COMEDIA

O SCRISOARE PIERDUTA
IL CARAGIALE
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI.
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care evoca
personaje, intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul, avand, de regula, un final
fericit.
Dupa cum afirma Diomede:Comedia este tratarea inofensiva si fara catastrofe a
faptelor normale si particulare.
I.L. Caragiale a fost unul din cei patru scriitori reprezentativi pentru Epoca Marilor
Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ioan Slavici. A fost un spirit bivalent,
inzestrat pentru comic si comedii, si pentru analitic in nuvele si in drama Napasta.
Comediile lui IL Caragiale, desi sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea
contemporana scriitorului, aduc in fata spectatorului un univers comic de eterna actualitate. A
treia din seria celor patru comedii, O scrisoare pierduta a avut premiera pe scena Teatrului
National din Bucuresti la 13 noiembrie 1884 si a fost publicata in revista Convorbiri
literare in 1885.
Personajele comediilor lui I.L.Caragiale nu au dimensiune psihologica, sunt personaje
plate, realizate in maniera realista, prin mijloace specifice comicului.
O scrisoare pierduta este o comedie realista de moravuri politice care are ca tema
dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati
in parlament.
Pompiliu Constantinescu demonstreaza legatura operei lui Caragiale cu vechea
comica, argumentand ca personajele ilustreaza vechi tipuri comice: incornoratul Zaharia
Trahanache; amorezul Tipatescu; cocheta adulterina-Zoe; demagogul- Catavencu,
Farfuridi, Dandanache; cetateanul- Cetateanul turmentat; raisonneurul- Pristanda, care este si
tipul slujbasului umil.
Dintre personaje, o figura remarcabila este onorabilul Zaharia Trahanache, prin dubla
sa apartenenta la tipul comic al incornoratului si la cel al omului politic abil, adaptat al
societatii in care traieste. Personaj construit cu inteligenta, subtilitate si umor, Trahanache
este protagonist al scenei politice din oras, dar si al triunghiului conjugal de pe scena propriei
casnicii.
Prin raportare la tema comediei, ZT ilustreaza amestecul inedit dintre viata politica,
publica si viata familiala, privata. Aflat la a doua casatorie, Trahanache suporta consecintele
diferentei mari de varsta fata de Zoe, sotia lui. Mariajul, include un al treilea membru, care de
8 ani este cel mai apropiat prieten al familiei: prefectul Stefan Tipatescu.
Configuratia generala a personajului ZT este stabilita de autor inca din prima pagina a
textului dramatic: este prezidentul unei liste impresionante de comitete si comitii ce se poate
prelungi la nesfarsit si care amuza prin asocieri ridicole: prezidentul Comitetului
permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitiului agricol, al altor comitete si
comitii. Portretul personajului plat se imbogateste prin dialog, prin fapte si prin relatiile cu
celelalte personaje.
Conflictul principal al operei antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc in
plan politic: membrii de baza ai partidului aflat la putere si gruparea independenta a lui Nae
Catavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis
de Fanica amantei lui, Zoe.
In acest conflict, ZT pare sa aiba statut de victima. Tradus de mai tanra lui sotie cu
cel mai bun amic, credul, rabdator si bonom, personajul starneste, la inceput, un zambet

superior si ingaduitor, generat si de atentia pe care o acorda sensibilitatii adulterinei.

