Aeroportul Heathrow este unul din putinele locuri din Anglia unde poti fi sigur ca vei

vedea o arma. Aceste arme sunt purtate de politistii in camasi cu maneci scurte si geci
militare negre, alertati de teroristii in legatura cu explozia de la Tie-Rack. E putin
probabil sa ma abordeze direct, dar daca o vor face, le voi spune adevarul. Le voi spune
ce treaba am. Ma voi opri in aeroportul Heathrow pana cand voi vedea pe cineva
cunoscut.
Surprinzator, astept de 39 de minute si nu vad pe nimeni cunoscut. Pe nimeni si nimeni
care sa ma cunoasca pe mine. Sunt la fel de necunoscut (anonim) ca si soferii cu acele
ecusoane unde e scris numele (cateva cu numele de familie dupa cate stiu), cu exceptia
celor mai bine imbracati. De cand cu copiii indifferent ce port arat ca si in pijamale.
Pardesie, camasi, tricouri, jeans, costume; ca si in pijamale.
Ma trezesc gandind despre toti oamenii pe care ii cunosc si care m-au dezamagit ca nu
au plecat marti dimineata spre minunatele destinatii europene. Fostii mei colegi de la
biroul de asigurari trebuie ca sunt lipiti de birourile lor cum spuneam mereu ca o vor face
cand si eu faceam la fel, pirzandu-mi timpul si incapabil sa stau locului in timp ce Ally
se misca dreapta incoace si-ncolo, aducandu-si PhD si pe colegul sau de cercetare, din
prima promotie de la Reading University.
Cei mai multi dintre prietenii nostri, maturi, care au slujbe serioase si jumatate dintre ei
m-astept sa-i vad dintr-un moment intr-altul, imi spun ca treburile gospodariei este o
ocupatie potrivita pentru un barbat, curajoasa chiar, in special cea care implica
supravegherea copiilor. Acesti prieteni ai nostri sunt in primul rand prietenii lui Ally. Se
pare ca nu vad pe nimeni nicaieri si departe de copii si de celelalte planuri, gandindu-ma,
aud gandurile unui criminal. Nu e ceea ce speram sa aud.
Am inceput sa plang, fara grimase sau suspine ci doar cu lacrimi mi se rostogolesc pe
obraji. Nu vreau sa ma vada plangand, deoarece nu sunt genul de persoana care isi pierde
controlul pentru nimicuri, marti dimineata. Coordonez casa noastra impecabil, ca pe o
afacere. Este o treaba serioasa. Am raspandit pliante pentru a monitoriza situatia pungilor
de aspirator si a print-urilor color codate, despre consecintele etice ale ? In dimineata
asta nu sunt eu insumi. Nu stiu cine sunt.