UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

SPECIALIZAREA BIOTEHNOLOGIA PROTECŢIEI MEDIULUI

MASTER ANUL I

STUDII BIOTEHNOLOGICE PRIVIND PROBLEMATICA

APELOR UZATE ŞI A NĂMOLURILOR DE EPURARE

BUCUREŞTI

Decembrie 2009

1
 CUPRINS

CAPITOL PAGINA

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE.............................................................................................3

CAPITOLUL 2. STUDII PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE ŞI RECICLAREA

NĂMOLURILOR DE EPURARE..............................................................................................5

2.1. Definirea noțiunii de apă uzată.....................................................................6

2.2. Clasificarea apelor uzate...............................................................................6

2.2.1. Apele menajere..............................................................................6

2.2.2. Apele uzate industriale..................................................................6

2.2.3. Apele uzate agrozootehnice...........................................................7

2.3. Nămolurile de epurare..................................................................................7

CAPITOLUL 3. TEHNOLOGII DE EPURARE A APELOR UZATE.....................................9

3.1. Procedee mecanice de epurare a apelor uzate............................................10

3.2. Procedee chimice de epurare a apelor uzate...............................................10

3.3. Procedee biologice de epurare a apelor uzate.............................................10

3.3.1. Procedeul intensiv de epurare a apelor uzate...............................10

3.4. Dezinfecția apelor uzate.............................................................................12

CAPITOLUL 4. CONCLUZII..................................................................................................14

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE..............................................................................................15

2
 CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Obiectivul acestei lucrări constă în stabilirea metodelor pentru ameliorarea prin

redimensionare şi modernizare a utilităților și tehnologiilor necesare tratării apelor uzate și a
nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate.
Odată cu industrializarea, cu dezvoltarea urbană și rurală, precum și cu evoluția
modurilor de consum, apele reziduale, cunoscute sub denumirea de ape “uzate”, au evoluat
considerabil din punct de vedere cantitativ și calitativ. Apele reziduale menajere s-au
îmbogățit din zi în zi în produse mai complexe (detergenți, produse de curățat...), iar rețelele
de asanare primesc ape uzate industriale, comerciale sau artizanale cu caracteristici foarte
diverse.
Apele de ploaie, care spală suprafețele, din ce în ce mai mari, acoperite cu asfalt și
pavaj, se încarcă în produse minerale și organice făcând astfel să crească cu atât mai mult
fluxul poluant de tratat. Atunci când apele uzate nu sunt tratate, cursurile de apă sunt depășite
în ceea ce privește capacitatea lor naturală de epurare și rămân poluate. Tratarea sau epurarea
apelor uzate are drept obiectiv reducerea încărcăturii poluante pe care o vehiculează astfel
încât să se redea mediului acvatic o apă de calitate, care să nu afecteze echilibrele naturale și
utilizările sale viitoare (pescuit, agrement, alimentație, utilizare agricolă sau industrială) [1].
În funcție de gradul de dezvoltare a economiei, precum și de nivelul de conștientizare
a fenomenelor poluării, organizarea generală a proceselor de curățire a apelor pluviale a
evoluat foarte mult, diferit totuși de la o țară la alta.
Necesitatea protejării calității apelor naturale (cursuri de apă, ape subterane) reclamă
funcționarea unor stații de epurare în apropierea localităților pentru tratarea apelor uzate.
Stațiile de epurare generează în mod inevitabil un produs cunoscut sub denumirea de
nămol de epurare. În numeroase țări dezvoltate ale lumii, nămolurile de epurare sunt
împrăștiate pe terenurile agricole. Acest procedeu oferă anumite avantaje economice
agriculturii prin intermediul proprietăților ferilizante ale nămolurilor pentru solurile agricole,
ele fiind o sursă de elemente minerale pentru culturi [2].
Această practică însă, de-a lungul a numeroși ani, nu a fost pusă în cauză. În prezent,
țările UE, datorită unei conjuncturi particulare de evenimente (encefalopatia spongiformă
bovină, problemele legate de poluarea cu nitrați și fosfați etc.) apărute în sectoarele agricol și
agro-alimentar, de altfel fără legătură cu împrăștierea nămolurilor de epurare, tinde să incite,
3
din ce în ce mai mult la dezvoltarea unor dezbateri publice cu interesul de a promova sau, din
contră, de a restrânge utilizarea agricolă a nămolurilor de epurare [3].
Capitolul 1. cuprinde obiectivul lucrării, precum și o introducere în ceea ce privește
epurarea apelor uzate și reciclarea nămolurilor de epurare.
În Capitolul 2. sunt prezentate studiile biotehnologice privitoare la problematica apelor
uzate și reciclarea nămolurilor de epurare, sunt definite noțiunile de apă reziduală și nămol de
epurare și sunt clasificate tipurile de ape uzate.
Capitolul 3. clasifică și definește principalele procedee de epurare a apelor uzate
precum și procedeele de dezinfecție a apei epurate.
Capitolul 4. Cuprinde concluziile legate de studiul efectuat.

