Pastelul este creaţia lirică în versuri, în care este descris un tablou de natură, realizat

prin îmbinarea planurilor uman-terestru şi universal-cosmic. Poetul (eul liric) îşi exprimă în mod
direct stările, emoţiile, sentimentele trăite în faţa peisajului zugrăvit. Ca procedee artistice,
pastelul îmbină imaginile vizuale cu imaginile auditive, motorii, cromatice, olfactive etc, un rol
important avându-l figurile de stil (tropii), eufonia şi coloristica elementelor ce compun tabloul
respectiv.
Poezia \"Malul Şiretului\", publicată în \"Convorbiri literare\" este unul dintre cele mai
izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creaţie reprezentativă pentru întreg ciclul, atât prin
tehnica artistică, cât şi prin atmosfera emoţională.
Această creaţie lirică, apreciată în mod deosebit de mai mulţi exegeţi literari, se
particularizează prin două aspecte inedite: lirismul obiectiv din prima şi a \'treia strofa, definit
de verbele şi pronumele la persoana a IlI-a şi lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa
persoanei întâi, în .strofele a doua şi a patra, evidenţiind nota meditativă auctorială din ultima
strofa.
Din perspectivă preromantică, descrierea peisajului este realizată prin îmbinarea
discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alcătuite din imagini artistice şi
figuri de stil.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică eului liric,
a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia expresivă şi
estetică a cuvântului, sunetelor şi culorilor.
Titlul ilustrează locul mirific ce 1-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului Şiret,
care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti. Incipitul
este imaginea artistică a momentului unic al zorilor, când dimineaţa se infiltrează în \"aburii
uşori ai nopţii\".
Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea,
întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Şiretului plutesc \"aburii uşor ai nopţii\", ce
par \"fantasme\", comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Planul cosmic, animat
de imaginea motorie a cetii care \"se despică\" printre ramurile copacilor, se îmbină cu planul
terestru însufleţit de imaginea vizuală a râului personificat, care \"se-ncovoaie\" pe sub arborii
din luncă. Comparaţia \"ca un balaur\" este de factură mitologică, asemenea metaforei \"mişcă
solzii lui de aur\", care sugerează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului: Epitetul
cromatic \"solzii lui de aur\" accentuează fiorul lăuntric provocat de lumina strălucitoare a
dimineţii, care se reflectă în undele Şiretului. Verbele la persoana a /77-a, \"se ridică.\", \"se
despică\", \"se-ncovoaie\", \"mişcă\" reprezintă mărcile lexico-gramaticale care atestă lirismul
obiectiv, distanţarea eului liric în contemplarea naturii dinamizate.
Strofa a doua ilustrează natura terestră şi lirismul subiectiv prin introducerea
persoanei întâi singular, vocea auctorială exprimând în mod direct admiraţia şi încântarea
pentru peisajul de basm al dimineţii. Aşezat pe \"malu-i verde\", eul liric, în ipostaza
privitorului, este fascinat de curgerea continuă a Şiretului, care \"la cotiri se perde\" şi ale cărui
ape somnoroase sapă \"malul năsipos\". Atracţia pe care peisajul o exercită asupra eului liric
este exprimată prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbe şi pronume la persoana I
singular: \"mă duc\", \"mă aşez\", \"privesc\". Lirismul obiectiv compune un tabloul dominat de
imagini motorii: \"apa curge\", \"se schimbă-n vălurele\". Epitetul cromatic \"malu-i verde\"
sugerează un anotimp călduros, iar alte epitete descriptive, contribuie, prin sugestie, la
crearea emoţiei pentru frumuseţea peisajului: \"prundişul lunecos\", \"malul năsipos\",
elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Râul Şiret este personificat şi în
această strofă, deoarece \"adoarme la bulboace\".
In strofa a treia se manifestă lirismul obiectiv şi începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase
care se apleacă deasupra undelor Şiretului, tabloul fiind brusc dinamizat şi animat de un peşte
care \"saltă-n aer după-o viespe sprintioară\" şi de raţele sălbatice care \"se abat din zborul
lor\", aşezându-se pe undele primitoare. De remarcat în această strofă sunt epitetele care
evidenţiază detaliile peisajului: \"salcie pletoasă\", \"viespe sprintioară\", \"apa-
ntunecată\", \"nour-trecător\". Epitetul în inversiune \"sălbaticele raţe\" accentuează ideea
peisajului viu prin specificul păsărilor care poposesc \"din zborul lor\" în aceste locuri feerice,
iar metafora \"un nour trecător\", sugerează stolul de raţe care întunecă temporar albia râului.
Ca element de compoziţie, se remarcă, în această strofă, simetria sintactică realizată prin
conjuncţia \"când\" aşezată la începutul fiecărui vers pentru eufonie şi accent ideatic.
Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, exterior, ci
şi un peisaj interior, al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea auctorială
este meditativă, prezenţa eului liric în mijlocul naturii feerice evidenţiindu-se prin mărcile
lexico-gramaticale reprezentate de pronumele la persoana I singular: \"mea\", \"mine\".
Gândurile sinelui poetic sunt atrase hipnotic de valurile mişcătoare, prin metafora curgerii
Şiretului, care sugerează trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului: \"Şi gândirea mea
furată se tot duce-ncet la vale/ Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale\". Eul liric se
detaşează, parcă, de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de admiraţie
lunca Şiretului ce \"clocoteşte\" şi privind captivat \"o şopârlă de smarald\" care, personificată,
se uită curioasă la el: \"Cată ţintă, lung la mine, părăsind năsipul cald\".
Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile lui Vasile Alecsandri, ritmul trohaic şi rima
împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului liric
trăiri profunde de fascinaţie şi desfătare spirituală, duse până la extaz.
Cu \"Pastelurile\", Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său. Clasicismul
acestor creaţii lirice se manifestă nu numai în viziunea poetului asupra naturii, ci şi pe tărâmul
expresiei. în studiul \"Direcţia nouă în poezia şi proza română\" (1872), Titu Maiorescu afirma
că \"Pastelurile\" constituie \"cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii
române îndeobşte\".