Afectivitate

Afectivitatea- este o component fundamental a psihicului uman, la fel

de prezent n comportamentul i activitatea noastr cotidian ca i cogniia.
Nu ntmpltor, analiza psihologic s-a nvrtit ntotdeauna n jurul relaiei
raiune-emoie, cu exagerrile cunoscute n direcia supraestimrii raiunii i
subestimrii afectivitii sau n direcia supraestimrii rolului tririlor
emoionale i subestimrii rolului raiunii.n mod firesc, opoziiile exclusiviste
i absolutizrile unilaterale nu pot conduce dect la soluii eronate. Realitatea
psihologic a omului este de aa natur c nici una din cele dou
componente ale ei nu poate fi eliminat fr a-i provoca o mutilare grav.
Dimpotriv, modelul ideal al omului ar fi acela n care ambele componente s
ating niveluri de dezvoltare ct mai nalte i s se echilibreze reciproc: ct
gndire, atta i sentiment, ct sentiment atta i gndire. Filogenetic i
ontogenetic, proprietatea i disponibilitatea vibrrii i tririi emoionale
preced disponibilitatea i capacitatea nu numai a gndirii, ci i a percepiei.La
subiectul adult, pragul rspunsului emoional la un stimul vizual sau auditiv
este mai sczut dect al percepiei, astfel c se poate trage concluzia
general c rspunsul primordial al nostru la stimulrile din afar este unul
emoional. Activarea emoional nespecific pregtete i mediaz activarea
perceptiv-cognitiv specific. Pe msura diferenierii i identificrii stimulului,
reacia emoional primar, nespecific, va fi nlocuit cu trirea emoional
specific, adecvat naturii i semnificaiei stimulului. Reacia primar intr n
componena reflexului necondiionat de orientare, iar cea de-a doua intr n
componena actului cognitiv propriu-zis.De aici decurge dubla condiionare i
dublul rol al sferei afective. O prim condiionare rezid n deficitul de
informaie despre stimul, iar cea de-a doua n semnificaia stimulului, stabilit
n urma identificrii lui.Corespunztor celor dou tipuri de condiionare, vom
avea i cele dou roluri: unul de alert-activare energetic, prin care se
accelereaz procesul percepiei sau interpretrii, altul de selectare i
potenare a atitudinii i comportamentului n raport cu stimulul. i ntr-un caz
i ntr-altul, la baza producerii reaciei i tririi emoionale st interaciunea
dintre subiect i situaie. Semnificaia care acioneaz ca factor determinativ
n apariia emoiei rezult din raportarea proprietilor obiective ale stimulului
la ateptrile i strile de motivaie ale subiectului.
n lumina celor de mai sus, putem defini afectivitatea ca fiind ansamblul
proceselor psihice care reflect, sub forma unor triri subiective specifice,
raportul de concordan, respectiv, discordan, dintre dinamica
evenimentelor interne (strile proprii de necesitate, motivaie) i dinamica
evenimentelor externe (stimulii, situaiile obiective i proprietile
lor).Procesele afective, indiferent de forma n care se structureaz, pun n
eviden cteva trsturi comune, i anume: polaritatea, intensitatea, durata,

convertibilitatea i ambivalena.

Coninutul informaional al afectivitaii

Afectivitatea reflect relaiile dintre subiect i obiect sub form de triri
afective. Afectivitatea reflect raportul de concordan sau discordan dintre
dinamica strilor interne de necesitate i dinamica evenimentelor, a situaiilor
obiective externe.
ntre stimulii interni i realitatea nconjurtoare au loc confruntri i ciocniri
ale cror efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea
cerinelor interne genereaz plcere, mulumire, entuziasm, pe cnd
nesatisfacerea acestor cerine genereaz stri de neplcere, nemulumire,
frustrare, tristee. Astfel, n cadrul proceselor afective pe primul plan se
situeaz valoarea i semnificaia obiectului pentru subiect.
Nu obiectul n sine este important, ci relaia dintre el i subiect, ntruct
numai ntr-o asemenea relaie obiectul capt semnificaii, n funcie de
gradul i durata satisfacerii trebuinelor.

