Professional Documents
Culture Documents
selecteaza
Home
CATEGORII DOCUMENTE
Afaceri
Calculatoare
Casa masina
Didactica pedagogie
Diverse
Educatie
Finante
Geografie
Istorie & politica
Legislatie
Limba
Management
Sanatate
Tehnologie
Arheologie
Istorie
Personalitati
Documente
Upload
Resurse
Alte limbi
Stiinte politice
Facebook
Account Sign Up
World's Largest Online
Community. Join for Free &
Enjoy the Benefits!
studiul politicii si care are intelesuri diferite in functie de context sau de autor.[5] Toti specialistii
recunosc dificultatea, daca nu imposibilitatea de a gasi o definitie capabila sa acoperea aspectele
comune pe care le au niste manifestari extrem de diverse in timp si spatiu.[6] In acelasi timp,
tocmai aceasta posibilitate de a defini realitati diferite, de multe ori chiar contradictorii, a facut ca
pdfcrowd.com
DOCUMENTE SIMILARE
0
GEOPOLITICA SI GEOSTRATEGIA
RESURSELOR PETROLIERE
O alta dificultate majora in ceea ce priveste definirea termenului populist este faptul ca FRONTIERELE, SUPRAVEGHEREA SI
acest concept echivoc si evaziv a devenit uneori o anatema, fiind perceput ca avand conotatii CONTROLUL FRONTIERELOR
peiorative.[13]
Aceasta cercetare isi propune sa prezinte si analizeze in principal cea mai noua forma de Definitia totalitarismului si diferenta dintre
manifestare a populismului, si anume neo-populismul. Insa, deoarece o serie de trasaturi ale totalitarism si autoritarism
neo-populismului sunt asemanatoare cu cele ale populismului clasic si intrucat exista chiar autori REFORMA PARLAMENTULUI EUROPEAN
CONFORM TRATATULUI CONSTITUTIONAL
care neaga necesitatea sau utilitatea acestui prefix[14], pentru analiza neo-populismului
Tratatul asupra Uniunii Europene semnat la
consideram ca este necesara clarificare conceptului de populism din punct de vedere al Maastricht in anul 1992 si intrat in vigoare in
intelesurilor sale, cauzelor aparitiei acestui fenomen, modurile sale de manifestare, trasaturilor anul 1993
principale etc.
Conferinta de la Johannesburg, 2002
Conceptul de subsidiaritate
Ulterior se va analiza fenomenul neo-populist pentru a observa in ce masura acesta se
Comunicarea electorala
deosebeste de populismul clasic si care sunt trasaturile si caracteristicile sale definitorii. In
MOMENTELE FUNDAMENTALE ALE
aceasta analiza vom utiliza ca studii de caz, in special, societatile latino-americane, deoarece aici CONSTRUCTIEI EUROPENE
s-a manifestat plenar, in ultimii ani, fenomenul neo-populist.
pdfcrowd.com
pdfcrowd.com
astfel caracterul dual al fenomenului populist, pe de o parte el separa masele de elita tradatoare, iar pe de alta parte este utilizat ca mijloc de identificare
a apartenentei la o comunitate larga, este vorba de popor.
Definirea populismului difera si in functie de domeniul de interes al celor care o realizeaza. Astfel pentru economisti, populistii sunt acei lideri
politici care nu aplica politicile neoliberale la moda, asociate in general Consensului de la Washington, ca atare politicile economice aplicate in momentul
exercitarii puterii politice cele care determina daca un lider este populist sau nu. Pentru analistii politici populisti sunt acei lideri care realizeaza campanii
politice construite pe premise populiste, astfel termenul acesta este asociat mai mult cu un stil de a face politica, decat cu politica propriu-zisa.[23]
Aceasta idee a populismului ca stil de a face politica si nu neaparat ca o ideologie anume sau ca un set de politici specifice este destul de veche,
ea aparand in lucrarea coordonata de Ghita Ionescu si Ernest Gellenr, si facand ulterior cariera. Si in actualitate se vorbeste de multe ori despre stilul
populist al cutarui lider sau politician, chiar daca acesta nu este din punct de vedere ideologic sau programatic un adept al fenomenului respectiv.
O ultima definitie prezentata aici va fi cea a lui Kurt Weyland care considera populismul drept o strategie politica cu trei caracteristici principale: un
lider care apeleaza la o masa eterogena de aderenti care se simt exclusi si ca atare sunt disponibili pentru mobilizare; liderul interactioneaza cu aderentii
in mod direct, aproape personal, eliminand organizatiile intermediare, in special partidele; daca liderul utilizeaza un partid politic acesta ramane doar un
vehicul personal cu un nivel scazut de institutionalizare.[24] Se poate observa ca Weyland in definitia pe care o da populismului pune accentul pe lider si
pe rolul acestuia, fara a aminti nimic insa despre bazele sociale ale fenomenului si fara a recurge la utilizarea copnceptului de popor.
Pentru obiectivele acestui studiu consideram ca acceptiunea cea mai relevanta este aceea care identifica populismul drept o miscare politica
eterogena, fara o baza sociala bine definita, caracterizata de existenta unui lider mai mult sau mai putin carismatic, care incearca sa realizeze un contact
direct cu masele prin aplicarea unui stil special de a face politica in care se combina apelul la popor ca intreg, cu critica si respingerea estab lishment-ului
politic existent si cu promisiunea rezovarii unor probleme diverse, in special a celor sociale. Altfel formulat, in populism liderul apeleaza la popor contra
sistemului politic existent pentru realizarea unui proiect utopic.
In continuare vom incerca sa vedem care au fost cauzele care au dus la aparitia fenomenului populist si caracteristicile acestuia. Dupa cum nu
exista un punct de vedere unitar in ceea ce priveste definirea conceptului, aceeasi situatie apare si in cazul analizelor privind cauzele posibile ale aparitiei
si dezvoltarii populismului.
