Sperana

de Mihai Eminescu

Cum mngie dulce, alin uor

Sperana pe toi muritorii!
Tristee, durere i lacrimi, amor
Azilul i afl n snu-i de dor
i pier, cum de boare pier norii.
Precum cltorul, prin muni rtcind,
Prin umbra pdurii cei dese,
La slaba lumin ce-o vede lucind
Alearg purtat ca de vnt
Din noaptea pdurii de iese:
Aa i sperana - c-un licur uor,
Cu slaba-i lumin plind Anim-nc-o dat tremndul picior,
De uit de sarcini, de uit de nori,
i unde o vede s-avnt.
La cel ce n carcere plnge amar
i blestem cerul i soartea.
La neagra-i durere i pune hotar,
Fcnd s-i apar n negru talar
A lumii par?nimf - moartea.
i maicii ce strnge pruncuu-i la sn,
Privirea de lacrime plin,
Vznd cum geniile morii se-nclin
Pe fruntea-i copil cu spasmuri i chin,
Sperana durerea i-alin.
Cci vede sursu-i de graie plin
i uit pericolul mare,
L-apleac mai dulce la snu-i de crin

i faa-i umbrete cu pr ebenin,

La pieptu-i l strnge mai tare.
Aa marinarii, pe mare umblnd,
Izbii de talazuri, furtune,
Izbii de orcanul gheos i urlnd,
Sperana i face de uit de vnt,
i sper la timpuri mai bune.
Aa virtuoii murind nu desper,
Sperana-a lor frunte-nsenin,
Sperana cea dulce de plat n cer,
i face de uit de-a morii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchin.
Cum mngie dulce, alin uor
Sperana pe toi muritorii!
Tristee, durere i lacrimi, amor
Azilul i afl n snu-i de dor
i pier, cum de boare pier norii.