You are on page 1of 133

De-a lungul istoriei, numeroase civilizaţii au folosit producţie şi controlul riguros al fiecărui aspect al

Aloe vera datorită binefacerilor pe care această acestora. De la nivelul miilor de acri cultivaţi cu
plantă le-a adus în folosul sănătăţii. Gelul de Aloe aloe, până la tehnologia de vârf a unităţilor de
vera conţine peste 200 de compuşi activi, dintre care prelucrare, la capacităţile de transport şi miile de
20 de minerale, 18 aminoacizi şi 12 vitamine. angajaţi, drumul parcurs se desfăşoară conform
Varietatea cea mai bogată din punct de vedere devizei “de la plantă la produs, pentru tine”.
nutritiv este Aloe barbadensis Miller, singura care se
regăseşte în produsele noastre. Procedeul brevetat, Produsele noastre pe bază de aloe au fost primele
prin care obţinem forma stabilizată a gelului de aloe care au primit aprobarea Consiliului Ştiinţific
- Gelul Stabilizat de Aloe Vera - ne permite să oferim Internaţional pentru Aloe, instituţie abilitată să
consumatorilor toate calităţile plantei, aşa cum le certifice calitatea produselor pe bază de Aloe vera.
regăsim în stare naturală. Forever Living Products Produsele noastre respectă reglementările
este lider mondial în Aloe vera, fiind, de asemenea, alimentare iudaice şi musulmane şi confirmă
binecunoscută şi pentru calitatea exemplară a aprecierea globală acordată companiei. De
produselor sale apicole. asemenea, respectăm politica Asociaţiilor de
Protecţie a Animalelor şi, drept urmare, produsele
Fondată în anul 1978, compania Forever Living noastre nu sunt testate pe animale. Toate produsele
Products are în prezent vânzări de peste două sunt însoţite de o garanţie de restituire în termen de
miliarde de dolari şi derulează afaceri în peste 135 30 de zile.
de ţări din întreaga lume. Rex Maughan, în calitate
de CEO, coordonează activitatea globală a În următoarele pagini vă invităm în universul
companiei de la sediul central din Scottsdale, produselor Forever destinate sănătăţii şi
Arizona. înfrumuseţării, produse a căror calitate ireproşabilă
nu a fost depăşită încă!
Forever Living Products a devenit unanim apreciată
pentru modul în care asigură calitatea produselor
sale; acest fapt a devenit posibil prin implementarea
conceptului de integrare verticală a proceselor de
CUPRINS

5 B'uturi nutritive

15 Suplimente alimentare

39 Produse apicole

45 Controlul greut']ii corporale

57 Îngrijirea pielii

91 Îngrijire personală [i igien'

107 Sonya - Îngrijirea tenului

117 Sonya
B'uturi nutritive

Bucuraţi-vă de binefacerile oferite de Aloe vera în cele patru variante de gel proaspăt,
stabilizat: Aloe Vera Gel, Aloe Berry Nectar, Forever Bits N' Peaches şi Forever Freedom.
Ingredientul principal al acestor produse este reprezentat de gelul proaspăt din frunza de
Aloe vera, ce constituie un supliment inegalabil al unei diete sănătoase. Consumaţi zilnic
una dintre aceste băuturi nutritive pentru a îmbunătăţi digestia şi absorbţia substanţelor
nutritive, pentru a spori cantităţile de vitamine, minerale şi aminoacizi prezente în dieta
dumneavoastră şi pentru a vă bucura de un stil de viaţă sănătos.
B'uturi nutritive

Aloe Vera Gel


Imaginaţi-vă că tăiaţi o frunză proaspătă de potasiu (pentru menţinerea aromei), benzoat de
aloe şi savuraţi sucul direct din plantă. Aloe sodiu (pentru menţinerea aromei), gumă de
Vera Gel este, cu adevărat, una dintre xantan, tocoferol (antioxidant)
băuturile nutritive cele mai naturale pe care le
puteţi consuma. Informa]ii nutritive
Con]ine suc integral de Aloe vera
Miraculoasa frunză de aloe conţine peste 200
Dozaj: 240 ml
de compuşi activi, dintre care 20 de minerale,
Num\r doze per recipient: aprox. 4
18 aminoacizi şi 12 vitamine. Aloe Vera Gel,
produs pe baza unui proces patentat de Cantitate / doz\
stabilizare a gelului din frunzele de aloe, Kcal 40 • Secretul Aloei vera se află în interiorul
contribuie la funcţionarea optimă a sistemului
*Necesarul zilnic (%) plantei
Lipide totale 0%
digestiv şi la echilibrarea metabolismului.
0g
Aloe Vera Gel este primul produs care a Sodiu 60 mg 3% • Primul produs care a primit aprobarea
primit recunoaşterea Consiliului Ştiinţific Total carbohidra]i 12 g 4% Consiliului Ştiinţific Internaţional pentru
Zaharuri 0g Aloe
Internaţional pentru Aloe, instituţie abilitată
să certifice calitatea produselor pe bază de Proteine 0g 0%
• Conţine peste 200 de compuşi activi
Aloe vera. Prezenţa pulpei şi a sucului *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
autentifică Aloe Vera Gel ca fiind identic cu 2.000 Kcal/zi.
sucul ce se obţine direct din frunză. • Benefic pentru menţinerea sănătăţii
sistemului digestiv
Aloe Vera Gel poate fi consumat zilnic, ca CONŢINUT
atare sau în amestec cu suc natural de fructe, 1 litru
şi rămâne unul dintre cele mai valoroase COD #015
suplimente alimentare. ADMINISTRARE
A se agita înainte de folosire. A se păstra la
INGREDIENTE frigider după desigilare.
Gel Stabilizat de Aloe vera, sorbitol, acid Se vor consuma 60 - 80 ml, de 1-2 ori pe zi.
ascorbic (antioxidant), acid citric, sorbat de

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic sau
preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
7
2009
B'uturi nutritive

Aloe Berry Nectar


Aloe Berry Nectar conţine toate vitaminele, (pentru menţinerea aromei), gumă de xantan,
mineralele, aminoacizii şi enzimele aflate în tocoferol (antioxidant).
Aloe Vera Gel, la care se adaugă beneficiile
sucurilor de mere şi de merişor. Informa]ii nutritive
Con]ine suc integral de Aloe vera cu arom\
Merişorul are proprietăţi antiseptice asupra de meri[or [i mere
tractului urinar, fiind şi o sursă însemnată de Dozaj: 240 ml
vitamina C. Totodată, merişorul este o sursă Num\r doze per recipient: aprox. 4
naturală de picnogenol, un antioxidant
puternic, cu rol în menţinerea calităţii Cantitate / doz\
colagenului. Kcal 120
*Necesarul zilnic (%)
Lipide totale 0%
Sucul de mere este bogat în vitaminele A şi C,
0g
Sodiu 3%
potasiu şi pectină.
60 mg • Toate proprietăţile binefăcătoare ale Aloe
Total carbohidra]i 30 g 10% Vera Gel şi gustul dulce-acrişor al
Aloe Berry Nectar se poate consuma în
timpul meselor sau separat. Aroma sa Zaharuri 18 g merişorului
delicioasă, naturală, este dată de gustul Proteine 0g 0%
merişoarelor proaspete şi al merelor bine *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de • Conţine un antioxidant eficient cu efect
coapte. Pentru a fi în egală măsură pe placul 2.000 kcal/zi. benefic de protecţie cutanată
adulţilor şi al copiilor, am adăugat fructoză,
un zahăr natural obţinut din fructe. • Este o sursă naturală de vitamina C
CONŢINUT
INGREDIENTE 1 litru
Gel Stabilizat de Aloe vera, fructoză,
concentrat de suc natural de merişor şi de COD #034
ADMINISTRARE
mere (pentru aromă), sorbitol, acid ascorbic A se agita înainte de folosire. A se păstra la
(antioxidant), acid citric, sorbat de potasiu frigider după desigilare.
(pentru menţinerea aromei), benzoat de sodiu Se vor consuma 60 - 120 ml, de 1-2 ori pe zi.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
8
2009
B'uturi nutritive

®
Forever Aloe Bits N' Peaches
Forever Aloe Bits N' Peaches, un alt mod de a Informa]ii nutritive
ne bucura de calităţile gelului stabilizat de Con]ine suc integral de Aloe vera cu arom\
Aloe vera, într-o băutură cu excelentă aromă de piersici
de piersici. Conţine fragmente de pulpă de Dozaj: 240 ml
Aloe vera şi suc de piersici bine coapte. Num\r doze per recipient: aprox. 4
De mii de ani, oamenii au folosit Aloe vera Cantitate / doz\
pentru beneficiile aduse sănătăţii. Adaosul de Kcal 100
*Necesarul zilnic (%)
piersici furnizează carotenoide - antioxidanţi
Lipide totale 0%
valoroşi şi sursă de vitamina A, cu rol esenţial
0g
Sodiu 3%
în buna funcţionare a sistemului imunitar.
70 mg
Aloe Bits N' Peaches - mai multe ingrediente Total carbohidra]i 24 g 8%
benefice sănătăţii într-o băutură nutritivă cu Zaharuri 18 g
gust excelent. Amestecaţi cu gheaţă şi suc Proteine 0g 0% • Toate proprietăţile binefăcătoare ale Aloe
Vera Gel
natural de fructe, pentru a vă bucura de *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
comorile oferite de natură, în orice moment 2.000 Kcal/zi.
al zilei! • Conţine fragmente de pulpă de Aloe vera

INGREDIENTE • Gust înviorător şi proaspăt de piersică


CONŢINUT
Gel Stabilizat de Aloe vera (cu fragmente de 1 litru
pulpă), fructoză, aromă naturală de piersică, • Ideal pentru copii
acid citric, concentrat de suc natural de ADMINISTRARE
piersici, sorbat de potasiu (pentru menţinerea A se agita înainte de folosire. A se păstra la
aromei), benzoat de sodiu (pentru menţinerea frigider după desigilare. COD #077
aromei), acid ascorbic (antioxidant), tocoferol Se vor consuma 60 - 120 ml, de 1-2 ori pe zi.
(antioxidant).

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
9
2009
B'uturi nutritive

®
Forever Freedom
Forever Freedom combină Gelul Stabilizat de constituie prima linie de apărare împotriva CONŢINUT
Aloe Vera, cu gust plăcut de portocală, cu deteriorării articulaţiilor. La fel ca în cazul altor 1 litru
substanţe necesare menţinerii mobilităţii şi produse FLP, aceste substanţe nutritive provin din
bunei funcţionări a articulaţiilor. surse naturale, fiind complet lipsite de toxicitate. ADMINISTRARE
Transformaţi Forever Freedom într-un mod A se agita înainte de folosire. A se păstra la
Am îmbogăţit Gelul Stabilizat de Aloe Vera cu practic şi nutritiv de a începe ziua! frigider după desigilare.
sulfat de glucozamină şi sulfat de condroitină, Se vor consuma 60 - 120 ml, de 1-2 ori pe zi.
două substanţe de origine naturală, cu rol în INGREDIENTE
menţinerea mobilităţii şi bunei funcţionări a Gel Stabilizat de Aloe Vera (suc), sorbitol,
articulaţiilor. Mai mult, am adăugat vitamina concentrat de suc natural de portocale (aromă),
C şi MSM, o sursă primară de sulf fructoză, sulfat de glucozamină, sulfat de
biodisponibil de care organismul are nevoie condroitină, aromă naturală de portocale, metil
pentru menţinerea integrităţii ţesuturilor sulfonil metan, acid ascorbic (antioxidant), acid
conjunctive şi buna funcţionare a articulaţiilor. citric, sorbat de potasiu (pentru menţinerea
aromei), benzoat de sodiu (pentru menţinerea
Sulfatul de glucozamină şi cel de condroitină aromei), tocoferol (antioxidant). Conţine cochilii
sunt substanţe naturale ce contribuie la de crustacee (crevete, crab, homar).
păstrarea structurii şi gradului de hidratare a
cartilajelor, aceste “amortizoare de şocuri” ale Informa]ii nutritive
organismului. De asemenea, aceste substanţe
Con]ine suc integral de Aloe vera cu arom\
ajută la păstrarea vâscozităţii adecvate a
de portocale
lichidului lubrifiant din articulaţii, ceea ce
permite glisarea liberă a unei suprafeţe Dozaj: 240 ml
Num\r doze per recipient: aprox. 4 • Formulă unică, disponibilă într-o
deasupra alteia. Pe măsură ce organismul
Cantitate / doz\
îmbătrâneşte, capacitatea de a produce băutură pe bază de aloe; asigură un

Kcal 70
substanţele necesare unui cartilaj sănătos scade, mijloc practic şi nutritiv de apărare faţă
ceea ce duce la uzura articulaţiilor. de simptomele uzurii articulaţiilor
*Necesarul zilnic (%)
120 ml de Forever Freedom asigură cantităţile Lipide totale 0g 0% • Asimilare mai bună datorită gelului de
uzuale recomandate pentru sulfatul de Sodiu 280 mg 12% Aloe vera cu rol de transportor
glucozamină (1500 mg), sulfatul de Total carbohidra]i 15 g 5%
condroitină (1200 mg), plus 750 mg MSM şi • Conţine substanţe proprii organismului,
Zaharuri 7g
Proteine
250 mg vitamina C.
3g prezente în articulaţii
În combinaţie, sulfatul de glucozamină şi *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
sulfatul de condroitină, vitamina C şi MSM-ul 2.000 Kcal/zi.
COD #196

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
10
2009
B'uturi nutritive

®
Aloe Blossom Herbal Tea
Aloe Blossom Herbal Tea este un amestec de Informa]ii nutritive
plante şi condimente, conceput special pentru Dozaj: 1 plic de ceai (1,5 g) (la 240 ml ap\)
a oferi un gust delicios şi o aromă bogată. Num\r doze per cutie: 25
Cantitate / doz\
Acest ceai este revitalizant, deşi nu conţine
cofeină. Fie că este servit fierbinte, fie că i se
adaugă cuburi de gheaţă, Aloe Blossom Kcal 0
Herbal Tea are un gust minunat şi este uşor *Necesarul zilnic (%)
de preparat. Lipide totale 0g 0%
Sodiu 0 mg 0%
Scorţişoară reconfortantă, coajă de portocale Total carbohidra]i 0g 0%
şi cuişoare, pentru un gust plăcut de fructe, Zaharuri 0g
pimento şi ghimbir pentru efecte calmante. Proteine 0g 0%
Am adăugat boboci florali de aloe culeşi de pe
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de • Fără calorii
plantaţiile proprii, pentru un ceai 2.000 Kcal/zi.
reconfortant, hipocaloric. Aloe Blossom
Herbal Tea este o parte importantă a • Fără cofeină
CONŢINUT
programelor Forever de monitorizare a 25 plicuri sigilate individual
greutăţii corporale.
MOD DE PREPARARE COD #200
INGREDIENTE Pentru 1 cană de ceai fierbinte, folosiţi 1 plic.
Scorţişoară, coajă de portocale, cuişoare, Introduceţi plicul de ceai în apă clocotită timp
frunze de mure, pimento (piper de Jamaica), de 3-5 minute. Pentru 1 litru de ceai cu gheaţă,
fenicul, ghimbir, nucşoară, boboci florali de introduceţi 4 plicuri de ceai în 2 căni cu apă
Aloe vera, Gymnema silvestre, muşeţel. clocotită, timp de 3-5 minute, apoi scoateţi
plicurile, completaţi cu încă 2 căni de apă rece
şi refrigeraţi.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
11
2009
B'uturi nutritive

®
Forever Pomesteen Power
Specialiştii sunt unanim de acord asupra Mangostanul este un fruct cunoscut în Asia. ALTE INGREDIENTE
faptului că antioxidanţii au o importanţă vitală Gustul său deosebit a determinat-o pe regina Sorbat de potasiu (pentru menţinerea aromei).
pentru sănătatea şi starea noastră de bine. În Victoria să îl declare fructul ei preferat, de
prezent, disputa specialiştilor din domeniul atunci fiind denumit "Regele fructelor". ADMINISTRARE
nutriţiei se poartă pentru a desemna fructul cu Valoarea sa CARO este ridicată, fiind foarte
30 ml zilnic sau după dorinţă, preferabil înainte
cele mai puternice proprietăţi antioxidante, bogat în xantone. Xantonele reprezintă o
de masă.
fructul cu cel mai ridicat conţinut de xantone familie de compuşi naturali cu proprietăţi
sau fructul cu cea mai ridicată valoare CARO antioxidante deosebite, prezenţi în fructe.
(Capacitatea de Absorbţie a Radicalilor liberi Profitaţi de incredibila putere a antioxidanţilor
de Oxigen). Forever Pomesteen Power din rodie, mangostan şi alte fructe cu Forever
răspunde tuturor acestor exigenţe, fiind un Pomesteen Power!
amestec brevetat al celor mai valoroase fructe
pentru categoriile mai sus menţionate: rodii, CONŢINUT
pere, mangostan, zmeură, mure, afine şi 473 ml
seminţe de struguri.
Informa]ii nutritive
CARO (Capacitatea de Absorbţie a Radicalilor Dozaj: 30 ml
liberi de Oxigen) este indicatorul care arată Numãr doze per recipient: 16
capacitatea unui antioxidant de a înlătura
efectele negative ale radicalilor liberi. Valoarea Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
CARO a diferitelor fructe prezintă o marjă Kcal 35
largă de variaţie chiar la testarea aceluiaşi fruct, Total carbohidra]i 8g 3%*
efectuată la momente diferite după recoltare. Zaharuri 7 g ! Antioxidant foarte puternic
Este foarte important de ştiut că toate
ingredientele din Forever Pomesteen Power se Sodiu 10 mg <1%* ! Amestec unic de sucuri şi extracte de
află în topul listei valorilor CARO, în special Vitamina C (acid ascorbic) 24 mg 40% fructe
rodia şi mangostanul. Amestec brevetat 30 ml †
Suc de rodie, suc de pere, suc de mangostan ! Aromă exotică, pe care toată lumea o va
Sucul de rodie conţine mai mulţi polifenoli (Garcinia mangostana L.), suc de zmeur\, suc de îndrăgi
antioxidanţi decât vinul roşu, ceaiul verde, mure, suc de afine [i extract din semin]e de struguri.
sucul de merişor sau de portocale. În plus, *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
constituie o sursă importantă de vitamine A, 2.000 Kcal/zi. COD #262
C, E şi fier. † Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
12
2009
B'uturi nutritive

TM
Forever Aloe2Go
Cu siguranţă apreciaţi beneficiile Aloe Vera Datorită proprietăţilor sale, gustului excelent şi ADMINISTRARE
Gel, dar şi proprietăţile antioxidante ale ambalajului practic, veţi avea întotdeauna grijă A se consuma 1 - 2 plicuri pe zi, preferabil înainte
savurosului Pomesteen Power, ce conţine rodii, să vă faceţi plinul de Aloe2Go! de masă. A se păstra la frigider dacă nu a fost

Informa]ii nutritive
pere, mangostan, zmeură, mure, afine şi extract consumat conţinutul întregului plic. Conţinutul
din seminţe de struguri. Forever Living rămas trebuie consumat în maxim 24 de ore de la
Products a reunit beneficiile acestor două Dozaj: 88,7 ml Con]ine desigilarea plicului. Nu consumaţi produsul dacă
produse într-o băutură nutritivă convenabil Num\r doze per recipient: 1 100% suc ambalajul este deteriorat.
ambalată, uşor de consumat. Forever Cantitate / *Necesarul
Aloe2Go™ poate fi băut oriunde şi oricând, la doz\ zilnic (%)
birou, în maşină sau pe drum. Desfaceţi plicul Kcal 40
în zona indicată şi profitaţi pe loc de beneficiile Total carbohidra]i 10 g 4%*
acestor două băuturi nutritive. Zaharuri 8g
Sodiu 20 mg 1%*
Aloe2Go, cu gust delicios, furnizează un plus Vitamina C 28 mg 45%
de energie datorită aportului de carbohidraţi
(acid ascorbic)
complecşi. Am adăugat aroma dulce şi
răcoritoare a mangostanului (supranumit Amestec brevetat 88,7 ml †
„regele fructelor”, datorită gustului său rafinat) Gel stabilizat de Aloe vera, suc de rodie, suc de
în Aloe Vera Gel, pentru a crea un cocteil pere, suc de mangostan (Garcinia
antioxidant de ultimă generaţie. Sistemul mangostana L.), suc de zmeur\, suc de mure,
suc de afine, extract din semin]e de struguri.
vostru imunitar nu va şti de ce este mereu în
formă, dar voi veţi cunoaşte secretul! *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
2.000 Kcal/zi.
† Necesar zilnic nu este stabilit.
Rodia conţine mai mulţi antioxidanţi decât • Toate proprietăţile binefăcătoare ale
afinele, ceaiul verde sau vinul, iar mangostanul Aloe Vera Gel şi Pomesteen Power
ALTE INGREDIENTE
este fructul cu cel mai ridicat conţinut de
Sorbitol, acid citric, sorbat de potasiu (pentru
xantone. Studiile recente au demonstrat • Gust delicios, ambalaj practic
meţinerea aromei), benzoat de sodiu (pentru
superioritatea xantonelor faţă de vitaminele C
menţinerea aromei), gumă de xantan, tocoferol
şi E în privinţa stimulării sistemului imunitar. • Cocteil antioxidant de ultimă generaţie
(antioxidant).
Aloe Vera Gel contribuie în mod natural la
consolidarea sistemului imunitar, datorită
CONŢINUT
conţinutului său bogat în polizaharide şi alte
88,7 ml COD #270
substanţe imunostimulatoare.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
13
2009
B'uturi nutritive

versiunea 4
14
2009
Suplimente alimentare

Sănătatea depinde de o alimentaţie adecvată. Datorită tehnologiilor folosite în agricultura


modernă, ce sărăcesc solul de substanţele minerale naturale, nu mai putem avea
certitudinea că alimentele pe care le consumăm pot asigura organismului toate vitaminele
şi mineralele esenţiale de care acesta are nevoie. Tot mai multe persoane aleg să includă în
alimentaţia lor suplimente alimentare pentru a-şi asigura necesarul de substanţe nutritive
vitale unei „sănătaţi de fier”. Forever Living Products oferă cele mai bune suplimente
nutritive obţinute din ingrediente de o calitate excepţională, atent selecţionate, realizate
prin tehnologii ultramoderne. Fiecare dintre produsele noastre păstrează neschimbate
calităţile naturale ale ingredientelor sale, oferind sănătate şi certitudinea unei alimentaţii
echilibrate.
Suplimente alimentare

®
Forever Essentials
Complexul de suplimente alimentare ! 2 tablete de Forever Bee Pollen
“Forever Essentials” reuneşte, într-un ambalaj ! 2 tablete de Forever Absorbent-C
practic, cinci dintre cele mai apreciate ! 1 capsulă gelatinoasă Forever A-Beta-CarE
suplimente de la Forever. Aceste suplimente ! 4 tablete de Forever Nature-Min
sunt bogate în vitamine şi minerale esenţiale, ! 1 capsulă gelatinoasă Forever Arctic-Sea
în fitonutrienţi şi antioxidanţi ce vor face ca
organismul dvs. să fie zi de zi în formă
INGREDIENTE
maximă.
Vezi pe verso detalierea informaţiilor nutritive
ale fiecărui supliment.
Plicurile ambalate individual reprezintă
modalitatea ideală de a vă asigura necesarul
CONŢINUT
zilnic de substanţe nutritive esenţiale, oferite
30 de plicuri sigilate individual
de unul dintre liderii mondiali în producerea • Necesarul zilnic de suplimente într-un
suplimentelor alimentare de înaltă calitate, plic la îndemână
ADMINISTRARE
Forever Living Products.
1 plic pe zi. A se înghiţi cu o cantitate
suficientă de apă. • Creşte energia şi vitalitatea
Alese pe baza capacităţii de a intensifica
energia şi vitalitatea organismului, • O cutie conţine necesarul pentru o lună
suplimentele alimentare existente în plicurile
Forever Essentials sunt:
COD #269

VEZI PE VERSO INFORMA}IILE NUTRITIVE

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
17
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Essentials
Informa]ii nutritive
Absorbent-C® Nature-Min® Arctic-Sea Omega 3
Informa]ii nutritive Informa]ii nutritive Informa]ii nutritive
Dozaj: 2 tablete Dozaj: 4 tablete Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\
Num\r doze per recipient: 30 Num\r doze per recipient: 30 Num\r doze per recipient: 30

Cantitate / doz\ *necesarul zilnic (%) Cantitate / doz\ Cantitate / doz\ *necesarul zilnic (%)
*necesarul zilnic (%) Kcal 10
Kcal 12
Total carbohidra]i <1 g <1%* Kcal din lipide 10
Total carbohidra]i 2g <1%*
Fibre vegetale <1 g 3%* Lipide totale 1 g 2%*
Vitamina C 120 mg 200%
Calciu (fosfat dicalcic) 667 mg 70% Lipide hidrogenate 0g
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de Fier (fumarat feros) 12 mg 70% Vitamina E 1 UI 3%*
2.000 Kcal/zi. Fosfor (fosfat dicalcic) 444 mg 45%
Iod (iodurã de potasiu) 100 mcg 70% Acizi gra[i Omega-3 375 mg †
INGREDIENTE Magneziu (oxid de magneziu) 267 mg 70% EPA (acid eicosapentaenoic) 225 mg †
T\râ]e de ov\z, sorbitol pulbere, miere, acid Zinc (sulfat de zinc) 10 mg 70% DHA (acid docosahexaenoic) 150 mg †
ascorbic, acid stearic, arom\ natural\ de Seleniu (selenometionin\) 24 mcg 35% Acid oleic (din ulei de mãsline) 150 mg †
portocale, bioflavonoide din citrice, pulbere Cupru (gluconat de cupru) 1,3 mg 70% *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
din fruct de papaya, dioxid de siliciu. Mangan (gluconat de mangan) 4 mg 200% 2.000 Kcal/zi.
Molibden † Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
A-Beta-CarE® (molibden chelatat cu aminoacizi) 24 mcg 30%
Informa]ii nutritive
INGREDIENTE
Vanadiu (vanadiu chelatat
† Ulei natural de pe[te, ulei de m\sline,
Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\ cu aminoacizi) 24 mcg
gelatin\, glicerin\, ap\ distilat\, D-alfa
Num\r doze per recipient: 30 *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de tocoferol.
Con]ine pe[te (somon, an[oa, macrou,
2.000 Kcal/zi.
Cantitate / doz\ *necesarul zilnic (%)
sardin\).
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
Kcal 5
Vitamina A 12.500 UI 250% ALTE INGREDIENTE
(100% sub form\ de beta-caroten) Sediment mineral marin, croscarmeloz\ Forever Bee Pollen
Informa]ii nutritive
Vitamina E 200 UI 667% sodic\, acid stearic.
Seleniu 25 mcg 36% Con]ine cochilii de crustacee (crevete, crab,
homar).
Dozaj: 2 tablete
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de Num\r doze per recipient: 30
2.000 Kcal/zi.
Cantitate / doz\
INGREDIENTE Polen de albine, granular 1000 mg*
Ulei rafinat din boabe de soia, D-alfa- *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
tocoferol, gelatin\, glicerin\, cear\ de albine,
ap\ distilat\, pulbere de rozmarin, ulei de ALTE INGREDIENTE
morcovi, lecitin\ din soia, extract de Miere, acid stearic, dioxid de siliciu [i
ro[cove, beta-caroten [i L-selenometionin\. l\pti[or de matc\.
Con]ine soia.

versiunea 4
18
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Ginkgo Plus
Întreţineţi-vă creativitatea cu Ginkgo biloba, Informa]ii nutritive
legendarul “tonic al creierului”, ale cărui Dozaj: 1 tablet\
Cantitate / doz\
proprietăţi sunt cunoscute de peste cinci
milenii!
Extract de Ginkgo biloba, pulbere 30 mg*
Forever Ginkgo Plus este o combinaţie unică (frunzã)
de patru plante originare din China. (standardizat în: flavonoide 24 %,
terpenoide 6%)
Extractului din frunze de Ginkgo biloba,
Reishi (Ganoderma lucidum),
ingredientul principal, i-au fost asociate trei
pulbere (ciupercã) 210 mg*
alte renumite ingrediente vegetale:
Schizandra (wu-wei-zi: Schisandra
Ganoderma din ciuperci Reishi, fructe de
chinensis), pulbere (fructe) 130 mg*
Schizandra şi Remediul Fo-ti.
Remediul Fo-ti (he-shou-wu: Polygonum
multiflorum), pulbere (rãdãcinã) 110 mg*
Se cunoaşte faptul că Ginkgo este cea mai ! Creşte afluxul de sânge către creier
*Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
veche specie de arbori care a supravieţuit.
Acest arbore trăieşte incredibil de mult (chiar ! Favorizează circulaţia sângelui
ALTE INGREDIENTE
peste 1.000 de ani) şi este extrem de rezistent Celuloză microcristalină, fosfat tricalcic,
faţă de ciuperci şi insecte. Ginkgo biloba este ! Creşte energia organismului
celuloză, acid stearic, croscarmeloză sodică,
unul dintre cele mai cunoscute suplimente stearat de magneziu. ! Conţine ingrediente vegetale cu efect
alimentare în Europa şi America de Nord. tonic care acţionează în sinergie cu
CONŢINUT binefacerile oferite de ginkgo
Extractul din frunze de ginkgo conţine 60 tablete
flavonoide şi terpenoide care cresc rezistenţa ! Raportul frunze/extract este de 50:1
capilarelor, având şi proprietăţi antioxidante. ADMINISTRARE
S-a dovedit că ginkgo îmbunătăţeşte circulaţia 1 tabletă de 2 ori pe zi.
cerebrală, ceea ce îl face un remarcabil “tonic COD #073
al creierului”. Notă: Ginkgo Plus este contraindicat în
perioada de sarcină sau alăptare şi copiilor
sub şase ani.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
19
2009
Suplimente alimentare

Forever Multi-Maca®
Maca (Lepidium meyenii) este o plantă anuală ale organismului, inclusiv celor sexuală şi de ALTE INGREDIENTE
ce se cultivă în ţinutul muntos din centrul reproducere. De asemenea, aminoacizii sunt Celuloză microcristalină, citrat de calciu, acid
statului Peru. Rădăcina comestibilă, necesari în sinteza hormonilor şi joacă un rol stearic, croscarmeloză sodică, gumă de guar,
asemănătoare cu ridichea, reprezintă pentru major în procesul de stimulare sexuală şi stearat de magneziu, dioxid de siliciu, dextrină,
localnici un nutritiv important. performanţă fizică în timpul actului sexual. dextroză, lecitină, carboximetilceluloză sodică,
Principalii aminoacizi necesari pentru sinteza citrat de sodiu. Conţine soia.
În Peru, Maca este venerată de peste 2.000 de hormonilor sunt fenilalanina, tirozina şi
ani. Legenda spune că războinicii consumau histidina - toţi trei fiind prezenţi în Maca în CONŢINUT
Maca înainte de a merge la luptă pentru a cantităţi semnificative. Suplimentul conţine, 60 tablete
căpăta forţă şi rezistenţă. Conchistadorii de asemenea, arginină - un alt aminoacid cu
spanioli au numit-o “stimulentul sexual al rol major în susţinerea fertilităţii bărbaţilor. ADMINISTRARE
incaşilor”. Astăzi Maca este cunoscută ca 2 tablete pe zi.
“ginseng peruvian”. Studii recente arată că ar Forever Multi-Maca combină legendara Maca
favoriza libidoul, potenţa sexuală şi energia. peruviană cu alte produse vegetale puternice şi
o serie de compuşi selectaţi cu atenţie,
Femeile din America de Sud folosesc Maca de rezultând unul dintre cele mai reuşite
mii de ani pentru a-şi menţine vitalitatea, a suplimente de acest gen.
preveni oboseala şi a atenua efectul stresului.
Femeile din Peru consumă Maca de la vârsta de Informa]ii nutritive
trei ani şi rămân puternice, fertile, productive şi
Dozaj: 2 tablete
au o vitalitate imensă până la vârste înaintate.
Numãr doze per recipient: 30
Maca poate favoriza libidoul femeilor, dar,
pentru rezultate maxime, trebuie consumată Cantitate / doz\
zilnic. Maca (rãdãcinã) 500 mg*
Tribulus terrestris (fruct) 200 mg*
Rădăcina uscată de Maca are o valoare nutritivă Muira puama (rãdãcinã) 200 mg*
mare, similară cu cea a cerealelor (orez, grâu). ! Cunoscut ca stimulent sexual al incaşilor
Catuaba (scoar]ã) 200 mg*
Conţine 60% carbohidraţi, 10% proteine,
L-argininã 150 mg*
8,5% fibre vegetale şi 2,2% lipide. Efectul ! Poate favoriza libidoul, vitalitatea şi
benefic al plantei asupra funcţiei sexuale pare a Saw Palmetto (fruct) 150 mg* energia
se datora conţinutului mare de proteine şi Pygeum africanum (scoar]ã) 50 mg*
substanţe nutritive vitale. O mare parte din Co-enzima Q-10 10 mg*
proteine se găseşte sub formă de aminoacizi, Extract de soia 10 mg*
COD #215
indispensabili desfăşurării mai multor funcţii *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
20
2009
Suplimente alimentare

Forever Echinacea Supreme®


Echinacea are o tradiţie îndelungată în barierei formate de AH, are de suferit funcţia ADMINISTRARE
cultura indienilor din ţinuturile Americii de imunitară. S-a dovedit că Echinacea 1 tabletă de 2 ori pe zi. Pentru cele mai bune
Nord, care o preferau pentru menţinerea împiedică enzima să dizolve AH. rezultate, se recomandă consumarea produsului
sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, în ciclu de 4 - 8 săptămâni, apoi 2 săptămâni de
indienii aplicau cataplasme cu rădăcină şi Forever Echinacea Supreme conţine cele mai pauză înainte de reluarea administrării.
consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost valoroase specii de Echinacea (purpurea şi
foarte folosită în America până în anii ’40, iar angustifolia), rădăcină de Hydrastis
europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o canadensis şi extract din seminţe de struguri
folosesc constant şi intens şi astăzi. Botaniştii pentru beneficii maxime.
au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a
descrie centrul florii, în formă de con Informa]ii nutritive
ghimpos. Zona sa de origine este vestul Dozaj: 2 tablete
Cantitate / doz\
mijlociu al SUA, din vestul statului
Pennsylvania până în Kansas şi spre sud până
în nordul statului Texas. Sute de studii Amestec brevetat 500 mg
ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină Echinacea purpurea (plant\ întreag\) *
funcţiile sistemului imunitar. Recent, a fost Echinacea angustifolia (rãdãcinã) *
descoperit mecanismul prin care acţionează Hydrastis canadensis (rãdãcinã) 300 mg*
Echinacea. Unul dintre primii factori de Extract din semin]e de struguri 100 mg* ! Sprijină funcţiile sistemului imunitar
apărare ai organismului este reprezentat de o *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
! Conţine rădăcină de Hydrastis canadensis
substanţă denumită acid hialuronic (AH).
şi extract din seminţe de struguri
AH se găseşte în spaţiile intercelulare, având ALTE INGREDIENTE
rol de liant al celulelor. Există o enzimă, Celuloză, acid stearic, stearat de magneziu, ! Contribuie la menţinerea sănătăţii
numită hialuronidază, care atacă AH printr- croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu şi
un mecanism încă incomplet elucidat. Drept hidroxipropil metilceluloză.
urmare, AH îşi pierde rapid consistenţa de
gel, iar liantul îşi pierde eficacitatea. Când CONŢINUT COD #214
enzima reuşeşte să distrugă integritatea 60 tablete

