Professional Documents
Culture Documents
David G. Myers face o distincie clar ntre comportamentul de tip cooperantsuportiv i cel agresiv. Acesta din urm poate fi definit ca fiind comportamentul fizic
sau verbal orientat cu intenie spre a rni pe cineva. Cu toate acestea, pentru Myers,
agresivitatea este un termen nebulos. El este folosit n multe feluri i pentru multe
raiuni. Destul de frecvent, agresivitatea este asociat i chiar confundat cu violena.
Desigur, de cele mai multe ori, comportamentul agresiv este i violent, dar sunt i
cazuri de conduit agresiv (este clar intenia de a vtma, de a face ru), dar n
forme nonviolente. Otrvirea lent a unei persoane este o conduit agresiv, dar
nonviolent.
Privitor la comportamentul agresiv cu rsunet antisocial, unii autori (T.V.
Dragomirescu, 1990) difereniaz mai multe tipuri, cum ar fi:
agresivitatea nediferen]iat, ocazional, care nu are un rsunet antisocial
obligatoriu;
comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf i cronic, n care se include i
comportamentul criminal;
comportamentul agresiv ca expresie integrant, nemijlocit a unei stri
patologice, fie consecutiv unei afeciuni neuropsihice preexistente, fie
dobndit.
fost limitat la studii din America de Nord efectuate pn la 1981. Altele s-au
concentrat pe studii de laborator din Statele Unite ale Americii (Bettencourt &
Kernahan, 1997; Bettencourt & Miller, 1996; Eagly & Steffen, 1986).
In comentariile narative ce rezum aceste studii (de exemplu, S. Feshbach,
1970, Frodi, Macaulay, si Thome, 1977; Maccoby & Jacklin, 1974, OETZEL, 1967),
nu s-a concluzionat faptul c brbaii sunt mai agresivi decat femelele. n prima metaanaliza (Tieger, 1980), care a implicat o serie de studii de observatie pe copii de 6 ani
sau mai tineri, concluzia (spre deosebire de Maccoby & Jacklin, 1974) a fost c nu au
existat diferene de sex la aceste vrste. Maccoby i Jacklin (1980) au replicat cu o
analiz mai extins i au constatat ca barbatii au fost, ntr-adevr mult mai agresivi,
cu vrsta sub 6 ani.
Acest articol a raportat de meta-analiz cuprinztoare a diferentele de sex in
agresiune din studii reale. Dimensiunile efect ale auto-rapoartelor au fost substantial
mai mari decat cele gasite in experimentele de laborator cu probe comparabile.
Valorile pentru rapoartele de agresiunela copii au fost similare cu cele de la un set de
date mai vechi (Hyde, 1984), n timp ce cele pentru observaii au fost mai mici.
Revizuirea a masurat, de asemenea, modelul de diferentele de sex pentru diverse
forme de agresiune, folosind patru metode i legate aceste date la selecia sexual
(SST) i rolul social (SRT). Desi cercetatorii care lucreaza n aceste cadre, variaz n
poziiile lor exacte, a fost posibil s se stabileasc o serie de predictii despre originile,
dezvoltarea, i mecanisme cauzale. Modelul diferentelor de sex in diferite forme de
agresiune a fost n concordan cu opinia SST n care mrimea efectului va fi mai
mare n direcia de sex masculin privind gradul de risc crescut.
Din perspectiva psihologiei evolutive, agresiunea nu este un fenomen unitar
sau singular. Mai degrab, reprezint o colecie de strategii care se manifest n
condiii contextuale foarte specifice. Mecanismele care stau la baza agresiunii au
aprut, n acest cont, ca soluii.
Din aceast perspectiv, variabilitatea in agresiune - ntre sexe, indivizi, pe
durata de viata, si ntre diferitele culturi - se preconizeaz teoretic. Acest lucru
contrasteaz semnificativ teoriile anterioare ale instinctelor, n care agresiunea a fost
presupus ca manifestnd invariane. De asemenea, n contrast cu conturile de
nvare, ca domeniu general, n care se sugereaz mecanismele psihologice dedicate
specifice care au evoluat peste mii de generatii, ca rspuns la anumite probleme