Professional Documents
Culture Documents
ALGEBRĂ
CULEGERE DE PROBLEME
Ediţia a II-a
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
TUFAN LORENA
Algebră: culegere de probleme. / Lorena Tufan. - Ed. a 2-a. –
Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005
132 p.; 20,5 cm
Bibliogr.
ISBN 973-725-475-9
512(075.8)(076)
LORENA TUFAN
ALGEBRĂ
CULEGERE DE PROBLEME
Ediţia a II-a
Prefaţă .............................................................................................................. 5
INTRODUCERE ....................................................................................... 7
129
II. 6. Relaţii de echivalenţă pe un grup, grup factor,
subgrupuri normale ale unui grup .......................... 37
Exerciţii rezolvate .................................................... 39
Exerciţii propuse spre rezolvare .......................... 45
II.7. Teoreme de izomorfism pentru grupuri ........... 46
Exerciţii rezolvate ................................................... 47
Exerciţii propuse spre rezolvare ......................... 50
II.8. Grupului Sn al permutărilor cu n elemente ....... 50
Exerciţii rezolvate .................................................... 51
Exerciţii propuse spre rezolvare ........................... 54
130
Capitolul V. DETERMINAŢI, INVERSA UNEI MATRICE,
RANGUL UNEI MATRICE,
SISTEME DE ECUAŢII LINIARE ...................... 97
131
Tehnoredactor: Marcela OLARU
Coperta: Marilena BĂLAN
132
PREFAŢĂ
Autoarea
5
6
0. INTRODUCERE
7
0.4. Teoremă. Fie f o operaţie algebrică definită pe mulţimea
nevidă M. Dacă e şi e′ sunt elemente neutre pentru f avem e = e′.
0.5. Definiţie. Fie f o operaţie algebrică cu element netru e
definită pe mulţimea M şi x ∈ M. Spunem că x′ ∈ M este invers
(opus) al lui x dacă există relaţiile:
f(x, x′) = f(x′, x) = e
0.6. Teoremă. Fie M o mulţime nevidă şi f o operaţie algebrică
asociativă şi cu element neutru definită pe M. Dacă x ∈ M are un
element invers atunci acesta este unic.
0.7. Definiţie. Fie f o operaţie algebrică definită pe mulţimea
nevidă M. Spunem că operaţia algebrică este comutativă dacă oricare
ar fi elementele x, y ∈ M, avem
f(x, y) = f(y, x).
8
I. MONOIZI
I.1. Monoizi
I.1.1. Definiţie. O mulţime nevidă M împreună cu o operaţie
algebrică f asociativă, definită pe M, se numeşte semigrup sau
monoid. Dacă în plus operaţia algebrică are element neutru (respectiv
este comutativă) se spune că (M, f) este semigrup cu unitate sau unitar
(respectiv semigrup comutativ sau abelian).
Exemple. (N, +), (Z, +), (R, ·)
În continuare vom prezenta câteva exerciţii rezolvate ce folosesc
noţiunile şi rezultatele introduse anterior.
Exerciţii rezolvate
I. 2. Morfisme de monoizi
Exerciţii rezolvate
II. GRUPURI
15
II. 1. Grupuri
Exerciţii rezolvate
16
II.E.1.1) Fie M2(R) mulţimea matricilor cu două linii şi două
coloane şi elemente din R. Notăm
⎧ ⎛ a b⎞ ⎫
G = ⎨U ∈ M 2 ( R ) U = ⎜ ⎟, a, b ∈ R ⎬
⎩ ⎝ −b a ⎠ ⎭
Arătaţi că mulţimea G împreună cu operaţia obişnuită de
înmulţire a matricilor formează un grup.
def x +y
II.E.1.2) Fie G = (-1, 1) şi (x, y) → x*y = .
1 + xy
Arătaţi că (G, *) este un grup abelian.
II.E.1.3) Fie mulţimea Z[i] = {a+bi ⎢a, b ∈ Z şi i2 = -1}. Evident
Z[i] este o submulţime a mulţimii numerelor complexe. Mulţimea Z[i]
împreună cu operaţia obişnuită de înmulţire a numerelor complexe
este un grup abelian? În caz negativ determinaţi elementele sale
simetrice.
1 3
II.E.1.4) Fie ε∈ C, ε = − +i şi mulţimea G = {1, ε, ε2},
2 2
G ⊆ C. Arătaţi că mulţimea G împreună cu operaţia obişnuită de
înmulţire a numerelor complexe formează un grup abelian şi
specificaţi simetricul fiecărui element în parte.
II.E.1.5) Fie G1 şi G2 două grupuri. Considerăm mulţimea
G = G1 × G2 ={(a,b) ⎜a∈ G1 şi b∈ G2 },
produsul cartezian al mulţimilor G1 şi G2. Introducem pe mulţimea G
operaţia algebrică definită astfel
( a, b )( a′, b ′) = ( aa′, bb ′)
pentru oricare a, a ′ ∈ G 1 şi oricare b, b ′ ∈ G 2 . Operaţia este în mod
natural dedusă din operaţiile grupurilor G1 şi G2.
Arătaţi că mulţimea G împreună cu această operaţie formează un
grup.
17
II.2.1. Definiţie. Fie (G, *) şi (G ′ ,⊥) două grupuri. O funcţie
f: G → G ′ se numeşte morfism de grupuri de la G la G ′ dacă pentru
oricare x, y ∈ G are loc relaţia:
f(x*y) = f(x) ⊥ f(y)
II.2.2. Definiţie. Fie (G, *) şi (G ′ , ⊥) două grupuri. Un morfism
de grupuri f: G → G ′ se numeşte izomorfism de grupuri dacă există
morfism de grupuri f ′ : G ′ → G astfel încât f o f ′ = 1G′ şi f ′ o f = 1G .
II.2.3. Teoremă. Fie (G, *) şi (G ′ , ⊥) două grupuri. . Un
morfism de grupuri f: G → G ′ este izomorfism de grupuri dacă şi
numai dacă f este bijectivă.
II.2.4. Lemă. Fie (G, *) şi (G ′ , ⊥) două grupuri şi f: G → G ′
un morfism de grupuri de la G la G ′ . Notăm cu e elementul neutru al
grupului G şi cu e ′ elementul neutru al grupului G ′ . Atunci:
1) f(e) = e ′
2) pentru oricare x ∈ G, f(x-1) = (f(x))-1
II.2.5. Observaţie. Fie G şi G ′ două grupuri izomorfe (notăm
G ≅ G ′ ). Atunci orice proprietate din grupul G se regăseşte în grupul
G ′ într-o proprietate asemănătoare, şi invers.
Exerciţii rezolvate
18
b) Arătaţi că are loc izomorfismul de grupuri ((0; +∞), •) ≅ (G,*).
Rezolvare. Punctul a) îl vom lăsa ca exerciţiu cititorului.
Specificăm doar că elementul neutru al acestei legi este e = 0.
b) Pentru a demonstra că grupurile (0; +∞), •) şi (G, *) sunt
izomorfe trebuie să determinăm o funcţie f: (0; +∞) → G, adică
f: (0; +∞) → (-2, 2), astfel încât f să fie morfism de grupuri şi funcţie
bijectivă. Se pune însă întrebarea cum vom determina această funcţie.
Vom da funcţiei următoarea formă:
ax + b
f: (0; +∞) → (-2, 2), f (x ) =
cx + d
unde a, b, c, d sunt constante reale pe care le vom determina. Pentru a
determina aceste constante vom pune funcţiei mai sus definite
următoarele condiţii:
⎧
f (0) = −2
⎪
(1) ⎨ lim f (x ) = 2
⎪ x →∞
⎩f (1) = 0
20
Demonstrăm acum că f este surjectivă, adică arătăm că pentru
( )
oricare x , y ∈ Z m × Z n , există a$ ∈ Zmn astfel încât f(a$ ) = x , y . ( )
( )
Fie x , y ∈ Z m × Z n . Căutăm a$ ∈ Zmn astfel încât f(a$ ) = ( x , y ) .
Cum (m, n) = 1 rezultă că există α, β ∈ Z astfel încât αm + βn = 1.
Luăm a = αmy + βnx. Verificăm dacă f(a$ ) = x , y . ( )
⎧a = x
( )
f(a$ ) = x , y ⇔ (a ,a ) = x , y ⇔ ⎨( ) ⎩a = y
⇔
II.3. Subgrupuri
Exerciţii rezolvate
23
rămasă este r = 0. Aşadar, y = aq cu q ∈ Z, deci y ∈ aZ. În concluzie
M ⊆ aZ. (2)
Din (1) şi (2) obţinem aZ = M, c.c.t.d.
II.ER.3.2) Fie G un grup şi H1 şi H2 două subgrupuri ale sale.
Arătaţi că H1 ∩ H2 este subgrup al grupului G.
Rezolvare. Pentru a arăta că H1 ∩ H2 este subgrup al grupului G,
conform II.3.2. trebuie să demonstrăm că pentru orice x, y ∈ H1 ∩ H2,
obţinem xy-1 ∈ H1 ∩ H2.
Fie x, y ∈ H1 ∩ H2. Rezultă x ∈ H1 şi y ∈ H1 şi cum H1 este
subgrup al grupului G, xy-1 ∈ H1, respectiv x ∈ H2 şi y ∈ H2 şi cum H2
este subgrup al grupului G, xy-1 ∈ H2. Astfel xy-1 ∈ H1 ∩ H2 c.c.t.d.
II. ER.3.3) Arătaţi că reuniunea a două subgrupuri nu este
neapărat un subgrup.
Rezolvare. Am văzut la exerciţiul II.ER.3.1 că subgrupurile
grupului (Z, +) sunt de forma aZ cu a ∈ Z, unde
aZ = {am | m ∈ Z}
Fie 6Z şi 10Z două subgrupuri ale grupului (Z, +).
6Z ∪ 10Z= {x | x∈ Z , x = 6α sau x = 10β, α,β ∈ Z}
Fie x = 6 şi y = 10. x - y = 6 - 10 = - 4, -4 ∉ 6Z ∪ 10Z. Deci
6Z ∪ 10Z nu este subgrup al grupului (Z, +).
II.ER.3.4) Fie G şi G ′ două grupuri şi f: G →G ′ un morfism de
grupuri de la G la G ′ . Notăm cu e ′ elementul neutru al grupului G ′ .
Definim:
Kerf = {x ∈ G f ( x ) = e ′}
Im f = {f ( x ) x ∈ G }
a) Arătaţi că Kerf este subgrup al grupului G
b) Arătaţi că Imf este subgrup al grupului G ′
Rezolvare: a) Pentru a arăta că Kerf este subgrup la grupului G,
trebuie conform observaţiei II.3.2, să demonstrăm că pentru oricare x,
y ∈ Kerf, xy-1 ∈ Kerf.
Fie x, y ∈ Kerf. Rezultă f(x) = e ′ şi f(y) = e ′ . Se observă că
xy ∈ Kerf dacă f(xy-1) = e ′ . Aşadar, trebuie să demonstrăm că
-1
f(xy-1) = e ′ .
f(xy-1) = f(x)f(y-1) = f(x)(f(y))-1 = e ′ (e ′ )-1 = e ′
24
Deci xy-1 ∈ Kerf.
b) Pentru a demonstra că Imf este subgrup la grupului G ′ trebuie
să arătăm că pentru oricare u, v ∈ Imf, obţinem uv-1 ∈ Imf.
Fie u, v ∈ Imf. Din modul în care a fost definit Imf rezultă că
există x ∈ G şi y ∈ G astfel încât f(x )= u şi f(y) = v.
uv-1= f(x)(f(y))-1 = f(x)f(y-1) = f(xy-1)
Aşadar uv = f(xy-1), deci uv-1∈ Imf.
-1
Exerciţii rezolvate
27
generatorul acestui grup. Astfel, pentru orice element (x, y) ∈ Z × Z
există m ∈ Z astfel încât (x, y) = m(a, b)
(adică (x, y) = ( a, b ) +K+( a, b ) )
1442443
de m-ori
Elementul (1, 0) ∈ Z × Z şi cum (a, b) este generator al grupului
Z × Z, rezultă că există m ∈ Z astfel încât (1, 0) = m(a, b). Obţinem (1,
0) = (ma, mb), deci 1 = ma şi 0 = mb. Din prima relaţie, 1 = ma, cum
m, a ∈ Z obţinem (m = 1 şi a = 1) sau (m = -1, a = -1). Vom studia
numai cazul (m = 1 şi a = 1), celălalt caz (m = -1, a = -1) îl propunem
ca exerciţiu cititorului.
Aşadar, fie m = 1 şi a = 1. Cum 0 = mb obţinem că b = 0. Deci
(a, b) = (1, 0). Dar şi (0, 1) ∈ Z × Z, deci şi pentru (0, 1) există n ∈ Z
astfel încât (0, 1) = n(a, b), adică (0, 1) = n(1,0). Obţinem
(0, 1) = (n, 0), deci 0 = n şi 1 = 0, ceea ce este o contradicţie.
În concluzie, presupunerea de la care am plecat este falsă, deci Z
× Z nu este grup ciclic.
În continuare vom arăta că Z × Z, împreună cu legea de
compoziţie considerată este grup finit generat. Observăm că oricare (a,
b) ∈ Z × Z,
(a, b) = a(1, 0) + b(0, 1)
Deci pentru oricare (a, b) ∈ Z × Z, există a ∈ Z şi b ∈ Z astfel
încât (a, b) = a(1, 0) + b(0, 1), aşadar orice element din mulţimea Z ×
Z se scrie ca sumă de (1, 0) şi (0, 1). Astfel mulţimea {(1, 0), (0, 1)}
este un sistem de generatori al grupului Z × Z.
În concluzie, grupul Z × Z este finit generat.
II.ER.4.3) Arătaţi că grupul (Q, +) nu este finit generat.
Rezolvare. Presupunem prin absurd că grupul (Q, +) este finit
a1 a 2 a
generat. Fie , , L, n ∈ Q un sistem finit de generatori al
b1 b 2 bn
a
grupului (Q, +). Astfel, pentru oricare ∈ Q există C1, C2, ..., Cn ∈ Z
b
astfel încât
a a a2 a
= C 1 1 + C 2 +L+C n n (1)
b b1 b2 bn
28
Fie p un număr cu proprietatea că p b1, p b2, ..., p bn.
1
Considerăm ∈ Q. Din relaţia (1) obţinem că există C1, C2, ..., Cn ∈Z
p
astfel încât
1 a a2 a
= C 1 1 + C 2 +L+C n n
p b1 b2 bn
Aducând această relaţie la acelaşi numitor obţinem:
1 c
= cu c∈ Z.
p b1b 2 K b n
Astfel b1b2 ... bn =pc şi deci p⎜ b1b2 ... bn . Dar cum p este număr
prim rezultă că p trebuie să dividă cel puţin un bi, ceea ce contrazice
alegerea lui p (p a fost ales astfel încât p b1, p b2, ..., p bn).
Remarcă. Cititorul se întreabă probabil dacă există un număr
prim p cu proprietatea că p b1, p b2, ..., p bn, mai exact dacă există
un număr prim care să nu dividă un număr finit de numere întregi.
Răspunsul nostru este că există un astfel de număr prim, deoarece
mulţimea numerelor prime este infinită, fapt ce va fi demonstrat
într-un exerciţiu din cadrul ultimului capitol al acestei lucrări.
II.ER.4.4) Arătaţi că grupurile (Q, +) şi (Z, +) nu sunt izomorfe.
Rezolvare. Justificarea afirmaţiei exrciţiului este simplă: (Z, +)
este grup ciclic, deci finit generat, în timp ce (Q, +) nu este finit
generat (vezi II.ER.4.3). Această demonstraţie a exerciţiului se
bazează pe observaţia II.2.5., şi reprezintă un alt argument decât cel
utilizat la exerciţiul II.ER.2.1), dar la fel de solid ca şi acesta.
