EUROPA COMUNITARA.

PRINCIPALELE TRATATE

Comunitatea Economica Europeana (C.E.)

De la intrarea in vigoare si pana la inglobarea sa in tratatul de la Maastricht in 1992 in cei peste 30
ani de functionare,tratatul CE a cunoscut diverse modificari fie in interpretarea sa,fie in litera sa.Intr-un
proces complex si divers,ratiunile care au dus la completarea,adoptarea sau modificarea tratatului,au fost si
ele diverse si complexe,de la evenimente politice interen si externe pana la noutati “din sitemul mondial”.
Intre principalele adaptari ale tratatului amintim:
- evolutia sitemului institutional al comunitatii cu modificari in modul de luare a deciziilor in
consiliu,”compromisul de la Luxemburg” de la 1966.Fuzionarea executivelor celor 3
comunitati,1967.Noi competente ale Parlamentului,noi institutii (Curtea de contrui)
- extinderea geografica a integrarii prin aderarea de noi state,fapt care a dus la adaptari tehnice (in
compozitia institutiilor sau in sistemul de vot) la noi fonduri structurale,la noi mecanisme bugetare.
- Extinderea competentei comunitare la noi domenii (mediu,moneda,pescuit)
- Actul Uni-European ,1986,care a intarit tratatul CE si a cuplat langa integrarea economica un sistem de
cooperare in politica externa a statelor membre

Obiectivele CE

Au fost completate in cei 40 de ani datorita caracterului evolutiv si dinamic al procesului de

constructie comunitara.
Se poate afirma ca obiectivul urmarit ,neexplicit acum in tratat era integrarea economiilor statelor
membre.Aceasta reiese chiar din preambulul la tratat care se refera la necesitatea de a intari unitatea
economica,de a asigura dezvoltarea armonioasa a acestoraprin reducerea decalajului dintre diferitele
regiuni si sprijinirea acelora mai putin favorizate.
Obiectivul general a fost prevazut sa se realizeze prin:
1 – crearea unei piete comune caracteristizata printr-un anumit numar de libertati
2 – apropierea progresiva a politicii economice a statelor membre prin care sa se sprijine evolutia
comunitatii cu scopul de a asigura:
- dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice in ansamblul comunitatii
- expansiunea economica continua si echilibrata
- crestere accelerata a nivelului de viata
- relatii mai stranse intre tarile membre

Piata comuna – numeste un spatiu comun al unui grup de state care este guvernat de regulile
economiei de piata.Ea reprezinta o etapa intermediara in drumul catre Uniune Economica.
Primul care a conferit un sens juridic pietei comune a fost tratatul CECO si apoi tratatele CEE si
CEEA.
Pentru a se ajunge la integrarea unei piete nationale intr-un spatiu comuntratatul CE a prevazut un
anumit numar de libertatii:

1. Libera circulatie a marfuriilor - a fost prevazuta sa se realizeze in primul rand prin constituirea unei
uniuni vamale (un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti)
Uniunea vamala propunea:
- inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import-export in relatiile comerciale dintre tarile
membre atat pentru pordusele industriale cat si pentru pordusele agricole.
- inlaturarea completa dar treptata in decursul aceleiasi perioade ca si pentru taxele vamale a restrictiilor
cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc a tarilor membre.
- Instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre,adica stabilirea unui regim similar de impozite
interne pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre decat cele autohtone.
- A stabilit ca la frontiera comunitatii sa fie aplicat un tarif vamal comun (ca o medie aritmetica a
tarifelor vamale a tarilor membre – 1 ianuarie, 1957) care sa se substituie diferitelor tarife
 vamale,instituirea unei politici comerciale comune fata de terti; in paralel trebuie sa se armonizeze si
legislatiile vamale ale tarilor membre
Pentru ca o uniune vamala nu poate fi realizata in mod brutal,tratatul a prevazut un ritm lent si
anume termenul de ralizare a fost dat pentru 1 ianuarie, 1970. S-a realuizat insa la 1 iulie,1968.
Daca obiectivele pentru realizarea uniunii vamale au fost respectate,marfurile nu circulau insa in
mod corect in comunitate ca in cadrul unei piete nationale,pentru ca o asemenea circulatie se efectua de
fapt in cadrul unor politici economice si monetare nationale divergente.De aici a decurs necesitatea
perfectionarii uniunii vamale printr-o armonizare preogresiva a politicii vamale.
Considerarea comunitatii ca o piata comuna presupunea si un regim de concurenta si un sistem
juridic uniform in lipsa carora noi bariere putea sa afecteze schimburile.

2. Libera circulatie a muncitorilor

O piata comuna a”activitatilor economice” impunea desigur ca orice persoana fizica sau juridica
care avea nationalitatea unui stat membru sa poata sa se stabileasca,sa lucreze si sa-si ofere serviciile in
celelalte state membre.
Egalitatea de acces la piata comuna presupunea libertatea fara nici un fel de discriminare pe motiv
de nationalitate adica ea se referea atat la libera circulatie a muncitorilor salariati cat si la libertatea de
stabilire a lucratorilor independenti.

3. Libera circulatie a serviciilor

Comform tratatului notiunea de servicii numea prestatiile efectuate in mod normal in schimbul
unei renumeratii de catre un national al unui stat membru in beneficiul unei persoane stabilita intr-o alta
tara decat cea a prestatorului.
Libertatea serviciilor presupunea deci ca prestatorul sa poata exercita activitatea sa nu numai in
propria tara,dar si in alte tari ale comunitatii si in aceleasi conditii cu nationalii din acele tari (prestari cu
caracter industrial,comercial,artizanal sau care rezultau din profesii libere). Pentru serviciile financiare
tratatul dispunea alte dispozitii.

4. Libera circulatie a capitalurilor

Era o consecinta directa a celorlalte 3 libertati,pentru ca era necesar sa se permita capitalului sa fie
investit si sa circule.
Libera circulatie a capitalului presupunea ca statele membre vor suprima in mod progresiv in
cursul perioadei de tranzitie si in masura necesara bunei functionari a pietei comune atat restrictiile privind
miscarile de capitaluri apartinand persoaneleor din statele membre cat si discriminarile de tratament bazate
pe nationalitate sau pe localizarea plasamentului.

Apropierea progresiva a politicilor economice nationale

Reprezinta cel de-al 2-lea instrument principal pentru realizarea obiectivelor CE si este obligatie
atat pentru statele membre cat si pentru institutiile comunitare.A fost necesara distinctia intre domeniile
implicate:
- domenii pentru care se prevedea elaborarea unor politici comune
- domenii in care apropierea se limita la instituirea unei coordonari a politicilor respective.
Aceasta distincite era necesara pentru ca coordonarea politica a ramas in competenta statelor
membre in beneficiul institutiilor comunitare care sunt dotate cu competente si puteri necesare pentru a
realiza acestepolitici comune care se vor substitui politicilor nationale.
La inceput politicile comune au fost prevazute in domenii considerate speciale (agricultura si
transporturi).Dupa terminarea perioadei de tranzitie si politicilor comune a devenit de competenta
autoritatilor comunitare.

Politicile coordonate

Initial tratatul a prevazut pentru coordonarea politicilor nationale urmatoarele domenii: politica
conjuncturala,politica economica pe termen mediu,politica monetara,politica sociala.
 Aceasta coordonare se realiza sub forma unor consultari intre statele membre in colaborare cu
institutiile comunitati,in sprecial a Consiliului de Ministrii.Aceasta coordonare se realiza in forme si grade
variabile in functie de limitarea la definirea obiectivelor comune sau de punere in aplicare a acestora.
Prin actiunea conjugata a celor 2 instrumente,pentru realizarea obiectivelor comunitatii (piata
comuna si apropierea progresiva a politicilor economice) tratatul viza fuziunea pietelor nationale intr-o
piata unica comuna care are caracteristica unei piete interne unice.
Asadar pentru realizarea obiectivelor prevazute in tratat comunitatea avea sarcina sa realizeze:
- eliminarea intre statele membre a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative ca si a tuturor celorlalte
masuri cu efect echivalent
- instituirea unei politici comerciale comune fata de tert
- eliminarea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a muncitorilor ,serviciilor si
capitalurilor
- instaurarea unei politici in agricultura
- instaurarea unei politici in transporturi
- stabilirea unor politici prin care sa se asigure ca-n piata comuna concurenta sa nu fie denaturata
- aplicarea unor procedeuri care sa permita coordonarea politicilor economice si remedierea
dezechilibrelor in balanta lor de plati
- apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune
- crearea unui Fond Social European
- instituirea Bancii Europene de Investitii
- asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari pentru cresterea schimburilor economice cu acestea si
continuarea in comun a efortului de dezvoltare economica si sociala.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)

La 9 mai 1950 Robert Schumann printr-o declaratie propunea “sa se plaseze ansamblul productiei
franco-germane a carbunelui si otelului sub o inalta autoritate intr-o organizatie deschisa si altor tari
europene”. In acest fel “se realizeaza in mod simplu si rapid fuziunea intereselor fundamentale unei
comunitatii economice si se va introduce fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde intre popoare
mult timp opuse prin diviziuni sangeroase”.
Prin punerea in comun a productiilor de baza si instituirea unei inalte autoritati se vor realiza
primele baze concrete ale unei federatii europene indispensabile mentinerii pacii.
Alegera carbunelui si otelului se datora ponderii economice a acestor industrii dar si necesitatii
unor garantii legate de suprimarea controlului inter-aliat a zonei “RUHR” pentru ca orice razboi intre
Franta si Germania sa fie imposibil.
Sediu a fost instalat la Luxemburg,primul presedinte Jean Monnett.
OBIECTIVE:
- crearea unei piete comune in aceste domenii ale caror principii sunt definite sub forma de interdictii:
1. interzicerea dreptului de impozit sau de exporta taxelor cu efect echivalent si a restrictiilor cantitative
privind circulatia acestor produse
2. interzicerea de masuri sau practici care au ca efect discriminarea intre producatori,intre cumparatori
sau utilizatori in special privind conditiile de pret sau de livrare,masuri sau practici care impiedica
libera alegere de catre cumparator a furnizorului sau.
3. interzicerea subventiilor sau ajutoarelor de stat
4. interzicerea practicilor restrictive privind repartizarea sau exploatarea pietelor.
- stabilirea institutiilor comune sau a mijloacelor de actiune pentru a organiza piata comuna si a elabora
o politica economica si sociala comuna.

Ec. Integrarii – CURS 2

Pentru realizarea obiectivelor a fost creata o structura care a actionat ca un organ supranational
numit Inalta Autoritate si care avea urmatoarele puteri:
- sa ia masurile necesare pentru transformarea economica si sociala
- sa faciliteze realizarea programelor de investitii prin acordarea de imprumuturi si garantii
- sa incurajeze cercetarea tehnica si economica privind productia si dezvoltarea consumului de carbune
si otel
- sa intervina in mod direct atunci cand imprejurarile o cer asupra productiei pietei
- sa fixeze preturi maxime sau preturi minime
Tratatul CECO a realizat un compromis intre principiile unei economii de piata si necesitatea unor
interventii .Intre manifestarile mai importante ale “interventionismului comunitar” sunt:
- puterea de control si de interventie directa asupra programelor de investitii in sectorul carbunelui si
otelului
- permisiunea de a impune cote de interventie,prioritati,repartizarea resurselor disponibile in caz de
“criza serioasa si penurie serioasa”
- autorizarea pentru a stabili preturi maxime sau minime
- putere de control asupra concentrarilor sau fuziunilor de intreprinderi
Piata comuna a carbunelui si otelului a experimentat de fapt formula unei integrari sectoriale ,
formula care putea sa fie in mod progresiv extinsa la alte domenii.
Tratatul CECO a fost semnat la Paris la 18 Aprilie 1951 de catre 6 state: Belgia , Luxemburg ,
Olanda, RFG, Franta si Italia..

