Aspectele iluministe ale epopeei „Ţiganiada”

Iluminismul este o lucidare a minţii întunecoase umane, influenţată de circumstanţele

existenţiale şi reprezintă acel raţionament care combate viziunea superstiţioasă asupra sensului
vieţii. Această lumină oferă umanităţii un nou drum spre aflarea adevărului, înlăturînd
aspectele neargumentate a tot ceea ce numim uman.

"Ţiganiada" este capodopera literară a iluminismului românesc şi este unica epopee din
literatura română. În centrul poemului este reprezentat destinul poporului român, dar şi o
anumită condiţie esenţială a omului în general. În contextul poemului comico-satiric
menţionăm o varitate de idei iluministe. La prima lectură se observă libertatea gîndirii, care
începe să devină o trăsătură pentru „curentul luminilor”. Aceasta se manifestă prin concepţia
autorului care satirizează pe cale alegorică, orînduirea feudală şi instituţiile acesteia. Ţiganii,
personajul colectiv al poemului, manifestă un caracter patriotic accentuat, solicitînd de la
monarhul iluminat – Vlad Ţepeş egalitate în drepturi şi îşi formulează dialectal ,,idealul”de
naţie liberă:

,, Noi ţiganii să avem ţărişoară,

Unde să him numai noi dă noi ! ..

Să avem sate, căşi, grădini ş-ogoare,

Şi dă toate, ca ş-alţii mai apoi,

Zău, privind la lucruri aşa rare,

Ca şi când treaz fiind, aş visa îmi pare.”

Ţiganii se hotărăsc să-şi întemeieze un stat al lor şi încearcă să analizeze asupra formei
de guvernămînt feudale iluminate: monarhie, republică, anarhia sau guvernare mixtă. Anarhia,
ca formă de guvernare, este criticată din punct de vedere al caracteristicilor, care nu sunt bine
delimitate şi reliefează lacunele evidente în sistemul de control şi menţinerea ordinii în stat.
Ultimele versuri ale epopeii sunt şi ele semnificative pentru dorinţa arzătoare de libertate, pusă
în cumpănă cu însăşi viaţa:

,, Du-ne (strigând), măcar în ce parte ,

Ori la slobozenie sau la moarte!”

„Ţiganiada” se dovedeşte a fi o scriere complexă şi neaşteptat de modernă, un exemplu

demn de analizat în care se întrupează toate componentele iluminismului românesc şi ale Şcolii
Ardelene, în general.
 Text argumentativ „Ţiganiada – poem eroi-comico-satiric”
„Poemationul eroi-comic” „Ţiganiada” tratează un subiect alegoric cu tendinţe satirice
antifeudale şi anticlericale, fiind o scriere complexă, care conţine numeroase idei iluministe.

Intitulată "poemation eroi-comico-satiric", "Ţiganiada" este o epopee ce reflectă năzuinţele

de veacuri ale românilor ardeleni. Esenţa acesteia o reprezintă democraţia fără fond. În
încercarea lor de a-şi găsi o formă de organizare statală, ţiganii dovedesc lipsa adecvării la
fondul lor originar, acela de populaţie nomadă fără posibilitatea de a se aşeza într-un loc.

Prezenţa vocilor naratoriale aflate în subsolul paginii nu are rolul de a explica un

eveniment, ci de a îmbogăţi textul. Numele din subsol sunt caracterizante, ceea ce spun
personajele se regăseşte în semnificaţia numelor acestora creînd astfel o opera în opera. Ion
Budai-Deleanu se dovedeşte a fi un creator modern care trece de limitele timpului şi este silit de
împrejurări să dea un caracter aluziv operei sale, deoarece satira nu putea să fie directă. Tot
din această cauză şi-a ascuns şi numele sub anagrama Leonachi Dianeu.

Caracterul eroic al operei este pilonul de bază a acesteia, tema patriotică fiind cel mai mult
abordată. Eroismul ţiganilor se reflectă în dorinţa arzătoate a acestora de a se constitui ca stat.
Nu mai puţin accentuat este devotamentul voievodului Vlad Ţepeş, care nu este convins de
colaborarea productică cu romii, punîndu-i la încercări.

„Ţiganiada” – satirizează pe cale alegorică, orînduirea feudală şi instituţiile acesteia.

Autorul nu intenţioneză deloc să caracterizeze ţiganii, ci avea scopul să abată atenţia de la
satira ce avea alte ţinte de atac, bine precizate. Alternanţa de evenimente şi personaje se
conjugă în permanenţă cu mutaţia viziunii asupra lumii. Tragică sau comică, această viziune
constituie în cele din urmă o modalitate de evaluare a personajelor în lumina unui ideal care se
configurează cu destulă claritate. Demitizarea acestei societati cu moravuri degradante se face
prin ironie şi umor. Opera de idei prin excelenţă, “Tiganiada” pune în lumina resursele literare
bogate ale unui scriitor înzestrat cu un adevarat geniu verbal.

Epopeea eroi-comico-satirică poate fi înţeleasă la justa ei valoare numai dacă este

apreciată ca o alegorie al cărei plan fictiv este adeseori substituit unui plan real cu caracter
istoric şi naţional. Este adevărat că între cele două planuri nu există întotdeauna o deplină
echivalenţă. Totuşi, neînţelegerea implicaţiilor acestei alegorii, încărcată cu un sens figurat,
poate duce la concluzii de-a dreptul false, cum au fost acelea ale lui Aron Densuşianu,
referitoare la „Tabăra”, apreciată doar ca o satiră vehementă la adresa ţiganilor.

În „Istoria critică a literaturii române”, Nicolae Manolescu evidenţiază valoarea

Ţiganiadei printr-o comparaţie: „Ţiganiada” este un Don Quijote al nostru, glumă şi satiră,
fantasmagorie şi scriere înalt simbolică, ficţiune şi critică a ei”, astfel accentuăm varietatea
temelor abordate, complexitatea scrierii şi valoarea naţională a acesteia.