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
21
2009
Suplimente alimentare

Forever® A-Beta-CarE®
Forever A-Beta-CarE este un produs esenţial Seleniul, un microelement, este unul dintre cei mai CONŢINUT
ce combină vitaminele A (beta-caroten) şi E, puternici nutrienţi cu proprietăţi antioxidante, 100 capsule gelatinoase
plus seleniu, un antioxidant mineral. acţionând sinergic cu vitamina E şi beta-carotenul.
Antioxidanţii sunt vitali în lupta împotriva Este benefic în menţinerea sănătăţii pielii, părului şi ADMINISTRARE
radicalilor liberi (molecule ce provin din acuităţii vizuale. Cercetări recente arată că seleniul 1 capsulă de 2 ori pe zi.
poluanţi, ajung în organism şi deteriorează este important pentru sănătatea bărbaţilor.
celulele sănătoase).
Această combinaţie de nutrienţi, disponibili într-un
Vitamina A este importantă pentru singur produs uşor de administrat, contribuie în
menţinerea acuităţii vizuale, creşterea oaselor, mod esenţial la menţinerea stării de sănătate.
reproducere şi diviziune celulară, având,
totodată, un rol important în menţinerea Informa]ii nutritive
integrităţii epiteliilor ochiului, tractului
Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\
respirator, urinar şi intestinal. Forever A-Beta-
CarE este un supliment alimentar astfel Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
formulat, încât să furnizeze organismului Kcal 5
vitamina A sub formă de beta-caroten. Vitamina A 12.500 UI 250%
Organismul transformă beta-carotenul în (100% sub formã de beta-caroten)
vitamina A la nivelul intestinului subţire în Vitamina E 200 UI 667%
timpul digestiei sau la nevoie, excluzând Seleniu 25 mcg 36% ! Benefic sănătăţii pielii
riscul supradozării cu vitamina A care, în
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
doze prea mari, devine toxică. Beta-carotenul ! Favorizează circulaţia sanguină
2.000 Kcal/zi.
este şi un antioxidant, la fel ca vitamina E şi
seleniul. ! Antioxidant puternic
INGREDIENTE
Vitamina E, o vitamină liposolubilă, este un Ulei rafinat din boabe de soia, D-alfa-tocoferol,
excelent supliment pentru sănătatea pielii. De gelatină, glicerină, ceară de albine, apă distilată,
asemenea, vitamina E protejează vitamina A pulbere de rozmarin, ulei de morcovi, lecitină COD #054
şi acizii graşi esenţiali din celulele din soia, extract de roşcove, beta-caroten şi
organismului faţă de oxidare şi previne L-selenometionină.
distrugerea ţesuturilor. Conţine soia.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
22
2009
Suplimente alimentare

®
Nature-Min
Cu Nature-Min, organismul tău va putea Informa]ii nutritive CONŢINUT
beneficia acum de nutrienţi extraşi din 180 tablete
Dozaj: 6 tablete
adâncul mărilor. 4% din masa corpului este
Numãr doze per recipient: 30
constituită din minerale, pe care organismul ADMINISTRARE
uman nu le poate sintetiza, dar le obţine din Cantitate / doz\ *necesarul zilnic (%) 6 tablete pe zi
hrană sau suplimente alimentare. Kcal 5
Total carbohidra]i 1g <1%*
Forever Nature-Min este o formulă avansată, Fibre vegetale 1g 4%*
ce reuneşte forme biodisponibile ale Calciu (fosfat dicalcic) 1000 mg 100%
mineralelor, pentru absorbţie maximă.
Fier (fumarat feros) 18 mg 100%
Produsul oferă minerale şi microelemente în
Fosfor (fosfat dicalcic) 665 mg 70%
proporţii perfect echilibrate, pentru eficienţă
maximă. Utilizând forme minerale chelatate, Iod (iodurã de potasiu) 150 mcg 100%
obţinute în urma sedimentării plantelor şi Magneziu (oxid de magneziu) 400 mg 100%
animalelor marine pe fundul mărilor, Zinc (sulfat de zinc) 15 mg 100%
produsul Nature-Min furnizează majoritatea Seleniu (selenometioninã) 36 mcg 50%
mineralelor existente în corpul uman. Cupru (gluconat de cupru) 2 mg 100%
Mangan (gluconat de mangan) 6 mg 300%
Mineralele îndeplinesc trei funcţii: Molibden (molibden chelatat 50%
1. Unele, cum ar fi calciul, fosforul şi cu aminoacizi) 36 mcg
magneziul, sunt constituenţi ai oaselor şi Vanadiu (vanadiu chelatat † ! Conţine microelemente ce provin din
dinţilor. cu aminoacizi) 36 mcg depozitele naturale din adâncul mărilor
2. Altele, sub formă de săruri solubile,
contribuie la controlul compoziţiei *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de ! Asociere perfectă de substanţe minerale în
2.000 Kcal/zi.
fluidelor şi celulelor. fiecare tabletă
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
3. Fierul şi hemoglobina îndeplinesc alte
sarcini vitale. Ele colaborează cu enzimele ! Mineralele îndeplinesc numeroase roluri,
şi proteinele, substanţe necesare producerii ALTE INGREDIENTE de la reglarea balanţei hidroelectrolitice la
şi eliberării de energie. Sediment mineral marin, croscarmeloză activarea genelor şi hormonilor
sodică, acid stearic.
Forever Nature-Min este o excelentă cale de a Conţine cochilii de crustacee (crevete, crab,
furniza organismului mineralele şi micro- homar).
elementele de care are nevoie, pentru un stil COD #037
de viaţă sănătos şi echilibrat.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
23
2009
Suplimente alimentare

® ®
Forever Absorbent-C
Aportul zilnic de vitamina C a fost mereu Absorbent-C cu tărâţe de ovăz este un CONŢINUT
asociat cu sănătatea. Ştiinţa ne oferă astăzi o supliment alimentar excepţional, ce combină 100 tablete (fiecare tabletă conţine 60 mg
întreagă listă cu beneficiile aduse de cea mai două substanţe nutritive vitale. Compoziţia vitamina C)
utilizată vitamină. produsului, elaborată printr-un procedeu
! Antioxidant puternic, face parte din sistemul unic, reprezintă un sistem de livrare eficace a ADMINISTRARE
de apărare al organismului faţă de efectele vitaminei, prin care organismul poate să 1 tabletă de 3 ori pe zi.
nocive ale radicalilor liberi. dispună de întreaga cantitate de vitamina C
! Supliment benefic pielii, deoarece contribuie din fiecare tabletă. Aportul zilnic de
la formarea de colagen intercelular. Absorbent-C este foarte important pentru
! Necesară pentru menţinerea integrităţii menţinerea sănătăţii.
ţesutului conjunctiv.

Vitamina C este hidrosolubilă. Întrucât corpul Informa]ii nutritive


uman nu are capacitatea de a produce vitamina
Dozaj: 1 tablet\
C, ea trebuie luată din hrană sau suplimente
precum Forever Absorbent-C. Cantitate / doz\ *Necesarul *Necesarul
zilnic (%) zilnic (%)
pentru copii pentru adul]i
Necesarul unui anumit nivel de vitamina C este < 4 ani [i copii > 4 ani
mai mult decât evident. Cercetările arată că o Kcal 5
ţigară distruge 25 mg de vitamina C. Stresul, Total carbohidra]i 1g † <1%*
medicamentele şi factorii poluanţi din mediul Vitamina C 60 mg 150% 100% ! Tărâţele de ovăz favorizează absorbţia
înconjurător sărăcesc organismul de această vitaminei C
vitamină. Printre urmările deficienţei se numără *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
2.000 Kcal/zi.
fragilitatea vaselor capilare şi sângerarea gingiilor. ! Antioxidant puternic
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
Pentru a ne asigura că cele 60 mg de vitamina C ! Contribuie la sănătatea pielii
dintr-o tabletă sunt absorbite complet, am
adăugat 500 mg de tărâţe de ovăz, ce conţin INGREDIENTE ! Nu conţine zahăr, conservanţi, amidon
fibre vegetale cu solubilitate crescută. Tărâţe de ovăz, sorbitol pulbere, miere, acid sau coloranţi artificiali
Cercetările arată că fibrele solubile pot contribui ascorbic, acid stearic, aromă naturală de
la menţinerea nivelul colesterolului din sânge în portocale, bioflavonoide din citrice, pulbere
limite normale. din fruct de papaya, dioxid de siliciu. COD #048

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
24
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Lycium Plus
Fruct chinezesc utilizat de secole, lycium-ul glicirizină, substanţă foarte dulce care poate
favorizează menţinerea sănătăţii tenului, a produce efecte secundare nedorite.
vitalităţii şi acuităţii vizuale. Forever Lycium
Plus este un supliment alimentar conceput ca Conform celor mai recente studii,
sursă de antioxidanţi, bioflavonoide şi alţi bioflavonoidele din lemn-dulce se numără
fitonutrienţi cu efecte benefice. printre cei mai puternici antioxidanţi
cunoscuţi.
Bogat în aminoacizi (componente ale
proteinelor) şi vitamine, lycium-ul este Informa]ii nutritive
cunoscut în China ca un „tonic yin” cu Dozaj: 1 tablet\
Cantitate / doz\
multiple utilizări în medicina tradiţională.

Extract de lycium, pulbere (fruct) 300 mg* ! Antioxidant puternic


Rădăcina de lemn-dulce, al doilea ingredient
Extract flavonoidic din lemn
al produsului, este cea mai folosită plantă din ! Sursă valoroasă de fitonutrienţi
dulce, pulbere (rãdãcinã) 37,5 mg*
medicina tradiţională chineză, având peste
150 de compuşi cu efecte benefice. Este cel *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. ! Benefic văzului şi pielii
mai frecvent utilizată ca adjuvant, principala
! Tonic puternic
sa calitate fiind aceea de a potenţa efectele ALTE INGREDIENTE
benefice ale altor plante medicinale. Drept Celuloză microcristalină, celuloză,
urmare, rădăcina de lemn-dulce devine croscarmeloză sodică, acid stearic, stearat de
asociatul ideal pentru lycium. magneziu, dioxid de siliciu. COD #072
Extractul flavonoidic din lemn-dulce este un CONŢINUT
concentrat ce se obţine din rădăcina plantei. 100 tablete
Procedeul prin care se obţine acest extract
presupune înlăturarea celei mai mari părţi din ADMINISTRARE
1 tabletă de 3 ori pe zi.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
25
2009
Suplimente alimentare

® ®
Forever Arctic-Sea
Acizii graşi sunt vitali unei bune sănătăţi a Fiecare capsulă de Arctic-Sea conţine 225 mg CONŢINUT
organismului. Aceştia servesc mai multor EPA, 150 mg DHA şi 150 mg acid oleic, 60 capsule gelatinoase
funcţii, printre care şi aceleia de construcţie a compuşi deficitari în majoritatea dietelor din
membranelor celulare. De asemenea, occident. Beneficiile oferite de EPA şi DHA ADMINISTRARE
organismul foloseşte acizii graşi la constituirea sunt susţinerea bunei funcţionări a sistemului 1 capsulă de 3 ori pe zi, după mese.
ţesutului adipos, necesar în cantităţi adecvate circulator, menţinerea sănătăţii ochilor şi
pentru a acoperi şi proteja organele interne, creierului şi contribuţia la buna funcţionare a
precum şi pentru a evita pierderea căldurii articulaţiilor.
interne a corpului. Totuşi, nu toţi acizii graşi
sunt benefici. Cercetările ştiinţifice afirmă că Informa]ii nutritive
există o cauzalitate directă între consumul de
Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\
acizi graşi saturaţi, prezenţi preponderent în
grăsimile animale, şi nivelul ridicat al Cantitate / doz\ *necesarul zilnic (%)
colesterolului şi riscul crescut de infarct Kcal 10
miocardic. Acizii nesaturaţi din uleiuri vegetale Kcal din lipide 10
nu au acest efect devastator. Lipide totale 1g 2%*
Lipide hidrogenate 0g
Pe baza celor mai recente cercetări în
Vitamina E 1 UI 3%*
domeniul nutriţiei, Forever Living Products a
Acizi gra[i Omega-3 375 mg † ! Acizii graşi Omega-3 susţin buna
formulat un supliment alimentar de calitate
superioară. Prin combinarea acizilor Omega-3 EPA (acid eicosapentaenoic) 225 mg † funcţionare a sistemului circulator
şi Omega-9 se obţine un supliment alimentar DHA (acid docosahexaenoic) 150 mg †
sigur şi echilibrat, ce ajută la normalizarea Acid oleic (din ulei de mãsline) 150 mg † ! Acizii graşi Omega-3 şi Omega-9
nivelului colesterolului şi a numărului *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de contribuie la normalizarea nivelului
trigliceridelor din sânge. Forever Arctic-Sea 2.000 Kcal/zi. colesterolului şi a numărului
Super Omega-3 este o realizare deosebită în †Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. trigliceridelor din sânge
domeniul suplimentelor alimentare, ce conţine
atât ulei vegetal, cât şi de peşte, reunind ! Favorizează buna funcţionare a
INGREDIENTE
beneficiile amândurora. Omega-3 este un acid Ulei natural de peşte, ulei de măsline, gelatină, articulaţiilor
gras esenţial polinesaturat ce se găseşte în glicerină, apă distilată, D-alfa tocoferol.
somon şi alţi peşti. Omega-9 este un acid gras Conţine peşte (somon, anşoa, macrou, COD #039
nesaturat ce se găseşte în anumite produse sardină).
vegetale, cum ar fi uleiul de măsline.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
26
2009
Suplimente alimentare

®
Fields of Greens
Stilul modern de viaţă şi comoditatea
Informa]ii nutritive
alimentaţiei de tip „fast food” duc la neglijarea
Dozaj: 1 tablet\
consumului de alimente proaspete, bogate în
substanţe nutritive. Forever Living Products Cantitate / doz\
oferă o soluţie simplă „alimentaţiei comode” Iarb\ de orz, pulbere
prin Fields of Greens. O singură privire asupra (frunze) 120 mg*
listei ingredientelor ne dezvăluie abundenţa de Iarb\ de grâu (Triticum aestivum)
elemente nutritive, concepută special pentru a pulbere (frunze) 120 mg*
combate deficienţele nutritive ale alimentaţiei Lucern\, pulbere (frunze) 120 mg*
moderne.
Ardei iute, pulbere (fruct) 1,7 mg *

Completaţi-vă dieta cu vitaminele, *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.


mineralele, proteinele, aminoacizii, enzimele, ! Excelentă sursă de „hrană verde”
antioxidanţii şi clorofila care vă lipsesc. Fields ALTE INGREDIENTE
of Greens combină iarba de orz (conţine Miere, sorbitol, stearat de magneziu, acid ! Bogat în substanţe minerale
potasiu, calciu, magneziu, fier, sodiu, cupru, stearic, dioxid de siliciu.
fosfor, zinc şi mangan), iarba de grâu Conţine grâu. ! Conţine clorofilă
(conţine vitamine, minerale şi
microelemente), lucerna (bogată în minerale, CONŢINUT
vitaminele A, B6, E şi K) şi ardeiul iute 80 tablete
(pentru buna funcţionare a sistemelor COD #068
circulator şi digestiv). De asemenea, am ADMINISTRARE
adăugat miere de albine - o sursă importantă 1 tabletă de 2 ori pe zi.
de vitamine, minerale şi aminoacizi, pentru
efectul energizant şi beneficiile aduse
sănătăţii.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
27
2009
Suplimente alimentare

Forever Garlic-Thyme®
Utilizarea usturoiului şi a cimbrului în Cimbrul conţine antioxidanţii tanin, fenol şi
alimentaţie datează de mii de ani. Un papirus timol (saponine). Alte substanţe nutritive
din Egiptul Antic (1.500 î.Hr.) menţionează existente în Garlic-Thyme sunt potasiul,
22 de utilizări curative ale usturoiului. Astăzi, calciul, magneziul, complexul vitaminei B şi
ştiinţa ne dezvăluie modul de acţiune al vitamina C.
acestor plante.
Informa]ii nutritive
Forever Garlic-Thyme combină usturoiul şi Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\
cimbrul, doi antioxidanţi foarte puternici, Numãr doze per recipient: 100
Cantitate / doz\
într-un supliment alimentar cu efecte
*Necesarul zilnic (%)
benefice asupra menţinerii sănătăţii. Dacă
Concentrat inodor de usturoi,
usturoiul este tăiat sau zdrobit, enzimele sale
lichid, (cã]el de usturoi) ! Antioxidant puternic
intră în acţiune, producând un agent
(echivalent a 1.000 mg
antioxidant puternic. Studiile au arătat că
de usturoi proaspãt) 10 mg* ! Capsule gelatinoase inodore
ceilalţi compuşi ai usturoiului sprijină
procesele metabolice de transformare a Cimbru, pulbere (frunze) 50 mg*
! Apără organismul împotriva radicalilor
lipidelor în energie şi apără organismul *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. liberi
împotriva radicalilor liberi.
ALTE INGREDIENTE ! Favorizează transformarea lipidelor în
Capsulele gelatinoase inodore de Garlic- Ulei de rapiţă, gelatină, glicerină, lecitină, energie
Thyme mai conţin ajoene (sulf organic), cu ceară de albine, apă distilată, extract de
proprietăţi benefice pentru organism, şi roşcove. Conţine soia.
lecitină, care ajută la emulsionarea lipidelor. COD #065
Usturoiul mai conţine germaniu, un CONŢINUT
microelement care poate stimula sistemul 100 capsule gelatinoase
imunitar, şi seleniu, un microelement
antioxidant. ADMINISTRARE
1 capsulă gelatinoasă la fiecare masă.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
28
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Kids
Forever Kids Chewable Multivitamins oferă ALTE INGREDIENTE
copiilor substanţele nutritive de care au Sorbitol, xilitol, polietilenglicol, acid stearic,
nevoie zi de zi. Amuzante şi delicioase, aceste colorant natural albastru, dioxid de siliciu,
multivitamine asigură atât adulţilor, cât şi arome naturale de portocale şi struguri,
copiilor de peste doi ani necesarul de colorant natural portocaliu, stearat de
vitamine şi minerale vitale, precum şi de magneziu, acid citric, etil celuloză, gumă de
fitonutrienţi, care le pot lipsi din alimentaţie. guar.

Fitonutrienţii sunt substanţe vegetale foarte CONŢINUT


folositoare ce se găsesc în legume şi fructe. 120 tablete
Noile tehnici de prelucrare ne permit să
emulsionăm, să deshidratăm şi să uscăm prin ADMINISTRARE
liofilizare fructele şi legumele proaspete, 4 tablete pe zi pentru copii peste 4 ani şi ! Culori şi forme amuzante pe care copiii le
pentru a păstra elementele nutritive valoroase, adulţi; 2 tablete pe zi pentru copii între 2 şi 4 vor îndrăgi
precum vitaminele, mineralele şi enzimele ani, sub supravegherea adulţilor.
necesare organismului. Rezultatul este o ! Fără coloranţi şi conservanţi artificiali
multivitamină cu gust delicios, masticabilă, ! Tablete masticabile
amuzantă, o completare a seriei de suplimente
alimentare oferite de Forever Living Products. ! Fitonutrienţii sunt obţinuţi din legume
proaspete de cea mai bună calitate, printre
Produsul nu conţine zahăr, aspartam, care broccoli, spanac, morcovi şi varză
coloranţi sau conservanţi artificiali, iar
fitonutrienţii sunt obţinuţi din legume şi
fructe cu valoare nutritivă ridicată: morcovi, COD #198
vişine Acerola, broccoli, spanac, varză, mere,
afine, tomate şi citrice. Relaxaţi-vă savurând
gustul natural, delicios, de portocale şi
struguri.

VEZI PE VERSO INFORMA}IILE NUTRITIVE

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
29
2009
Suplimente alimentare

Forever Kids®
Informa]ii nutritive
Informa]ii nutritive
Dozaj: 4 tablete pentru copii peste 4 ani [i adul]i; 2 tablete pentru copii între 2 [i 4 ani.
Num\r doze per recipient: 30 pentru copii peste 4 ani [i adul]i; 60 pentru copii între 2 [i 4 ani.
Cantitate / doz\: Copii între 2 [i 4 ani Adul]i & copii peste 4 ani
(2 tablete) % Necesar zilnic (4 tablete) % Necesar zilnic
Vitamina A (acetat [i 50% beta-caroten) 2500 UI 100% 5000 UI 100%
Vitamina C (acid ascorbic) 30 mg 75% 60mg 100%
Vitamina D (colecalciferol) 200 UI 50% 400 UI 100%
Vitamina E (acetat de D-alfa tocoferil) 9 UI 90% 18 UI 60%
Vitamina B1 (mononitrat de tiamin\) 0,75 mg 107% 1,5 mg 100%
Vitamina B2 (riboflavin\) 0,85 mg 106% 1,7 mg 100%
Niacin\ (niacinamid\) 10 mg 111% 20 mg 100%
Vitamina B6 (clorhidrat de piridoxin\) 1 mg 143% 2 mg 100%
Fola]i (acid folic) 150 mcg 75% 300 mcg 75%
Vitamina B12 (cianocobalamin\) 1,5 mcg 50% 3 mcg 50%
Biotin\ 150 mcg 100% 300 mcg 100%
Acid pantotenic (pantotenat de calciu) 5 mg 100% 10 mg 100%
Calciu (carbonat de calciu) 20 mg 3% 40 mg 4%
Magneziu (oxid de magneziu) 30 mg 15% 60 mg 15%
Zinc (oxid de zinc) 7,5 mg 94% 15 mg 100%
Cupru (oxid de cupru) 1 mg 100% 2 mg 100%
Mangan (gluconat de mangan) 1 mg * 2 mg 100%
Amestec brevetat 18 mg 36 mg
Extract din vi[ine Acerola * *
Pectin\ din mere * *
Broccoli, pulbere * *
Varz\, pulbere * *
Morcov, pulbere * *
Complex de bioflavonide din citrice * *
Concentrat de meri[or * *
Spanac, pulbere * *
Tomate, pulbere * *
*Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.

versiunea 4
30
2009
Suplimente alimentare

®
Gin-Chia
Două plante medicinale străvechi: chia aurie Forever Gin-Chia conţine vitaminele A, B1, CONŢINUT
(Salvia columbariae) din vest şi ginseng din B2, C şi D, tiamină, riboflavină, calciu, fier, 100 tablete
est, combinate pentru a crea un miracol sodiu, potasiu, zinc, cupru, magneziu şi
modern - Forever Gin-Chia. Datorită acestei mangan. Această formulă creşte vitalitatea şi ADMINISTRARE
puternice combinaţii, organismul va primi rezistenţa organismului şi sprijină funcţia 1 tabletă de 3 ori pe zi
ceea ce a pierdut prin stilul de viaţă actual, sistemului circulator.
agitat.
Informa]ii nutritive
La începutul secolului trecut, chia aurie sau Dozaj: 1 tablet\
Cantitate/doz\
„jaleşul nord-american” era utilizată de
*Necesarul zilnic (%)
indienii din sud-vestul SUA, pentru
proprietăţile sale benefice sănătăţii. Dintre Kcal 5
toate seminţele, cele de chia conţin cel mai Total carbohidra]i <1 g <1%*
mare procent de acizi graşi polinesaturaţi, Vitamina C 50 mg 80%*
acid alfa-linolenic şi linoleic (cca. 83,2%). Calciu 65 mg 6%*
Chia este o sursă importantă de acizi Omega- Amestec de Ginseng
3, antioxidanţi şi fibre vegetale şi conţine mai pulbere (rãdãcinã) 60 mg
multe proteine decât cerealele. Pentru Ginseng oriental †
comparaţie, seminţele de chia au 19-25% (Panax ginseng) 40 mg ! Antioxidant puternic
proteine, grâul are 14%, porumbul 14%, Ginseng siberian †
(Eleutherococcus senticosus) 20 mg ! Sursă valoroasă de proteine
orezul 8,5%, ovăzul 15,3% şi orzul are 9,2%.
Mai mult, spre deosebire de celelalte, proteina Chia (Salvia columbariae), † ! Favorizează creşterea vitalităţii şi
din chia este completă, deoarece aminoacizii pulbere (semin]e) 160 mg
rezistenţei
esenţiali se găsesc într-un raport echilibrat. *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
Este şi un puternic antioxidant. 2.000 Kcal/zi. ! Sprijină funcţia sistemului circulator
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
Ginseng-ul este un tonic legendar, ce-şi
merită denumirea de „rege al tonicelor”. ALTE INGREDIENTE
COD #047
Conţine 11 saponine, drept pentru care este Sorbitol, miere, fosfat tricalcic, gumă arabică,
adaptogen (compus care-şi adaptează efectele acid ascorbic, proteine izolate din soia, celuloză
în funcţie de necesităţile organismului). microcristalină, dioxid de siliciu, acid stearic,
Ginseng-ul este, de asemenea, un antioxidant aromă naturală de lămâie, ascorbil-palmitat,
puternic. ardei iute. Conţine soia.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
31
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Calcium
Calciul este cea mai răspândită substanţă Estimările arată că între 30 şi 50 de milioane de INGREDIENTE
minerală din organism, reprezentând cca. 2% americani prezintă intoleranţă la lactoză. Fosfat dicalcic, acid stearic, croscarmeloză sodică,
din masa corporală. Cea mai mare parte a Aceştia nu pot digera lactoza, o glucidă naturală stearat de magneziu, extract de soia, acid citric,
calciului, 99%, se găseşte în oase şi dinţi, iar găsită în lapte şi produse lactate, drept pentru hidroxipropil metilceluloză, arome naturale.
restul în celulele nervoase, sânge, ţesuturi şi care nu consumă suficiente produse lactate Conţine soia.
fluide. Asociat de mult timp cu creşterea şi pentru a-şi acoperi necesarul de calciu. Pentru cei
rezistenţa oaselor şi dinţilor, calciul este de care nu tolerează lactoza sau nu agreează lactatele, CONŢINUT
asemenea esenţial pentru coagularea sângelui şi suplimentele cu calciu sunt o alternativă. Cel mai 90 tablete
transmiterea impulsurilor nervoase. Calciul este eficace este citratul de calciu, pentru că se dizolvă
necesar pentru muşchi şi pentru eliberarea uşor în stomac şi este absorbit eficient. ADMINISTRARE
hormonilor, inclusiv a insulinei. Conform 3- 4 tablete pe zi.
statisticilor oficiale din SUA, 75% dintre Forever Calcium este o formulă cu conţinut
americani nu consumă cantitatea de calciu ridicat de citrat de calciu, care furnizează
recomandată zilnic. organismului necesarul zilnic recomandat de
calciu, în proporţie de 100%. Doza zilnică de
Calciul este cel mai important mineral care Forever Calcium, cu aromă plăcută de vanilie,
ajută la creşterea rezistenţei oaselor. În special conţine 1.000 mg calciu în asociere cu vitamina
copiii şi adolescenţii au nevoie de un aport D şi magneziu, doi compuşi esenţiali pentru a
corespunzător de calciu în alimentaţie, maximiza absorbţia calciului. Două tablete la
deoarece în această perioadă se depozitează micul dejun şi două la cină constituie o cale
cantitatea maximă de calciu în oase. De aceea, uşoară şi eficientă de aprovizionare a
un aport corespunzător de calciu în această organismului cu calciu, pentru a consolida
perioadă poate preveni problemele osoase de ţesutul osos.
la maturitate, când masa osoasă începe să se
reducă. Aportul suficient de calciu în Informa]ii nutritive
copilărie este important, deoarece vârful de
masă osoasă şi de conţinut de calciu al Dozaj: 4 tablete
scheletului este atins în adolescenţă. Fetele Numãr doze per recipient: 22
! Formulă cu citrat de calciu combinat cu
sunt mai expuse unui risc de fragilizare a Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%) vitamina D şi magneziu
oaselor la maturitate, ce poate duce în unele Kcal 10
cazuri la afecţiuni cu invaliditate. Nivelul ! Uşor de digerat şi absorbit eficient
calciului din oase începe să scadă la adulţii
Total carbohidra]i 2g <1%*
tineri, iar procesul continuă odată cu Fibre vegetale 1g 4% ! Doza zilnică asigură organismului
înaintarea în vârstă, mai ales la femei. Dieta Vitamina D (colecalciferol) 400 UI 100%*
cantitatea de calciu recomandată în
cu un conţinut adecvat de calciu poate să Calciu (citrat de calciu) 1000 mg 100%*
proporţie de 100%
minimalizeze aceste pierderi. O dietă bogată Magneziu (oxid de magneziu) 400 mg 100%
în calciu determină organismul să ardă mai *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
multe lipide şi să reducă stratul de grăsime 2.000 Kcal/zi.
produs de organism. COD #206

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
32
2009
Suplimente alimentare

Forever Vision®
Văzul este de nepreţuit… iar unii consideră că Informa]ii nutritive
este de la sine înţeles să poţi vedea. Ne Dozaj: 2 tablete
completăm permanent dieta cu suplimente Numãr doze per recipient: 30
alimentare care să ne aducă o stare de bine, dar
avem tendinţa de a neglija sănătatea ochilor ca Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
parte a sănătăţii noastre. Vitamina A
(sub formã de beta-caroten) 5.000 UI 100%
Forever Vision este un supliment alimentar ce Vitamina C
conţine extract de afine negre, luteină, (acid ascorbic) 60 mg 100%
zeaxantină, antioxidanţi puternici şi alte Vitamina E
substanţe nutritive. Afinele negre asigură o (succinat de d-alpha tocoferil) 30 UI 100%
bună acuitate vizuală şi ameliorează circulaţia Zinc (citrat de zinc) 15 mg 100%
Cupru (gluconat de cupru) 5 mg 250% ! Conţine extract de afine negre, luteină şi
sanguină la nivelul ochilor. Luteina, un
Extract de afine negre 60 mg * zeaxantină
carotenoid ce se găseşte în numeroase legume
şi fructe, contribuie la protejarea retinei. [standardizat în 25% antocianidine
! Contribuie la menţinerea acuităţii vizuale
Zeaxantina şi astaxantina sunt doi carotenoizi (Vaccinium myrtillus)]
importanţi pentru menţinerea sănătăţii Cisteinã (n-Acetil cisteinã) 50 mg * ! Pentru menţinerea vederii, pentru viitorul
maculei retiniene. Extract de crãi]e (Tagetes erecta) 31 mg * ochilor tăi
Luteinã 5% 30 mg *
Doar 2 tablete de Forever Vision pe zi te vor Zeaxantinã 17% 1 mg *
ajuta să îţi menţii vederea timp îndelungat! O Astaxantinã 2% 10 mg *
(din microalge) COD #235
cale uşoară pentru a vedea limpede şi clar în
viitor, pentru viitorul ochilor tăi! Resveratrol 20% 5 mg *
(Polygonum cuspidatum) rãdãcinã
CONŢINUT *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
60 tablete
ALTE INGREDIENTE
ADMINISTRARE Fosfat dicalcic, celuloză microcristalină,
2 tablete pe zi. croscarmeloză sodică, acid stearic, dioxid de
siliciu.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
33
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Active Probiotic
Microbii sunt microorganisme vii care există în Bifidobacterium Lactis - ajută la scăderea pH- ALTE INGREDIENTE
corpul uman, având un rol bine determinat în ului organismului şi inhibă creşterea bacteriilor Ulei de palmier, gelatină, glicerină, lecitină din
starea generală de sănătate. În timp ce unii nocive. soia, pectină, colorant caramel.
microbi sunt dăunători, cea mai mare parte a Lactobacillus Rhamnosus - ajută la protejarea Conţine soia.
lor sunt benefici pentru organism. Aceste tractului intestinal, astfel încât microorganis-
„bacterii bune” sunt numite „probiotice”. mele nedorite să nu aibă condiţii propice de CONŢINUT
Termenul provine din limba greacă şi înseamnă dezvoltare. 30 capsule perlate
„pentru viaţă”. Forever Living Products Lactobacillus Bulgaricus - ajută la menţinerea
cunoaşte rolul important pe care microbii curăţeniei şi echilibrului intestinului subţire. ADMINISTRARE
benefici îl au pentru sănătatea omului, precum Lactobacillus Plantarum - conservă substanţele 1 capsulă pe zi înghiţită cu apă, pe stomacul gol
şi nevoia de a suplimenta această cantitate prin nutritive esenţiale, vitaminele şi antioxidanţii sau la 2 ore după masă. Capsulele se înghit
intermediul terapiei cu probiotice. Creat pentru pentru a ajuta la contracararea efectelor întregi. A nu se mesteca sau zdrobi.
a promova un sistem digestiv sănătos, Forever substanţelor nocive din hrană.
Active Probiotic, sub forma unor capsule mici,
uşor de înghiţit, ajută la combaterea Forever Active Probiotic este singurul produs de
dezechilibrelor create de hrana neadecvată şi pe piaţă ce conţine 6 tipuri diferite de
stilul dezordonat de viaţă, care pot conduce la o probiotice şi nu necesită refrigerare.
scădere a numărului probioticelor naturale din
organism. Forever Active Probiotic acţionează Este foarte important de precizat că Forever
în principal la nivelul colonului, unde ajută Active Probiotic acţionează sinergic cu gelul
procesul de digestie şi eliberarea substanţelor nostru patentat, Aloe Vera Gel. Aloe acţionează
nutritive în vederea absorbţiei. De asemenea, ca un „prebiotic”, care susţine procesul de
contribuie la procesul de creştere şi dezvoltare, creştere a probioticelor şi le oferă un mediu ideal
prin menţinerea sănătăţii şi echilibrului de acţiune. Aşadar, pentru un sistem digestiv
organismului. sănătos, o absorbţie mai bună a substanţelor
nutritive şi funcţie imunitară întărită, adăugaţi ! Ajută la menţinerea unui sistem digestiv
Întrucât probioticele sunt organisme fragile, Forever Active Probiotic la cura dumneavoastră sănătos
Forever Active Probiotic se bazează pe o zilnică de suplimente alimentare.
tehnologie de încapsulare unică, patentată, care ! Îmbunătăţeşte absorbţia substanţelor
Informa]ii nutritive
le protejează şi apoi eliberează combinaţia unică nutritive şi sprijină funcţia imunitară
de şase tipuri de microbi numai după ce aceştia
Dozaj: 1 capsul\ perlat\ ! Combinaţie unică de 6 varietăţi de
ajung la destinaţia dorită, intestinul gros.
Probioticele din compoziţia produsului Forever Numãr doze per recipient: 30 microbi benefici
Active Probiotic provin din Lactobacillus şi Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
Bifidobacterium genera; varietăţile sunt ! Nu necesită refrigerare
Amestec brevetat Probiotic 1 miliard cfu *
următoarele: L. acidophilus, B. longum Notă: Nu conţine drojdie, grâu, gluten, porumb, produse lactate,
Lactobacillus Acidophilus - inhibă organismele coloranţi şi arome artificiale, conservanţi. Produsul conţine
B. lactis, L. rhamnosus ingrediente naturale, prin urmare variaţiile de culoare sunt normale.
nedorite şi ajută la prevenirea multiplicării şi
colonizării lor. L. bulgaricus, L. plantarum
Bifidobacterium Longum - neutralizează *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. COD #222
bacteriile dăunătoare pentru a ajuta la reducerea
frecvenţei afecţiunilor gastrointestinale.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
34
2009
Suplimente alimentare

®
Forever Active HA
Forever Active HA este o formulă unică ce CONŢINUT
furnizează acid hialuronic cu masă moleculară 60 capsule gelatinoase
mică, cu proprietăţi hidratante şi lubrifiante,
plus ulei de ghimbir şi şofran. Datorită acestei ADMINISTRARE
formule, Forever Active HA este unul dintre 2 capsule gelatinoase pe zi.
cele mai performante suplimente alimentare de
pe piaţă, destinat lubrifierii articulaţiilor şi
Informa]ii nutritive
hidratării pielii.
Dozaj: 2 capsule gelatinoase
Numãr doze per recipient: 30
Acidul hialuronic (AH) este o proteină
specifică pe care organismul uman o produce Cantitate / doz\
pentru a lubrifia şi proteja articulaţiile şi Complex Injuv® de AH (elibereaz\ 9% 80 mg*
! Lubrifiază articulaţiile şi hidratează pielea
muşchii, dar şi pentru a asigura un nivel acid hialuronic cu mas\ molecular\
optim de hidratare cutanată. Pe măsura mic\, ob]inut din hialuronat de sodiu) ! Formulă unică de acid hialuronic cu masă
trecerii anilor, organismul uman produce din Ulei de ghimbir 50 mg* moleculară mică
ce în ce mai puţin AH. Din acest motiv, (Zingiber officinale) (r\d\cin\)
odată cu înaintarea în vârstă, articulaţiile nu {ofran (Curcuma longa) 50 mg* ! Conţine ghimbir şi şofran, benefice
vor mai beneficia de lubrifierea necesară, iar pulbere (r\d\cin\) (95% curcumin\) pentru funcţionarea normală a
pielea va căpăta un aspect aspru şi uscat. Până articulaţiilor
*Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
de curând, AH trebuia administrat injectabil,
deoarece în stare naturală nu se absoarbe pe
ALTE INGREDIENTE
cale digestivă. În prezent, graţie tehnologiei COD #264
Ulei din seminţe de soia, gelatină, glicerină,
Injuv®, AH devine posibil de administrat pe
ceară galbenă de albine, maltodextrină, apă
cale orală. Pe de altă parte, pentru buna
distilată, oxid de zinc, lecitină.
funcţionare a articulaţiilor, chinezii folosesc
Conţine soia.
de secole ghimbirul şi şofranul.

