Ion Luca Caragiale.

Mateiu Caragiale

Subiectul I
In proza lui Caragiale exista un sector al asa-numitelor nuvele psihologice si tragice, in care
autorul depaseste registrul comic si manifesta un viu interes pentru situatii limita, pentru trairi
dramatice, pentru registrele grave, tragice ale existentei individului. Acesta urmareste in nuvelele
sale problematica psihologico-morala a personajelor, conturand viziuni sumbre, incordate,
dureroase ale sufletului, descriind comportari stranii, halucinatii, obsesii, spaime ce ating
paroxismul.Caragiale nu urmareste sa analizeze in nuvelele sale, complexele sufletesti ale
personajelor, ci urmareste mai ales reactiile acestora la nivelul senzatiilor, al reactiilor fiziologice
si al gesturilor, pe care le noteaza minutios.
Unul dintre personajele exceptionale care se regasesc in operele lui Caragiale, este Lefter
Popescu, numele sau adevarat fiind Eleftheriu Popescu- personajul principal al nuvelei Doua
loturi. Eroul infatiseaza simbolul pentru omul obisnuit, acest lucru fiind argumentat chiar de
numele atat de comun pe care il poarta-Popescu. Insa, prenumele de Lefter este ales de catre
narator cu si mai multa atentie, acesta fiind sugestiv pentru destinul eroului, simbolizand omul
care nu are noroc la bani, neputand fi capabil sa isi schimbe umila soarta. Din toate acestea,
reiese ca personajul este un om obisnuit, care se confrunta cu o situatie neobisnuita.Imaginatia
creatoare si ingeniozitatea scriitorului culmineaza cu impresionantul numar de portrete zugravite,
in deosebi portrete rupte de formula realista traditionala. Asa cum remarca Maria Voda Capusan:
detaliile asupra carora insista autorul nu sustin intregul, ci figureaza in text doar pentru a fi
retrase postulandu-se imposibilitatea selectarii intre trasaturi posibile, dar carora li se refuza
existenta.1; acest lucru se intampla si cu Lefter- el nu este un personaj cu trasaturi caracteristice
traditionale, ci este privit de catre Caragiale din punct de vedere psihologic, motiv care atrage
dupa sine intamplarea tragica din finalul nuvelei.Cazul cel mai spectaculos al unui joc impotriva
1 Maria Voda Capusan ,,Cargiale? , Editura Dacia, 2000

naturii este cel din nuvela Doua loturi, despre care Zarifopol isi aminteste ca l-ar fi obsedat pe
Caragiale: Imi spunea Caragiale ca, in urma unei lungi desbateri cu niste prieteni, despre noroc
si nenoroc, i-a dat in gand aceasta culme de nenoroc: sa nemeresti doua bilete de loterie cum le-a
nemerit domnul Lefter din poveste. Inca din primele randuri ale nuvelei, Lefter ne este prezentat
intr-o stare de agitatie, dupa ce toata casa a fost rasturnata de zece ori, in cautarea biletelor de
loterie. In momentul in care acesta isi aminteste ca biletele sale ar putea fi in jacheta uitata in
casa chivutelor, acesta simte un plus de vitalitate, o emotie puternica care ii cutremura intreg
corpul.Insa, atunci cand nu gaseste biletele in jacheta, acesta redevine la starea initiala, ba chiar
mai rau- devine violent cu Tica, pe care o cuprinde in brate , dupa care o palmuieste. Ca un plus
adus fata de starea de oboseala psihica in care se afla, Lefter incepe sa se simta complet decimat
in momentul in care chivuta ii spune ca nu stie nimic despre bilete, fapt ce declanseaza pierderea
firii eroului: te omor, ma intelegi?.Urmeaza momentul in care Lefter gaseste biletele si
merge sa-si revendice premiul- moment de o fericire extazianta. Insa aceasta fericire este
spulberata repede, Lefter afland ca biletele erau vice-versa- moment in care eroul innebuneste.
Aceasta intamplare are un impact asupra personajului, care se resimte si in timp, naratorul
infatisandu-l pe acesta in viitor, ca fiind un batranel care repeta tot mereu Vice-versa!...da, viceversa!. Asadar, un om normal si pierde mintile- Lefter Popescu pentru ca s-a apropiat prea mult
de realiazarea unei dorinte care l-a urmat toata viata si care i se refuza in ultima clipa, cu o
cruzime absoluta, apartinand de data aceasta destinului.
In Inspectiune, un casier se sinucide in preziua unui control financiar, dar la deschiderea casei
se constata nu numai perfecta contabilizare a banilor, ci si un plus simbolic, sub forma unui pol
de aur, infasurat in foita de tigara. Schita se incheie cu intrebarea unui camarad al victimei, - De
ce?...de ce, nene Anghelache?, si cu replica provocatoare a naratorului, Dar nenea
Anghelache, cuminte, n-a vrut sa raspunza.
Dupa G. Calinescu, Anghelache s-ar fi sinucis de frica, fiind un anxios intrat in faza
paroxistica la intaia sguduire.2 O alta interpretare indica drept unic motiv adevarat conditiile de
viata ale casierului, care traieste in saracie, impreuna cu mama si sora lui, situatie din care ar
decurge tentatia intrarii in milioanele pe care le manuieste.3