Personajul este implicat tangential si in conflictul secundar unde un rol important are grupul
Farfuridi-Branzovenescu, obsedat de tradare din partea fruntasilor partidului si implicit de
pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai, a carui incredere in onestitatea
prezidentului s-a clatinat serios, odata cu vizitele suspecte facute la redactia ziarului
Racnetul Carpatilor.
Trahanache este un politician varstnic, obisnuit sa fie in fruntea miscarii politice, din
care pare a-si face un scop in viata. In viata familiala, Trahanache o protejeaza pe Zoe,
considerand-o fragila, dar si pe Tipatescu ale carui defecte, sunt din punctul lui de vedere,
incompatibile cu viata politica.
Aparitia personajului se produce in scena III a primului act, in salonul locuintei lui
Tipatescu. Intors de la intalnirea cu Nae Catavencu, de la care a aflat continutul scrisorii
compromitatoare, Zaharia este agitat si tulburat, dar se stapaneste admirabil. Efectul comic
este generat de inadecvarea personajului la realitate: desi tocmai aflase despre adulter,
principala preocupare pe care o vadeste este moralitatea sociala.
Scena urmatoare dezvaluie esenta relatiei dintre Trahanache si Tipatescu, dar
contribuie fundamental si la caracterizarea personajelor. Intr-o admirabila alternanta de
vorbire directa si indirecta, Trahanache reproduce cu fidelitate intalnirea matinala. In
relatarea intrevederii avute cu Catavencu, Zaharia califica sanatjul drept miselie, infamie, il
informeaza pe prefect si ii urmareste cu siretenie reactia. Afectat sau nu, Trahanache nu lasa
sa se vada acest lucru, ci actioneaza diplomatic, salvand situatia si pe Tipatescu insusi.
Pentru el lucrurile serioase sunt cele politice, dar cunoaste totusi scrisoarea pe de rost.
Asadar, Trahanache se inscrie in tipologia omului politic abil, cu experienta pe de o parte, si
se dovedeste bine adaptat societatii fara moral si fara printipuri, actionand eficient si
mustrandu-i parinteste pe Farfuridi si Branzovenescu.
A avea putere inseamna pentru Trahanache a fi onorabil si aceasta este o cauza pentru
care merita sa lupte si sa ia apararea prietenului Tipatescu, acuzat de cei doi politicieni
suspiciosi. E vizibila totodata si arta persuasiunii, prin implicarea nemultumirilor in sfera
inalta a conducerii.
Situat in fruntea conducerii locale a partidului si avand constiinta autoritatii sale,
Trahanache isi permite sa fie detasat, afabil, mangaietor, binevoitor prin ton si gesturi,
rabdator, calm prin limbaj, conducand sedinta cu autoritate si reusind sa mentina echilibrul
pana spre finalul ei momentul declararii candidatului, miza intalnirii. Ca om politic, el este
obedient fata de centru din interes, dezvaluindu-si conceptia de politician abil in fata lui
Farfuridi si Branzovenescu. Fara discursuri sforaitoare, ZT demonstreaza ca are aceeasi
atitudine patriotarda ca si Catavencu si aceeasi deviza Scopul scuza mijloacele in lupta
contra inamicilor. Conduce adunarea din sala Primariei cu placere, rabdare forma a
diplomatiei, comportandu-se aproape patern cu Farfuridi, pe care il incurajeaza in efortul de a
incheia un discurs prolix, care pare a fi o sarcina peste puterile lui. Iritarea din finalul
intalnirii are o dimensiune autentica, nenea Zaharia simtindu-se atacat in onorabilitatea lui,
dar si una intentionata, pentru ca il numeste public pe Catavencu un plastograf patentat,
contracarand astfel efectul scrisorii in cazul publicarii ei in Racnetul Carpatilor. De altfel,
el nu reuseste sa gaseasca polita falsificata de Catavencu, ce demonstreaza ca acesta nu are
credibilitate, asadar scrisoarea este un fals si refuza sa-i sustina candidatura.
Performanta din scena aduncarii electorale evidentiaza prin gesturi, prin limbaj si prin
comportamentul fata de cei din jur abilitatea politica, viclenia, tehnica manipularii, mania
puterii si diplomatia.