Analizand aparitia populismului latino-american Alistair Hennessy descopera o serie de conditii care au favorizat aparitia si dezvoltarea acestui
fenomen. Astfel, inabilitatea claselor de mijloc de a indeplini rolul istoric de generare a unor valori proprii si de stimulare a dezvoltarii economice;
adaptabilitatea la schimbare a marilor proprietari de terenuri care au admis in randul lor nouveaux riches si au continuat sa ofere un model behaviorist
pentru clasele mijlocii imitatoare; incapacitatea claselor munictoresti urbane de a dezvolta organizatii autonome si independente si intarzierea in ceea ce
priveste dezvoltarea unei culturi a clasei muncitoare; acelerarea valului de emigranti catre marile orase, care a permis acumularea aici a unor grupuri
marginale neasimilate de mari dimensiuni, constituie unele dintre cauzele aparitiei populismului in America Latina.[25]
O alta interpretare din aceeasi lucrare sustine ca populismul a aparut ca un raspuns la problemele puse de modernizare si de consecintele
acesteia in societati care au fost puse in contact cu forte si idei asociate unui nivel de dezvoltare superior.[26]
Alexandr Dorna da o interpretare psihologica factorilor care au dus la aparitia proceselor populiste, deoarece, in viziunea sa, emergenta acestui
fenomen este asociata in general cu un sindrom de dezamagire. Cand se ajunge la un moment de epuizare culturala, de lipsa de incredere in viitor, cand
reperele traditionale nu mai functioneza, iar marile institutii nationale (guvern, parlament, partide etc) se videaza de continut, atunci apare posibilitatea
dezvoltarii unui curent populist. Acelasi autor constata ca populismul este asociat cu esecul regimurilor democratice, asadar deziluzia democratica
pdfcrowd.com
impinge masele sa aleaga alte cai, una dintre acestea fiind populismul.[27]
Pierre-Andr Taguieff considera ca principala conditie pentru aparitia unei mob ilizari populiste este o criza de legitimitate politica care afecteaza
ansamb lul sistemului reprezentativ.[28]
Aparitia populismului este vazuta si ca un raspuns la crescanda (si nu intotdeauna nejustificata) neincredere in sistemul institutional democratic,
precum si in dezamagirea produsa de performantele clasei politice. [29]
Pentru Laclau populismul apare in momentul cand se intrepatrund trei dimensiuni: realizarea unei echivalente si solidaritati intre cererile
nesatisfacute ale unui grup mai mare de indivizi, cristalizarea acestora in jurul unor simboluri comune si aparitia unui lider politic al carui discurs si
imagine sa incarneze acest proces de identificare populara in jurul unor nemultumiri impartasite.[30]
Desi in general aparitia populismului a fost asociata unor perioade de criza, de intensa mobilizare sociala si politica, studiile recente
demonstreaza ca acest fenomen poate aparea si in perioade considerate normale. In acelasi timp incercarea de a explica un concept vag pe baza unui
alt concept (criza) la fel de neclar si lipsit de putere explicativa este lipsita de validitate stiintifica, chiar daca adesea corelatia respectiva functioneaza din
punct de vedere istoric.[31]
Deoarece fenomenul populist in intregul sau este greu de definit si de cuprins intre niste limite precise, cu atat mai mult diversele interpretari
privind caracteristicile acestui fenomen sunt dificil de incadrat intr-o tipologie unitara. De multe ori caracterizarile fenomenului populist reiau intr-o masura
mai mare sau mai mica elemente existente in anumite definitii ale procesului acestuia.
Peter Wiles enumera o serie de caracteristici ale conceptului de populism in incercarea sa de a demonstra ca acest fenomen este mai mult un
sindrom decat o doctrina. Astfel in viziunea sa populismul este mai degraba moralistic decat programatic, ceea ce face ca logica si capacitatea de a fi
eficient sunt mai putin valorate decat atitudinea potrivita sau aparenta spirituala. Populismul tinde sa puna liderii intr-un contact mistic cu masele, avand in
acelasi timp un caracter slab organizat si nedisciplinat. Ideologia sa este slab elaborata si orice incercare de a o defini sau clarifica se termina fie in
derizoriu, fie printr-un raspuns ostil. In general miscarile populiste au un caracter anti-intelectual, chiar si in randul intelectualilor care adera la ele. Alte tinte
favorite ale populistilor sunt: estab lishment-ul, elitele economice (finantistii in special), militarii, religia (desi fiind traditionalisti in acelasi timp sunt si
religiosi) etc. Populismul se opune inechitatilor sociale produse de institutii, dar accepta inegalitatile structurale.[32]
O contructie sintetica a populismului ne este oferita de Garcia Montero, ea cuprinzand cinci aspecte principale: un leadership politic de tip
personalist si paternalist, dar nu necesar carismatic; o coalitie multiclasiala, eterogena, care concentreza sectoarele inferioare ale societatii; un proces de
mobilizare politica de sus in jos, care elimina formele institutionaliate de mediere sau le subordoneaza unor legaturi personale; o ideologie amorfa sau
ecletica, caracterizata printr-un discurs care exalta sectoarele inferioare sau care este anti-elitista si anti-estab lishment; un proiect economic care utilizeaza
metode redistributive si clienteliste generalizate cu scopul de a obtine sprjinul sectoarelor populare. [33]
Un portret robot mult mai complex al populismului este realizat de Alexandre Dorna intr-o serie de lucrari consacrate acestei teme.[34] Potrivit
autorului francez populismul este un sindrom in acelasi timp confuz si exuberant caruia ii sunt asociate mai multe semne. Acesta constituie doar un model
fata de care trebuie raportate populismele reale, care nu se vor incadra niciodata in totalitate in acest model perfect.
Atitudinea populista se constituie intr-o prezenta constata a intregii politici, ea nu este apanajul particular al unui partid politic sau al unui politician
deoarece nu exista nici un discurs politic care sa nu faca referire la popor. Populismul este un fenomen de tranzitie care se manifesta de o maniera
pdfcrowd.com
eruptiva si aproape efemera sub presiunea unei crize generalizate si care devine cronica.
Nu este neaparat nevoie de un colaps al sistemului politic anterior pentru aparitia populismului. Este suficient sa existe o criza a reprezentarii in
urma careia o mare parte a societatii sa simta ca niciunul dintre partidele politice existente nu ii mai reprezinta interesele.
Sunt voci care afirma[35] ca populismul poate apare in orice stadiu de dezvoltatre al societatii ca urmare a unor fracturi care au loc in b locul de
putere si care au ca rezultat apelul catre popor din partea unei fractiuni in vederea opozitiei fata de sistemul idelogic sau politic existent. Astfel populismul
este vazut ca o tactica rafinata a unei parti a claselor dominante care doreste sa isi mentina hegemonia, drept pentru care se va desprinde de coalitia
oligarhica dominanta si apeleaza la mobilizarea poporului ca singura metoda de a-si pastra privilegiile si drepturile.[36]
O alta trasatura marcanta si, in acelasi timp, insondabila a realitatii populiste nu este neaparat efervescenta sociala care acompaniaza acest
fenomen, ci mai ales bazele emotionale care il anima. Majoritatea analizelor privind fenomenul populist escamoteaza componenta emotionala, care este
cea mai subtila si mai putin vizibila.
Principala modalitate de expresie a populismului este aceea de critica la adresa status quo-ului si a estab lishment-ului. Atunci cand cetatenii
realizeaza decalajul existent intre realitate si discursul celor care guverneaza, cand au sentimentul ca nu dispun de nici o modalitate eficienta de a se face
ascultati, cand realizeza ca elitele nu fac nimic in sensul ameliorarii situatiiei lor, atunci numarul nemultumitilor creste pana ajunge sa realizeze o masa
critica capabila sa erupa. Nu este necesar ca aceasta eruptie sa aiba loc, de cele mai multe ori populismul este doar un semnal de alarma si nu o
explozie violenta contra autoritatii.