CAPITOLUL 2. STUDII PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE

ȘI RECICLAREA NĂMOLURILOR DE EPURARE

4
 Apa este unul dintre componentele mediului înconjurător cele mai importante, aflate la
originea vieții pe pământ. Omul este constituit din 65% apă și pierde în medie 2–2,5 L apă pe
zi, din care : 0,5 L prin transpirație și prespirație (difuzia vaporilor de apă prin traversarea
straturilor corneene ale epidermei); 0,5 L prin respirație; aproximativ 1 L prin urină. Pentru a-
și compensa pierderile omul trebuie să consume 2-2,5 L de apă pe zi provenind din băuturi
(circa 1,5L), alimente (circa 1L) pe care le consumă dar și din propriul său corp: apa
metabolică.

Figura 1. Fântână de apă potabilă

Apa este distribuită inegal pe suprafața pământului ceea ce a condus chiar la situații de
conflict în anumite regiuni ale Terrei. Astfel, la nivel global, încă de demult, s-a pus problema
modului de utilizare a apei [4].
Apa este unul dintre elementele esențiale necesare majorității intreprinderilor mari de
transformare a produselor agroalimentare. După utilizarea în procedeele tehnologice, cea mai
mare parte din această apă se reîntoarce în mediul înconjurător. În anumite regiuni, gestiunea
actuală a apelor uzate de la industria agroalimentară, mai ales de la abatoare, cauzează
serioase prejudicii mediului înconjurător. Aceste ape uzate au în conținutul lor un amestec
complex de materii grase, proteine și fibre. Ele conțin, de asemenea, în concentrații suficiente:
materie organică pentru a sărăci conținutul în oxigen al apelor de suprafață, precum și
nutrienți pentru a stimula proliferarea algelor [5]. Prin urmare, deversarea acestor ape uzate în
cursurile de apă are consecințe nefaste asupra florei și faunei acvatice. În plus, publicul
conștientizează din ce în ce mai mult impactul negativ al apelor uzate și mărește presiunile

5
asupra administrațiilor locale și guvernamentale pentru ca industriile să adopte o gestiune mai
ecologică a efluenților. Deversarea liberă a apelor uzate în mediul înconjurător nu mai este o
soluție acceptabilă. În prezent, a devenit imperios necesară o biotehnologie economică pentru
mediul înconjurător, simplu de utilizat, performantă și ușor integrabilă în diferitele tipuri de
industrii.

2.1 Definirea noțiunii de apă uzată

Apele uzate sunt acele ape evacuate după utilizare lor în diverse activități menajere,
industriale sau agrozootehnice care conțin o mare cantitate de reziduuri suspendate sau
dizolvate. Aceste ape nu pot fi deversate în bazinele acvatice naturale ele putând produce
modificări nedorite ale parametrilor fizico-chimici ai apelor receptoare, precum și perturbări
grave ale echilibrului ecologic, cu efecte nocive asupra florei, faunei și microbiotei specifice
[2].

2.2. Clasificarea apelor uzate

Apele uzate, cunoscute și sub denumirea de ape reziduale, sunt clasificate în: ape
menajere, ape uzate industriale și ape uzate agrozootehnice.

2.2.1. Apele menajere

Apele menajere sunt ape uzate care conțin materiale organice vegetale sau animale
aflate în stare brută (cu conținut de celuloze, hemiceluloze) sau în diferite grade de
descompunere (fecale, urină, săruri minerale, detergenți, grăsimi), precum și un număr
însemnat de microorganisme printre care se numără și diverși agenți patogeni.

