Povestire pe momente ale subiectului Alexandru lapusneanul

Alexandru Lapusneanul

- povestire pe momente ale subiectului -

Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept sursa trecutul istoric al poporului nostru, realizand
prima nuvela istorica valoroasa din literatura romana, “Alexandru Lapusneanul”. Autorul infatiseaza ultimii 5 ani din a doua
domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani caracterizati prin razbunare plina de cruzime a voievodului impotriva boierilor
tradatori.
Titlul nuvelei aduce in prim-plan personalitatea impresionanta a personajului principal, Alexandru Lapusneanul, ramas in istorie
mai ales prin a doua sa domnie. El apare drept tipul domnitorului tiran, a carui cruzime este determinata de dorinta sa de
razbunare fata de boierii tradatori.
Nuvela este structurata pe 4 parti, fiecare fiind precedata de un moto, care concentreaza printr-o replica sugestiva continutul
fiecarei parti.
Expozitiunea : Primul capitol sub motoul “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…” relateaza episodul venirii lui Alexandru
Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe tronul pentru a doua domnie. Acum la conducerea tarii de afla Stefan Tomsa care-l
inlaturase de la domnie pe Iacob Eraclid, poreclir Despot-Voda. La randul sau Lapusneanul fusese izgonit de la scaunul tarii de
catre Despot-Voda. El izbutise sa aune osti turcesti si venise acum in Moldova cu gandul de a izgoni “pre rapitorul Tomsa”.
Aceiasi boieri care-l tradase in prima domnie venisera acum sa-l intampine aproape de granita: vornicil Motoc, postelnicul
Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia se inchina in fata lui Lapusneanul, dorind sa-l convinga sa renunte la tron
deoarece “tare este linistita iar iar norodul nu te vrea nici te iubeste”.
Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei,
raspunzand boierilor cu fermitate:”Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”(…) si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi (…).
Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto “Ai sa dai sama, doamna!…” si incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul care
nu intampina nici o piedica, deoarece Tomsa fugise in Valahia. Lapusneanul este primit de norod cu speranta. Prima masura pe
care o ia Lapusneanul este aceea de a arede toate cetatile Moldovei in afara de Hotin cu scopul de a starpi “cuiburile
feudalitatii”si sa se razbune pe boierii tradatori dar, la cea mai mca banuiala sau impotrivire, ii ucide fara mila. Doamna
Ruxandra incearca sa-l induplece sa crute vietile boierilor, gandindu-se la credinta in Dumnezeu si lacrimile jupaneselor vaduve.
Cu riscul de a fi pedepsita cu moartea, doamna Ruxandra ii relateaza vorbele unei jupanese vaduve cu 5 copii, care a amnintat-o
ca va da seama pentru faptele voievodului, in timp ce-I arata capul insangerat al boierului ucis infipt intr-o teapa.
dn811i1533fnnn
Afland de frica sotiei sale si auzindu-i rugamintea, Lapusneanul ii promite ca a doua zi ii va da un leac pentru frica , iar peste
doua zile nu va mai vedea asemenea privelisti sangeroase.
Punctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol “Capul lui Motoc vrem…”. Alexandru Lapusneanul facuse de stire tuturor
boierilor sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu scopul de a
impaca pe domnitor cu boierii. La ospatul de impacare de la curtea domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri
ale caror capete sunt asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida. Vazand acesta dovada de cruzime, doamna Ruxandra lesina
neacceptand aces “leac de frica”.
In acest timp, putinii slujitori aflati in curte venise la portile curtii domnesti. Acestia au inceput sa strige “Capul lui Motoc
vrem”. Lapusneanul il dadu pe Motoc multimii si intr-o clipa il facu bucati, pedepsind astfel un alt boier tradator.
Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto “De ma voi scula pre voi am sa popesc si eu…”. Timpde 4 ani
Alexandru Lapusneanul nu a mai taiat capetele boierilor, dar nascocise alte moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea ochi, taia
maini.
Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si doreste sa se calugareasca. Mitropolitul ii indeplineste dorinta
dandu-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de calugar ii alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai intru credinta : “M-
atapopit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu
tancul ei!”
Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I pune sotului ei otrava in
bautura.
Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost inmormantat la manastirea Slatina unde se vede si
astazi portretul lui si al familiei sale.
Alexandru Lapusneanul este pesonajul principal, individual, protagonist si central, cu profil moral mai mult negativ. Principala
trasatura de caracter a acestuia este dorinta de razbunare. El este asemenea lui Hamlet din tragedia shakespeariana, ambii fiind
dominati de o sete de razbunare.
De la inceput prezinta o ambitie iesita din comun, nu renunta la planul sau de razbunare cand asculta rugamintile boierilor soli si
raspunde in consecinta, cu multa ipocrizie:” –Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteira ca
un fulger, si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia dumneavoastra. Sa ma-ntorc ? Mai
degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt. A! Nu ma vrea tara ? Nu ma vreti voi, cum intaleg ?”
Este disimulant si intelept, isi da repede seama de planurile boierilor cand acestia ii fac propuneri. Este abil in folosirea
cuvintelor in folosul sau si il acepta pe Motoc langa el, nu pentru ca ii este trebuitor, ci pentru ca vrea sa-l pedepseasca:”-Sa ma-
ncred in voi ? zise Lapusneanul intelegand planul lui. Pesemne gandesti ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: „Lupul parul
schimba, iar naravul ba ? Nu stiu, ca fiind mai mare peste ostile mele, cum ai vazut ca m-au biruit, m-ai lasat ? […] Dar tu
Motoace ? invechit in zile rele, deprins a te ciocoii la toti domnii, ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pe
Tomsa, […] iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji in sangele tau; te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi
de blastemurile norodului.”
Ipocrizia lui depaseste orice limita in momentul in care se duce la mitropolie, „imbracat cu toata pompa domneasca”, si tine
discursul catre boieri. Lapusneanul se preface a fi bun la suflet, cu gandul de a se impaca si nici un boier nu se gandeste la
adevarata lui fata, cazand fiecare in capcana intinsa, in afara de Stroici si Spancioc:”Boieri dumneavoastra! De la venirea mea
cu a doua domnie si pana astazi am aratat asprime catre multi; m-am aratat cumplit, rau, varsand sangele multora. Unul
Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de aceasta; dar dumneavoastra stiti ca m-a silit numai dorinta de a vede
contenind galcevile si vanzarile unora si altora, care tineau la rasipa tarii si la peirea mea. Astazi sunt alte trebile. Boierii si-au
venit in cunostiinta; au vazut ca turma nu mai poate fi fara pastor, si pentru ca zice mantuitorul: Bate-voi pastorul, si se vor
iprastia oile.
Boieri dumneavoastra! Sa traim de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele zece porunci: Sa
iubesti aproapele tau ca insusi pre tine, si sa ne iertam unii pre altii!”.
-2-