2 George Calinescu ,op. cit. pg. 439

Dupa Serban Cioculescu, Anghelache se temea[]ca in interval de atatia ani(unsprezece), cat

timp n-a fost verificata niciodata gestiunea lui, ar fi putut gresi fara voie4, ceea ce revine la
ideea anterioara, a lui Calinescu. Si apoi, un inspector financiar, ca cel care urmeaza sa-l
controleze pe Anghelache, i-ar putea verifica gestiunea in cateva zile, iar casierul, timorat de
greselile care s-au adunat n-ar fi putut-o face oare, in decurs de unsprezece ani?! In realitate,
important nu este sa respingem vreuna din aceste ipoteze, in favoarea alteia, ci sa acceptam ideea
ca textul lui Caragiale traieste tocmai din refolosirea naratiunii, pe care o presupune intrebarea
din final si pe care tocmai existent diferitelor variante de lectura o confirma.
C.D.-Gherea ne spune despre Caragiale ca a vrut sa ne arate mai ales ciocnirea dramatica a
unor anumite simtiminte si ciocnirea lor, sa fie verosimili, posibili, sa nu ne loveasca simtimintul
verosimilitatetei.Ceea ce trebuie sa cerem in acest caz este ca drama sa nu contrazica semnele
caracteristice individuale a personagiilor[..].5

Subiectul al II- lea

Cum era lumea reala din vremea lui Caragiale? Era cum se oglindeste in nenumaratele scrieri
pastrate de la oamenii care l-au cunoscut sau ca in scrierile lui Caragiale? Daca punem alaturi
cele doua oglinzi, ele arata o societate sucita si total ridicola, plina numai de corupti, de prosti.
Regula stridentei ii insoteste pe oamenii acestei lumi asemenea tinichelelor legate uneori de
coada cainilor si care ii acompaniaza asurzitor la fiecare miscare.O varianta primitiva a unui joc
de urmarire si de captura, intru totul caracteristic pentru cei care-l practica, este darea de
tarbaca a cainilor, de catre maturatorii de noapte din Grand Hotel Victoria Romana si, ca o
parodie a unui exercitiu militar, de catre voluntarii din Baioneta inteligenta:In acelasi moment,
s-aud venind din susul stradei niste huiduituri zguduitoare...Ce era?Cine stie cine prinsese un
caine jigarit de mahala, ii legase o tinichea de coada si-l aruncase in mijlocul stradei, sa-l dea
3 V.Mandra ,, Semnificatia unei schite in Gazeta literara , nr 20,17 mai 1962,p. 3
4 Serban Cioculescu ,,De ce nene Anghelache? , in ,,Viata lui I.L.C. ,,
Caragialiana , ed. cit. ,p.455
5 C.D.Gherea, ,,Studii critice , ed.Minerva,Buc.1976,p.185

