Nefronul

Nefronul reprezinta unitatea morfo-functionala a rinichiului. Parenchimul renal

este compus din numerosi nefroni, fiecare din acestia posedand o irigatie
sanguina proprie. Urina se formeaza ca urmare a activitatii acestor nefroni,
iar functia renala, in totalitate, poate fi considerata ca o suma a functiei
exercitate de cele aproximativ 2 milioane de nefroni.
Nefronul este compus din corpusculul renal (glomerulul Malpighi) ce este
implicat in formarea urinei si este situat in zona corticala si dintr-un conduct
tubul urinifer, ce intervine in concentrarea finala a urinei si serveste drept
conduct excretor, fiind situat atat in corticala cat si in medulara. Aceste doua
componente provin la embrion din primordii separate, conectandu-se apoi in
mod secundar.
Glomerulul, la randul sau este alcatuit din capsula Bowmann (extremitatea
sferica inchisa a tubului) si dintr-un ghem de capilare.
Glomerulul este subimpartit in 3-5 lobuli, formati dintr-un numar de anse
capilare tributare aceleiasi arteriole aferente si separate printr-un tesut
intercapilar, denumit tesut mesangial. Suprafata totala a endoteliului
capilarelor este de aproximativ 1,5 m2. Este interesant de subliniat faptul ca
foita interna a capsulei Bowman urmareste ansele capilare de care adera
intim.
Portiunea tubulara a nefronului incepe la nivelul glomerulului si sufera mai
multe cuduri in aceasta regiune, mergand in general spre exterior, in cortex.
Tubul se indreapta apoi si coboara in linie dreapta spre substanta medulara.
Portiunea sinuoasa si prima parte a portiunii descendente constituie tubul
proximal, cu o lungime de 14 mm (12-14 mm). Peretele sau este format dintrun epi-teliu unistratificat, cu celule in forma de piramida trunchiata, avand un
nucleu voluminos asezat in pozitie bazala. Caracteristic acestor celule este
prezenta marginii in perie" la nivelul polului luminai.
In partea terminala a portiunii descendente, tubul devine extrem de subtire.
Aceasta portiune poarta numele de segmentul subtire al ansei Henle. Dupa o
cudura, realizand aspectul in ac de paru, tubul urca indarat spre glomerulul
sau, in corticala, realizand ansa Henle, cu o lungime de 20-22 mm. De-a
lungul segmentului ascendent tubul se ingroasa din nou, continuandu-se cu o
portiune canaliculara care prezinta cateva sinuozitati, pe o lungime de 5 mm,
denumita tub distal, si care se varsa in sistemul canalelor colectoare (20
mm). Aceste canale merg in linie dreapta prin substanta medulara,
colecteaza continutul rezultat in urma activitatii mai multor nefroni si se
deschid apoi la nivelul papilelor renale. Peretele tubului contort distal este
format, de asemenea, din epiteliu monostratificat, ale carui celule cilindrice

prezinta miorovili, fara margine in perie". Traiectul sau realizeaza un contact

direct cu polul vascular al glomerulului, participand la formarea aparatului
jux-laglomerular Goormaghtigh.
O privire de ansamblu ne arata ca substanta corticala este compusa din
glorneruli si din portiuni sinuoase proximale si distale ale tubilor, iar
substanta medulara este formata din segmentele descendente si ascendente
ale tubilor si din sistemul de canale colectoare. Acest epiteliu se sprijina pe o
membrana bazala continua, mucopolizaharidica, putin diferentiata la nivelul
diferitelor segmente tubulare. Ea insoteste stratul epitelial de-a lungul
intregului tub urinifer, fiind in directa legatura proximala cu bazala capsulei
Bowman.
Interstitiul renal a depasit sfera preocuparilor anatomo-patologice,
semnificatia rolului sau functional fiind apropiata din ce in ce mai mult de
mecanismul formarii si concentrarii urinei atat in conditii fiziologice, cat si in
conditii patologice.
Arteriola aferenta, dupa ce se capilarizeaza, se continua cu arteriola eferenta,
aceasta prezentand un diametru mult mai mic decat prima. Dupa ce
paraseste glomerulul, arteriola eferenta se indreapta spre portiunea tubulara
a nefronului. Ajungand la nivelul portiunii proximale a tubului, arteriola
eferenta se ramifica intr-un grup de capilare (capilarele peritubulare) care se
incolacesc in jurul acestuia, continuandu-se cu sistemul venos.
Mecanismul de formare a urinei
Filtrarea glomerulara
In aceasta prima etapa a formarii urinei, are loc procesul de ultrafiltrare,
intregit de un al doilea proces fizic - difuziunea.
Ultrafiltratul glomerular ajunge in spatiul urinar dupa ce a traversat, sub
influenta unor factori pur fizici, peretele pluristratificat al membranei filtrante.
Membrana filtranta glomerulara. Caracteristicile anatomice si circulatia
glomerulara lasa sa se intrevada rolul important al factorilor hemodinamici in
realizarea ultrafiltrarii unei mari cantitati de plasma prin peretele capilarului
glomerular. Avand proprietati asemanatoare membranelor poroase artificiale
(colodiu, celofan, portelan etc.), peretele capilarului glomerular se comporta
ca o membrana traversata de nenumarati pori.
Factorii filtrarii glomerulare sunt reprezentati de:
presiunea hidrostatica intraglomerulara a sangelui;
presiunea coloidosmotica din capilarele glomerulare;
presiunea intracapsulara (intrarenala).