29
Z × Z20, Z4 × Z, Q × Z, Q
II.E.4.4) Fie (S6, °) grupul permutărilor de ordin 6 împreună cu
operaţia algebrică de compunere a permutărilor:
a) Arătaţi că (S6, °) este grup necomutativ.
⎛ 1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞
b) Fie σ = ⎜ ⎟ şi δ = ⎜ ⎟ două permutări din S6.
⎝ 2 1 3⎠ ⎝ 3 1 2⎠
Arătaţi că grupul (S6, °) este generat de σ şi δ.
Alte variante de enunţ ale punctului b) al acestui exerciţiu:
1) Arătaţi că grupul (S6, °) este finit generat.
2) Daţi exemplu de un grup care să nu fie ciclic, dar să aibe
exact doi generatori.
y y
30
Q P Q
0 x 0 x
Exerciţii rezolvate
33
Z/ρ = {a$ ⎜ a ∈ Z} ⇒ Z/ρ = {{a}⎜ a ∈ Z} ⇒ Z/ρ = Z
Pentru n = 1 relaţia ρ devine:
ρ ={(a, b)⎜a, b ∈ Z, a ≡ b(mod 1)}
Dar,
a ≡ b(mod 1) ⇔ 1⎜(a - b), ceea ce este adevărat întotdeauna.
Deci:
ρ ={(a, b)⎜a, b ∈ Z}.
Fie a ∈ Z. Calculăm clasa de echivalenţă a lui a.
a$ = {b ∈ Z⎜bρa} ⇒ a$ = {b ∈ Z⎜(a, b) ∈ ρ} ⇒ a$ = {b ∈ Z⎜ a,
b ∈ Z)}⇒ a$ = Z.
Calculăm mulţimea factor a lui Z prin relaţia ρ:
Z/ρ = {a$ ⎜ a ∈ Z} ⇒ Z/ρ = {Z⎜ a ∈ Z} ⇒ Z/ρ = Z.
Pentru n = 3 relaţia ρ devine:
ρ ={(a, b)⎜a, b ∈ Z, a ≡ b(mod 3)}
Dar,
a ≡ b(mod 3) ⇔ 3⎜(a - b) ⇔ a - b = 3k, k ∈ Z ⇔ a - b este
multiplu de 3.
Deci,
ρ ={(a, b)⎜a, b ∈ Z, a - b = 3k, k ∈ Z}.
Calculăm clasele de echivalenţă.
pentru 0 ∈ Z avem:
0$ = {b ∈ Z⎜0ρb} ⇒ 0$ = {b ∈ Z⎜(0, b) ∈ ρ} ⇒
0$ = {b ∈ Z⎜0 - b = 3k, k ∈ Z} ⇒ 0$ = {b ∈ Z⎜b este multiplu al
lui 3} ⇒ 0$ = {b ∈ Z⎜restul împărţirii lui b la 3 este zero}.
pentru 1 ∈ Z avem:
1$ = {b ∈ Z⎜1ρb} ⇒ 1$ = {b ∈ Z⎜(1, b) ∈ ρ} ⇒
⇒1$ = {b ∈ Z⎜1 - b = 3k, k ∈ Z} ⇒ 1$ = {b ∈ Z⎜b = -3k + 1,
k ∈ Z } ⇒ 1$ = {b ∈ Z⎜restul împărţirii lui b la 3 este 1}.
pentru 2 ∈ Z avem:
2$ = {b ∈ Z⎜2ρb} ⇒ 2$ = {b ∈ Z⎜(2, b) ∈ ρ} ⇒
⇒ 2$ = {b ∈ Z⎜2 - b = 3k, k ∈ Z} ⇒ 2$ = {b ∈ Z⎜b = -3k + 2,
k ∈ Z } ⇒ 2$ = {b ∈ Z⎜restul împărţirii lui b la 3 este 2}.
34
Restul împărţirii unui număr întreg la 3 nu poate fi decât 0, 1 sau
2. Astfel se observă că oricare element din Z aparţine sau mulţimii 0$ ,
sau mulţimii 1$ sau mulţimii 2$ . Deci, pentru cazul n = 3, 0$ , 1$ şi 2$
sunt toate clasele de echivalenţă ale lui Z. Aşadar, mulţimea factor a
lui Z prin relaţia ρ este:
Z/ρ = { 0$ , 1$ , 2$ }
şi se notează cu Z3.
Lăsăm ca exerciţiu cititorului să calculeze clasele de echivalenţă
şi mulţimea factor pentru un n oarecare, n ∈ N* \ {1}. În acel caz
mulţimea factor se va nota cu Zn.
35
Exerciţii propuse spre rezolvare
36
c) Fie aplicaţia f: C*/ρ → C, f ( z$ ) = z z şi g: C*/ρ → C,
z
f ( z$ ) = . Sunt aceste aplicaţii bine definită?
z
37
II.6.A.3) Proprietatea de universalitate a grupului factor. Fie
(G ′ , p) un grup factor al grupului G şi f: G → Q un morfism de
grupuri.
i) Există un morfism de grupuri u: G ′ → Q astfel încât u o p = f,
adică astfel încât diagrama:
p
G G´
f u
Q
să fie comutativă, dacă şi numai dacă Kerf ⊇ Kerp. Dacă u există,
atunci el este unic.
ii) Dacă există u cu proprietatea din i), atunci u este surjectiv
dacă şi numai dacă f este surjectiv.
iii) Dacă există u cu proprietatea din i), atunci u este injectiv
dacă şi numai dacă Kerp = Kerf.
II.6.B1. Subgrupuri normale ale unui grup
II.6.B1) Definiţie. Fie G un grup şi H un subgrup al său.
Spunem că H este un subgrup normal al lui G dacă pentru oricare
x ∈ G şi pentru oricare h ∈ H, xhx-1 ∈ H şi notăm H Δ G.
II.6.B.2) Observaţie. Fie G un grup şi H un subgrup al său.
Atunci H este subgrup normal al lui G dacă şi numai dacă [G:H] = 2.
II.6.B.3) Teoremă. Fie G un grup şi H un subgrup normal al
său. Atunci există un grup factor (N, p) al lui G astfel încât Kerf = H.
II.6.B.4) Observaţii importante. Fie (G, •) un grup şi H un
subgrup normal al său. Definim pe G relaţia binară:
ρ = {(x, y)⎜x, y ∈ G şi xy-1 ∈ H}
Cum ρ este o relaţie de echivalenţă pe G, putem construi
mulţimea factor a lui G prin relaţia ρ notată în acest caz G/H:
G/H = { x$ ⎜x ∈ G}
Definim pe G/H următoarea lege de compoziţie notată „•”
def
( x$ , y$ ) → x$ • y$ = x̂ŷ
38
(G/H, •) este un grup care se numeşte grup factor al lui G relativ la
subgrupul H.
Atenţie! Este esenţial ca subgrupul H al lui G să fie subgrup
normal al lui G. Altfel (G/H, •) nu mai este neapărat un grup.
Proprietăţi ale elementelor grupului (G/H, •)
Notăm cu e elementul neutru al grupului G.
i) Pentru oricare h ∈ H avem h$ = e$ .
ii) Pentru oricare x ∈ G, x = yh cu h ∈ H şi y ∈ G\H avem
x$ = y$ .
iii) Pentru oricare x, y ∈ G, avem x$ = y$ dacă şi numai dacă
există h ∈ H astfel încât xy-1 = h.
iv) Există un morfism surjectiv de grupuri p: G → G/H,
p(x) = x$ pentru oricare x ∈ G, şi care are în plus proprietatea
Kerp = H (rezultă din II.6.B.3.).
Exerciţii rezolvate
39
Rezolvare. a) Fie x ∈ G. Pentru a arăta că fx este un automorfism de
grupuri, trebuie să demonstrăm că fx este un morfism bijectiv de grupuri.
Arătăm că fx este un morfism de grupuri. Fie g1,g2 ∈ G.
fx (g1g2) = x g1g2x-1 = x g1e g2x-1 = x g1(x-1x) g2x-1 =
= (x g1x-1)(x g2x-1) = fx (g1) fx (g2)
Deci pentru oricare g1,g2 ∈ G am obţinut că
fx (g1g2) = fx (g1) fx (g2).
Aşadar fx este un morfism de grupuri.
Arătăm că fx este injectivă. Fie g1,g2 ∈ G astfel încât
fx (g1) = fx (g2). Obţinem x g1x-1= x g2x-1, de unde rezultă că g1 = g2.
Deci pentru oricare g1,g2 ∈ G cu proprietatea că fx (g1) = fx (g2) rezultă
g1 = g2. Aşadar fx este injectivă.
Arătăm că fx este surjectivă. Fie y ∈ G. Arătăm că există g∈ G
astfel încât fx (g) = y.
fx (g)=y ⇔ x g x-1= y⇔ g= x-1yx.
Deci pentru oricare y∈ G, există g∈ G, g= x-1yx, astfel încât
fx (g)=y. Aşadar fx este surjectivă.
b) Avem
fx (H)={ fx (h) ⎢ h∈ H} ={ x hx-1 ⎢ h∈ H}.
Presupunem că H este un subgrup normal al lui G şi arătăm că
fx (H)⊆ H, pentru oricare x∈ G. Ştim că fx (H) ={ x hx-1 ⎢ h∈ H}.
Cum H este un subgrup normal al lui G rezultă că pentru orice x∈ G şi
pentru oricare h∈ H, x hx-1∈ H. Aşadar fx(H)⊆ H, pentru oricare x∈
G.
Presupunem că fx(H) ⊆ H pentru oricare x∈ G şi arătăm că H
este un subgrup normal al lui G. Pentru aceasta trebuie să verificăm
dacă pentru oricare x∈ G şi pentru oricare h∈ H, x hx-1∈ H. Fie x∈ G
şi h∈ H, x hx-1= fx (h) şi cum fx(H) ⊆ H şi evident fx (h) ∈ fx (H),
rezultă că x hx-1∈ H.
Observaţie. Automorfismele fx: G → G, fx (g) = x gx-1se numesc
automorfisme interioare ale grupului G.
II.ER.6.3) Fie (S3, 0) grupul permutărilor de ordin trei împreună
cu operaţia algebrică de compunere a permutărilor de ordin trei.
a) Determinaţi toate subgrupurile lui (S3, o) şi specificaţi care
din acestea sunt normale.
40
b) Determinaţi toate grupurile factor ale grupului (S3, o).
Rezolvare.
S3 =
⎧⎛1 2 3⎞ ⎛ 1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞ ⎛ 1 2 3⎞⎫
⎨⎜ ⎟, ⎜ ⎟,⎜ ⎟, ⎜ ⎟, ⎜ ⎟, ⎜ ⎟⎬
⎩⎝1 2 3⎠ ⎝ 2 1 3⎠ ⎝ 3 1 2⎠ ⎝ 3 2 1⎠ ⎝1 3 2⎠ ⎝ 2 3 1⎠⎭
⎛1 2 3⎞
Notăm e = ⎜ ⎟ (elementul neutru al grupului (S3, o),
⎝1 2 3⎠
⎛ 1 2 3⎞ ⎛ 1 2 3⎞
σ =⎜ ⎟ şi τ = ⎜ ⎟ . Observăm că σ 2 = e, τ 3 = e,
⎝ 2 1 3⎠ ⎝ 3 1 2⎠
⎛ 1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞
σ τ 2 = τ σ , σ τ = τ 2σ , τ 2 = ⎜ ⎟ , στ = ⎜ ⎟ şi
⎝ 2 3 1⎠ ⎝ 3 2 1⎠
⎛1 2 3⎞
στ 2 = ⎜ ⎟.
⎝1 3 2⎠
Astfel
S3 = {e, σ , τ , τ 2, σ τ , σ τ 2}
Fie H subgrup al lui S3. Conform teoremei lui Lagrange H S 3
şi cum ⏐S3⏐= 3! = 6 obţinem ⏐H⏐⏐6. Astfel, ⏐H⏐∈ {1, 2, 3, 6}. Vom
cerceta pe rând cele patru cazuri.
caz 1: ⏐H⏐= 1
Cum e ∈ H şi ⏐H⏐= 1 rezultă că H = {e}. Acest subgrup este
subgrup normal al lui G (Se verifică imediat cu definiţia II.6.B.1.).
caz 2: ⏐H⏐= 6
H este un subgrup al lui S3, deci în particular este inclus în S3 şi
cum ⏐H⏐= ⏐S3⏐= 6 obţinem că H = S3. Acest subgrup este subgrup
normal al lui G (Se verifică imediat cu definiţia II.6.B.1.).
Obsrvaţie. Cele două subgrupuri ale lui S3 obţinute, {e} şi S3, se
numesc subgrupuri triviale ale lui S3 şi sunt subgrupuri normale.
caz 3: ⏐H⏐= 2
41
Cum ⏐H⏐= 2 rezultă că H = {e, a}, unde e este elementul neutru
al grupului G şi a ∈ S3, a ≠ e.
Pentru a = σ obţinem H = {e, σ }.
Pentru a = τ obţinem H = {e, τ }. Dar cum H este subgrup al lui
S3, deci verifică „partea stabilă”, rezultă că şi τ 2∈ H, astfel
H = {e, τ , τ 2}, ceea ce nu convine deoarece ⏐H⏐= 2.
Pentru a = τ 2 obţinem H = {e, τ 2}. Dar cum H este subgrup al
lui S3, deci verifică „partea stabilă”, rezultă că şi (τ 2)2 = τ 4 = τ 3 τ =τ
trebuie să aparţină lui H. Astfel H = {e, τ , τ 2}, ceea ce nu convine
deoarece ⏐H⏐= 2.
Pentru a = σ τ obţinem H = {e, σ τ }.
Pentru a = σ τ 2 obţinem H = {e, σ τ 2}.
Am obţinut astfel următoarele subgrupuri ale lui S3.
{e, σ },{e, σ τ },{e, σ τ 2}.
Aceste subgrupuri nu sunt subgrupuri normale ale lui S3. De
exemplu, pentru subgrupul {e, σ } dacă luăm permutarea
−1
⎛ 1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞
⎜⎜ ⎟⎟ ∈ S3 , ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ∈ S3
⎝ 3 2 1⎠ ⎝ 3 2 1⎠ ⎝ 3 2 1⎠
şi
−1
⎛1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞ ⎛1 2 3⎞
⎜ ⎟ σ⎜ ⎟=⎜ ⎟ ∉ {e, σ }.
⎝ 3 2 1⎠ ⎝ 3 2 1⎠ ⎝1 3 2⎠
Deci acest subgrup, {e, σ }, nu este subgrup normal al lui S3.
Lăsăm cititorului să justifice că subgrupurile {e, σ τ } şi {e, σ τ 2} ale
lui S3 nu sunt subgrupuri normale.
caz 4: ⏐H⏐= 3
Cum ⏐H⏐= 3 rezultă că H = {e, a, a2}, unde a∈ S3, a ≠ e, a2 ≠ a,
a2 ≠ e. (Observăm că nu putem avea, de exemplu, H = {e, a, b}, cu
a ≠ e, b ≠ e, a ≠ b deoarece cum H este subgrup, din „partea stabilă”
rezultă că şi ab ∈ H şi a2∈ H şi b2∈ H, dar ⏐H⏐= 3). Astfel obţinem
H = {e, τ , τ 2}. Acest subgrup este subgrup normal al lui S3,
deoarece, din teorema lui Lagrange obţinem:
S3 6
[S : H ] =
3
H
=
3
=2
42
iar din II.6.B.2. rezultă că H este subgrup normal al lui S3.
Aşadar, subgrupurile lui S3 sunt: {e}, {e, σ }, {e, σ τ },
{e, σ τ 2}, {e, τ , τ 2}, S3 din care {e},{e, τ , τ 2} şi S3 sunt subgrupuri
normale.
c) Determinăm subgrupurile factor ale lui S3. Pentru aceasta vom
folosi II.6.B.4. Avem:
{ }
S3/{e} = ê, τˆ, τˆ 2 , σˆ , σˆτˆ, σˆτˆ 2 ≅ S 3
S3/ S3= {e$}
{ }=
II.6.B.4.