In scurt timp, Lapusneanul isi arata adevarata lui fata. El devine impulsiv, dur cu sotia lui, desi inainte se purta frumos:” –
Muiere nesocotita! Striga Lapusneanul, sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razima pe junghiul din
cingatoarea sa.”.
Razbunarea lui fara limita, rautatea, ura, il determina sa comita un macel, dand astfel si un „leac de frica” doamnei Ruxandra
careia ii era teama, imaginea mortilor o infiorau.
Lapusneanul cunoaste intentiile poporului si stie de „afacerile” lui Motoc, astfel ca nu se opune uciderii acestuia, gasind totodata
un prilej pentru a-l pedepsi pentru ca l-a vandut:”Du-te mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cand imi spuneai
ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara”.
Domnitorul devine o fiara, daca nu mai omoara, acum ii mutileaza si ii chinuie pe oameni. Ambitia il face sa continue lupta
impotriva boierilor tradatori, ramanandu-i de rezolvat doar pe Spancioc si pe Stroici, care au fugit peste hotare, in Polonia:”Dar
pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenesti, nascoci tot felul de schingiuiri. Scotea ochi, taia maini,
ciuntea si seca pe care prepus”.
Inbolnavindu-se, Lapusneanul cade in delir si cere sa fie calugarit. Cand se trezeste devine agresiv, da dovada de impulsivitate si
foloseste un limbaj neadecvat cand vorbeste cu mitropolitul:”Boaita fatarnica! adauga bolnavul zbuciumandu-se a se scula din
pat; taca-ti gura; ca eu, care te-am facut mitropolit, eu te desmitropolesc. M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am
sa popesc si eu !”.
Nebunia lui ia proportii, ajunge chiar sa-si ameninte cu moartea copilul si sotia:” Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati
impreuna cu tancul ei, ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si a dusmanilor mei…”. Si in ultimele clipe ale vietii lui,
Lapusneanul doreste moartea boierilor tradatori. El a avut parte de multe chinuri si suferinte pana si-a dat duhul, fiind poate
rasplatit pentru toate crimele si rautatile pe care le-a savarsit.
Prin comportamentul sau, Lapusneanul poate deveni tipul domnitorului tiran, un artist al disimularii, o bruta insetata de sange,
care priveste macelul ca pe o ceremonie(punerea capetelor sub forma de piramida in functie de ranguri), un om intelept care stie
sa manipuleze supusii, dovedind totodata abilitate in folosirea limbajului, si nu numai atat.
Tema
Prima nuvelă istorică din literatura română, aceasta specie a genului epic fiind de altfel proprie romantismului, “Alexandru
Lăpuşneanul” apare în primul număr al revistei “Dacia literara”, înscriindu-se într-una din direcţiile imprimate de programul
acesteia: inspirarea scriitorilor din istoria patriei. “Alexandru Lăpuşneanul” va fi astfel o nuvelă romantică tocmai prin tema
abordată: evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu.
Personajele