2.2.2. Apele uzate industriale

Apele uzate industriale sunt ape provenite din diferite sectoare industriale. Aceste ape
pot fi biodegradabile cum sunt cele din industria hârtiei și celulozei, precum și din industria
alimentară, sau nebiodegradabile rezultate din industriile de fabricare a îngrășămintelor
chimice, a produselor petrochimice și metalurgice, sau din industria de fabricare a cauciucului
sintetic.

6
 2.2.3. Apele uzate agrozootehnice
Apele uzate din sectorul agrozootehnic sunt cunoscute ca ape provenite de la ferme de
creștere a porcinelor, păsărilor, bovinelor și conțin o cantitate foarte mare de substanțe
organice rezistente la biodegradare [6].

2.3. Nămolurile de epurare

Nămolurile de epurare sunt produse ce rezultă de la tratarea apelor uzate. Având în

vedere că volumul de reziduuri/deșeuri industriale și umane sunt în creștere, municipalitățile
și agențiile guvernamentale din întreaga lume sunt puse în situația obligatorie de a găsi
metode durabile pentru eliminarea acestora în mediul înconjurător [2]. Numeroase țări
dezvoltate au încetat să mai practice deversarea acestora în apele marine, iar în prezent
metodele folosite se referă în special la aplicarea lor pe terenurile agricole, compostarea și
utilizarea composturilor din nămoluri de epurare ca material fertilizant pentru culturile
horticole sau ca sursă de materie organică și nutrienți pentru terenurile agricole.
Nămolul de epurare este o sursă de materie organică pentru soluri și nutrienți pentru
plante, iar în cazul în care se folosesc anumite metode de tratare, precum tratarea cu var
pentru creșterea pH-ului, poate fi și o sursă de carbonat de calciu pentru soluri sau un
amendament pentru corectarea pH-ului acestora [7]. Ca și gunoiul de grajd, nămolurile de
epurare constituie o sursă complexă de elemente nutritive pentru plante și contribuie la
îmbunătățirea proprietăților fizice și chimice ale solurilor. În general nămolurile de epurare se
pot administra pe sol în mod asemănător gunoiului de grajd [8].
Prima condiție pentru acceptarea utilizării nămolurilor de epurare pe terenurile
agricole este prelucrarea acestora prin fermentare aerobă (compostare) sau anaerobă, prin
deshidratare mecanică sau naturală sau să fi fost stocate timp de minimum 60 de zile.
Perioada de stocare este necesară pentru finisarea procesului de stabilizare și dezinfecție,
cunoscut fiind faptul că fermentarea anaerobă nu distruge în totalitate agenții patogeni și
paraziții. Astfel, germenii patogeni sporulați, avantajați de condițiile anaerobe din bazinele de
fermentare, dispar treptat în cursul depozitării sub acțiunea factorilor fizici și chimici din
mediul natural [9]. De asemenea, ouăle de paraziți intestinali, care pot supraviețui procesului
de fermentare, își reduc viabilitatea pe măsura creșterii duratei de stocare a nămolurilor
orășenești.

7
 Pe plan național și internațional există numeroase lucrări științifice publicate care
raportează suficiente argumente pentru susținerea valorificării agricole a nămolurilor de
epurare, stabilizate prin intermediul diferitelor metode verificate științific. De asemenea,
cercetătorii recomandă aplicarea nămolurilor de epurare pe anumite terenuri agricole, în
anumite prioade ale anului și pentru anumite culturi astfel cât să se evite eventualele riscuri,
mai ales legate de prezența metalelor grele și a agenților patogeni [10].
Canitățile sau dozele de nămol de epurare ce pot fi aplicate pe terenurile agricole nu
pot fi neapărat recomandate întrucât ele trebuie să se calculeze în funcție de conținutul în
metale grele al nămolului de epurare și conținutul în metale grele al solului. Un alt factor care
se ia în considerare la stabilirea dozelor este necesarul de elemente nutritive al speciei
cultivate dar acest factor este relativ deoarece creșterea excesivă a dozelor de nămol poate
conduce la creșterea conținutului solului și plantelor în metale grele [11].
Creșterea valorii agronomice a nămolului de epurare se realizează prin compostarea
acestuia cu alte reziduuri organice [12]. Totuși în țări care au experiență îndelungată în
utilizarea nămolului de epurare ca material fertilizant pentru solurile agricole, se practică încă
foarte mult aplicarea nămolurilor lichide la suprafața solului și încorporarea ulterioară,
injectarea nămolurilor lichide, aplicarea și încorporarea nămolurilor tratate cu var, aplicarea
nămolurilor deshidratate [13].

a b
. .