S3/{e, τ , τ 2} = ê, τˆ, τˆ 2 , σˆ , σˆτˆ, σˆτˆ 2 {ê, σˆ }
II.ER.6.4) Determinaţi toate grupurile factor ale grupului (Z, +).
Rezolvare. După cum am văzut la exerciţiul II.ER.3.1.
subgrupurile grupului (Z, +) sunt de forma aZ = {am⏐m ∈ Z} cu
a ∈ Z, iar conform II.ER.6.1) toate aceste subgrupuri ale grupului
(Z, +) sunt normale.
Fie aZ = {am⏐m ∈ Z} un subgrup al grupului (Z, +). Grupul
factor al grupului (Z, +) relativ la subgrupul aZ este:
Z / aZ = {x$ x ∈ Z }, unde x$ = {y ∈ Z − x + y ∈ aZ }
Fie x ∈ Z. Aplicăm teorema împărţirii cu rest pentru
deîmpărţitul x şi împărţitorul a şi obţinem că există q, r ∈ Z astfel
încât x = aq + r, unde 0 ≤ r < a. Fie y ∈ Z. Aplicăm teorema împărţirii
cu rest pentru deîmpărţitul y şi împărţitorul a şi obţinem că există
q ′ , r ′ ∈ Z astfel încât y = aq ′ + r ′ , unde 0 ≤ r ′ < a. Astfel,
- x + y = - aq - r + aq ′ + r ′ = a(q ′ - q) + r ′ - r. Deci, pentru ca - x + y să
aparţină mulţimii aZ, adică să fie multiplu al lui a, trebuie ca r ′ - r să
fie multiplu al lui a. Dar 0 ≤ r < a şi 0 ≤ r ′ < a, deci │ r ′ - r│< a.
Astfel, trebuie ca r ′ - r = 0, deci r = r ′ . Aşadar,
x$ = {y ∈ Z⏐x şi y au acelaşi rest la împărţirea cu a} Dar cum
la împărţirea cu a nu se pot obţine decât a resturi şi anume 0, 1, 2, ..., a
- 1, rezultă că există a clase de echivalenţă şi anume 0̂,1̂,2̂, K , â − 1̂ .
Aşadar
{ }
Z/ aZ = 0̂,1̂,2̂, K , â − 1̂ = Za.
43
Deci Z/aZ = Za pentru oricare a ∈ Z şi acestea sunt toate
grupurile factor ale grupului (Z, +).
II. ER.6.5). Determinaţi toate grupurile cu patru elemente.
Rezolvare. Fie G un grup cu ⏐G⏐= 4 şi e elementul neutru al
grupului G. Fie x ∈ G, x ≠ e. Notăm cu H subgrupul lui G generat de
x, H = < x >. H fiind subgrup al lui G, din teorema lui Lagrange
obţinem că ⏐H⏐⎮⏐G⏐, astfel ⏐H⏐⎮4. Rezultă ⏐H⏐∈ {1, 2, 4}. Dar
⏐H⏐≠ 1, deoarece x ∈ H, x ≠ e şi e ∈ H, deci ⏐H⏐≥ 2. Rămân astfel
de cercetat două cazuri: ⏐H⏐= 2 şi ⏐H⏐= 4.
caz 1: ⏐H⏐= 4.
Cum H = < x > şi ⏐H⏐= 4, din II.4.5. rezultă că
H = {e, x, x2, x3}. Dar H este subgrup al grupului G, deci în particular
este inclus în G, şi ⏐H⏐=⏐G⏐, deci H = G. Aşadar,
G = {e, x, x2, x3}.
Construim funcţia f: G → Z4, f(e) = 0$ , f(x) = 1$ , f(x2) = 2$ ,
f(x ) = 3$ . Se observă că f este un izomorfism de grupuri de la grupul
3
44
Exerciţii propuse spre rezolvare
45
II.7. Teoreme de izomorfism pentru grupuri
f
G G′
θ
G/Kerf Imf
i
B (A,B)
w
B/A∩B (A,B)/A
46
II.7.3. Teoremă. Fie G un grup şi H ⊆ N două subgrupuri
normale ale lui G. Atunci există un izomorfism canonic
G/H
v: → G/ N.
N/H
v este unicul morfism de grupuri care face comutativă diagrama
G G/H
G/H
G/N v
N/H
unde celelalte morfisme sunt morfismele canonice.
Exerciţii rezolvate
II.ER.7.1) Considerăm mulţimea
U = {z⏐z ∈ C şi ⏐z⏐ = 1} ⊆ C*
a) Arătaţi că mulţimea U împreună cu operaţia de înmulţire a
numerelor complexe este un grup.
b) Fie grupurile (Z, +) şi (R, +). Arătaţi că R/Z ≅ U
Rezolvare. Lăsăm ca exerciţiu cititorului punctul a).
b) Pentru a demonstra că R/Z ≅ U vom aplica teorema II.7.1.
pentru grupurile (R, +) şi (U, •). Astfel, va trebui să găsim un morfism
de grupuri f: R → U cu proprietăţile Kerf = Z şi Imf = U. Aplicând
apoi teorema II.7.1. pentru acest morfism va rezulta că există un
izomorfism θ: R/Kerf → Imf, adică θ: R/Z → U, deci R/Z ≅ U.
Definim funcţia f: R → U, f(x) = cos 2πx + isin 2πx. Lăsăm
cititorului să verifice că această aplicaţie este un morfism de grupuri.
Arătăm că Kerf = Z. Avem:
Kerf = {x ∈ R⏐f(x) = 1} = {x ∈ R ⏐cos 2πx + isin 2πx = 1} =
= {x ∈ R ⏐cos 2πx = 1 şi sin 2πx = 1} = {x ∈ R⏐ x ∈ Z} = Z
Deci Kerf = Z.
Arătăm că Imf = U. Pentru aceasta este suficient să demonstrăm
că funcţia f este surjectivă, adică este suficient să demonstrăm că
47
pentru oricare z ∈ U există x ∈ R astfel încât f(x) = z. Fie z ∈ U,
rezultă ⏐z⏐ = 1, deci z se scrie sub formă trigonometrică astfel:
z = cos α + isin α. Avem:
f(x) = z ⇔ cos 2πx + isin 2πx = cos α + isin α ⇔
⎧cos 2πx = cos α
⇔⎨
⎩sin 2πx = sin α
α arg z
Luăm x = , adică x = . Deci pentru oricare z ∈ U,
2π 2π
arg z
există x ∈ R, x = , astfel încât f(x) = z. Aşadar f este surjectivă,
2π
deci Imf = U.
II.ER.7.2. Considerăm grupurile (U, •) de la exerciţiul precedent,
(C, •) şi ( R +∗ ,•). Arătaţi că C*/ R +∗ ≅ U.
Rezolvare. Pentru a demonstra că C*/ R +∗ ≅ U vom aplica
teorema II.7.1. pentru grupurile (C, •) şi (U, •). Astfel, va trebui să
găsim un morfism de grupuri f: C* → U cu proprietăţile Kerf = R +∗ şi
Imf = U. Aplicând apoi teorema II.7.1. pentru acest morfism va rezulta
că există un izomorfism. D: C*/Kerf→ Imf, adică θ: C*/ R +∗ → U, deci
C*/ R +∗ ≅ U.
z
Definim funcţia f: C* → U, f(x) = . Lăsăm cititorului să
z
verifice că f este morfism de grupuri, Kerf = R +∗ şi că f este
surjectivă, deci Imf = U.
II.ER.7.3. Determinaţi subgrupurile grupului (Zn, +) pentru
n ∈ N, n ≥ 3, şi grupurile sale factor.
Rezolvare. După cum am văzut la II.ER.6.4. Zn = Z/nZ, deci
orice subgrup al lui Zn este de forma H/nZ unde H este un subgrup al
lui Z cu proprietatea că nZ ⊆ H. Aşadar, H este de forma dZ cu d⏐n
(altfel nZ nu este inclusă în dZ). Deci orice subgrup al lui Zn este de
forma dZ/nZ cu d⏐n.
48
În continuare vom determina grupurile factor ale grupului Zn.
Acestea vor fi de forma Zn/H′, unde H′ este un subgrup al lui Zn.
Zn
Aşadar, grupurile factor ale lui Zn vor fi de forma cu d⏐n.
dZ / nZ
Zn Z / nZ II .7.3.
Z
=
dZ / nZ dZ / nZ ≅ dZ
= Zd .
Deci grupurile factor ale lui Zn sunt Zd cu d⏐n.
Aplicaţie. Determinaţi toate subgrupurile grupului (Z6, +) şi
grupurile sale factor.
Rezolvare. PAS 1: Aflăm toţi divizorii pozitivi ai lui 6.
D6+ ={1, 2, 3, 6}
PAS 2: Pentru n = 1 obţinem următorul subgrup al lui Z6:
{
Z/6Z = 0$ ,1$,2$ ,3$,4$ ,5$ }
Grupul factor asociat este Z6/ Z6 = { 0} .
Pentru n = 2 obţinem următorul subgrup al lui Z6:
{
2Z/6Z = 0$ ,2$ ,4$ }
Z6
Grupul factor asociat este ≅ Z2
2Z / 6 Z
Pentru n = 3 obţinem următorul subgrup al lui Z6:
3Z/6Z = 0$ ,3$ { }
Z6
Grupul factor asociat este ≅ Z 3.
3Z / 6 Z
Pentru n = 6 obţinem următorul subgrup Z6:
6Z/6Z = 0$ , { }
Z6
Grupul factor asociat este ≅ Z6.
6Z / 6Z
49
Exerciţii propuse spre rezolvre
Exerciţii rezolvate
⎛1 2 3 4 5⎞
II.ER.8.1) Fie permutarea σ ∈ S5, σ = ⎜⎜ ⎟.
⎝3 1 2 5 4 ⎟⎠
Să se scrie σ ca produs de transpoziţii.
Rezolvare. Din II.8.2. rezultă că σ poate fi scrisă ca un produs de
transpoziţii.
Constatăm că σ(1) = 3 ≠ 1. De aceea vom înmulţi permutarea σ
cu transpoziţia (1, 3)
51
⎛1 2 3 4 5 ⎞⎛1 2 3 4 5⎞ ⎛ 1 2 3 4 5 ⎞
σ ( 1,3) = ⎜ ⎟⎜ ⎟=⎜ ⎟
⎝ 3 1 2 5 4 ⎠⎝ 3 2 1 4 5⎠ ⎝ 2 1 3 5 4 ⎠
⎛1 2 3 4 5⎞
Am obţinut astfel σ(1, 3) = σ ′ , unde σ ′ = ⎜ ⎟.
⎝2 1 3 5 4⎠
Deoarece σ ′ ≠ e, permutarea identică, acelaşi raţionament pe
care l-am aplicat pentru permutarea σ îl vom aplica acum pentru
permutarea σ ′ . Avem σ ′ (1) = 2 ≠ 1, deci vom înmulţi permutarea σ ′
cu transpoziţia (1, 2).
⎛ 1 2 3 4 5 ⎞⎛ 1 2 3 4 5⎞ ⎛1 2 3 4 5 ⎞
σ ′( 1,2) = ⎜ ⎟⎜ ⎟=⎜ ⎟
⎝ 2 1 3 5 4 ⎠⎝ 2 1 3 4 5⎠ ⎝1 2 3 5 4 ⎠
⎛1 2 3 4 5 ⎞
Am obţinut astfel σ ′ (1, 2) =σ ′′ , unde σ ′′ = ⎜ ⎟.
⎝1 2 3 5 4 ⎠
Deoarece σ ′′ ≠ e, acelaşi raţionament pe care l-am aplicat pentru
permutarea σ ′ îl vom aplica acum pentru permutarea σ ′′ . Avem
σ ′′ (1) = 1, σ ′′ (2) = 2, σ ′′ (3) = 3, σ ′′ (4) = 5 ≠ 4. Aşadar, vom înmulţi
permutarea σ ′′ cu transpoziţia (4, 5).
⎛1 2 3 4 5 ⎞⎛1 2 3 4 5 ⎞ ⎛1 2 3 4 5⎞
σ ′′( 4,5) = ⎜ ⎟⎜ ⎟=⎜ ⎟.
⎝1 2 3 5 4 ⎠⎝1 2 3 5 4 ⎠ ⎝1 2 3 4 5⎠
Am obţinut σ ′′ (4, 5) = e
Deci:
σ (1, 3) = σ ′ (1)
σ ′ (1, 2) =σ ′′ (2)
σ ′′ (4, 5) = e (3)
Înmulţim relaţia (3) cu (4, 5)-1. Obţinem σ ′′ = (4, 5)-1. Dar
(4, 5)-1 = (4, 5), deci σ ′′ = (4, 5). Astfel, relaţia (2) devine
σ ′ (1, 2) = (4, 5). Înmulţim această relaţie la dreapta cu (1, 2)-1 şi
obţinem σ ′ = (4, 5)(1, 2)-1. Dar (1, 2)-1 = (1, 2), deci σ ′ = (4, 5)(1, 2).
Astfel, relaţia (1) devine: σ(1, 3) = (4, 5)(1, 2). Înmulţim această
relaţie la dreapta cu (1, 3)-1 şi obţinem σ = (4, 5)(1, 2)(1, 3)-1. Dar
(1, 3)-1 = (1, 3), deci σ = (4, 5)(1, 2)(1, 3).
Deci σ se scrie ca un produs de transpoziţii
52
σ = (4, 5)(1, 2)(1, 3).
II.ER.8.2) Să se rezolve în S3 ecuaţia τx = xτ, unde
⎛ 1 2 3⎞
τ =⎜ ⎟.
⎝ 2 3 1⎠
⎛ 1 2 3 ⎞
Rezolvare. Fie x=⎜ ⎟. Trebuie să rezolvăm
⎝ x ( 1) x ( 2) x ( 3) ⎠
ecuaţia
τx =
⎛ 1 2 3 ⎞⎛ 1 2 3 ⎞ ⎛ 1 2 3 ⎞⎛ 1 2 3 ⎞
= ⎜⎜ ⎟⎟⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟⎜⎜ ⎟⎟ =
⎝ 2 3 1 ⎠⎝ x (1) x (2 ) x (3)⎠ ⎝ x (1) x (2 ) x (3)⎠⎝ 2 3 1 ⎠
= xτ .
Avem (xτ)(1) = x(2).
Dacă x(2) = 1 atunci (xτ)(1) = 1 şi (τx)(2) = 2; dar
(xτ)(2) = (τx)(2), deci (xτ)(2) = 2. Dar (xτ)(2) = x(3), deci x(3) = 2.
Obţinem astfel că (τx)(3) = 3. Dar (τx)(3) = (xτ)(3), deci (xτ)(3) = 2.
Dar (xτ)(3) = x(1). Deci x(1) = 2. Am obţinut astfel că x(1) = 2 şi
x(3) = 2, ceea ce este o contradicţie.
Dacă x(2) = 2 atunci (xτ)(2) = 2 şi (τx)(2) = 3; dar
(xτ)(2) = (τx)(2), deci (xτ)(2) = 3. Dar (xτ)(2) = x(3), deci x(3) = 3.
Obţinem astfel că (τx)(3) = 1. Dar (τx)(3) = (xτ)(3), deci
(xτ)(3) = 1. Dar (xτ)(3) = x(1). Deci x(1) = 1. Aşadar x(1) = 1,
x(2) = 2, x(3) = 3. Deci:
⎛1 2 3⎞
x =⎜ ⎟.