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA) - Euratom

Tratatul CEEA a fost semnat la Roma la 25 Martie 1957, a intrat in vigoare la 1 Ianuarie 1958.
Scopul definit in tratat a fost acela de a contribui prin stabilirea conditiilor necesare formarii si
dezvoltarii rapide a industriilor nucleare, la ridiacarea nivelului de viata in statele membre si la dezvoltarea
schimburilor cu alte tari.
Dispozitiile tratatului prevedeau:
1. Ralizarea unei piete comune nucleare. A fost constituita la 1 Ianuarie 1959 si completata cu un tarif
extern comun, cu dispozitii relative la celelalte libertati care insa nu au fost aplicate deoarece realizarea
lor era prevazuta in tratatul CEE.
2. Privind nivelul aprovizionarii au fost stabilite 2 reguli:
- principiul accesului egal la resurse (interzicerea practicilor destinate sa acorde o pozitie prvilegiata
anumitor uitilizatori)
- o politica comuna in domeniul aprovizionarii
3. Pentru domeniul industrial tratatul contine 2 tipuri de dispozitii, unele referitoare la investitii si unele
referitoare la intreprinderile comune.
4. Pentru cercetare si pentru difuzarea cunostintelor au fost mentionate in tratat 2 sarcini:
- privind cercetarea, dispozitiile nu se limiteaza numai la domeniul nuclear ci se extind la biologie si
agricultura
- in domeniul difuzarii cunostintelor tratatul stabileste acele cunostinte asupra carora Comunitatea va
dispune
Euratom mai are si alte competente:
- “protectia sanitare” – stabilirea de norme precum si exercitarea unui fel de putere politieneasca in
domeniul sanatatii publice, securitatii
- “controlul de securitate” – cu scopul de a impiedica deturnarea mineralelor, materialelor fisionabile si
garantarea respectarii aprovizionarii corecte.

Evolutia Sistemului Comunitar.Unificarea Institutionala

Tratatele de la Paris si Roma au constituit comunitati distincte, fiecare cu personalitate juridica
proprie.
Fiecare tratat a prevazut institutii distincte dar asemanatoare:
- un executiv comunitar (Inalta Autoritate prevazuta de CECO si Comisia prevazuta de CEE si CEEA)
- un Consiliu de Ministri
- o Adunare Parlamentara
- o Curte de Justitie
- organe consultative
 Aceasta situatie prezenta unele inconveniente, de aceea in acelasi timp cu semnarea tratatelor de la
Roma a fost adoptata si o “conventie” relativa la unele institutii comune comerciale europene.
In baza acestei conventii care a formalizat juridic institutiile politice, au devenit coumne pentru
cele 3 comunitati, Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie, iar pentru CEE si CEEA a devenit comun
Comitetul Economic si Social.
Tratatul de fuziune de la Bruxelles semnat in 1965 si intrat in vigoare la 1 Iulie 1967 a realizat si
fuziunea executivelor, a refacut intr-o singura administratie, administratiile celor 3 comunitati.
Curtea de Contrui a fost creata in 1975.
Fiecare institutie comunitara reprezinta un interes specific pentru aparararea caruia actioneaza in
cadrul procesului decizional in limitele atributiilor ce le sunt conferite prin tratat.
Asadar din 1967 cele 3 comunitati au urmatoarele institutii politice:
- Adunarea Parlamentara
- Consiliul de Ministri
- Comisia Europeana
- Curtea de Justitie
- Consiliul European (din 1974)
- Curtea de Conturi
Sistemul comunitar mai dispune si de alte organisme cu rol consultativ (Comitetul Economic si
Social, Comitetul Regiuniilor) cu rol propriu (Banca Europeana de Investitii), cu rol de legatura intre
comunitate si statele membre (COREPER) si cu alte roluri (Comitetul Monetar, Comitetul Guvernatorilor
Bancilor Nationale) etc.

Consiliul European
Originea Consiliului European se afla in conferintele la nivel inalt ale statelor membre care au
inceput in 1961 la initiativa generalului De Gaulle si au continuat ca o cooperare la varf.
In 1967 la implinirea a 10 ani de la semnarea tratatelor, reprezentatii celor 6 tari au luat in discutie
probleme referitoare la fuzionarea tratatelor si la noi cereri de aderare. Acest lucru a determinat un
precedent si anume interventia directa a sefiilor de stat si de guvern, procedura ce s-a amplificat dupa Haga
1969.
Momentul decisiv in aparitia Consiliului European il reprezinta Conferinta de la Paris (1974) la
care urmau sa se discute probleme importante pentru evolutia procesului european :
- rezolvarea diferendelor cu UK
- aparitia Fondului European de dezvoltare regionala
- consolidarea procesului european
- extinderea lui dincolo de domeniul economic
Pana in anul 1987, Consiliul European nu a avut fundamentare juridica in acte, situatie corectata in
Actul Unic European.
Consiliul European reuneste sefii de stat si de guvern ai statelor membre si presedintele comisiei.
Acestia sunt asistati de ministrii de externe ai statelor membre si de un membru al comisiei. Consiliul se
reuneste de cel putin de 2 ori pe an presedentia asigurandu-se pe principiul rotatiei la 6 luni.
Tratatul Uniunii Europene din 1993 a definit juridic competentele,componenta si periodicitatea
reuniunilor.
Consiliul European defineste liniile generale ale constructiei europene, fixeaza cele mai
importante obiective,pune bazele unui nou cadru de operare si formeaza pozitii comune cu privire la
relatiile externe. Consiliul European impulsioneaza dezvoltarea uniunii si stabileste orientarile politice
generale necesare acestei dezvoltari. Consiliul European prezinta Parlamentului un raport dupa fiecare
uniune si un raport anula privind realizarile Uniunii.

Comisia Europeana
Este considerata ca fiind o institutie originara, istoria ei incepand din 1951 odata cu aparitia Inaltei
Autoritati. In tratatele de la Roma, termenul de Inalta Autoritate a fost inlocuit de termenul Comisie si
incercarea de a diminua sensul supranational care era considerat prea extins in primul tratat.
 Dupa fuziunea executivelor (1965) Comisia a devenit Institutie Comuna. Comisia este o institutie
administrativa si politica care se deosebeste de Secretariatul General al unei organizatii internationale prin
puterile, competentele si activitatile pe care le desfasoara. Comisia are caracter de organ supranational,
deoarece reprezinta exclusiv interesele comunitare, isi exercita functiile cu o totala independenta fata de
statele membre.
Este formata din 20 membri, care pot fi cetateni ai statelor membre, cel mult 2 din fiecare stat.
Membrii se numesc comisari si sunt specialisti sau oameni politici. Ei sunt desemnati de comun acord de
toate statele membre pe baza competentei lor si trebuie sa prezinte garantii de independenta. Incepand cu
1995 mandatul este de 5 ani.
Presedintele comisiei coordoneaza activitatea, reprezinta comisia in lucrarile ei, participa la
lucrarile in Consiliul European, reprezinta Europa Comunitara.
Puterile Comisiei sunt urmatoarele:
- Puterea de initiativa (Comisia mai este numita si motorul comunitatii). Formuleaza recomandari sau
avize, se refera de fapt la puterea de a face propuneri Consiliului pentru a imbunatati politicile
comunitare.
- Puterea de executie. Comisia are putere de executie proprie in domenii ca uniunea vamala, politica
concurentiala, agricultura, transporturile, politica sociala. Aceasta putere decurge si din aspectele
prevazute in tratate: administrarea FEDER, FEOGA si FES.
- Puterea de control. Comisia vegheaza asupra aplicari dispozitiilor din tratate si asupra deciziilor luate.
Aceasta implica si o putere de sanctiune care se exercita atunci cand un stat incalca una din obligatiile
sale.
- Puterea de a negocia in acordurile internationale. Aceasta decurge din faptul ca in relatiile externe
comisia reprezinta Comunitatea, garanteaza legaturile cu organismele internationale.

Consiliul Ministerial
Tratatul de la Bruxelles a instituit un consiliu care sa-si exercite puterile si competentele prevazute
de fiecare din cele 3 tratate.
Tratatul Uniunii Europene i-a schimbat numele in Consiliul Uniunii Europene si i-a acordat
atributii nu numai in domeniu comunitar dar si in domeniul politicii externe si in domeniul cooperarii si in
domeniile justitiei si afacerilor interne.
Este format dintr-un reprezentant al fiecarui stat la nivel ministerial. Componenta Consiliului se
modifica de la o perioada la alta in functie de problemele discutate si ca urmare sunt convocati diferiti
ministri.
Presedintia Consiliului este exercitata pe rand de fiecare stat membru odata la 6 luni.
Comiterul reprezentatilor permanenti COREPER a fost creat prin tratatul de la Bruxelles si este
format din reprezentanti ai statelor membre avand sarcina de a pregati lucrarile consiliului ministerial si de
a executa activitatile in termen cu care-l insarcineaza Consiliul.
Puterile Consiliului:
- Puterea de decizie. Aceasta putere o exercita la initiativa Comisiei care propune acte comunitare.
Aceste acte iau forma unor reglemantati, directive sau decizii de natura juridica si astfel Consiliul
dezvolta tratatele cu colaborarea Comisiei

Parlamentul European
Este prima din instituii definite de tratatul CEE si numita Adunarea Europeana. Este institutie
comuna pentru cele 3 comunitatii de la Roma 1957.
In 1962 s-a autobotezat Parlamentul European si acest nume i-a fost consacrat oficial in Actul
Unic European.
La origine Adunarea Europeana era compusa din delegatia parlamentelor statelor, insa incepand
cu 1979 parlamentarii sunt reprezentanti ai popoarelor, alesi prin vot universal direct pentru o perioada de 5
ani. Din 1995, numarul de membrii este de 626. Presedentia Parlamentului o detine un deputat ales cu o
majoritate de voturi pe 2 ani si jumatate. Rolul presedintelui este de a prezida sedintele, de a superviza
activitatea sedintei si de a o reprezenta.
Parlamentarii se organizeaza in grupari parlamentare dupa criterii politice si nu dupa nationalitati.
 Regimul de lucru al Parlamentului este asemanator cu al Parlamentelor Nationale. Se intruneste in
fiecare luna timp de o saptamana.
Puteriile Parlamentului:
- Puterea de control. Este o putere de informare (consta in examinarea diferitelor documente) si
discutarea in sedinta publica a raportului annual. O putere de sanctiune (Parlamentul poate prin votarea
unei notiuni de cenzura sa constranga Comisia sa demisioneze).
- Putere consultativa si de participare la actul legislativ. Tratatele au atribuit Parlamentului dreptul de a
fi consultat de catre Consiliu in diverse probleme.
- Competente bugetare. S-au atribuit Parlamentului care se concretizeaza in capacitatea de a modifica
cheltuielie “neobligatorii” (fonduri structurale, de cercetare). Deasemenea Parlamentul poate propune
schimbari in cheltuielile obligatorii, dar fara a creste nivelul lor.
Parlamentul poate respinge bugetul.

Curtea de Justitie
A fost creata de la inceputul integrarii europene cu misiunea generala de a asigura respectarea
dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea tratatelor si a avut o influenta determinanta asupra evolutie
Comunitatii.
Este formata din 15 judecatori asistati de 9 avocati generali. Acestia au mandat de 6 ani si sunt
alesi dintre personalitatile care ofera garantii asupra independentelor lor sau sa fie consuli juristi de
prestigiu. Presedintele are mandat de 3 ani. Deliberarile sunt secrete.
Competentele Curtii de Justitie:
- controlul legalitatii actelor intocmite
- poate impune Comisiei sau Cosiliului indeplinirea obligatiilor acestora
- poate actiona ca arbitru pentru a rezolva conflictele legate de contractele de drept
- exercita calitatea de jurist consultativ
- poate da consultanta pentru a se asigura compatibilitatea intre tratate si acordurile interne incheiate.
Actul Unic European a prevazut crearea Curtii Supreme care a intrat in vigoare in 1990 si are
urmatoarele competente:
1. Judecarea litigiilor intre comunitati si agentii sai
2. Judecarea recursurilor de catre intreprinderi contra anumitor masuri
3. Apelarea la recursuri in anulare de catre persoane fizice sau juridice, in aplicarea regulilor de
concurenta.