Funciile afectivitii
Afectivitatea ndeplinete funcii de alert i activare energetic, de selectare
i potenare a comportamentului, n raport cu stimulii i posibilitile
satisfacerii trebuinelor. Afectivitatea are att o funcie reflectorie, ct i una
adaptativ reglatorie. Ea organizeaz conduita, susine energetic activitatea,
dar poate s o i dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicat.Funcia
esenial a afectivitii n raport cu ntreaga via psihic este aceea de
susinere i potenare energetic. Prin afectivitate, omul se manifest ca o
fiin capabil s vibreze, s empatizeze, s se transpun i s triasc n
plan intern raporturile sale cu lumea.

Structurile operatorii ale afectivitii

Afectivitatea nu dispune de structuri operatorii, deoarece este un proces
pulsional, tensional. Raporturile afective cu lumea sunt foarte fluide, parcurg
o succesiune de stri ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin
intervenia unor operaii automatizante.

Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri i reacii emoionale, de

expresii emoionale dintre care unele sunt nnscute i identice la toi
oamenii, iar altele sunt dobndite prin nvare, imitaie i chiar
convenionalizare.

Produsul afectiviti
Afectivitatea este trit n plan subiectiv ca o vibraie concomitent organic,
psihic i comportamental. Ea este tensiunea ntregului organism cu efecte
de atracie sau respingere, cutare sau evitare. Procesele afective constituie
armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sine. Afectivitatea
reprezint reflectarea lumii n subiect i vibraia subiectului n lumea sa.
Tririle afective constituie deci produsul afectivitii, ele sunt concomitent
stare i aciune, concentrate intern, dar i uvoi nentrerupt de manifestri
exterioare.
Tririle afective pot fi: triri afective primare, care au un caracter spontan,
fiind mai apropiate de instinct, mai slab contientizate i raionalizate, (tonul
afectiv al proceselor cognitive, tririle afective de provenien organic i
afectele); complexe (emoiile curente, emoiile superioare, dispoziiile
afective) i superioare, (sentimentele i pasiunile).

Planul:
1) Definirea si specificul proceselor afective
2) Ptoprietatile proceselor afective
3) Functiile afectivitatii
4) Clasificarea trailor afective
5) Afectivitatea individuala si afectivitatea in grup
Activitatea umana , in afara axei motivatie -; scop , esentiala pentru buna ei
desfasurare , trebuie sa dispuna si de un puternic support energetic . Cind ne
intilnim cu o serie de situatii noi , neprevazute , cind trebuie sa facem fata
actiunii unor factori pertubatori , mijloacele pur intelectuale suntabsolut
necesare , dar nu si suficiente . In asemenea imprejurari se impune cu
stringenta reactivarea . Acest lucru este posibil de realizat cu ajutorul unor
noi procese psihice pe care le denumim procese afective . Omul nu se

raporteaza indifferent la realitate , dinpotriva obiectele , fenomenele ,

evenimentele care actioneaza asupra lui au unecou , o rezonanta in
constiinta sa trezesc la viata anumite trebuinte , corespund sau nu nevoilor
lui , ii satisfac sau nu interesele , aspiratiile idealurile . In cadrul proceselor
affective pe prim plan se afla nu atit obiectul , cit valoarea si semnificatia pe
care aceasta o are pentru subiect . Nu obiectul in sine este important ci
relatia dintre el si subiect , pentru ca numai intr-o asemenea relatia obiectul
capata semnificatii in functie de gradul si durata satisfacerii trebuintelor .
Desi strins legate si in interactiune cu toate celelalte fenomene psihice ,
procesile affective au propriul lor specific . Afectivitatea este o vibratie
concomitent organica , psihica si comportamentala , ea este tensiunea
intregului oganism cu efecte de atractie a sau respingere , cautare sau
evitare .
Procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de
trairi , uneori atitudinile , poarta denumirea de procese affective . Cu o
formula mai generala am putea spune afectivitatea reprezinta rezonanta
lumii in subiect si vibratia subiectului inlumea sa .
Polaritatea proceselor affective consta in tendinta acestora de a gravita fie in
jurul polului pozitiv , fie in jurul polului negativ , si aparate ca urmare a
satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor . De
obicei , procesele afective sunt cuplate doua cite doua in perechi cu elemente
contrare : bucurie -; tristete , simpatie -; antipatie , entuziasm -; deprimare ,
iubire -; ura etc . Polaritatea se exprima incaracterul placut si neplacut al
starilor afective .
Intensitatea proceselor affective indica forta , taria , profunzimea de care
dispune la momentul dat trairea afectiva .
Durata proceselor affective consta in intinderea, persistentain timp a
acestora, indifferent daca persoana sau obectul care le-a provocat sunt sau
nu prezente.
Mobilitatea proceselor affective exprima fie trecerea rapida in interiorul
aceleiasi trairi emotionale de la o faza la alta , fie trecerea de la o stare
afectiva la alta .
Expresivitatea proceselor affective consta in capacitatea acestora de a
exterioriza , de a putea fi vazute , citite , simtite . Exteriorizarea ,
manifestaea in afara se realizeaza prin intermediul unor semne exterioare
care poarta denumirea de expresii emotionale .
Functia reflectorie . Ca orice proces psihic si procesele affective dispun de un
continut reflectoriu propriu . Formularea data ceva mai inainte se cere s fi
adincita si explicata . Relatia subiectului cu obiectul nu este atemporata si a

