Professional Documents
Culture Documents
Faza sechelara
-
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul clinic se pune relativ usor, pe baza inspectiei si palparii,
precum si pe baza semnelor clinice. Semnele caracteristice sunt:
Redoare articulara
Scaderea fortei musculare
Pierderea abilitatii miscarilor
Impotenta functionala severa
Pozitii vicioase ale degetelor.
arata
tumefiere,
sensibilitate
localizata
si
deformare
Explorari paraclinice
Studii de laborator:
- hematologie si biochimie - se masoara mioglobina serica si creatinina pentru
a determina necroza muscular
- nivelele seriate ale creatininei pot creste intr-un sindrom de compartiment in
dezvoltare
- nivelele ridicate de creatinina alerteaza medical asupra posibilei rabdomioize
- ureea din singe si creatinina sunt masurate
- nivelul de potasiu este necesar in cazurile de rabdomioliza
- hiperpotasemia severa poate determina aritmii posibil fatale
- anemia agraveaza ischemia musculara
- se va cauta coagularea diseminata intravasculara si tulburarile de coagulare.
Studii imagistice:
- Radiografia membrului afectat este folosita pentru a determina caracterul
fracturii, leziunile tesuturilor moi si indicii radiografice care pot indica
fracturile oculte.
- RMN poate arata cresterea intensitatii semnalului in intregul compartiment.
- Scanarea CT este utila pentru diagnostic diferential.
- Ecografia Doppler venoasa sau arteriala a membrului inferior este efectuata
pentru a determina ocluzia arteriala si tromboza venoasa profunda.
-Tonometrul de presiune Stryker este larg utilizat. Dispozitivul masoara
presiunea care este necesara pentru a injecta o cantitate mica de lichid.
Aceasta tehnica frecvent supraestimeaza presiunile mici dar este in general de
incredere.
- Pulsoximetria este de ajutor in identificarea hipoperfuziei membrelor. Nu
este indeajuns de sensibila pentru a exclude sindromul de compartiment.
Diagnosticul diferential
- rabdomioliza.
Evolutie
Sindromul de compartiment poate evolua catre retractia ischemica Volkmann
sau se poate suprainfecta. Hiperestezia dureroasa poate aparea de asemenea
rezidual. Acestea se pot remite lent in timp. Prognosticul este rezervat, daca nu
este diagnosticat rapid sau daca se amana fasciotomia.
Tratament
Scopul principal este de a reda intr-o cat mai mare masura capacitatea
functionala a mainii.
Principalele obiective terapeutice urmate in aplicarea tratamentului sunt
urmatoarele:
Reducerea durerii
Castigarea mobilitatii articulare
Obtinerea stabilitatii articulare
Cresterea fortei musculare
Combaterea procesului inflamator.
1. Tratament profilactic
Trebuie evitate imobilizarile prelungite, care determina rapid redori
articulare. De asemenea, in timpul imobilizarii trebuie evitata formarea
edemului, care creste mult pericolul aparitiei mainii rigide prin coalescenta
planurilor de alunecare. Pentru aceasta se va mentine antideclivitatea, se vor
executa imobilizari active ale degetelor (de obicei lasate in afara aparatului de
contentie), ale cotului, umarului toate acestea reprezentand masuri
profilactice in cazul mainii posttraumatice.
2.Tratament de urgenta: largirea aparatului gipsat
3. Terapia medicala
Se va plasa membrul afectat la nivelul inimii. Hipoperfuzia trebuie corectata
cu administrare de solutii cristaloide si produse din singe. Manitolul poate
reduce presiunea in compartiment si ameliora leziunile de reperfuzie. Dupa
caz se recurge la analgezice, vasodilatatoare, AINS, musculorelaxante,
simpaticolititice, tratament antibiotic injectabil
Tratamentul chirurgical
restaurarea perfuziei musculare in sase ore. Desi au fost descrise citeva tehnici
chirurgicale, fasciotomia cu dubla incizie este abordul cel mai folosit. Pentru a
minimaliza leziunile tesuturilor moi, mai ales in cazul unei fracturi, unii
chirurgi prefera o singura incizie.
Caracteristicele fasciotomiei:
- trebuie sa fie indeajuns de lunga; daca nu decompreseaza complet muschiul
partea decompresata va hernia si va devei ischemica dupa o perioada
- trebuie sa se deschida toate spatiile musculare
- se va evacua hematomul, se practica lavaj, debridare chirurgicala
- se va acoperi doar dupa eliminarea completa a simptomelor, la cateva zile de
la tratament, altfel procesul va reveni
- se recomanda inchiderea secundara sau sutura cu grefa si nu sutura primara.
BIBLIOGRAFIE
1. Crenshaw, A.H., et al. Volkmanns contracture and compartment syndromes,
Campbells Operative Orthopaedics. Eighth edition: 1992; 3341-3351.
2. Detmer, D.E., Sharpe, K., Sufit, R.L., et al. Chronic compartment syndrome:
diagnosis, management, and outcomes. Am. J. Sports Med. 1985; 13(3): 162-170.
3. Pollak, A.N. Use of negative pressure wound therapy with reticulated open cell foam
for lower extremity trauma. J. Orthop. Trauma. 2008; 22(10 Suppl): S142-S145.
4. Brey, J.M. and Castro, M.D. Salvage of compartment syndrome of the leg and foot.
Foot Ankle Clin. 2008; 13(4): 767-772.
5. Blackman, P.G. A review of chronic exertional compartment syndrome in the lower
leg. Med. Sci. Sports Exerc. 2000; 32(3 Suppl): S4-S10.
6. Howard, J.L., Mohtadi, N.G. and Wiley, J.P. Evaluation of outcomes in patients
following surgical treatment of chronic exertional compartment syndrome in the leg.
Clin. J. Sport Med. 2000; 10(3): 176-184.
7. Mouhsine, E., Garofalo, R., Moretti, B., et al. Two minimal incision fasciotomy for
chronic exertional compartment syndrome of the lower leg. Knee Surg. Sports Traumatol
Arthrosc. 2006; 14(2): 193-197.
8. Schepsis, A. A., Martini D. and Corbett M. Surgical management of exertional
compartment syndrome of the lower leg. Long-term followup. Am. J. Sports Med. 1993;
21(6): 811-817.
9. Salcido, R., Lepre, S.J. Compartment syndrome: wound care considerations. Adv
Skin Wound Care. 2007; 20 (10): 559565.
10. Rorabeck, C.H. and Macnab, I. The pathophysiology of the anterior tibial
compartmental syndrome. Clin. Ortho. 1975; (113): 52-57.
11. Matsen, F.A., Winguist, R.A. and Krugmire, R.B. Diagnosis and management of
compartmental syndromes. J. Bone Joint Surg. Am. 1980; 62(2): 286-291.
12. Tsuge, K. Treatment of established Volkmanns contracture. J. Bone Joint Surg.
1975; 57-A: 925.