Ec. Integrarii – CURS 3

Curtea de Conturi
A fost creata prin tratatul de la Bruxelles in 1975, compusa din 15 membri numiti de Consiliul de
Ministri dupa o consultatie a Parlamentului. Mandatul este pentru 6 ani si poate fi reinoit. Membrii trebuie
sa prezinte toate garantiile de independenta si sa-si exercite functiile in interesul general al comunitatii.
Curtea de Conturi are un rol esential in asigurarea controlului financiar. Controlul nu are caracter
juristictional.
Competente:
- sa examineze legalitatea, regulabilitatea si gestiunea financiara corecta a veniturilor si cheltuielilor
comunitatii
- are obligatia ca odata pe an dupa 30 noiembrie sa remita un raport anual catre Consiliu si Parlament.

Consiliul Economic si Social

Este un organ consultativ ai caror membrii sunt reprezentati ai diverselor medii socio-economice
cu scopul de a face cunoscuta opinia lor in adoptarea diferitelor proiecte legislative.
PIATA UNICA EUROPEANA
Etapele infaptuirii Pietei Unice Europene
Piata Comuna numeste un spatiu comun larg economic al unui grup de state care este guvernat de
regulile unei economii de piata in care operatorii economici sa poata exercita activitati in mod liber in
beneficiul comun pentru dezvoltarea statelor membre.
Comform tratatului de la Roma, Piata Comuna urma sa fie creata prin liberalizarea schimburilor
comerciale intre statele membre si in primul rand prin constituirea Uniunii Vamale.
Uniune Vamala – un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de
tert.
Aceasta presupunea:
- inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import si export in relatiile comerciale dintre
tarile membre
- inlaturarea completa dar treptata a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea
comertului reciproc
- instituirea unui regim fiscal comun (stabilirea unui regim similar de impozite interne pentru a nu fi
discriminate produsele importate din tarile membre de cele autohtone)
- aplicarea unui tarif vamal comun care sa inlocuiasca vechile tarife vamale adica instituirea unei politici
comerciale comune fata de tert.
Progresul privind realizarea Pietei Comune nu a avut in toate privintele rezultatele asteptate.
Unele obiective au fost indeplinite: Uniunea Vamala (1 Iulie 1968), inlaturarea restrictiilor cantitative,
libera circulatie a persoanelor active. Insa o serie de obiective nu au fost realizate in perioada de trenzitie
stabilita 1958 – 1970 si nici in urmatorii 15 ani.
Ce nu s-a realizat:
- mentinerea frontierelor fizice (controlul persoanelor si bunurilor la punctele vamale interne)
- mentinerea frontierelor fiscale (mentinerea taxelor fiscale la cote variabile si a formalitatilor vamale
greoaie)
- mentinerea frontierelor etnice (reglementari nationale distincte)

Lansarea Pietei Interne in anii ’80

Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii (infaptuirea Pietei Comune si apropierea progresiva a
politicii economice ale statelor membre) tratatul CE viza fuziunea pietelor nationale intr-o piata unica
comuna care sa aiba caracteristica unei piete interne.
Cartea Alba din 1985 a propus mai multe obiective:
- unificarea celor 12 piete nationale ale comunitatii economice pentru a le transforma intr-o piata unica
de 320 milioane de consumatori
- transformarea acestui mare spatiu intr-o piata in expansiune, dinamica si flexibila care sa permita
utilizarea optima a resurselor umane, naturale si financiare.
- Folosirea virtutiilor marii piete ca factor de dezvoltare economica.
Cartea Alba a cuprins aproximativ 300 de masuri legislative prin care se urmarea:
- eliminarea frontierelor fizice
- eliminarea frontierelor tehnice
- eliminarea frontierelor fiscale
Programul de implementare trebuia sa se finalizeze pana la sfarsitul anului 1992.
Actul Unic European din 1986 a cuprins prevederi referitoare la edificarea spatiului economic
integrat.
A propus:
- includerea conceptului de piata interna intr-un tratat comunitar (enumerata in mod distinc intre
domeniile fundamentale ale actiunilor comunitare definita ca “Spatiu fara frontiere interne” care
trebuie desavarsita pana la 31 Decembrie 1992)
- revizuirea procesului de adoptare a deciziilor.Unaqnimitatea fiind inlocuita cu votul majoritatii
calificate pentru mare parte a domeniilor realizate.
- La sfarsitul lui 1992 obiectivele fusesera realizate in mare parte. Peste 90% din proiectele legislative
propuse de Cartea Alba au fost adoptate in principal prin uitlizarea votului bazat pe majoritatea
calificata.
Rezultatele obtinute s-au concretizat in:
- liberalizarea totala a miscarilor de capital
- abolirea controlului la frontiera
- progrese mari privind libertatea prestarilor de servicii
- liberalizarea pietelor achizitiilor publice

Piata Unica Interna la sfarsitul anului 1998

Piata Unica Interna a devenit o realitate la sfarsitul anului 1998 contribuind la prosperitatea si
integrarea economiei europene prin cresterea comertului intracomunitar cu aproximativ 10% in 10 ani,
imbunatatirea productivitatii si reducerea costurilor astfel ca rata medie a cresterilor economice in
comunitate a fost inte 1,1% si 1,5%.

Elemente fundamentale ale Pietei Unice Interne

Libera circulatie a marfurilor

Inca de la sfarsitul perioadei de tranzitie se realizase eliminarea totala a tarifelor vamale si a

restrictiilor cantitative in calea schimburilor comerciale, dar aceasta libertate continua sa fie afectata prin
existenta frontierelor fizice, barierelor tehnice si barierelor fiscale.
Ca urmare pentru eliminarea frontierelor fizice printre masurile luate pot fi evidentiate
- 1988 s-au simplificat controalele administrative facute la punctele de frontiera si s-au inlocui
documentele cu un document administrativ unic.
- 1992 s-au eliminat complet frontierele si controalele interne ca urmare a coordonari politicilor si creerii
legislatiei comune
- eliminarea barierelor tehnice a fost una din prioritatile de realizat
Principalele obstacole tehnice vizate erau:
- normele industriale diferite
- procedurile de aprobare si certificare care sa asigure comformitatea unui produs cu criteriile nationale
sau normele industriale
Adoptarea de catre Comunitate a unui set de masuri de armonizare tehnica a dat un important
impuls procesului de integrare.
Cand criteriile nationale nu raspundeau exigentelor esentiale cu privire la securitate si sanatate s-a
impus o alta solutie in loc de armonizare si anume “recunoasterea reciproca”. Astfel produsele legal
fabricate si comercializate intr-o tara membra beneficiaza de acces legal pe pietele altor state membre
inclusiv cand normele tehnice sunt diferite.
Eliminarea barierelor fiscale. Acest tip de obstacole deriva din diferentele de regim fiscal existente
intre tarile membre in special in ceea ce priveste problemele fiscale ale intreprinderii si impunerea lor
directa. Concretizarea Pietei Unice Interne implica abolirea lor si un anumit grad de armonizare a
impozitului direct, a TVA-ului si a impozitelor specifice.

Libera circulatie a persoanelor

Intr-o clasificare generala persoanele care au dreptul sa circule liber in comunitate sunt: persoanele
incative (pensionari,studenti,mostenitori), persoanele active (lucratorii care desfasoara o activitate salariala
sau independenta).
Statul de primire trebuie sa le asigure (persoanelor inactive) garantia unor venituri suficiente si
asistenta sanitara.Principalele drepturi ce le revin sunt permisiunea de a se stabili si egalitatea de tratament.
Cu privire la libera circulatie a persoanelor active si anume libera circulatie a lucratorilor, “orice
cetatean al unui stat membru, indiferent de nationalitate, are dreptul de a accede la o activitate salariala sau
pe cont propriu si sa o desfasoare pe teritoriul unui alt stat membru in comformitate cu prevederile legale
carora se supun lucratorii nationali ai statului respectiv”.
 Cu privire la libera circulatie a persoanelor care desfasoara o activitate independenta se utilizeaza
criteriul comform caruia “sa nu se cauzeze prejudicii clientelei potenitale in special in profesiunile din
domeniul sanitar”.

Acordul Schengen

Piata Unica Interan pentru a asigura libera circulatie a persoanelor trebuia sa garanteze cetatenilor
Uniunii 2 drepturi fundamentale:
- libera trecere a frontierelor intre statele membre fara control si formalitatii
- egalitatea posibilitatilor de acces la activitati salariate si profesionale
La 14 Iunie 1985, Franta, Germania si tarile Benelux au incheiat acordul Schengen care
transforma in realitate libera circulatie a marfurilor si persoanelor.
Obiectivul este eliminarea frontierelor interne si garantarea securitatii statelor membre si a
securitatii cetatenilor acestora. Pentru aceasta trebuiau sa se stabileasca acorduri in materie de politica
migrarii si azilului precum si in probleme legate de securitate si justitie.
19 Iunie 1990 – s-a incheiat conventia de aplicare a acordului Schengen la care au mai aderat:
Italia (1990), Portugalia si Spania (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Finalanda, Suedia si Danemarca
(1996).
Preocuparea pentru problemele legate de securitate si libera circulatie a persoanelor a capatat
expresie in tratatul UE in care s-a prevazut un capitol special : “Cooperarea in materie de afaceri interne”.
Principalele prevederi ale acordului Schengen:
1. Regim de vize armonizate. Crearea unei vize unice cu valabilitate de 3 luni si stabilirea unei liste
comune cu tarile terte ai caror cetateni trebuie sa obtina viza Schengen pentru a circula pe teritoriul
tarilor semnatare. Daca viza este refuzata de un stat mambru nu va putea fi oferita de alt stat.
2. Dreptul de azil. In 1995 s-a incheiat conventia de la Dublin prin care se stabileste ca azilul se poate
solicita intr-o singura tara.
3. Colaborarea politiei. O imbunatatire a cooperari politiei, o vigilenta omogena in ceea ce priveste
frontierele externe si posibilitatea de continuare a actiunii politiei pe teritoriul altei tari semnatare.
4. Cooperarea justitiei
5. Colaborarea in lupta contra traficului de droguri
6. Lupta contra traficului de arme.
Pentru a facilita desfiintarea frontierelor s-a format Sistemul de Informare Schengen. Acesta
consta intr-o retea informatica intre politiiile nationale si permite consultari asupra persoanelor ,mijloacelor
de transport atunci cand se efectueaza operatii de control.