Acidul hialuronic cu masă moleculară mică,


uleiul de ghimbir şi şofranul prezente în
Forever Active HA vor face ca articulaţiile
dvs. să funcţioneze „ca unse”!

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
35
2009
Suplimente alimentare

TM
Forever Pro 6
Informa]ii nutritive
Forever Pro 6 este o combinaţie de şase CONŢINUT
vitamine, minerale şi extracte vegetale, 90 tablete
destinată menţinerii sănătăţii prostatei. Dozaj: 3 tablete
Prostata este o glandă de mărimea unei nuci, Numãr doze per recipient: 30 ADMINISTRARE
localizată sub vezica urinară. În numeroase Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%) 3 tablete pe zi
cazuri s-a dovedit utilă consumarea Vitamina E 30 UI 100%
suplimentelor alimentare de către bărbaţii de (acetat d-alfa tocoferil)
peste 40 de ani, pentru efectul benefic al Seleniu 70 mcg 100%
acestora asupra sănătăţii prostatei. (selenit de sodiu)
Extract de Saw palmetto 250 mg *
Extractele de Saw palmetto şi Pygeum conţin pulbere (fruct)
acizi graşi esenţiali şi steroli care contribuie la Extract de Pygeum 100 mg *
funcţionarea normală a prostatei. Vitamina E, pulbere (scoar]\)
seleniul şi licopina sunt antioxidanţi puternici Beta-sitosterol *
50 mg
care ajută la menţinerea funcţiei normale a fitosterol din [ofr\na[ (semin]e)
prostatei, contracarând la nivel celular efectele *
Licopin\ 10 mg
pe care radicalii liberi le au asupra ţesutului
(din extract de tomate, fruct)
glandular. Beta-sitosterolul contribuie la
menţinerea sănătăţii prostatei, precum şi la *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. ! Supliment alimentar destinat bărbaţilor
menţinerea nivelului colesterolului în limite
ALTE INGREDIENTE ! Conţine licopină, un antioxidant foarte
normale.
Fosfat de calciu, celuloză microcristalină, acid puternic
stearic, stearat de magneziu, croscarmeloză
Prin combinarea acestor ingrediente şi ! Contribuie la menţinerea sănătăţii
sodică, dioxid de siliciu.
reunirea lor sub forma unei tablete uşor de prostatei
administrat, Forever Living Products a creat
unul dintre cele mai puternice suplimente
alimentare existente astăzi în lume destinate COD #263
menţinerii sănătăţii prostatei!

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
36
2009
Suplimente alimentare

TM
Forever Nature's 18
Reuşiţi să consumaţi cele cinci porţii de Forever Nature's 18, tablete masticabile cu gust ALTE INGREDIENTE
legume şi fructe recomandate pentru plăcut, furnizează organismului necesarul zilnic Dextroză, acid malic, acid stearic, dioxid de
consumul zilnic? Conform recomandărilor de antioxidanţi proveniţi din fructe şi legume. siliciu.
Institutului Naţional de Cercetare a Forever Nature's 18 reprezintă modalitatea prin
Cancerului din SUA, orice bărbat, femeie sau care Forever Living se asigură că, indiferent de CONŢINUT
copil ar trebui să consume zilnic minimum provocările unei zile, cele 5 porţii de legume şi 120 tablete (necesare pentru 30 de zile).
cinci porţii de legume şi fructe. Acestea fructe bogate în antioxidanţi sunt mereu la
conţin antioxidanţi puternici ce contribuie la îndemâna voastră. ADMINISTRARE
menţinerea sănătăţii şi stimulează funcţia 2 tablete de 2 ori pe zi.
imunitară, precum şi alte substanţe Informa]ii nutritive
fitochimice ce constituie o sursă importantă Dozaj: 2 tablete
de nutrienţi de care organismul are nevoie. Numãr doze per recipient: 60
Forever Living ştie că bunele intenţii de a Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
avea o alimentaţie echilibrată sunt, de cele Kcal 10
mai multe ori, greu de realizat. Drept urmare, Total carbohidra]i 2g <1%*
dorind să se asigure că voi şi familiile voastre Zaharuri 2g †
vă veţi putea bucura de o alimentaţie Vitamina C 20 mg 33%
sănătoasă, a creat Forever Nature's 18, un (acid ascorbic)
amestec brevetat pe bază de fructe şi legume
indispensabile pentru menţinerea sănătăţii. Amestec brevetat: 1004 mg †
Struguri (Vitis vinifera) (suc), m\r (Malus pumila)
Doar 4 tablete pe zi furnizează cantitatea de (suc), extract de afine [standardizat la 1,5%
antioxidanţi echivalentă cu cea din 5 porţii de antocianidine (Vaccinium corymbosum), fruct], extract
fructe şi legume: struguri, mere, afine, soc, de soc [standardizat la 4% antocianidine (Sambucus
nigra), fruct], extract de meri[or (Vaccinium
merişor, zmeură şi extract din seminţe de
macrocarpon), (fruct), banane (Musa sapientum)
struguri - toate acestea pentru a susţine ! 4 tablete vă oferă o cantitate de
(fruct), extract de struguri [standardizat la 95%
funcţia imunitară, datorită conţinutului bogat proantocianidine (Vitis vinifera), semin]e], rutozid\, antioxidanţi echivalentă cu cea din 5
în antioxidanţi. Rutozida, ce se găseşte în extract de zmeur\ [standardizat la 4% acid elagic porţii de fructe şi legume
portocale, grapefruit, lămâi şi limete, (Rubus chingii), fruct], varz\ (Brassica oleracea
contribuie la funcţionarea normală a capitata) (partea aerian\), morcovi (Daucus carota ! Fructele şi legumele conţin antioxidanţi
articulaţiilor şi la sănătatea sistemului sativa) (r\d\cin\), conopid\ (Brassica oleracea ce contribuie la menţinerea sănătăţii şi la
circulator, iar bananele, datorită conţinutului botrytis) (partea aerian\), ]elin\ (Apium graveolens) susţinerea funcţiei imunitare, precum şi
bogat în potasiu, ajută la menţinerea presiunii (partea aerian\), fasole verde (Phaseolus vulgaris) alte substanţe fitochimice
sanguine la valori normale. Morcovii, varza, (fruct), Kiwi (Actinidia chinensis) (fruct), l\mâi verzi
conopida, ţelina şi fasolea verde conţin (Citrus aurantifolia) (fruct), p\trunjel (Petroselinum
! Tablete masticabile, cu gust delicios,
substanţe fitochimice care ajută organismul să crispum) (frunze [i tulpin\), prune (Prunus
domestica) (fruct), ardei gras (Capsicum annuum)
ideale pentru întreaga familie
lupte împotriva efectelor radicalilor liberi.
Kiwi, prunele, ardeiul gras, dovleceii, (fruct), dovlecei (Cucurbita pepo) (fruct).
pătrunjelul conţin vitamina C şi contribuie la
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de COD #271
buna desfăşurare a digestiei, dar şi la
2.000 Kcal/zi.
menţinerea sănătăţii ochilor.
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
37
2009
Suplimente alimentare

versiunea 4
38
2009
Produse apicole

Forever Living Products oferă o gamă remarcabilă de produse apicole 100% naturale.
Stupii sunt amplasaţi în condiţii ideale de mediu, în regiunile intens deşertice ale Arizonei,
neafectate de pesticide sau poluanţi. Pentru colectarea şi conservarea materiilor prime în
condiţii identice cu cele create de natură se folosesc echipamente de recoltare şi procesare
ultramoderne. Toate produsele apicole oferite de Forever sunt naturale şi au o valoare
nutritivă ridicată, deoarece ajung la dumneavoastră direct din stupi, acolo unde albinele le
prepară de mii de ani.
Produse apicole

®
Forever Bee Honey
Albinele colectează nectarul de la mai multe INGREDIENTE
flori, îl amestecă cu enzimele proprii, iar apoi Miere de albine pură
depozitează mierea astfel obţinută în faguri.
De-a lungul timpului mierea a fost considerată CONŢINUT
un aliment de cea mai bună calitate, o 500 g
adevărată comoară nutriţională. Mierea este un
aliment ideal atât pentru copii, cât şi pentru MOD DE FOLOSIRE
adulţi, fiind uşor asimilabilă. Poate fi consumată ca atare sau ca îndulcitor
natural al alimentelor.

Informa]ii nutritive
Mierea este bogată în ingrediente necesare
menţinerii sănătăţii, precum glucide (glucoză, • Recipient practic, uşor de manevrat, cu
fructoză şi zaharoză), minerale, vitamine, Dozaj: 1 lingur\ (21 g) tentă fumurie pentru a preveni
enzime, proteine şi aminoacizi. Num\r doze per recipient: 24 deteriorarea calităţii nutrienţilor sub
Cantitate / doz\ acţiunea luminii solare
Forever Bee Honey conţine numai Kcal 70
ingrediente naturale, fiind un îndulcitor • Produs bogat în carbohidraţi. De
*Necesarul zilnic (%)
Lipide totale
nutritiv cu gust delicios, cu un conţinut de asemenea, conţine minerale precum
0g 0%
Sodiu
aproximativ 70 de Kcal / lingură. Uşor calciul şi fosforul
0 mg 0%
Total carbohidra]i
asimilabilă, bogată în carbohidraţi şi minerale
precum calciul şi fosforul, Forever Bee Honey 18 g 6%
• Îndulcitor natural, uşor asimilabil
Zaharuri 17 g
Proteine
reprezintă o sursă de energie ce poate fi pusă
rapid la dispoziţia organismului cu orice 0g 0%
ocazie. *Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
2.000 Kcal/zi. COD #207

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
41
2009
Produse apicole

®
Forever Royal Jelly
Lăptişorul de matcă reprezintă secreţia Lăptişorul de matcă oferit în produsul
lactescentă a glandelor faringeale ale albinelor. Forever Royal Jelly este colectat din regiuni
Această secreţie este amestecată cu enzime nepoluate, izolate, intens deşertice, ce
pentru a deveni „super-alimentul” destinat prezintă condiţii ideale de mediu pentru
hrănirii albinelor ce urmează să devină regine. stupi. Imediat după colectarea din stupi,
De fapt, lăptişorul de matcă va fi singura lăptişorul de matcă este răcit rapid până la
hrană a reginelor de-a lungul întregii lor vieţi congelare, pentru a se elimina surplusul de
reproductive, acestea fiind capabile să depună apă fără a afecta vitaminele, mineralele,
până la 3.000 de ouă pe zi timp de 6 ani. enzimele şi co-enzimele din compoziţia sa.
Albinele lucrătoare ce se hrănesc numai cu
miere trăiesc doar 4 - 6 săptămâni. INGREDIENTE
Lăptişor de matcă pulbere 250 mg • Unul dintre cele mai complete
Lăptişorul de matcă conţine vitaminele A, C, alimente
D şi E, fiind, de asemenea, un bogat depozit ALTE INGREDIENTE
natural al complexului de vitamine B. O Sorbitol, fructoză, acid citric, aromă naturală • Uşor absorbabil şi asimilabil
componentă importantă este vitamina B5 de portocale, acid stearic, stearat de
(acidul pantotenic), una dintre cele mai magneziu, dioxid de siliciu. • Nu conţine conservanţi, coloranţi sau
importante substanţe din organism, esenţială aromatizanţi artificiali
în sinteza şi metabolismul proteinelor, CONŢINUT
lipidelor, carbohidraţilor şi anumitor 60 tablete (250 mg fiecare)
hormoni. Lăptişorul de matcă conţine toţi cei
COD #036
opt aminoacizi esenţiali, zece aminoacizi ADMINISTRARE
neesenţiali şi cantităţi importante de minerale 1 tabletă de 2 ori pe zi.
precum calciu, cupru, fier, fosfor, potasiu,
siliciu şi sulf, fiind totodată şi o sursă de acid
Informa]ii nutritive
nucleic.
Dozaj: 1 tablet\
Lăptişorul de matcă are un conţinut foarte Cantitate / doz\
ridicat de proteine. L\pti[or de matc\, pulbere 250 mg*
*Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
42
2009
Produse apicole

®
Forever Bee Pollen
Polenul este „pulberea fertilă” a florilor. metabolismul lipidic. Substanţele nutritive
Albinele îl culeg şi îl duc în stupi, folosindu-l din polenul de albine sunt imediat asimilate
ca hrană. Fără polen nu ar exista plante, şi uşor absorbite de organism. Forever Bee
arbori sau flori; chiar şi noi depindem de el. Pollen poate contribui la buna funcţionare a
sistemelor circulator, digestiv, imunitar şi
Polenul oferit în produsul Forever Bee Pollen nervos.
este extras de albine din florile ce cresc în
regiunile izolate, intens deşertice. Din stupi, INGREDIENTE
polenul este colectat în recipiente speciale din Polen de albine 500 mg
oţel inoxidabil, ce îi asigură prospeţimea şi îi
păstrează nealterate calităţile nutritive. ALTE INGREDIENTE
Forever Bee Pollen este un produs 100% Miere, acid stearic, dioxid de siliciu, lăptişor • Supliment alimentar esenţial
natural, nu conţine conservanţi, coloranţi sau de matcă
aromatizanţi artificiali. • Bogat în vitamine şi minerale
CONŢINUT
Polenul de albine conţine un larg spectru de 100 tablete • Conţine toţi aminoacizii esenţiali
substanţe nutritive care ajută la menţinerea
sănătăţii. Dintre acestea amintim vitaminele ADMINISTRARE • Produs de calitate superioară, obţinut prin
complexului B şi vitamina C care, fiind Se va începe cu ¼ tabletă pe zi, iar apoi se va liofilizare
hidrosolubile, pot fi adminstrate zilnic. mări treptat doza, până la 1 tabletă de 3 ori
Polenul de albine mai conţine vitaminele D, pe zi. Consultaţi medicul înainte de folosirea • Produs obţinut din materie primă
E, K şi beta-caroten (vitamina A), plus acestui produs sau a oricărui alt supliment nepoluată
numeroase minerale, enzime şi co-enzime, alimentar.
acizi graşi de provenienţă vegetală, • Benefic pentru piele
carbohidraţi, proteine, precum şi 22 de Informa]ii nutritive
aminoacizi, inclusiv cei opt aminoacizi Dozaj: 1 tablet\
esenţiali, pe care organismul uman nu îi poate
sintetiza. Cantitate / doz\ COD #026
Polen de albine, granular 500 mg*
Polenul de albine conţine lecitină, care există *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
în mod natural în fiecare celulă şi facilitează

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
43
2009
Produse apicole

®
Forever Bee Propolis
Când vorbim despre albine, ne gândim în vitamine, minerale, enzime, aminoacizi şi o
primul rând la miere şi polen. Mai există, însă, serie de alte microelemente.
şi propolisul, o răşină secretată de arbori, pe
care albinele o colectează şi o metabolizează, INGREDIENTE
folosind-o apoi pentru a etanşeiza stupii. Propolis de albine 500 mg
Etanşeizarea este atât de eficientă, încât
interiorul stupului este mai aseptic decât ALTE INGREDIENTE
majoritatea sălilor de operaţie. Denumirea Miere, proteine izolate din soia, pulbere de
„propolis” provine din limba greacă şi roşcove, dioxid de siliciu, aromă de migdale,
înseamnă „înaintea oraşului”, adică apărarea acid stearic, croscarmeloză sodică, lăptişor de
comunităţii împotriva pericolelor externe. matcă. • Imunostimulator natural
Conţine soia şi migdale.
Propolisul are o istorie de peste 5.000 de ani. • Îmbogăţit cu lăptişor de matcă
Asirienii şi grecii îl utilizau pentru menţinerea CONŢINUT
sănătăţii. Forever Bee Propolis conţine 22 de 60 tablete • Conţine 22 de aminoacizi şi complexul
aminoacizi, complexul vitaminei B şi este vitaminei B
îmbogăţit cu lăptişor de matcă, fiind un ADMINISTRARE
excelent stimulent imunitar natural. 1 tabletă de 2 ori pe zi. Consultaţi medicul
înainte de folosirea acestui produs sau a
oricărui alt supliment alimentar.
COD #027
Propolisul oferit de produsul Forever Bee
Propolis este colectat din regiuni intens
deşertice, nepoluate. Pentru a asigura Informa]ii nutritive
menţinerea purităţii, se folosesc colectoare Dozaj: 1 tablet\
Cantitate / doz\
speciale, brevetate. Forever Bee Propolis este
un produs 100% natural şi nu conţine
Propolis de albine, pulbere 500 mg*
conservanţi sau coloranţi artificiali. Propolisul
este, de asemenea, o formă excelentă de *Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
hrană, plină de substanţe nutritive cum ar fi

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
44
2009
Controlul greut']ii corporale

În prezent, tot mai mulţi oameni sunt conştienţi de necesitatea controlului greutăţii
corporale şi de adoptarea unui stil de viaţă echilibrat. Cum consideraţi că ar trebui să fie
dieta ideală? Ar trebui să fie gustoasă, uşor de respectat, să acopere nevoile energetice ale
organismului şi, bineînţeles, să fie hipocalorică, pentru a nu ne îngrăşa. Veşti bune! Gama
noastră de produse pentru controlul greutăţii corporale vă stă la dispoziţie pentru a reuşi să
eliminaţi excesul de masă corporală şi să arătaţi aşa cum vă doriţi. Forever Lean, Forever
Fast Break Energy Bar, Forever Garcinia Plus, Forever Lite şi Forever Lite Ultra sunt acum
la dispoziţia siluetei dumneavoastră.
Controlul greut']ii corporale

Forever LeanTM
Forever LeanTM conţine două ingrediente (factor de toleranţă la glucoză). Acest lucru este CONŢINUT
revoluţionare ce contribuie la reducerea esenţial pentru funcţionarea normală a 120 capsule
absorbţiei caloriilor din lipide şi carbohidraţi. metabolismului.
Primul dintre aceste ingrediente este extractul ADMINISTRARE
de cactus Opuntia ficus-indica, denumit şi Pentru a maximiza eficacitatea acestui 1 capsulă de 3-4 ori pe zi, cu apă, imediat
smochin indian, nopal sau pară ţepoasă. supliment alimentar este important să aveţi o înainte de mese.
Frunzele acestui cactus sunt bogate în fibre ce dietă sănătoasă şi să practicaţi în mod constant
împiedică absorbţia grăsimilor de către exerciţii fizice. Astfel veţi atinge şi vă veţi
organism. Cercetările au arătat că aceste fibre menţine greutatea corporală la care visaţi.
au o capacitate mult mai mare decât alte
plante de a reduce absorbţia lipidelor. INGREDIENTE
Gelatină, apă, celuloză microcristalină, acid
Cel de-al doilea ingredient din compoziţia stearic, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu.
produsului Forever Lean este o proteină
Informa]ii nutritive
extrasă din boabele de fasole albă. Această
proteină încetineşte absorbţia zaharurilor la
nivelul intestinului subţire prin inhibarea Dozaj: 4 capsule
temporară a activităţii enzimei ce transformă Num\r doze per recipient: 30 ! Contribuie la blocarea absorbţiei caloriilor
zaharurile în amidon. Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
din lipide şi carbohidraţi
Total carbohidra]i 1g <1%* ! Cromul sprijină capacitatea naturală a
Împreună, aceste două ingrediente
Fibre vegetale 1g 4% organismului de a regla nivelul de zahăr
revoluţionare vă pot ajuta să atingeţi greutatea
corporală ideală, blocând absorbţia Crom (triclorur\ de crom) 120 mcg 100% din sânge, pentru o funcţionare normală a
kilocaloriilor din lipide şi carbohidraţi. Extract de smochin indian 1050 mg † metabolismului
(Opuntia ficus-indica) pulbere (frunz\)
Cel de-al treilea ingredient cu eficacitate Extract de boabe de fasole 445 mg † ! Ajută la inhibarea temporară a absorbţiei
ridicată din Forever Lean este triclorura de alb\ (Phaseolus vulgaris), pulbere caloriilor din zaharuri
crom. Cromul este un mineral cu rol foarte
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
important în sprijinirea capacităţii naturale a
2.000 Kcal/zi.
organismului de a regla nivelul de zahăr din COD #289
†Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
sânge, datorită acţiunii sale de co-factor GTF

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
47
2009
Controlul greut']ii corporale

Forever Fast Break®


Informa]ii nutritive
Forever Fast Break Energy Bar, baton ADMINISTRARE
hipocaloric cu gust delicios, ideal substituent A nu se substitui cu batoane Forever Fast Break
al unei mese, conţine minim 50% din Dozaj: 1 baton (57 g) mai mult de două mese pe zi. A treia masă
necesarul zilnic de vitamine şi minerale Cantitate / doz\ trebuie să fie echilibrată nutriţional.
recomandat în SUA, plus aminoacizi, enzime Kcal 230 Kcal din lipide 70
şi fosfor. Fosforul creşte nivelul energetic prin *Necesarul zilnic (%) Batoanele Fast Break pot contribui la controlul
accelerarea metabolismului lipidic şi glucidic, Lipide totale 8g 12% greutăţii corporale dacă vă monitorizaţi numărul
ajutând la refacerea organismului după efort. Lipide saturate 3,5 g 18% de calorii consumate şi urmaţi un program de
Potasiul este important nu numai pentru Lipide hidrogenate 0g exerciţii fizice.
funcţionarea normală a sistemelor Colesterol 0 mg 0%
cardiovascular, nervos şi muscular, ci Sodiu 110 mg 5%
contribuie şi la menţinerea capacităţilor fizice Potasiu 300 mg 9%
Total carbohidra]i 10%
şi intelectuale în condiţii de stres.
30 g
Fibre vegetale 2g 8%
Forever Fast Break Energy Bar, substituentul
Zaharuri 16 g
Proteine
ideal al unei mese pentru persoanele active
aflate mereu pe drum, într-o lume care se
11 g 22%
mişcă din ce în ce mai repede. Vitamina A 50%
Vitamina C 50%
INGREDIENTE Calciu 60%
Unt de arahide, amestec de proteine (proteine Fier 50% ! CONŢINE ALUNE
izolate din soia, cazeinat de calciu, proteine Vitamina E 50%
izolate din lapte, concentrat proteic din zer), Tiaminã 50% ! Asigură 50% din necesarul zilnic de
glazură de roşcove (zahăr nerafinat, ulei de Riboflavinã 50% vitamine şi minerale
palmier parţial hidrogenat, zer pulbere, Niacin\ 50%
! Gustare delicioasă, substituent ideal al
roşcove pulbere, lecitină din soia), sirop de Vitamina B6 50%
unei mese
porumb, fructoză din sirop de porumb, sirop Fola]i 50%
de malţ, fructoză, arahide, fosfat tricalcic, Vitamina B12 50% ! Doar 230 Kcal per baton
fibre din soia, soia, fosfat dipotasic, oxid de Biotinã 50%
magneziu, arome naturale, gel de Aloe vera, Acid pantotenic 50%
miere, bitartrat de colină, acid para- Fosfor 35%
aminobenzoic, acid ascorbic, fumarat feros, Iod 50% COD #267
vitamina E-acetat, oxid de zinc, gluconat de Magneziu 50%
mangan, gluconat de cupru, vitamina A- Zinc 50%
palmitat, pantotenat de calciu, molibden Seleniu 15%
chelatat cu aminoacizi, crom chelatat cu Cupru 50%
aminoacizi, seleniu chelatat cu aminoacizi, Mangan 30%
clorhidrat de piridoxină, riboflavină, Crom 10%
mononitrat de tiamină, acid folic, biotină, Molibden 35%
iodură de potasiu, cianocobalamină.
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
Conţine: arahide, lapte şi soia. 2.000 Kcal/zi.
1 baton mai con]ine: PABA (acid para-aminobenzoic)
75 mg, Colin\ 50 mg.

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
48
2009
Controlul greut']ii corporale

Forever Garcinia Plus®


Forever Garcinia Plus este un supliment ingerată şi conduce la instalarea reflexă a senzaţiei CONŢINUT
alimentar de ultimă generaţie ce conţine de saţietate. Apetitul este diminuat şi, în 70 capsule gelatinoase
anumite ingrediente ce pot contribui la scăderea consecinţă, şi dorinţa de a mai mânca.
în greutate, alături de o dietă adecvată şi un ADMINISTRARE
program moderat de exerciţii fizice. Ingredientul INGREDIENTE 1 capsulă de 3 ori pe zi, preferabil cu 30-60 de
principal este o substanţă naturală extrasă din Extract de Garcinia cambogia, ulei de şofrănaş, minute înainte de mese.
fructul arborelui Garcinia cambogia, originar din gelatină, glicerină, ulei vegetal cu trigliceride de
sudul Asiei, cunoscut şi sub denumirea de catenă medie (MCT sau ulei „subţire”), apă distilată,
“tamarind de Malabar”. Din coaja uscată a ceară de albine, lecitină, extract de roşcove, dioxid de
fructului se obţine acidul hidroxicitric (AHC), a titan, picolinat de crom.
cărui structură chimică este asemănătoare cu cea Conţine soia.
a acidului citric din portocale şi celelalte citrice.
Fructul de garcinia are mărimea unei portocale şi Informa]ii nutritive
aspectul unui dovleac. În sudul Indiei şi în Dozaj: 1 capsul\ gelatinoas\
Thailanda, fructul este folosit de secole în
scopuri culinare şi medicinale. Cantitate / doz\ *Necesarul zilnic (%)
Kcal 5
La sfârşitul anilor '60, specialiştii în chimia Kcal din lipide 5
plantelor au devenit conştienţi de calităţile Lipide totale 0,5 g <1%* ! Conţine AHC, substanţă naturală care
remarcabile ale AHC când au observat că această Lipide hidrogenate 0g
substanţă reduce transformarea carbohidraţilor suprimă pofta de mâncare
Sodiu 5 mg <1%
în grăsimi. În timpul metabolizării alimentelor,
Calciu 95 mg 10% ! AHC inhibă enzimele implicate în
carbohidraţii neutilizaţi ca sursă imediată de
energie sau depozitaţi sub formă de glicogen Fier 0,4 mg 2% transformarea caloriilor în grăsimi
sunt transformaţi în grăsimi la nivelul ficatului. Crom 100 mcg 80%
Extract de Garcinia cambogia, pulbere (coaja ! Un instrument util în controlul greutăţii
AHC intervine prin inhibarea enzimei citrat
liază care transformă caloriile în grăsimi. Ca fructului) 500 mg † corporale
urmare, organismul va „arde” depozitele de Con]ine 250 mg [-] acid hidroxicitric per
grăsimi pentru a-şi asigura nevoile energetice, capsul\ gelatioas\
ceea ce va duce la pierderea în greutate. COD #071
*Necesarul zilnic (%) este stabilit pentru o diet\ de
2.000 Kcal/zi.
Normalizarea nivelului glicogenului hepatic
†Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
informează creierul asupra cantităţii de hrană

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
49
2009
Controlul greut']ii corporale

Alte ingrediente active în


Forever Garcinia Plus®

Un ingredient foarte important din Forever INFORMAŢII SUPLIMENTARE


Garcinia Plus este picolinatul de crom. Alimentaţia
modernă este deficitară în crom. Consumul ! Forever Garcinia Plus este indicat atât
exagerat de dulciuri şi exerciţiile fizice determină persoanelor cu metabolism accentuat, cât şi celor
organismul să folosească mai mult crom decât cu metabolism lent. Nu este necesară adaptarea
primeşte din alimentaţia obişnuită. Trei capsule de dozei în funcţie de înălţime şi greutate corporală.
Forever Garcinia Plus conţin 300 mcg de crom,
! Este un produs sigur, lipsit de toxicitate; nu se
corectând astfel această deficienţă comună. Cromul
recomandă femeilor însărcinate şi celor care
contribuie la metabolizarea zahărului, pentru ca
alăptează.
energia astfel obţinută să fie direct folosită de
organism. Deficitul de crom poate cauza oboseală şi ! Consultaţi medicul înainte de a consuma
producerea de grăsimi în exces. Garcinia, mai ales dacă sunteţi hipertensiv, aveţi
diabet sau suferiţi de afecţiuni cardiace, hepatice
Ceilalţi doi compuşi importanţi din produsul sau renale.
Forever Garcinia Plus sunt trigliceridele cu catenă
medie (TCM) şi uleiul de şofrănaş, numiţi uneori
“grăsimi sănătoase” sau “grăsimi fără grăsime”.
Aceste lipide contribuie la menţinerea flexibilităţii
vaselor sanguine, având un rol important în buna
funcţionare a întregului sistem cardiovascular. Ele
accelerează rata metabolică, de aceea organismul
„arde” acest tip de lipide pentru obţinerea rapidă de
energie. Astfel, Forever Garcinia Plus devine
suplimentul ideal al unui stil de viaţă activ.
Trigliceridele cu catenă medie şi uleiul de şofrănaş
contribuie, de asemenea, la menţinerea sănătăţii
pielii, a părului şi a unghiilor.

versiunea 4
50
2009
Controlul greut']ii corporale

®
Forever Lite
Chocolate Chiffon, Vanilla Delight
Eşti mereu pe drumuri şi nu ai timp să iei INGREDIENTE
masa? Fie că vrei să scapi de kilogramele în Amestec proteic Forever Living (conţine:
exces, să-ţi creşti masa musculară sau pur şi proteine izolate din soia, cazeinat de calciu şi
simplu ai nevoie de energie, alege Forever Lite. zer), fructoză, pulbere de cacao*, gel de
Forever Lite este un cocteil nutritiv de celuloză, gumă de celuloză, roşcove*, lecitină
vitamine, minerale, carbohidraţi şi proteine din soia, fosfat de calciu, oxid de magneziu,
indispensabile activităţilor sportive şi proceselor arome naturale şi artificiale, ulei din seminţe
de creştere şi recuperare. Două cocteiluri asigură de soia, carrageenan, pectină, acid ascorbic,
100% din necesarul zilnic recomandat de fumarat feros, drojdie de bere, gumă de guar,
vitamine şi minerale. Fiecare cocteil conţine 18 acetat de d-alpha tocoferil, niacinamidă, oxid
aminoacizi (inclusiv cei 8 aminoacizi esenţiali), de zinc, pantotenat de calciu, vitamina A
microelemente (fier, seleniu, crom şi iod), fibre palmitat, sulfat de cupru, bromelaină,
vegetale solubile şi insolubile. Pentru protecţia clorhidrat de piridoxină, riboflavină,
organismului faţă de acţiunea radicalilor liberi clorhidrat de tiamină, vitamina D3, acid ! Două cocteiluri asigură 100% din
am adăugat antioxidanţi precum beta- folic, biotină, iodură de potasiu, beta- necesarul zilnic recomandat de vitamine şi
carotenul şi vitaminele A şi E. Totodată, am caroten, crom GTF, seleniu, spirulină, minerale
folosit fructoză, un îndulcitor natural din cianocobalamină.
fructe, în locul zahărului sau aspartamului. Conţine lapte şi soia. ! Substituent sănătos al unei mese
*Numai în Chocolate Chiffon
Forever Lite este disponibil în două variante, cu ! Asigură un aport de proteine şi
gust de ciocolată sau de vanilie. În amestec cu CONŢINUT carbohidraţi în raport echilibrat
lapte degresat, lapte de soia sau suc de fructe, 525 g - aproximativ 21 de doze zilnice per
cutie ! Conţine aproximativ 21 de doze per cutie
Forever Lite poate fi un mod sănătos şi savuros
de a ţine kilogramele sub control. În cazul în ! Nu conţine conservanţi
care folosiţi Forever Lite ca substituent al unei ADMINISTRARE
A se mixa 1 măsură de produs cu 300 ml de
mese, completaţi dieta zilnică cu cel puţin încă
lapte degresat sau suc de fructe. Se va folosi
o masă echilibrată nutriţional, hipocalorică, ce COD #019 (Vanilie)
doar măsura din interiorul cutiei. A se agita
va include fructe şi legume proaspete, cereale COD #021 (Ciocolat')
cutia înainte de fiecare utilizare.
integrale şi proteine uşor asimilabile.