Figura 2. Aplicarea nămolului de epurare pe sol (a.nămol lichid; b. nămol deshidratat)

CAPITOLUL 3. TEHNOLOGII DE EPURARE A APELOR UZATE

8
 Epurarea apelor uzate reprezintă o succesiune de procedee tehnologice prin care sunt
reținute, neutralizate și îndepărtate elementele poluante existente în apele rezultate din diferite
activități umane [2].
Procesul de epurare a apelor uzate este unul complex, cuprinzând mai multe etape care
permit eliminarea treptată a diferitelor tipuri de materii reziduale, grosiere, fine, de natură
minerală sau de natură organică. Astfel, la intrarea în stația de epurare are loc un proces de
trecere prin site mari, care rețin reziduurile grosiere, în continuare apa trece prin filtre
speciale, care rețin particule de dimensiuni mai mici, iar în cele din urmă, apa încărcată de
materii organice în suspensie ajunge în bazinele de tratare chimică și biologică [1].
Procedeele de epurare a apelor uzate sunt de trei tipuri: mecanice, chimice și biologice.

Figura 3. Imagini din stația de epurare a Municipiului Brașov

3.1. Procedee mecanice de epurare a apelor uzate

Procedeele mecanice de epurare a apelor uzate sunt acelea în care substanțele poluante
nu suferă transformări în alte substanțe, și se bazează pe diverse procese fizice cum sunt:
filtrarea, flotația, separarea gravitațională a particulelor cu masă moleculară mare, separarea
prin membrane, transfer de faze, distilarea, înghețarea, spumarea, absorbția, etc.

3.2. Procedee chimice de epurare a apelor uzate

9
 Prin tratarea apelor uzate cu ajutorul procedeelor chimice se asigură transformarea
poluanților care sunt substanțe foarte nocive și greu de separat, în substanțe cu structuri mai
simple și mai ușor de separat, care astfel pot fi eliminate sub formă de precipitate insolubile
sau gaze și care vor manifesta o activitate mai puțin nocivă asupra apei. Cele mai importante
procedee chimice de epurare a apelor uzate sunt: neutralizarea, oxidarea și reducerea,
precipitarea, coagularea și flocularea.

3.3. Procedee biologice de epurare a apelor uzate

În ceea ce privește aplicarea procedeului biologic, acesta constă în a face să acționeze

o masă de microorganisme aerobe asupra materiilor organice, care le descompun și le
mineralizează făcând posibilă decantarea nămolului de epurarare și clarificarea ulterioară
aapei până la stadiul de apă convențional curată, care va reveni în emisar. Tratamentele
biologice reproduc artificial, sau nu, fenomenele de auto-epurare existente în natură. Auto-
epurarea regrupează ansamblul de procese prin care un mediu acvatic revine lacalitatea sa
originală după ce a fost supus unui fenomen de poluare.
Epurarea biologică se utilizează în stații specializate de tratare a apelor reziduale, fiind
doar o etapă dintr-un proces complex de purificare în care intervin mai multe mecanisme
biologice, fizice și chimice [5].