Indubitabil este faptul ca principala trasatura a populismului este existenta si prezenta activa a liderului carismatic al carui stil personal
marcheaza situatia si epoca sa, el incarnand omul providential, salvatorul, eroul mitic. Relatia sa cu poporul este directa, calduroasa, spontana, el
devenind nu doar portavocea acestuia, ci chiar simbolul sau viu. Stilul sau este retoric, dar nu demagogic, deoarece discursul sau leaga un diagnostic real
cu o viziune emotionala, care ofera speranta. Pentru majoritatea cercetatorilor acest personaj carismatic este o conditie sine qua non a existentei si a
definirii conceptului de populism.[37]
Exista voci care contesta insa rolul carismei si a liderului carismatic in cadrul populismului. Astfel Hermet crede ca trebuie relativizat rolul jucat de
ascendentul personal al emitatorului mesajului populist, deoarece aceasta trasatura nu este decat accesorie si chiar contingenta. Chiar daca carisma
liderului apare de multe ori drept cruciala, ea nu constituie o necesitate absoluta si deci nu trebui luata in considerare de maniera absoluta. Mesajul
populist poate sa ramana in anumite cazuri anonim, astfel incat carisma unei persoane sa nu aiba o importanta majora.[38]
Un element caracteristic al populismului este caracterul sau multiclasial care apare ca o constanta in ciuda diverselor experiente care au avut loc
pe parcursul timpului. Interdependenta si intrepatrunderea claselor sociale constituie bazele unei miscari care depaseste antagonismele clasice de tipul
dreapta-stanga. Atitudinea populista este una in care se cauta realizarea unei uniuni si coeziuni care depasesc politica partizana. Populismul este, prin
urmare, un puternic motor de integrare care poate da nastere unor atitudini nationaliste temperate.
Desi, din punct de vedere istoric, inceputurile populismului se remarca prin suportul de origine rurala, in ultima perioada tot mai multi dintre
aderenti populismului sunt din mediul urban, dar si in acest caz se remarca intrepatrunderile observate anterior.
Lipsa unei organizari puternic structurate este o constanta a populismului. Miscare de mase, mai mult decat partid de mase, populismul se
caracterizeaza prin lipsa unui aparat organizat, puternic structurat, singura legatura solida fiind realizata prin intermediul liderului si nu prin nivelurile
intermediare.
pdfcrowd.com
Spre deosebire de alte miscari politice actuale populismul este lipsit de o ideologie puternica, bine definita, ideile sale conducatoare fiind vagi si
in permanenta constructie. Chiar daca populismul ajunge sa dobandeasca puterea poltica, caracteristica sa programatica este un pragmatism popular.
Cauza acestei lipse de ideologie poate fi identificata in intentia sa originala, aceea de adresare intregului popor, contra oligarhiei dominante, revendicarile
sale fiind simple si concrete. Liderul populist este in aceasta situatie de absenta a unei ideologii si a unui program politic clar, principalul catalizator al
revendicarilor populare.
O ultima caracteristica a populismului este aceea ca, adresandu-se intregului popor, prin necesitate trebuie sa recurga la marile mituri
fondatoare ale fiecarei natiuni, ca atare simbolurile si imaginarul colectiv joaca un rol determinant in discursul populist.
Pentru a sintetiza trasaturile si caracteristicile principale ale populismului vom spune ca acesta se adreseaza poporului care este contrapus unei
elite, adresarea se realizeaza in directia omului simplu, comun si nu a unei clase determinate precis sau a unui grup profesional sau de interese; de cele
mai multe ori exponentii populismului nu dispun de un program politic comprehensiv si concret, ci de un puternic compromis moral care isi are punctul de
plecare in cateva aspecte programatice; populismul prefera relatia directa intre popor si lideri; are intotdeauna un caracter multiclasial.[39]
Am vazut anterior ca majoritatea celor care analizeaza fenomenul populist sustin lipsa de ideologie a populismului, saracia sa doctrinara si
programatica, reducand baza ideologica la o idealizare a poporului autentic, idealizare care serveste drept doctrina. Data fiind insa diversitatea contextelor
geografice si istorice in care s-a manifestat populismul, continutul sau ideologic este nu numai extrem de sumar, ci si foarte divers.
Sunt alte voci care afirma insa ca populismul nu este o miscare socio-politica, cu atat mai mult un regim statal, ci un fenomen de tip ideologic care
poate exista in interiorul unor organizatii si regimuri politice, unor clase sau orientari politice dintre cele mai variate si divergente. [40]
Populismul, spre deosebire de o serie de alte familii politice, nu are nici teoreticieni de marca, nici o doctrina elaborata. Exista totusi o serie de
elemente comune tuturor fenomenelor populiste, care prin frecventa lor pot fi considerate niste teme ideologice exclusiv ale populismului.
Principala orientare ideologica a populismului poate fi considerata cea care tine de natura sa negatoare, care trebuie inteleasa in sensul
respingerii totale a celor care profeseaza un alt credo, ea cautandu-si interlocutori doar in interiorul publicului sau fidel. Proiectele si discursurile populiste
resping cvasi-totalitatea principiilor, institutiilor sau practicilor politice si sociale existente in societatea respectiva. Nu este contestata o practica politica
anume sau un lider politic ci se respinge sistemul existent in totalitatea sa si este contestata legitimitatea ordinii politice si sociale existente.
In general, in esenta sa, discursul populist este unul al unei reinnoiri complete: curatarea sistemului politic; eliminarea politicienilor corupti si
mediocri; revolutia anti-birocratica; aparitia unei noi ordini cu adevarat populare gratie eforturilor si meritelor unui lider providential, altruist, eroic si
patriot.[41]
Aparitia acestui lider salvator poate duce la slabirea si chiar la inlaturarea institutiilor democratice deoarece ideologia populista privilegiaza relatia
directa dintre lider si popor, fara a se mai recurge la canale institutionale. Odata ajunsi la guvernare populistii cauta sa genereze relatii de dependenta si
loialitate catre persoana liderului si nu catre institutii, deoarece ei prefera respectul si admiratia pentru lider mai mult decat pentru pozitia propriu-zisa pe
care liderul o ocupa. De exemplu, nu este presedentia ca institutie cea care genereaza respect si loialitate, ci persoana presedintelui, pentru ca in
momentul in care respectivul paraseste functia sa, loialitatea adeptilor va urma acea persoana si nu institutia ca atare.[42]
Din aceasta negare absoluta si totala rezulta o alta trasatura ideoogica a populismului, este vorba despre atitudinea anti-elitista care vizeaza
birocratii si tehnocratii, considerati responsabili pentru o serie de probleme in functionarea societatilor respective. Apare totodata si o atitudine antiintelectuala, intelectualii fiind vazuti de catre populisti drept propagandisti servili si perfizi, care propaga o orientare favorabila intereselor si dorintelor
pdfcrowd.com
pdfcrowd.com
neo-populism. Ca si conceptul de populism si neo-populismul este greu de definit si de analizat. Sunt o serie de cercetatori care sustin clar diferentele
existente intre neo-populism si populism [48], in timp ce altii considera ca acest fenomen este doar o simpla varianta a populismului si am vazut anterior
[49] ca sunt o serie de autori care contesta pertinenta acestui concept si chiar existenta sa.