⎝1 2 3⎠
Dacă x(2) = 3, atunci (xτ)(2) = 3 şi (τx)(2) = 1; dar (xτ)(2) =
=(τx)(2), deci (xτ)(2) = 1. Dar (xτ)(2) = x(3). Deci x(3) = 1. Obţinem
astfel că (τx)(3) = 1. Dar (τx)(3) = (xτ)(3), deci (xτ)(3) = 1. Dar
(xτ)(3) = x(1). Deci x(1) = 1. Am obţinut astfel că x(3) = 1 şi x(1) = 1,
ceea ce este o contradicţie.
53
⎛1 2 3⎞
Aşadar, singura soluţie a ecuaţiei este σ = ⎜ ⎟, adică
⎝1 2 3⎠
permutarea identică.
II.ER.8.3) Determinaţi numărul de inversiuni ale permutării
σ ∈ S2n,
⎛1 2 3 4 K K n + 1 n + 2 K 2n ⎞
n
σ =⎜ ⎟
⎝1 3 5 7 K 2n − 1 K 2 4 K 2n ⎠
Rezolvare:
n( n + 1)
m(σ) = 1 + 2 + 3 + ... +(2n - n) = 1 + 2 + 3 + ... + n = .
2
54
{
A n = σ ∈ S n ε( σ ) = 1}
a) Arătaţi că (An, o ) este un subgrup al grupului (Sn, o ). (An, o )
se numeşte grupul altern de grad n.
b) Arătaţi că (An, o ) este un subgrup normal al grupului (Sn, o ).
n!
c) Demonstraţi că S 4 = n ! şi A n = .
2
55
III. INELE
56
Se numeşte imaginea lui f submulţimea lui B,
Imf = f(A) = {f(x)⏐ x∈ A }
III.1.6. Definiţie. O submulţime nevidă A ′ a inelului A se
numeşte subinel al inelului A dacă:
1) oricare ar fi a, b ∈ A ′ , rezultă a - b ∈ A ′
2) oricare ar fi a, b ∈ A ′ , rezultă ab ∈ A ′ .
III.1.7. Definiţie. Fie A un inel. O submulţime I a lui A se
numeşte ideal stâng (respectiv drept) al lui A dacă:
1) oricare a, b ∈ I, rezultă a - b ∈ I
2) oricare a ∈ I şi x ∈ A rezultă xa ∈ I (respectiv ax ∈ I).
Un ideal I al inelului A se numeşte ideal bilateral dacă este ideal
la stânga şi la dreapta al inelului A.
Observaţie. Dacă A este inel comutativ atunci toate idealele
inelului A sunt bilaterale.
III.1.8. Propoziţie. Fie A şi B două inele şi f: A → B un
morfism de inele. Kerf este un ideal bilateral al inelului A, iar Imf este
un ideal al inelului B.
III.1.9. Observaţie. Orice ideal al inelului A este un subinel al
inelului A.
III.1.10. Definiţie. Fie A un inel unitar şi M o submulime a lui
A. Prin ideal stâng (drept, bilateral) generat de mulţimmea M se
înţelege intersecţia tuturor idealelor stângi (drepte, bilaterale) care
conţin mulţimea M. Mulţimea vidă generează idealul (0). Un ideal
stâng (drept, bilateral) al inelului A se numeşte de tip finit sau finit
generat dacă există o mulţime finită de elemente din I care generează
pe I. În cazul în care există un singur element care generează pe I se
spune că I este ideal stâng (drept, bilateral) principal.
Observaţie. Fie A un inel şi x ∈ A. Idealul principal stâng
generat de elementul x ∈ A este Ax = {ax⏐ a ∈ A }, idealul drept
generat de acelaşi element este xA = {xa⏐ a ∈ A }, iar idealul bilateral
generat de x este AxA = {axb⏐ a,b ∈ A }.
III.1.11. Definiţie. Fie A un inel. Se numeşte inel factor al lui A
un inel A ′ împreună cu un morfism surjectiv de inele p: A → A ′ .
Morfismul p se numeşte morfismul canonic sau surjecţia canonică.
57
III.1.12. Teoremă. Fie A un inel şi I un ideal bilateral al lui A.
Atunci există un inel A ′ şi un morfism surjectiv de inele f: A → A ′
astfel încât Kerf = I.
III.1.13. Observaţie. Fie A un inel şi I un ideal bilateral al său.
Deoarece (A, +) este grup şi I este un subgrup al său putem construi
grupul factor A/I şi f: A → A/I morfismul canonic de grupuri care
ştim că are proprietatea Kerf = I (vezi II.6.B.3). Mai mult, A/I este
chiar inel numit inel factor.
ATENŢIE! Inelul factor al unui inel A nu poate fi construit decât
dacă I este ideal bilateral al inelului A.
III.1.14. Teoremă. Dacă f: A → B este un morfism de inele,
atunci există un izomorfism canonic
θ : A Kerf ⎯≈
⎯→ Im f .
III.1.15. Teoremă. Fie A un inel şi I ⊆ J două ideale bilaterale
ale sale. Atunci există un izomorfism canonic de inele.
A /I ≈
ψ: ⎯⎯→ A / J .
J/I
Exerciţii rezolvate
61
II.2.1. Definiţie. Fie A un inel comutativ şi unitar. Un ideal P al
lui A se numeşte ideal prim dacă oricare a, b ∈ A astfel încât ab∈P,
rezultă că a∈ P sau b∈ P.
III.2.2. Definiţie. Fie A un inel comutativ şi unitar. Un ideal M
al lui A se numeşte ideal maximal dacă M≠A şi oricare ar fi idealul I
al lui A cu M⊆I⊆A, rezultă I= A sau I= M.
Exerciţii rezolvate
62
Zn Z / nZ
= ≅ Z / dZ = Zd .
dZ / nZ dZ / nZ
Aşadar, dZ/nZ, unde d este un divizor al lui n, este ideal prim al
inelului (Zn, +, ·) dacă şi numai dacă (Zd, +, ·) este inel integru. Dar
din III.E.1.10. ştiim că (Zd, +, ·) este inel integru dacă şi numai dacă d
este prim.
În concluzie, idealele prime ale inelului (Zn, +, ·) sunt de forma
pZ/nZ unde p este divizor prim al lui n.
III.ER.2.3) Fie p∈N un număr prim şi inelul ( Z p k , +, ·). Aflaţi
toate idealele maximale ale acestui inel.
Rezolvare. După cum am văzut în III.ER.1.2., idealele inelului
( Z p k , +, ·) sunt de forma dZ/pkZ, unde d este un divizor al lui pk. Cum
p este număr prim rezultă că d=pi, unde i∈{1, 2, ..., k}. Deci idealele
inelului ( Z p k , +, ·) sunt piZ/pkZ, i∈{1, 2, ..., k}.
pentru i=1: Z/pkZ = Z p k ,
{)) ) }
pentru i=2: pZ/pkZ = px x ∈ Z p k ,
.............................................................
)
pentru i=k: pkZ/pkZ ={0} .
Deci:
pkZ/ pkZ ⊆ pk-1Z/pkZ ⊆ .... ⊆ p2Z/pkZ ⊆ pZ/pkZ ⊆ Z/pkZ = Z p k .
În concluzie, din definiţia idealului maximal rezultă că acest inel
nu are decât un singur ideal maximal, iar acesta este pZ/pkZ.
Pentru a înţelege mai bine raţionamentul exerciţiului anterior
vom face o aplicaţie.
Aplicaţie. Aflaţi toate idealele maximale ale inelului (Z27, +, ·).
Rezolvare. După cum am văzut în III.ER.1.2. idealele inelului
(Z27, +, ·) sunt de forma dZ/27Z, unde d este un divizor al lui 27.
Aşadar, idealele acestui inel sunt: Z/27Z, 3Z/27Z, 9Z/27Z şi 27Z/27Z.
Z/27Z =Z27
63
⎧) ) ) ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
⎫
3Z/27Z = ⎨0, 3̂, 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24⎬
⎩ ⎭
⎧) ) ∧ ⎫
9Z/27Z = ⎨0, 9, 18⎬
⎩ ⎭
)
27Z/27Z = {0}
Deci: 27Z/27Z ⊆ 9Z/27Z ⊆ 3Z/27Z ⊆ Z/27 Z = Z27.
În concluzie, acest inel nu are decât un singur ideal maximal; iar
acesta este 3Z/ 27 Z.
64
unde prin 1 înţelegem elementul unitate al lui A faţă de operaţia de
înmulţire.
a b ab
⋅ = .
s t st
Cu operaţiile definite mai sus, S-1A este un inel comutativ şi
unitar:
0
este elementul zero al lui S-1A,
(− a ) este opusa fracţiei
1 s
a 1
, este elementul unitate al lui S-1A.
s 1
a b
Observaţie. Fie şi două fracţii cu numitorii în s din inelul
s t
a b
S-1A. = dacă şi numai dacă există f∈S astfel încât f(ta-sb) = 0.
s t
65
Observaţie. Elementele inversabile din inelul S-1A sunt fracţiile
s s
de forma , s,t ∈ S , iar inversa unei astfel de fracţii este fracţia .
t t
Observaţie. Dacă sistemul multiplicativ S al lui A nu conţine
divizori ai lui zero, atunci S-1A este corp.
III.3.3. Definiţie. Fie A şi B două inele. Spunem că B este
A -algebră de morfism structural g dacă există un morfism de inele g:
A → B cu proprietatea că pentru oricare a ∈ A şi b ∈ B avem
g(a)b = bg(a).
a
Definim fS: A → S-1A, f S ( a) = ⋅ fS este un morfism de inele,
1
aşadar S-1A este o A - algebră de morfism structural fS.
III.3.4. Teorema de universalitate a inelelor de fracţii
Fie A un inel comutativ şi unitar şi S un sistem multiplicativ al
lui A. Oricare ar fi A - algebra B de morfism structural f: A → B astfel
încât f(s) este inversabil în B pentru orice s ∈ S, există un unic
morfism de inele unitare α: S-1A → B care face comutativă diagrama:
fS
A S-1A
f α
adică α o f S = f .
Exerciţii rezolvate
66
III. ER.3.1). Fie inelul (Z6, +, •) şi S o submulţime a lui Z6,
S = {1, $ 4$ }. Arătaţi că S este un sistem multiplicativ al lui Z6 şi că
$ 2,
S-1Z6 este izomorf cu Z3.
Rezolvare. Faptul că S este sistem multiplicativ al lui Z6 se
verifică imediat folosind definiţia III.3.1.
În continuare vom arăta că S-1Z6 este izomorf cu Z3. Pentru
aceasta trebuie să vedem mai întâi cum arată mulţimea S-1Z6.
⎧ a$ ⎫
S −1 Z 6 = ⎨ a ∈ Z 6 si s ∈ S ⎬
⎩s ⎭
Aşadar,
S −1 Z 6 =
⎧ 0̂ 0̂ 0̂ 1̂ 1̂ 1̂ 2̂ 2̂ 2̂ 3̂ 3̂ 3̂ 4̂ 4̂ 4̂ 5̂ 5̂ 5̂ ⎫
= ⎨ , , , , , , , , , , , , , , , , , ⎬.
⎩ 1̂ 2̂ 4̂ 1̂ 2̂ 4̂ 1̂ 2̂ 4̂ 1̂ 2̂ 4̂ 1̂ 2̂ 4̂ 1̂ 2̂ 4̂ ⎭
Folosind prima observaţie din III.3.2. obţinem:
0$ 0$
=
2$ 1$
( )
(deoarece 1$ 1$ ⋅ 0$ − 2$ ⋅ 0$ = 0$ )
0$ 0$
=
4$ 1$
( )
(deoarece 1$ 1$ ⋅ 0$ − 4$ ⋅ 0$ = 0$ )
3$ 0$
=
2$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 3$ − 2$ ⋅ 0$ = 0$ )
3$ 0$
=
4$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 3$ − 4$ ⋅ 0$ = 0$ )
3$ 0$
=
1$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 3$ − 1$ ⋅ 0$ = 0$ )
2$ 1$
=
2$ 1$
( )
(deoarece 1$ 1$ ⋅ 2$ − 2$ ⋅ 1$ = 0$ )
4$ 1$
=
4$ 1$
( )
(deoarece 1$ 1$ ⋅ 4$ − 4$ ⋅ 1$ = 0$ )
67
5$ 1$
=
2$ 1$
( ) )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 5$ − 2$ ⋅ 1$ = 0$
4$ 1$
=
1$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 4$ − 1$ ⋅ 1$ = 0$ )
1$ 1$
=
4$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 1$ − 4$ ⋅ 1$ = 0$ )
2$ 2$
=
4$ 1$
( )
(deoarece 1$ 1$ ⋅ 2$ − 4$ ⋅ 2$ = 0$ )
1$ 2$
=
2$ 1$
( )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 1$ − 2$ ⋅ 2$ = 0$ )
5$ 2$
=
1$ 1$
( ) )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 5$ − 1$ ⋅ 2$ = 0$
5$ 2$
=
4$ 1$
( ) )
(deoarece 2$ 1$ ⋅ 5$ − 4$ ⋅ 2$ = 0$
Aşadar,
⎧ 0$ 1$ 2$ ⎫
S −1 Z 6 = ⎨ $ , , ⎬
⎩1 1$ 1$ ⎭
⎛ 0$ ⎞ ⎛ 1$ ⎞ ⎛ 2$ ⎞
Definim f: S-1Z6 → Z3 astfel: f ⎜ ⎟ = 0, f ⎜ ⎟ = 1, f ⎜ ⎟ = 2 .
⎝ 1$ ⎠ ⎝ 1$ ⎠ ⎝ 1$ ⎠
Evident f este un morfism bijectiv de inele, deci este un izomorfism.
III. ER.3.2). Fie A un inel comutativ şi unitar, S un sistemm
multiplicativ închis al lui A care nu conţine divizori ai lui zero şi
S′ = {x ∈ A⏐există s ∈ S şi x′ ∈ A astfel încât s = x x′}. Arătaţi că S′
este un sistem multiplicativ al lui A şi că S-1A şi S′-1A sunt inele
izomorfe.
Rezolvare. Faptul că S′ este un sistem multiplicativ se verifică
imediat folosind definiţia III.3.1.
Arătăm că S-1A şi S′-1A sunt inele izomorfe. Să observăm mai
întâi că S ⊆ S′ (deoarece pentru orice s ∈ S există s ∈ S şi x′ = 1∈ A
68
⎧a ⎫
astfel încât s = s·1). Cum S-1A = ⎨ a ∈ A si s ∈ S ⎬ şi
⎩s ⎭
⎧a ⎫
S′ -1A = ⎨ a ∈ A si s ∈ S′⎬ şi cum S ⊆ S′ rezultă că S-1A ⊆ S′-1A.
⎩s ⎭
a
Considerăm morfismul de inele fS: A → S-1A, f S ( a) = şi
1
a s
f S′ : A → S′ -1A, f S′ (a ) = . Cum pentru oricare s ∈ S, f S′ (s ) = este
1 1
1
inversabil în S′ -1A (inversul său este ∈ S′ -1A şi care există deoarece
s
s ∈ S şi S ⊆ S′, deci s ∈ S′) rezultă că putem aplica teorema de
universalitate a inelelor fracţii (III.3.4.) pentru inelul comutativ şi
unitar A, inelul de fracţii S-1A şi A - algebra S′-1A de morfism
structural f S′ . Aşadar, există şi este unic un morfism de inele unitare
α: S-1A → S′ -1A care face comutativă următoarea diagramă:
fs
A S-1A
f S′ α
S′ -1A
adică α o fS = f S′ (1)
Vom arăta că α este aplicaţie bijectivă.
Arătăm că α este injectivă. Pentru aceasta este suficient să
⎧0⎫ ⎧a ⎛a ⎞ 0⎫
demonstrăm că Kerα = ⎨ ⎬ , unde Kerα = ⎨ ∈ S −1A α⎜ ⎟ = ⎬.