patiala , ci se realizeaza intr-un timp si intr-un spatiu determinat . Corelarea

tuturor factorilor prezenti la un moment dat , da nastere la un anumit context
, situatie , imprejurare de viata . Trairile sfective reflecta , de fapt , nu relatia
in sine , ci relatia integrata si subordonata acestor situatii si imprejurari de
viata , extrem de concrete si differentiate intre ele . Fiecare individ isi reflecta
propriile sale situatii si imprejurari de viata asa cum le-a trait , cum le traieste
sau cum ar dori sa le traiasca .
Functia adaptive reglatorie .Componenta afectiva a personalitatii nu se
epuizeaza in emotiile de moment , dinpotriva , ea are o consistenta si
durabilitate in timp , fapt care permite constituirea unor adevarate profiluri
emotionale . Aceste profiluri , mai ales ultimele doua , au ridicat problema
rolului afectivitatii in viata individului . Unii autori au considerat ca emotiile ,
prin starea de agitatie difuza , prin intensitatea si desfasurarea lor tumultoasa
deorganizeaza conduita umana . Altii autori sustin , din contra , ca emotia
prin mobilizaea energeticaa intregului organism organizeaza conduita .
Procesele affective au unroll in sustinerea energetica a activitatii .
Procesele affective primare au un rol caracter elimentar , spontan ,sunt slab
organizate , mai aproape de biologic si mai putin elaborate cultural , ele tind
sa scape constient , rational .in categoria lor includem : a) tonul afectiv al
proceselor cognitive , care se refera la reactiile emotionale ce insotesc si
coloreaza afectiv orice orice act de cunoastere o senzatie , o amintire b)
trairele affective de provenienta organica sunt cauzate de buna sau proasta
functionare a organelor interne . c) afectele sunt forme affective simple ,
primitive si impulsive , puternice , foarte intense si violente , de scurta durata
,cu aparitie brusca si desfasurare impetuasa .
Procesele affective complexe beneficiaza de un grad mai mare de
constientizare si intelectualizare . Cuprind : a) emotiile curente care sunt
forme affective de scurta durata , active , intense , provocate de insusirile
separate ale obiectelor . b) emotiile superioare , legate nu atit de obiecte , cit
de o activitate pe care o desfasoara individual . c) dispozitiile affective sunt
stari difuze , cu intensitate variabila si durabilitate relativa .
Procesele affective superioare se caracterizeaza printr-o mare estructurare si
raportare valorica , situata nu la nivel de obiect , ci la nivel de personalitate
depasind prin continutul si structura lor starile emotionale disparate si
tranzitorii . a) sentimentele sunt trairi affective intense , de lunga durata ,
relativ stabile , specific umane , conditionate social -; istoric . b) pasiunile
sunt sentimente cu o orientare , intensitate de gradul de stabilitate si
generalitate foarte mare , antrenind intreaga personalitate.
Trebuie distinse doua mari forme de afectivitate , si anume afectivitatea
individuala care este generata si traita de individ in functie de particularitatile

sale psihoindividuale , fara ca ea sa influenteze starile affective ale altor

personae, si afectivitatea de grup sau intragrupala , care viseaza combinarea
spontana a emotiilor si sentimentelor individuale , soldata cu aparitia unor
stari affective commune , ce este traita si impartasita de toti membrii
grupului.