Libera circulatie a seviciilor

In cadrul acestei liberalizarii ne vom referi la sectorul financiar si anume sectorul bancar,
asigurarile si bursa de valori.
Crearea Pietei Financiare Unice s-a desfasurat in 3 etape:
1. Eliminarea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire
2. Asigurarea libertatii prestarii de servicii
3. Stabilirea licentei unice si controlului din partea tarii de origine
Dezvoltarea acestui sector financiar s-a bazat pe principiul licentri unice si al supravegerii de catre
tara de origine: autorizatia initiala a tarii de origine este suficienta pentru ca o entitate economica sa se
poata stabili sau sa poata presta servicii liber intr-o alta tara comunitara. Acest lucru implica:
- recunoasterea mutuala de catre autoritatile de supraveghere a normelor si practicilor de supraveghere si
control utilizate de fiecare autoritate
- noi eforturi de armonizare a normelor deoarece diferentele ar fi putut avea ca urmare restrangerea sau
distonsionarea concurentei
In acest domeniu nu s-au transferat competente la nivel comunitar si comisia nu detine putere de
control asupra entitatilor implicate.
Sectorul bancar
Legislatia comunitara a inregistrat urmatoarea evolutie:
- abolirea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire si la cea de prestare de servicii financiare
- plasarea activitatilor de supreveghere in competenta autoritatii tarii de origine
- reglementarea “licentei unice”, orice entitate autorizata in tara de origine se poate stabili in orice stat
membru fara a fi necesara o noua autorizatie
- coeficientul de solvabilitate (fonduri proprii/active – 8%), lupta contra practicii de spalare a banilor si o
directiva privind marile riscuri
Asigurarile
In domeniul asigurarilor armonizarea este mult mai dificila deoarece exista restrictii nationale,
produse neomogene, o diversitate de clienti, necesitate de protectie si nu exista un mecanism de
reglementare ca in sectorul bancar.
Legislatia comunitara s-a desfasurat in 3 etape:
1. In anii ’70 s-a recunoscut dreptul de stabilire pentru societatile de asigurari apartinand unui stat
membru pe teritoriul celorlalte state membre si s-au facut demersuri pentru armonizarea
reglementarilor din domeniul asigurarile de automobile.
2. In 1986 o sentinta a Curtii de Justitie a reafirmat importanta principiului liberei prestari de servicii in
contextul unei piete unice a asigurarilor precizand cazurile in care trebuia sa se aplice controlul de
catre tara de origine sau de catre tara de rezidenta a clientilor. In continuare au fost vizate asigurarile
pentru masini (1990), asigurarile de viata (1990), armonizarea conturilor anuale (1991).
3. Principiul licentei unice a fost impus din alte directive privind asigurarile de persoane, de viata si de
automobile. Aceste directive au intrat in vigoare in 1994, moment in care se poate vorbi deja de o Piata
Unica a Asigurarilor.
Bursa de valori
S-au facut eforturi de apropiere a legislatiilor pentru crearea unei Piete Financiere Unice
caracterizata prin libertate de investitie, accesul liber la piete si burse deschise. Privind fondurile si
scietatile de investitii s-a urmarit recunoasterea mutuala a lor precum si un control din partea tarii de
origine dar cu respectarea normelor tarii gazda.
S-au emis mai multe directive privind conditiile de admitere a valorilor mobiliare la bursa, modul
de informare si publicare a informatiilor precum si directive asupra fondurilor de investitii (1985) si asupra
operatiilor cu informatii privilegiate. Insa Piata Unica de Capital a culminat cu directiva privind serviciile
de investitii care a reglemantat licenta unica, supravegherea din partea tarii de origine si liberul acces al
bancilor (1996).
Telecomunicatii si Audio-Vizual
Cartea Alba considera importanta liberalizarea circulatiei echipamentelor si serviciilor de
telecomunicatie, sectoare care prin traditie au fost reglementate de guverne iar serviciile au fost monopol
public.
Ratiunile care au stat la baza unei piete comune in domeniul telecomunicatiilor si audiovizualului
sunt:
- diminuarea costurilor (tarifelor) serviciilor si facilitarea accesului la retelele de telecomunicatii prin
eliminarea monopolurilor
- cresterea schimburilor de astfel de produse intre tari face necesara existenta unei compatibilitati intre
sisteme
- trebuie sa se raspunda pe masura la inalta competenta a furnizorilor straini (americani si japonezi)
Privind telecomunicatiile masurile adoptate se refera la impunerea unor cerinte echipamentelor,
liberalizarea accesului operatorilor privati la retelele publice si sprijinul prin programe de investitii acordat
dezvoltarii infrastructurii prin telecomunicatii. Privind audiovizualul masurile adoptate se refera la:
- liberalizarea schimburilor de programe audio-vizuale
- promovarea programelor europene
- sprijinul dezvoltarii televiziunii prin cablu sau satelit
Transporturile
Liberalizarea transporturilor este un element fundamental al constructiei Pietei Unice Interne,
politica comuna de transport a fost stabilita prin tratatul CE si urma sa se dezvolte in paralel cu legislatia
comunitara.
Liberalizarea acestui sector a prezentat unele intarzieri: in 1997 au fost liberalizate transporturile
aeriene.
Libera circulatie a capitalurilor
Prin tratatul CEE statele membre au stabilit sa suprime progresiv restrictiile din calea miscarii
capitalurilor ce aprtin nationalurilor pe durata perioadei de tranzitie.Aceasta dispozitie a condus la
aprobarea a 2 directive care aveau ca obiectiv principal liberalizarea doar a acelor tranzactii de capital
necesare exercitarii libertatilor pietei comune (investitiile directe, creditele pe termen scurt si mediu,
miscari de capital cu caracter personal si valorile mobiliare cotate la bursa). In anii ’70 s-a intrat intr-o faza
de stagnare datorita crizei financiare. Abia in 1986 s-au liberalizat creditele pe termen lung.
Completa liberalizare a miscarilor de capital s-a produs din 1990 prin eliminarea tuturor
restrictiilor ce privesc miscarile de capital, autorizarea aplicarii temporare a unor masuri de saltgardare si
mentinerea aceluiasi grad de libertate in circulatia capitalurilor in tarile terte.

POLITICA COMERCIALA INTERNA

Cadrul Politicii Comerciale Comune
Tratatul CEE considera Politica Comerciala Comuna ca fiind una din actiunile pe care
Comunitatea trebuia sa le realizeze pentru a-si putea atinge obiectivele generale definite in tratat si facea
referire la aceasta problema abordand fixarea unui tarif extern comun si a unei politici comerciale comune
fata de tert.
Acest tratat a prevazut ca uniunea vamala sa se realizeze intr-o periada de tranzitie de 12 ani (1958
– 1970) perioada care s-a redus la 10 ani deoarece uniunea vamala s-a realizat in 1968. Semnatarii tratatului
si-au propus ca principala actiune armonizarea comportamentelor comerciale pentru a facilita
implementarea politicii comerciale comune. Astfel tratatul stabilea:
- apropierea reglementarilor in materie vamala
- coordonarea relatiilor financiare cu tarile terte
- adoptarea acordurilor cu tarile terte astfel incat sa nu se intarzie intrarea in vigoare a tarifului extern
comun
- modificarea listelor de preferinte acordate tarilor terte
- extinderea asupra celorlalte state a eliminarilor si reducerilor restrictiilor cantitative impuse tarilor terte
de catre un stat membru
- adoptarea unui comportament comun in cadrul organizatiilor economice internationale
Tratatul CEE nu stabilea cu precizie cadrul asupra caruia se va extinde aplicarea politicii
comerciale comune ci doar enumera o serie de domenii care apartineau acestei politici. In consecinta nu se
delimita continutul politicii comerciale comune ci doar se facea referire la o serie de elemente si lasa astfel
loc la interpretai.
Problemele mai importante asupra carora s-au concentrat dezbaterile de-a lungul timpului s-au
referit la faptul daca politica comerciala comuna sa se extinda sau nu asupra comertului cu servicii sau daca
sa includa relatiile cu tertii.
Clasificarea acestei probleme devenise extrem de necesara. In acest context Comisia Europeana s-
a declarat pentru extinderea competentelor exclusive ale Comunitatii prin tratatul CE
Consiliul avea insa o conceptie mai restrictiva asupra competentelor care corespundeau
Comunitatii. Problema s-a solutionat prin recomandarea din 1994 care a precizat domeniile care sunt
reglementate prin politica comerciala comuna:
- comertul cu marfuri – recomandarea a stabilit competentele exclusive ale Comunicatii privind
schimburile internationale cu produse care se afla sub incidenta Euratom si produsele de sub incidenta
CECO
- sectorul de servicii – recomandarea a stabilit ca intra sub incidenta politicii comerciale comune doar
furnizorii trans-frontalieri de servicii care nu indicau deplasarea nici unei persoane. Nu intra sub
incidenta politicii comerciale comune consumul realizat intr-o tara terta cu deplasarea beneficiarului,
prestatia realizata de o filiala in teritoriul unei tari terte si cazul prezentei unei persoane dintr-o tara
OMC care realiza prestatii intr-o tara terta
- drepturile de proprietate intelectuala legata de comert (TRIPS) – recomandarea stabilea competentele
exclusive Comunitatii privind marfurile falsificate. A prevazut extinderea continutului tratatului
adaugand un nou paragraf prin care s-a stabilit posibilitatea Comunitatii de a-si largi actiune in
domeniul negocierilor si a acordurilor internationale in materie de servicii si proprietate intelectuala.
- agricultura – acordul privind liberalizarea comertului cu produse agricole si acordul privind aplicarea
masurilor sanitare si fito-sanitare pot fi asumate de Comunitate, ceea ce confera competente exclusive
Comunitatii.
- Achizitiile publice – Comunitatea detine competente exclusive privind furnizarile de marfuri si servicii
provenite de la intreprinderi din tarile terte.

Dezvoltarea politicii comerciale comune

Modificarea sau suspendarea tarifului extern comun

Consiliul va decide prin majoritate calificata si la propunerea Comisiei toate modificarile sau
suspendarile privind tariful extern comercial.
Aceste modificari sau suspendari apar:
- pentru a face fata unor circumstante tranzitrii care pot afecta piata unui produs
- ca o consecinta a acordurilor comerciale preferentiale
- in acordurile comerciale multilaterale negociate in cadrul GATH
- in acordurile in care se aplica clauza natiunii celei mai favorizate
- in acordurile incheiate in cadrul politicii de ajutor pentru dezvoltare

Ec. Intagararii – CURS 5

Regimuri de comert
Tratatul CE nu a definit in mod clar principiile privind regimul de comert in relatiile cu tarile terte.
Comunitatea si-a adoptat regimul de comert in functie de circumstante.
Cu privire la regimul aplicabil importurilor acesta continea 3 grupe de masuri:
- masuri de reglementare a regimului de liberalizare a importului
- masuri destinate contracararii consecintelor negative derivate din liberalizarea activitatilor productive
- masuri de aparare comerciala in situatii de dumping, subventii si alte situatii

Masuri de reglementare a regimului de liberalizare a importului

Pentru a face fata crizei din sectorul textil european s-a incheiat in 1974 Acordul Multifibre, acesta
permitea impunerea de contingente, aplicarea de clauze de salfgardare la importurile acestor produse pentru
protejarea industriei comunitare in timpul procesului de restructurare.
Agricultura este un alt sector comunitar iar in acest domeniu toate mecanismele de protectionism
de natura netarifara au fost inlocuite comform deciziilor luate in runda Uruguay cu un sistem de protectie
tarifara.
Cu privire la produsele siderurgice nu s-a putut adopta o politica comerciala comuna (aceste
produse au fost reglementate prin CECO, care nu transfera competentele legate de realtiile comerciale cu
tertii de la nivel national la nivel comuntiar). Aceasta situatie s-a modificat ca urmare a recomandarii Curtii
de Justitie care a stabilit ca si produsele siderurgice sa intre in competenta Comunitatii.

Masuri destinate contracararii consecintelor negative derivate din liberalizarea activitatilor

productive
Actiunea comunitara se realizeaza prin:
- proceduri comunitare de informare si consultare (tarile membre au obligatia sa notifice Comisiei
evolutia importurilor de produse care necesita masuri de aparare si salfgardare)
- procedura comunitara de investigare (aceasta procedura se deschide atunci cand Comisia are suficiente
probe si are ca scop determinarea situatiei in care importurile “provoaca sau ameninta sa provoace un
prejudiciu grav productiei comunitare”)
- masuri de aparare (cand importurile ameninta sa provoace prejudicii Comisia poate supune apararii
respectivele importuri)
- masuri de salfgardare sunt adoptate in situatiile in care problemele aparute prin cresterea importurilor
nu s-au rezolvat.

Masuri de aparare comerciala in situatii de dumping, subventii si alte situatii

a. Masuri de aparare impotriva dumpingului si subventiilor.
Pentru a se apara impotriva dumpingului Comunitatea poate stabili taxe anti-dumping iar
impotriva subventilor poate aplica taxe compensatorii. In ambele situatii trebuie demonstrat ca s-a produs
un prejudiciu important , ca ameninta cu un prejudiciu sau cu o intarziere pentru crearea respectivei
industrii.
b. Masuri destinate importului de marfuri falsificate
Obiectul acestor masuri este descurajarea falsificarilor, precizand tipurile de sanctiuni care se pot
aplica in aceste cazuri. Intre aceste sanctiuni intra posibilitatea de distrugere a marfurilor falsificate si
ridicarea statutului de comerciant pentru cel care realizeaza importul.
c. Masuri impotriva situatiilor de concurenta neloiala
Aceste masuri au aparut in 1984 pentru a permite Comunitatii sa actioneze in situatiile in care
tarile nu aplica politici de reciprocitate in exportuile comunitare.