In opinia noastra evolutiile prin care au trecut in ultimii ani diversele experiente populiste, ne indreptatesc sa vorbim de o noua forma de populism
care prezinta o serie de trasaturi si caracteristici noi, si care poate fi numita neo-populism. Acest concept nu trebuie inteles ca unul total diferit si
independent de populismele anterioare, ci ca o evolutie a acestora fata de care difera in anumite aspecte. Nu este vorba deci de o ruptura totala de
experienta anterioara, de aceea analiza noastra se va concentra pe acele aspecte prin care noile forme de manifestare ale populismului difera de ceea ce
am putea numi populismul clasic.
Vom incerca sa analizam acest concept prin intermediul comparatiei cu trasaturile, caracteristicile si specificitatile pe care le-am prezentat
anterior pentru modelul populist. Ca studiu de caz vom folosi in special America Latina si mai ales Venezuela si guvernare lui Hugo Chvez, considerat
exponentul principal al acestui nou curent politic.
In anii 80 au avut loc o serie de schimbari sociale majore care pe termen lung au interactionat cu repercusiunile sociale ale reformelor economice
de inspiratie neoliberala, provocandu-se astfel o serie de efecte politice precum cresterea apatiei politice si o slabire a tuturor organizatiilor sociale si
politice. In acelasi timp a crescut cererea pentru structuri si mecanisme de integrare sociala.
Odata cu politicile neo-liberale s-a modificat major si rolul statului, ceea ce a avut repercusiuni importante asupra rolului partidelor politice ca
mediator intre stat si societate. Astfel partidele si-au vazut afectate o serie de functii pe care anterior le detinusera: canalizarea cererilor populare,
reducerea costului informatiei pentru votanti si structurarea politicii electorale, influentarea gestiunii publice, intermedierea intre structurile statului si
societatea civila, mentinerea unui control social asupra demnitarilor etc.
Unul dintre rezultatele acestor transformari politice si culturale a fost aparitia unor lideri politici noi, anti-politici, outsiders etc. Acestia cauta sa
construiasca un spatiu politic a carui diviziune fundamentala va fi cea dintre clasa politica si popor, iar ei sustinan poporul se prezinta drept incarnarea
vointei populare, drept salvatori ai natiunii etc. Ca atare printre principalele trasaturi ale acestor lideri se numara tendintele caudiliste, mesianismul,
atitudinile paternaliste, maniheismul si opozitia la toate formele de organizare cu reguli bine stabilite. Ei cauta sa obtina sprijinul maselor prin intermediul
unui discurs mesianic, protector, interpersonal, direct si fara intermediari.[50]
Aparitia acestui nou tip de populism este explicata ca rezultat al tensiunilor care apar intre o economie care marginalizeaza si o politica care
necesita integrare. Politicile neoliberale au erodat identitatile de clasa si au creat mase amorfe care trebuie integrate in societate. Aceasta este una dintre
marile diferente ale noului model care aplica politici neoliberale excludente, fata de populismul clasic care dezvolta si implementa politici de includere
adresate sectoarelor populare.[51]
La fel ca si conceptul inital de populism si cel de neo-populism este dificil de definit. Dintr-o perspectiva
institutionala el dobandeste o serie de trasaturi enumerate in continuare. Astfel, neo-populismul este vazut ca o forma
elevata de decizionism si voluntarism politic care s-a dezvoltat in contextul unei slabiri a institutiilor si a decadentei politicii,
care isi au radacinile intr-o profunda criza a institutiilor democratice (partide, executiv, parlament etc). Acest fenomen
exacerbeaza un stil de a face politica personalist si anti-institutional care deriva la randul sau dintr-o cultura politica
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
pdfcrowd.com
vointei individuale a alegatorului care este obligat sa voteze ceea ce ii ofera partidele fara a avea posibilitatea de a alege.
Pe de alta parte, procesul de luare a deciziilor nu tine cont absolut deloc de vointa sau de interesele cetatenilor. Astfel
apare o criza a reprezentarii politice, care adanceste fractura intre guvernanti si guvernati si care creeaza un mediu
propice pentru dezvoltarea neo-populismului.[58]
Intr-o alta opinie cauzele dezvoltarii neo-populismului sunt considerate ca fiind urmatoarele: criza economica si
excluziunea sociala presupusa de aceasta criza, la care se adauga criza partidelor politice si o neincredere si dezamagire
generala fata de politica partidista, careia i se agrega efectele sistemului prezidentialist si ale institutiilor care favorizeaza
si alimenteaza aparitia acestui tip de lideri politici care, la randul lor, se inscriu intr-o traditie de a face politica proprie
societatilor cu grave dezechilibre sociale.[59]
Harry E. Vaden considera ca cresterea nivelului de educatie, extinderea sufragiului, o mai mare egalitate de gen, o
cultura politica tot mai sofisticata si o implicare ampla in politica a dus la necesitatea aparitiei unor noi forme de
participare politica, care nu isi gaseau satisfactia in populismul traditional.[60] Aceasta parere intra in contradictie cu
opinia genrala potrivit careia populismul si neo-populismul sunt specifice unor societati sarace, cu un grad scazut de
educatie si cultura, in care populatia nu participa in mod activ la viata politica.
