistice ale secolului al XX- lea
este , în acelaşi timp , şi una dintre cele mai controversate . Pablo , catalanul a fost
exponentul acelei categorii de mântuitori care au crezut mai mult în instinctualitatea
actului creator decât în elaboraţiile stilistice rafinate .
Picasso a fost în arta europeeană şi (cu precădere în cea franceză) a începutului de
secol nu atât însemnul originalităţii ei temerare şi novatoare, cât accentul, spasmul
negator al valorilor anterioare, în urma căruia s-au putut dezlănţui furtunile ulterioare ale
tuturor „ ismelor” arta europeeană şi nord- americană. Găsim în arta lui Picasso repere
artistice care evocă majoritatea tendinţelor stilistice şi expresive ale modernismului, în
personalitatea lui concentrându-se ca într-o magmă absorbantă , multe din expresiile
artistice afirmate în saloanele pariziene .
După 1928, Picasso rupe, pur şi simplu , articulaţiile imaginii vizuale,
propunându-ne prin desen şi culoare , sinteze şi structuri ale unor forme ce răstoarnă
armonia clasică . Realul însuşi este pulverizat de peneranţa energică , şocantă chiar , a
aventurii fantastice pe care o interprinde , din acest moment , artistul , prin demersul său
creator .El nu se sfârşeşte să preia teme consacrate chiar şi de pictura renaşterii.
Lucrările sunt , desigur emanaţia unei viziuni puternic personalizate , în care ,
întreaga forţă expresivă este transformată , fie în planul culorii , fie în planul construcţiei.
Înclin să cred , că întreaga creaţie a lui Picasso , de după această conversiune se
concentrează în descoperirea şi definirea unei alte sinteze de exprimare
plastică.Libertatea pe care şi îngăduit-o în creaţie , Picasso a fost atât de nemărginită ,
încât însuşi universul artistic pe care l-a imaginat ne apare adesea desensibilizat şi
inospitalier.
Declinul lui Picasso este proiecţia ce o aruncă în arta acestui sfârşit de secol o
asemenea experienţă , dincolo, de către omenire , ostenită de atâtea experienţe
novatoare , a început a se întoarce încet-încet la componenţele sensibile , care i-au
alimentat dintotdeauna existenţa în armonie şi echelibru .

Revista „Luceafărul „ ; nr. 12 ; p.13 , anul 1990


Autor : Corneliu Antim