Safirul

SAFIRUL

Safirul, considerat de unii astrologi ca piatra lunii septembrie, a devenit piatra

pretioasa albastra proeminenta dealungul mileniilor. Persii antici credeau ca
refexiile safirului pictau cerul raiului. Se pare ca numele i se trage din latinescul
"sapphires", care insemna albastru.

Daca albastrul, culoarea safirului cea mai cunoscuta data de continutul de fier si titan,
devenise culoarea traditionala, ulterior au fost descoperite insa aproape toate culorile de
safir exceptand rosul, care este de fapt rubin, de la incolor, datorita lipsei altor elemente
chimice in compozitie (a nu fi confundat cu diamantul) si alb, pana la culori fanteziste,
cum sunt galben (datorat continutului foarte redus de fier), galben-portocaliu, portocaliu,
coniac, roz, violet, mov si verde, precum si diverse variante ale acestor culori. De fapt,
safirul alb a devenit pentru multi un inlocuitor natural al diamantului. Variantele de safire
fanteziste sunt uneori alese de clienti ca inlocuitori pentru alte pietre colorate, mai putin
rezistente.

Este considerat cea mai importanta si mai versatila piatra din familia pietrelor pretioase.
Desi safirul nu are stralucirea diamantului, are totusi o stralcire aparte. Safirul este taiat in
aproape toate formele in care se taie si diamantul. In plus, ca si rubinul, safirul poate avea
efecte optice de stea in sase colturi (efect de asterism), sau ochi de pisica (chatoianta)
atunci cand este taiat in forma de caboson (denumita si forma de dom). O alta calitate
unica a unelor safire, ca si a unelor rubine, este aceea de a-si schimba culoarea in functie
de unghiul in care cade lumina si este privit fata de linia mediana a pietrei (acest efect se
numeste pleocroism).
 Diamantul

Diamantul e carbon, ca şi creionul dermatograf sau cărbunele. Pare imposibil de

crezut că despre simbolul iubirii veşnice se poate vorbi în termeni atât de ordinari,
însă adevărul este că diamantele provin din carbon care se cristalizează pe
parcursul a milioane de ani, la adâncimi de peste 150 km şi la temperaturi de 1.200-
1.400 grade Celsius. Etimologia cuvântului „diamant” se regăseşte în limba greacă
în „adamas”, însemnând „de neînvins”, iar motivul se intuieşte cu uşurinţă: diamantul
este cel mai dur mineral cunoscut (cea mai dură substanţă a pământului!), se zgârie
foarte greu, totuşi nu e chiar indestructibil, fiind destul de uşor tăiat (numai cu
diamant!) şi modelat.

Primele diamante s-au descoperit în India în jurul anului 400 î.Hr., iar, de-a lungul
istoriei, a fost catalogat drept esenţa purităţii, simbolul trăiniciei, al regalităţii şi al
iubirii eterne. Diamantele nu strălucesc numai pe inele, broşe, pandante, ci pot fi
regăsite în industrie şi medicină, ca abraziv sau ca element aflat în compoziţia
instrumentelor de tăiat şi găurit. Se ştie că numai 20% din diamantele naturale care
se extrag astăzi sunt utilizate pentru bijuterii, restul de 80% având destinaţie
industrială.