garda-n tarbaca, dupa o veche datina consacrata a acestei institutii urbane.Apucat intre cele
doua siruri de bravi, cari aveau la spate cate un zid de lume;aiurit de huiduituri, de
amenintarile pustilor si de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea facand niste salturi
nebunesti si chelalaind intr-un chip infernal, pe cand garda si publicul faceau un haz nespus.6
Din declaratia simt nervos si vaz monstruos, intalnita in Grand Hotel Victoria Romana,
trebuie inteles ca autorul percepea realitatea in dimensiunile ei fabuloase. Aspectele ei negative,
pur satirice, ii vor declansa umorul, iar relatiile dintre elemente sunt pipaite in intensitatea
enormitatii. O usoara trecere, si de la enorm sau monstrous si pana la fantastic nu-i decat un pas,
pe care Caragiale il face. Inca Paul Zarifopol, in introducerea la primul volum(1930) din editia
critica interbelica a operei lui Caragiale socotea definitorie pentru marele scriitor formula din
Grand Hotel Victoria Romana: simt enorm si vaz monstruos. Considerand ca ea rezuma
un temperament si lamureste o metoda artistica, criticul mai nota ca la Caragiale sensibilitatea
<<enorma>> si viziunea <<monstruoasa>> au imprimat artei sale caracterul excesiv. Acest
mod de a-l intelege pe Caragiale ca autor abisal, adica avand o amenintatoare profunzime in
scrutarea sufletului uman, chiar daca e cotropit de neant, s-a impus astazi cu forta evidentei.7
Scrierile lui Caragiale aduc in fata cititorului o lume vie, agitata, ademenitoare prin forta vietii
prinse in ea, prin personaje veridice pana la senzatia de cunoastere, de identificare, o lume care te
invita sa pasesti fara sfiala in ea si care iti ofera de la inceput placutul sentiment ca nu esti tocmai
strain acolo.Se pare ca, prin reperele temporale, eroul caragialian isi intretine iluzia unui sens al
existentei intr-o lume a aparentelor si a agitatiei gratuite.In cele mai multe dintre naratiunile lui
Caragiale, se contureaza un joc abil al posibilului cu imposibilul, creandu-se astfel o lume cu
numeroase punti de trecere de la realitate la insolit, de la comic la absurd. In Grand Hotel
Victoria Romana,naratorul Caragiale gaseste orasul natal ca pe un loc dezolant, mizer, ceea ce
il face pe acesta sa cada intr-o stare de oboseala accentuata, neexistand niciun fel de sentiment la
nivelul afectivului intre acesta si orasul natal. La intrarea in restaurant, toate privirile celor din
jur sunt atintite asupra lui, facandu-l pe narator sa se simta ca un exemplar din menajerie, ca un
animal in captivitate.Prin curiozitatea morbida a copilului care il priveste, si pe deasupra il si
atinge cu mainile murdare, Caragiale are tendinta de a supralicita. De asemenea, acest copil este
6 ,,Baioneta inteligenta(Garda civica),in Opere 3(1962) p.92
7 Mircea Iorgulescu ,,Ceara sigiliul , ed.Cartea Romaneasca,1982,pg.65.

in ochii lui Caragiale o fiinta diabolica. Faptul ca naratorul, desi este cazat intr-un hotel, prin a
carui denumire se simbolizeaza grandiosul,comfortul, frumosul (strada Regala, Grand Hotel
Victoria Romana), acest lucuru nu se aplica si in practica, Caragiale avand parte de o noapte de
cosmar, in care linistea nu isi gasea locul. Prin toate acestea, ni se descrie imaginea provinciei, ca
fiind un loc in care predomina dezordinea, se intalneste barbaria, in care fata mahalelei se
poate regasi sub masca grandiosului. Aceeasi imagine, o regasim si in textul O plimbare la
Caldarusani, imagine care infatiseaza periferia Bucurestiului ca fiind un loc iritant pentru
Caragiale, loc in care imaginea prafului genereaza constructia unei tablou in care civilizatia nu
exista( face referire la tabloul lui Caspar David Friedrich Calator in marea de ceata). In cadrul
acestei opere, Caragiale utilizeaza traseul ironic, a carui premiza este numaidecat
rasturnata(Fizionomia marginii Bucurestilor si a satelor e foarte originala// Mai intai de la
bariera dai de o murdarie vrednica de cei mai originali africani): femei si barbati turmentati,
miros de mititei, copii care plang, fiind uitati de parintii lor mult prea ocupati cu petrecutul. De
asemenea, in opera La Mosi, intalnim o lume haotica, inclusiv sonoritatea acestei lumi foarte
diverse. Lumea mosilor contine totul. Per ansamblu, textul operei este construit din acesta lume a
Mosilor. Nu exista narator, pentru ca acesta ar induce ordinea, iar Mosii este o lume a haosului.
Astfel ca ne putem da seama ca naratorul aplica pentru textul sau principiul haosului, care
defineste in totalitate lumea Mosilor, lume care poate sa participe la orice. Personajele nu mai
sunt exclusiv din mediul urban sau de la periferie, ci acestea fac parte din toate clasele sociale, cu
totii participand la aceasta lume.Cucoana Luxita este personajul simbolic al acestui text,pentru
care orice aliment inseamna placerea de a savura. Intreg acest balci, nu este pe placul lui
Caragiale, pentru acesta, acest loc simbolizand o alta fatada a mahalalei, in care aroma de mititei
este cel mai bun parfum din lume pentru cine-i flamand.