3.3.1. Procedee intensive de epurare a apelor uzate

Aceste procedee recurg la culturi bacteriene care „consumă” materiile poluante. Există
două mari categorii de procedee biologice artificiale:
• Instalațiile cu „culturi libere”, în care cultura bacteriană este menținută în suspensie în
cursul apelor uzate de tratat;
• Instalații cu „culturi fixe”, unde cultura bacteriană (denumită și „biofilm”, „film
biologic” sau „biomasă”) se sprijină pe un suport (piatră, plastic, mediu granular fin).
În unele țări din UE, procedeele secundare cele mai răspândite sunt sistemele de
epurare aerobă, respectiv instalațiile cu „culturi libere” sau „nămoluri active”. Cultura
bacteriană este menținută într-un bazin de aerare și amestecare puternică. Aceasta permite
aportul de oxigen necesar, omogenizarea amestecului și evitarea depunerilor. Aerarea poate fi
asigurată la suprafață prin turbine, iar la baza bazinului prin procedee de rampă de distribuție
de bule de aer. Randamentul lor de transfer poate fi ameliorat prin creșterea înălțimii apei.
10
Aceste bazine denumite și bazine de oxidare, pun în acțiune o biomasă bacteriană liberă
asociată în precipitate. Precipitatele de nămoluri cuprind microorganisme heterotrofe și
autotrofe nitrificatoare atunci când durata de menținere a nămolului în bazin este suficient de
mare pentru ca multiplicarea lor să producă o biomasă activă în tratament.
Reproducerea microorganismelor intervine în condiții favorabile, atunci când creșterea
lor este importantă și când bacteriile încep să se divizeze. Exo-polimerii pe care îi secretă le
permit să se aglomereze în precipitate decantabile. Materiile organice conținute în apă se
transformă în carbon (sub formă de CO2) sub acțiunea bacteriilor. Reziduurile astfel formate,
conținând acest stoc de bacterii, sunt denumite „nămoluri”. Condițiile de operare alese sunt
cele care favorizază decantabilitatea precipitatelor.
După o perioadă de timp de menținere în acest bazin, efluentul este trimis într-un
bazin clarificator, denumit și decantor secundar. Apa epurată este astfel separată de nămoluri
prin decantare. Nămolurile sunt trimise în continuare într-o unitate de tratare specifică în
vederea împrăștierii lor pe terenurile agricole sau eliminării lor pe alte căi. Această operațiune
este denumită și „recircularea nămolurilor”. Această recirculare a nămolurilor produse de
sistemul de epurare permite menținerea masei de bacterii continuu în bazinul de aerare.
Instalațiile cu „culturi fixe” sau tehnica „paturilor bacteriene” constă în a face ca apa
uzată să șiroiască pe un suport solid unde se dezvoltă o cultură de microorganisme epuratoare,
„filmul biologic” sau „biofilmul”. Apele uzate traversează reactorul și, la contactul cu filmul
biologic, materiile organice se dgradează. În amonte de pat se plasează un decantor pentru a
evita colmatările. Pe lângă patul bacterian, acest procedeu pune în aplicare un clarificator
unde apa epurată este separată de cultura microbiană. Mai întâi, efluentul este repartizat cât
mai uniform posibil (dispersia în ploaie pe o grilă plană de repartizare riguroasă) la suprafața
filtrului. Procedeul comportă în continuare 2 faze: faza de aerare și faza de decantare. Aerarea
este realizată în patul bacterian în mod natural sau prin ventilare. Astfel, o aerare abundentă,
dinspre partea superioară și dinspre partea bazală a masivului filtrant provoacă asupra acestuia
din urmă dezvoltarea unei flore microbiene aerobe și, apoi, procesul de oxidare eficientă a
efluentului care percolează lent. Intrarea efluentului se face întotdeauna la partea superioară și
evacuarea (după o eventuală recirculare) pe la partea bazală întrucât, niciodată masivul filtrant
nu poate fi înecat (oprirea funcției aerobe).
Dezvoltarea masei bacteriene se face la suprafața suportului. Atunci când aceasta
devine foarte importantă, pelicula bacteriană se detașează în mod natural; ea trebuie să fie
separată de efluent prin decantare.

11
 Un alt procedeu biologic intensiv este „biofiltrarea”, care utilizează o cultură
bacteriană fixată pe un suport granular fin sau „mediu granular”, introdus într-un bazin.
Metoda este avantajoasă întrucât degradarea materiilor poluante, precum și clarificarea apelor
uzate se petrec în același timp. Materiile utilizate pentru suport sunt, fie naturale (argile
expandate, șisturi), fie sintetice (bile de polistiren expandat). Printr-un sistem de aerare este
adus oxigenul necesar în interiorul filtrului [1].