VEZI PE PAGINA URM|TOARE INFORMA}IILE NUTRITIVE

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
51
2009
CHOCOLATE CHIFFON VANILLA DELIGHT
Informa]ii nutritive Informa]ii nutritive
Dozaj: o mãsurã (25 g); Num\r doze per cutie: 21 Dozaj: o mãsurã (25 g); Num\r doze per cutie: 21
Cantitate / doz\ Pulbere Pulbere cu 300 ml lapte degresat Cantitate / doz\ Pulbere Pulbere cu 300 ml lapte degresat
Kcal 90 200 Kcal 90 200
Kcal din lipide 10 10 Kcal din lipide 10 10
DZR (%)** DZR (%)**
Lipide totale 1g* 2% 2% Lipide totale 1g* 2% 2%
Lipide saturate 0 g 0% 0% Lipide saturate 0 g 0% 0%
Lipide hidrogenate 0 g Lipide hidrogenate 0 g
Colesterol 0 mg 0% 0% Colesterol 0 mg 0% 0%
Sodiu 150 mg 6% 12% Sodiu 160 mg 7% 13%
Potasiu 90 mg 3% 17% Potasiu 60 mg 2% 16%
Total carbohidra]i 10 g 3% 8% Total carbohidra]i 10 g 3% 8%
Fibre vegetale 1 g 4% 4% Fibre vegetale 1 g 4% 4%
Zaharuri 8 g Zaharuri 9 g
Proteine 11 g Proteine 11 g
Vitamina A 50% 60% Vitamina A 50% 60%
Vitamina C 50% 50% Vitamina C 50% 50%
Calciu 20% 60% Calciu 20% 60%
Fier 50% 50% Fier 50% 50%
Vitamina D 50% 80% Vitamina D 50% 80%
Vitamina E 50% 50% Vitamina E 50% 50%
Tiamin\ 50% 60% Tiamin\ 50% 60%
Riboflavin\ 50% 90% Riboflavin\ 50% 90%
Niacin\ 50% 50% Niacin\ 50% 50%
Vitamina B6 50% 50% Vitamina B6 50% 50%
Fola]i 50% 50% Fola]i 50% 50%
Vitamina B12 50% 70% Vitamina B12 50% 70%
Biotin\ 50% 50% Biotin\ 50% 50%
Acid pantotenic 50% 60% Acid pantotenic 50% 60%
Fosfor 20% 50% Fosfor 20% 50%
Iod 50% 50% Iod 50% 50%
Magneziu 40% 50% Magneziu 40% 50%
Zinc 50% 50% Zinc 50% 50%
Cupru 50% 50% Cupru 50% 50%
Profil aminoacizi Profil aminoacizi
Izoleucin\ 550 mg † 1210 mg † Izoleucin\ 560 mg † 1220 mg †
Leucin\ 940 mg † 2010 mg † Leucin\ 950 mg † 2020 mg †
Lizin\ 750 mg † 1610 mg † Lizin\ 760 mg † 1630 mg †
Metionin\ 170 mg † 430 mg † Metionin\ 180 mg † 450 mg †
Fenilalanin\ 600 mg † 1130 mg † Fenilalanin\ 600 mg † 1130 mg †
Treonin\ 430 mg † 910 mg † Treonin\ 440 mg † 930 mg †
Triptofan 150 mg † 300 mg † Triptofan 150 mg † 300 mg †
Valin\ 560 mg † 1290 mg † Valin\ 560 mg † 1290 mg †
Alanin\ 460 mg † 840 mg † Alanin\ 460 mg † 840 mg †
Arginin\ 790 mg † 1190 mg † Arginin\ 790 mg † 1190 mg †
Acid aspartic 1270 mg † 2100 mg † Acid aspartic 1290 mg † 2120 mg †
Cistin\ 130 mg † 230 mg † Cistin\ 130 mg † 230 mg †
Acid glutamic 2370 mg † 4650 mg † Acid glutamic 2390 mg † 4680 mg †
Glicin\ 450 mg † 680 mg † Glicin\ 450 mg † 680 mg †
Histidin\ 320 mg † 620 mg † Histidin\ 320 mg † 620 mg †
Prolin\ 740 mg † 1800 mg † Prolin\ 740 mg † 1800 mg †
Serin\ 590 mg † 1190 mg † Serin\ 590 mg † 1190 mg †
Tirozin\ 460 mg † 990 mg † Tirozin\ 460 mg † 990 mg †
*Con]inut raportat la pulbere. 300 ml lapte degresat adaug\ 110 Kcal, 150 mg sodiu, *Con]inut raportat la pulbere. 300 ml lapte degresat adaug\ 110 Kcal, 150 mg
15 g total carbohidra]i (14 g zaharuri) [i 10 g proteine. sodiu, 15 g total carbohidra]i (14 g zaharuri) [i 10 g proteine.
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. † Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
**Doza Zilnic\ Recomandat\ (DZR) (%) este stabilit\ pentru o diet\ de 2.000 Kcal. **Doza Zilnic\ Recomandat\ (DZR) (%) este stabilit\ pentru o diet\ de 2.000 Kcal.
Necesarul zilnic poate varia în func]ie de necesarul de Kcal: Necesarul zilnic poate varia în func]ie de necesarul de Kcal:
Kcal 2.000 2.500 Kcal 2.000 2.500
Lipide totale mai pu]in de 65 g 80 g Lipide totale mai pu]in de 65 g 80 g
Lipide saturate mai pu]in de 20 g 25 g Lipide saturate mai pu]in de 20 g 25 g
Colesterol mai pu]in de 300 mg 300 mg Colesterol mai pu]in de 300 mg 300 mg
Sodiu mai pu]in de 2.400 mg 2.400 mg Sodiu mai pu]in de 2.400 mg 2.400 mg
Potasiu 3.500 mg 3.500 mg Potasiu 3.500 mg 3.500 mg
Total carbohidra]i 300 mg 375 mg Total carbohidra]i 300 mg 375 mg
Fibre vegetale 25 g 30 g Fibre vegetale 25 g 30 g
Proteine 50 g 65 g Proteine 50 g 65 g
Kcal/g Kcal/g
Lipide 9 Carbohidra]i 4 Proteine 4 Lipide 9 Carbohidra]i 4 Proteine 4
Controlul greut']ii corporale

®
Forever Lite UltraTM
Vanilie & Ciocolată
Forever Lite Ultra este completarea perfectă a INGREDIENTE
stilului de viaţă Forever Living. Cu 55% mai Amestec proteic Forever Living (conţine:
multe proteine şi mai puţin de jumătate din proteine din zer, proteine izolate din soia şi
cantitatea de carbohidraţi din Forever Lite, cazeinat de calciu), pulbere de cacao*,
Forever Lite Ultra îmbină o nouă tehnologie fructoză, fosfat dicalcic, arome naturale şi
şi o nouă mentalitate pentru a contribui la artificiale, gumă de guar, fosfat disodic, ulei
menţinerea unui regim şi a unui stil de viaţă din seminţe de soia, fructooligozaharide, acid
sănătos. ascorbic, acetat de d-alpha tocoferil, sucraloză,
biotină, niacinamidă, lecitină din soia, oxid
2 doze de Forever Lite Ultra pe zi, mixate cu de zinc, vitamina A palmitat, pantotenat de
300 ml lapte degresat, asigură în proporţie de calciu, clorură de crom, vitamina D3,
100% necesarul zilnic recomandat de clorhidrat de piridoxină, iodură de potasiu,
vitamine şi minerale aşa cum este prezentat în drojdie de bere, clorhidrat de tiamină, ! Pentru o dietă săracă în carbohidraţi
tabelul cu informaţii nutritive. În plus, riboflavină, spirulină, acid folic,
Forever Lite Ultra conţine 18 aminoacizi cianocobalamină, selenat de sodiu. ! Două cocteiluri asigură 100% din
(esenţiali, neesenţiali, cu lanţuri ramificate). Conţine lapte şi soia. necesarul zilnic recomandat de vitamine şi
Cu Forever Lite Ultra beneficiaţi de cele mai *Numai în Forever Lite Ultra Chocolate minerale
recente descoperiri din domeniul nutriţiei,
CONŢINUT ! Conţine cu 55% mai multe proteine şi
fără a sacrifica plăcerea gustului.
525 g - aproximativ 21 de doze per cutie mai puţin de jumătate din cantitatea de
carbohidraţi din Forever Lite
Forever Lite Ultra, disponibil cu gust de
vanilie sau de ciocolată, este parte integrantă a ADMINISTRARE ! Conţine aproximativ 21 de doze per cutie
programul nutriţional şi de exerciţii fizice A se mixa 1 măsură de produs cu 300 ml de
Clean 9 + Lifestyle 30, prin care veţi putea lapte degresat sau suc de fructe. Se va folosi
prelua controlul asupra greutăţii corporale şi, doar măsura din interiorul cutiei. A se agita
cutia înainte de fiecare utilizare.
COD #237 (Vanilie)
implicit, asupra sănătăţii dumneavoastră.
COD #266 (Ciocolat')

VEZI PE PAGINA URM|TOARE INFORMA}IILE NUTRITIVE

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
53
2009
VANILIE CIOCOLAT|
Informa]ii nutritive Informa]ii nutritive
Dozaj: o mãsurã (25 g); Num\r doze per cutie: 21 Dozaj: o mãsurã (25 g); Num\r doze per cutie: 21
Cantitate / dozã Pulbere Pulbere cu 300 ml lapte degresat Cantitate / dozã Pulbere Pulbere cu 300 ml lapte degresat
Kcal 90 200 Kcal 90 200
Kcal din lipide 10 10 Kcal din lipide 10 10
DZR (%)** DZR (%)**
Lipide totale 1 g* 2% 2% Lipide totale 1 g* 2% 2%
Lipide saturate 0 g 0% 0% Lipide saturate 0 g 0% 0%
Lipide hidrogenate 0 g Lipide hidrogenate 0 g
Colesterol 15 mg 5% 5% Colesterol 15 mg 5% 5%
Sodiu 160 mg 7% 13% Sodiu 150 mg 6% 13%
Potasiu 70 mg 2% 16% Potasiu 150 mg 4% 18%
Total carbohidra]i 4 g 1% 6% Total carbohidra]i 4 g 1% 6%
Fibre vegetale 1 g 4% 4% Fibre vegetale 1 g 4% 4%
Zaharuri 2 g Zaharuri 2 g
Proteine 17 g 34% 54% Proteine 17 g 34% 54%
Vitamina A 40% 50% Vitamina A 40% 50%
Vitamina C 50% 50% Vitamina C 50% 50%
Calciu 20% 55% Calciu 20% 55%
Vitamina D 30% 50% Vitamina D 30% 50%
Vitamina E 50% 50% Vitamina E 50% 50%
Tiamin\ 40% 50% Tiamin\ 40% 50%
Riboflavin\ 15% 50% Riboflavin\ 15% 50%
Niacin\ 50% 50% Niacin\ 50% 50%
Vitamina B6 50% 50% Vitamina B6 50% 50%
Fola]i 50% 50% Fola]i 50% 50%
Vitamina B12 30% 50% Vitamina B12 30% 50%
Biotin\ 50% 50% Biotin\ 50% 50%
Acid pantotenic 40% 50% Acid pantotenic 40% 50%
Fosfor 20% 50% Fosfor 20% 50%
Iod 35% 50% Iod 35% 50%
Zinc 40% 50% Zinc 40% 50%
Seleniu 50% 50% Seleniu 50% 50%
Crom 50% 50% Crom 50% 50%
Profil aminoacizi Profil aminoacizi
Izoleucinã 1038 mg † 1698 mg † Izoleucin\ 983 mg † 1643 mg †
Leucinã 2061 mg † 3131 mg † Leucin\ 1994 mg † 3064 mg †
Lizinã 1816 mg † 2676 mg † Lizin\ 1772 mg † 2632 mg †
Metioninã 386 mg † 646 mg † Metionin\ 373 mg † 633 mg †
Fenilalaninã 620 mg † 1150 mg † Fenilalanin\ 597 mg † 1127 mg †
Treoninã 968 mg † 1448 mg † Treonin\ 898 mg † 1378 mg †
Triptofan 394 mg † 544 mg † Triptofan 393 mg † 543 mg †
Valinã 977 mg † 1707 mg † Valin\ 926 mg † 1656 mg †
Alanin\ 874 mg † 1254 mg † Alanin\ 835 mg † 1215 mg †
Arginin\ 418 mg † 818 mg † Arginin\ 401 mg † 801 mg †
Acid aspartic 1061 mg † 1891 mg † Acid aspartic 876 mg † 1706 mg †
Cistinã 486 mg † 586 mg † Cistin\ 475 mg † 575 mg †
Acid glutamic 1970 mg † 4250 mg † Acid glutamic 2075 mg † 4355 mg †
Glicinã 305 mg † 535 mg † Glicin\ 290 mg † 495 mg †
Histidinã 366 mg † 666 mg † Histidin\ 354 mg † 654 mg †
Prolinã 887 mg † 1947 mg † Prolin\ 832 mg † 1892 mg †
Serinã 664 mg † 1264 mg † Serin\ 606 mg † 1206 mg †
Tirozinã 599 mg † 1129 mg † Tirozin\ 584 mg † 1114 mg †
*Con]inut raportat la pulbere. 300 ml lapte degresat adaug\ 110 Kcal, 150 mg *Con]inut raportat la pulbere. 300 ml lapte degresat adaug\ 110 Kcal, 150 mg
sodiu, 15 g total carbohidra]i (14 g zaharuri) [i 10 g proteine. sodiu, 15 g total carbohidra]i (14 g zaharuri) [i 10 g proteine.
† Necesarul zilnic (%) nu este stabilit. † Necesarul zilnic (%) nu este stabilit.
**Doza Zilnic\ Recomandat\ (DZR) (%) este stabilit\ pentru o diet\ de 2.000 Kcal. **Doza Zilnic\ Recomandat\ (DZR) (%) este stabilit\ pentru o diet\ de 2.000 Kcal.
Necesarul zilnic poate varia în func]ie de necesarul de Kcal: Necesarul zilnic poate varia în func]ie de necesarul de Kcal:
Kcal 2.000 2.500 Kcal 2.000 2.500
Lipide totale mai pu]in de 65 g 80 g Lipide totale mai pu]in de 65 g 80 g
Lipide saturate mai pu]in de 20 g 26 g Lipide saturate mai pu]in de 20 g 25 g
Colesterol mai pu]in de 300 mg 300 mg Colesterol mai pu]in de 300 mg 300 mg
Sodiu mai pu]in de 2.400 mg 2.400 mg Sodiu mai pu]in de 2.400 mg 2.400 mg
Potasiu 3.500 mg 3.500 mg Potasiu 3.500 mg 3.500 mg
Total carbohidra]i 300 mg 375 mg Total carbohidra]i 300 mg 375 mg
Fibre vegetale 25 g 30 g Fibre vegetale 25 g 30 g
Proteine 50 g 65 g Proteine 50 g 65 g
Kcal/g Kcal/g
Lipide 9 Carbohidra]i 4 Proteine 4 Lipide 9 Carbohidra]i 4 Proteine 4
Controlul greut']ii corporale

FOREVER LITE
REŢETE DE SHAKE-URI ŞI COCTEILURI
Peaches n´Berries Orchard Morning
1 măsură Forever Lite Vanilla 1 măsură Forever Lite Vanilla
120 ml Aloe Bits N´Peaches 1 ceaşcă suc de mere
180 ml lapte degresat ½ ceaşcă fructe proaspete de sezon
½ ceaşcă zmeură sau căpşuni congelate 1 ceaşcă iaurt dietetic natural
gheaţă zdrobită 1 linguriţă Forever Bee Honey
A se agita până la omogenizare 1tabletă Forever Bee Pollen zdrobită
gheaţă zdrobită
Oatmeal Delight A se agita până la omogenizare
1 măsură Forever Lite Vanilla
1 lingură Forever Bee Honey sau All-Spiced Up
zahăr brun 1 măsură Forever Lite Chocolate
2 linguri fulgi de ovăz 260 ml lapte rece degresat
½ linguriţă scorţişoară un pic piment
260 ml lapte degresat sau apă ½ banană
A se agita gheaţă zdrobită
A se agita până la omogenizare
Hawaiian Style
1 măsură Forever Lite Vanilla
120 ml Aloe Vera Gel sau Forever Peanut Butter Power Treats
Freedom ½ măsură Forever Lite Chocolate sau Vanilla
120 ml suc de ananas 1 ceaşcă unt natural de arahide
½ ceaşcă ananas proaspăt sau congelat, ½ cană la alegere: - nucă de cocos proaspătă
zmeură, căpşuni sau alte fructe - Müsli sau făină de ovăz
gheaţă zdrobită - stafide
A se agita până la omogenizare Se omogenizează. Pasta se poate
modela în biluţe şi aveţi oricând
Taste of Freedom o gustare la îndemână
1 măsură Forever Lite Vanilla
120 ml Forever Freedom Spicy Double Dutch Chocolate Chill
½ ceaşcă suc de portocale 1 măsură Forever Lite Chocolate
gheaţă zdrobită 250-300 ml lapte degresat fierbinte
A se agita până la omogenizare ½ linguriţă ghimbir
½ linguriţă scorţişoară
½ linguriţă cuişoare
1 capsulă gelatină fără aromă
A se agita până la omogenizare

Produsele din aceast\ categorie nu sunt medicamente, deoarece nu au fost concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic
sau preventiv al unor afec]iuni sau grupe de afec]iuni, de aceea nu fac subiectul evalu\rilor FDA.
Pentru orice problem\ de ordin medical se impune consult efectuat de medic.

versiunea 4
55
2009
Controlul greut']ii corporale

versiunea 4
56
2009
Îngrijirea pielii

Pielea este prima barieră de apărare a organismului, ce se opune agresiunilor zilnice


exercitate de factorii de mediu şi agenţii poluanţi, de aceea merită îngrijire atentă şi
protecţie suplimentară. Aloe vera, remediu natural folosit în mod tradiţional pentru efectul
său calmant şi decongestionant asupra pielii, este un ideal agent de protecţie cutanată.
Forever Living Products a conceput o întreagă gamă de produse unice, care hidratează în
mod natural pielea, oferindu-i substanţele nutritive esenţiale şi vitaminele de care are
nevoie. Aceste produse contribuie la protejarea pielii faţă de efectele nocive ale factorilor de
mediu. Produsele din gama pentru îngrijirea pielii poartă sigla Consiliului Ştiinţific
Internaţional pentru Aloe, instituţie abilitată să certifice calitatea produselor pe bază de
Aloe vera.
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
De-a lungul timpului, numeroase civilizaţii de cea mai bună calitate. Alăturarea acestor NOTĂ: Deşi toate produsele programului Aloe Fleur de
au folosit Aloe vera pentru a întreţine ingrediente de mare specificitate, a agenţilor Jouvence sunt de cea mai bună calitate - conţinând
ingrediente hipoalergenice - se impune testarea lor
sănătatea, frumuseţea şi tinereţea pielii. intens hidratanţi, a emulgatorilor şi a
prealabilă pe o suprafaţă cutanată redusă, ca în cazul
Egiptenii, renumiţi pentru continua lor umectanţilor în cadrul unor formule eficiente oricărui produs nou.
preocupare pentru frumuseţea fizică a condus la realizarea unor produse de
(preocupare întruchipată de Cleopatra), excepţie, care contracarează efectul trecerii
foloseau Aloe vera datorită proprietăţilor sale anilor şi al agresiunilor exercitate de factorii
hidratante, în încercarea de a-şi păstra climatici sau de mediu.
tinereţea fizică. Astăzi, Forever Living
Products reuşeşte să capteze întreaga forţă a Programul preventiv şi reparator Aloe Fleur
plantei vii, păstrându-i intacte calităţile, de Jouvence propune un regim de îngrijire
pentru a ni le oferi într-unul dintre cele mai cotidiană, în scopul menţinerii frumuseţii,
performante programe de îngrijire a tenului. tinereţii, prospeţimii, tonicităţii şi
luminozităţii tenului.
Aloe Fleur de Jouvence („Floarea Tinereţii”)
este unul dintre cele mai eficace programe de Aloe vera a adus întotdeauna pielii numai
înfrumuseţare cu efect reparator create binefaceri. De aceea, a sosit timpul să vă Programul Aloe Fleur de Jouvence include:
vreodată: şase produse minunate, fiecare cu răsfăţaţi tenul cu programul Aloe Fleur de
propriul rol în cadrul unui regim complet de Jouvence de la Forever Living Products! ! Exfoliating Cleanser
îngrijire a tenului. Înţelepciunea desprinsă
din experienţa de veacuri şi principiile MOD DE UTILIZARE ! Rehydrating Toner
ştiinţifice ale dermatologiei moderne au stat • Curăţare - demachiere dimineaţa şi seara
la baza conceperii acestui program, iar cu Exfoliating Cleanser; ! Firming Foundation Lotion
Forever Living Products nu a lăsat loc de • Tonifiere - împrospătare dimineaţa şi seara
compromis, investind substanţial în cercetare cu Rehydrating Toner; ! Recovering Night Creme
pentru realizarea acestor excelente produse. • Aplicarea măştii Facial Contour Mask
Powder preparate cu Aloe Activator, de 2- ! Facial Contour Mask
Colecţia, elegant prezentată într-o trusă
superbă, mai conţine o oglindă, o doză- 3 ori pe săptămână;
! Aloe Activator
mensură şi o pensulă pentru aplicarea măştii. • Aplicarea cremei Recovering Night Creme
Fiecare produs este disponibil şi separat, dar seara; ! Doză-mensură, pensulă aplicatoare,
numai urmând cele şase etape de îngrijire se • Aplicarea emulsiei Firming Foundation
recipient pentru mixare
vor înregistra beneficii maxime. Lotion dimineaţa.
Disponibile individual: Exfoliating Cleanser (#043),
Produsele din trusa Aloe Fleur de Jouvence au IMPORTANT Rehydrating Toner (#042), Firming Foundation Lotion (#044),
fost concepute cu mare grijă, acordându-se o • EVITAŢI CONTACTUL CU OCHII Recovering Night Creme (#046), Facial Contour Mask Powder
deosebită atenţie fiecărei etape de îngrijire • ÎN CAZUL UNOR REACŢII (#045), Aloe Activator (#052)
zilnică a tenului. Compoziţia acestor produse ALERGICE, CLĂTIŢI ZONA CU APĂ
aduce în prim plan gelul stabilizat de Aloe CĂLDUŢĂ
vera, acidul hialuronic (factor natural propriu • A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÂNA COD #041 (Trusă)
celulei), elastina hidrolizată şi colagenul nativ, COPIILOR

versiunea 4
59
2009
Îngrijirea pielii
TEN

Programul Aloe Fleur de Jouvence®


Mod de folosire
Aloe Fleur de Jouvence asigură toate elementele
necesare unui program reparator - revitalizant,
alături de o broşură detaliată cu modul de utilizare
a fiecărui produs.

PASUL 1: PASUL 5:
Cu ajutorul degetelor se aplică Exfoliating Cleanser Masca se va înlătura după înmuierea sa prealabilă
asupra ansamblului faţă-gât-decolteu, cu mişcări cu ajutorul unui prosop moale, umezit cu apă
uşor ascendente şi către în afară. călduţă, urmată de clătirea din abundenţă a feţei,
gâtului şi decolteului.
PASUL 2:
Se înlătură produsul cu ajutorul unui tampon de PASUL 6:
vată, apoi se clăteşte foarte bine faţa cu apă călduţă. Se şterge uşor faţa cu un tampon îmbibat în
loţiunea tonică Rehydrating Toner, până ce acesta
PASUL 3: rămâne perfect curat.
Se omogenizează o doză-mensură de pudră Facial
Contour Mask cu o doză-mensură de Aloe PASUL 7:
Activator, picătură cu picătură, până la obţinerea Dimineaţa, se va aplica cu ajutorul degetelor
consistenţei de emulsie fină. emulsia Firming Foundation Lotion la nivelul
ansamblului faţă-gât-decolteu. După un timp,
PASUL 4: emulsia, excelentă bază de machiaj, va pătrunde
Cu ajutorul pensulei cosmetice incluse în trusă se complet în piele, conferindu-i protecţia necesară.
aplică masca sub forma unei pelicule fine, pe linie
median ascendentă, către în afară, evitând zona PASUL 8:
ochilor, începându-se de la nivelul gâtului şi Seara, la nivelul ansamblului faţă-gât-decolteu se va
urcând progresiv prin “ancorare” în spatele aplica crema Recovering Night Creme, care
urechilor. Se aplică cotonete umede la nivelul declanşează procesul de reînnoire celulară pe
ochilor şi se păstrează un repaus de circa 30 de durata somnului de noapte.
minute.

versiunea 4
60
2009
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
Exfoliating Cleanser
Realizat din ingrediente hipoalergenice, etilhexil palmitat, ulei din seminţe de Jojoba
demachiantul exfoliant Exfoliating Cleanser (Simmondsia Chinensis), trietanolamină,
are o textură fină, non-grasă, hidratantă, carbomer, gumă de xantan, alantoină, acid
neiritantă, cu pH echilibrat. Acţionează rapid ascorbic (vitamina C), dimeticon, EDTA
şi delicat pentru îndepărtarea impurităţilor, disodic, diazolidiniluree, metilparaben,
produselor de make-up şi detritusurilor propilparaben, parfum.
celulare. Exfoliating Cleanser poate fi utilizat
ca parte a programului Aloe Fleur de CONŢINUT
Jouvence sau în cadrul ritualului zilnic de Volum net: 120 ml
îngrijire a tenului. Produsul are un conţinut
echilibrat de ulei de jojoba şi apă, lăsând pe MOD DE UTILIZARE
piele o senzaţie de curăţenie şi prospeţime, Se aplică produsul la nivelul ansamblului faţă-
fără a usca tenul! gât-decolteu prin mişcări circulare uşoare. ! Emulsie demachiantă fină, delicată
Pentru îndepărtarea impurităţilor, produselor
! Ideală pentru demachierea şi curăţarea feţei
INGREDIENTE de make-up sau detritusurilor celulare, tenul se
şi a regiunii perioculare
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe va şterge uşor cu ajutorul unui tampon umezit
Vera), apă demineralizată, poliizobutenă sau al unui şerveţel cosmetic. Epiderma va ! Conţine vitamina C
hidrogenată, alchilbenzoat C12-C15, rămâne curată, fină şi suplă. În continuare se va
glicerilstearat, alcool cetilic, butilenglicol, trece la etapa tonifierii cu Rehydrating Toner, ! Formulă hipoalergenică
cocoamfodiacetat disodic, PEG-100-stearat, numai dacă nu este planificată o altă secvenţă a
dietilhexil adipat, etilhexil stearat, programului facial.
COD #043

versiunea 4
61
2009
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
Facial Contour Mask Powder
Masca-pudră Facial Contour Mask Powder MOD DE UTILIZARE
este o combinaţie unică de ingrediente Pentru prepararea unei măşti destinate utilizării
valoroase, alese pentru calităţile lor de imediate se omogenizează o doză-măsură de
curăţare în profunzime a porilor şi de pudră cu o doză-măsură de Aloe Activator,
hidratare cutanată. Se omogenizează perfect picătură cu picătură, până la obţinerea
cu Aloe Activator pentru a se etala uşor în consistenţei de emulsie fină. Cu ajutorul
strat subţire la nivelul tenului. Albumina şi pensulei cosmetice incluse în trusă se aplică
maltodextrina „redesenează” conturul feţei, masca sub forma unei pelicule fine, pe linie
iar caolinul absoarbe excesul de sebum. median ascendentă, către în afară, evitând zona
Alantoina şi extractul de muşeţel au efect ochilor, începând de la nivelul gâtului şi urcând
hidratant şi de întinerire a tenului. progresiv cu “ancorare” în spatele urechilor. Se
va păstra repaus în poziţie culcată, la 40 de ! Se omogenizează cu Aloe Activator
INGREDIENTE grade faţă de orizontală, pentru circa 30 de
Albumină, maltodextrină, caolin, alantoină, minute (sau mai puţin pentru epidermele ! Curăţă, catifelează şi redă fineţe epidermei
romaniţă, extract din flori de muşeţel, sensibile), nefiind permise mişcări ale
! Conţine extract din flori de muşeţel cu
diazolidiniluree, parfum, colorant D&C roşu musculaturii mimicii. Masca se va îndepărta
efect calmant şi decongestionant asupra
nr. 27 lac de aluminiu. după înmuierea sa prealabilă cu ajutorul unui
epidermelor sensibile
prosop moale, umezit cu apă călduţă, urmată
CONŢINUT de clătirea din abundenţă a feţei, gâtului şi ! Prin adăugarea a jumătate de linguriţă de
Masă netă: 29 g decolteului. miere de albine se obţin rezultate deosebite

NOTĂ: Dacă după aplicarea măştii apar contracţii


musculare sau prurit ocazional, se va apăsa uşor zona
respectivă până la dispariţia acestora, fără a se scărpina
COD #045
sau freca.

versiunea 4
62
2009
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
Aloe Activator®
Aloe Activator conţine gel stabilizat de Aloe prospeţime şi obţinerii efectului astringent,
vera şi alantoină, factor de creştere şi prin ştergere cu un tampon de vată bine
regenerare celulară. Aloe Activator este un îmbibat cu produs.
excelent agent de hidratare în compoziţia
căruia se regăsesc enzime, aminoacizi şi INGREDIENTE
polizaharide. De aceea, constituie fluidul Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
ideal pentru pregătirea măştii Facial Contour Vera), alantoină, metilparaben.
Mask Powder cu efect de curăţare, hidratare şi
refacere. Masca îndepărtează celulele moarte CONŢINUT
şi pune în evidenţă noi straturi celulare, care Volum net: 60 ml (în trusă)
conferă tenului un aspect întinerit şi luminos. Volum net: 120 ml (disponibil separat)
Aloe Activator are un pH echilibrat, uşor acid ! Conţine gel stabilizat de Aloe vera şi
(4,5), fiind potrivit şi pentru aplicare în jurul MOD DE UTILIZARE alantoină
ochilor. Pentru utilizare ca parte integrantă a
programului Aloe Fleur de Jouvence. ! Excepţional agent de curăţare şi hidratare
Deşi Aloe Activator poate fi folosit în scopuri
multiple, el reprezintă componentul principal ! Potrivit pentru aplicare în jurul ochilor
al programului Aloe Fleur de Jouvence.
! Este un agent de curăţare şi un astringent
Devine extrem de eficient în cazul curăţării
eficace
profunde a pielii, redării senzaţiei de

COD #052

versiunea 4
63
2009
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
Rehydrating Toner
Rehydrating Toner, loţiune tonică hidratantă, hidrolizată, extract de lămâie (Citrus medica
fără alcool, ce nu usucă tenul, conţine gel limonum), extract de castravete (Cucumis
stabilizat de Aloe vera, hamamelis, agenţi sativus), extract de coada-calului (Equisetum
hidratanţi şi extracte vegetale tonifiante, arvense), extract din flori de romaniţă
colagen şi alantoină cu rol de refacere. (Anthemis nobilis), extract de rozmarin
(Rosmarinus officinalis), PCA sodic, lactat de
Rehydrating Toner îndepărtează delicat sodiu, trietanolamină, alantoină,
urmele de demachiant, make-up, impurităţi diazolidiniluree, EDTA disodic, metilparaben,
sau resturi celulare, completând etapa mentol, parfum
curăţării-demachierii, recalibrând porii şi
restabilind pH-ul. Elimină orice urmă grasă şi CONŢINUT
orice impuritate, înviorează tenul, Volum net: 118 ml
conferindu-i un aspect proaspăt, catifelat, ! Tonifică şi hidratează tenul
hidratat. Stimulează circulaţia şi favorizează MOD DE UTILIZARE
restabilirea nivelului optim de hidratare. Se şterge uşor faţa cu un tampon de vată ! Formulă fără alcool
îmbibat în loţiune tonică pe o direcţie ! Conţine Aloe vera, hamamelis, extracte
INGREDIENTE ascendentă şi către în afară, evitând contactul
vegetale şi colagen
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe cu ochii, până ce tamponul rămâne perfect
Vera), apă demineralizată, distilat non- curat. Epiderma devine curată, catifelată,
alcoolic de Hamamelis virginiana, hidratată, fără pori evidenţi.
propilenglicol, colagen solubil, elastină COD #042

versiunea 4
64
2009
Îngrijirea pielii
TEN

®
Aloe Fleur de Jouvence
Firming Foundation Lotion
Firming Foundation Lotion, emulsie INGREDIENTE
ultraperformantă destinată îngrijirii tenului, Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
creată special pentru Programul Aloe Fleur de Vera), apă demineralizată, propilenglicol,
Jouvence. Ideală pentru protejarea tenului glicerilstearat, metil-glucet-20, acid stearic,
faţă de acţiunea factorilor de mediu pe gliceret-26, tridecilstearat, PEG-100-stearat,
parcursul zilei. La realizarea acestui produs de hialuronat de sodiu, colagen solubil, elastină
excepţie, ce reduce efectul trecerii anilor şi hidrolizată, PCA sodic, lactat de sodiu,
contribuie la redarea fermităţii, texturii şi tocoferol (vitamina E naturală), scualen,
granulaţiei, s-au împletit cunoştinţele pantenol (provitamina B5), extract din flori de
dermatologilor şi arta cosmetologilor. romaniţă (Anthemis nobilis), retinil palmitat
Rezultatul este o formulă protectoare, ce (vitamina A palmitat), hidroxietilceluloză,
constituie o excelentă bază de machiaj. trietanolamină, carbomer, acid ascorbic ! Emulsie ultraperformantă de îngrijire a
(vitamină C), alcool cetilic, alantoină, tenului
Emulsia conţine gel stabilizat de Aloe vera, diazolidiniluree, EDTA disodic, metilparaben,
agenţi de hidratare, umectare şi refacere, propilparaben, parfum. ! Ideală pentru hidratarea, hrănirea şi redarea
precum şi colagen şi elastină cu rol în fermităţii tenului
menţinerea prelungită a structurii pielii şi a CONŢINUT
! Redă fineţe porilor
aspectului său tânăr. De asemenea, produsul Volum net: 59 ml
conţine un factor de protecţie faţă de efectele ! Excelentă bază de machiaj pentru pleoape
nocive ale factorilor de mediu şi poluanţilor MOD DE UTILIZARE sau pentru întreaga faţă
ce provoacă îmbătrânire cutanată precoce, Se aplică uşor, cu ajutorul degetelor, la nivelul
precum şi vitaminele A, C şi E. ansamblului faţă-gât-decolteu. Numai după ce ! Conţine vitaminele A,C şi E
emulsia va fi complet absorbită de piele se vor
aplica fondul de ten sau alte produse de make-up.
COD #044

versiunea 4
65
2009
Îngrijirea pielii
TEN

Aloe Fleur de Jouvence®


Recovering Night Creme
Recovering Night Creme, parte importantă a INGREDIENTE
programului Aloe Fleur de Jouvence, este un Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
produs ce conţine polizaharide şi agenţi de Vera), apă demineralizată, glicerilstearat, acid
hidratare care formează un film de protecţie stearic, propilenglicol, alchilbenzoat C12-15,
ce se opune pierderii apei din ţesuturi. poliizobutenă hidrogenată, colagen solubil,
Lipidele naturale, precum gliceridele din trietanolamină, PEG-100-stearat, ulei din miez
germeni de grâu, uleiul din miez de sâmbure de sâmbure de caise (Prunus armeniaca),
de caise şi uleiul de jojoba asigură un raport polisorbat-60, hialuronat de sodiu, elastină
echilibrat între grăsimile şi apa din hidrolizată, PCA sodic, lactat de sodiu,
compoziţia produsului. Colagenul solubil şi tocoferol (vitamina E naturală), scualen,
elastina hidrolizată, cu rol în menţinerea propolis, pantenol (provitamină B5), extract
structurii dermice, contribuie la reducerea din flori de romaniţă (Anthemis nobilis),
! Cremă de noapte cu textură onctuoasă,
aspectului ridat, stopând semnele trecerii retinil-palmitat (vitamina A palmitat), glutamat
bogată, fină
anilor. Produsul mai conţine agenţi speciali de glucoză, gliceride din germeni de grâu, acid
de înfrumuseţare, obţinuţi din diverse ascorbic (vitamina C), alcool cetilic, alantoină, ! Conţine vitaminele A, C, E şi provitamina
extracte vegetale şi produse apicole. diazolidiniluree, metilparaben, propilparaben, B5
parfum.
Factorii de hidratare prezenţi în Recovering ! Lipidele din compoziţia sa contribuie la
Night Creme înviorează tenul, conferindu-i CONŢINUT protejarea tenului şi refacerea sa pe durata
un nou look. Produsul, conceput pentru Masă netă: 57 g somnului de noapte
îngrijirea de seară, reface tenul pe durata
nopţii, ca şi când pe chip s-ar ivi... Floarea MOD DE UTILIZARE
Tinereţii: tenul va avea aspect întinerit, Crema se etalează uniform cu ajutorul COD #046
elastic, catifelat şi neted. Onctuoasă, fină, degetelor, în strat subţire, la nivelul feţei şi
crema va reduce vizibil ridurile, redând părţilor antero-laterale ale gâtului.
nivelul de hidratare, supleţea şi elasticitatea
tenului.

