Leoaica tanara, iubirea(Nichita Stanescu)

Nichita Stnescu este considerat a fi unul dintre inovatorii limbajului poetic n literatura romana
alturi de Mihai Eminescu i Tudor Arghezi.Astfel, Nichita Stanescu schimba sensul si planul
speculatiei poetice, lirismul sau fiind neasteptat, si atenteaza la intelegerea cititorului. Nichita
Stnescu este reprezentant al generaiei anilor 60, exprimndu-i epoca i contribuind n mod decisiv
la constituirea ei prin ideologia sa poetica. Scrierile sale aparin curentului neomodernism, curent
literar dezvoltat in a doua jumtate a secolului al XX-lea care i propune s realizeze o literatura ce
reia formule i modele moderniste ntr-o variant inedit.
Dificultatea liricii lui Nichita Stnescu i ncntarea pe care o produce, provin din modul n care ea
contrariaz permanent ateptrile cititorului. n concepia lui, poezia e vie: se nate din imaginaia
poetului i se hrnete cu imaginaia cititorului. Poezia devine o tulburtoare cunoatere de sine i o
comunicare cu sinele.
Poezia Leoaic tnr, iubirea este cuprins n volumul O viziune a sentimentelor. Acest volum
face parte din prima etap a creaiei stnesciene, o etap a exuberanei, a tinereii i are ca tema
central dragostea ca stare de certitudine. Poezia Leoaic tnr, iubirea este o confesiune liric a lui
Nichita Stnescu, o art poetic erotic, n care eul liric este puternic marcat de intensitatea i fora
celui mai uman sentiment, iubirea.
Tema o constituie consecinele pe care iubirea intens, nvlind ca un animal de prad n spaiul
sensibilitii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioar i cu sinele totodat.
Titlul este exprimat printr-o metafor n care transparena imaginii sugereaz extazul poetic la
apariia neateptat a iubirii, vzute sub forma unui animal de prad agresiv, leoaica tnr,
explicitat chiar de poet prin opoziia iubirea.
Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuita din trei secvente lirice, corespunzatoare
celor trei strofe: intalnirea cu iubirea, motamorfoza universului si constatarea caracterului ireversibil al
metamorfozei.
Prima strofa prezint propria descoperire a iubirii de ctre eul liric (pronumele la persoana I singular
mi, m, m fiind mrci ale prezenei eului liric). Prin utilizarea mijloacelor artistice iubirea este
materializat, imaginile artistice create prezint totul ca pe o aventur. Sentimentul apare brusc (mi-a
srit n fa), n mod neateptat, lundu-l prin surprindere i fr a-i oferi timp s reacioneze n vreun
fel. Abia dup ce este afectat, eul liric realizeaz c l pndise-n ncordare mai demult. Termenul
demult arat timpul ndelungat al urmririi, iubirea fiind n ateptarea momentului prielnic pentru a
ataca. Prin adverbul azi prezent n ultimul vers al strofei se poate observa c momentul prielnic este
chiar acum, n prezent. Fora devastatoare cu care acioneaz, duritatea sunt redate prin versul Colii
albi mi i-a nfipt n fa. Iubirea se manifest ntr-un mod violent (m-a mucat) lsnd urme, unele
chiar vizibile (pe fa) transformarea fiind deci ireversibil. Se disting, astfel, doua planuri ale
dinamicii poetice: cel al senimentului iubirii, ce proiecteaza pentru o clipa fiinta umana in spatiul
atemporal, si cel al eului liric ca martor, care inregistreaza din amintire, intr-o miscare liniara pe axa
timpului, momentele acestei neobisnuite intamplari a fiintei.
Cea de-a doua strof poate fi interpretat ca o descriere cosmogonic. Schimbrile produse n
interiorul eului liric determinate de apariia unui nou sentiment, iubirea, produc schimbri la nivelul
exteriorului. Aceste schimbri sunt la fel de brute (i deodat), iar eul liric resimte acum tot
exteriorul, sentimentele de ameeala i confuzie punnd stpnire asupra lui. Fora agresiv a iubirii
modific realitatea, reordoneaz lumea dup propriile-i legi ntr-un joc al cercurilor ,simbol al
perfeciunii: Se fcu un cerc, de-a-dura,/ cnd mai larg, cnd mai aproape,/ ca o strngere de ape.