Analizand dintr-o perspectiva psihologica fenomenul neo-populist, AlexAndr Dorna considera ca printre cauzele
aparitiei acestui fenomen se numara: absenta unui proiect comun pentru viitorul omenirii, esecul teoriilor explicative atat a
celor liberale, cat si a celor comuniste, prezenta monopolista a unui neo-liberalism la nivel guvernamental, erodarea
bazelor solidarismului, cresterea cererii de securitate intr-o lume tot mai periculoasa, la care se adauga cererea de lideri
providentiali si de figuri carismatice care sa fie capabile sa se opuna status quo-ului care inabusa majoritatea tacuta.[61]
In ceea ce priveste caracteristicile neo-populismului, una dintre cele mai interesante este aceea ca noii lideri
populisti se demonstreaza a fi mult mai fragili si mai efemeri decat cei din perioada populismului clasic. Deoarece nu mai
exista identitati derivate puternice, nici interese agregate de o maniera stabila, ambele fiind in acest moment mult mai
difuze, liderul neo-populist este obligat sa faca un permanent efort de a traduce in politici publice cererile si asteptarile
votantilor, de a construi si metine imagini capabile de mobilizare. Capacitatea acestor lideri de a se mentine la putere
depinde de capacitatea lor de a guverna in mod eficient, de a avea rezultate concrete si de a-si construi in permanenta
imaginea in functie de cerintele si dorintele maselor.[62]
Un rol deosebit de important in acesta ecuatie revine utilizarii masive a mijloacelor de comunicare in masa. De
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
altfel, dupa cum am observat si anterior, aceasta folosire a noilor tehnici si a mass-mediei constituie una dintre
caracteristicile definitorii ale noului populism, constituind totodata si un element important de diferentiere fata de
experientele populiste anterioare.[63]
Strategia neo-populista incearca insa depasirea acestei rutine electoraliste, astfel incat odata ajunsi la putere liderii
neo-populisti au ambitia de a fideliza un public cat mai larg mizand pe un stil personalist, pe readucerea in dezbaterea
publica a unor teme respinse sau neabordate de partidele politice anterioare.[64]
In plan ideologic discursul neo-populist se releva ca ambiguu si ecletic. Este un amestec de elemente prin care se
apeleaza la masele popluare, la poporul oprimat si la natiunea amenintata de dusmani interni si externi, si care, in acelasi
timp, isi manifesta sprijinul pentru valorile neo-liberale si strategiile de transformare a economiei bazate pe economia de
piata. Aici apare o noua diferentiere fata de populismul clasic, deoarece neo-populismul abandoneaza temele antiimperialismului, etatizarii economiei, dezvoltarea bazata pe resurse proprii si ideile distributive, pentru a enunta o serie de
idei si masuri de restrangere a rolului statului in economie, privatizarea, orientarea economiei catre export si catre
deschiderea spre comertul mondial.[65]
Se pastreaza insa o serie de elemente ale discursului populist
clasic. Astfel, acesti lideri se propun drept ultima ratio increderii
cetatenilor in institutii, ca o garantie ca modernizarea (si reformele care
o acompaniaza) se va realiza in mod efectiv si cu cel mai mic cost
social posibil. Cu alte cuvinte, neo-populistii se prezinta in acelasi timp
ca personificarea ordinii, a capacitatii de a guverna si de a lua decizii,
dar si ca protectori paternalisti ai poporului, veghind pentru cei pe care
ii reprezinta si pe care vor sa ii protejeze fata de rigorile impuse de
economisti si de tehnocrati (majoritatea adusi la putere chiar de catre
ei), fata de o lume insensibila la suferintele oamenilor si o societate
unde competitia si inegalitatile presupuse de piata libera s-au adancit
generalizand
astfel
senzatia
de
incertitudine
si
insecuritate
personala.[66]
Pentru Guillermo ODonnell fenomenul neo-populist apare drept democratie delegativa. In viziunea lui ODonnell
modelul delegativ are urmatoarele caracteristici: delegarea suveranitatii populare catre presedinte, care este vazut ca
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
modelul delegativ are urmatoarele caracteristici: delegarea suveranitatii populare catre presedinte, care este vazut ca
incarnarea natiunii si ca principal urmaritor al interesului national, paternalismul prezidential, mobilizarea intensa, scaderea
rolului puerii legislative si a celei judiciare, presedintele ales fiind autorizat prin delegatie sa guverneze asa cum considera
el.[67]
Combinatia dintre populismul politic si liberalismul economic, specifica neo-populismului constituie una dintre cele
mai importante trasaturi ale noului proces si cea care diferentiaza in mod fundamental neo-populismul de populismul
clasic. Acesta din urma fusese asociat cu politici economice nationaliste, centrate pe piata interna, protectioniste,
distributive, bazate pe cresterea cheltuielilor guvernamentale, care la randul lor duc la cresterea inflatiei.
Neo-populismul este caracterizat de compatibilitatea si coexistenta unui discurs populist si a unor politici
economice liberale, aceasta compatibilitate bazandu-se pe impartasirea aceleiasi viziuni si a unor scopuri comune. Atat
populismul contemporan cat si liberalismul economic vad individul, si nu grupurile, ca elementul de baza in construirea
politicii si economiei, ambele sustinand o relatie directa si nemediata intre indivizi si stat. Ca atare ambele fenomene
resping acele abordari (precum pluralismul sau corporatismul), care au in centru grupul si care sustin importanta
organizatiilor intermediare ca elemente constitutive ale societatii civile si ale legaturii dintre cetateni si stat. [68]
Neoliberalii utilizeaza atacurile populistilor impotriva intereselor speciale ale establishment-ului si ale status quoului pentru a combate interventionismul statal, iar liderii populisti moderni utilizeaza retetele neo-liberale pentru a mina
bazele organizatiilor intermediare, ale birocratilor si politicienilor rivali, acuzati ca doresc sa isi mentina privilegiile. Pentru
a elimina aceste interese de casta, atat neo-populistii, cat si neo-liberalii sustin concentrarea puterii si, ca atare, ambele
tabere cauta sa intareasca ramura executiva in detrimentul institutiilor rivale, cum ar fi parlamentul. In ciuda retoricii lor antietatiste, expertii neo-liberali incearca sa intareasca elementele centrale ale statului, in special institutia rezidentiala, pentru
a putea impune prin intermediul acesteia o serie de reforme structurale. Populistii sprijina si ei aceasta concentrare a
puterii la nivelul superior al statului care intareste leadership-ul personalist. Putem spune ca neo-populistii si neo-liberalii
coincid in abordarea de sus in jos a procesului de luare a deciziilor.[69]
Urmandu-l pe Dorna in analiza privind caracteristicile neo-populismului in comparatie cu cele ale populismului
clasic, putem descoperi o serie de elemente comune celor doua procese, dar si deosebiri fundamentale. In prima
categorie se inscriu: apelul personal lansat de catre un lider carismatic catre popor, acest apel se adreseaza poporului
intreg (mai putin elitelor ilegitime banuite de complot) si are deci un caracter unificator. Poporul caruia i se adreseaza
apelul este cel autentic, ramas el insusi, cel care isi conserva identitatea nationala, iar schimbarea ceruta implica o ruptura
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
purificatoare cu prezentul (sistemul fiind considerat corupt). Principalul element diferentiator este acela ca vectorul noului
populism este utilizarea perversa a mass-mediei si, in special, a televiziunii[70]
O alta deosebire dintre cele doua procese este aceea privind sectoarele sociale carora li se adreseaza ele si pe
care le reprezinta. Daca populisti se adresau tuturor sectoarelor avand o viziune integranta, neo-populistii isi aleg ca tinta a
discururilor lor in special sectoarele marginalizate, excluse si discriminate economic, politic, rasial, cultural, social etc.