versiunea 4
66
2009
Îngrijirea pielii
TEN

R3 Factor®
Contribuie la RETENŢIA apei şi menţinerea Cremele pe bază de acizi din fructe sunt feţei sau oriunde este nevoie. Pentru cele mai
nivelului de hidratare, la RESTABILIREA considerate, în industria de profil, a fi cele mai bune rezultate, R3 Factor se va utiliza atât
elasticităţii şi la REÎNNOIREA aspectului importante produse de îngrijire a pielii ale dimineaţa, cât şi seara. Îngrijirea poate fi
epidermei. Forever R3 Factor Skin Defense acestor ani. Din combinarea AHA şi a gelului continuată cu aplicarea Firming Foundation
Creme conţine gel stabilizat de Aloe vera, stabilizat de Aloe vera a rezultat R3 Factor Skin Lotion sau/şi a unui produs de make-up sau cu
colagen solubil, alfa-hidroxi acizi, vitaminele Defense Creme, prima linie de apărare a Recovering Night Creme seara (se va consulta
A şi E, ingrediente vitale sănătăţii pielii. epidermei faţă de efectele îmbătrânirii, pentru secţiunea Aloe Fleur de Jouvence).
un aspect tânăr al pielii.
Vitamina E este un puternic antioxidant, iar
vitamina A contribuie la menţinerea sănătăţii INGREDIENTE
pielii şi ajută la rezolvarea multor probleme Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
cutanate. Vera), apă demineralizată, butilenglicol,
scualen, metilglucet-20, dimeticon cetilic, ulei
Alfa-hidroxi acizii (AHA) provin din surse din sâmbure de caise (Prunus armeniaca),
vegetale, fiind cunoscuţi şi sub numele de glicerilstearat, poliacrilamidă, izoparafină C13-
acizi din fructe. Acidul glicolic este extras din 14, lauret-7, linoleat de tocoferil, hialuronat de
trestia de zahăr, acidul citric din citrice, acidul sodiu, acetat de tocoferil, acid glicolic, extract
tartric din struguri, acidul malic din mere. din trestie de zahăr (Saccharum officinarum),
Aceşti acizi au acţiune exfoliantă şi elimină extract de lămâie (Citrus medica limonum),
celulele moarte de la suprafaţa pielii prin extract de mere (Pyrus malus), extract de ceai
dizolvarea substanţei intercelulare. Celulele verde (Camellia sinensis), retinil palmitat,
moarte acţionează ca o barieră ce se opune colagen solubil, PEG-100-stearat, acid ascorbic, ! Contribuie la menţinerea sănătăţii,
efectului de hidratare al produselor cosmetice. trietanolamină, diazolidiniluree, metilparaben, structurii şi coloraţiei pielii
În consecinţă, îndepărtarea lor va evidenţia propilparaben, parfum.
celule noi, tinere. ! Reţine apa, Restabileşte elasticitatea şi
CONŢINUT Reînnoieşte aspectul epidermei
Deoarece procesul complet al reînnoirii Masă netă: 56,7g
dermei durează 21-28 zile, acelaşi interval de
timp va fi necesar pentru evidenţierea MOD DE UTILIZARE COD #069
beneficiilor aduse de R3 Factor. Se aplică numai pe epiderma curată, la nivelul

versiunea 4
67
2009
Îngrijirea pielii

®
Forever Alpha-E Factor
Forever Alpha-E Factor, agent de regenerare ! Lecitina - excelent emolient ce ameliorează MOD DE UTILIZARE
cutanată, conţine ingrediente care vă vor supleţea pielii; Se aplică la nivelul feţei sau oriunde este nevoie
înfrumuseţa chipul aşa cum niciun alt produs ! Uleiul din seminţe de limba-mielului - câteva picături cu ajutorul pipetei, după care se
cosmetic nu a făcut-o până acum! furnizează pielii acid gama-linoleic (un acid masează uşor zona. Pentru rezultate maxime,
Hidratarea pielii, strat cu strat, de la suprafaţă gras esenţial) ce contribuie la restabilirea aplicarea va fi urmată de Alluring Eyes, R3
în profunzime, explică efectul de întinerire. nivelului de hidratare; Factor şi Recovering Night Creme sau Firming
! Bisabolol - ingredient natural cu uşoară Foundation Lotion.
Acest fluid emolient cu textură fină este aromă de citrice, ce calmează şi cele mai
îmbogăţit cu vitaminele A, C şi E, ulei din sensibile epiderme;
boabe de limba-mielului şi bisabolol. Forever ! Trigliceridă caprilică / caprică - substanţe
Alpha-E Factor este un fluid antioxidant emoliente naturale din ulei de nucă de cocos,
conceput pentru a combate acţiunea nocivă a hidratează epiderma fără a lăsa urme grase;
radicalilor liberi responsabili de 80% din ! Ulei din seminţe de soia - un agent de
efectele dezastruoase asupra pielii. hidratare cu proprietăţi antioxidante care
Însă ingredientul principal al produsului este îmbunătăţeşte textura pielii.
gelul stabilizat de Aloe vera, cu toate
proprietăţile sale benefice. Acestor ingrediente naturale li se alătură agenţi
de umectare şi emulsifianţi pentru a crea unul
Iată câte ingrediente valoroase există într-un dintre cele mai interesante produse pentru
singur produs: îngrijirea pielii! ! Combinaţie valoroasă de antioxidanţi
! Vitamina E (tocoferol şi acetat de tocoferil)
- “vitamina pielii” cu rol antioxidant, INGREDIENTE ! Ameliorează elasticitatea cutanată
combate acţiunea radicalilor liberi, Trigliceridă caprilică / caprică, ciclometicon,
catifelează şi hidratează epiderma; acetat de tocoferil, retinil palmitat, ascorbil ! Normalizează comportamentul tenurilor
! Vitamina A (retinil palmitat) - antioxidant palmitat, extract de Aloe barbadensis, bisabolol, uscate
puternic, ce ameliorează elasticitatea şi tocoferol, lecitină, ulei din seminţe de limba-
hidratează pielea, reducând scuamele şi mielului (Borago officinalis), ulei din seminţe ! Indicat şi celor mai sensibile tenuri
crustele; de soia (Glycine soja), metilparaben,
! Ideal pentru orice situaţie care impune
! Vitamina C (ascorbil palmitat) - propilparaben, parfum.
aplicarea locală a antioxidanţilor naturali
antioxidant ce ameliorează elasticitatea
pielii şi previne cicatrizarea inestetică a CONŢINUT
leziunilor cutanate; Volum net: 30 ml
COD #187

versiunea 4
68
2009
Îngrijirea pielii

®
Forever Alluring Eyes
Forever Alluring Eyes, cremă revitalizantă elasticitatea pielii, diminuând semnele MOD DE UTILIZARE
pentru conturul ochilor este un produs îmbătrânirii: cearcăne, pungi (edeme) şi Se aplică uniform în jurul ochilor, masând prin
modern creat pentru a diminua cearcănele, riduri; mişcări delicate, circulare, până la completa sa
ridulele şi ridurile. Conţine ingrediente ! Tocoferol - sursă bogată de vitamina E ce absorbţie.
capabile să amelioreze supleţea şi elasticitatea înmoaie, catifelează şi hidratează epiderma.
epidermei delicate, atât de expuse, cum este
cea din jurul ochilor. INGREDIENTE
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
Principalele ingrediente sunt: Vera), apă demineralizată, trigliceridă
! Gel stabilizat de Aloe vera - agent natural caprilică/caprică, esteri de jojoba, glicerină,
de hidratare; glucozid cetearilic, caolin, alcool cetearilic,
! Trigliceridă caprilică/caprică - agent glicerilstearat, PEG-100-stearat, ciclometicon,
emolient natural obţinut din ulei de nucă scualen, dimeticon, PEG-20-
de cocos, hidratează fără a lăsa urme grase; metilglucozostearat, dimeticon copoliol,
! Esteri de jojoba - agenţi emolienţi obţinuţi alchilbenzoat C12-15, hialuronat de sodiu,
din ulei de jojoba, asigură o hidratare bisabolol, PCA sodic, tocoferol (vitamina E
excelentă şi conferă fineţe texturii naturală), dioxid de siliciu hidratat, dioxid de ! Reduce ridurile şi ridulele din jurul ochilor
produsului; titan, acid polihidroxistearic, dioxid de siliciu,
! Glicerină - agent umectant ce contribuie la oxid de aluminiu, gumă de xantan, ! Vitamina E contribuie la refacerea stării
retenţia apei în ţesuturi; fenoxietanol, sorbat de potasiu, benzoat de anterioare a regiunii perioculare
! Scualen - agent emolient, nutritiv şi sodiu, metilparaben, propilparaben, EDTA
! Contribuie la diminuarea pungilor şi
hidratant care nu lasă urme grase, reducând disodic, parfum.
edemelor din jurul ochilor
aspectul ridat şi deshidratarea cutanată;
! Hialuronat de sodiu - unul dintre cei mai CONŢINUT
eficienţi agenţi hidratanţi care, datorită Masă netă: 28,3 g
hidrofiliei sale, ameliorează supleţea şi COD #233

versiunea 4
69
2009
Îngrijirea pielii

®
Forever Aloe Scrub
Forever Aloe Scrub înseamnă mai mult decât jojoba, glicerilstearat, propilenglicol,
curăţarea în profunzime a epidermei. cocoilizetionat sodic, oxid de lauramină, alcool
Datorită compoziţiei sale unice, bazate pe gel cetilic, cocamidopropilbetaină, PEG-100-
stabilizat de Aloe vera şi microsfere solide din stearat, dioxid de siliciu hidratat, lactat de
ulei de jojoba, Aloe Scrub este suficient de sodiu, tocoferol (vitamina E naturală), acid
delicat pentru a putea fi folosit zilnic, dar citric, acid ascorbic (vitamina C),
suficient de „puternic” pentru a permite diazolidiniluree, metilparaben, propilparaben,
exfolierea eficace a celulelor moarte şi parfum, colorant albastru FD&C nr.1.
detritusurilor acumulate în pori. Cele două
ingrediente naturale facilitează procesul de CONŢINUT
reînnoire celulară şi protejează epiderma de Masă netă: 99 g
acţiunea prea agresivă, deshidratantă, a ! Exfoliant natural pentru faţă şi corp
exfoliantelor sintetice, clasice. MOD DE UTILIZARE
Se aplică pe epiderma umezită şi se masează ! Pregăteşte epiderma pentru aplicarea
Forever Aloe Scrub elimină celulele moarte şi uşor, circular, timp de 2-3 minute, evitându-se produselor cu acţiune hidratantă
resturile celulare care astupă porii. Prin regiunea perioculară şi păstrându-se umiditatea
! Acţiune de exfoliere delicată, ce permite
acţiunea sa, tenul tern va căpăta un aspect optimă de lucru, după care se îndepărtează prin
utilizarea zilnică
luminos, radios, “înnoit”. clătire şi se usucă prin tamponare cu un prosop
curat şi moale.
INGREDIENTE
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
COD #238
Vera), apă demineralizată, ulei hidrogenat de

versiunea 4
70
2009
Îngrijirea pielii
TEN

TM
Forever Epiblanc
Mulţi dintre noi visăm să avem pielea netedă, INGREDIENTE
curată. Însă modul actual de viaţă, Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
caracterizat prin activitate intensă şi expunere Vera), apă demineralizată, glicerină, arbutină,
la agresiunea factorilor de mediu, provoacă trietanolamină, ascorbil fosfat de sodiu, extract
deseori apariţia unor imperfecţiuni estetice şi de Rumex occidentalis, hialuronat de sodiu,
pete brune. vitamina E (naturală), gumă de xantan,
carbomer, dimeticon, 1,2-hexanediol, caprilil
Forever Epiblanc, cu formula sa exclusivă, a glicol, EDTA disodic, metilparaben, parfum.
fost conceput special pentru a reda
luminozitatea tenului, a uniformiza textura CONŢINUT
pielii şi a diminua aspectul petelor brune. Masă netă: 28,3 g
Gelul stabilizat de Aloe vera este o bază
excelentă pentru extractele naturale din MOD DE UTILIZARE
plante, precum strugurii-ursului (din care se Se aplică dimineaţa şi seara, strict localizat, pe ! Acţiune delicată de uniformizare a
obţine arbutina) şi Rumex occidentalis, pielea curată, numai în zonele în care se doreşte coloraţiei pielii
precum şi pentru vitamina E naturală, ameliorarea aspectului pătat, după care se aplică
rezultând astfel un produs de excepţie. un produs hidratant. Se recomandă, totodată, ! Redă luminozitate chipului
folosirea produsului Forever Aloe Sunscreen pe
Rezultate maxime se vor obţine prin aplicarea parcursul zilei, pentru protecţie solară. ! Reduce aspectul petelor brune
directă, localizată a gelului Forever Epiblanc
la nivelul petelor brune, imperfecţiunilor PRECAUŢII
estetice sau tulburărilor de coloraţie. Se A se evita contactul cu ochii. În cazul apariţiei
recomandă, concomitent, folosirea pe unor iritaţii, ochii se vor clăti cu apă din COD #236
parcursul zilei a unui produs ecran solar, abundenţă. Dacă iritaţia persistă, se va
precum Forever Aloe Sunscreen. întrerupe folosirea produsului şi se va consulta
medicul.

versiunea 4
71
2009
Îngrijirea pielii
TEN

TM
Forever Marine Mask
După o zi de muncă, plină de activitate, tenul alge, extract de vareh (Macrocystis pyrifera),
va fi mai uscat şi mai lipsit de strălucire. extract de rozmarin (Rosmarinus officinalis),
Indiscutabil, hidratarea intensă şi curăţarea extract de castravete (Cucumis sativus), tocoferol
profundă sunt modalităţile cele mai potrivite (vitamina E naturală), acid ascorbic, retinil
pentru refacerea texturii catifelate şi palmitat, 1,2 - hexanediol, caprilil glicol,
restabilirea nivelului normal de hidratare a metilparaben, parfum.
pielii.
CONŢINUT
Forever Marine Mask asigură concomitent Masă netă: 113 g
curăţarea profundă şi normalizarea texturii
tenului, datorită mineralelor marine din MOD DE UTILIZARE
diferite specii de alge care completează După demachiere/curăţare atent efectuată se va
! Asigură concomitent curăţare şi hidratare
acţiunea intens hidratantă şi curativă, de aplica Forever Marine Mask în strat generos,
profundă
refacere, furnizată de gelul stabilizat de Aloe pentru a acoperi în totalitate faţa, pe o direcţie
vera, mierea de albine şi extractul de ascendentă către exterior şi în afară, evitându-se ! Conţine minerale marine
castravete. Această mască uşor de aplicat regiunea perioculară. După circa 15-20 de
acţionează în profunzimea pielii pentru a minute necesare uscării, masca va fi îndepărtată ! Uşor de aplicat, ideală pentru îngrijirea
revitaliza şi conferi prospeţime tenului. cu apă călduţă, iar faţa se va tampona uşor cu o tenului
ţesătură moale. Pentru obţinerea unor rezultate
Tenul dumneavoastră va fi răsfăţat cu optime, masca se va aplica de minim 2 ori pe
excepţionala calitate a ingredientelor naturale săptămână. COD #234
din Forever Marine Mask!
PRECAUŢII
INGREDIENTE A se evita contactul cu ochii. În cazul apariţiei
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe unor iritaţii, ochii se vor clăti cu apă din
Vera), apă demineralizată, bentonită, glicerină, abundenţă. Dacă iritaţia persistă, se va întrerupe
miere, caolin, hialuronat de sodiu, extract de folosirea produsului şi se va consulta medicul.

versiunea 4
72
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Body Toning Kit


Răsfăţaţi-vă trupul cu setul tonifiant testaţi produsul pe o suprafaţă redusă a pielii
anticelulitic Aloe Body Toning Kit, conceput pentru depistarea eventualelor reacţii alergice.
pentru a vă ajuta să vă remodelaţi silueta, prin
reducerea celulitei şi redobândirea unui tonus SOLICITAŢI CONSULT MEDICAL
ferm. Extractele din plante de origine ÎNAINTE DE ÎMPACHETAREA CU
europeană şi agenţii ce provoacă încălzirea FOLIE. NU PĂSTRAŢI FOLIA DE
locală a ţesuturilor sunt „armele secrete” CELOFAN LA ÎNDEMÂNA COPIILOR.
pentru lupta împotriva aspectului neplăcut al
celulitei. IMPORTANT
Folosiţi Aloe Body Toner şi Aloe Body
Susţinem cu mândrie că rezulatele care se vor Conditioning Creme cu respectarea
obţine cu Aloe Body Toning Kit de la Forever următoarelor indicaţii: Aloe Body Toning Kit include:
vor face ca trupul dumneavoastră să arate ! Spălaţi-vă mâinile imediat după aplicarea
superb! ! Aloe Body Toner
produselor.
! Evitaţi contactul cu ochii. ! Aloe Body Conditioning Creme
INGREDIENTE
! Nu aplicaţi produsele pe faţă, sâni sau în
Pentru informaţii despre lista de ingrediente a
zona genitală. ! Aloe Bath Gelée
produselor Aloe Body Toner şi Aloe Body
Conditioning Creme se vor consulta paginile ! Dacă apar iritaţii sau alte reacţii alergice,
spălaţi imediat zona cu apă din belşug. ! Lufă şi folie de celofan
dedicate din această secţiune.
! Nu aplicaţi pe pielea iritată sau proaspăt
ATENŢIE: A nu se proceda la împachetarea epilată.
cu folie de celofan în timpul sarcinii, după COD #055 (Set)
intervenţii chirurgicale recente, în cazul în PENTRU REZULTATE OPTIME, URMAŢI
care aveţi probleme cardiace, flebitice sau alte ÎNTOCMAI INSTRUCŢIUNILE DE
probleme circulatorii. Înainte de folosire, FOLOSIRE.

versiunea 4
73
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Body Toning Kit


Mod de utilizare
PASUL 1 PASUL 4 Aplicaţi Aloe Body Conditioning
Curăţarea pielii cu Aloe Bath Gelée şi Împachetarea cu folie Creme direct pe piele, pe suprafeţele
lufa Folia se va înfăşura direct pe piele, fără ce nu au fost împachetate sau pe
Experimentaţi plăcerea unei îmbăieri a strânge, printr-o mişcare ascendent- întregul corp ca o cremă de întreţinere,
cu Aloe Bath Gelée - curăţare, centripetă, pe suprafeţele pe care a fost în afara procedurii de împachetare.
exfoliere, revitalizare, masaj şi relaxare. aplicat Aloe Body Toner (pentru Produsul stimulează circulaţia,
Aplicaţi Aloe Bath Gelée pe lufă şi coapse, din antero-lateral-intern către drenează lichidele şi reduce ţesuturile
masaţi pielea uşor; clătiţi apoi cu apă. antero-lateral-extern, pentru braţe din grase. Nu aplicaţi produsul pe pielea
Repetaţi zilnic această procedură antero-lateral-extern către antero- iritată, proaspăt epilată sau imediat
pentru o piele fină, mătăsoasă. lateral-intern). După împachetarea după baie. Nu aplicaţi produsul la
completă a unui segment, folia se trage nivelul feţei, sânilor, zonei genitale sau
PASUL 2 pentru o împachetare mai strânsă, se mucoaselor. Se va evita contactul cu
Tehnica măsurărilor întinde şi se răsuceşte. Dacă strângerea ochii. În cazul apariţiei reacţiilor
Pentru a proba eficacitatea acestui devine neplăcută sau apar iritative se va clăti din abundenţă cu
program se vor efectua două seturi de furnicături/ciupituri, folia se va apă caldă.
măsurători (prima înainte, iar cealaltă perfora. NU SE VOR ÎMPACHETA:
imediat după procedura de tonifiere). FAŢA, GÂTUL, PIEPTUL, UMERII, Mâinile vor fi spălate imediat după
Cu ajutorul unui centimetru de ANTEBRAŢELE, GAMBELE şi aplicare. Tubul va fi bine închis şi nu
croitorie şi al unui marker se vor nota, ZONA GENITALĂ. Se va folosi Aloe va fi lăsat la îndemâna copiilor.
pe piele, repere la nivelul zonelor ce Body Toner numai pentru braţe,
urmează a fi împachetate. Se vor lua 3 abdomen şi coapse. După preferinţă, Recomandări generale:
repere la nivelul braţului, trunchiului un al doilea strat de folie poate fi Frecvenţa procedeului împachetării va
şi coapsei, după care se însumează aplicat peste primul. depinde de obiectivul urmărit: slăbire
cifrele respective şi se notează ca sumă sau ameliorarea tonusului muscular.
iniţială, deoarece prezintă importanţă Împachetarea va dura circa 1 oră, iar Efectul va fi mai puţin evident la
la final. La finalul procedurii se vor poziţia adoptată va fi una relaxată, cu persoanele obeze cu depozite celulitice
efectua măsurătorile exact în aceleaşi picioarele ridicate la un nivel superior vechi (celulita localizată indurată).
zone, conform reperelor iniţiale. corpului. Nu se va depune efort fizic şi Exerciţiile fizice regulate şi o dietă
nu se va dormi. După despachetare, adecvată sunt necesare pentru a obţine
PASUL 3 folia nu va fi refolosită. Se va trece efecte pe termen lung. De asemenea,
Aplicarea Aloe Body Toner apoi la etapa măsurării finale: suma persoanele care prezintă tonus
Înainte de folosire, testaţi produsul pe finală se scade din suma iniţială, iar muscular accentuat nu vor avea
o suprafaţă redusă a pielii pentru diferenţa obţinută reprezintă numărul rezultate spectaculoase.
depistarea eventualelor reacţii alergice. centimetrilor pierduţi. Surplusul de
Există un raport direct proporţional produs rămas pe piele se masează uşor Cele mai evidente rezultate se vor
între efectul de încălzire locală şi şi se lasă să pătrundă liber timp de înregistra în cazul persoanelor care s-
cantitatea de produs aplicată, de aceea patru ore, fără a fi îndepărtat prin au îngrăşat rapid, într-o perioadă
aplicarea unui strat mai gros permite spălare. scurtă de timp sau la cele care şi-au
un efect de încălzire mai puternic, iar pierdut tonusul muscular. Procedura
la nivelul unor zone grosimea stratului PASUL 5 de împachetare poate fi urmată de
poate varia, în funcţie de necesităţi. Aplicarea Aloe Body Conditioning două-trei ori în prima săptămână, apoi
Creme mai rar, în funcţie de obiectivul
Această cremă densă se aplică, după urmărit.
împachetare, pe întregul corp sau
poate fi folosită, în afara procedurii, ca Senzaţia de sete apărută după
o cremă de întreţinere. Aloe Body împachetare este normală şi se
Toner şi Aloe Body Conditioning datorează eliminării apei prin
Creme, însoţite de o dietă transpiraţie. Se recomandă creşterea
corespunzătoare şi exerciţii fizice, ajută cantităţii de apă consumate pentru
la reducerea stratului celulitic. accelerarea metabolismului şi a
eliminării apei şi grăsimilor.

versiunea 4
74
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Vera Gelly


În trecut, Aloe vera era întrebuinţată pentru În dulăpiorul din baie, în trusa de prim-ajutor,
tratarea leziunilor cutanate minore. În multe în bucătărie, în tabără, Aloe Vera Gelly este util
gospodării, planta crescută în ghiveci era oriunde, fiind companionul ideal al pielii care
folosită ca prim-ajutor pentru arsuri. De are nevoie de îngrijire atentă.
aceea, în esenţă identic cu sucul obţinut
direct din frunza de aloe, gelul nostru INGREDIENTE
stabilizat de Aloe vera lubrifiază şi cele mai Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
sensibile epiderme. Aloe Vera Gelly, gel Vera), apă demineralizată, glicerină,
translucid ce conţine agenţi de hidratare şi trietanolamină, carbomer, tocoferol (vitamina
umectare, a fost special creat pentru aplicare E naturală), alantoină, acid ascorbic,
topică în regiunea care necesită calmarea diazolidiniluree, EDTA disodic, metilparaben.
rapidă a unor iritaţii, şi reface hidratarea şi ! Calmează rapid leziunile cutanate minore
catifelarea iniţială. Aloe Vera Gelly pătrunde CONŢINUT
rapid în piele şi nu pătează hainele. Volum net: 118 ml ! Nu pătează hainele

! Necesar în orice trusă de prim-ajutor


Aloe Vera Gelly calmează leziunile cutanate MOD DE UTILIZARE
minore. De asemenea, poate fi aplicat pe piele Se va aplica o cantitate suficientă de Aloe Vera
înaintea tratamentelor ultrasonice sau după Gelly, numai pe pielea corect curăţată în
electroliză. Hair-styliştii folosesc produsul prealabil. La nevoie, se va repeta aplicarea. COD #061
pentru protecţia scalpului înainte de vopsiri şi
ondulaţii permanente.

versiunea 4
75
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Propolis Creme


Cine altcineva decât Forever Living Products INGREDIENTE
ar fi putut realiza un produs atât de hidratant, Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
atât de original, precum Aloe Propolis Vera), glicerilstearat, propilenglicol, alcool
Creme? Din experienţa conferită de poziţia de cetilic, PEG-100 stearat, lanolină, sorbitol,
lider mondial în Aloe vera şi produse apicole dietilhexiladipat, etilhexil stearat, etilhexil
a rezultat Aloe Propolis Creme, unul dintre palmitat, alantoină, extract de propolis,
cele mai cunoscute produse ale noastre de lanolinalcool, dimeticon, tocoferol (vitamina E
îngrijire a pielii. naturală), betacaroten (provitamina A), extract
din flori de muşeţel, trietanolamină, acid
Excelent produs hidratant şi de refacere, Aloe ascorbic, EDTA disodic, diazolidiniluree,
Propolis Creme este o combinaţie a gelului metilparaben, propilparaben, parfum.
stabilizat de Aloe vera cu propolis şi alte
ingrediente recunoscute pentru contribuţia CONŢINUT ! Conferă catifelare pielii
lor la menţinerea sănătăţii pielii. Masă netă: 113 g
Muşeţelul, una dintre cele mai cunoscute ! Excelentă hidratare cutanată
plante utilizate la îngrijirea pielii, se află, de MOD DE UTILIZARE
! Îmbină calităţile plantei Aloe vera cu cele
asemenea, în acest produs. Vitaminele A şi E, A se folosi ori de câte ori este nevoie.
ale propolisului
recunoscute pentru efectul de hidratare-
refacere cutanată, completează formula.

Aloe Propolis Creme menţine sănătatea pielii, COD #051


tonicitatea şi textura sa adecvată!

versiunea 4
76
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Lotion
Unul dintre produsele reprezentative ale acid stearic, gliceril-stearat, trietanolamină,
Forever Living Products, Aloe Lotion este o alcool cetilic, ulei din miez de sâmbure de caise
emulsie excelentă, cu multiple întrebuinţări. (Prunus armeniaca), vaselină, lanolină, ulei din
Conţine ulei de jojoba şi vitamina E pentru seminţe de jojoba (Simmondsia chinensis),
hidratarea şi catifelarea pielii. Colagenul şi colagen solubil, elastină hidrolizată, tocoferol
elastina sunt adăugate formulei pentru a (vitamina E naturală), acid oleic, stearil-stearat,
menţine epiderma netedă şi suplă. Este dietilhexiladipat, etilhexilstearat,
alegerea ideală pentru tenurile uscate, etilhexilpalmitat, PEG-100 stearat, hialuronat
congestionate, expuse intemperiilor. de sodiu, PCA sodic, extract din flori de
romaniţă (Anthemis nobilis), alantoină,
Delicat parfumată, Aloe Lotion asigură o lanolinalcool, acid ascorbic, diazolidiniluree,
hidratare de lungă durată şi restabileşte rapid metilparaben, propilparaben, parfum. ! Emulsie hidratantă pentru faţă şi corp
pH-ul cutanat precar al epidermelor sensibile,
pentru a le menţine moliciunea şi supleţea. CONŢINUT ! Excelentă hidratare după expunerea la
Formula sa, realizată cu ajutorul tehnologiilor Volum net: 118 ml soare
de ultimă oră din domeniul îngrijirii pielii, va
! Cremă de mâini
face ca Aloe Lotion să aibă efecte excepţionale MOD DE UTILIZARE
la nivelul tenului sau corpului. Se va aplica pe epiderma curată, oriunde este ! Textură mai fină decât a emulsiei Aloe
nevoie. Cele mai bune rezultate se vor obţine Moisturizing Lotion
INGREDIENTE prin masare uşoară până la pătrunderea
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe completă în piele. Se va repeta aplicarea, dacă ! Catifelare intensă
Vera), apă demineralizată, propilenglicol, este cazul.