Acest nou univers este creat n jurul eului liric, el fiind nucleul.Trecerea intr-o stare atemporala este
posibila numai cand iubirea se manifesta plenar in forme de actiune multiple si imprevizibile. Spatiul
fluctuant, ce-si modifica permanent dimensiunile, este modalitatea prin care poetul se proiecteaza in
imaterial, isi pierde conditia terestra. Desprinse din imvelisul material, noile simturi sunt capabile de
explorari imposibile:Si privirea-n sus tisni,/curcubeu taiat in doua.Metafora curcubeu taiat in doua
exprima existenta Unului in toate si a Totului in Unicul Principiu. Spatiul ce se extinde si se
inchide in el insusi este dovada a trecerii dincolo de real.
Transformarea propriei interioriti este descris n cea de-a treia strofa prin modificrile fizice
suferite. Cel care a fost afectat de iubire nu se mai recunoate pe sine, totul este schimbat, diferit,
ducand la dizolvarea totala a materialitatii corpului: Mi-am dus mna la sprncean,/ la tmpl i la
brbie,/ dar mna nu le mai tie. La sfarsit, leoaica tanara trece mai departe:Si aluneca-n nestire/
pe-un desertin stralucire, amintirea fascinanta persistand inc-o vreme, si-nca-o vreme.... O parte a
poetului, componenta sa imateriala, a ramas in acest spatiu tangent cu leoaica, trupul, pustiit de
sentimente, se misca in gol, in spatiul profan al lumii, care-si pierde treptat aura stralucitoare intr-o
imagine graitoare a desertului ce absoarbe, pana la disparitie, leoaica transformabila si
materializanta, ce se indeparteaza incet si sigur de granitele universului simplu, necreator, incremenit
intr-o fluiditate spre stingere. Prelungirea la nesfarsit a clipei, eternitatea de care se inconjoara leoaica
face distinctia finala intre universul banak, populat de idei fara posibilitate de materializare, si lumea
ideala, fara limitari si fara tristete.
Lirismul subiectiv se manifest i n aceast poezie, confirmnd prezena eului liric prin mrcile
lexico-gramaticale de persoana I ale verbului mi-am dus i pronumelui mi-, m-, m, meu.
Perspectiva neomodernist a discursului liric este susinut de sugestia creat prin metafora
leoaic, imaginea transparent a iubirii, sentiment puternic, agresiv, avnd repercusiuni decisive
asupra sensibilitii eului liric.
Ca element de recuren, substantivul fa este un laitmotiv ideatic al primei strofe, care profileaz
ambiguitatea stilistic a poeziei, prin echivocul lexical care insinueaz starea sufleteasc. Sensul
ambiguu al efervescenei interioare reiese i din ultima strof, unde aceeai semantic echivoc se
concretizeaz prin elemente ale feei: sprncean, tmpl, brbie, semnificnd buimceala i
bulversarea oricrui ndrgostit, care nu mai percepe lumea la fel ca nainte.
Expresivitatea neomodernist a poeziei este susinut de oralitatea stilului, care confer persuasiune
strii emoionale imposibil de controlat, realizat prin cuvinte i expresii din limbajul colocviul: m
pndise, i-a nfipt de-a-dura, ni, alene. Verbele aflate, n mod surprinztor, la perfect
simplu, timp propriu povetilor, sugereaz ideea c iubirea este un sentiment nou, abia ivit, exprimnd
o aciune de dat recent cu efecte nucitoare asupra ndrgostitului: se fcu, ni, o-ntlni.
In concluzie, poezia Leoaica tanara, iubirea... este o romanta cantabila a iubirii, sentiment
materializat de Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii
eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui
mai uman sentiment.Astfel,imagistica inedit a liricii stnesciene este a adevrat aventur spiritual i
lingvistic, ce definete un inovator al Cuvntului i Necuvntului, Nichita Stnescu fiind nu numai
un model reprezentativ al poeziei contemporane, ci i o contiin artistic ce regndete, de la capt,
ntreaga poeticitate n articulaiile ei, propunnd o oper de o mare profunzime i originalitate.