⎩1⎭ ⎩s ⎝s⎠ 1⎭
69
a ⎛a ⎞ 0 a a 1 a
Fie ∈ Kerα. Rezultă α⎜ ⎟ = . Dar = ⋅ , iar = fS (a),
s ⎝s⎠ 1 s 1 s 1
a 1
aşadar = fS (a) .
s s
70
a as ′′
Deci, pentru oricare ∈ S′ -1A, există ∈ S-1A astfel încât
s′ s
⎛ as ′′ ⎞ a
α⎜ ⎟ = , adică α este surjectivă.
⎝ s ⎠ s′
71
A[X] împreună cu operaţiile obişnuite de adunare şi înmulţire a
polinoamelor formează un inel numit inelul polinoamelor de o
nedeterminată cu coeficienţi în inelul A.
III.4.2. Definiţie. Fie f ∈ A[X]. Notăm
(f) = {fg⏐g ∈ A[X]}
(f) este un ideal al inelului A[X] (lăsăm cititorului să verifice
acest lucru) şi se numeşte idealul lui A[X] generat de polinomul f.
III.4.3. Definim aplicaţia f:A → A[X], f(a) = a pentru oricare
a∈A.f este un morfism unitar de inele (lăsăm cititorul să verifice acest
lucru).
f
A A[X]
ψ U
72
Exerciţii rezolvate
f
Z Z[X]
ψ u
Z[i]
să fie comutativă, adică u o f = ψ.
În continuare vom aplica teorema fundamentală de izomorfism
pentru inele (III.1.14.) relativ la morfismul u: Z[X] → Z[i]. Astfel
obţinem că există un izomorfism de inele w: Z[X] / Ker u → Im u
astfel încât următoarea diagramă să fie comutativă:
u
Z[X] Z[i]
w
Z[X]/Ker u Im u
74
b) Arătăm că (X2 + 1) este ideal prim al inelului Z[X].
Presupunem prin absurd că (X2 + 1) nu este un ideal prim al
inelului Z[X], deci există f1, f2 ∈ Z[X] astfel încât f1f2 ∈ (X2 + 1), dar
f1 ∉ (X2 + 1) şi f2 ∉ (X2 + 1). Deoarece f1 şi f2 ∉ (X2 + 1), la
împărţirea acestor polinoame cu X2 + 1 restul nu este nul (altfel
X2 + 1 ar divide polinoamele f1 şi f2, deci f1 şi f2 ar aparţine idealului
(X2 + 1) al inelului Z[X]. Aşadar, din teorema împărţirii cu rest
aplicată pentru deîmpărţitele f1 şi f2 şi împărţitorul X2 + 1 rezultă că
există q1, r1 ∈ Z[X] şi q2, r2 ∈ Z[X] astfel încât:
f1(X) = (X2 + 1) q1(X) + r1(X), 0 < grad r1 < 2
f2(X) = (X2 + 1) q2(X) + r2(X), 0 < grad r2 < 2
Deci grad r1 = grad r2 = 1, astfel r1 = a1X + b1, a1b1 ∈ Z şi r2 =
=a2X + b2, a2b2 ∈ Z. Dar f1f2 ∈ (X2 + 1), deci (X2 + 1)2q1(X) q2(X) +
+(X2 + 1) q1(X) r2(X) + (X2 + 1) q2(X) r1(X) + r1(X) r2(X) ∈(X2 + 1),
aşadar (X2 + 1) divide r1(X) r2(X). Dar cum r1(X) r2(X) = a1a2X2 +
+(a1b2 + a2b1)X + b1b2 rezultă că X2 + 1 = a1a2X2 + (a1b2 + a2b1)X +
+b1b2. Deci:
⎧a 1a 2 = 1
⎪
⎨a 1 b 2 + a 2 b1 = 0 cu a1, a2, b1, b2 ∈ Z.
⎪b b = 1
⎩ 1 2
Astfel avem ((a1 = 1 şi a2 = 1) sau (a1 = -1 şi a2 = -1)) şi ((b1 = 1
şi b2 = 1) sau (b1 = -1 şi b2 = -1)). Se observă că nici una din cele patru
variante posibile nu verifică ecuaţia a doua a sistemului, deci sistemul
nu are soluţie. Aşadar, presupunerea de la care am plecat este falsă,
deci (X2 + 1) este ideal prim al inelului Z[X].
III.ER.4.2). Fie A un inel comutativ şi unitar, f un element al
inelului A care nu este divizor al lui zero şi S o mulţime a lui A,
S = {1, f, f2, ...fn, ...}
a) Arătaţi că S este un sistem multiplicativ al inelului A
b) Arătaţi că există un izomorfism de inele
A[X] / (Xf - 1) ≅ S-1A.
Rezolvare. Punctul a) îl propunem cititorului ca exerciţiu.
b) Vom aplica teorema de universalitate a inelului de polinoame
pentru inelul (A, +, •), A[X] inelul polinoamelor de o nedeterminată cu
75
coeficienţi în A, A - algebra S-1A de morfism structural Ψ:A→ S-1A,
a 1
Ψ(a) = pentru oricare a ∈ Z şi ∈ S-1A Astfel obţinem că există un
1 f
1
unic morfism de inele u: A[X] → S-1A, astfel încât U(X) = şi diagrama:
f
f
A A[X]
Ψ U
S-1A
să fie comutativă, adică U o f = Ψ.
În continuare vom aplica teorema fundamentală de izomorfism
pentru inelele (III.1.14.) relativ la morfismul u: A[X] → S-1A. Astfel
obţinem că există un izomorfism de inele w: A[X]/KerU → ImU astfel
încât următoarea diagramă să fie comutativă:
U
A[X] S-1A
w
A[X]/KerU ImU
76
Obţinem grad r(X) = 0 (3) şi
U(g(X)) = U((Xf - 1)q(X) + r(X)) = U(Xf - 1)U(q(X)) + U(r(X)) =
1
=(U(X)f - 1)U(q(X)) + U(r(X)) = ( f - 1) U(q(X)) + U(r(X)) = U(r(X)).
f
Deci U(g(X))=U(r(X)). Dar cum din relaţia (1) avem U(g(X)) =
=0, rezultă că U(r(X)) = 0. (4) Din relaţia (3) avem grad r(X) = 0, deci
r(X) = a, a ∈ A, aşadar din (4) obţinem a = 0, iar din (2):
g(X) = (Xf - 1)q(X)
adică g(X) ∈ (Xf - 1).
Arătăm acum că (Xf - 1) ⊆ KerU, adică trebuie să demonstrăm
că oricare g ∈ (Xf - 1), g ∈ KerU. Fie g ∈ (Xf - 1).
Cum (Xf - 1) = {h(Xf - 1)⏐h ∈ A[X]} rezultă că există h ∈ A[X]
astfel încât g = (Xf - 1)h. Aplicăm morfismul U acestei relaţii şi obţinem că:
U(g) = U((Xf - 1)h) = U(Xf -1)u(h) = (U(X)f - 1)u(h) =
1
=( ·f - 1)U(h) = 0.
f
Aşadar, U(g) = 0, deci g ∈ KerU.
Arătăm în continuare că ImU = S-1A, ceea ce este echivalent cu a
demonstra că U este aplicaţie surjectivă.
⎧a ⎫
Cum S-1A = ⎨ n
a ∈ A, n ∈ N ⎬ , va trebui să arătăm că pentru
⎩f ⎭
a a a
oricare n ∈ S-1A există g ∈ A[X] astfel încât U(g) = n . Fie n
f f f
∈ S-1A. Luăm g = axn.
1 a
U(g) = U(axn) = a(U(x))n = a ⋅ n =
f fn
a
Aşadar, pentru oricare n ∈ S-1A, există g ∈ A[X], g = axn
f
a
astfel încât U(g) = n . Deci g este surjectivă.
f
III.ER.4.3) Fie A un inel. Un element e∈ A se numeşte
idempotent dacă e2=e.
Să se determine un element idempotent din inelul
77
Z8[X]/(X2 + X + 2$ ).
Rrezolvare. Elementele idempotente ale inelului Z8[X]/(X2+X+
+ 2$ ) sunt elementele de forma a$ X + b$ cu â , b$ ∈ Z8 şi având
proprietatea că restul împărţirii lui (a$ X + b$ )2 la X2 + X + 2$ este
a$ X + b̂ . Restul acestei împărţiri este (2a$ b$ + a$ 2)X + b$ 2 + 2a$ .
Aşadar, trebuie ca (2 a$ b$ + a$ 2)X + b$ 2 + 2a$ = a$ X + b$ , deci
⎧⎪2âb̂ + â 2 = â
⎨ 2
⎪⎩b̂ + 2â = b̂
Rezolvând acest sistem vom determina toate elementele
idempotente ale inelului Z8[X]/(X2 + X + 1ˆ ). O soluţie a acestui
sistem este, de exemplu, a$ = 0$ şi b$ = 1̂ . Aşadar 1$ este element
idempotent al inelului Z8[X]/(X2 + X + 2$ ).
78
unde Z[i 2 ] = {a + b i 2 ⏐a, b ∈ Z} şi S = { (i 2 )n⏐n ∈ N} o
submulţime a lui Z[i 2 ]
a) Arătaţi că S este un sistem multiplicativ al inelului
(Z[i 2 ], +, •).
b) Arătaţi că are loc izomorfismul de inele:
S-1 Z[i 2 ] ≅ Z[i 2 ][X] / (i 2 X - 1)
III.E.4.4). Fie A un inel comutativ şi unitar. Arătaţi că un
element din A este inversabil în A[X] dacă şi numai dacă este
inversabil în A.
III.E.4.5). Fie A un inel comutativ şi unitar. Arătaţi că dacă A
este inel integru atunci A[X] este inel integru.
f
A A[X1, X2, ..., Xn]
ψ u
80
Exemplu. În inelul Z[X1, X2, X3, X4], 2 X 12 X2X3 X 42 < X 12 X2 X 32
X4 şi - 3X1 X 22 X3 > 2X1 X 32 .
III.5.5. Definiţie. Se numeşte termen principal al polinomului
f ∈ A[X1, X2, ..., Xn] cel mai mare monom dintre cele care îl formează
pe f, în ordinea introdusă anterior.
k1 , k 2 ,K, k n
III.5.6. Definiţie. Fie f= ∑a i1i 2 Ki n
i1 ,i 2 ,K,i n = 0
X1i1 X i22 K X inn un
i1 ,i2 ,K,in = 0
Exerciţii rezolvate
{ }
not n
= U f f ∈ A [ x 1 , x 2 ,..., x n ] , ( x i − a i ) f , ∀i ∈ {1,..., n}
i =1
este un ideal al inelului A[x1, x2, ..., xn].
b) Arătaţi că are loc izomorfismul de inele:
A[x1, x2, ..., xn]/(x1-a1, ... , xn-an) ≅ A.
Rezolvare. Punctul a) îl propunem ca exerciţiu cititorului.
b) Vom aplica teorema de universalitate a inelului de polinoame
în n nedeterminate (III.5.2.) pentru inelul A, A[x1, x2, ..., xn] inelul
polinoamelor în n nedeterminate cu coeficienţi în A, A-algebra A
de morfism structural i:A→A, i(a) = a pentru oricare a∈A şi
a1, a2, ..., an ∈A. Astfel obţinem că există un unic morfism de inele
u: A[x1, x2, ..., xn] →A astfel încât u(xi) = ai pentru oricare
i∈{1, 2, ..., n} şi diagrama:
f
A A[x1, x2, ..., xn]
i u
A
să fie comutativă, adică u o f =i.
82
În continuare vom aplica teorema fundamentală de izomorfism
pentru inele (III.1.14.) relativ la morfismul u: A[x1, x2, ..., xn] →A.
Astfel obţinem că există un izomorfism de inele
w:A[x1, x2, ...,xn] / Ker u→Im u astfel încât următoarea diagramă să
fie comutativă:
u
A[x1, x2, ..., xn] A
U {f f ∈ A [ x , x }
n
= 1 2 ,..., x n ] , ( x i − a i ) f , ∀i ∈ {1,..., n}
i =1
83
rezultă că există i∈{1, 2, ..., n} astfel încât (xi-ai)⎢f, deci există
g∈ A[x1, x2, ..., xn] astfel încât f=(xi-ai)g. Aplicăm morfismul u acestei
relaţii şi obţinem:
u(f) = u((xi-ai)g) = u(xi-ai))u(g) = (u(xi)-aiu(g)= (ai-ai)u(g) = 0.
Aşadar u(g) = 0, deci g∈Ker u.
Arătăm în continuare că Im u =A, ceea ce este echivalent cu a
demonstra că u este aplicaţie surjectivă, adică va trebui să demonstrăm
că pentru oricare a∈ A există f∈ A[x1, x2, ..., xn] astfel încât u(f)= a.
Fie a∈ A. Luăm f = a, u(f) =u(a) = u(i(a)) = (u o i)(a) = =f(a) = a. Deci
u(f) = a. Aşadar, pentru oricare a∈ A, există f∈ A[x1, x2, ...,
xn], f = a, astfel încât u(f) =a.
III.ER.5.2) Fie polinomul simetric f∈ Z[x1, x2, x3],
f ( x 1 , x 2 , x 3 ) = x 13 x 2 + x 13 x 3 + x 1x 23 + x 23 x 3 + x 1x 33 + x 2 x 33 .
Să se scrie f ca polinom de polinoame simetrice fundamentale.
Rezolvare. PAS 1. Se scriu polinoamele simetrice fundamentale.
Inelul Z[x1, x2, x3] este inel de polinoame în trei nederminate,
aşadar în acest inel există trei polinoame simetrice fundamentale şi
anume:
s1 = x1 + x2 + x3
s2 = x1x2 + x2x3 + x1x3
s3 = x1x2x3
PAS 2. Se determină termenul principal al acestui polinom. Se
observă că termenul principal al acestui polinom este x 13 x 2 , altfel scris
x 13 x 2 x 30 .
PAS3. Asociem termenului principal x 13 x 2 x 30 tripletul (3, 2, 0).
Pornind de la acest triplet vom construi triplete de forma (a, b, c) cu a,
b, c∈ N, a ≥ b ≥ c ≥ 0 şi a+b+c = gradul termenului principal. Obţinem
astfel tripletele: (3, 1, 0), (2, 2, 0) şi (2, 1, 1). Pornind de la acestea
vom construi alte triplete şi anume:
(3, 1, 0) → (3-1, 1-0, 0) = (2, 1, 0)
(2, 2, 0) → (2-2, 2-0, 0) = (0, 2, 0)
(2, 1, 1) → (2-1, 1-1, 1) = (1, 0, 1)
84
Tripletul (2, 1, 0) corespunde polinomului s12 s 2 s 30 , tripletul
(0, 2, 0) corespunde polinomului s10 s 22 s 30 , iar tripletul (1, 0, 1)
corespunde polinomului s11s 20 s 31 .
Aşadar, polinomul f se poate scrie sub forma:
f = as12 s 2 s 30 + bs10 s 22 s 30 + cs11s 20 s 31
adică f = as12 s 2 + bs 22 + cs11s 31, unde a, b, c sunt coeficienţi reali ce vor
trebui determinaţi.
PAS 4. Determinarea coeficienţilor a, b, c.
Determinarea acestor coeficienţi se va face dând diferite valori
particulare necunoscutelor x1, x2, x3 astfel încât să obţinem suficiente
relaţii între a, b şi c pentru ca acestea să poată fi determinate.
De exemplu: pentru x1 = 0, x2 = 1, x3 = 1 obţinem s1 = 2, s2 = 1,
s3 = 0, deci f(x1, x2, x3) = 4a+b, iar pe de altă parte f(x1, x2, x3) = 2.
Aşadar 4a+b = 2. Pentru x1 = 1, x2 = 0, x3 = -1 obţinem s1 = 0, s2 = -1,
s3 = 0, deci f(x1, x2, x3) = b, iar pe de altă parte f(x1, x2, x3) = -2.