COD #062

versiunea 4
77
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Moisturizing Lotion


Capriciile vremii, vântul, factorii poluanţi îşi Vera), apă demineralizată, alchil-benzoat C12-
lasă zi de zi amprenta asupra pielii. De acum, 15, acid stearic, glicerilstearat, poliizobutenă
veţi putea combate aceste efecte cu excelenta hidrogenată, metilglucet-20, sorbitol, ulei din
emulsie Aloe Moisturizing Lotion. miez de sâmbure de caise (Prunus armeniaca),
polisorbat-60, trietanolamină, alcool cetilic,
Această emulsie unică are proprietăţi colagen solubil, elastină hidrolizată, ulei din
umectante şi hidratante excepţionale. seminţe de jojoba (Simmondsia chinensis),
Conţine colagen şi elastină pentru menţinerea tocoferol (vitamina E naturală), hialuronat de
aspectului neted, moale şi suplu al pielii, sodiu, PCA sodic, extract din flori de romaniţă
contribuind la păstrarea unui pH echilibrat. (Anthemis nobilis), alantoină, dimeticon,
Cu o consistenţă mai densă decât Aloe PEG-100 stearat, acid ascorbic, diazolidinil
Lotion, Aloe Moisturizing Lotion este ideală uree, metilparaben, propilparaben, parfum.
pentru refacerea hidratării cutanate şi redă ! Emulsie hidratantă pentru faţă şi corp
pielii aspectul moale, mătăsos. Aloe CONŢINUT
! Excelentă “cremă de mâini”
Moisturizing Lotion este excelentă pentru Volum net: 118 ml
îngrijirea feţei, mâinilor şi corpului, ! Textură onctuoasă
contribuind la contracararea efectelor poluării MOD DE UTILIZARE
şi agresiunii factorilor de mediu. Aplicarea Se aplică la nivelul feţei, mâinilor sau corpului
machiajului se poate realiza numai după prin mişcări uşoare de masaj, până la completa
absorbţia completă a emulsiei. sa absorbţie. COD #063

INGREDIENTE
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe

versiunea 4
78
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Heat Lotion


La sfârşitul unei zile lungi, istovitoare, un INGREDIENTE
masaj calmant este totdeauna binevenit. Nu- Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
ţi mai întinde muşchii decât pentru a pune Vera), apă demineralizată, salicilat de metil,
mâna pe tubul de Aloe Heat Lotion! glicerilstearat, propilenglicol, alcool cetilic,
mentol, trietanolamină, ulei din frunze de
Această emulsie cu efect emolient conţine eucalipt (Eucalyptus globulus), ulei din miez de
agenţi cu puternic efect de încălzire locală, ce sâmbure de caise (Prunus armeniaca), vaselină,
o recomandă drept produsul ideal pentru ulei din seminţe de susan (Sesamum indicum),
masaj în cazul suprasolicitării musculare, lanolină, ulei din seminţe de jojoba
oboselii sau durerilor musculare. Aloe Heat (Simmonsia chinensis), acid oleic, PEG-100-
Lotion posedă un pH echilibrat şi are acţiune stearat, carbomer, alantoină, lanolinalcool, acid
lubrifiantă, fiind special realizată pentru ascorbic, diazolidiniluree, metilparaben,
masaje cât mai relaxante. Capacitatea de propilparaben. ! Emulsie ideală pentru masaj
penetrare în profunzime a gelului stabilizat de ! Calmează durerea musculară apărută după
Aloe vera va contribui la îndepărtarea rapidă a CONŢINUT
efectuarea exerciţiilor fizice sau
durerii apărute ca urmare a tensiunilor Volum net: 118 ml
antrenamentelor intense
musculare. Aloe Heat Lotion este foarte
recomandată după efectuarea exerciţiilor MOD DE UTILIZARE ! Recomandată şi pentru copii
fizice sau antrenamentelor intense. Se aplică o cantitate suficientă de produs şi se
masează locul dureros până la completa sa
absorbţie în piele. Se va evita contactul cu
ochii. În cazul contactului accidental, direct, COD #064
ochii se vor clăti cu apă câteva minute.

versiunea 4
79
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Sunscreen
Totul pare mai frumos când soarele INGREDIENTE ACTIVE
străluceşte, dar proverbul spune: “Ce-i mult Octil metoxicinamat, octil salicilat,
nu-i bun!”. Din cauza pericolului oxibenzonă, oxid de zinc.
supraexpunerii la soare, se impune folosirea
produselor de cea mai bună calitate pentru a INGREDIENTE
preîntâmpina eficient efectele nocive ale Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
radiaţiilor UV. Vera), apă demineralizată, dimeticon,
polisorbat 80, alchilbenzoat C12-15,
Forever Aloe Sunscreen este unul dintre hidroxietil acrilat / sodiu acrilodimetil taurat
acestea! Ingredientele naturale şi ultimele copolimer, scualen, gliceril stearat, alcool
descoperiri ştiinţifice se întâlnesc pentru a cetilic, glicerină, polisorbat 60, VP/eicosen
crea un filtru solar ultra-eficient, ce copolimer, PEG-100 stearat, diazolidiniluree, ! SPF ridicat pentru protecţie optimă
catifelează, hidratează şi protejează pielea metilparaben, propilparaben, gumă de
împotriva radiaţiilor solare. Cu factor de xantan, parfum, acetat de tocoferil. ! Formulă rezistentă la apă, eficientă chiar şi
protecţie solară (SPF) 30, Forever Aloe după 40 de minute de activitate acvatică
Sunscreen blochează atât radiaţiile ultraviolete CONŢINUT
! Hidratează pielea, prelungind efectul
de tip A, cât şi pe cele de tip B. Conţine gel Volum net: 118 ml
bronzării
stabilizat de Aloe vera, agenţi de hidratare şi
umectare, ce îi conferă o consistenţă fină, MOD DE UTILIZARE ! Produs sigur, cu acţiune delicată,
uşoară, şi menţin nivelul optim al hidratării Se aplică pe toată suprafaţa expusă la soare, cu recomandat şi pentru copii
cutanate. 15-30 de minute înainte de începerea expunerii
şi se va reaplica dacă apare uscăciunea pielii sau
după 40 de minute de activitate acvatică. COD #199

versiunea 4
80
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Informaţii utile despre


radiaţiile solare şi bronzare

! Luaţi toate măsurile necesare pentru a evita toate tipurile de cancer cutanat sunt provocate
arsurile solare, în special la copii. de soare, fiind împărţite în două categorii:
! Evitaţi expunerea la soare a pielii neprotejate, tumorile non-melanocitare, rareori fatale,
mai ales între orele 10 - 14, cea mai călduroasă reprezintă 5% din totalul cazurilor de tumori
parte a zilei. maligne şi afectează preponderent persoanele în
vârstă; melanoamele maligne apar la grupe de
! Dacă este posibil, alegeţi zonele cu umbră, însă
vârstă mult mai tinere şi reprezintă aproape 10%
nu uitaţi că arsurile solare pot surveni chiar şi în
din cazurile de cancer la grupa de vârsta 20-39
locurile ferite de acţiunea directă a soarelui.
de ani. Acest procent s-a dublat în ultimii 15
! Arsuri solare pot apărea şi în timp ce vă aflaţi în
ani, în prezent înregistrându-se o rată a
apă, datorită reflexiei razelor solare la suprafaţa
deceselor de 1:25, în cadrul acestei grupe. Prin
acesteia. Acest fapt este valabil şi în cazul zăpezii
măsuri de protejare a pielii faţă de acţiunea
sau al nisipului.
nocivă a radiaţiilor solare se poate reduce
! Acoperirea capului cu pălării sau şepci reduce semnificativ această statistică.
expunerea solară la nivelul capului, feţei şi
gâtului. ! Lumina solară conţine două tipuri de radiaţii
! Acoperiţi pielea expusă cu îmbrăcăminte uşoară, UV, numite UVA şi UVB. Ambele tipuri
cum ar fi bluzele cu mânecă lungă. provoacă modificări cutanate, însă între acestea
există mari diferenţe. Reţineţi: A (Aging)
! Folosiţi ochelari de soare care exclud atât
înseamnă îmbătrânire cutanată, iar B (Burning)
expunerea solară directă, cât şi pe cea periferică a
înseamnă arsură. UVA pătrund în straturile
ochilor.
profunde ale pielii, provocând deshidratare
! Pe pielea expusă aplicaţi creme cu SPF ridicat cutanată, apariţia ridurilor, pierderea elasticităţii
(minim 15). Aplicaţi crema cu generozitate şi şi hiperpigmentare (pete brune). UVB produc
reaplicaţi frecvent. leziuni la suprafaţa pielii, de la înroşiri (eritem
! Folosirea anumitor medicamente, substanţe sau actinic), până la vezicule cu lichid.
a unor produse cosmetice vă poate micşora
rezistenţa la expunere solară. ! Factorul de protecţie solară (SPF) al cremelor
sau loţiunilor indică gradul protecţiei conferite
de produsul respectiv împotriva efectelor
expunerilor prelungite la soare. Acesta reprezintă
DE ŞTIUT DESPRE PROTECŢIA SOLARĂ
valoarea fracţiei dintre cantitatea de UV necesară
! Fără lumina soarelui nu poate exista viaţă, iar pentru apariţia eritemului pe pielea protejată şi
majoritatea efectelor sale sunt binefăcătoare. cantitatea de UV necesară pentru apariţia
Totuşi, există o componentă a luminii solare, aceluiaşi eritem pe pielea neprotejată. În
invizibilă pentru om, numită radiaţie consecinţă, cu cât valoarea SPF este mai mare,
ultravioletă sau radiaţie UV. Obiceiul de a sta la cu atât perioada de expunere la soare va putea fi
soare în regiunile calde, în care bronzarea este prelungită fără riscuri majore. Totuşi, chiar şi
posibilă, creşte semnificativ riscul apariţiei atunci când folosiţi o bună protecţie solară, nu
cancerului cutanat. Cercetările arată că aproape abuzaţi de expunerea la soare.

versiunea 4
81
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Sunless Tanning Lotion


Emulsia autobronzantă Aloe Sunless Tanning MOD DE UTILIZARE
Lotion, pe bază de gel stabilizat de Aloe vera, Pentru rezultate optime se recomandă folosirea
permite obţinerea unui bronz superb pe toată Aloe Sunless Tanning Lotion după baie sau
durata anului, fără riscul expunerii la acţiunea duş. Aplicaţi în strat subţire, fără a insista
nocivă a radiaţiilor ultraviolete. Cu cât este asupra coatelor, genunchilor sau gleznelor.
aplicată mai des, cu atât nuanţa bronzului Repetaţi aplicarea după 4-5 ore, până la
obţinut este mai intensă. După obţinerea atingerea nuanţei dorite. După aplicare,
intensităţii dorite a culorii, frecvenţa aplicării mâinile trebuie spălate cu apă din abundenţă.
poate să scadă. Până la uscarea perfectă, se va evita contactul cu
hainele sau piesele de mobilier. Pentru
Formula sa specială răsfaţă pielea, datorită întreţinerea culorii, reaplicaţi produsul zilnic
proprietăţilor intens hidratante ale gelului de sau o dată la două zile. (Notă: emulsia
aloe, şi îi conferă un aspect catifelat şi un autobronzantă NU asigură protecţie solară.) ! Nu pătează pielea
bronz de culoare naturală, sănătoasă,
indiferent de anotimp. SFATURI PENTRU APLICARE ! Nu degajă miros neplăcut
Pentru obţinerea unui bronz uniform, cu
INGREDIENTE nuanţe superbe, este necesară exfolierea ! Conţine Aloe vera, pentru hidratare
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe prealabilă a pielii, urmată de hidratare suplimentară
Vera), apă demineralizată, dihidroxiacetonă, corespunzătoare cu una dintre emulsiile
! Prin aplicări repetate se obţine un bronz
glicerină, metilglucet-20, alchilbenzoat C12- prezentate anterior. Emulsia autobronzantă se
15, ulei din seminţe de floarea-soarelui va aplica după 15 minute, pentru a nu exista mai intens
(Helianthus annuus), ciclometicon, interferenţe între agenţii autobronzanţi şi
etoxidiglicol, dimeticon copoliol, alcool crema hidratantă.
cetilic, glicerilstearat, PEG-75 stearat, cetet- COD #239
20, stearet-20, polisorbat-60, gumă de Emulsia autobronzantă pătrunde în piele după
xantan, metilparaben, diazolidiniluree, 20 de minute.
propilparaben, EDTA disodic, parfum.
Dacă aplicarea produsului se realizează direct,
CONŢINUT cu mâinile libere, acestea vor fi atent spălate
Volum net: 118 ml imediat după aplicare sau vor fi frecate cu suc
proaspăt de lămâie.

versiunea 4
82
2009
Îngrijirea pielii
CORP

®
Aloe First
Aloe First, un produs care nu trebuie să la protejarea firelor de păr faţă de acţiunea
lipsească din nicio trusă de prim-ajutor. deshidratantă a acestor preparate. Aloe First
Formula sa exclusivă asigură calmarea rapidă a constituie un excelent produs pentru calmarea
leziunilor cutanate sau iritaţiilor minore. epidermei după epilarea cu ceară.
Conţine gel stabilizat de Aloe vera, propolis,
alantoină şi un complex exclusiv obţinut din INGREDIENTE
11 extracte din plante: Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
! Propolisul intensifică efectul calmant şi Vera), apă demineralizată, alantoină, glicerină,
protector al gelului stabilizat de Aloe vera. tocoferol (vitamina E naturală), propolis, extract
! Alantoina, un ingredient de provenienţă din flori de gălbenele (Calendula officinalis),
vegetală care există şi în aloe, protejează extract de coada şoricelului (Achillea
pielea. millefolium), extract din flori şi frunze de
! Formula este completată cu cele 11 extracte cimbru (Thymus vulgaris), extract din flori de ! Indispensabil oricărei truse de prim-ajutor
din plante atent selecţionate, renumite romaniţă (Anthemis nobilis), extract din tulpină
pentru efectele lor binefăcătoare. şi rădăcină de păpădie (Taraxacum officinale), ! Ideal pentru iritaţii sau leziuni cutanate
extract din frunze de eucalipt (Eucalyptus minore
Combinaţia dintre gelul stabilizat de Aloe vera globulus), extract din flori de pasiflora (Passiflora
şi extractele vegetale conferă produsului edulis), extract din frunze de salvie (Salvia ! Asigură protejarea părului faţă de acţiunea
proprietăţi calmante, decongestionante. pH- ul officinalis), extract din rădăcină de ghimbir factorilor de mediu
său echilibrat şi prezentarea sub formă de spray (Zingiber officinale), extract de limba mielului
permit şi îngrijirea celor mai sensibile (Borago officinalis), extract din lemn de santal ! Etapă premergătoare aplicării soluţiilor
epiderme. Aloe First a fost creat ca o primă (Santalum album), polisorbat 20, citrat de sodiu, pentru obţinerea ondulaţiilor permanente
măsură de tratare în cazul leziunilor minore, a diazolidinuree, metilparaben.
zgârieturilor, juliturilor, arsurilor sau a ! Calmarea epidermei după epilări cu ceară
eritemului solar. CONŢINUT
Volum net: 473 ml
Aloe First poate fi întrebuinţat, de asemenea, COD #040
pentru a proteja părul împotriva acţiunii MOD DE UTILIZARE
nocive a factorilor de mediu sau înainte de Se va aplica la locul leziunii, după îndepărtarea
aplicarea soluţiilor pentru obţinerea eventualelor impurităţi, până la obţinerea
ondulaţiilor permanente, deoarece contribuie efectului de calmare şi restabilire a echilibrului
cutanat.

versiunea 4
83
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Body Toner


Aloe Body Toner, cremă emolientă ce 18, glicerilstearat, propilenglicol dicaprilat/
provoacă încălzirea straturilor profunde ale dicaprat, butilenglicol, alcool cetilic,
pielii, remodelează şi redă tonusul corporal, trietanolamină, propilenglicol, extract de iederă
fiind concepută pe baza acţiunii gelului (Hedera helix), extract din flori de taulă
stabilizat de Aloe vera. Datorită formulei sale, (Spiraea ulmaria), extract din frunze de
Aloe Body Toner poate fi aplicată prin clematită (Clematis vitalba), extract de otrăţel
împachetare cu folie de celofan, deoarece de apă (Fucus vesiculosus), extract de coada
conţine agenţi de emulsionare, hidratare, calului (Equisetum arvense), colagen solubil,
umectare şi de încălzire locală. elastină hidrolizată, ulei din frunze de
scorţişoară (Cinnamomum cassia), PEG-100-
Acest produs, special creat pentru stearat, polisorbat-20, sorbitanlaurat, carbomer,
înfrumuseţarea şi tonifierea corpului, conţine răşină de ardei iute (Capsicum frutescens), acid
! Înfrumuseţează corpul, redându-i tonusul
ingrediente selectate pentru efectul de ascorbic, metilparaben, propilparaben.
şi fermitatea
încălzire intensă şi de relaxare. Secretul acestui
efect constă în combinarea gelului stabilizat CONŢINUT ! Hidratează şi reface pielea
de Aloe vera şi a extractelor din plante Masă netă: 113 g
europene cu doi agenţi ce posedă remarcabile ! Combinaţie exclusivă de extracte vegetale şi
proprietăţi de încălzire locală: uleiul de MOD DE UTILIZARE agenţi cu efect de încălzire
scorţişoară şi o varietate de ardei iute. A se consulta instrucţiunile programului Aloe
Body Toning Kit.
INGREDIENTE
COD #056
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
Vera), apă demineralizată, trigliceride C10-

versiunea 4
84
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe Body Conditioning Creme


Aloe Body Conditioning Creme şi Aloe Body procedurii de tonifiere, determină apariţia unei
Toner sunt produsele ideale pentru plăcute senzaţii de încălzire.
menţinerea supleţii corpului. Aceste produse
sunt integrate programului Aloe Body Toning INGREDIENTE
Kit şi contribuie la reducerea celulitei, alături Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
de dieta hipocalorică şi practicarea exerciţiilor Vera), apă demineralizată, trigliceride C10-18,
fizice în mod regulat. glicerilstearat, propilenglicol, propilenglicol
dicaprilat /dicaprat, alcool cetilic, ulei din
Există mai mulţi factori care pot favoriza rădăcină de şofran (Curcuma zedoaria), ulei din
apariţia celulitei. Dintre aceştia menţionăm rădăcină de ghimbir (Zingiber officinale), ulei
dezechilibrele hormonale, un nivel ridicat al din frunze de scorţişoară (Cinnamomum
estrogenului şi circulaţia vasculară deficitară cassia), trietanolamină, extract de iederă
(suplimentele alimentare ce favorizează (Hedera helix), extract din flori de taulă ! Contribuie la stimularea circulaţiei
îmbunătăţirea circulaţiei sistemice sunt: (Spiraea ulmaria), extract din frunze de cutanate şi la încetinirea proceselor de
Nature-Min, Absorbent-C, A-Beta-CarE). clematită (Clematis vitalba), extract de otrăţel retenţie lichidiană şi depozitare de grăsimi
Aloe Body Conditioning Creme stimulează de apă (Fucus vesiculosus), extract de coada
circulaţia cutanată şi contribuie astfel la calului (Equisetum arvense), colagen solubil, ! Ajută la reducerea aspectului caracteristic
încetinirea procesului de retenţie lichidiană şi elastină hidrolizată, PEG-100-stearat, celulitei
de depozitare a grăsimilor, care determină polisorbat 20, sorbitan laurat, carbomer,
formarea celulitei. dimeticon, alantoină, acid ascorbic, ! Cremă de masaj eficace
diazolidiniluree, metilparaben, propilparaben,
Crema emolientă Aloe Body Conditioning parfum. ! Hidratează pielea şi nu lasă urme grase
Creme cu textură densă, onctuoasă, conţine
extracte vegetale europene, agenţi de CONŢINUT
emulsionare şi de umectare, fiind eficientă atât Masă netă: 113 g COD #057
pentru masajul în zona şoldurilor şi a coapselor,
cât şi pentru aplicarea în zone ale corpului ce MOD DE UTILIZARE
nu pot fi împachetate (vezi programul Aloe A se consulta instrucţiunile programului Aloe
Body Toning Kit). Aplicarea acestui produs Body Toning Kit.
hidratant, ce nu lasă urme grase la finalul

versiunea 4
85
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aloe MSM Gel


Dacă doriţi calmarea rapidă a durerilor, Aplicarea produsului poate fi repetată la
folosiţi cu încredere Aloe MSM Gel. MSM nevoie.
este abrevierea pentru Metil-Sulfonil-Metan,
o formă de sulf organic, prezent în INGREDIENTE
majoritatea organismelor vii. Sulful este al Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
treilea element ca pondere în structura Vera), apă demineralizată, dimetil-sulfonă
organismului uman. (metil-sulfonil-metan), glicerină,
trietanolamină, dimeticon, extract din frunze
Un alt ingredient-cheie al acestui produs este de Strugurii ursului (Arctostaphylos uva
gelul stabilizat de Aloe vera. Aloe MSM Gel ursi), hialuronat de sodiu, alantoină,
combină calităţile acestor componente cu cele tocoferol (vitamina E naturală), ulei din
ale extractelor vegetale şi ale altor ingrediente frunze de arbore de ceai (Melaleuca ! Gel transparent, nu pătează
renumite pentru alinarea durerilor. alternifolia), extract din frunze de rozmarin
(Rosmarinus officinalis), extract din scoarţă ! Alinarea durerilor oricând este nevoie
MOD DE UTILIZARE de salcie (Salix alba), polisorbat 80, acid
Se va aplica un strat generos de produs la ascorbic, carbomer, EDTA disodic, ! Conţine gel stabilizat de Aloe vera
nivelul zonei dureroase, masându-se uşor metilparaben, diazolidiniluree.
până la perfecta pătrundere în piele. Se va
evita contactul cu ochii. În cazul contactului CONŢINUT COD #205
accidental cu ochii, se recomandă clătire Volum net: 118 ml
abundentă cu apă, timp de câteva minute.

versiunea 4
86
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Aroma Spa Collection


Răsfaţă-ţi simţurile cu cele trei produse din Trusa Aroma Spa Collection conţine:
setul Spa pentru aromaterapie: Relaxation
Bath Salts, Relaxation Shower Gel şi ! Relaxation Bath Salts (#286)
Relaxation Massage Lotion. Folosite ! Relaxation Shower Gel (#287)
individual sau împreună, aceste produse vor ! Relaxation Massage Lotion (#288)
aduce în confortul casei tale beneficiile unei
experienţe spa aromaterapeutice. (Produsele se vând şi individual.)

Pasul 1: Eliberează-te de griji cu Relaxation CONŢINUT


Bath Salts, în a cărui formulă se regăsesc 192 ml Relaxation Bath Salts
legendarele săruri de la Marea Moartă, 192 ml Relaxation Shower Gel
lavandă şi alte uleiuri esenţiale. 350 g Relaxation Massage Lotion
! Folosiţi produsele individual sau împreună
pentru o experienţă spa de neuitat, chiar în
Pasul 2: Răsfaţă-ţi pielea cu Relaxation
confortul propriului cămin.
Shower Gel; foloseşte şi lufa pentru o piele
mai curată şi mai fină. ! Conţine lavandă, renumită pentru
proprietăţile sale calmante.
Pasul: 3 Hidrateaz-o cu Relaxation Massage
Lotion, ideală pentru a încheia această
experienţă Spa unică. COD #285

versiunea 4
87
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Relaxation Bath Salts


Lasă-ţi grijile să dispară cufundându-te într-o INGREDIENTE
baie cu săruri de la Marea Moartă, lavandă şi Sare de mare, ulei din Lavandula angustifolia
uleiuri esenţiale. (lavandă), ulei din fruct de Citrus Aurantium
Bergamia (bergamotă), ulei din Cedrus
Încă din vremea Egiptului Antic, oameni din Atlantica Bark (cedru), maltodextrină, silice
toate colţurile lumii obişnuiau să meargă la hidratată, parfum.
Marea Moartă, datorită cunoscutelor sale
efecte terapeutice. Sărurile de la Marea
Moartă sunt excelente pentru calmarea şi CONŢINUT
rehidratarea pielii. Masă netă: 350 g

Lavanda este renumită pentru proprietăţile MOD DE UTILIZARE


! Conţine săruri de la Marea Moartă,
sale aromaterapeutice şi calmante. Folosirea Adăugaţi aproximativ două linguri de
legendare pentru proprietăţile lor
lavandei şi a uleiurilor în aromaterapie s-a Relaxation Bath Salts în apă caldă. Pentru
terapeutice
dovedit a fi benefică în tulburările de somn şi rezultate optime, aşteptaţi până la dizolvarea
pentru relaxare. completă (amestecaţi, dacă este necesar). ! Folosirea lavandei şi a uleiurilor în
aromaterapie s-a dovedit a fi benefică în
Forever Living a reunit aceste două tulburările de somn şi pentru relaxare
ingrediente nemaipomenite în Relaxation
Bath Salts, cel mai relaxant elixir de baie de ! Cu numai două linguri de sare de baie te
pe piaţa actuală. Cu numai două linguri de vei bucura de o experienţă calmantă şi
sare de baie te vei bucura de o experienţă relaxantă de neuitat
calmantă şi relaxantă de neuitat.

COD #286

versiunea 4
88
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Relaxation Shower Gel


Bucură-te la fiecare duş de ritualul INGREDIENTE
profesionist de îngrijire a pielii cu noul Aloe Barbadensis Gel (Gel stabilizat de Aloe
Relaxation Shower Gel. Formula sa calmantă vera), C14-15 olefin sulfonat de sodiu , apă,
şi hrănitoare, pe bază de Aloe vera, uleiuri lauramidopropil betaină, PEG-80 sorbitan
esenţiale şi extracte de bergamotă şi castravete laurat, sulfat de sodiu tridecet, PEG-150
transformă acest produs într-un gel de duş pe distearat, cocamidopropil hidroxisultain,
care îl vei iubi. lauroamfodiacetat disodic, laurat de sodiu 13-
carboxilat, ulei de lavandă (Lavandula
Foloseşte-l cu lufa Forever, iar grijile tale vor Angustifolia), ulei de scoarţă de cedru (Cedrus
dispărea ca prin minune. Proprietăţile de Atlantica), ulei din fruct de Citrus Aurantium
hidratare, calmare şi catifelare îţi vor răsfăţa Bergamia (bergamotă), extract de castravete
pielea, conferindu-i totodată un parfum (Cucumis Sativus), extract de lămâie (Citrus
! Foloseşte-l alături de lufa Forever pentru
calmant. Relaxation Shower Gel este modul Medica Limonum), glicerină, acid citric,
un plus de exfoliere
ideal de a începe în plină formă o nouă zi sau clorură de sodiu, fenoxietanol,
relaxarea binemeritată după o zi lungă şi metilizotiazolinon, parfum. ! Conţine Aloe vera şi uleiuri esenţiale
agitată.
CONŢINUT ! După baie, aplică Relaxation Massage
Volum net: 192 ml Lotion pentru o experienţă Spa unică

MOD DE UTILIZARE
Aplicaţi Relaxation Shower Gel cu ajutorul
COD #287
lufei sau al unui burete. Folosiţi şi Relaxation
Bath Salts pentru o experienţă de neuitat.

versiunea 4
89
2009
Îngrijirea pielii
CORP

Relaxation Massage Lotion


Forever Living Products a combinat seminţe de floarea soarelui (Helianthus
proprietăţile calmante şi regenerante ale Annuus), etilhexil palmitat, gliceril stearat SE,
plantei Aloe vera cu uleiuri esenţiale, ceai alb gliceril stearat, PEG-100 stearat, ciclometiconă,
şi extracte din fructe într-o loţiune pentru dimeticonă PEG/PPG-18/18, ulei de lavandă
masaj emolientă, cu textură non-grasă, ideală (Lavandula Angustifolia), ulei de bergamotă
pentru a folosirea după baie / duş cu (Citrus Aurantium Bergamia), ulei din scoarţă
Relaxation Bath Salts şi Relaxation Shower de cedru (Cedrus Atlantica Bark), extract din
Gel. frunze de ceai alb (Camellia Sinensis), extract
de castravete (Cucumis Sativus), extract din
În gelul stabilizat de Aloe vera, renumit scoarţă de Mimosa tenuiflora, glicerină,
pentru proprietăţile sale de calmare şi arginină, acetat de tocoferil, retinil palmitat,
hidratare, am adăugat lavandă şi ceai alb. polisorbat 20, carbomer, acid copolimer gliceril
! Regenerează şi calmează pielea
Lavanda este ideală pentru relaxare, iar ceaiul acrilat/acrilic, butilenglicol, trietanolamină,
alb conferă loţiunii o aromă proaspătă şi copolimer PVM/MA, copolimer, ! Combină Aloe vera cu lavanda, ceaiul alb şi
revigorantă. Uleiul esenţial din muguri de hidroxietilceluloză, fenoxietanol, uleiuri esențiale
bergamotă, alături de extractul de castravete metilizotiazolinonă, EDTA disodic, parfum.
completează formula acestei loţiuni intens ! Folosiţi-l după Relaxation Bath Salts şi
emoliente. CONŢINUT Relaxation Shower Gel
Volum net: 192 ml
Relaxation Massage Lotion de la Forever este
modul ideal de a încheia o zi agitată şi MOD DE UTILIZARE
COD #288
supraaglomerată. Nu trebuie decât să aplici După baie sau duş cu Relaxation Bath Salts şi
loţiunea pe piele şi să masezi uşor, iar grijile Relaxation Shower Gel, uscaţi pielea prin
tale vor dispărea ca prin farmec. tamponare uşoară cu un prosop moale, lăsând-
o uşor umedă. Pentru un efect relaxant şi o
INGREDIENTE piele mătăsoasă, aplicaţi Relaxation Massage
Aloe Barbadensis Gel (Gel stabilizat de Aloe Lotion şi masaţi uşor până la absorbţia
vera), apă, C12-15 alchilbenzoat, ulei din completă.

versiunea 4
90
2009
Îngrijire personală [i igien'

Forever Living Products a combinat efectele benefice ale gelului stabilizat de Aloe vera cu
ale altor ingrediente de o calitate excepţională, pentru a oferi consumatorilor o gamă de
produse pentru igienă şi îngrijire personală fără pereche. Din cap până-n picioare, toate
aceste produse vă vor „acoperi” cu Aloe vera. De la emulsii şi geluri la şampoane şi săpunuri,
această fantastică linie de produse vă va face să vă simţiţi şi să arătaţi cum nu se poate mai
bine!
Îngrijire personală [i igien'

Aloe Liquid Soap


Aloe Liquid Soap, săpun lichid hidratant cu Vera), apă demineralizată, cocoamfodiacetat
Aloe vera, dens, perlat-iridiscent, pentru disodic, laurilsulfat de sodiu, lauretsulfat de
igiena mâinilor şi a feţei. Curăţă epiderma sodiu, propilenglicol, PEG-80 sorbitan
fără a o usca, produce o spumă abundentă, laurat, tridecetsulfat de sodiu, PEG-150
plăcută, discret parfumată, care se distearat, cocamidopropil de hidroxisultaină,
îndepărtează cu uşurinţă, lăsând pielea perfect lauroamfodiacetat disodic, lauret-13
curată, moale, suplă şi mătăsoasă. Nu carboxilat sodic, glicolstearat, DEA-
produce iritaţiile pe care le generează în mod cocamidă, diazolidiniluree,
frecvent săpunurile solide. metilcloroizotiazolinonă, metilizotiazolinonă,
parfum.
Nu irită ochii, fiind ideal ca şampon pentru
! Nu irită ochii
copii sau adulţi, este biodegradabil, are pH CONŢINUT
echilibrat şi acţiune delicată, motiv pentru Volum net: 473 ml ! Formulă hidratantă
care poate fi folosi pentru toaleta cotidiană a
feţei, mâinilor şi corpului. Formula sa este MOD DE UTILIZARE ! Acţiune delicată
indicată celor care prezintă iritaţii sau Deblocaţi pompa ambalajului şi eliberaţi o
epidermă sensibilă. Ambalat pentru a fi uşor cantitate mică de săpun lichid în palmele ! Flacon-dozator
de utilizat, este discret parfumat, devenind un umezite. Formarea unei spume abundente
produs ideal pentru întreaga familie. presupune o curăţare eficientă; spuma se
îndepărtează prin clătire cu apă călduţă, apoi COD #038
INGREDIENTE epiderma se usucă foarte bine prin
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe tamponare cu un prosop moale.

versiunea 4
93
2009
Îngrijire personală [i igien'

Aloe Bath Gelée


Un moment de relaxare la finele unei zile cocoat, extract din frunze şi tulpină de iederă
pline de activităţi stresante? Aloe Bath Gelée (Hedera helix), extract din flori de taulă
este ideal pentru un duş revigorant sau o baie (Spiraea ulmaria), extract din frunze de
relaxantă. Conţine gel stabilizat de Aloe vera, clematită (Clematis vitalba), extract de
certificat de Consiliul Ştiinţific Internaţional otrăţel de apă (Fucus vesiculosus), extract de
pentru Aloe, şi extracte vegetale recunoscute coada calului (Equisetum arvense),
pentru calităţile calmante şi relaxante, ce vor propilenglicol, glicerină, clorură de sodiu,
transforma baia sau duşul zilnic într-un ritual acid ascorbic, DMDM-hidantoină, parfum,
al bunei dispoziţii. Folosirea concomitentă a colorant galben FD&C nr.5, colorant
lufei ajută la îndepărtarea celulelor moarte şi albastru FD&C nr. 1.
asigură igiena, catifelarea şi hidratarea pielii.
CONŢINUT ! Acţiune delicată, plăcută
Aloe Bath Gelée înseamnă relaxare, curăţenie Volum net: 251 ml ! Gel hidratant pentru baie sau duş
şi prospeţime!
MOD DE UTILIZARE ! Prezentat în secţiunea referitoare la Aloe
INGREDIENTE Se aplică pe lufă sau pe burete şi se masează Body Toning Kit
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe uşor pielea corpului cu mişcări circulare
Vera), apă demineralizată, lauril-sulfat de ample. După clătire, se va utiliza un prosop
amoniu, lauretsulfat de amoniu, curat şi moale pentru uscare perfectă. COD #014
cocamidopropilbetaină, PEG-3 gliceril

versiunea 4
94
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Aloe Ever-Shield
Când temperatura este ridicată, iar Formula sa delicată, pe bază de gel stabilizat
„presiunea” pe umerii tăi este în creştere, ai de Aloe vera, nu conţine nici una dintre
nevoie de încredere în tine pentru a te simţi la sărurile de aluminiu prezente în multe
fel de proaspăt ca la începutul zilei. Aloe produse similare existente pe piaţă.
Ever-Shield Deodorant Stick asigură o
protecţie eficientă, timp de 24 de ore, INGREDIENTE
împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei. Propilenglicol, apă demineralizată, stearat de
Poate fi folosit după îmbăiere sau imediat sodiu, Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat
după epilarea cu ceară, fără a provoca de Aloe Vera), parfum, triclosan.
usturime. Produsul se aplică uşor şi nu
pătează îmbrăcămintea. Forever Living CONŢINUT
Products vă oferă proprietăţile deodorante ale Masă netă: 92,1 g ! Nu conţine săruri de aluminiu
Aloei vera într-o formulă ce nu conţine ! Nu pătează hainele
substanţele nocive, întâlnite în compoziţia MOD DE UTILIZARE
altor produse de gen, ce pot dăuna sănătăţii A se folosi zilnic, în regiunea axilară prealabil ! Se poate utiliza imediat după epilare
pielii. curăţată, pentru a menţine senzaţia de
proaspăt şi curat. ! Consistenţă densă

COD #067

versiunea 4
95
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Forever Bright Toothgel
Aloe vera a fost dintotdeauna apreciată formula optimă pentru o curăţare eficientă a Se recomandă periaj dentar după fiecare masă,
pentru calităţile şi versatilitatea întrebuinţă- cavităţii bucale. Rezultatul este o pastă de controale stomatologice regulate şi evitarea
rilor sale, incluzând aici şi igiena cavităţii dinţi pe bază de aloe ce menţine prospeţimea consumării alimentelor între mese fără asigurarea
bucale. Dinţii dumneavoastră vor fi mai respiraţiei şi albeşte dantura fără a conţine unei igiene bucale corespunzătoare.
strălucitori cu Forever Bright, una dintre cele agenţi abrazivi de înălbire.
mai bune paste de dinţi disponibile pe piaţă.
Întreaga familie va aprecia aroma naturală de
Pasta de dinţi Forever Bright conţine numai mentă şi senzaţia de prospeţime a cavităţii
ingrediente de cea mai bună calitate, fiind bucale.
destinată atât adulţilor, cât şi copiilor. De
asemenea, poate fi folosită de vegetarieni, Notă: Produsul nu conţine fluoruri.
deoarece nu conţine ingrediente de prove-
nienţă animală. Combinaţia dintre gelul INGREDIENTE
stabilizat de Aloe vera şi propolis are proprie- Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
tăţi calmante asupra gingiilor şi mucoasei Vera), sorbitol, oxid de siliciu hidratat,
bucale, produsul putând fi aplicat şi glicerină, laurilsulfat de sodiu, carrageenan,
independent în cazul în care periajul este aromatizanţi, propolis, zaharină sodică,
dureros. Aroma naturală de mentă conferă un benzoat de sodiu, complex de clorofilă- ! Albeşte dantura fără agenţi de înălbire
gust plăcut şi o senzaţie de prospeţime. cupru.
! Calmează ţesuturile bucale moi
După mai mulţi ani de colaborare cu centre CONŢINUT
! Nu conţine fluoruri
universitare şi clinice din domeniul Masă netă: 130 g
stomatologiei, Forever Living a pus la punct
MOD DE UTILIZARE
COD #028

versiunea 4
96
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Gentleman's Pride
Lamele aparatelor de bărbierit provoacă INGREDIENTE
tăieturi, zgârieturi uneori imperceptibile, Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
lăsând pielea uscată şi iritată. Răsfăţaţi-vă Vera), apă demineralizată, metil-glucet-20,
tenul cu Gentleman's Pride, after-shave etilhexilpalmitat, dimeticon, glicerilstearat,
balsamic, hidratant, fără alcool, cu miros poliacrilamidă, izoparafină C13-14, lauret-7,
proaspăt, masculin. Veţi simţi catifelarea PEG-100-stearat, hialuronat de sodiu, acetat
răcoroasă a combinaţiei unice de agenţi de de tocoferil, retinil palmitat, acid ascorbic,
hidratare şi emoliere cu gel stabilizat de Aloe alantoină, extract din frunze de rozmarin
vera. (Rosmarinus officinalis), extract din flori de
romaniţă (Anthemis nobilis), diazolidiniluree,
After-shave-ul se prezintă sub forma unei metilparaben, propilparaben, parfum.
emulsii hidratante şi catifelante, ce calmează ! After-shave sau emulsie hidratantă
epiderma după bărbierit. Conţine gel CONŢINUT
! Nu conţine alcool
stabilizat de Aloe vera şi extracte de rozmarin Volum net: 118 ml
şi romaniţă cu efect de hidratare şi calmare. ! Acţiune hidratantă şi calmantă
MOD DE UTILIZARE
Bărbaţii vor îndrăgi prospeţimea senzaţiei, iar Se foloseşte după bărbierit sau pentru ! Notă proaspătă, masculină, unică
femeile vor aprecia nota masculină a hidratarea tenului.
parfumului său.
COD #070

versiunea 4
97
2009
Îngrijire personală [i igien'