Astfel se explica importanta pe care o capata in miscarile neo-populiste grupuri sociale precum indigenii, metisii,
emigrantii, somerii etc.[71] In acelasi timp neo-populisti renunta sa se mai adreseze unor sectoare care fusesera cruciale
pentru populisti, cum ar fi sindicatele sau marii industriasi.[72]
Ca si in cazul populismului, miscarile neo-populiste nu au o ideologie foarte bine definita (poate cu exceptia cazului
Venezuelei care va fi analizat ulterior), ele militand pentru o serie de transformari ale modelului economic si ale celui
politic. Multe dintre aspectele prezentate pentru populism se repeta si in ideologia neo-populista, diferentele majore fiind
studiate anterior, astfel incat nu vom relua discutia.
In final vom incerca sa analizam trasaturile discursului neopopulist si sa vedem in ce masura ele se aplica unui caz
concret, este vorba de Hugo Chvez, presedintele Venezuelei, considerat cel mai important reprezentant al neopopulismului.
In ciuda diferentelor existente intre diverse modele de neo-populism, ca si intre liderii neo-populisti, exista o serie
recurenta de marcatori lingvistici, comportamentali si semantici, comuni tuturor acestor discursuri, si care au fost analizati
de Alexandre Dorna.[73] Vom prezenta aceste caracteristici comune urmand apoi sa le aplicam unui studiu de caz.
Astfel limbajul neo-populist este unul simplu, cu putini termeni tehnici, usor comprehensibil pentru toti. Stilul este
direct, de o franchete care pune in inferioritate limba de lemn traditionala utilizata de clasa politica, de functionari si
tehnocrati. Logica discursiva este una apartinand simtului comun, argumentele utilizate nefiind in nici un caz abstracte, iar
gestica este una larga si calduroasa. Se observa o puternica prezenta a unor promisiuni construite la diateza pasiva, care
descriu cu energie si pasiune un viitor pozitiv. Discursul este bipolarizat fiind de tipul: noi si ceilalti, acesti din urma primind
adesea conotatii negative. Elogiul poporului si identificarea, uneori folclorica, a radacinilor acestuia, traverseaza in
permanenta discursul. Critica elitei conducatoare devine un leitmotiv corelat cu ideea luptei contra status quo-ului impus
de catre establishment, de catre clasa politica si fortele ilegitime care au acaparat puterea poporului. Principalii termeni
folositi sunt: natiunea, poporul, noi, elita (conotata negativ), patria, tara noastra, cei puternici, cei bogati, cei slabi, cei
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
saraci, munca, familia, efortul national, suveranitatea, valorile traditionale, securitatea individuala etc. Utilizeaza masiv figuri
retorice cum ar fi: repetitia, metafora, alegoria, ironia, antiteza, parabola, referirea permanenta la istoria natiunii pentru a
sublina apartenenta la o comunitate, apelul la coeziunea nationala in jurul simbolurilor si cuvintelor cheie care trimit la
clivaje ideologice vechi, evocarea marilor mituri fondatoare si exploatarea abila a legendelor si a imaginarului popular.
Lexicul, gramatica si semantica sunt astfel utilizate incat sa produca o muzicalitate a discursului, un ritm antrenant.
Vom incerca sa vedem in ce masura elementele discursului neo-populist prezentate anterior se pot aplica
chavismului. Stilul lui Hugo Chvez a fost inca de la inceput cel al unui candidat al rupturii, al unei persoane care nu a facut
parte din elita conducatoare si care este diferit de aceasta. Discursul sau pretinde, intr-o logica revolutionara, distrugerea
unui sistem perceput ca negativ, pentru a reconstrui o societate noua si justa. Pentru a se face mai usor inteles el utilizeaza
metafore ce trimit la cultura populara sau la cea sportiva. Chvez a adoptat o retorica anti-sistem, agresiva si uneori chiar
martiala, pentru a se distinge mai bine de ceilalti candidati, pe care ii acuza ca fiind la originea tuturor relelor de care
sufera Venezuela.[74]
El exploateaza resentimentele populare fata de establishment, utilizand o retorica manicheista care ii opune pe cei
de jos contra celor de sus. Ca atare, el va favoriza aparitia si dezvoltarea unui puternic antagonism in societate. In cadrul
acestei opozitii inamicii (elitele politice opozante) sunt desemnati prin pronumele ei si printr-o serie de termeni
depreciativi: tradatori, oligarhi, contra-revolutionari, corupti etc, in timp ce prietenii (poporul si simpatizantii) apar definiti
de pronumele noi si capata o serie de trasaturi pozitive: salvatorii patriei, bolivarienii, patrioti, poporul viteaz, gloriosul si
nobilul popor al lui Simon Bolivar etc.[75]
Referindu-se la Bolivar si desemnandu-se pe sine ca bolivarian, Chvez face apel la unul dintre cele mai puternice
mituri fondatoare ale Venezuelei, precum si la o epoca de aur, cea a marelui Bolivar, pater patria, pentru a se legitima.
Pentru el doctrina bolivariana este sursa principala la care revine pentru a descoperi remedii pentru problemele actuale.
Utilizand permanent referirea la Simon Bolivar si citand din acesta el ii impiedica pe oponentii sai sa il critice, pentru ca o
astfel de critica ar fi vazuta ca o atingere adusa figurii celui care a fost El Libertador.
In acelasi timp, pentru a se legitima pe sine si pentru a putea contesta opozantii a trebuit sa se reclame ca
emanatie a unei autoritati care nu poate fi contestata si nici negata. Pentru aceasta el va apela la popor, ca factor principal
al legitimarii sale, poporul fiind vazut ca principalul protagonist si agent al transformarilor pe care vrea sa le realizeze.
Apelul la popor este cel mai bine ilustrat de discursul sau in momentul investiturii ca presedinte cand a afirmat.: Astazi eu
ma convertesc in instrumentul dumneavoastra. Eu exist doar pentru a indeplini mandatul pe care mi-l ati incredintat.
open in browser PRO version
pdfcrowd.com
ma convertesc in instrumentul dumneavoastra. Eu exist doar pentru a indeplini mandatul pe care mi-l ati incredintat.
Pregatitiva sa guvernati![76]
Rolul pe care poporul il are in legitimarea lui Chvez si a revolutiei bolivariene pe care incearca sa o puna in
practica, este demonstrat si de faptul ca in noua Constitutie aprobata prin referendum in 1999, termenul popor a inlocuit
vechiul concept de cetatean. In acelasi timp antipartidismul sau este reflectat de faptul ca, in aceeasi Constitutie,
termenul partid nu apare niciodata.