Aşadar b = -2. Pentru x1 = 1, x2 = -1, x3 = 1 obţinem s1 = 1, s2 = -1,
s3 =-1, deci f(x1, x2, x3) = -a+b-c, iar pe de altă parte f(x1, x2, x3) = -2.
Aşadar -a+b-c = -2. Am obţinut sistemul:
⎧ 4a + b = 2
⎪
⎨b = −2
⎪−a + b − c = −2
⎩
Obţinem: a=1, b=-2, c=-2.
Deci f = s12 s 2 − 2s 22 − s1s 3 .
III.E5.1) Fie inelul (Z, +, ·), -2, 3, 5 ∈Z şi Z [x1, x2, x3] inelul
polinoamelor în trei nederminate cu coeficienţi în inelul Z.
a) Arătaţi că (x1+2, x2-3, x3-5) este un ideal al inelului
Z[x1, x2, x3].
b) Arătaţi că are loc izomorfismul de inele:
Z[x1, x2, x3]/ (x1+2, x2-3, x3-5) ≅ Z
Indicaţie. Vezi III.ER.5.1.
85
III.E.5.2) Să se scrie următoarele polinoame simetrice ca
polinom de polinoame simetrice fundamentale.
a) f∈Z[x1, x2, x3],
f ( x1, x 2 , x 3 ) = ( x1 − x 2 ) ( x1 − x 3 ) ( x 2 − x 3 )
2 2 2
4
b) f∈Q[x1, x2, x3, x4], f = ∑x 3
i xj.
i , j =1
i≠ j
n
III.E.5.3) Fie f = ∑x
i , j=1
3
i x j un polinom din Z [x1, x2, ... , xn].
i≠ j
86
IV. SPAŢII VECTORIALE
87
IV.4. Definiţie. O submulţime nevidă B ⊂ V, B = {v1, v2, ..., vk}
se numeşte bază a lui V dacă este în acelaşi timp şi sistem de
generatori şi sistem liniar independent.
Exemplu. Fie în K - spaţiul vectorial Kn vectorii
e1 = (1, 0, ..., 0), e2 = (0, 1, 0, ..., 0), ..., en = (0, 0, ..., 1) şi
B = {e1, e2, ..., en} (n ≥ 1). Rezultă imediat din definiţii că B este o
bază în Kn. Această bază se numeşte baza canonică.
IV.5. Teoremă. Fie V ≠ {0} un K - spaţiu vectorial ce admite
sistem de generatori. Din orice sistem de generatori al lui V se poate
extrage o bază.
IV.6. Teoremă. Fie V ≠ {0} un K - spaţiu vectorial şi S un
sistem de generatori al lui V. Orice submulţime L ⊂ S care este sistem
liniar independent de vectori poate fi completată cu elemente din S
până la o bază a lui V.
IV.7. Teoremă. Fie V ≠ {0} un K - spaţiu vectorial ce admite
sistem de generatori. Orice sistem liniar independent de vectori din V
poate fi completat până la o bază a lui V.
IV.8. Teoremă. Fie V ≠ {0} un K - spaţiu vectorial ce admite
sistem de generatori. Toate bazele lui V au acelaşi număr de elemente.
IV.9. Definiţie. Fie V ≠ {0} un K - spaţiu vectorial ce admite un
sistem de generatori. Numărul de elemente dintr-o bază a lui V se
numeşte dimensiunea lui V şi se notează dimKV.
IV.10. Definiţie. (subspaţiu vectorial). Fie V un K - spaţiu
vectorial şi W ⊂ V o submulţime nevidă. Spunem că W este un un
spaţiu vectorial peste K dacă:
1) pentru oricare x, y ∈ W, x - y ∈ W
2) pentru oricare x ∈ W şi pentru oricare a ∈ k, ax ∈ W
IV.11. Definiţie. (Aplicaţii liniare) Fie V şi W două spaţii
vectoriale peste corpul comutativ K. Se numeşte aplicaţie liniară de la
V la W orice funcţie f: V → W cu proprietatea:
f(αx + βy) = αf(x) + βf(y)
pentru oricare x, y ∈ V şi oricare α, β ∈ K.
IV.12. Definiţie. Fie V şi W două K - spaţii vectoriale şi
f: V → W o aplicaţie liniară.
88
1) se numeşte nucleul lui f submulţimea lui V
Kerf = {x ∈ V⏐f(x) = 0}
2) se numeşte imaginea lui f submulţimea lui W
Imf = f(V) = {f(x)⏐x ∈ V}
IV.13. Propoziţie. Fie V şi W două K - spaţii vectoriale şi
f: V → W o aplicaţie liniară. Atunci Kerf este subspaţiu vectorial al
lui V, iar Imf este subspaţiu vectorial al lui W.
IV.14. Teorema dimensiunii. Fie V şi W două spaţii vectoriale
peste corpul K ce admit fiecare câte o bază şi f: V → W o aplicaţie
liniară. Atunci Kerf şi Imf admit fiecare câte o bază şi
dimKKerf + dimKImf = dimKV.
Exerciţii rezolvate
⎛ 2 1 3 −7 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜ −3 −1 0 3 ⎟
⎜ ⎟
⎝ −1 0 1 0 ⎠
91
1 3 −7
cu −1 0 3 ≠ 0 . Deci {v2,v3, v4} este bază pentru R - spaţiul
0 1 0
vectorial R3.
IV.ER.7). Fie f: R4 → R2,
f(x1, x2, x3, x4) = (2x1 - x2 - x3, x1 + 3x2 + x4)
a) Arătaţi că f este o aplicaţie liniară de R - spaţii vectoriale.
b) Determinaţi matricea lui f în baza canonică.
c) Determinaţi o bază pentru Kerf.
d) Determinaţi o bază pentru Imf.
Rezolvare. Punctul a) îl lăsăm spre rezolvare cititorului
(se foloseşte direct definiţia IV.11.)
b) Baza canonică a R - spaţiului R4 este {e1, e2, e3, e4} unde
e1 = (1, 0, 0, 0), e2 = (0, 1, 0, 0), e3 = (0, 0, 1, 0), e4 = (0, 0, 0, 1).
Obţinem f(e1) = (2, 1), f(e2) = (- 1, 3), f(e3) = (- 1, 0) şi f(e4) = (0, 1).
Matricea lui f în baza canonică este matricea care are pe coloane
vectorii f(e1), f(e2), f(e3), f(e4). Aşadar, obţinem
⎛ 2 −1 −1 0 ⎞
M =⎜ ⎟
⎝ 1 3 0 1⎠
⎧ 2x 1 − x 2 − x 3 = 0
Rezolvând sistemul ⎨ obţinem că
⎩x 1 + 3x 2 + x 4 = 0
3x − x 4 − x − 2x 4
x1 = 3 ,x2 = 3 , iar x3 şi x4 sunt necunoscute
7 7
secundare. Aşadar,
92
⎧⎛ 3x 3 − x 4 −x 3 − 2x 4 ⎞ ⎫
Ker f = ⎨⎜ , ,x 3,x 4 ⎟ x 3,x 4 ∈ R ⎬
⎩⎝ 7 7 ⎠ ⎭
⎧ ⎧2 x 1 − x 3 + x 4 = 0⎫
IV.E.7). Fie W = ⎨(x 1 , x 2 , x 3 , x 4 ) ∈ R 4 ⎨ ⎬
⎩ ⎩ x 1 + x 2 + 2 x 3 = 0⎭
a) Arătaţi că W este un subspaţiu vectorial al R - spaţiului
vectorial R4.
b) Determinaţi o bază pentru W.
⎧ ⎧x 2 − x 3 = 0 ⎫
( )
IV.E.8) Fie W = ⎨ x 1 , x 2 , x 3 ∈ R 3 ⎨ ⎬
⎩ ⎩x 1 − x 2 = 0 ⎭
a) Arătaţi că W este un subspaţiu vectorial al R - spaţiului
vectorial R3.
b) Determinaţi o bază pentru W.
94
IV.E.9). Fie n ≥ 3, n ∈ N şi
⎧ ⎧x 1 + x 3 +L+ x n = 0 ⎫
W = ⎨( x 1 , x 2 ,K , x n ) ∈ R n ⎨ ⎬.
⎩ ⎩ x1 + x 2 = 0 ⎭
a) Arătaţi că W este un subspaţiu vectorial al R - spaţiului
vectorial Rn.
b) Determinaţi dimensiunea subspaţiului W.
IV.E.10). Fie S ⊆ R 5 mulţimea soluţiilor sistemului
⎧x 1 + x 2 + x 5 = 0
⎪
⎪x 1 − x 3 + x 4 + x 5 = 0
⎨
⎪2x 1 − x 5 = 0
⎪⎩3x 1 − x 3 + x 4 = 0
a) Arătaţi că S este un subspaţiu vectorial al R - spaţiului
vectorial R5.
b) Determinaţi o bază pentru S.
IV.E.11) Fie V = R4 şi vectorii v1 = (4, -5, - 8, 15) şi
v2 = (2, 5, - 12, 7) din V. Completaţi sistemul de vectori {v1, v2} până
la o bază în R4.
IV.E.12). Fie V = R3 şi vectorii v1 = (4, -5, 8) şi
v2 = (12, - 15, 24) din R3. Completaţi sistemul de vectori {v1, v2} până
la o bază în R3.
IV.E.13). Fie V = R4 şi vectorii v1 = (1, 4, 5, 3),
v2 = (2, - 1, 1, α) şi v3 = (- 1, 3, α - 1, 4) din R3, α ∈ R. Să se
determine α astfel încât sistemul {v1, v2, v3} să se poată completa până
la o bază şi să se determine acea bază.
IV.E.14). Fie V = R3, v1 = (β, 1, 1), v2 = (1, α, 2α) cu α, β ∈ R,
doi vectori din R3. Să se determine α, β astfel încât sistemul {v1, v2}
să se poată completa până la o bază în R3 şi să se determine acea bază.
IV.E.15). ). Fie V = R4, v1 = (4, - 5, - 8, 15), v2 = (2, 5, - 12, 7),
v3 = (- 1, - 1, 10, 5), v4 = (1, 3, - 7, 4) şi v5 = (- 2, 2, - 1, 1) vectori din
R4. Extrageţi din sistemul {v1, v2, v3, v4, v5} o bază pentru R4.
IV.E.16) Fie V = R3, v1 = (α, α, α), v2 = (- β, 1 - 2β, - β),
v3 = (2, 3, β + 3) şi v4 = (1, 1, 2β - 1) cu α, β ∈ R, vectori din R3. Să
95
se determine α, β astfel încât din sistemul {v1, v2, v3, v4} să se poată
extrage o bază pentru R3 şi specificaţi care este acea bază.
IV.E.17). ). Fie V = R4 şi v1 = (α, 1, α, 1), v2 = (1, α, α, 1),
v3 = (1, 2, - 1, 0), v4 = (3, - 4, 7, 10) şi v5 = (1, 5, - 4, 3) cu α ∈ R,
vectori din R4. Să se determine α astfel încât din sistemul
{v1, v2, v3, v4, v5} să se poată extrage o bază pentru R3 şi să se
specifice care este acea bază.
IV.E.18). Fie f: Q3 → Q4,
f(x1, x2, x3) = (x1 + x2, x2 - x3, x1 + x3, 2x1 + 2x2)
a) Arătaţi că f este o aplicaţie liniară de R - spaţii vectoriale.
b) Determinaţi matricea lui f în baza canonică.
c) Determinaţi o bază pentru Kerf.
d) Determinaţi o bază pentru Imf.
96
V. DETERMINAŢI, INVERSA UNEI MATRICE,
RANGUL UNEI MATRICE,
SISTEME DE ECUAŢII LINIARE
V.1. Determinanţi
Presupunem că sunt cunoscute de către cititor noţiunile de
matrice şi determinant al unei matrice. În continuare vom enunţa
câteva proprietăţi ale acestora.
V.1.1. Proprietăţi. Determinantul de ordin n peste un inel
comutativ R are proprietăţile:
a) Determinantul unei matrice depinde R - liniar de coloanele
acesteia.
b) O matrice cu două coloane egale are determinantul zero.
c) Dacă permutăm două coloane determinantul matricei îşi
schimbă senul.
d) Dacă la o coloană a matricei se adună o altă coloană înmulţită
cu un element a ∈ R, determinantul matricei nu se schimbă.
e) Dacă toate elementele unei coloane sunt egale cu zero atunci
determinantul matricei este zero.
V.1.1. Proprietate. Oricare ar fi A, B ∈Mn (R), R inel
comutativ, avem
det (AB) = det Adet B
97
V.2.1. Teoremă. Fie R un inel comutativ şi unitar şi A ∈ Mn(R).
Atunci A ∈ GLn(R) dacă şi numai dacă det A ∈ UR.
Corolar. Fie K un corp comutativ şi A ∈ Mn(K). Următoarele
afirmaţii sunt echivalente:
a) A ∈ GLn(K)
b) det A ≠ 0
c) coloanele matricii A sunt liniar independente peste corpul K
d) liniile matricii A sunt liniar independente peste corpul K.
⎜L L L L⎟
⎜ ⎟
⎝a m 1 a m 2 L a mn ⎠
⎜L L L L L⎟
⎜ ⎟
⎝a m 1 a m 2 L a mn bm ⎠
Exerciţii rezolvate
Tabelul B Tabelul B*
Dacă αi ≠ 0 atunci vectorul ei al bazei B se poate înlocui cu
vectorul v, obţinându-se baza B*. În acest caz αi din tabelul B este
declarat pivot şi se face menţiunea aceasta prin încadrarea într-un
pătrat. Acum tabelul B* se obţine din tabelul B după cum urmează:
1) se împart la pivot toate elementele din linia acestuia
100
2) pivotul se înlocuieşte cu 1 şi celelalte elemente din coloana
acestuia se înlocuiesc cu zero.
3) toate elementele λj din din afara liniei şi coloanei pivotului se
înlocuiesc cu
⎛αi λi ⎞
( )
λ j − α j λ j αi =
1
det⎜
α i ⎝α j λ j ⎟⎠
operaţie cunoscută sub numele de „regula dreptunghiului” .
V.ER.1). În spaţiul vectorilor coloană 3-dimensionali
R3 = M 3×1 (R) se dau vectorii:
⎛ 1⎞ ⎛1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛1⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
f 1 = ⎜ 4 ⎟, f 2 = ⎜ 3⎟, f 3 = ⎜ 2⎟, x = ⎜ −2⎟,
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝1⎠ ⎝ 1⎠ ⎝ −2 ⎠
Folosind lema substituţiei arătaţi că {f1, f2, f3} formează o bază a
3
lui R şi găsiţi coordonatele lui x în această nouă bază.
Rezolvare. Fie B = {e1, e2, e3} baza canonică a lui R3. În
coloanele primului tabel de mai jos se inserează coordonatele
vectorilor f1, f2, f3 şi x în baza canonică. Se face calculul:
f1 f2 f3 x f1 f2 f3 x
e1 1 1 1 1 f1 1 1 1 1
e2 4 2 3 -2 → e2 0 -1 -2 -6 →
e3 2 1 1 -2 e3 0 -1 -1 -4
f1 f2 f3 x f1 f2 f3 x
f1 1 0 -1 -5 f1 1 0 0 -3
f2 0 1 2 6 → f2 0 1 0 2
e3 0 1 1 2 f3 0 0 1 2
Cum {e1, e2, e3} este bază a lui R3, din lema substituţiei rezultă
succesiv că {f1, e2, e3}, {f1, f2, e3}, {f1, f2, f3} sunt baze ale lui R3.
Conform ultimului tabel, x = (- 3)f1 + 2f2 + 2f3.