Prin intermediul comicului de caracter, personajul se configureaza prin rolul de

compozitie car eil incadreaza in tipologia incornoratului. Trahanache este putin din toate,
disimulat, abil, senil, ramolit, perfid, si nimic in mod absolut.
Ca sot inselat, Trahanache adopta masca inocentei in privinta relatiilor cu Zoe si
prefect. Ideea naivitatii intentionate este sustinuta de comportamentul din scena in care ii
relateaza lui Tipatescu intalnirea cu Nae Catavencu si stie continutul scrisorii pe de rost si il
priveste lung si atent, urmarindu-i reactiile. Sotul inselat nu mare nimic din comicul facil al
altor piese, atitudinea lui este subtila, plina de tact si prevenitoare. Scena in care il
informeaza pe Tipatescu despre santaj este edificatoare pentru comportamentul si atitudinea
lui Trahanache. Mai intai el creeaza orizontul de asteptare al interlocutorului, relatand cu lux
de amanunte intrevederea cu Nae Catavencu, apoi recita scrisoarea pe care o stie pe de rost,
dar despre care afirma ca e plastografie.
Ipostaza de incornorat nu se poate disocia complet de cea a politicianului cu
experienta. Sfaturile pe care sotul inselat le da amantului fixeaza incadrarea lui Tipatescu in
categoria politicienilor fara experienta si fara diplomatie, desi are calitati pe care ceilalti nu le
au: bun baiat, destept, cu carte. In final este multumit pentru ca situatia de criza este depasita
si lucrurile reintra in normal.
In spiritul comediilor lui Caragiale, fiecare personaj ilustreaza un anumit tip uman, in
acest caz sotul inselat si demagogul. Se observa ca primul este definit prin rolul de
compozitie, iar celalalt prin monomania caracteristica. Aceasta se evidentiaza aproape in
fiecare interventie a lui Catavencu in piesa, dar exemplul cel mai stralucit il constituie
discursul electoral. Personajul incepe prin a-si sterge cu eleganta avocateasca fruntea,
continua cu lupta ostentativa de a-si stapani emotia si culmineaza cu izbucnirea in plans
gandind la tarisoara lui. Este o deosebire majora intre el si calmul, temperatul Trahanache, al
carui control de sine nu da gres niciodata.
Catavencu si Trahanache se plaseaza, din punct de vedere temperamental, la antipozi.
Tot ceea ce este in deficit la Trahanache apare ca exces la Catavencu. Insa din punct de
vedere moral cei doi nu se deosebesc.
Criticul G. Ibraileanu subliniaza ca sonoritatea numelor si continutul lor notional
devin mijloc important de caracterizare a personajelor. Nae Catavencu, tipul demagogului
poarta un prenume care sugereaza populism si familiaritate. Numele poate fi derivat de la
ca ; bat lung cu carlig, pentru prinderea oilor sau persoana rea si cicalitoare sau de la
caaveic, hain cu dou fee. Spre deosebire de numele cu conotatii si rezonante domoale,
de zahariseala si de aluat modelabil, al lui Zaharia Trahanache, numele adversarului este
agresiv, ascutit, latrator, ca insusi personajul.
Personajele comediei, reduse la cateva scheme morale abstracte, par sa alcatuiasca
lumea celei mai universalecompuneri, in sensul in care comedia tuturor epocilor
procedeaza din acest punct de vedere foarte asemanator. Abstractiunea si esenta sunt strans
legate de functionalitatea comica. Se poate considera ca exista un filon etern, care
declanseaza rasul omului indiferent de gustul timpului.
In ciuda tipologizarii lor, a schematismului psihologic sau a aspectului de mecanism
defect, care actioneaza dupa stereotipii ilare, personajele comediilor lui ILC au o
verosimilitate care depaseste granitele fictiunii. Infidelitati mediatizate, discursuri
demagogice ale unor indivizi inculti sau corupti, exemple banale de slugarnicie, defilare de
forme fara fond, toate par atat de exagerate, incat parca nu se explica faptul ca personajele si
situatiile tipice in care evolueaza ele au devenit o grila de percepere a realitatii la care ne
raportam si astazi, la vederea vreunui Catavencu sau a unui Pristanda, sau a vreunui
venerabil.