Legatura cu poporul se pastreaza in special prin intermediul televiziunii, si a celorlalte mijloace de comunicare in
masa. De altfel, stilul politic al lui Chvez, care saptamanal are la televiziunea nationala o emisiune intitulata Alo
Presidente! unde discuta cu cetatenii, a fost denumit tele-populist, acesta caracterizandu-se prin mobilizarea
emotionala si mediatica a maselor.[77]
Proiectul propus de Hugo Chvez se inscrie in liniile ideologice ale populismului asa cum au fost ele descrise
anterior. Astfel citand-ul pe Gramsci, Chvez afirma: Suntem pe cale sa traim in acelasi timp o moarte si o nastere.
Moartea unui model uzat, epuizat, detestat; si nasterea unui nou curs politic, diferit, care sa realizeze sperantele unui
popor. Vechiul intarzie sa moara in timp ce noul nu a aparut inca, dar aceasta criza constituie leaganul unei revolutii.
Care este natura acestei revolutii ne-o spune tot Chvez: In afara crizei economice Venezuela cunoaste mai ales
o criza morala, etica, din cauza lipsei de sensibilitate sociala a liderilor sai. Democratia nu este doar egalitatea politica.
Ea este mai ales o egalitate sociala, economica si culturala. Acestea sunt obiectivele revolutiei bolivariene. Vreau sa
fiu presedintele saracilor. Trebuie sa cautam punctul de echilibru intre piata, stat si societate.[78]
Este foarte interesant faptul ca Chvez incearca sa exporte acesta tip de discurs si aceasta ideologie si catre alte
state din America Latina, utilizand, cu succes, in acest scop principala resursa a Venezuelei, este vorba de petrol. Acest
export de ideologie se vrea a fi realizat prin Alternativa Bolivariana pentru Americi, un proiect propus de Chvez si care
are drept prioritati solidaritatea, creare de locuri de munca, insertia sociala, securitatea alimentara si protectia mediului
inconjurator.[79] Despre modelul lui Hugo Chvez si despre propunerile sale vom discuta in amanuntime in capitolul
urmator cand vom analiza evolutia sa, modelul sau de socialism, o serie de politici pe care el le-a implementat, in special
politicile energetice si viziunea sa asupra relatiilor internationale.
[1] Articol publicat in volumul colectiv Tendinte Actuale in Filozofia Politica, Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei
Romane, Bucuresti, 2006, p. 214 238
pdfcrowd.com
[2] Vezi Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and National Characteristics., Londra, Weidenfeld and Nicolson, 1969, pag. 1
[3] Vladimir Tismaneanu, Hypotheses on Populism: The Politics of Charismatic Protest in East European Politics and Societies, vol 14, no.2, 2000, pag.
10
[4] Alan Knight, Populism and Neo-populism in Latin America, especially Mexico in Journal of Latin American Studies, vol. 30, no.2, mai 1998, pag. 225.
[5] Robert H.Dix, Populism: Authoritarian and Democratic in Latin American Research Review, vol. 20, no.2, 1985, pag. 29.
[6] Guy Hermet, Les populismes dans le monde. Une histoire sociologique XIX XX sicle, Libraire Arthme Fayard, Paris, 2001, pag.19
[7] Ib idem nota 2.
[8] Guy Hermet, Les populismes dans le monde. Une histoire sociologique XIX XX sicle, Libraire Arthme Fayard, Paris, 2001, pag. 18
[9] Ernesto Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory: Capitalism-Fascism-Populism, Londra, Humanities Press, 1977.
[10] Hans Jrgen Puhle, Populismo en Amrica Latina in Revista de Ciencia Poltica, vol. IX, nr. 1, 1987, pag. 88 89.
[11] Alan Knight, Populism and Neo-populism in Latin America, especially Mexico in Journal of Latin American Studies, vol. 30, no.2, mai 1998, pag. 224.
[12] Ernesto Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory: Capitalism-Fascism-Populism, Londra, Humanities Press, 1977, pag. 165.
[13] Alexandre Dorna, Le Populisme, PUF, Paris, 1999, pag. 4
[14] Guy Hermet, El populismo como concepto in Revista de Ciencia Poltica, vol. XXIII, nr. 1, 2003, pag. 6.
[15] Edward Shils, The Torment of Secrecy, New York, 1956, pag. 98.
[16] Torcuato di Tella, Populism and Reform in Latin America in C. Veliz (ed.), Ob stacles to Change in Latin America, Oxford, Oxford University Press,
1965, pag. 47.
[17] Hlio Jaguaribe, Prob lemas do desenvolvimento latinoamericano, Rio de Janeiro, 1967, pag. 168.
[18] Alistair Hennessy, Latin America in Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and National Characteristics., Londra, Weidenfeld
and Nicolson, 1969, pag. 29
[19] Peter Wiles, A Syndrome, not a Doctrine: Some Elementary Theses on Populism in Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and
National Characteristics., Londra, Weidenfeld and Nicolson, 1969, pag. 166.
[20] Vladimir Tismaneanu, Hypotheses on Populism: The Politics of Charismatic Protest in East European Politics and Societies, vol 14, no.2, 2000, p. 11.
[21] Mercedes Garca Montero, La dcada de Fujimori: ascenso, mantenimiento y cada de un lder antipoltico in Amrica Latina Hoy, nr. 28, Salamanca,
august 2001, pag. 53.
pdfcrowd.com
[25] HENNESSY, Alistair, Latin America in Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and National Characteristics., Londra, Weidenfeld
and Nicolson, 1969, pag. 30.
[26]STEWART, Angus, The Social Roots in IONESCU, Ghita, GELLNER, Ernest (eds.) Populism. Its Meanings and National Characteristics., Londra,
Weidenfeld and Nicolson, 1969, pag. 180 181.
[29] TISMANEANU, Vladimir, Hypotheses on Populism: The Politics of Charismatic Protest in East European Politics and Societies, vol 14, no.2, 2000, p.
14.
[30] LACLAU, Ernesto, La deriva populista y la centroizquierda latinoamericana in Nueva Sociedad, vol 205, oct dec. 2006, pag. 57.
[31] KNIGHT, Alan, Populism and Neo-populism in Latin America, especially Mexico in Journal of Latin American Studies, vol. 30, no.2, mai 1998, pag.
225
[32] Peter Wiles, A Syndrome, not a Doctrine: Some Elementary Theses on Populism in Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and
National Characteristics., Londra, Weidenfeld and Nicolson, 1969, pag. 167 171.
[33] Mercedes Garca Montero, La dcada de Fujimori: ascenso, mantenimiento y cada de un lder antipoltico in Amrica Latina Hoy, nr. 28, Salamanca,
august 2001, pag. 54.
