Notiunea de administratie publica

Statul, termen care sugereaza un „nucleu central”, in realitate este o retea de

organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii
si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date.

Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la
randul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala,
Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamant
asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de
„administratie publica” se poate intelege facand conexiunea intre cele mentionate
anterior cu adjectivul „public, -a” care arata apartenenta unei colectivitati sau
provenienta de la o colectivitate. Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii
diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita
dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice insa
difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe intreg teritoriu national
sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese.

Pentru a intelege mai bine notiunea de administratie publica si raporturile stabilite

de aceasta cu celelalte puteri din stat in special raportul dintre administratia publica
si executiv vom analiza titlul III din Constitutie din perspectiva principiului
separatiei si echilibrulul puterilor.Lui John Locke, filosof si jurist englez, ii revine
meritul de a fi cercetat pentru prima data, mai metodic si intr-o lumina noua,
principiul separatiei puterilor.

In lucrarea sa, “Essay on civil guvernment”, Locke sustinea existenta a trei puteri :
legislativa – trebuie sa apartina parlamentului si era considerata putere suprema
deoarece dicta reguli de conduita general obligatorii, executiva – limitata la
aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevazute si
determinate prin lege, urma sa fie incredintata monarhului, federativa – era
incredintata tot regelui si avea in competenta sa dreptul de a declara razboi, de a
face pace si de a incheia tratate. Elaborarea acestei teorii apartine, insa, lui
Montesquieu, care in lucrarea “Despre spiritul legilor”, afirma ca libertatea este
posibila numai daca cele trei puteri ale statului sunt independente.

“Atunci cand in mainile aceleiasi persoane sau aceluiasi corp de dregatori, puterea
legislativa este intrunita cu puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se poate
naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat sa faca legi tiranice pe care sa le
aplice in mod tiranic”.

In Constitutia Romaniei, Titlul III este consacrat autoritatilor publice si el are o

structura care determina concluzia ca, desi Constitutia nu consacra „expresis
verbis” principiul separatiei puterilor in stat, aspect pe nedrept criticat uneori, din
substanta reglementarilor sale deducem o consacrare implicita a acestui principiu.