Regulile de origine
Reguliele de origine determina provenienta nationala a unui bun necesara pentru stabilirea unor
taxe si restrictii vamale asupra importurilor acelui bun,astfel regulile de origine incearca sa impiedice ca
marfurile care nu sunt originare dintr-o tara sa patrunda pe piata comunitara ca si cum ar proveni din tara
respectiva si astfel sa beneficieze de un tratament preferentiar.
Pentru marfurile provenind din tari care nu beneficiaza de tratament preferentiar se aplica tariful
extern comun normal si in consecinta determinarea originii nu are importanta majora.
In situatia importurilor provenind din tari care beneficiaza de tratament preferentiar, normele de
origine sunt adoptate in functie de situatii concrete, facandu-se diferenta intre situatiile in care se acorda
concesii tarifare in mod unilateral de cele care se acorda bilateral sau multilateral.
In ultima situatie diferitele conventii sunt insotite de protocoale care cuprind norme de origine in
fiecare caz (conventiile cu tarile meditareniene, cu tarile din Europa Centrala includ reguli specifice de
origine).

Politica de export
Actiunile Comunitatii in acest domeniu se pot imparti in 2 grupe:
1. Actiuni care se refera la comformarea regimului comercial aplicabil exportului. Exporturile
Comunitatii care au ca destinatie tarile terte, sunt libere exceptie fac produsele neliberalizate printre
care: petrolul, produsele derivate, gazele, bunurile care formeaza patrimoniul artistic sau cultural,
substantele utilizate la fabricarea stupefiantelor.
2. Actiunile pentru armonizarea ajutoarelor publice pentru export si promovarea exportului.Pot fi
impartite in 2 grupe:
- unele destinate finantarii exportului
- altele menite sa favorizeze promovarea exporturilor
Primele se mai numesc ajutoare cu caracter financiar si se concretizeaza in participarea publica la
creditele de export si in asigurarea creditelor de export.
Cea de-a doua subgrupa se mai numesc si ajutoare nefinanciare, iar in acest domeniu Comunitatea
a sprijinit promovarea exporturilor europene.

Acordurile comerciale cu SGP

Comunitatea poate incheia acorduri tarifare cu una sau mai multe state sau organizatii
internationale. Procedura de incheiere a acestor acorduri este comuna. Pentru a incheia acordurile Comisia
poarta negocieri, iar aprobarea acordurilor se face de catre Consiliu. Se poate constata ca acordurile care se
refera la problemele tarifare si comerciale sunt frecvent incluse in conventii. In functie de tratamentul
tarifar asumat acordurile pot fi preferentiale sau nepreferentiale.
In primul caz, Comunitatea acorda importurilor provenind din tarile semnatare un tratament tarifar
mai avantajos decat pentru restul tarilor.
In cazul acordurilor cu tarile in curs de dezvoltare reducerile tarifare constituie o forma de ajutor
comunitar. De asemenea s-au incheiat acorduri comerciale care au stabilit crearea unor zone de liber
schimb, uniuni vamale, situatii care sunt considerate exceptii de GATH.
SGP a fost creat la initiativa UNCTAD in 1971 si presupune acordarea din partea tarilor
dezvoltate a unui tratament preferential pentru produsele provenind din tarile in curs de dezvoltare.
 INCIDENTE ALE CREERI PIETEI UNICE INTERNE IN
CADRUL CE
Incidente Intra-Comunitare

Expertii in materie apreciaza ca realizarea Pietei Unice Interne va avea atat efecte pozitive cat si
negative.
Efectele pozitive ar putea fi urmatoarele:
- mentinerea in interiorul Comunitatii a unei mai mari stabilitati monetare prin intarirea Sistemului
Monetar European si a unei mai stranse cooperari pe planul politicilor monetare
- accelerarea procesului de inovare tehnologica in tarile membre sub incidenta cooperari dar si a
concurentei intra-comunitare
- crearea PUI va reprezenta un stimulent suplimentar pentru intensificarea schimburilor comerciale
intra-comunitare fara a fi blocate schimburile cu tertii
- se apreciaza ca impactul global al realizarii PUI va avea ca rezultat scaderea costurilor de productie si
a preturilor cu efecte pozitive asupra competitivitatii produselor si a suplimentarii locurilor de munca.
Dintre efectele negative ar putea fi retinute:
- cresterea treptata a competentelor supra-nationale acordate institutiilor comunitare, va impiedica
initiativa guvernelor nationale de a promova programe economico-sociale in interesul propriilor
popoare
- renuntarea la principiul unanimitatii in adoptarea deciziilor va duce la afectarea suveranitatii si
intereselor tarilor membre mai mici
- contradictiile pe plan economic nu se vor diminua deoarece nivelul dezvoltarii economice si interesele
statelor membre nu vor putea fi pe deplin armonizate
- nivelul competitivitatii produselor din tarile mai slabe din punct de vedere economic nu se va putea
ridica la performantele atinse de principalele state membre

Incidente Extra-Comunitare
Dintre efectele pozitive:
- realizarea PUI va conduce la formarea unei grupari economice relativ omogene si cu o deosebita forta
concurentiala. Ea s-ar putea transforma intr-un factor dinamic cu rol de motor principal in intreaga
economie mondiala. Ea va avea o mai mare stabilitate economica atragand intr-o masura mai mare
investitorii si creditorii
- cresterea potentialului economic si a capacitatii de absorptie a pietei comunitare va oferi noi debusee
pentru tarile terte dar acestea se vor putea transforma in realitate numai in masura in care produsele vor
fi de cea mai buna calitate
Ca efecte negative:
- Comunitatea devenind un puternic centru economic, comercia si politic ar putea fi un concurent
periculos pentru celelalte state, fapt care va genera noi contradictii de interese pe Piata Mondiala
- Schimburile comerciale cu tarile terte vor cunoaste o diminuare in conditiile intensificarii celor intra-
comunitare fapt care va avea incidente nedorite in planul politicii comerciale a tarilor terte fata de CE.

Ec. Integrarii – CURS 6

Tratatul de la Maastricht
Se mai numeste tratatul Uniunii Europene. A fost semnat la conferinta la nivel inalt a Comunitatii
Europene din 1992 la Maastricht si a intrat in vigoare la 1 Ianuarie 1993.
A adus modificari celor 3 tratate initiale pe linia reformelor incepute de Actul Unic European. De
la primele 3 tratate a mai fost un moment in 1965 cand in urma Conferintei de la Bruxelles cele 3
comunitati s-au numit Comunitatile Europene. Din 1993 comunitatile se numesc Uniunea Europeana.
A adus cateva elemente noi:
- a hotarat introducerea monedei unice cel mai tarziu in 1999
- a prevazut drepturi civice europene (cetatenia Uniunii)
- a adus noi competente pentru Comunitatea Europeana in domenii precum protectia consumatorilor,
politica de sanatate, politica in domeniul infrastructurii de transporturi, comunicatii, distribuirea
energiei, institutionalizarea cooperari pentru dezvoltarea politica industriala, protectia mediului
inconjurator, cercetare-dezvoltare, politica sociala, cooperarea in materie de justitie si afaceri interne,
politica externa si de securitate comuna.
Alaturi de Piata Unica Interna + moneda unica, celelate doua (justitia si afacerile interene si
politica externa si de securitate) sunt cei trei poli importanti pe care se sprijina UE. Tratatul Uniunii
cuprinde 2 parti:prima se refera la realizarea uniunii economice si monetare,a doua se refera la realizarea
uniunii politice.
Prima – Construcita uniunii economice si monetare a fost prevazuta sa se realizeze pana in 1999 in
3 etape:
1. Incepuse deja in 1990 prin liberalizarea miscarii existente intre statele membre si sa incheiat in 1993
cand se considera ca s-a realizat convergenta economica a statelor (coordonarea politicilor economice)
- o politica agricola comuna
- o politica comuna in transporturi
- un proces de restructurare a sectorului industrial
- o politica sociala comuna
- o politica regionala comunitara
- o politica privind protectia mediului
2. A inceput la 1 Ianuarie 1994, se incheie in Decembrie 1996 si se refera la uniunea monetara. Comform
statutului adoptat in 1990 urma sa fie creata Banca Centrala Europeana pe structura unui institut deja creat
in 1990 care de numea Institutul Monetar European.
3. 1 Ianuarie 1997 – 31 Decembrie 1999 cand va intra in functiune moneda unica. La inceput Anglia si-a
manifestat rezerve pentru a intra in uniunea monetara,dar s-a prevazut o clauza => va intra in UE atunci
cand va dori
In cadrul acestei etape se va realiza faza finala a uniunii economice si monetare in care vor intra
acele tari care vor indeplini criterii de convergenta:
- stabilitatea preturilor (inflatia < 1,5% fata de media celor mai performante 3 state comunitare in
materie de inflatie)
- deficitul bugetar < 3% din PIB-ul fiecarei tari
- datoria publica a tarii respective < 60% din PIB-ul ei
- ratele de schimb < marjele normale de +- 2,25 % fata de ECU (prevazut prin vechiul sistem monetar
european)
- rata Dos < 2 % fata de media pe termen lung a primelor 3 state performante in acest domeniu
Uniunea economica si monetara presupunea si o politica sociala
Prin politica sociala nu s-a realizat nici un progres si totusi s-a hotarat ca aceasta situatie sa nu
impiedice adoptarea tratatului, dar ca la baza acestui capitol sa fie inclusa Carta Sociala Europeana
(adoptata in 1989).
Carta Sociala se referea la asigurarea unor drepturi. Fie drepturi comunitare si anume:
- dr. de a exercita toate profesiile
- dr. la o remunerare corespunzatoare
- dr. pentru imbunatatirea conditiilor de viata si de munca
- dr. la protectie sociala comform sistemului in vigoare
- dr. la formare profesionala
- dr. la egalitate de tratament intre barbati si femei
- dr. la protectia sanatatii si securitatii la locul de munca
- dr. la protectia copiilor si adolescentilor
- dr. la garantarea unui venit minim real pentru persoanele in varsta
- dr. la o integrare profesionala si sociala pentru persoanele handicapate
A doua – Constructia uniunii politice are 2 componente:
- afacerile interen si justitia
- politica externa si de securitate comuna
Obiectivele politicii externe si de securitate comuna sunt:
- salfgardarea voturilor comuna, a intereselor fundamentale si independentei UE
- intarirea securitatii UE si a statelor membre sub toate formele sale
- mentinerea pacii si securitatii intre natiuni comform principiilor Cartei ONU, a principiilor si
obiectivelor organizatorice pentru securitate si cooperare europeana OSCE => inscrise in Actul Final
de la Helsinki (1975) si Carta de la Paris (1990)
- promovarea cooperari internationale si dezvoltarea si intarierea democratiei si a statului de drept ca si
restul drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
Tratatul de la Maastricht a prevazut ca toate tarile membre vor putea desfasura din momentul
intrarii in vigoare actiuni comune pe baza acestui nou mecanism de cooperare politica. Subiectele care pot
face obiectul unei actiuni comune vor fi alese in unanimitate de sefii de stat si de guvernele statelor mebre
UE. Punerea in practica a acestor actiuni comune se va putea face dupa ce ministrii de externe vor decide
tot in unanimitate detaliile concrete ale actiunilor respective urmand ca deciziile finale sa poata fi luate pe
baza majoritatii calificate.
Obiectivele UE potrivit Tratatului de la Maastricht: promovarea unui progres economic si social
echilibrat prin crearea unui spatiu fara frontiere, intarirea coeziunii economice si sociale, stabilirea unei
uniunii economice si monetare cu obiectivul final al introducerii unei monede unice, afirmarea identitatii
europene pe scara internationala prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comuna si
pe termen lung a unei politici de aparare comuna, intarirea protectie drepturilor si intereselor cetatenilor
statelor membre ale Comunitatii prin instituirea unei cetatenii a Uniunii, dezvoltarea unei stranse cooperari
in domeniul justitiei si afacerile interene, mentinerea experientei legislative comunitare si dezvoltarea ei in
scopul de a examina in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat vor trebui sa fie
revizuite in vederea asigurarii eficientei mecanismelor comunitare.

