Cuvant

de Tudor Arghezi
Nascut in 1880 si socotit cel mai mare scriitor roman dupa Eminescu, T. Arghezi este un
adevarat artist al cuvantului. Cu o tematica variata, lirica argheziana trece prin cele mai variate si
mai contradictorii stari de spirit, exprimate una mai plastic decat alta.
Poeziile sale sunt dedicate cititorilor de toate varstele. Primul volum, care il si impune in
literatura romana, este Cuvinte potrivite aparut in 1927. Urmeaza Flori de mucigai, Versuri
de seara, Una suta una poeme, 1907 Peisaje, Stihuri pestrite, Cadente, Silaba etc.
Dar T. Arghezi este si un cunoscut prozator si un publicist de temut.
Marile teme ale creatiei sunt poezia religioasa, reprezentata prin Psalmi Tudor
Arghezi zbatandu-se mereu intre acceptarea si respingerea divinitatii, a dumnezeirii; poezia
filozofica in care apar teme precum singuratatea, viata si moartea; poezia de iubire in care
intalnim accente eminesciene si caracterizata fie de o tendinta de amanare a clipei de iubire, fie
de o implinire erotica urmarita si exprimata in ambianta universului casnic; poezia universului
marunt in care lumea vietuitoarelor se afla in dependenta afectiva de fiinta umana.
Ca orice mare poet si Tudor Arghezi a scris mai multe arte poetice, prin intermediul
carora isi exprima propria conceptie asupra poeziei, a misiunii poetului, a literaturii in general.
Printre acestea, amintim Testament poate cea mai cunoscuta arta poetica din intreaga noastra
literatura, Ex libris in care vorbeste despre contre si creatorul acesteia, Cuvant unde se
prezinta ce presupune creatia si munca intreprinsa de creator.
Cuvant este poezia care deschide volumul Carticica de seara si la o prima privire
asupra textului putem observa usor ca aceasta e destinata cititorilor de o varsta frageda. Este o
poezie lirica si ea exprima artistic munca scriitorului pentru a face o carte.
Titlul poeziei ar fi trebuit poate sa fie Cuvant inainte, pentru ca pe de o parte este
poezia de debut a volumului, iar pe de alta parte, ea vorbeste despre creatie, despre darul pe
care Arghezi ar dori sa-l faca cititorului.
De la inceput, ne dam seama ca textul este unul neobisnuit din punct de vedere prozodic.
Masura este inegala: 3 12 silabe, rima este pereche, iar ritmul nu poate fi stabilit cu precizie.
Explicatia e simpla: fiind un text pentru copii, autorul nu vrea sa respecte legile prozodiei. In
plus, Arghezi vrea sa sublinieze ca nici o creatie nu poate fi realizata respectand in totalitate
tiparele; creatia scapa deseori din legile stramte impuse de om. Trebuie sublniata aici
originalitatea poetului, suflul inovator care va inspira apoi o seama de mari poeti.
Eul liric este prezent in text, intalnindu-l in adresarile directe facute cititorului in
pronume si verbe de persoana I.
Inceputul poeziei este surprinzator, iar formulele carte pentru buzunar, carte mica,
carticica, vorbesc despre universul uman caruia ii este destinat copiilor. Dar si despre
sensurile pe care dorul ar vrea sa le ascunda o carte accesibila, o carte a universului
miniatural.
1

Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,

O carte pentru buzunar,
O carte mica, o carticica.
Pentru ideile enuntate anterior pledeaza si comparatiile pe care autorul le afla in lumea
boabei si a faramei
Din slove am ales micile
Cimpoiul trebuiia sa fie un scatiu
Finalul primei strofe tradeaza si o incertitudine creatoare
Si nu mai stiu
Arghezi vorbeste in strofa a doua despre insusi actul creatiei a face farmece care
presupune alegerea cuvintelor, gasirea nuantelor, migala, originalitate, pentru ca el este constient
ca poezia reflecta un univers al inchipuirii si al esentelor greu de definit.
Farmece as fi voit sa fac
Pana-n mana, cititorule, a dumitale.
Adresarea directa pe care autorul o practica in poezie, urmareste sa realizeze o legatura
puternica, solida, intre creator si cel caruia ii este destinata creatia. De aici aerul de familiaritate
din poezie.
Si pentru ca poezia este o imbinare mereu noua de cuvinte, sunete si culoare, Arghezi
incearca in ultima strofa, apeland la metafore, sa ne dezvaluie taina creatiei, acel nu stiu ce si
nu stiu cum care caracterizeaza o creatie lirica. Arta in general si creatia lirica in special,
presupun, in conceptia argheziana, tandara de curcubeie, scama de zare, nevinovatie,
departare, drojdii de roua.
Poezia este o cantare a nimicului, o rascolire a pulberilor de fum, o cantare
perpetua a diafanului, a frumoasului, a esentialului.
Poezia abunda in figuri de stil. Intalnim epitetul, inversunea, metafora, comparatia,
elemente care fac din aceasta poezie una din cele mai frumoase din intreaga noastra literatura.
Arghezi, care a reusit in volumul Flori de mucigai sa impuna in literatura romana
estetica uratului (T. Vianu), se dovedeste si aici surprinzator de nou, reusind sa realizeze
imbinari uluitoare de cuvinte care incanta spiritul si multumeste gustul oricarui cititor, oricat de
exigent ar fi el.