Aloe-Jojoba Shampoo
Acest şampon cu Aloe vera şi pH echilibrat va calităţilor sale emoliente, restabilind MOD DE UTILIZARE
oferi întregii familii un păr sănătos, cantitatea de apă pierdută la nivelul pielii şi Se aplică puţin şampon pe părul umed şi se
strălucitor, moale şi uşor de pieptănat. Gelul firului de păr. Uleiul de jojoba îndepărtează masează uşor pentru a determina formarea unei
stabilizat de Aloe vera este benefic atât pentru delicat excesul de sebum, redă volum părului spume abundente şi pentru a stimula scalpul,
păr, cât şi pentru scalp, în egală măsură. şi reface tija şi vârfurile înspicate. Părul ud, după care se clăteşte din abundenţă cu apă.
Proprietăţile gelului de aloe fac din acest uscat sau încurcat va deveni uşor de Se repetă la nevoie, până ce părul rămâne curat.
produs o alternativă naturală a şampoanelor pieptănat şi va căpăta aspect vaporos.
obişnuite, iar acţiunea sa delicată îl
recomandă pentru orice tip de păr. Şamponul Forever Living Aloe-Jojoba
acţionează delicat, dar eficient, chiar şi în
Secretul acestui şampon constă în acţiunea sa cazul părului gras-seboreic şi al mătreţei.
enzimatică la nivelul firelor de păr şi al Calmează iritaţiile scalpului, iar părul devine
scalpului, ce duce la îndepărtarea depozitelor strălucitor şi uşor de aranjat.
de celule moarte din aceste ţesuturi, la care se
adaugă beneficiile gelului stabilizat de Aloe INGREDIENTE
vera: Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
Vera), DEA-laurilsulfat, apă demineralizată,
! Întăreşte papilele şi foliculii firelor de păr, DEA-cocamidă, cocamidopropilbetaină, ulei
aminoacizii din aloe fiind similari cu cei din seminţe de jojoba (Simmondsia
din aceste ţesuturi. chinensis), clorură de sodiu, diazolidiniluree, ! Şampon delicat pentru utilizare frecventă
metilparaben, acid citric, acid ascorbic,
! Furnizează saponine şi agenţi naturali de parfum. ! Potrivit pentru orice tip de păr
spumare ce fortifică şi dau volum părului.
CONŢINUT ! pH echilibrat, formulă concentrată
Uleiul de jojoba, un alt important ingredient, Volum net: 296 ml
este folosit în cosmetică de mulţi ani, datorită
COD #260

versiunea 4
98
2009
Îngrijire personală [i igien'

Aloe-Jojoba Conditioning Rinse


Balsamul Aloe-Jojoba Conditioning Rinse are Vera), apă demineralizată, ulei din nuci de
acum o formulă îmbunătăţită prin Macadamia (Macadamia ternifolia), alcool
introducerea complexului vitaminei B şi a cetilic, clorură de dihidroxipropil-PEG-5-
proteinelor hidrolizate. Prin creşterea linoleamoniu, gliceril stearat, glicerină,
efectului hidratant şi de refacere, părul va cuaterniu-80, clorură de stearalconiu,
deveni mai mătăsos, mai strălucitor, mai dimeticon, clorură de guar-
maleabil şi mult mai uşor de coafat ca până hidroxipropiltrimoniu, ulei din seminţe de
acum! jojoba (Simmondsia chinensis), proteine
hidrolizate din grâu, pantenol, fenoxietanol,
Conceput pentru a fi folosit după utilizarea metilparaben, propilparaben, acid citric,
şamponului Forever Aloe-Jojoba, balsamul parfum.
Aloe-Jojoba Conditioning Rinse îngrijeşte ! pH echilibrat
părul în mod delicat şi eficient. Combinaţia CONŢINUT ! Formulă îmbunătăţită pentru efecte
de gel stabilizat de Aloe vera şi jojoba, agent Volum net: 296 ml sporite
antielectrostatic, conferă părului aspect
strălucitor şi mătăsos. MOD DE UTILIZARE ! Acţiune hidratantă şi protectoare pentru
După spălarea părului cu şamponul Forever un păr strălucitor
Oferiţi părului îngrijirea pe care o merită cu Aloe-Jojoba şi clătire, părul se masează uşor
balsamul Aloe-Jojoba Conditioning Rinse. cu Aloe-Jojoba Conditioning Rinse, se lasă să ! Acoperă firul de păr cu o peliculă
acţioneze 2-3 minute, după care urmează protectoare ce elimină aspectul înspicat al
INGREDIENTE clătirea definitivă. vârfurilor
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe

COD #261

versiunea 4
99
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Forever Aloe Styling Gel
Formula revoluţionară, pe bază de Aloe vera,
glicerină, carbomer, benzofenonă-4, MEA
a gelului coafant şi remodelant fortifică şi
acetamidă, pantenol, proteine hidrolizate de
reface părul, redându-i flexibilitatea necesară
soia, glicozaminoglicani hidrolizaţi, acid
pentru a-i da forma dorită. Părul va putea fi
linoleic / acid linolenic, acid hialuronic,
aranjat după dorinţă, indiferent dacă se va
sorbitol, ulei din germeni de grâu (Triticum
usca natural sau la cald (cu foen-ul). Forever
vulgare), ulei din seminţe de jojoba
Aloe Styling Gel este un produs ideal pentru
(Simmondsia chinensis), tocoferol,
orice tip de păr şi orice coafură.
ciclometicon, dimeticon-copoliol, acid
ascorbic, EDTA disodic, metilparaben,
Formula sa fără alcool, rezistentă la
diazolidiniluree, parfum.
umiditatea atmosferică, extinde aria sa de
utilizare şi permite crearea oricărui tip de ! Nu conţine alcool
CONŢINUT
coafură, conferind părului prestanţă,
Masă netă: 227 g ! Poate fi aplicat pe părul umed sau uscat
strălucire şi volum. Forever Aloe Styling Gel
menţine aspectul sănătos al părului şi ! Conferă volum, nu provoacă lipirea firelor
MOD DE UTILIZARE
rezistenţa coafurii pe parcursul întregii zile. de păr
Se aplică şi se repartizează uniform, după care
se coafează sau se dă forma dorită. Uscarea
INGREDIENTE ! Formulă ultra-protectoare, pe bază de
părului se va realiza cu jet de aer nu foarte
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe Aloe vera
cald (uscătorul va fi reglat corespunzător) sau
Vera), apă demineralizată, PVP/VA
în aer liber.
copolimer, policuaterniu-11, trietanolamină,
COD #194

versiunea 4
100
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Aloe Pro-Set
Pentru a răspunde solicitărilor legate de de păr şi facilitează realizarea coafurilor, iar MOD DE UTILIZARE
protejarea mediului înconjurător, Forever proteinele vegetale hidrolizate reconstituie Se pulverizează uniform, în straturi succesive, de
Living Products a realizat un spray fixativ pierderile de substanţe nutritive. la o distanţă de aprox. 30 cm, după care se
pentru păr ce protejează stratul de ozon, a finalizează coafura prin uscare (la cald). Se repetă
cărui formulă fără alcool conţine cele mai Prin folosirea fixativului Aloe Pro-Set în la nevoie.
valoroase ingrediente. Aloe Pro-Set protejează cadrul gamei, alături de întreaga linie de
părul şi prelungeşte menţinerea coafurii. produse capilare, se realizează, prin însumare,
premisele protecţiei optime a părului faţă de
Cele mai multe produse din această categorie distrugerile provocate de fragilizări sau
conţin alcool. Acesta provoacă deshidratarea agresiuni provenite din mediul extern. Aloe
părului, iar prin folosire timp îndelungat Pro-Set are efect hidratant, fixează şi menţine
blochează foliculii piloşi, inhibând procesul coafura în condiţii optime. Aplicarea sa în
de creştere. Pelicula de lac fixativ care acoperă straturi succesive, separate de intervale de
firul de păr duce în timp la deshidratarea şi uscare, consolidează coafura şi accentuează
decolorarea părului, provocând iritaţii şi strălucirea părului.
sensibilizări la nivelul scalpului. De asemenea,
produsele care conţin alcool ridică problema INGREDIENTE
afectării mediului înconjurător. Apă demineralizată, Aloe Barbadensis Gel
(Gel Stabilizat de Aloe Vera), propilenglicol, ! Fixează coafura fără a afecta sănătatea
Principalele ingrediente prezente în Aloe Pro- PVP, glicerină, pantenol, proteine vegetale firelor de păr
Set protejează atât părul, cât şi scalpul; apa hidrolizate, oleth-10, parfum, copoliol-
! Acţiune hidratantă şi de refacere
demineralizată asigură gradul optim de dimeticon, EDTA tetrasodic, trietanolamină,
umiditate, deteriorat în urma pierderilor metilcloroizotiazolinonă, metilizotiazolinonă. ! Protejează stratul de ozon
provocate de uscările excesive la cald sau
expunerile îndelungate la soare; gelul CONŢINUT ! Nu conţine alcool
stabilizat de Aloe vera redă elasticitatea firelor Volum net: 178 ml

COD #066

versiunea 4
101
2009
Îngrijire personală [i igien'

®
Forever Aloe MPD
(DETERGENT LICHID CONCENTRAT UNIVERSAL)

Săptămânal folosim diverşi detergenţi pentru hainelor şi protejarea mâinilor. Menaj: Se toarnă câteva picături pe un burete de
curăţenie. Nu ar fi mult mai comod să menaj pentru curăţarea vaselor, îndepărtarea
cumpărăm un singur produs, capabil să INGREDIENTE petelor de pe covoare, etc.
cureţe, în egală măsură, lenjeria, vesela, Soluţie apoasă cu agenţi tensioactivi de
pardoseala, chiar şi obiectele sanitare din baie? suprafaţă (alchilaril sulfonat de sodiu şi
Forever Living Products vă prezintă Forever alchilfenilpolietoxialcooli), agent de
Aloe MPD, detergent lichid ultra-eficient şi solubilizare (xilensulfonat de sodiu), agent de
foarte economic. hidratare (gel stabilizat de Aloe vera),
parfum, colorant.
Forever Aloe MPD, detergent lichid
concentrat, este un produs de curăţare CONŢINUT
versatil, ideal pentru spălarea oricărui tip de Volum net: 1,89 l
lenjerie, precum şi pentru menajul casei la
pardoseli, obiecte sanitare, covoare, veselă etc. MOD DE UTILIZARE
Detergent non-toxic, concentrat, ideal pentru Dispozitive pentru diluarea detergentului
îndepărtarea impurităţilor, a grăsimilor şi a (dispenser cu pompă) sunt disponibile la
petelor, fără a zgâria sau a afecta suprafaţa centrele de distribuţie Forever Living
obiectelor. Datorită versatilităţii sale, acest Products. ! Detergent universal concentrat
produs duce la economii substanţiale. Haine (pentru o încărcare normală a maşinii ! Nu conţine fosfor
de spălat): A se folosi aprox. 30 ml. Pentru
Forever Aloe MPD nu conţine fosfor, îndepărtarea petelor dificile se toarnă puţin ! Acţiune delicată, protejează mâinile, nu
protejând mediul. Spre deosebire de alţi detergent direct pe pată şi se lasă la înmuiat. degradează hainele
detergenţi, surfactanţii anionici şi non-ionici
din compoziţia sa sunt biodegradabili, Uz universal: A se dilua 65 ml de produs în 4 Notă: Nu este recomandat pentru
reducând astfel impactul asupra mediului şi l de apă pentru curăţarea aparatelor maşinile automate de spălat vase.
apei. Formula sa non-abrazivă conţine şi gel electrocasnice, podelelor, obiectelor sanitare,
stabilizat de Aloe vera, pentru catifelarea gresiei, covoarelor şi automobilelor (interior
şi exterior). COD #050

versiunea 4
102
2009
Îngrijire personală [i igien'

Aloe Lips with Jojoba TM

Proprietăţile calmante ale plantei Aloe vera INGREDIENTE


sunt ideale pentru îngrijirea buzelor. Aloe Extract de Aloe Barbadensis, ulei din seminţe
vera, jojoba şi ceara de albine s-au reunit de jojoba (Simmondsia chinensis), vaselină,
pentru a realiza cel mai performant produs etilhexil hidroxistearat, ceară de albine, ceară
disponibil astăzi pe piaţă, destinat îngrijirii Candelilla (Euphorbia cerifera), miristat de
buzelor în orice anotimp. Aloe Lips înmoaie, miristil, ceară Carnauba (Copernica cerifera),
netezeşte şi hidratează buzele uscate şi ozocherită, aromatizanţi, alantoină,
crăpate. propilparaben.

La munte, la schi, la mare, la plajă, oriunde în CONŢINUT


aer liber, Aloe Lips va fi uşor de transportat şi Masă netă: 4,25 g
! Formulă hidratantă
comod de utilizat, datorită dimensiunilor sale
reduse şi ambalajului său practic. Dacă MOD DE UTILIZARE ! Efect de gloss
buzelor li s-ar cere părerea, ele ar rosti: “Aloe Se va folosi pentru hidratarea şi emolierea
Lips!” constantă a buzelor, pentru a preveni uscarea ! Ideal în orice anotimp
sau asprirea lor în condiţii climatice extreme.

COD #022

versiunea 4
103
2009
Îngrijire personală [i igien'

25th Edition for Men


25th Edition for Women
Lasă-te fermecat de aromele proaspete şi 25th Edition for Women, o combinaţie
ispititoare ale parfumurilor 25th Edition for proaspătă şi delicată, un buchet floral alb ce
Men Cologne şi 25th Edition for Women emană din petalele sale diafane căldură şi
Eau de Parfum. Create special pentru Forever feminitate alături de esenţele calde, lemnoase.
Living de doi dintre cei mai renumiţi Nota de vârf a buchetului fascinează prin
parfumeuri francezi, aceste esenţe deosebite mirosul seducător al florii de cactus şi al
oferă veritabila plăcere a unui subtil elixir. îmbietoarelor frezii galbene, punctat de
accentul verde al frunzelor de iederă. Nota
25th Edition for Men este un parfum fluid, de mijloc este preluată de transparenţa
aromatic fougère, o voluptuoasă combinaţie florilor albe printre care strălucesc acorduri
masculină, cu prospeţimea conferită de notele de petale de trandafir, de iasomie, crin alb şi
verzi (fougère-ferigă), ierburile aromate, magnolie. Nota finală punctează prin
citrice şi esenţe lemnoase. Nota sa de vârf miresmele lemnului de cireş, mosc şi
emană mirosul frunzelor de busuioc, al patchouli, invocând senzual feminitatea prin
lavandei mediteraneene, al ananasului strălucirea scânteietoare a unui parfum floral.
proaspăt şi al bergamotelor de Calabria.
Notele de mijloc preiau aceeaşi impresie şi INGREDIENTE
aduc adieri de muşcată, frunze de ceai şi de 25th Edition for Men: Alcool denaturat,
mere Granny Smith. Compoziţia dezvăluie la parfum, apă demineralizată.
final profunzimea notei de bază masculine Volum net: 50 ml. Men's COD #209
conferite de muşchi de scoarţă de stejar şi Women's COD #208
lemn de santal de Mysore, senzualitatea 25th Edition for Women: Alcool denaturat,
moscului, parfumul lemnului de cedru de parfum, apă demineralizată.
Virginia şi al boabelor de Tonka. Volum net: 50 ml.

versiunea 4
104
2009
Îngrijire personală [i igien'

Avocado Face & Body Soap


Frumuseţea începe cu o piele curată, Pentru a completa acţiunea fructului de
sănătoasă. Iar secretul pentru o piele curată, avocado, am îmbogăţit formula acestui
sănătoasă se află în natură. De peste 30 de produs cu aroma plăcută a citricelor, care
ani, Forever Living Products este lider în păstrează pielea catifelată şi suplă întreaga zi.
găsirea surselor naturale pentru o piele fină,
catifelată, frumoasă. Iar de curând a făcut o INGREDIENTE
nouă descoperire - avocado. Palmat de sodiu, extract din miez de palmier,
apă, unt de avocado (Persea gratissima),
Realizat din unt de avocado 100% pur, parfum, clorură de sodiu, dioxid de titan (CI
Avocado Face & Body Soap vă răsfaţă pielea, 77891), glicerină, EDTA tetrasodic,
proprietăţile intens revigorante ale fructului etidronat tetrasodic, oxizi de fier (CI 77499),
de avocado asigurându-i în egală măsură colorant galben 10 (CI 47005), colorant roşu ! Avocado este o sursă importantă de
curăţirea şi hidratarea. Săpunul Avocado Face 4 (CI 14700) şi colorant verde 3 (CI 42053). vitamine: A, B, D şi E
& Body este potrivit oricărui tip de piele.
! Conţine antioxidanţi care combat eficient
Curăţă în mod delicat tenul gras, fără a-l irita, CONŢINUT
efectele nocive ale radicalilor liberi
menţinându-i aspectul sănătos. Calmează Masă netă: 142 g
rapid pielea uscată, sensibilă, şi pătrunde în
profunzimea tenului pentru a-i asigura MOD DE UTILIZARE
hrănirea şi hidratarea. Curăţaţi tenul şi corpul cu Avocado Face & COD #284
Body Soap. Clătiţi cu apă din abundenţă şi
Datorită efectelor sale de curăţire şi hidratare, apoi uscaţi pielea prin tamponare cu un
săpunul Avocado Face & Body continuă să prosop moale.
acţioneze mult timp după ce baia s-a încheiat.

versiunea 4
105
2009
Îngrijire personală [i igien'

versiunea 4
106
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

Din grijă pentru tenul tău, am creat o nouă gamă de produse cosmetice, Sonya Skin Care.
Încearcă oricare dintre produsele acestei colecţii şi vei afla „pe pielea ta” ce înseamnă
îngrijire la superlativ.
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

Sonya® Skin Care Collection


Sonya® este mai mult decât esenţa frumuseţii: MOD DE UTILIZARE
reprezintă expresia întineririi, admiraţiei şi ! A lo e Purifying Cleans er p e ntr u
iubirii. Compoziţia acestor minunate produse c urăţ are a - d e m ac h i e rea tenului
include Aloe vera, extracte din fructe, ceai alb d e două ori pe z i, d i minea ţ a ş i
şi factori intens hidratanţi, ce „vor da timpul s eara.
înapoi”, redându-i chipului deplina
! A lo e Re fre sh ing Toner p e ntr u
frumuseţe.
t o nifie rea tenului d e două ori p e
z i, dup ă d e mac h ie re.
Sonya® Skin Care Collection este alcătuită din
cinci produse destinate menţinerii sănătăţii şi ! A lo e No urishing Se r um de două
înfrumuseţării tenului, în cinci paşi: curăţare, o ri p e zi, înainte d e apli c are a
exfoliere, tonifiere, hrănire, hidratare. Aloe c re mei. Sonya® Skin Care Collection conţine:
Purifying Cleanser, Aloe Deep-Cleansing ! A lo e Balancing Cream de două
Exfoliator, Aloe Refreshing Toner, Aloe ! Aloe Purifying Cleanser (277)
o ri p e zi, după aplicarea ser ului .
Nourishing Serum şi Aloe Balancing Cream
! A lo e Dee p- C leans ing Exf olia t or ! Aloe Refreshing Toner (279)
acţionează sinergic pentru ca tenul să devină
p ent r u e fe ctuarea gomajului , în
proaspăt şi radios. Răsfăţaţi-vă cu acest ritual ! Aloe Nourishing Serum (281)
me die de d o uă o ri p e săptămâ nă.
de înfrumuseţare în cinci paşi, iar tenul
vostru va primi luxul pe care îl merită! ! Aloe Balancing Cream (280)

! Aloe Deep-Cleansing Exfoliator (278)

(Produsele colecţiei sunt disponibile şi separat)

COD #282 (Colecţie)

versiunea 4
109
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

Sonya® Skin Care Collection


Mod de folosire:
Sonya® Aloe Purifying Cleanser Sonya® Aloe Nourishing Serum Sonya® Aloe Deep-Cleansing
Excelent demachiant pe bază de aloe Ser de calitate superioară cu extract Exfoliator
şi extracte din fructe, ce îndepărtează de ceai alb, ce restabileşte şi întreţine În cazul în care tenul necesită
delicat orice urmă de machiaj sau nivelul hidratării cutanate, curăţare suplimentară prin exfoliere
impuritate, fără a provoca menţinând aspectul tânăr al tenului. delicată, fără riscul apariţiei iritaţiilor
deshidratare cutanată. Conferă provocate de acţiunea prea abrazivă a
tenului o minunată senzaţie de Se va aplica dimineaţa şi seara, după produselor de gomaj clasice, Sonya®
catifelare, prospeţime şi curăţenie. tonifierea efectuată cu Sonya® Aloe Aloe Deep-Cleansing Exfoliator, cu
Refreshing Toner. Aloe vera şi microsfere naturale de
Ritualul de îngrijire a tenului va jojoba, este soluţia ideală.
începe, în fiecare dimineaţă şi seară, Pasul 1: Se aplică circa 3 doze pe
cu Sonya® Aloe Purifying Cleanser. vârfurile degetelor. Se va folosi de aproximativ 2 ori pe
săptămână, după demachierea
Pasul 1: Se aplică demachiantul pe Pasul 2: Serul se repartizează uniform efectuată cu Sonya® Aloe Purifying
vârfurile degetelor, apoi se pe vârfurile degetelor. Cleanser.
repartizează uniform produsul între
degetele mâinilor. Pasul 3: Se aplică produsul la nivelul Pasul 1: Se aplică produsul pe faţa şi
feţei, decolteului sau oriunde este decolteul prealabil umezite.
Pasul 2: Se masează delicat faţa şi nevoie.
decolteul în vederea îndepărtării Pasul 2: Se masează delicat faţa şi
machiajului şi a impurităţilor. Sonya® Aloe Balancing Cream decolteul timp de 2-3 minute,
Cremă cu Aloe vera, extracte cu efect evitându-se regiunea din jurul
Pasul 3: Se îndepărtează revitalizant şi agenţi intens ochilor.
demachiantul cu tampoane de vată hidratanţi, pentru menţinerea
sau dischete demachiante şi se nivelului optim de hidratare a Pasul 3: Se îndepărtează cu apă
clăteşte bine faţa cu apă călduţă. tenului. călduţă, apoi faţa se tamponează uşor
cu un prosop curat.
Sonya® Aloe Refreshing Toner Se va folosi dimineaţa şi seara, după
Loţiune tonică hidratantă, fără aplicarea produsului Sonya® Aloe
Pentru informaţii despre ingredientele
alcool, cu aloe şi ceai alb, ce asigură Nourishing Serum.
fiecărui produs consultaţi paginile dedicate
pielii hidratarea necesară la un nivel acestora.
optim. Pasul 1: Ambalajul produsului
conţine spatulă şi disc separator
Se va folosi dimineaţa şi seara, după pentru cremă.
demachierea efectuată cu Sonya®
Aloe Purifying Cleanser. Pasul 2: Cu ajutorul spatulei se pune
o cantitate redusă de cremă pe discul
Pasul 1: Se îmbibă cu loţiune câteva separator.
dischete demachiante.
Pasul 3: Cu ajutorul degetelor se ia
Pasul 2: Se tamponează uşor faţa, crema de pe discul separator şi se
decolteul sau zona dorită cu ajutorul aplică pe faţă şi decolteu, apoi se
dischetelor demachiante îmbibate cu masează uşor până la absorbţia
produs. completă.

Pasul 3: Aşteptaţi câteva minute


înainte de aplicarea produsului
următor, Aloe Nourishing Serum.

versiunea 4
110
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

Sonya® Aloe Purifying Cleanser


Primul pas al programului Sonya Skin Care CONŢINUT
este reprezentat de acest remarcabil Volum net: 177 ml
demachiant pe bază de aloe şi extracte din
fructe, conceput pentru îndepărtarea delicată
a machiajului şi impurităţilor de la nivelul MOD DE UTILIZARE
tenului, fără a provoca deshidratare cutanată. Ritualul de îngrijire a tenului va începe, în
Sonya® Aloe Purifying Cleanser curăţă tenul şi fiecare dimineaţă şi seară, cu Sonya® Aloe
lasă o minunată senzaţie de catifelare şi Purifying Cleanser. Se aplică demachiantul
prospeţime, ori de câte ori este folosit. Pentru pe vârfurile degetelor, apoi se repartizează
rezultate optime acţiunea va fi urmată de uniform produsul între degetele mâinilor. Se
aplicarea loţiunii tonice Sonya® Aloe masează delicat faţa şi decolteul în vederea
Refreshing Toner, precum şi a celorlalte îndepărtării machiajului şi a impurităţilor. Se ! Conţine aloe şi extracte din fructe
produse din gama Sonya Skin Care. îndepărtează demachiantul cu tampoane de
vată sau dischete demachiante şi se clăteşte ! Îndepărtează delicat machiajul şi
INGREDIENTE bine faţa cu apă călduţă. impurităţile
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
! Nu provoacă deshidratare cutanată
Vera), apă demineralizată, etilhexil
hidroxistearat, stearat de gliceril, metil
glucet-20, sorbitol, dimeticon, etilhexil
palmitat, arginină, alcool cetilic, PEG-75
stearat, cetet-20, stearet-20, glicerină, extract COD #277
de castravete (fruct) (Cucumis sativus),
extract de lămâie (fruct) (Citrus medica
limonum), sorbitan laurat, polisorbat 20,
carbomer, 1,2-hexanediol, caprilil glicol,
tropolon, EDTA disodic, parfum.

versiunea 4
111
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

®
Sonya Aloe Refreshing Toner
Loţiunea tonică Sonya® Aloe Refreshing CONŢINUT
Toner cu extract de ceai alb furnizează pielii Volum net: 177 ml
substanţele necesare pentru un nivel optim de
hidratare. Această loţiune tonică nu conţine
alcool şi asigură concomitent efect hidratant MOD DE UTILIZARE
şi de împrospătare. Se va aplica după Se va folosi dimineaţa şi seara, după
demachierea tenului cu Sonya® Aloe Purifying demachierea efectuată cu Sonya® Aloe
Cleanser, iar epiderma va beneficia imediat de Purifying Cleanser. Se tamponează uşor faţa,
calităţile nutritive ale gelului stabilizat de decolteul sau zona dorită cu ajutorul
Aloe vera şi extractelor de ceai alb şi dischetelor demachiante îmbibate cu produs.
castravete.
! Conţine extract de ceai alb
INGREDIENTE
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe ! Nu conţine alcool
Vera), apă demineralizată, glicerină, metil ! Împrospătează şi hidratează tenul
glucet-20, sorbitol, hialuronat de sodiu,
PEG-120 esteri de ceară de jojoba, lactat de
sodiu, beta-glucan, extract din frunze de ceai
alb (Camellia sinensis), extract de castravete COD #279
(fruct) (Cucumis sativus), alantoină, 1-2
hexanediol, caprilil glicol, tropolon, PEG-40
ulei de ricin hidrogenat, tridecet-9, acid
citric, EDTA disodic, parfum.

versiunea 4
112
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

®
Sonya Aloe Nourishing Serum
Sonya® Aloe Nourishing Serum cu extract de CONŢINUT
ceai alb restabileşte şi întreţine nivelul Volum net: 118 ml
hidratării cutanate, menţinând aspectul tânăr
al tenului. Datorită texturii fluide, lejere, fine
este foarte uşor de aplicat şi pătrunde rapid în MOD DE UTILIZARE
piele. Constituie o bază ideală pentru Sonya® Se va aplica dimineaţa şi seara, după
Aloe Balancing Cream. tonifierea efectuată cu Sonya® Aloe
Refreshing Toner. Se aplică circa 3 doze pe
INGREDIENTE vârfurile degetelor. Serumul se repartizează
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe uniform pe vârfurile degetelor. Se aplică
Vera), ciclometiconă, apă demineralizată, produsul la nivelul feţei, decolteului sau
dimeticon crospolimer, dimeticon, glicerină, oriunde este nevoie. ! Conţine extract de ceai alb
butilen glicol, poliacrilamidă, izoparafină
C13-14, lauret-7, poliizobutenă hidrogenată, ! Textură fluidă, lejeră, fină
extract din frunze de ceai alb (Camellia ! Restabileşte nivelul optim de hidratare
sinensis), extract din scoarţă de Mimosa cutanată
tenuiflora, acetat de tocoferil, fosfat ascorbil
de sodiu, 1,2-hexanediol, caprilil glicol,
tropolonă, parfum. COD #281

versiunea 4
113
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

®
Sonya Aloe Balancing Cream
Sonya® Aloe Balancing Cream conţine aloe, CONŢINUT
extracte cu efect revitalizant şi agenţi intens Masă netă: 71 g
hidratanţi, pentru menţinerea nivelului optim
de hidratare a tenului. Se va folosi după
aplicarea produsului Sonya® Aloe Nourishing MOD DE UTILIZARE
Serum, pentru un ten mai catifelat, mai suplu Se va folosi dimineaţa şi seara, după aplicarea
şi mai hidratat ca oricând! produsului Sonya® Aloe Nourishing Serum.
Ambalajul produsului conţine spatulă şi disc
INGREDIENTE separator pentru cremă. Cu ajutorul spatulei
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe se pune o cantitate redusă de cremă pe discul
Vera), apă demineralizată, ciclopentasiloxan, separator. Cu ajutorul degetelor se ia crema
butilen glicol, poliizobutenă hidrogenată, de pe discul separator şi se aplică pe faţă şi ! Conţine Aloe vera şi extracte cu efect
dimeticon, VP copolimer/acrilodimetiltaurat decolteu, apoi se masează uşor până la revitalizant
de amoniu, poliacrilamidă, izoparafină C13- absorbţia completă. Spatula şi discul
14, lauret-7, hialuronat de sodiu, acetat de separator se vor spăla cu apă fierbinte şi se ! Contribuie la menţinerea nivelului optim
tocoferil, glicerină, extract de lămâie (fruct) vor şterge cu un prosop curat după fiecare de hidratare
(Citrus medica limonum), extract din frunze aplicare, întreţinându-se corespunzător ! Conferă tenului hidratare, catifelare şi
de ceai alb (Camellia sinensis), 1,2- pentru următoarele folosiri. supleţe
hexanediol, caprilil glicol, tropolonă, parfum.

COD #280

versiunea 4
114
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

®
Sonya Aloe
Deep-Cleansing Exfoliator
Expunerea zilnică la acţiunea factorilor de betaină, arginină, glicerină, extract de
mediu poate deteriora aspectul tenului. Dacă castravete (fruct) (Cucumis sativus), extract
epiderma necesită curăţare suplimentară prin de lămâie (fruct) (Citrus medica limonum),
exfoliere delicată, fără riscul apariţiei iritaţiilor fenoxietanol, metil-izotiazolinonă, EDTA
provocate de acţiunea prea abrazivă a disodic, parfum.
produselor de gomaj clasice, Sonya® Aloe
Deep-Cleansing Exfoliator, cu Aloe vera şi CONŢINUT
microsfere naturale de jojoba, este soluţia Volum net: 118 ml
ideală.

Datorită conţinutului bogat în aloe şi MOD DE UTILIZARE


microsfere naturale de jojoba, acest exfoliant Se va folosi de aproximativ 2 ori pe ! Acţiune delicată, poate fi folosit de două
acţionează profund, dar delicat, având săptămână, după demachierea efectuată cu ori pe săptămână
formula ideală pentru a lăsa epiderma netedă Sonya® Aloe Purifying Cleanser. Se aplică
şi catifelată; aloe este hidratantă, iar produsul pe faţa şi decolteul prealabil ! Conţine Aloe vera cu acţiune intens
microsferele de jojoba curăţă porii în umezite. Se masează delicat timp de 2-3 hidratantă
profunzime. minute, evitându-se regiunea din jurul ! Acţiune exfoliantă delicată, datorită
ochilor. Se îndepărtează cu apă călduţă, apoi microsferelor de jojoba
INGREDIENTE faţa se tamponează uşor cu un prosop curat.
Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
Vera), apă demineralizată, amidon de porumb
COD #278
(Zea mays), decil glucozidă, copolimer acrilat,
ulei de jojoba hidrogenat, cocamidopropil

versiunea 4
115
2009
Sonya
ÎNGRIJIREA TENULUI

versiunea 4
116
2009
Sonya

Sonya Colour Collection este una dintre puţinele linii de produse de machiaj pe bază de
Aloe vera din lume, ce asigură concomitent efect de îngrijire şi de make-up. Combinaţia
unică de ingrediente naturale, de la gel stabilizat de Aloe vera şi vitamine antioxidante, până
la extracte marine şi extracte din plante, asigură protecţie, catifelare şi hrănire cutanată.
Această colecţie deosebită sărbătoreşte bucuria vieţii prin bogăţia de culori şi nuanţe
oferite, potrivite pentru orice ten şi orice stare de spirit. Cu Sonya orice capriciu poate fi
îndeplinit, iar versatilitatea gamei permite schimbarea cu uşurinţă a look-ului de zi cu cel
de seară. Machiajul tău va fi impecabil, iar tu vei arăta minunat!
Sonya

Ce poate face Sonya pentru tine:


Sonya Colour Collection a fost creată pentru a te ajuta să arăţi
minunat, aşa cum te simţi în adâncul fiinţei tale! Ingredientele
naturale, importante pentru vitalitatea pielii, asigură hidratarea şi
catifelarea cutanată.