[34] Vezi: Alexandre Dorna, Le Populisme, PUF, Paris, 1999; Alexandre Dorna, Le Neopopulisme et le charisme, Text colloque Universit de Grenoble: La
tentation populiste, septembrie 2001; Alexandre Dorna, La democracia: un espejismo?, Lumen, Buenos Aires-Mexico, 2003; Alexandre Dorna, Quand la
dmocratie sassoit sur de volcans: lmergence des populismes charismatiques in @mnis Revue de Civilisation Contemporaine de lUniversit de
Bretagne Occidentale, no.5, Caen, 2005;.
[35] Ludolfo Paramio, Giro a la izquierda y regreso del populismo in Nueva Sociedad, vol 205, oct dec. 2006, pag. 68.
[36] Ernesto Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory: Capitalism-Fascism-Populism, Londra, Humanities Press, 1977.
[37] Vezi Alexandre Dorna, Le Populisme, PUF, Paris, 1999.
[38] Vezi in principal Guy Hermet, Les populismes dans le monde. Une histoire sociologique XIX XX sicle, Libraire Arthme Fayard, Paris, 2001, pag. 85
86.
[39] Hans Jrgen Puhle, Populismo en Amrica Latina in Revista de Ciencia Poltica, vol. IX, nr. 1, 1987, pag. 88.
[40] LACLAU, Ernesto, Politics and Ideology in Marxist Theory: Capitalism-Fascism-Populism, Londra, Humanities Press, 1977.
[41] Vladimir Tismaneanu, Hypotheses on Populism: The Politics of Charismatic Protest in East European Politics and Societies, vol 14, no.2, 2000, p. 12
[42] Patricio Navia, Partidos Polticos como Antdoto contra el Populismo en Amrica Latina in Revista de Ciencia Poltica, vol. XXIII, nr. 1, 2003, pag. 26.
[43] Angus Stewart, The Social Roots in Ghita Ionescu, Ernest Gellner (eds.) Populism. Its Meanings and National Characteristics., Londra, Weidenfeld
and Nicolson, 1969, pag. 192
[44] Guy Hermet, Les populismes dans le monde. Une histoire sociologique XIX XX sicle, Libraire Arthme Fayard, Paris, 2001, pag. 82.
pdfcrowd.com
[45] Robert H. Dix, Populism: Authoritarian and Democratic in Latin American Research Review, vol. 20, no.2, 1985, pag. 40.
[46] Guy Hermet, Les populismes dans le monde. Une histoire sociologique XIX XX sicle, Libraire Arthme Fayard, Paris, 2001, pag. 70 81.
[47] Vezi Alexandre Dorna, Le Populisme, PUF, Paris, 1999
[48] Vezi Marcos Novaro, Los populismos latinoamericanos transfigurados in Nueva Sociedad, nr. 144, iulie aug. 1996, pag. 7.
[49] Vezi nota 13.
[50] Cf. Mercedes Garca Montero, La dcada de Fujimori: ascenso, mantenimiento y cada de un lder antipoltico in Amrica Latina Hoy, nr. 28,
Salamanca, august 2001, pag. 52.
[56] Vezi Kurt Weyland, Neoliberal Populism in Latin America and Eastern Europe, in Comparative Politics, vol 31, nr. 4, iulie 1999, pag. 384.
[57] Pentru o analiza a celor doi termeni si aplicarea lor la spatiul romanesc vezi: Razvan Victor Pantelimon, Partidele au murit, traiasca partidele!
Aparitia partidului-cartel in Romania in Studia Politica. Revista Romana de Stiinta Politica, vol. VI, nr. 2, 2006, Bucuresti, p. 403 449.
[58] Rosaly Ramirez Roa, La poltica extraviada en la Venezuela de los aos 90: entre rigidez institucional y neo-populismo in Revista de Ciencia Poltica,
vol. XXIII, nr. 1, 2003, pag. 142.
[59] Mercedes Garca Montero, La dcada de Fujimori: ascenso, mantenimiento y cada de un lder antipoltico in Amrica Latina Hoy, nr. 28, Salamanca,
august 2001, pag. 58.
[60] Harry, E. Vaden, Gary Prevost, Politics of Latin America, New York - Oxford, Oxford University Press, 2006, pag. 310.
[61] Alexandre Dorna, Quand la dmocratie sassoit sur de volcans: lmergence des populismes charismatiques in @mnis Revue de Civilisation
Contemporaine de lUniversit de Bretagne Occidentale, no.5, Caen, 2005, pag. 12.
[62] Marcos Novaro, Los populismos latinoamericanos transfigurados in Nueva Sociedad, nr. 144, iulie aug. 1996, pag. 8.
[63] Diana Burgos-Vigna, Alberto Fujimori: le populisme de lefficacit in @mnis Revue de Civilisation Contemporaine de lUniversit de Bretagne
Occidentale, no.5, Caen, 2005, pag 2.
pdfcrowd.com
[68] Cf. Kurt Weyland, Neoliberal Populism in Latin America and Eastern Europe, in Comparative Politics, vol 31, nr. 4, iulie 1999, pag. 381.
[69] Ib idem, pag. 382
[70] Vezi Alexandre Dorna, Quand la dmocratie sassoit sur de volcans: lmergence des populismes charismatiques in @mnis Revue de Civilisation
Contemporaine de lUniversit de Bretagne Occidentale, no.5, Caen, 2005, pag. 13.
[71] Fernando Mayorga, Neopopulismo y democracia en Bolivia in Revista de Ciencia Poltica, vol. XXIII, nr. 1, 2003, pag. 104.
[72] Michael L. Connif, Neo-populismo en Amrica Latina. La dcada de los 90 y despus in Revista de Ciencia Poltica, vol. XXIII, nr. 1, 2003, pag. 32.
[73] Alexandre Dorna, Quand la dmocratie sassoit sur de volcans: lmergence des populismes charismatiques in @mnis Revue de Civilisation
Contemporaine de lUniversit de Bretagne Occidentale, no.5, Caen, 2005
[74] Folz Olivier, Hugo Chvez: le renouveau du populisme vnzulien? in @mnis Revue de Civilisation Contemporaine de lUniversit de Bretagne
Occidentale, no.5, Caen, 2005, pag 6
DISTRIBUIE DOCUMENTUL
Distribuie URL
http://w w w .scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/Populism-si-Neopopulism-Concep84173.php
<a href="http://w w w .scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/Populism-si-NeopopulismConcep84173.php" target="_blank" title="Populism si Neo-populism. Concept si practici http://w w w .scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/Populism-si-NeopopulismConcep84173.php">Populism si Neo-populism. Concept si practici</a>
Importanta:
Comenteaza documentul:
Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a
putea comenta
Creaza cont nou
Termeni si conditii de utilizare | Contact
SCRIGROUP 2015. All rights reserved
pdfcrowd.com