V.ER.2) Să se afle inversa matricii A ∈ M3(Z5),
101
) ) )
⎛2 4 2⎞
⎜) ) )⎟
A = ⎜1 1 1⎟
⎜) ) )⎟
⎝3 2 1⎠
Rezolvare. Folosind lema substituţiei avem:
C 1A C 2A C 3A C 1I C 2I C 3I
) ) ) ) ) )
e1 2) 4) 2) 1) 0) 0)
e2 1) 1) 1) 0) 1) 0)
e3 3 2 1 0 0 1 →
C 1A C 2A C 3A C 1I C 2I C 3I
) ) ) ) ) )
C 1A 1 2 1 3 0 0
) ) ) ) ) )
e2 0) 4) 0) 2) 1) 0) →
e3 0 1 3 1 0 1
C 1A C 2A C 3A C 1I C 2I C 3I
) ) ) ) ) )
C 1A 1 0 1 2) 2 0
) ) ) ) )
C 2A 0 1 0 3 4 0 →
) ) ) ) ) )
e3 0 0 3 3 1 1
C 1A C 2A C 3A C 1I C 2I C 3I
) ) ) ) ) )
C 1A 1 0 0 1) 0 3
) ) ) ) )
C 2A 0 1 0 3 4 0
) ) ) ) ) )
C 3A 0 0 1 1 2 2
102
⎛1 0 3⎞
−1
⎜ ⎟
A = ⎜3 4 0⎟
⎜1 2 2⎟
⎝ ⎠
V.ER.3). Să se afle rangul matricii A ∈ M 3× 4 ( R ) ,
⎛ 1 −2 1 3 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜ 1 − 2 −1 1 ⎟
⎜ ⎟
⎝ 2 −4 0 4 ⎠
Rezolvare: Folosind lema substituţiei avem:
C 1A C 2A C 3A C 4A C 1A C 2A C 3A C 4A
e1 1 -2 1 3 C 1A 1 -2 1 3
e2 1 -2 -1 1 → e2 0 0 -2 -2 →
e3 2 -4 0 4 e3 0 0 -2 -2
C 1A C 2A C 3A C 4A
C 1A 1 -2 0 2
C 2A 0 0 1 1
e3 0 0 0 0
C 1A C 2A C 3A C 1A C 2A C 3A
e1 2 2 3 e1 0 4 3
e2 1 -1 0 → C A
1
1 -1 0 →
e3 -1 2 α e3 0 1 α
C 1A C 2A C 3A
C 2A 0 1 3/4
C 1A 1 0 3/4
e3 0 0 (4α-3)/4
(Tabel 3)
4α − 3 3 4α − 3
Se observă că dacă ≠ 0, adică α ≠ , atunci
4 4 4
poate fi ales pivot, deci e3 poate fi înlocuită cu C 3A şi se obţine
următorul tabel:
C 1A C 2A C 3A
C 2A 0 1 0
C 1A 1 0 0
C 3A 0 0 1
3
Aşadar, pentru α≠ ,
4
{C 2A ,C 1A ,C 3A } este sistem liniar
independent peste R, deci rang A = 3.
4α − 3 3
Dacă = 0 , adică α = , atunci tabelul 3 devine:
4 4
C 1A C 2A C 3A
C 2A 0 1 3/4
C 1A 1 0 1
e3 0 0 0
104
Coloanele C 2A şi C 1A sunt liniar independente (căci fac parte din
baza {C 2A , C 1A , e 3 } , iar C 3A este combinaţie liniară de coloanele C 2A şi
3 A
C 1A astfel: C 3A = C + C 1A . Rezultă că rang A = 2.
4 2
V. ER.5). Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare:
⎧x 1 + 2x 2 + x 3 + 3x 4 + 3x 5 = 3
⎪
⎨−x 1 − x 2 − x 3 − 2x 4 − 2x 5 = −2
⎪
⎩x 1 + 3x 2 + 2x 3 + 5x 4 + 4x 5 = 2
C 1A C 2A C 3A C 4A C 5A b C 1A C 2A C 3A C 4A C 5A b
e1 1 2 1 3 3 3 C 1A 1 2 1 3 3 3
e2 -1 -1 -1 -2 -2 -2 → e2 0 1 0 1 1 1 →
e3 1 3 2 5 4 2 e3 0 1 1 2 1 -1
C 1A C 2A C 3A C 4A C 5A b C 1A C 2A C 3A C 4A C 5A b
C 1A 1 0 1 1 1 1 C 1A 1 0 0 0 1 3
C 2A 0 1 0 1 1 1 → C 2A 0 1 0 1 1 1
e3 0 0 1 1 0 -2 C 3A 0 0 1 1 0 -2
106
V.E.2). În spaţiul vectorilor 3-dimensionali, R3 = M 3×1 ( R ) . Se
dau vectorii:
⎛1⎞ ⎛2⎞ ⎛ −1⎞ ⎛α ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
f 1 = ⎜ −1⎟, f 2 = ⎜ 3 ⎟, f 3 = ⎜ 0 ⎟, x = ⎜ 0 ⎟, α ∈ C .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝2⎠ ⎝α ⎠ ⎝3⎠ ⎝ −1⎠
⎛1 5 3⎞
⎜ ⎟
b) B = ⎜ 2 α −1⎟, α ∈ C parametru. (Discuţie după α)
⎜ ⎟
⎝ − 3 4 −5 ⎠
V.E.3). Calculaţi rangul următoarelor matrice:
⎛ 2 −1 1 3 4 ⎞
⎜ 2 −1 2 1 −2 ⎟
a) A = ⎜ ⎟
⎜ 2 −3 1 2 −2 ⎟
⎜ ⎟
⎝ 0 2 2 −3 6 ⎠
⎛ 2 α −2 2 ⎞
⎜ ⎟
b) B = ⎜ 4 −1 2α 5⎟ , α ∈ R parametru.
⎜ ⎟
⎝ 2 10 12 1⎠
(Discuţie după α).
107
⎛2 1 1 3 ⎞
⎜ 3 2 −1 4 ⎟
c) C = ⎜ ⎟, α ∈ R parametru.
⎜ α 3 5 − 3⎟
⎜ ⎟
⎝ 7 −5 3 1 ⎠
⎧x + αy + 2z = 1
⎪
d) ⎨2x + 2y + z = −1 , α, β ∈ R parametru. (Discuţie după α
⎪x + y − z = β
⎩
şi β)
⎧x + y + z − 2t = 5 ⎧αx + y + z = 1
⎪ ⎪
e) ⎨2x + y − 2z + t = 1 f) ⎨x + αy + z = 1 , α ∈ R
⎪2x − 3y + z + 2t = 3 ⎪x + y + αz = 1
⎩ ⎩
parametru. (Discuţie după α).
108
⎧x − 2y + z − t = 0
⎪⎪2x − y + 3z − 3t = 0
g) ⎨ , α ∈ R parametru. (Discuţie
⎪x + y + z + t = 0
⎪⎩2x + ( α − 1) y + 2z + αt = 0
după α).
109
VI. PROPRIETĂŢI ARITMETICE ALE INELELOR.
INELE EUCLIDIENE. INELE PRINCIPALE.
INELE FACTORIALE.
FACTORIALITATEA INELELOR DE POLINOAME
Exerciţii rezolvate
110
VI.ER.1.1). În inelul (Z, +, •) există o infinitate de numere
prime.
Rezolvare. Presupunem prin absurd că în inelul (Z, +, •) există
un număr finit de numere prime. Fie acestea p1, p2, ..., pn. Considerăm
elementul p1 p 2 K p n + 1 ∈ Z. Evident pi ≠ p1 p 2 K p n + 1 , pentru
oricare i ∈ {1, 2, ..., n} şi cum p1, p2, ..., pn sunt toate numerele prime
din inelul (Z, +, •), rezultă că p1 p 2 K p n + 1 nu este număr prim.
Aşadar există i ∈ {1, 2, ..., n} astfel încât pi⏐( p1 p 2 K p n + 1 ) şi cum
pi⏐p1p2 ... pi ... pn, rezultă că pi⏐1, deci pi = 1 ceea ce nu se poate
deoarece pi este un număr prim. Aşadar, presupunerea făcută prin
absurd este falsă, deci în inelul (Z, +, •) există o infinitate de numere
prime.
VI.ER.1.2). Fie K un corp şi K[X] inelul polinoamelor într-o
nedeterminată cu coeficienţi în corpul K. Arătaţi că orice polinom de
gradul 1 din inelul K[X] este ireductibil.
Rezolvare. Fie f un polinom de gradul 1 din inelul K[X].
Presupunem prin absurd că f nu este ireductibil, rezultă că există
g, h ∈ K[X] astfel încât f = gh. Cum K este corp rezultă că
grad (f) =grad (g) + grad (h) şi cum grad f = 1, rezultă că grad (g) +
+grad (h) =1, aşadar grad (g) = 0 şi grad (h) = 1 (sau invers). Cum
grad (g) = 0 rezultă că g = a, a ∈ K, dar K este corp, deci a este
inversabil în K, respectiv g este inversabil în K[X].
Deci f = gh, unde g este inversabil în K[X], iar grad (h) = 1.
Rezultă din definiţia VI.1.3. - 1) că f este ireductibil.
VI.ER.1.3). Fie Q[X, Y] inelul polinoamelor în două
nedeterminate cu coeficienţi în inelul Q. Arătaţi că X2 + Y2 este
ireductibil în Q[X, Y].
Rezolvare. Presupunem prin absurd că X2 + Y2 nu este
ireductibil în inelul Q[X, Y], rezultă că există a0, a1, a2, b0, b1, b2 ∈ Q
astfel încât
111
X2 + Y2 = a0b0 + (a1b0 + a0b1)X + (a2b0 + a0b2)Y + (a2b1 +
+a1b2)XY + a1b1 X2 + a2b2 Y2
Deci:
⎧a 0 b 0 = 1
⎪
a b + a 0 b1 = 0
⎪ 1 0
⎪a 2b 0 + a0 b 2 = 0
⎨
⎪a 2b1 + a1b 2 = 0
⎪a1b1 = 1
⎪
⎩a 2b 2 = 1
Avem relaţia a2b1 + a1b2 = 0. Înmulţim această relaţie cu a1a2 şi
( ) ( )
obţinem a 22 a1b1 + a12 a 2 b 2 = 0 , dar cum a1b1 = a2b2 = 1 avem că
a + a = 0 , deci a1 = 0 şi a2 = 0. Dar a1b1 = 1, deci a1 ≠ 0 şi a2b2 = 1,
2
2
2
1
deci a2 ≠ 0. Aşadar am obţinut o contradicţie, deci presupunerea de la
care am plecat este falsă. Prin urmare, X2 + Y2 nu este ireductibil în
inelul Q[X, Y].
VI.ER.1.4). Studiaţi divizibilitatea inelului (Z[i], +, •) numit
inelul întregilor lui Gauss.
Reamintim că Z[i] = {a + bi⏐a, b ∈ Z şi i2 = - 1}
Rezolvare. Pentru a studia divizibilitatea în Z[i] considerăm
funcţia N: Z[i] → N definită prin N(a + bi) = (a + bi)(a - bi) = a2 + b2.
(N este numită funcţia normă, iar N(α) este norma numărului complex
α).
1) Dacă α,β ∈ Z[i] atunci N(αβ) = N(α)N(β).
Justificare. Fie α = a + bi, β = c + di. Atunci
N(αβ) = N(ac - bd +i(bc + ad)) = (ab - cd)2 + (bc + ad)2, iar
N(α)N(β) = (a2 + b2)(c2 + d2) şi se verifică imediat egalitatea cerută.
2) Dacă α,β ∈ Z[i] astfel încât α⏐β atunci N(α)⏐N(β).
Justificare. Fie α,β ∈ Z[i] astfel încât α⏐β. Rezultă β = αα ′ .
Aplicăm N acestei relaţii şi obţinem N(β) = N(αα ′ ), deci
N(β) = N(α)N(α ′ ), aşadar N(α)⏐N(β).
3) Fie α ∈ Z[i]. α este inversabil în inelul Z[i] dacă şi numai
dacă N(α) = 1.
112
Justificare. Presupunem că α este inversabil în inelul Z[i] şi
demonstrăm că N(α) = 1. Cum α ∈ Z[i] este inversabil rezultă că
există β ∈ Z[i] astfel încât αβ = 1. Aplicăm N acestei relaţii şi obţinem
N(αβ) = N(1), deci N(α)N(β) = 1, dar cum N(α), N(β) ∈ N rezultă
N(α) = 1.
Presupunem că N(α) = 1 şi demonstrăm că α este inversabil în
inelul Z[i]. Fie α = a + bi cu a, b ∈ Z. Cum N(α) = 1, iar
N(α) = (a + bi)( a - bi), obţinem că (a + bi)( a - bi) = 1, aşadar
αα = 1., deci α este inversabil în Z[i] şi inversul său este α .
4) Fie α,β ∈ Z[i] astfel încât α⏐β şi N(α) = N(β). Atunci α este
asociat în divizibilitate cu β.
Justificare. Cum α⏐β rezultă că există γ ∈ Z[i] astfel încât
β = αγ. Aplicăm N acestei relaţii şi obţinem N(β) = N(α)N(γ) dar cum
N(α) = N(β) rezultă N(γ) = 1, deci γ este inversabil în Z[i]. Aşadar
β = αγ cu γ inversabil, iar din VI.1.2. obţinem că α este asociat în
divizibilitate cu β.
5) Fie α ∈ Z[i] astfel încât N(α) este prim în N. Atunci α este un
element ireductibil al inelului Z[i].
Justificare. Presupunem prin absurd că α nu este element
ireductibil al inelului Z[i]. Din VI.1.3. rezultă că există β,γ ∈ Z[i]
astfel încât α = βγ şi β şi γ nu sunt nici inversabile nici asociate cu α.
Aplicăm N relaţiei α = βγ şi obţinem N(α) = N(β)N(γ), dar cum N(α)
este prim în N obţinem că sau N(β) = 1, deci β este inversabil în Z[i]
ceea ce este o contradicţie, sau N(γ) = 1, deci γ este inversabil în Z[i]
ceea ce iarăşi este o contradicţie.
Aşadar α este un element ireductibil al inelului Z[i].
Observaţie. Din proprietăţile anterioare obţinem că elementele
inversabile ale inelului Z[i] sunt 1, - 1, i, - i, iar dacă p este prim în N
sau p = 4k + 3, atunci p este ireductibil în Z[i].
VI.ER.1.5). Să se arate că în inelul (Z[i 5 ], +, •) elementele
2(1 + i 5 ) şi 6 nu au un cel mai mare divizor comun.
Reamintim că Z[i 5 ] = {a + bi 5 ⏐a,b ∈ Z şi i2 = - 1}
113
Rezolvare. Definim funcţia normă N: Z[i 5 ] → N,
N(a + bi 5 ) = (a + bi 5 ) (a - bi 5 ) = a2 + 5b2. Lăsăm cititorului să
verifice că această funcţie are următoarele proprietăţi:
1) Dacă α, β ∈ Z[i 5 ] atunci N(αβ) = N(α)N(β).
2) Dacă α, β ∈ Z[i 5 ] astfel încât α⏐β atunci N(α)⏐N(β).
3) α ∈ Z[i 5 ] este inversabil în inelul Z[i 5 ] dacă şi numai
dacă N(α) = 1.
4) Dacă α, β ∈ Z[i 5 ] astfel încât α⏐β şi N(α)=N(β) atunci α
este asociat cu β.
Presupunem prin absurd că 2(1 + i 5 ) şi 6 au un cel mai mare
divizor comun. Fie acesta d. Deci d = (2(1 + i 5 ), 6).