ALOE VERA EXTRACTE MARINE ANTIOXIDANŢI MUŞEŢEL ULEI DE AVOCADO

Cercetările ştiinţifice Extractele marine Alături de excelentele Extractul din flori de În compoziţia sa există
au arătat că gelul (fitelene) sunt proprietăţi hidratante muşeţel, vitaminele A şi B,
stabilizat de Aloe vera obţinute din plante ale gelului stabilizat de decongestionant şi precum şi lecitină.
hidratează epiderma marine şi au fost alese Aloe vera, vitaminele calmant, este ideal Uleiul de avocado se
mult mai rapid decât pentru a acţiona antioxidante A, C şi E pentru epidermele aseamănă cu lipidele
apa. Alte studii indică sinergic, cu scopul de contribuie la sensibile şi cele existente în filmul
faptul că celebra plantă a realiza o intensă contracararea efectului predispuse la reacţii lipidic de la suprafaţa
determină asupra pielii hidratare a epidermei. distructiv al radicalilor alergice. epidermei, având o
un efect identic cu cel liberi. Aceştia excepţională
al acidului retinoic. determină capacitate de
Spre deosebire de îmbătrânirea hidratare.
acesta însă, prematură şi pierderea
polizaharidele din Aloe vitalităţii pielii.
vera nu irită pielea.
De asemenea, Aloe
vera hidratează pielea
fără a bloca oxigenarea
cutanată, aşa cum se
întâmplă după
folosirea produselor
cosmetice pe bază de
uleiuri minerale sau
obţinute prin sinteze
chimice.

versiunea 4
119
2009
Sonya

®
Sonya Glamour Showcase
Sonya Glamour Showcase reprezintă modul
ideal de a pune bazele unui beauty-business (Translucent Pressed Powder)
de succes în Forever. Trusa profesională, ! 11 nuanţe de farduri de obraz (Blush)
perfectă pentru demonstraţiile de machiaj ! 24 nuanţe de farduri pentru pleoape
Sonya Beauty Clinic, vă va ajuta să le arătaţi (EyeShadow)
şi celorlalţi cum să arate şi să se simtă ! 4 creioane pentru conturul ochilor (Eye
excelent. Sonya Glamour Showcase conţine Pencil)
tot ceea ce este necesar pentru a promova şi a ! 2 rimeluri (Lush Lash Mascara)
prezenta cu succes gama Sonya Colour ! 1 gel fixator pentru sprâncene (Brow Fix)
Collection. ! 14 nuanţe de rujuri (Lipstick)
! 5 creioane pentru conturul buzelor (Lip
! Modul ideal de a susţine prezentările
! 12 nuanţe de fond de ten (Cream-to- Pencil)
Sonya Colour Collection
Powder Foundation)
! 1 disc corector cu 5 nuanţe (Colour Trusa mai include pensulă pentru ruj, periuţă ! Prezentare profesională şi elegantă
Concealer Wheel) pentru gene, aplicator pentru pleoape,
! 3 nuanţe de pudră compactă translucidă pensulă pentru fardul de obraz. ! Fiecare produs din trusă este uşor de
înlocuit individual

COD #9600

versiunea 4
120
2009
Sonya

Dusty Rose 104

®
Sonya Palettes
Nu mai ezita încercând diverse combinaţii Cream (154), Moonlight (149), Charcoal Farduri de pleoape - Crystal Waters (148), Satin
coloristice pentru a te înfrumuseţa. Trusele (155) (142), Sterling (145), Purple Rain (147)
Sonya Palettes au fost create de profesionişti Creion contur de ochi / buze - Midnight Creion contur de ochi / buze - Midnight Black
care au armonizat culori asortate pentru buze, Black (174), Mahogany (173) (174), Grapevine (179)
pomeţi şi pleoape. Versatilitatea truselor Sonya Rujuri - Porsche Red (130), Deepest Love Red Rujuri - Wineberry (126), Brandy Ice (125)
Palletes permite crearea unui machiaj pentru (129) Mascara - Black (170)
orice ocazie şi pentru orice moment al zilei. Mascara - Black (170)
SUMMER'S KISS (Sărutul verii) (106) - nuanţe
SHIMMERS BEAUTY PLUS (Străluciri) BARELY PINK (Roz deschis) (103) - nuanţe calde, radiante, luminoase, pentru verile fierbinţi
(100) - nuanţe strălucitoare pentru pleoape, pastelate, deschise, cu accente de culori Pudră compactă translucidă (168)
decolteu şi umeri naturale Farduri de obraz - Nature (156), Sienna (157)
Pudră compactă translucidă (168) Pudră compactă translucidă (167) Farduri de pleoape - Ginger (133), Mink (134),
Farduri de pleoape - Sunfire (153), Hologram Farduri de obraz - Rosewood (159), Bashful Phantom (131), French Vanilla (132)
(152), Moonlight (149), Pot of Gold (150), (158) Creion contur de ochi / buze - Burnished Brown
Sterling (145), Glacier Ice (151) Farduri de pleoape - Barely There (137), Cool (176), Cocoa (175)
Creioane contur de ochi / buze - White Breeze (138), Blue Bayou (136), Linen (135) Rujuri - Sheer Peach Fuzz (117), Coffee Cream
Clarifier (180), Golden Shimmer (181) Creion contur de ochi / buze - Jazz (178), (118)
Rujuri - Solid Gold (128), Hologram (127) Mystique (177) Mascara - Black (170)
Gel pentru fixarea sprâncenelor (172) Rujuri - Sheer Bliss (120), Barely Pink (119)
Mascara - Brown Black (171)
AUTUMN HUES (Culorile toamnei) (101) -
nuanţe calde, ce redau bogăţia culorilor DUSTY ROSE (Roz şters) (104) - tonuri reci,
toamnei de profunzime medie, pentru un machiaj
Pudră compactă translucidă (168) clasic
Farduri de obraz - Nature (156), Flare (160) Pudră compactă translucidă (169)
Farduri de pleoape - Cactus Green (141), Farduri de obraz - Berry Rose (162), Rose
Fudge Brownie (140), Maple Syrup (139), Petal (161)
French Vanilla (132) Farduri de pleoape - Wildberry (144), Birch
Creion contur de ochi / buze - Midnight Black (143), Cool Breeze (138), Satin (142)
(174), Cocoa (175) Creion contur de ochi / buze - Midnight
Rujuri - Sheer Chocolate Kisses (121), Black (174), Grapevine (179)
Almond (122) Rujuri - Pink Champagne (123), Dusty Rose ! Tot ce ai nevoie, într-o trusă practică,
Mascara - Black (170) (124) uşor de folosit
Mascara - Black (170)
NIGHT ON THE TOWN (Noapte în oraş) ! Ideală pentru călătorii
(102) - nuanţe clasice de roşu, negru şi alb, PLUM'N BERRY (Prune şi fructe de pădure)
! Fiecare trusă conţine un fard de
pentru un machiaj sofisticat, cu accente (105) - culori profunde, intense, pentru un
dramatice machiaj de zi sau de seară luminozitate, unul intermediar, unul de
Pudră compactă translucidă (167) Pudră compactă translucidă (169) profunzime şi unul pentru accent, pentru
Farduri de obraz - Brick (166), Sunset (165) Farduri de obraz - Wildberry (164), Mauve a crea o varietate de stiluri şi armonii
Farduri de pleoape - Sterling (145), Whipped (163)

versiunea 4
121
2009
Sonya

®
Sonya Colour Concealer Wheel
Nimeni nu este perfect, dar cu unicul 5-în-1 Bej deschis:
Sonya Colour Concelear Wheel veţi fi mai Pentru camuflarea imperfecţiunilor - excelent
aproape de perfecţiune ca niciodată. Calitatea iluminator pentru ten
excepţională a paletei corectoare în cinci
culori neutralizează modificările de culoare şi Bej închis:
imperfecţiunile estetice, datorită opoziţiei pe Pentru camuflarea imperfecţiunilor - pentru
care o realizează în spectrul culorilor. tenuri mate, închise

Verde: MOD DE UTILIZARE


Neutralizează roşul - potrivit pentru tenul ars După aplicarea fondului de ten Sonya Cream
de soare sau afectat de rosaceea to Powder Foundation, aplicaţi corectorul
anticearcăn adecvat, cu ajutorul inelarului ! Convenabil, uşor de folosit
Galben: sau al unui burete cosmetic. Pentru o fixare
Neutralizează umbrele întunecate - ideal îndelungată şi un finish perfect, pudraţi zona ! Culorile paletei-corectoare pot fi folosite
pentru mascarea cearcănelor cu Sonya Translucent Pressed Powder. ca atare sau combinate în mod creativ

! Recomandat pentru toate tipurile de ten


Mov-lila:
Neutralizează aspectul palid al tenurilor - ! Excelent pentru corectarea cearcănelor,
conferă luminozitate pleoapelor, excelentă pistruilor, petelor brune sau a altor
bază de machiaj imperfecţiuni

COD #184

versiunea 4
122
2009
Sonya

®
Sonya
Cream to Powder Foundation
Vei arăta minunat folosind una dintre cele MOD DE UTILIZARE
12 nuanţe naturale de fond de ten compact Tenul se pregăteşte pentru machiaj,
cu textură pudrat-cremoasă şi grad natural de efectuându-se demachierea-curăţarea, tonifierea
acoperire. Creat pentru a evidenţia tonurile şi hidratarea cu una dintre trusele Aloe Fleur de
naturale ale tenului, textura fină şi compoziţia Jouvence sau Sonya Skin Care Collection.
deosebită ale Sonya Cream to Powder Fondul de ten Sonya Cream to Powder
Foundation vor conferi un finish catifelat, fin, Foundation se va aplica prin mişcări specifice,
mat, ideal oricărui tip de piele. cu începere de la mijlocul feţei spre exterior şi
omogenizare la nivelul liniilor de demarcaţie.
DISPONIBIL ÎN 12 NUANŢE Înainte de aplicare, produsul necesită
fluidificarea texturii, iar finisarea va fi efectuată
numai cu ajutorul buretelui cosmetic uscat. ! Disponibil în 12 nuanţe, potrivite
Porcelain 107
oricărui tip de ten şi oricărui fototip
Soft Ivory 108
TRUCURI
Rose Beige 109 ! Disponibil în tonuri calde şi reci
! Pentru alegerea nuanţei potrivite se va
Sunset Beige 110 utiliza selectorul de culori Sonya ! Conţine Aloe vera
Fawn 111 Foundation Selector
! Se pot efectua retuşuri oricând, pe parcursul ! Conferă aspect natural
Butter 112
zilei, produsul fiind ambalat practic într-o
Golden Sun 113 ! Ambalaj practic
casetă neagră, elegantă şi uşor de transportat
Mocha 114 ! Gradul de acoperire al fondului de ten poate
Raisin 115 varia după caz (fin/insesizabil sau
Chocolate 116 total/maxim)
! Pentru un aspect impecabil, satinat, fondul
Natural Beige 182
de ten Sonya Cream to Powder Foundation
Vanilla Bisque 183 trebuie uniformizat atent
! Contribuie la hidratarea, catifelarea şi
calmarea epidermei

versiunea 4
123
2009
Sonya

Light 167

®
Sonya Translucent Pressed Powder
Pudra compactă translucidă Sonya DISPONIBILĂ ÎN 3 NUANŢE
Translucent Pressed Powder, cu o textură Light 167
micronizată, mătăsoasă, extrem de fină, este
Medium 168
potrivită oricărui tip de ten. Poate fi folosită
ca atare pentru pudrarea feţei sau pentru Deep 169
fixarea fondului de ten, în scopul facilitării
aplicării fardurilor pe pleoape şi pomeţi, ori
pentru retuşarea machiajului pe parcursul
zilei.

! Nu usucă pielea

! Poate fi folosită ca atare pentru pudrarea


feţei sau pentru fixarea fondului de ten
Sonya Cream to Powder Foundation
pentru un machiaj radiant, de durată

! Datorită texturii translucide, produsul


este potrivit şi tenurilor închise

! Permite efectuarea cu uşurinţă a


retuşurilor pe parcursul zilei

versiunea 4
124
2009
Sonya

Wildberry 164

®
Sonya Blush
Fardul de obraz Sonya va aduce un plus de DISPONIBIL ÎN 11 NUANŢE
frumuseţe, culoare şi vitalitate oricărui chip. Nature 156
Calitatea deosebită a texturii şi fineţea
Sienna 157
excepţională permit sublinierea pomeţilor şi
punerea în valoare a fizionomiei. Bashful 158
Rosewood 159
TRUCURI Flare 160
! Fardul de obraz trebuie să reprezinte doar
Rose Petal 161
o atingere, o tuşă de culoare în machiaj
! Zâmbiţi pentru a identifica zona în care Berry Rose 162
începeţi aplicarea fardului de obraz, apoi Mauve 163
continuaţi uşor ascendent către tâmple Wildberry (vezi foto) 164 • Culori saturate, pigmenţi de calitate
! Mai întâi aplicaţi uşor o tuşă delicată de Sunset 165 • Nuanţe de culori calde şi reci, uşor de
culoare, apoi reveniţi pentru obţinerea
Brick 166 armonizat cu fondul de ten, fardul
unui efect natural sau dramatic pentru pleoape şi rujul
! Fardul de obraz Sonya Blush se aplică uşor
şi se menţine de-a lungul zilei • Grad ridicat de micronizare, menţinere
îndelungată

• 11 posibilităţi pentru a alege nuanţa


potrivită

versiunea 4
125
2009
Sonya

®
Sonya Eye Pencil
Rafinament şi eleganţă, o altă dimensiune a DISPONIBIL ÎN 4 CULORI
stilului personal prin conturarea subtilă a Midnight Black 174
ochilor cu Sonya Eye Pencil.
Burnished Brown 176
Calitatea deosebită a texturii cremoase, fine a Jazz 178
creionului contur de ochi Sonya, cu o White Clarifier 180
formulă exclusivă pe bază de Aloe vera,
permite trasarea liniilor ce definesc conturul
ochilor, accentuând frumuseţea acestora.

! Textură fină, cremoasă, uşor de aplicat

! Menţinere îndelungată

! Pentru aplicare perfectă necesită ascuţire


cu ascuţitoarea cosmetică Sonya Pencil
Sharpener

versiunea 4
126
2009
Sonya

Blue Bayou 136

®
Sonya Eyeshadow
Iluminează, subliniază şi accentuează DISPONIBILE ÎN 24 DE NUANŢE
frumuseţea ochilor cu fardurile de pleoape Phantom 131
Sonya Eyeshadow.
French Vanilla 132
Disponibile într-o gamă completă de 24 de Ginger 133
nuanţe, de la sclipirea sidefată a perlelor la Mink 134
catifelarea culorilor mate. Se pot etala pe Linen 135
pleoape în diferite grade şi tonuri, în
Blue Bayou 136
degradeuri clar-diafane sau accentuat-
dramatice. Barely There 137
Cool Breeze 138
! Conţin Aloe vera, calmează şi catifelează
Maple Syrup 139
epiderma fină a pleoapelor
Fudge Brownie 140
Cactus Green 141 ! Fardurile de pleoape pot fi aplicate cu
pensula specială uscată sau umezită uşor
Satin 142 pentru obţinerea unui efect de eye-liner
Birch 143 (tuş de pleoape)
Wildberry 144
! Pot fi folosite pentru corectarea sau
*Sterling 145 redesenarea sprâncenelor
Purple Rain 147
! Aplicaţi cu o pensulă umedă pentru
*Crystal Waters 148
obţinerea unei nuanţe mai intense, de
*Moonlight 149 durată
*Pot of Gold 150
! Se omogenizează uşor
*Glacier Ice 151
*Hologram 152
*Sunfire 153
Whipped Cream 154
Charcoal 155
*farduri de pleoape satinate, iridiscente

versiunea 4
127
2009
Sonya

Sedona Trio 204

Springtime Trio 203

®
Sonya Eyeshadow Trios
Descoperă secretul frumuseţii absolute cu Sonya Eyeshadow Trios. Taupe (roz-bej) se aplică pe pleoape ca fard de bază sau pe arcade pentru
Nuanţele strălucitoare ale fardurilor de pleoape, cu adaos de Aloe vera, a aduce un plus de strălucire şi luminozitate. Light Blue (bleu deschis)
urmează cele mai noi tendinţe ale modei, alcătuind două game poate fi aplicat ca fard de bază sau cu efect de eyeliner. Plum (roşu-
coloristice superbe, ce creează look-ul dorit prin umbriri, accente şi prună) aduce accente profunde în pliurile pleoapelor sau conturează
sublinieri. ochii cu efecte de eyeliner (tuş pentru pleoape).

Două combinaţii perfecte a câte 3 nuanţe, pentru a deveni superbe în 2 SPRINGTIME TRIO 203
timpi şi 3 mişcări, aceste farduri de pleoape pot fi folosite diferit (uscate Aceste trei irezistibile nuanţe ale fardurilor de pleoape Springtime Trio
sau umede), realizând efecte deosebite. Se pot utiliza ca atare, păstrându- pot fi armonizate cu orice culoare a irisului. Shimmer Yellow (galben
li-se textura pudrată, moale, uscată sau prin umezire, pentru luminos) poate fi aplicat pentru iluminarea pleoapei şi arcadei, pentru a
intensificarea sublinierilor. Cele 2 kit-uri cu câte 3 nuanţe se pot folosi aduce un plus de strălucire. Frosted Pink (roz givrat) se aplică pe pleoape
după dorinţa şi imaginaţia fiecăreia, în combinaţii nelimitate. ca fard de bază, arătând superb în lumina soarelui. Soft Green (verde
olive) aduce accente profunde în pliurile pleoapelor sau conturează ochii
SEDONA TRIO 204 cu efecte de eyeliner (tuş pentru pleoape).
Eliberaţi-vă imaginaţia pentru a crea machiajul perfect, cu ajutorul
acestui kit alcătuit din culori minunat armonizate, moderne.

versiunea 4
128
2009
Sonya

®
Sonya Lush Lash Mascara
®
[i Sonya Brow Fix
SONYA LUSH LASH MASCARA SONYA BROW FIX
Genele vor arăta minunat cu acest mascara cu Gel fixator pentru sprâncene pentru o privire
formulă hidratantă, exclusivă, pe bază de Aloe sofisticată, plină de rafinament. Produs
vera, ce alungeşte şi îndeseşte (fără să hidratant, transparent, cu Aloe vera, ideal
aglutineze) genele, asigură supleţe şi pentru aranjarea şi fixarea sprâncenelor.
moliciune cililor. Produsul este rezistent la
apă şi are o formulă specială pentru ochi Brow Fix Clear (172)
sensibili.

DISPONIBIL ÎN 2 CULORI
! Ascensionează şi accentuează forma
Black 170
sprâncenelor
Brown/Black 171
! Periuţa aplicatoare permite imprimarea
precisă a formei dorite a sprâncenelor
! Nu deplasaţi peria în sus şi în jos în ! Netezeşte sprâncenele rebele,
interiorul tubului, această acţiune menţinându-le forma firească
provocând uscarea produsului

! Întotdeauna 2 aplicări de mascara în


strat subţire vor avea efect mult mai
frumos decât 1 aplicare în strat gros

! Nu folosiţi un tub de mascara mai


mult de 1 lună

! Formulă hidratantă şi rezistentă la apă

versiunea 4
129
2009
Sonya

®
Sonya Lip Pencil
Textura cremoasă, moale a creioanelor contur DISPONIBIL ÎN 5 NUANŢE
de buze Sonya Lip Pencil permite trasarea cu Mahogany 173
uşurinţă a liniei ce defineşte conturul gurii, Cocoa 175
accentuându-i frumuseţea.
Mystique 177
Aspectul final va fi desăvârşit prin aplicarea Grapevine 179
ulterioară a rujului Sonya Lipstick sau a Golden Shimmer 181
gloss-ului preferat, care se va menţine astfel
mult mai bine.
Mystique 177

! Pentru trasarea unei linii precise se va


folosi ascuţitoarea cosmetică Sonya Pencil
Sharpener

! Pentru o menţinere îndelungată a rujului


Sonya Lipstick se recomandă mai întâi
“creionarea” buzelor pe toată suprafaţa lor

versiunea 4
130
2009
Sonya

®
Sonya Lipstick
Rujul Sonya, cu textură cremoasă, conferă DISPONIBIL ÎN 12 NUANŢE
buzelor frumuseţe, menţinere îndelungată a CREMOASE ŞI 4 NUANŢE SIDEFATE
culorii şi luciu deosebit. Disponibil într-o
Sheer Peach Fuzz 117
gamă de 16 nuanţe, cu tonuri deschis-
pastelate sau profund dramatice, Sonya Coffee Cream 118
Lipstick este potrivit oricărui tip de machiaj. Barely Pink 119
Sheer Bliss 120
Sheer Chocolate Kisses 121
Almond 122
Pink Champagne 123
! Menţinere îndelungată, nu usucă buzele
Dusty Rose 124
Brandy Ice 125 ! Conţine ingrediente vitale pentru
Wineberry protejarea şi hidratarea buzelor,
126
menţinându-le suple şi catifelate
Deepest Love Red 129
Porsche Red 130 ! Pentru un look desăvârşit, se recomandă
aplicarea rujului cu pensula specială
*Hologram 127
pentru buze, în straturi succesive
*Solid Gold 128
*Crystal Plum 201 ! Nuanţele pot fi combinate pentru
obţinerea unor noi culori
*Pink Reflection 202

versiunea 4
131
2009
Sonya

®
Sonya Lip Gloss
Daţi un plus de culoare şi strălucire buzelor DISPONIBIL ÎN 4 NUANŢE
cu rujul lichid Sonya Lip Gloss. Buzele vor
Crystal Clear 190
rămâne pentru mult timp lucioase-umede şi
moi. Vanilla Pearl 191
Sunglow 192
Berry Mauve 193

INGREDIENTE ACTIVE
Extract uleios de Aloe vera - un amestec de
ulei din seminţe de soia şi gel de Aloe vera,
combinaţie cu proprietăţi de hidratare şi ! Aplicator practic
catifelare. Vitamina E este un antioxidant
! Poate fi aplicat direct pe buze sau după
puternic, ce menţine hidratarea naturală a
aplicarea rujului Sonya Lipstick preferat
buzelor. Extractele marine sunt obţinute din
alge şi carrageenan, fiind bogate în vitaminele
A şi E şi minerale, cu efect intens hidratant.

versiunea 4
132
2009
Sonya

®
Sonya Aloe Eye Makeup Remover
Demachiant delicat, pe bază de gel de Aloe INGREDIENTE
vera, pentru îndepărtarea cu uşurinţă a Aloe Barbadensis Gel (Gel Stabilizat de Aloe
machiajului ochilor. Aloe Barbadensis Gel Vera), apă demineralizată, cocoamfodiacetat
(stabilizat printr-un proces patentat Forever disodic, polisorbat-20, cocoat sucrozic,
Living) asigură hidratarea şi catifelarea zonei aminoacizi lauroil-sodici din ovăz,
delicate din jurul ochilor. hidroxietilceluloză, fenoxietanol,
metilparaben, propilparaben, EDTA disodic,
parfum.

MOD DE UTILIZARE
Un tampon de vată sau o dischetă
demachiantă bine îmbibate cu produs se ! Acţionează delicat asupra genelor,
menţin câteva secunde peste ochii închişi, hidratându-le
pentru a îndepărta cu uşurinţă machiajul. Se
! Nu lasă urme grase, prin urmare se poate
repetă dacă este nevoie.
trece imediat la machiajul ochilor
CONŢINUT ! Formulă unică, non-grasă
Volum net: 118 ml
! Acordaţi tenului îngrijirea pe care o
merită. Nu mergeţi la culcare fără a fi
perfect demachiate. Un ten curat
înseamnă un ten sănătos

COD #186

versiunea 4
133
2009
Sonya

®
Sonya - Ingrediente
CONCEALER WHEEL: din seminţe de soia (Glycine soja), extract (Glycine soja), extract din frunză de Aloe
Trigliceridă caprilică/caprică, octildodecanol, din frunză de Aloe barbadensis, extract de barbadensis, extract de alge, etoxidiglicol,
talc, ciclopentasiloxan, ulei din seminţe de alge, etoxidiglicol, BHA, metilparaben, BHA, metilparaben, propilparaben, triclosan.
ricin (Ricinus communis), ciclohexasiloxan, propilparaben, triclosan. [+/- (poate conţine): [+/- (poate conţine): mică, dioxid de titan
ceară Candelilla (Euphorbia cerifera), mică, dioxid de titan (CI 77891), oxizi de (CI 77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492,
ozocherită, ceară de Carnauba (Copernicia fier (CI 77491, 77492, 77499), Red 30 Lake 77499), Yellow 5 Lake (CI 19140), Blue 1
cerifera), metil metacrilat / glicol dimetacrilat (CI 73360), Red 33 Lake (CI 17200), Red Lake (CI 42090), Ultramarines (CI 77007),
crospolimer, ceară microcristalină (Cera 34 Lake (CI 15880), Red 36 Lake (CI oxid verde de crom (CI 77288), hidroxid
microcristallina), extract de alge, 12085), Yellow 5 Lake (CI 19140), Blue 1 verde de crom (CI 77289), ferocianidă ferică
etoxidiglicol, extract din frunză de Aloe Lake (CI 42090), Ultramarines (CI 77007), (CI 77510), violet de mangan (CI 77742),
barbadensis, ulei din seminţe de soia ferocianidă ferică (CI 77510), violet de oxiclorură de bismut (CI 77163), carmin (CI
(Glycine soja), apă demineralizată, mangan (CI 77742), oxiclorură de bismut 75470) ].
propilenglicol, stearoxidimeticon, hectorit de (CI 77163), carmin (CI 75470)].
stearalconiu, carbonat de propilen, acetat de MASCARA (Black):
tocoferil, butilparaben, propilparaben. EYE DEFINING PENCIL: Apă demineralizată, ceară de albine (Cera
[+/- (poate conţine): dioxid de titan (CI Trigliceridă caprilică/caprică, etilhexil alba), diizostearol trimetilolpropan siloxi
77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492, palmitat, ceară de albine (Cera alba), ceară silicat, acrilaţi / copolimer de octilacrilamidă,
77499), hidroxid verde de crom (CI 77289), Candelilla (Euphorbia cerifera), ozocherită, acid stearic, ceară Candelilla (Euphorbia
ultramarin (CI 77007), violet de mangan (CI ceară de Carnauba (Copernicia cerifera), cerifera), propilenglicol, alcool cetilic,
77742)]. poliizobutenă, ulei de lanolină, izopropil trietanolamină, ozocherită, ceară de
lanolat, octildodecilstearoilstearat, extract din Carnauba (Copernicia cerifera), extract din
CREAM TO POWDER FOUNDATION: frunză de Aloe barbadensis, ulei din seminţe flori de muşeţel (Chamomilla recutita),
Trigliceridă caprilică / caprică, de soia (Glycine soja), extract de alge, extract de alge, extract din frunză de Aloe
octildodecanol, feniltrimeticon, etoxidiglicol, ceară din coajă de portocale barbadensis, ulei din seminţe de Limnanthes
ciclopentasiloxan, talc, ciclohexasiloxan, (Citrus aurantium dulcis), ceară din coajă de alba, unt de Shea (Butyrospermum parkii),
metil metacrilat / glicol dimetacrilat Rhus verniciflua, retinil palmitat, acetat de ulei din seminţe de jojoba (Simmondsia
crospolimer, lanolină, ceară de albine (Cera tocoferil, butilparaben, propilparaben. [+/- chinensis), acetat de tocoferil, pantenol,
alba), ceară Candelilla (Euphorbia cerifera), (poate conţine): dioxid de titan (CI 77891), fenoxietanol, metilparaben, etilparaben,
ozocherită, ceară de Carnauba (Copernicia oxizi de fier (CI 77491, 77492, 77499), butilparaben, propilparaben, izobutilparaben,
cerifera), polimetilmetacrilat, ulei din Yellow 5 Lake (CI 19140)]. oxizi de fier (CI 77499).
seminţe de soia (Glycine soja), extract din
frunză de Aloe barbadensis, extract de alge, EYE / LIP PENCIL (White Clarifier): MASCARA (Brown Black):
etoxidiglicol, tocoferil acetat, propilparaben, Trigliceridă caprilică/caprică, etilhexil Apă demineralizată, ceară de albine (Cera
triclosan. [+/- (poate conţine): dioxid de titan palmitat, ceraă de albine (Cera alba), ceară alba), diizostearol trimetilolpropan siloxi
(CI 77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492, Candelilla (Euphorbia cerifera), ozocherită, silicat, acrilaţi / copolimer de octilacrilamidă,
77499)]. ceară de Carnauba (Copernicia cerifera), acid stearic, ceară Candelilla (Euphorbia
poliizobutenă, ulei de lanolină, izopropil cerifera), propilenglicol, alcool cetilic,
TRANSLUCENT PRESSED POWDER: lanolat, octildodecilstearoilstearat, extract din trietanolamină, ozocherită, ceară de
Talc, mică (CI 77019), stearat de zinc, frunză de Aloe barbadensis, ulei din seminţe Carnauba (Copernicia cerifera), extract din
trigiceridă caprilică / caprică, PEG/PPG-4/12 de soia (Glycine soja), extract de alge, flori de muşeţel (Chamomilla recutita),
dimeticon, etilhexil stearat, dioxid de siliciu, etoxidiglicol, ceară din coajă de portocale extract de alge, extract din frunză de Aloe
meticon, ulei din seminţe de soia (Glycine (Citrus aurantium dulcis), ceară din coajă de barbadensis, ulei din seminţe de Limnanthes
soja), extract din frunză de Aloe barbadensis, Rhus verniciflua, retinil palmitat, acetat de alba, unt de Shea (Butyrospermum parkii),
extract de alge, etoxidiglicol, metilparaben, tocoferil, butilparaben, propilparaben, dioxid ulei din seminţe de jojoba (Simmondsia
propilbaraben, triclosan. [+/- (poate conţine): de titan (CI 77891). chinensis), acetat de tocoferil, talc, pantenol,
oxizi de fier (CI 77491, 77492, 77499)]. fenoxietanol, metilparaben, etilparaben,
EYE SHADOW: butilparaben, propilparaben, izobutilparaben,
BLUSH: Talc, izononanoat de cetearil, stearoxidimeticon, oxizi de fier (CI 77491, 77492, 77499).
Talc, izononanoat de cetearil, acetat de cetil, alcool de lanolină acetilată,
stearoxidimeticon, acetat de cetil, alcool de lanolat de izopropil, ulei din seminţe de soia
lanolină acetilată, lanolat de izopropil, ulei

versiunea 4
134
2009
Sonya

®
Sonya - Ingrediente
BROW FIX: [+/- (poate conţine): mică, dioxid de titan
Apă demineralizată, PVP, extract din frunză (CI 77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492, LIP GLOSS (Sunglow, Vanilla Pearl):
de Aloe barbadensis, extract de alge, 77499), Yellow 5 Lake (CI 19140), Ulei de lanolină, poliizobutenă, octil dodecil
PVM/MA decadienă crospolimer, ferocianidă ferică (CI 77510), violet de stearol stearat, ceară de albine (Cera alba),
PEG/PPG-4/12 dimeticon, hidroxid de mangan (CI 77742), carmin (CI 75470), miristil lactat, ulei din seminţe de ricin
sodiu, fenoxietanol, metilparaben. pulbere de aluminniu (CI 77000)]. (Ricinus communis), alcool de miristil,
ozocherită, ceară de Carnauba (Copernicia
LIP PENCIL: LIPSTICK (Brandy Ice, Dusty Rose, cerifera), ulei din seminţe de soia (Glycine
Trigliceridă caprilică/caprică, etilhexil Porsche Red, Coffee Cream, Barely Pink, soja), extract din frunză de Aloe barbadensis,
palmitat, ceară de albine (Cera alba), ceară Hologram, Peach Fuzz, Pink Reflection, extract de alge, etoxidiglicol, acetat de
Candelilla (Euphorbia cerifera), ozocherită, Chocolate Kisses, Wineberry, Sheer Bliss, tocoferil, butilparaben, propilparaben. [+/-
ceară de Carnauba (Copernicia cerifera), Solid Gold): (poate conţine): mică, dioxid de titan (CI
poliizobutenă, ulei de lanolină, izopropil Ulei din seminţe de ricin (Ricinus 77891), Red 6 Lake (CI 15850), Yellow 5
lanolat, octildodecilstearoil stearat, extract communis), octildodecanol, izopropillanolat, Lake (CI 19140)].
din frunză de Aloe barbadensis, ulei din ceară Candelilla (Euphorbia cerifera), ulei de
seminţe de soia (Glycine soja), extract de laonolină, polizobutenă, miristat de LIP GLOSS (Crystal Clear):
alge, etoxidiglicol, ceară din coajă de izopropil, ceară de Carnauba (Copernicia Poliizobutenă, ulei de parafină (Paraffinum
portocale (Citrus aurantium dulcis), ceară cerifera), octildodecilstearoil stearat, ulei de liquidum), ulei din seminţe de jojoba
din coajă de Rhus verniciflua, retinil avocado (Persea gratissima), ceară de albine (Simmondsia chinensis), etilhexil
palmitat, acetat de tocoferil, butilparaben, (Cera alba), ozocherită, ulei din seminţe de metoxicinamat, ulei din seminţe de soia
propilparaben. [+/- (poate conţine): mică (CI soia (Glycine soja), extract din frunză de Aloe (Glycine soja), extract din frunză de Aloe
77019), dioxid de titan (CI 77891), oxizi de barbadensis, ulei din flori de romaniţă barbadensis, extract de alge, etoxidiglicol,
fier (CI 77491, 77492, 77499), Red 7 Lake (Anthemis nobilis), extract de alge, acetat de tocoferil, izopropilparaben,
(CI 15850), Red 33 Lake (CI 17200), Yellow etoxidiglicol, etilhexilmetoxicinamat, acetat izobutilparaben, butilparaben.
5 Lake (CI 19140)]. de tocoferil, butilparaben, propilparaben.
[+/- (poate conţine): mică, dioxid de titan LIP GLOSS (Berry Mauve):
EYE/LIP PENCIL (Golden Shimmer): (CI 77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492, Ulei de lanolină, poliizobutenă, ulei din
Trigliceridă caprilică/caprică, etilhexil 77499), Red 6 Lake (CI 15850), Red 7 Lake seminţe de ricin (Ricinus communis), octil
palmitat, ceară de albine (Cera alba), ceară (CI 15850:1), Red 33 Lake (CI 17200), dodecil stearol stearat, ceară de albine (Cera
Candelilla (Euphorbia cerifera), ozocherită, Yellow 5 Lake (CI 19140)]. alba), miristil lactat, alcool de miristil,
ceară de Carnauba (Copernicia cerifera), ozocherită, ceară de Carnauba (Copernicia
poliizobutenă, ulei de lanolină, izopropil LIPSTICK (Almond, Deepest Love, Pink cerifera), ulei din seminţe de soia (Glycine
lanolat, octildodecilstearoil stearat, extract Champagne): soja), extract din frunză de Aloe barbadensis,
din frunză de Aloe barbadensis, ulei din Ulei din seminţe de ricin (Ricinus extract de alge, etoxidiglicol, acetat de
seminţe de soia (Glycine soja), extract de communis), octildodecanol, izopropillanolat, tocoferil, butilparaben, propilparaben, mică,
alge, etoxidiglicol, ceară din coajă de ceară Candelilla (Euphorbia cerifera), dioxid de titan (CI 77891), oxizi de fier (CI
portocale (Citrus aurantium dulcis), ceară octenilsuccinat de aluminiu, ulei de 77491, CI 77492, CI 77499), Red 7 Lake
din coajă de Rhus verniciflua, retinil laonolină, polizobutenă, miristat de (CI 15850:1), Red 33 Lake (CI 17200).
palmitat, acetat de tocoferil, butilparaben, izopropil, ceară de Carnauba (Copernicia
propilparaben, mică (CI 77019), oxizi de fier cerifera), octildodecilstearoil stearat, ulei de
(CI 77491, 77492, 77499), Red 7 Lake (CI avocado (Persea gratissima), ceară de albine
15850). (Cera alba), ozocherită, ulei din seminţe de
soia (Glycine soja), extract din frunză de Aloe
EYESHADOW TRIOS: barbadensis, ulei din flori de romaniţă
Talc, izononanoat de cetearil, stearoxidimeticon, (Anthemis nobilis), extract de alge,
acetat de cetil, alcool de lanolină acetilată, etoxidiglicol, etilhexilmetoxicinamat, acetat
lanolat de izopropil, ulei din seminţe de soia de tocoferil, butilparaben, propilparaben.
(Glycine soja), extract din frunză de Aloe [+/- (poate conţine): mică, dioxid de titan
barbadensis, extract de alge, etoxidiglicol, (CI 77891), oxizi de fier (CI 77491, 77492,
BHA, metilparaben, propilparaben, triclosan. 77499), Red 7 Lake (CI 15850:1), Red 33
Lake (CI 17200), Yellow 5 Lake (CI
19140)].

versiunea 4
135
2009