Ec. Integrarii – CURS 7

Conferinta interguvernamentala a UE – Torino 1996

Scop: sa ia masurile necesare pentru a putea trece la faza finala
Probleme :
- adancirea procesului de integrare in UE (introducerea monedei unice interne la sfarsitul lui 1999)
- mai buna satisfacere a intereselor cetateanului UE, in special prin protejarea drepturilor fundamentale
ale cetateanului UE, lupta impotriva somajului, control sporit la frontierele externe ale UE, protectie
sporita impotriva criminalitatii si comertului de droguri
- politici coerente privind vizele, emigrarile, azilul
- mai buna armonizare intre tarile UE in domeniul justitiei si afacerilor interne
- reforma institutionala in cadrul UE; ponderea voturilor pe statele membre dupa criteriul populatiei si a
fortei economice, restrangerea votului unanim si extinderea votului majoritar in luarea deciziilor
- reforma politicii externe se de securitate si aparare comuna, cooperarea intre tarile membre in privinta
armamentului conventional, reducerea dependentei fata de SUA
- extinderea UE spre rasarit si lansarea negocierilor cu toi candidatii

Conferinta DUBLIN – 1996

A facut evaluarea Conferintei de la Torino
Concluzie: Exista divergente intre marii membri ai UE
Probleme:
- tin de reforma institutionala, divergente intre tarile mari si cele mici

Asocierea unor tari si teritorii la Comunitatea Economica Europeana

Inca prin tratatul de la Roma a fost prevazut un capitol (“partea a 4-a a tratatului”) care se refera la
socierea tarilor si teritoriilor peste mari la CEE. Au fost vizate fostele colonii din Africa.
1958 – au fost asociate la CEE, 18 state africane denumite “Statele africane si malgase asociate”.
Asocierea s-a referit la desfasurarea schimburilor comerciale reciproce in conditii preferentiale si la un
anumit sprijin financiar si tehnic din partea Comunitatii pentru tarile respective.
1962 – S-a semnat de catre CEE cele 18 state africane, Antilele Olandeze si Surinamul, o
conventie numita “Conventia de asociere de la Yaounde” prima editie pentru operioada de 5 ani.
 A urmarit reglementarea a 2 probleme:
- regimul liberei circulatiei a produselor
- sprijinul financiar si tehnic pe care CEE sa angajat sa-l acorde (800 milioane $)
Pentru administrarea acestor fonduri a fost creat de CEE “Fondul European de Dezvoltare a
Teritoriilor peste mari (FEDOM)” Obiectivul era:
- sa sprijine dezvoltarea economica in general a acestor tari
- dezvoltarea industriala in special
- diversificarea exporturilor spre aceste tari
1969 – s-au mai asociat la aceasta conventie 3 state africane, foste colonii engleze prin semnarea
tratatului de la Arusha : Kenya, Tanzania, Uganda.
1970 – a 2-a editie a Conventiei de la Yaounde care a intrat in vigoare tot pe o perioada de 5 ani.
S-a pastrat principiul liberei circulaii a produselor si sprijinul financiar care a crescut la 1 miliard $. Prin
faptul ca in 1971 a intrat in aplicare “Sistemul generalizat de preferinte nereciproce si nediscriminatorii
(SGP)”, sistem negociat in cadrul ONU pentru dezvoltare.
CEE a pus in aplicare schema ei de preferinte vamale incepand cu 1 Iulie 1971 de care au inceput
sa beneficieze si tariel asociate. Adica Principiul liberei Circulatii a marfurilor a fost corectat in sensul ca
tarile asociate nu trebuiau sa faca concesii Comunitatii.
Prin largirea UE ca urmare a aderarii Angliei, Danemarcei si Irlandei s-a largit si sfera CEE.
Ca urmare se semneaza prima editie a conventiei de la Lome intre cei 9 membri ai Comunitatii si
de 46 de tari si teritorii in curs de dezvoltare din Africa, Bazinul Caraibelor si Pacific. A intrat in vigoare in
1975 pe o perioada de 5 ani.

Ec. Integrarii – CURS 8

Conventia care a intrat in vigoare la 28 Februarie 1975 urma sa expire la 1 Martie 1980. Aceasta
conventie a inlocuit conventiile de la Younda si Arusha si inscrie 2 principii noi si anume:
- ajutorul financiar si tehnic pe care CEE il va acorda tarilor si teritoriilor asociate va fi neconditionat.
- accesul liber pe piata CEE a produselor industriale care provin din tarile si teritoriile asociate si cu
tratament preferentiar pt produsele agricole ale acestora fara reciprocitate din partea lor.
Tarile si teritoriile asociate fiind insa obligate sa acorde produselor importate din CEE regimul
clauzei natiunii celei mai favorizate. Aceasta conventie a introdus finantarea compensatorie pentru
stabilizarea incasarilor la export a 12 produse de baza si anumite derivate ale lor
(arahide,cacao,cafea,bumbac,nuci de cocos,palmier,piei brute si tabacite,lemn si produse din
lemn,banane,ceai,minereu de fier).
Rezultatele pentru tarile asociate au fost nesatisfacatoare de aceea cu prilejul negocierii celei de-a
2-a editii a conventiei de la Lome grupul tarlor asociate au cerut liberul acces deplin pt toate produsele
exportate de ele si extinderea finantarii compensatorii la un cost mai mare de produse de baza. Cea de-a 2-a
editie a Conventiei de la Lome s-a semnat la 31 Oct. 1979 de catre CEE si 58 de tari din ACP
(Asia,Caraibe,Pacific). Ulterior au mai aderat si alte tari in curs de dezv, nr lor trecand de 60.
Aceasta conventie prevede ca exporturile tarilor asociate pe piata CEE vor liberalizate 99,5%. Fara
reciprocitate din partea acestora cu conditia sa nu fie discriminate importurile provenite din CEE.
Conventia a adus imbunatatiri in favoarea tarilor asociate si in ce priveste regulile de origine(Numai
produsele originare din tarile ACP sunt admise fara bariere tarifare si netarifare).
Noua conventie a considerat toate statele ACP ca un singur teritoriu vamal in relatiile ec cu CEE.
Ea a admis o serie de derogari de la regulile de origine in special pt importurile provenind din tari ACP, cel
mai putin dezvoltate, insulare si fara litoral. In ceea ce priveste clauze de salvgardare se precizeaza ca
aplicarea ei se va face numai in caz de perturbare serioasa a pietei CEE. Privind promovarea comerciala
noua conventie a prevazut ca CEE n-a acordat tarilor ACP asistenta financiara si tehnica in domeniul
promovarii comerciale pt intensificarea schimburilor comerciale reciproce.
O ultima problema reglementata in partea comerciala a conventiei se refere la expotrul de zahar,
rom si banane care continua sa beneficieze de un regim special pe piata comunitara.
Cea de-a 2-a parte a conventiei, cea industriala a definit mai bine cooperarea industriala dintre
CEE si ACP, a stabilit mai clar domeniile si obiectivele acesteia si fondurile alocate in acest scop au fost
mai mari.
Domeniul cooperari industriale:
- pregatirea de cadre pt industrie
- sprijinirea dezvoltarii IMM
- dezvoltarea unor noi ramuri ale industriei
- cooperarea in domeniul energiei si domeniul infrastructurilor
Obiectivul cooperari industriale:
- incurajarea restructurarii industriei in tarile CEE prin a facilita importul unor cantitati sporite de
produse manufacturate din tarile ACP
- prelucrarea locala a materiilor prime in tarile ACP
- promovarea infiintarii de intreprinderi comune
- crearea unui fond special pt industrializare si a unui buget special
- consolidarea institutiilor financiare si crearea de conditii favorabile pt import
Potrivit celei de-a 2-a editii a conventiei, asistenta financiara ce urma sa fie acordata de CEE tarilor
ACP se ridica la 5227 mil ECU sub forma de subventii nerambursabile si sub forma de imprumuturi.
Utilizarea fondurilor se va face pe baza unui program dinainte elaborat.
Cea de-a 3-a conventie de la Lome
A fost semnata la 8 Dec 1985 pe o perioada de 5 ani – semnata de CEE si 65 state ACP.
Obiectivul urmarit stipulat in conventie este promovarea comertului reciproc prin obtinerea de avantaje
reciproce, suplimentarea si imbunatatirea conditiii de acces pe pietele tarilor CEE a produselor tarilor ACP.
Conventia prevede ca produsele originale din ACP sunt admise la imp in CEE,iar CEE nu v-a aplica la
importul de produse originale restrictii cantitative sau alte masuri de efecte echivalente. Regimul
importurilor nu poate fi mai favorabil decat regimul aplicat schimburilor comerciale intracomunitare, tarile
ACP trebuind sa aplice produselor importate din CEE tratamentul natiunii celei mai favorizate.
Aceasta conventie a extins lista la 48 de produse de baza. Tarile noi beneficiind de finantare
compensatorie nerambursabila daca incasarile din exportul celor 48 de produse de baza se vor diminua ca
urmare a reducerii preturilor cu cel putin 6%. Se acorda facilitati de finantare speciale pt produsele miniere.
Privind asistenta fianaciara si tehnica CEE s-a angajat sa puna la dispozitie o suma mai mare de
8500 mil ECU. Conventia a prevazut si un fond pt ajutorul de urgenta de 210 mil ECU si un fond pt
ajutorul refugiatiilor si repatriatiilor din tarile ACP 80 mil ECU.
Conventia a expirat in 1990 cu rezultate apreciate ca satisfacatoare.
Cea de-a 4-a conventie de la Lome
Semnata la 15 Dec 1990 pe o perioada de 10 ani cu precizarea ca dispozitiile financiare si alte
prevederi vor fi negociate din nou in 1994. Cu privire la rolul comerical CEE-ACP cea de-a patra editie
prevede ca produsele provenite din ACP trebuie sa aiba un acces neangradit pe piata CEE( scutite de taxe
vamale, bariere netarifare) Pt. unele produse agricole CEE n-a mentinut anumite restrictii cantitative la
import provenite din ACP in situatia in care productul din CEE e prea mare. Conventia aduce unele
modificari cu privire la regulile de origine si anume:
- pt prod prelucrate in ACP daca acestea incorporeaza bunuri care nu provin din CEE valoarea adaugata
in procesul de prelucrare trebuie sa fie de >60%. Din valoarea produsului exportat.
- In ce priveste stabilizarea incasarilor din exportul produselor de baza acesta a fost ameliorat atat prin
largirea listei produselor de baza cat si prin imbunatatirea conditiilor de acces cu privire la facilitati de
finantari speciale pt produsele miniere au mai fost introduse aurul si uraniul.
Conventia a mai introdus si cateva capitole sia nume:
- ajutorul pt aparare
- domeniul drepturilor omului
- controlul nasterilor in ACP si al problemei demografice in general
Conventia a propus cresterea sumelor pt finantare la 12,65 mil ECU.
Tarile ACP spera ca noua conventie sa se soldeze cu rezultate mai bune pt ele , iar CEE a mai
incheiat si conventii bilaterale( Grecia,Turcia,Nigeria,Tunisia,Maroc), acorduri preferentiale
(Spania,Israel,Cipru,Egipt,Liban) acorduri nepreferentiale si acorduri comerciale cu o serie de grupari
economice.