Obţinem că:
N ( d ) N ( 6) ⎫
d6⇒ ⎬ ⇒ N ( d ) 36 ⇒ 36 = N ( d ) α, α ∈ N (1)
N ( 6) = 36 ⎭
26 ⎫⎪
⎬ ⇒ 2 d ⇒ N(2 ) N(d ) ⇒ 4 N(d ) ⇒ N(d ) = 4γ , γ ∈ N (3)
(
221+ i 5 ⎪
⎭
)
( )(
6 = 1 + i 5 1 − i 5 ⇒ 1 + i 5 6⎫⎪ ) ( )
⎬ ⇒ 1+ i 5 d ⇒ ( )
(
1+ i 5 21+ i 5 )( )
⎪⎭
( )
⇒ N 1 + i 5 N(d ) ⇒ 6 N(d ) ⇒ N(d ) = 6δ , δ ∈ N (4)
114
Din relaţiile (1), (2), (3) şi (4) obţinem că α = 3, β = 2, γ = 3, şi δ
= 2, deci N(d) = 12. Dar cum d ∈ Z[i 5 ], deci d = m + i 5 n cu m, n
∈ Z, rezultă că N(m + i 5 n) = 12, aşadar m2 + 5n2 = 12, m, n ∈ Z.
Această ecuaţie însă nu are soluţii în mulţimea numerelor întregi, cu
alte cuvinte nu există m, n ∈ Z astfel încât m2 + 5n2 = 12, deci nu
există d.
Aşadar, în inelul (Z[i 5 ], +, •) elementele 2(1 + i 5 ) şi 6 nu au
un cel mai mare divizor comun.
VI.ER.1.6). Fie n ≥ 3, n un număr întreg impar, n = 4K + 1 cu
proprietatea că n ∉ Z. Arătaţi că în inelul (Z[i n ], +, •) elementul 2
este ireductibil şi nu este prim.
Rezolvare. Definim funcţia normă N: Z[i n ] → N,
N(a + bi n ) = (a + bi n )(a - bi n ) = a2 + nb2. Lăsăm cititorului să
verifice că această funcţie are următoarele proprietăţi:
1) Dacă α, β ∈ Z[i n ] atunci N(αβ) = N(α)N(β).
2) Dacă α, β ∈ Z[i n ] astfel încât α⏐β atunci N(α)⏐N(β).
3) α ∈ Z[i n ] este inversabil în inelul Z[i n ] dacă şi numai
dacă N(α) =1.
4) Dacă α, β ∈ Z[i n ] astfel încât α⏐β şi N(α) = N(β) atunci α
este asociat cu β.
Arătăm că 2 nu e prim în inelul Z[i n ]. Presupunem prin
absurd că 2 este prim în Z[i n ].
Avem relaţia (1 + i n )(1 - i n ) = 1 + n şi cum n = 4K + 1,
rezultă că 1 + n este par,deci 2⏐(1 + n), aşadar 2⏐(1 + i n )(1 - i n ).
Dar 2 este prim, deci 2⏐(1 + i n ) sau 2⏐(1 - i n ). Aplicăm N şi
obţinem că N(2)⏐N(1 + i n ) sau N(2)⏐N(1 - i n ), deci 4⏐(1 + n2)
sau 4⏐(1 + n2). Dar n = 4K + 1, deci n2 = 4K(K + 1) + 1,
n2 +1 = 4K(K + 1) + 2, aşadar 4 nu devine n2 +1.
Deci 2 nu este prim în inelul Z[i n ].
Arătăm că 2 este ireductibil în inelul Z[i n ]. Presupunem prin
absurd că 2 nu este ireductibil în inelul Z[i n ], rezultă că există
a + bi n şi c + di n ∈ Z[i n ] astfel încât 2 = (a + bi n )
115
(c + di n ) şi a + bi n şi c + di n nu sunt nici inversabile în
Z[i n ], nici asociate cu 2. Aplicăm N relaţii de mai sus şi obţinem că
N(2) = N(a + bi n )N(c + di n ),
deci 4 = (a2 + nb2)( c2 + nd2). Obţinem mai multe cazuri:
caz 1: a2 + nb2 = 1 şi c2 + nd2 = 4.
În acest caz a2 + nb2 = 1, deci N(a2 + nb2) = 1 şi deci a + bi n
este inversabil în Z[i n ], ceea ce este o contradicţie.
caz 2: a2 + nb2 = 4 şi c2 + nd2 = 1.
Se rezolvă analog cazului 1.
caz 3: a2 + nb2 = 2 şi c2 + nd2 = 2.
Avem a2 + nb2 = 2, dar cum n ≥ 3 rezultă că b2 = 0, deci b = 0, şi
a2 = 2 ceea ce nu se poate deoarece a ∈ Z.
Aşadar presupunerea făcută prin absurd este falsă, deci 2 este
ireductibil în inelul Z[i n ].
116
[ ]
VI.E.1.6). Arătaţi că în inelul (Z i 5 , +, •) elementele 3, 7,
4 + i 5 , 4 - i 5 sunt ireductibile şi nu sunt prime.
117
VI.2.6. Propoziţie. Într-un inel principal oricare două elemente
au un cel mai mare divizor comun şi cel mai mic multiplu comun.
VI.2.7. Corolar. Într-un inel principal orice element ireductibil
este prim.
VI.2.8. Definiţie. Un inel integru A se numeşte inel factorial
dacă orice element neinversabil şi nenul din A se descompune într-un
produs finit de elemente prime.
VI.2.9. Propoziţie. Orice inel principal este factorial.
VI.2.10. Propoziţie. Într-un inel factorial, oricare două elemente
au un cel mai mare divizor comun şi cel mai mic multiplu comun.
VI.2.11. Corolar. Într-un inel factorial orice element ireductibil
este prim.
VI.2.12. Observaţie. Fie A un inel.
A euclidian ⇒ A principal ⇒ A factorial.
VI.2.12. Teorema lui Gauss (Factorialitatea inelelor de
polinoame). Dacă A este inel factorial atunci A[X] este inel factorial.
Exerciţii rezolvate
119
rel ( 1)
x∈ a A[x] +x A[x] ⇒ x∈f A[x] ⇒∃ h ∈ A[x] a. î. x = fh.
Fie h = a0 + a1x + ... + anxn. Cum x = fh şi f ∈ A rezultă că
f a0= 1 (am egalat coeficientul lui x din primul termen cu coeficientul
lui x din cel de-al doilea termen), deci f este un element inversabil al
inelului A[x], aşadar f A[x] = A[x]. Relaţia (1) devine:
aA[x] + xA[x] = A[x] (2)
Din relaţia (2) rezultă că există α, β ∈ A[x] astfel încât
aα + xβ = 1 şi egalând coeficienţii termenilor de grad zero din această
relaţie obţinem că aα = 1, deci a este element inversabil al inelului A,
ceea ce contrazice alegerea lui a (am ales a un element neinversabil şi
nenul al lui A).
În concluzie A[x] nu este principal.
VI.ER.2.5). Arătaţi că inelul (Z[i 5 ], +, •) nu este inel factorial.
În particular nu este nici euclidian nici principal (vezi VI.2.13).
Rezolvare. După cum am arătat la VI.ER.1.5) elementele
2(1 + i 5 ) şi 6 ale inelului Z[i 5 ] nu au un cel mai mare divizor
comun, deci Z[i 5 ], nu este inel factorial.
VI.ER.2.6). Fie A un inel euclidian şi S un sistem multiplicativ
al lui A. Atunci S-1A este euclidian.
Rezolvare. Cum A este inel euclidian rezultă că există o funcţie
f: A \ {0} → N care are următoarele proprietăţi:
1) Oricare ar fi elementele nenule a, b ∈ A astfel ca a să dividă
pe b, rezultă f(a) ≤ f(b).
2) Pentru orice a, b ∈ A, b ≠ 0, există q, r ∈ A astfel încât
a = bq + r, unde r = 0 sau f(r) < f(b).
⎧0⎫ ⎛a ⎞
Definim funcţia Ψ: S −1A \ ⎨ ⎬ → N , Ψ⎜ ⎟ = f ( a) . Verificăm
⎩1⎭ ⎝s⎠
dacă Ψ are proprietăţile 1) şi 2) din definiţia inelului euclidian
(VI.2.1.).
120
a b
Verificăm proprietatea 1), adică verificăm că pentru oricare ,
s t
a b ⎛a ⎞ ⎛b ⎞
divide rezultă că Ψ⎜ ⎟ ≤ Ψ⎜ ⎟ .
∈ S-1A cu proprietatea că
s t ⎝s⎠ ⎝t ⎠
a b ab c
Fie , ∈ S-1A astfel încât . Rezultă că există ∈ S-1A
s t s t u
b a c
astfel încât = · . Aplicând Ψ acestei relaţii obţinem că
t s u
⎛b ⎞ ⎛a c ⎞ ⎛b ⎞ ⎛a ⎞ ⎛ c ⎞
Ψ⎜ ⎟ = Ψ⎜ ⋅ ⎟, deci Ψ⎜ ⎟ = Ψ⎜ ⎟Ψ⎜ ⎟, adică f(b) = f(a) f(c),
⎝t ⎠ ⎝a u ⎠ ⎝t ⎠ ⎝a ⎠ ⎝u ⎠
relaţie ce are loc în inelul A. Dar cum A este inel euclidian şi
⎛a ⎞ ⎛b ⎞
f: A \ {0} → N, rezultă că f(a) ≤ f(b), deci Ψ⎜ ⎟ ≤ Ψ⎜ ⎟ .
⎝s⎠ ⎝t ⎠
Verificăm proprietatea 2), adică verificăm că pentru oricare
a b b 0 a b
, ∈ S −1A , ≠ rezultă q, r ∈S-1A astfel încât = q + r cu
s t t 1 s t
0 ⎛a⎞ ⎛b⎞
r = sau Ψ ⎜ ⎟ < Ψ ⎜ ⎟ .
1 ⎝s⎠ ⎝t⎠
a b b 0
Fie , ∈ S −1A , ≠ . Obţinem că a, b∈ A, b≠0. Cum A este
s t t 1
inel euclidian rezultă că există q′, r′∈A astfel încât a = bq′+r′ cu r′=0
sau ϕ(r′) <ϕ(b).
a b q ′t r ′ r′ 0 ⎛ r′ ⎞ ⎛b⎞
Aşadar = ⋅ + cu = sau Ψ⎜ ⎟ < Ψ⎜ ⎟ .
s t s s s 1 ⎝s⎠ ⎝t⎠
a b b 0
Deci pentru oricare , ∈ S −1A , ≠ , există q, r ∈ S-1A,
s t t 1
q′t r′ a b 0
q= şi r = , astfel încât = q + r cu r = sau
s s s t 1
⎛b⎞
Ψ (r ) < Ψ ⎜ ⎟ .
⎝t⎠
121
Deci S-1A este inel euclidian.
sunt euclidiene.
⎡1 + i 3 ⎤
Indicaţie. Pentru Z ⎢ ⎥ definim
⎣ 2 ⎦
⎡1 + i 3 ⎤
N: Z ⎢ ⎥ \ {0} → N ,
⎣ 2 ⎦
⎛ 1+ i 3 ⎞ ⎛ b i 3 ⎞⎛ b i 3⎞
N⎜ a + b ⎟ = ⎜a + + b ⎟⎜a + − b ⎟.
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 2 ⎠⎝ 2 2 ⎠
VI.E.2.2) Fie n≥3 un număr întreg impar, n=4k+1, cu
proprietatea că ( [ ] )
n ∉ Z . Arătaţi că inelul Z i n ,+,⋅ nu este inel
factorial. În particular nu este nici principal nici euclidian.
VI.E.2.3) Arătaţi că inelele:
Z 6 [ x ] ( x 2 ) , Z 8 [ x ] ( x 3 ) şi Z 12 [ x ] ( x 4 )
nu sunt euclidiene.
VI.E.2.4) Arătaţi că inelele:
[ ] [ ] [
Z i 6, Z i 3,Z 26 ,]
nu sunt factoriale. În particular nu sunt nici principale nici euclidiene.
VI.E.2.5) Arătaţi că inelele:
(Z[x ],+,⋅), (Z 4 [x ],+,⋅), (Z 3 [x, y],+,⋅)
nu sunt principale. În particular nu sunt nici euclidiene.
VI.E.2.6) Arătaţi că inelul ( Q [ x ] ,+,⋅) este euclidian.
122
VI.E.2.7) Fie inelul ( Z [ i 2],+,⋅) şi S o submulţime a lui
[ ] { ( )
Z i 2 , S = 1, i 2 , i 2 ,K , i 2 , K .
2
( )
n
}
a) Arătaţi că S este un sistem multiplicativ al inelului Z i 2 . [ ]
-1
[ ]
b) Arătaţi că S Z i 2 este inel euclidian.
Exerciţii rezolvate
123
VI.ER.3.1). Fie polinomul
f = X5 + 15X4 + 20X3 - 40X + 35
Arătaţi că f este ireductibil în Q[X].
Rezolvare. Acest polinom este ireductibil în Q[X] deoarece
pentru p = 5 sunt îndeplinite condiţiile din Criteriul lui Einstein
(VI.3.2).
VI.ER.3.2). Fie p un număr prim. Arătaţi că polinomul
f = Xp-1 + Xp-2 + ... + X + 1
este ireductibil în Q[X].
Rezolvare. Pentru a demonstra că f este ireductibil în Q[X] vom
aplica VI.3.3., deci vom demonstra că g(X) = f(X + 1) este ireductibil
X p −1
în Q[X]. Cum f ( X ) = , obţinem că
X −1
g(X ) =
(X + 1)p − 1 = X p−1 + C1 X p−2 + C 2 X p−3 + L + C p−1 =
p p p
X +1−1
= X p −1 + C1p X p − 2 + C pp − 2 X p −3 + L + C pp − 2 X + p
124
Rezolvare. Vom aplica Criteriul reducerii (VI.3.4.).
Condiderăm inelul Zp =Z/pZ care este corp finit şi morfismul u:
)
Z[X] → Zp, u( x ) = x . Conform VI.3.4., pentru arăta că polinomul
f= Xp-X+a este ireductibil este suficient să dovedim că polinomul
)
g=Xp-X +a ∈ Zp[X] este ireductibil în Zp[X].
Cum Zp este corp, există o extindere K a lui Zp astfel încât g are
toate cele p rădăcini în K. Fie α∈K o rădăcină a lui g. Vom dovedi că
) )
α , α + 1, α + 2, K, α + p̂ − 1̂ sunt toate rădăcinile lui g.
)
Într-adevăr, fie p=α+ k , 0 ≤ k ≤ p-1, una dintre rădăcini.
) )
( ) ( )p )
) ) ) )
g (β ) = β p − β + a = α + k − α + k + a = α p + k p − α − k + a =
) ) )
( )
= α p −α + a + kp − k
)
Cumα p − α + a = 0 şi ţinând cont de teorema lui Fermat
) )
(cls.XI) avem k p − k = 0 . Deci g(β) = 0.
Presupunem că g nu este ireductibil în Zp[X]. Atunci există g1,g2
∈ Zp[X] astfel încât g = g1g2 şi grad g1 ≥1 şi grad g2 ≥1.
Cum
( )
) ) ) )
g = ( x − α ) ( x − α − 1)( x − α − 2)K x − α − ( p − 1)
rezultă că g1 este de forma
) ) )
g1 = ( x − α − 1)( x − α − k 1 )K ( x − α − k s ) ,
) )
unde k 1 , K k s ∈ Z p , iar 1≤ s < p. Cum g1∈ Zp[X], atunci coeficientul
) )
termenului de gradul s-1 al lui g1 este( α + k 1 ) +K+( α + k s ) şi aparţine
lui Zp. Deci sα∈ Zp de unde rezultă că α∈ Zp. Cum g(α) = 0, atunci
α p − α + â = 0 şi cum αp-α=0, din teorema lui Fermat obţinem că
)
a = 0 , adică p⎜a, contradicţie cu (a, p) =1. Deci polinomul g este
ireductibil şi conform VI.3.4. rezultă că f este ireductibil în Z[X].
126
I. EXAMEN DE LICENŢĂ, iunie 1996
127
⎧ax + y + z = a
⎪
⎨x + by + z = b unde a, b, c ∈ Q
⎪x + y + cz = c
⎩
128