Romanstismul nuvelei frapează însa prin caracterul personajului de excepţie Alexandru Lăpuşneanu. Apreciat constant drept un
erou romantic, prin calităţi de excepţie şi defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, eroul lui Costache Negruzii este
un personaj complex, bine individualizat.

George Călinescu aprecia, că „Lăpuşneanul apare ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai putin a unui
portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală”, precum şi faptul că „echilibrul între convenţia
romantică şi realitatea individului e minunea creaţiei lui Negruzii.”

Este tipul domnitorului tiran şi crud, cu o voinţă puternică (“Să mă întorc? Mai degraba-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăt”)
şi cu spirit vindicativ (răzbunător).

Îl caracterizează cruzimea nemăsurată, trăsatura tipic romantică, provenită dintr-o ură fără margini, dusă la paroxism, faţă de
boierimea tradatoare, ceea ce include personajul în anormalitate, specifică romantismului.

Destinul personajului principal este cel al unui om obişnuit pus în împrejurări neobişnuite.

Alcătuit din urcuşuri şi coborâşuri (de la funcţia de stolnic la coroana voievodală sau după ce este trădat de boieri şi pierde
scaunul domniei, merge la Constantinopol, de unde se întoarce cu oşti, îl detronează pe Tomşa, ajunge domnitor pentru a doua
oară şi loveşte fără milă în boieri, răpus de boală, moare otravit de propria-i soţie), acest destin este marcat de forţa distructivă a
celui care-l poartă.

La modul romantic, Lăpuşneanul este un demon alcătuit din constraste puternice (luciditate politică, hotărâre, tenacitate,
inteligenţă, viclenie, nesăbuinţă, disimulare şi, mai ales, cruzime).

Demonul are nevoie de o putere în scenă grandioasă pentru a-şi realiza răzbunarea ca formă a erorii sale axistenţiale, iar chipul i
se profilează pe un fundal de foc sânge şi suferinţe.

Specifică personajelor romantice le este şi complexitatea caracterului. Portretul lui Alexandru Lăpuşneanul este alcătuit din
lumini şi umbre. În deschierea nuvelei, aflăm chiar din spusele domnitorului că în prima sa domnie nu a existat vărsare de
sânge, a făcut dreptate tuturor, dovadă că Lăpuşneanu este capabil de o conducere în care crima nu este ridicată la rang de lege.
Faptele voievodului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor trădători, iertarea pe care o cere, cu
pocăinţă, boierilor, leacul de frică oferit gingaşei şi miloasei doamne, aruncarea lui Moţoc în mâinile mulţimii furioase pun în
lumină un domn absolut, un tiran al epocii medievale, care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea boierilor.
Negruzzi a înteles astfel „spiritul cronicii române şi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealităţi”. (G.
Călinescu)

Antiteza angelic-demonic se realizează la nivelul personajelor Roxandra-Lăpuşneanul şi are rol bine determinat: „numai
raportată la umanitatea ei, putem înţelege marginile criminalităţii lui Lăpuşneanul”(D. Popovici)

Temele abordate specific romantice sunt:IstoriaPatriotismulLuptele socialeDorinţa de mărire,Răzbunarea,Soarta schimbătoare