Functiile tubulare
Urina primara, rezultat al ultrafiltrarii plasmei sanguine la nivelul glomerulilor
renali, trece de la nivelul capsulei Bowman in sistemul tu-bular. Primul
segment in care ajunge ultrafiltratul glomerular este tubul contort proximal.
La acest nivel, urina primara este izotona cu plasma. Strabatand apoi
traiectul ramului descendent al ansei Henlc ajunge la capatul distal al
acesteia sub forma de urina hipcrtona. in continuare, urina urmeaza
portiunea ascendenta sau segmentul gros al ansei si tubul distal. In acest
teritoriu, urina devine din nou izotona, pentru ca in tubul colector lichidul
tubular sa fie hipoton sau hiperton, in functie de starea de hidratare a
organismului in momentul respectiv. De remarcat ca pe acest parcurs unele
elemente componente ale ultrafiltratului glomerular dispar complet; este
cazul glucozei, aminoacizilor, ionilor de bicarbonat etc., iar altele isi ajusteaza
concentratia lor urinara In functie de necesitatile organismului.
Tn acelasi timp, cantitatea filtratului glomerular se reduce foarte mult, asa
incat volumul de urina eliminata din vezica este doar de l 200- l 500 ml/24 de
ore. Din cele relatate anterior, in fiziologia renala tubul intervine prin doua
functii majore:
de economisire a substantelor care au fost antrenate in cantitati enorme
prin filtrare glomerulara, dar care sunt necesare organismului. Acest proces
de economisire a capatat numele de reabsorbtie tubulara.
de completare a procesului de depurare a organismului, inceput la nivelul
glomerulului. Aceasta functie joaca rol nu numai de eliminare a substantelor
straine, ci si a unui grup restrans de substante endogene care se cer mai
rapid eliminate decat o poate face insusi abundentul filtrat glomerular. Este
vorba despre secretia (excretia) tubulara.
Secretia endocrina
In afara de functiile excretorii, rinichii poseda o functie endocrina legata de
elaborarea a diferite substante cu activitati hormonale.
Celulele mioepiteloide juxtaglomerulare ale arteriolei aferente elaboreaza
renina, mecanism care este modulat printr-un dublu circuit de reglare. Astfel,
exista un circuit scurt, stabilit prin intermediul baroreceptorilor proprii
celulelor, care raspund Ia toate scaderile de presiune din arteriola aferenta
prin stimularea excretiei de renina. Alt circuit, mai lung, este responsabil de
debitul urinar de sodiu prin intermediul chemoreceptorilor celulelor din
macula densa. O diminuare a acestui debit provoaca o eliberare crescuta de
renina. Renina actioneaza apoi asupra unei proteine plasmatice secretata de
ficat, angiotensinogenul, pe care o transforma in angiotensma I, care este
convertita in principal in angiotensina II (printr-o enzima zisa de conversie) si

partial in angiotensina III. Ultimele doua proteine sunt la fel de puternici

agenti vasoconstrictori si stimulenti ai secretiei de aldosteron.
Rinichii mai sintetizeaza prostaglandine si eritropoietina, glicoproteine
responsabile de stimul area formarii globulelor rosii.
Kalikreina sintetizata de celulele tubului contort disral, degradeaza
kininogenele in kinine, posedand un rol vasoactiv si natriuretic.
Rinichiul mai poseda si capacitatea de a hidroxila 25 hidroxicholecal-ciferolul
(vitamina D3 hidroxilata in ficat) in 24,25 si adesea 1,25-dihidroxicholecalciferolul, activ in metabolismul fosfocalcic, gratie unei enzime (l,25
hidroxilaza) secretata de celulele tubulare proximale.