Subiectul al III- lea

Simboluri care structureaza panza initierii in opera lui Mateiu Caragiale sunt cifra sapte,
albastrul, rosul, oglinda( materializata ca tablou, apa, fereastra), podul, noaptea, metamorfoza,
moartea. Titlul- Remember- reprezinta orizontul initierii, in sesul in care privirea este atintita
asupra unei experiente de viata a naratorului. Punctul de inceput al nuvelei Remember, este
scris sub forma unui amestec de realitate si irealitate, de viata si vis, de iluzie si de adevar. In

text, se regasesc doua forme de trasee, si anume, primul- cel al plimbarilor de cunoastere,
descoperire ale naratorului prin Berlin( 1907) si intalnirile cu sir Aubrey de Vere, si cel de-al
doilea este construit pe baza puterii de aducere-aminte a povestitorului, la o distanta de 7 ani fata
de povestea relatata. In cel de-al doilea eveniment, acela trait in trecut, naratorul detine si rol de
personaj, narator si participant la intamplari. In textul nuvelei Remember, Mateiu Caragiale
reuseste sa se infatiseze pe sine ca scriitor prin experienta de viata traita la Berlin, dar si prin
experienta aducerii-aminte a acesteia. Aceasta experienta a rememorarii capata o forma
superioara, deoarece a reusit sa doboare degradarea adusa de trecerea timpului, ceea ce face ca
aceasta opera sa fie numita creatie.
Din punct de vedere al interpretarii pe care o pune la indemana Mateiu Caragiale, cititorului, fata
de moartea violenta si groteasca a personajului, anumite indicii pe care naratorul le ofera in
cadrul textului, cel mai probabil, duce cititorul cu gandul ca acesta ar fi fost ucis de o femeie.La
prima vedere, se poate suspecta ca acesta s-ar fi intalnit cu o femeie, deoarece naratorul spune:
Intamplator l-am vazut- fara sa bage el de seama- alegand flori de patru-cinci sute de marci,
garoafe si orhidee rare[].Un alt indiciu in acceptarea unei ucideri, ar fi acela al intalnirii
intamplatoare, intr-o noapte, intr-o alee pustie din Tiergarten, a naratorului-personaj cu o
femeie pe care acesta o descrie ca fiind o doamna din inalta societate palarie cu pene, insa ale
carei trasaturi ne duc cu gandul la o fiinta de o alta natura, o fiinta diabolica: ea pasea tapana
ca o moarta, care ar fi impinsa sau atrasa de o putere din afara, straina de viata ei, spre un tel
tainic in noapte. Faptul ca aceasta purta pe degete sapte safire de Ceylan,asemeni lui Aubrey de
Vere dar si faptul ca purta acelasi parfum ca si sir Aubrey de Vere, ridica un semn de intrebare in
mintea cititorului. Oare aceasta femeie are vreo legatura cu sir Aubrey? Daca ne luam dupa
indiciul de mai devreme am putea spune ca da, mai ales ca naratorul face o legatura intre cei doi
la un moment dat: vedeam cum ochii aci i se tinteau in gol, sticlosi ca ai femeii cu par rosu.
Chipul femeii cu cel al lui Aubrey de Vere din acea noapte par desprinse din aceeasi
poveste.Acesta isi spoise cu o vopsea violeta buzele si narile, parul si-i colorase in nuanta
aurului, in jurul ochilor isi conturase cearcane de culoarea negru-vinetiu,iar obrazul ii era pudrat
in nuanta de albastru. Faptul ca Aubrey de Vere pleaca de langa tanarul sau amic, naratorulpersonaj, sub pretextul unei scurte zaboveli, ne duce cu gandul ca acesta s-ar fi putut intalni cu
femeia misterioasa, pentru o posibila discutie cu referire la o cauza suparatoare in dragoste,
petrecuta intre cei doi.Acest moment indica disparitia misterioasa a lui sir Aubrey de Vere. Oare

ce s-a intamplat in tot acest timp in care Aubrey de Vere a lipsit si cat timp amicul sau l-a asteptat
ca sa se intoarca? Nu putem decat sa ne inchipuim: Aubrey de Vere a mers sa se intalneasca cu
femeia cu parul rosu(poate ca acest Aubrey era amantul doamnei pe care aceasta il intretinea,
de aici si apartenenta inelelor, al parfumului, ale caror asemanari sunt izbitoare), iar in urma unei
posibile razbunari in dragoste din partea femeii, aceasta l-ar fi injunghiat, dupa care, pentru a
sterge orice urma ii arunca cadavrul in apa canalului care curgea pe sub podul pe care se aflau,
insa nu inainte de a-i desfigura fata, de a-i rupe etichetele hainelor, ca in cazul in care cadavrul ar
fi putut fi descoperit(ceea ce se si intampla mai tarziu), sa nu se recunoasca al cui este trupul
neinsufletit. Putem gandi ca daca cadavul ar fi putut fi recunoscut, atunci femeia misterioasa ar fi
putut fi privita ca fiind suspecta pentru moartea lui Aubrey de Vere. Este posibil ca intreaga pista
a mortii personajului sa fi fost indelung gandita de femeia cu parul rosu, astfel devenind crima
perfecta, mascata sub cauza unei posibile sinucideri.