Aristotel, Despre interpretare (I), paragraful 1

" 1. Cuvintele rostite sunt simboluri ale stărilor sufleteşti, iar cuvintele scrise sunt

simboluri ale cuvintelor rostite. Astfel, după cum nu toţi oamenii nu au aceeaşi scriere,

tot astfel nu au aceleaşi sunete ale vorbirii, în timp ce stările sufleteşti pe care sunetele le

simbolizează direct sunt aceleaşi pentru toţi după cum sunt şi lucrurile ale căror imagini

sunt reprezentările noastre.

2. Aşa cum în minte există gânduri care nu presupun adevărul sau falsitatea, şi de

asemenea, unele care trebuie să fie ori adevărate, ori false, la fel este şi în vorbire.

Aceasta întrucât adevărul şi falsitatea implică unire şi separare.

Numele şi verbele, la care nu se adaugă nimic, sunt ca şi gândurile, nici unite nici

separate; «om» şi «alb» ca termeni izolaţi, nu sunt nici adevăraţi nici falşi. Drept probă,

să luăm, de exemplu, cuvântul «centaur». Acesta are înţeles, dar nu este nici adevărat,

nici fals, dacă nu i se adaugă că el «este» sau «nu este», fie în genere, fie într-un anumit

timp."