Wikipedia ni-l infatiseaza cu generozitate pe Walt Disney ca pe un erou, o figura

parentala a desenului animat mondial. O carte prezentata pe larg de BBC si Business

Week demasca imaginarul colectiv : Disney a fost mai ”uman” decat multi americani.
Fumator inrait , rasist, desenator mediocru si manager defectuos , Disney a fost
considerat de multi colabortari apropiati un dictator(angaja garzi pentru a-si motiva
angajatii si era complet impotriva sindicatelor). Desi dependent in totalitate de stafful sau,
staff ce-i mentinea mitul, Walt Disney era renumit pentru capacitatea sa de a-si proiecta
filme intregi in imaginatie si de a le transpune in detaliu, cu sacrificiul propriilor angajati.

(Poza cu autograf a lui Disney, poza din colectia lui Pip Wilson)

Cu sau fara figura ”parentala” a lui Disney majoritatea celor de varsta mea au trait in
copilarie o asa numita perioada Disney. In loc sa insir filmele Disney din anii 30′ in anii
2000 (lista pe care o puteti gasi online), voi incerca in continuare sa prezint cateva lung si
scurt metraje de animatie pe care sunt covins ca o parte din cititorii blogului sigur le-a
prins.

Majoritatea creatiilor disney din perioada 30′-70′ a intrat in Romania prin intermediul
exploziei casetelor VHS de dupa revolutie, explozie care s-a potolit abia prin 1998-1999.
Pe casetele alea piratate am dat noi de Mowgli si Baloo, Pinnochio , Ariel si Belle.
Inainte de asta au fost insa personajele clasice Disney : Mickey Mouse, Donald, Goofy .
Desi Mickey Mouse este personajul clasic Disney, si cam singurul creat de el, trebuie sa
recunosc ca intotdeauna favoritul meu a fost Donald. Donald era genial pur si simplu :
Fie ca vorbea, fie ca dadeam peste varianta lui inteligenta, cu nepotei, Donald era
simpatic. Mickey era prea rational pentru mine…(asta e o fraza pe care nu as vrea sa o
mai citesc peste ani)
Apoi au urmat Pinocchio si Cartea Junglei. Daca Pinocchio era difuzat destul de des
duminica pe TVR si devenise un fel de placere personala, Cartea Junglei era altceva.
Cartea Junglei era un cult. Existau doua tipuri de pusti : Aia care vazusera Cartea Junglei
si aia care nu. Era genul de chestie pe care o puteai vedea de X ori fara sa te plictistesti.
Desigur, desene precum Alba ca Zapada (primul lung metraj animat Disney) sau mai
tarziu Cenusareasa erau distractive dar pur si simplu nu se comparau.

Din categoria filmelor Disney ale anilor 50-70′ , filme ce le gaseai neaparat pe caseta ar
mai merita amintite Mica Sirena (deja stiam pe dinafara intro-ul), 101 Dalmatieni,
Robin Hood (da ,ala cu vulpea) si Pisicile Aristocrate. Nici filmuletul cu pisoiul Oliver
nu pot spune ca nu mi-a placut insa nu se compara cu All Dogs Go The Heaven, insa asta
nu mai intra in sfera Disney.

De baza a fost si Frumoasa si Bestia dar deja intram in epoca Disney post 90′. Tot aici
sunt de remarcat cele doua filme care au devenit francize : Aladdin (1992) si Hercule
(1996). Ambele beneficiau de jocuri pe PC (da, eu in 1994 aveam PC) insa Aladdin a
avut avantajul unui serial difuzat ulterior si pe TVR, serial de la care am retinut doua
lucruri : existau si oameni talentati in acel departament TVR si Horia Brenciu inca putea
sa cante pe generic (Cand zile si nopti de foc argintiuuuu…\Pamantul arab…)

Un alt desen care a rupt pustii in doua si pe care l-am urmarit la cinematograf a fost
regele Leu. Cand eram in clasa a doua – a treia, pustii se separau din nou in cei ce au
vazut filmul la cinema si cei ce asteptau sa ”iasa pe caseta”.

Anii Disney au trecut destul de repede si un ultim contact avut cu filmele lor a fost pe la
inceputul anilor 2000 prin The Emperor’s New Groove, un film mai mult decat reusit si
prin Brother Bear, un filmulet trist ce amintea de prima epoca Disney.

(The Emperor’s New Groove)