CURS 9
Realizarea spatiului economic european

In 1984 s-a discutat la nivelul de ministrii asupra constituirii unei zone de comert liber intre aceste
2 mari grupari economice CE si AELS. Ca urmare, in timp au mai avut loc mai multe conferinte:
- 1988 Bruxelles – cand s-a discutat probleme privind dezvoltarea economico-comerciala intre tarile
membre
- 1989 Oslo – dezvoltare la nivel institutional a relatiilor dintre aceste grupari economice
- 1990 Geneva – s-a adoptat o platforma comuna pentru negocieri pe care au stabilit continutul si modul
de desfasurare a acestor negocieri
Problema deosebita a constituit-o modul de luare a deciziilor care era diferit la cele 2 grupari.
Tarile AELS nu doreau sa fie puse asupra faptului implinit prin rolul covarsitor al tarilor CEE. De
asemenea negocierile au continuat deoarece AELS a mai solicitat o serie de derogari de la reglementarile
comunitatii privind PUI.
Negocierile s-au finalizat in 1991 cand s-a semnat la Luxemburg acordul dintre CE si AELS
privind crearea S.E.E. Acest acord inseamna mai mult decat o zona de liber schimb care era deja creata
intre aceste tari prin acorduri incheiate intre CE si AELS.
Largeste sfera de cooperare de la relatiile economice si la alte domenii de interes reciproc:
- circulatia capitalurilor
- servicii financiare
- circulatia serviciilor
- circulatia persoanelor din domeniul Cercetare-Dezvoltare
- circulatia persoanelor din domeniul protectiei mediului
- domeniul social
- domeniul cultural

SEE:
- 19 tari
- 380 milioane de locuitori\
- participa cu 45% la comertul mondial, peste 80% sunt produse industriale
Acordul a intrat in vigoare la 1 iulie 1993 (fara Elvetia). Aceste 2 grupari raman o zona de comert
liber imperfecta. AELS-ul nu a aderat la politica agricola comuna, nu a aderat la SME, la uniunea monetara
si la uniunea politica. Tarile care au semnat acordul SEE in mod particular isi amonizeaza legislatia la
legislatia UE. Multe au fost motivele pt care AELS-ul a negociat acest acord. Au fost prevazute
reglementari pe linia celor 4 libertati de circulatie: marfuri, capitaluri, servicii, persoane; +cooperarea in
alte domenii de interes reciproc – tehnologii, domenii de informare etc.
In fata crearii PUI tarile AELS erau ingrijorate ca accesul produselor lor industriale va fi
restrictionat si ca urmare se va face o diferentiere de regim comercial. Se accentuase tendinta de
dezintegrare a AELS-ului. Privind liberalizarea schimburilor comerciale s-a convenit inlaturarea ultimelor
restrictii cantitative din comertul reciproc cu produse industriale si simplificarea controalelor vamale cu
scopul de a forma un sistem specific de recunoastere a marfurilor. Privind comertul cu produse agricole s-a
hotarat ca tarile SEE vor coopera pentru liberalizarea progresiva, luand in considerare si masurile in care
erau in curs de a fi luate la runda URUGUAY in cadrul GATT.
S-a hotarat ca tarile AELS se vor alinia reglementarilor uniunii privind politiciile antitrust si
procedurile de fuziune a intreprinderilor. S-a hotarat ca AELS-ul sa constituie un organ de cercetare si
control cu scopul de a le obliga sa respecte reglementarile comuniatare privind circulatia libera a
capitalurilor, serviciilor si persoanelor, protectia sociala. Circulatia prin transalpin – Austria si Elvetia sa se
reduca, sa se elimine restrictiile in decurs de 12 ani de la intrarea in vigoare a acordului.
Pentru ca sa se creasca traficul transalpin, dar in conditii de eficienta, s-a convenit ca tarile AELS
sa includa-n reglementarile lor cu privire la transportul de marfuri anumite modificari care sa fie preluate-n
legislatia comunitara.
 Acordul SEE reglementeaza transportul intern, terestru, maritim, aerian, tranzitul si transporturile
combinate.
In domeniul financiar – tarile AELS au fost de acord cu cererea CE de a participa la negocierile
comune pentru reducerea diferentelor sociale si economice, programe pe care comunitatea le punea deja in
aplicare. AELS-ul va sprijini proiectele privind intrprinderile, mediul inconjurator, investitiile pentru IMM-
uri si au fost de acord sa sprijine financiar tarile mai sarace: Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania.
Privind sistemul institutional pentru administrarea acordului au fost create un Consiliu de
Ministrii, un Comitet Mixt, o Curte de Justitie.

C-577/08 – Hotărâre 2010-07-29 Brouwer Libera circulație a

persoanelor
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
29 iulie 2010(*)
„Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale – Directiva
79/7/CEE – Lucrători frontalieri – Calculul pensiilor”
În cauza C-577/08,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul
articolului 234 CE de arbeidshof te Antwerpen (Belgia), prin decizia din 18 decembrie
2008, primită de Curte la 29 decembrie 2008, în procedura
Rijksdienst voor Pensioenen
împotriva
Elisabeth Brouwer,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul J.-C. Bonichot, președinte de cameră, doamna C. Toader, domnii K.
Schiemann (raportor), P. Kūris și L. Bay Larsen, judecători,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: doamna R. Șereș, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 martie 2010,
luând în considerare observațiile prezentate:
–        pentru guvernul belgian, de doamnele L. Van den Broeck și C. Pochet, precum și
de domnul E. Pools, în calitate de agenți;
–        pentru Comisia Europeană, de domnul M. van Beek, în calitate de agent,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea
avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 4
alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind
aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul
securității sociale (JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192).
2 Această întrebare a fost adresată în cadrul acțiunii introduse de doamna Brouwer
împotriva Rijksdienst voor Pensioenen (Oficiul Național de Pensii, denumit în continuare
„Rijksdienst”) în legătură cu calculul pretins discriminatoriu al cuantumului pensiei la
retragerea din activitate care i-a fost acordată.
Cadrul juridic
Reglementarea comunitară
3 Directiva 79/7 urmărește eliminarea progresivă a discriminării pe criterii de sex în
domeniul securității sociale. Potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (a), aceasta se aplică
sistemelor legale care asigură, printre altele, o protecție pentru limita de vârstă.
4 Potrivit articolului 4 alineatul (1) din această directivă:
„Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de
sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în
ceea ce privește:
[…]
–        calculul prestațiilor, inclusiv sporurile datorate celuilalt soț și persoanelor aflate în
întreținere și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.”
5 Articolul 7 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată prevede că aceasta nu aduce
atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare:
„stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă și
posibilele consecințe ale acesteia pentru alte prestații”.
Reglementarea națională
6 Articolul 5 alineatul 7 din Decretul regal din 23 decembrie 1996 privind aplicarea
articolelor 15-17 din Legea din 26 iulie 1996 privind modernizarea securității sociale și
asigurarea viabilității sistemelor legale de pensii prevede:
„Lucrătorul de naționalitate belgiană:
a)      care a fost angajat în mod obișnuit ca muncitor, funcționar sau muncitor minier
într-o țară limitrofă Belgiei, cu condiția ca acesta să își fi menținut reședința principală în
Belgia și să fi revenit în acest loc în principiu în fiecare zi,
b)      sau care a fost angajat într-o țară străină ca muncitor sau ca funcționar pentru
perioade mai scurte de un an fiecare, de către un angajator stabilit în această țară, pentru a
efectua o muncă salariată sau asimilată acesteia cu caracter sezonier, cu condiția ca acesta
să își fi menținut reședința principală în Belgia și ca familia sa să fi continuat să aibă
reședința în acest stat,
poate obține o pensie la retragerea din activitate egală cu diferența dintre cuantumul
pensiei la retragerea din activitate pe care ar fi obținut-o dacă această activitate în calitate
de lucrător salariat ar fi fost exercitată în Belgia și cuantumul pensiei obținute pentru
aceeași activitate în temeiul legislației țării de angajare.”
7 În temeiul articolului 25 din Decretul regal din 21 decembrie 1967 privind
reglementarea generală a sistemului de pensii la retragerea din activitate și de pensii de
urmaș pentru lucrătorii salariați (Moniteur belge din 16 ianuarie 1968), remunerația care
trebuie luată în considerare pentru determinarea pensiei la retragerea din activitate pe care
lucrătorul vizat la articolul 5 alineatul 7 din Decretul regal din 23 decembrie 1996 ar
obține-o dacă această activitate în calitate de lucrător salariat ar fi fost exercitată în Belgia
sau pentru determinarea pensiei de urmaș este stabilită de Rege pentru fiecare an
calendaristic, ținând cont de elementele referitoare la anul calendaristic precedent ce
figurează în contul individual.
Situația de fapt din acțiunea principală și întrebarea preliminară
8 Doamna Brouwer, de naționalitate belgiană și având reședința în Belgia, a lucrat în
Țările de Jos, în calitate de lucrător frontalier, în perioada 15 august 1960-31 decembrie
1998. Începând de la 1 ianuarie 1999, ea a încetat munca și a primit prestații pentru
pensionare anticipată în Belgia.
9 Întrucât în Belgia avea dreptul la o pensie integrală la retragerea din activitate până la
vârsta de 65 de ani, această sarcină revenind, prin urmare, Regatului Țărilor de Jos pe
baza perioadelor de asigurare efectuate în acest stat, doamna Brouwer a depus în 2003 la
Rijksdienst o cerere de pensie la retragerea din activitate. Această perioadă, calculată la
prorata perioadelor de asigurare efectuate, a fost stabilită la 724,61 euro și i-a fost
acordată începând cu 1 mai 2004.
10 Cuantumul pensiei menționate a fost calculat, în conformitate cu legislația belgiană
aplicabilă, în special cu articolul 5 alineatul 7 din Decretul regal din 23 decembrie 1996,
pe baza salariilor zilnice fictive și/sau forfetare stabilite anual prin decret regal pe baza
salariului mediu perceput de lucrători în Belgia în cursul anului precedent.
11 La 1 iunie 2004, doamna Brouwer a contestat cuantumul pensiei care i-a fost acordată,
susținând că pentru perioada 1 ianuarie 1968-31 decembrie 1994 calculul cuantumului
menționat se întemeia pe salarii fictive și/sau forfetare care, în această perioadă, erau
inferioare pentru lucrătorii de sex feminin față de cele ale colegilor lor de sex masculin.
12 La 5 iulie 2004, Rijksdienst a înștiințat-o pe doamna Brouwer că își menținea decizia
inițială, arătând că, în perioada în discuție, salariul real mediu pe baza căruia era calculată
pensia la retragerea din activitate nu era același pentru lucrătorii de sex feminin și pentru
cei de sex masculin, de unde apar diferențele de cuantum al pensiei. Cu toate acestea,
începând din 1995, salariul zilnic a devenit identic pentru lucrătorii de sex masculin și
pentru cei de sex feminin. Această evoluție ar fi fost influențată de egalizarea avansată a
remunerațiilor, precum și de faptul că femeile care lucrează rămân active din ce în ce mai
mult timp.
13 Doamna Brouwer a sesizat arbeidsrechtbank te Hasselt (Tribunalul de Muncă din
Hasselt) cu o acțiune împotriva deciziei Rijksdienst. Printr-o hotărâre din 16 iunie 2006,
acest tribunal a anulat decizia menționată și a obligat Rijksdienst să efectueze un nou
calcul al pensiei la retragerea din activitate a doamnei Brouwer pe baza remunerațiilor
fictive și/sau forfetare care erau utilizate pentru lucrătorii frontalieri de sex masculin în
perioada 1 ianuarie 1968-31 decembrie 1994.
14 Arbeidsrechtbank te Hasselt a considerat că normele constituționale privind egalitatea
și nediscriminarea nu excludeau existența unei diferențe de tratament între diferitele
categorii de persoane, în măsura în care această diferență are la bază un criteriu obiectiv,
răspunde unui scop legitim și este proporțională cu scopul urmărit. În speță, aceste
condiții nu ar fi îndeplinite.
15 Potrivit arbeidsrechtbank te Hasselt, chiar dacă anterior diferența de tratament pe
criterii de sex decurgea din situația de fapt care prevala atunci și care se caracteriza
printr-o diferență în nivelul remunerațiilor bărbaților și ale femeilor, o astfel de situație nu
este compatibilă cu articolul 141 CE și cu obligația care rezultă din acesta de a asigura
aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de
sex feminin pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare. Prin urmare,
legiuitorul belgian nu ar mai putea să se întemeieze pe un sistem în temeiul căruia, pentru
femei, este luată în considerare o remunerație inferioară la calcularea pensiei lor în
calitate de lucrători frontalieri, afirmând că aceasta reflectă o situație în care, în medie,
lucrătorii de sex feminin percep remunerații inferioare celor pe care le percep lucrătorii
de sex masculin.
16 Rijksdienst a introdus apel împotriva hotărârii din 16 iunie 2006 în fața arbeidshof te
Antwerpen.
17 În aceste condiții, arbeidshof te Antwerpen a hotărât să suspende judecarea cauzei și
să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Decretele regale din 1.12.1969, 18.6.1970, 8.6.1971, 14.9.1972, 31.7.1973, 12.7.1974,
13.2.1975, 28.11.1975, 26.11.1976, 26.9.1977, 31.7.1978, 31.8.1979, 2.12.1980,
13.1.1982, 14.3.1983, 11.1.1984, 30.11.1984, 24.1.1986, 30.12.1986, 6.1.1988,
2.12.1988, 30.11.1989, 10.12.1990, 1.6.1993, 8.12.1993, 19.12.1994 și 10.10.1995, emise
în executarea articolului 25 din Decretul regal din 21 decembrie 1967 privind
reglementarea generală a sistemului de pensii la retragerea din activitate și de pensii de
urmaș pentru lucrătorii salariați, care prevede că, la calcularea pensiei la retragerea din
activitate a lucrătorilor frontalieri de sex feminin, se stabilesc salarii fictive și/sau
forfetare care sunt inferioare celor stabilite pentru lucrătorii frontalieri de sex masculin,
sunt conforme cu dispozițiile articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE privind
aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul
securității sociale?”
Cu privire la întrebarea preliminară
18 Comisia Europeană pleacă de la premisa potrivit căreia salariile reale medii ale
lucrătorilor în Belgia pentru anii 1968-1994, pe baza cărora se calculau pensiile la
retragerea din activitate, vizau aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare. Comisia
apreciază că, dat fiind faptul că autoritățile belgiene nu au corectat diferențele de salarii
existente în practică, aceste diferențe au influențat de asemenea salariile fictive și/sau
forfetare utilizate pentru calculul pensiei la retragerea din activitate.
19 Aceasta arată că un astfel de calcul constituie o discriminare directă în sensul dreptului
comunitar, incompatibilă cu articolul 4 din Directiva 79/7.
20 În ceea ce privește guvernul belgian, acesta a susținut în observațiile sale scrise că nu
există o astfel de discriminare. În perioada 1968-1994 ar fi existat o diferență notabilă de
remunerație între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, angajați în sectoare
diferite, adesea cu un program de muncă redus pentru femei. Ar fi rezultat de aici că
remunerația care trebuie luată în considerare pentru calculul salariilor medii ar fi diferită.
Prin urmare, ar fi normal să existe diferențe în remunerațiile zilnice fictive și forfetare,
ceea ce determină diferențe în cuantumul pensiilor. Începând din 1995, potrivit
guvernului belgian, remunerația zilnică a devenit aceeași pentru lucrătorii de sex feminin
și pentru cei de sex masculin, întrucât salariile au devenit egale, iar femeile au devenit
mai active în sectoarele profesionale rezervate în mod tradițional bărbaților.
21 Cu toate acestea, trebuie să se arate că în ședință guvernul belgian și-a schimbat
radical poziția.
22 În primul rând, acesta a recunoscut existența unei inegalități de tratament și a semnalat
demersuri întreprinse pentru corectarea acestei situații și pentru conformarea la cerințele
Directivei 79/7. Ar fi fost întocmită, printre altele, o propunere de decret regal prin care
se urmărea aducerea la un nivel echivalent a salariilor zilnice forfetare ale femeilor cu
cele ale bărbaților pentru perioada 1984-1994. Guvernul belgian a susținut că articolul 2
din această propunere prevedea că persoanele care doresc să beneficieze de această
aducere la un nivel echivalent trebuie să facă o cerere în acest sens, potrivit
regulamentului general privind pensiile la retragerea din activitate și pensiile de urmaș
pentru lucrători.
23 În al doilea rând, guvernul belgian a solicitat Curții să limiteze efectele hotărârii sale
în timp, această cerere de limitare neprivind plata restanțelor, ci numai dobânzile datorate
pentru aceste restanțe. Guvernul belgian a solicitat în special limitarea beneficiului
acestor dobânzi la avânzii-dreptul care au introdus o procedură judiciară înainte de 18
decembrie 2008, data introducerii de către arbeidshof te Antwerpen a prezentei cereri de
pronunțare a unei hotărâri preliminare.
24 Guvernul belgian a susținut că cele două condiții recunoscute de jurisprudența Curții
care permit limitarea în timp a efectelor unei hotărâri a Curții erau îndeplinite.
25 În ceea ce privește prima condiție, și anume existența bunei-credințe în cazul unei
interpretări greșite a unei dispoziții de drept comunitar, în speță articolul 4 alineatul (1)
din Directiva 79/7, guvernul belgian a susținut că a considerat diferențele de remunerație
dintre femei și bărbați ca fiind justificate de factori obiectivi. În această privință, guvernul
belgian s-a întemeiat pe faptul că nu a existat nicio cauză similară în fața instanțelor
belgiene și că nu a fost introdusă de către Comisie nicio acțiune în constatarea
neîndeplinirii obligațiilor în acest sens împotriva statului belgian.
26 În ceea ce privește a doua condiție, și anume un risc de repercusiuni economice grave
ale unei astfel de hotărâri pentru statul membru vizat, guvernul belgian a susținut că
numai plata restanțelor fără dobânzi reprezenta o sarcină foarte importantă pentru
finanțele publice belgiene.
Aprecierea Curții
27 Trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că, în cadrul procedurii întemeiate pe articolul
234 CE, Curtea nu se poate pronunța cu privire la compatibilitatea unei dispoziții
naționale cu dreptul comunitar și că trebuie, prin urmare, ca întrebarea preliminară să fie
reformulată și interpretată în sensul că urmărește să se determine dacă articolul 4
alineatul (1) din Directiva 79/7 se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia,
pentru perioada 1968-1994, calculul pensiilor la retragerea din activitate și al pensiilor
pentru limită de vârstă ale lucrătorilor frontalieri de sex feminin se baza pe salarii zilnice
fictive și/sau forfetare inferioare celor ale lucrătorilor frontalieri de sex masculin.
28 Pentru a se răspunde la această întrebare, trebuie, astfel cum a susținut în mod
întemeiat Comisia, să fie divizată perioada cuprinsă între 1968 și 1994, la care se referă
acțiunea principală. În special, se impune să se distingă perioada cuprinsă între 23
decembrie 1984, data expirării termenului de transpunere a Directivei 79/7, și 31
decembrie 1994 de cea cuprinsă între 1 ianuarie 1968 și 22 decembrie 1984.
29 În ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1968 și 22 decembrie 1984, dat
fiind că Directiva 79/7 nu a fost adoptată decât în 1978 și termenul său de transpunere a
fost stabilit la 23 decembrie 1984, compatibilitatea reglementării naționale în cauză nu
putea fi examinată decât în raport cu articolul 119 din Tratatul CE (articolele 117-120 din
Tratatul CE au fost înlocuite de articolele 136 CE-143 CE). Cu toate acestea, astfel de
dispoziții precum cele în cauză în acțiunea principală, referitoare la sisteme legale de
pensii, nu intrau în domeniul de aplicare al articolului menționat și nu puteau, prin
urmare, să fie considerate contrare acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 mai
1971, Defrenne, 80/70, Rec., p. 445, punctul 7).
30 În ceea ce privește perioada cuprinsă între 23 decembrie 1984 și 31 decembrie 1994,
trebuie să se constate că Regatul Belgiei, astfel cum însuși a admis în ședință, nu și-a
respectat obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 79/7 în ceea ce privește calculul
pensiilor la retragerea din activitate, aplicând până la 1 ianuarie 1995 o metodă de calcul
discriminatorie care se baza pe salarii zilnice fictive și/sau forfetare mai mari pentru
lucrătorii frontalieri de sex masculin decât cele reținute pentru lucrătorii frontalieri de sex
feminin, pentru aceleași posturi sau pentru posturi de aceeași valoare.
31 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că articolul 4 alineatul
(1) din Directiva 79/7 se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, pentru
perioada 1984-1994, calculul pensiilor la retragerea din activitate și al pensiilor pentru
limită de vârstă ale lucrătorilor frontalieri de sex feminin, pentru aceleași posturi sau
pentru posturi de aceeași valoare, se baza pe salarii zilnice fictive și/sau forfetare
inferioare celor ale lucrătorilor frontalieri de sex masculin.
32 În ceea ce privește cererea guvernului belgian de limitare a efectelor hotărârii în timp
în cazul în care Curtea ar constata existența unei discriminări, trebuie să se arate cele ce
urmează.
33 În mod excepțional, ținând seama de gravele inconveniente pe care hotărârea sa ar
putea să le genereze pentru trecut, Curtea poate fi nevoită să limiteze posibilitatea oricărei
persoane interesate de a invoca interpretarea pe care Curtea o dă unei dispoziții de drept
al Uniunii atunci când este sesizată cu o întrebare preliminară (a se vedea Hotărârea din
17 mai 1990, Barber, C-262/88, Rec., p. I-1889, punctul 41).
34 Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, implicațiile financiare care ar
putea rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ele
însele, limitarea în timp a efectelor hotărârii (Hotărârea din 20 septembrie 2001,
Grzelczyk, C-184/99, Rec., p. I-6193, punctul 52, Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar,
C-209/03, Rec., p. I-2119, punctul 68, și Hotărârea din 27 aprilie 2006, Richards,
C-423/04, Rec., p. I-3585, punctul 41).
35 Limitarea efectelor unei hotărâri numai în temeiul acestui tip de considerații ar
determina reducerea substanțială a protecției jurisdicționale a drepturilor de care
beneficiază particularii pe baza dreptului comunitar (a se vedea în acest sens Hotărârea
din 24 septembrie 1998, Comisia/Franța, C-35/97, Rec., p. I-5325, punctul 52).
36 Dincolo de existența unui risc de repercusiuni economice grave, cauzate mai ales de
numărul mare de raporturi juridice constituite cu bună-credință pe baza reglementării
considerate ca fiind în vigoare din punct de vedere legal, un alt factor care trebuie luat în
considerare pentru a justifica limitarea efectelor hotărârii în timp este existența unei
incertitudini obiective și importante privind înțelesul normelor comunitare (a se vedea în
acest sens Hotărârile Bidar, punctul 69, și Richards, punctul 42, citate anterior).
37 Or, în speță, autoritățile naționale belgiene nu pot să se prevaleze de existența unei
incertitudini obiective în privința înțelesului obligației de asigurare a egalității de
tratament care decurge în mod clar din articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7, potrivit
căruia principiul egalității de tratament implică inexistența oricărei discriminări pe criterii
de sex, fie direct, fie indirect, în ceea ce privește, printre altele, calculul prestațiilor.
38 Dacă se dovedește că tocmai salariile fictive și/sau forfetare pentru aceleași posturi
sau pentru posturi de aceeași valoare au fost luate în considerare ca bază pentru calculul
pensiilor la retragerea din activitate, ceea ce este de competența instanței de trimitere să
verifice, autoritățile belgiene nu puteau crede în mod legitim că faptul că salariile
lucrătorilor de sex feminin erau inferioare celor ale lucrătorilor de sex masculin rezulta
din existența unor factori obiectivi, iar nu dintr-o simplă discriminare salarială.
39 În plus, faptul că, în această privință, Comisia nu a introdus nicio acțiune în
constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Regatului Belgiei nu poate fi interpretat
drept o aprobare tacită a Comisiei față de discriminarea salarială pe care autoritățile
belgiene au tolerat-o pentru perioada 1984-1994 în calculul pensiilor la retragerea din
activitate ale lucrătorilor frontalieri de sex feminin.
40 Întrucât nu poate fi stabilită în speță existența unei incertitudini obiective în privința
domeniului de aplicare al articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7, această constatare
este suficientă să justifice ca efectele prezentei hotărâri să nu fie limitate în timp.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui
incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu
privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații
Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978
privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și
femei în domeniul securității sociale se opune unei reglementări naționale în temeiul
căreia, pentru perioada 1984-1994, calculul pensiilor la retragerea din activitate și al
pensiilor pentru limită de vârstă ale lucrătorilor frontalieri de sex feminin, pentru
aceleași posturi sau pentru posturi de aceeași valoare, se baza pe salarii zilnice
fictive și/sau forfetare inferioare celor ale lucrătorilor frontalieri de sex masculin.