Figura 4. Imagine bazin cu nămoluri active

3.4. Dezinfecția apelor epurate

Dezinfecția reprezintă etapa finală, obligatorie a procesului de tratare a apei în vederea

utilizării ei pentru consumul uman, având drept scop inactivarea virusurilor și a bacteriilor
patogene care au supraviețuit epurării. Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular și
denaturează materiile proteice din protoplasmă microorganismelor, inclusiv enzimele
conținute.
Cel mai utilizat dezinfectant pentru apă este clorul activ care acționează sub formă de
ion de hipoclorit. Clorinarea trebuie realizată în așa fel încât sa asigure un exces de clor
rezidual care sa persiste în soluție după consumarea reacțiilor specifice [13]. În cazul unor
virusuri, gradul de eliminare al acestora este corelat direct cu cantitatea de materiale solide
sedimentate în etapa primară, astfel utilizarea tehnologiei de tratare cu nămol activat
reprezintă unul din cele mai eficiente procese de îndepărtare a virionilor [5].

12
 CAPITOLUL 5. CONCLUZII

1. Apele uzate sunt ape rezultate în urma utilizării lor în diverse activități menajere,
industriale sau agrozootehnice care conțin o mare cantitate de reziduuri suspendate
sau dizolvate.

13
 2. Epurarea apei reprezintă o serie de procedee tehnologice prin care sunt reținute,
neutralizate și îndepartate elementele de impurificare existente în apa rezultată în
urma activităților umane.
3. Epurarea apelor uzate vizează mai multe aspecte:
• Mineralizarea materiei organice biodegradabile prin acțiunea
miscoorganismelor și eliminarea potențialului lor poluant;
• Inactivarea sau eliminarea agenților patogeni care contaminează apele
uzate;
• Eliminarea substanțelor minerale produse în cursul procesului de tratare;
• Reducerea volumului de nămol obținut în urma prcesului de epurare și
stabilizarea sa biologică [5].
4. Nămolurile de epurare sunt produse ce rezultă de la tratarea apelor uzate; ca și
gunoiul de grajd, nămolurile de epurare constituie o sursă complexă de elemente
nutritive pentru plante și contribuie la îmbunătățirea proprietăților fizice și chimice
ale solurilor.
5. Ultima etapă a procesului de epurare a apei o constituie dezinfecția cu clor acvtiv.
6. Niciun procedeu de tratare a apelor uzate nu asigură cu certitudine producerea unui
efluent complet epurat, lipsit de agenți patogeni, deși acesta poate atinge un grad
înalt de purificare [14].

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Stan, V., 2007, Studiu de caz privind valorificarea agricolă a nămolurilor de epurare,
Suport de curs, București, Facultatea de Biotehnologii,
2. Petre, M., Petre, V., 2004, Mic dicționar de ecologie, Ed. Printech, București,

14
3. Directive 2000/60/CE du Parlement européen et du Conseil du 23 octobre 2000
établissant un cadre pour une politique communautaire dans le domaine de l'eau.
Journal officiel n° L 327 du 22/12/2000 p. 0001 – 0073,
4. Directive 75/440/CEE du Conseil, du 16 juin 1975, concernant la qualité requise des
eaux superficielles destinées à la production d'eau alimentaire dans les États membres.
Journal officiel n° L 194 du 25/07/1975 pp. 0026 – 0031,
5. Petre, M., Teodorescu, A., 2009, Biotehnologia protecției mediului, Ed. CD Press,
București, pp. 63 – 88,
6. http://www.fao.org,
7. Anon., 1987. The Use of Sewage Sludge on Agricultural Land. ADAS Booklet 2409.
MAFF Publications, London,
8. Conway, G.R., 1980, The doubly green revolution, Penguin Books, London,
9. Directive 86/278/CEE du Conseil du 12 juin 1986 relative à la protection de
l'environnement et notamment des sols, lors de l'utilisation des boues d'épuration en
agriculture. JO L 181 du 4.7.1986, p. 6–12,
10. Pourcher, A.-M., Gosinska, A., Picard-Bonnaud, F., Morand Ph., Ferre, V., Fédérighi
M., Stan, V., Moguedet, G., 2005. Epandage direct et compostage : étude sanitaire
comparative de deux filières de valorisation des boues de stations d’épuration.
Conférence sur l'Ingénierie pour le Traitement de Déchets "WasteEng". Albi, France,
11. Stan, V., Gamenț, E., 2003. Reciclarea nămolurilor de epurare în agricultură: o critică
asupra necesităților și efectelor. Volumul lucrărilor Simpozionului Internațional
"Mediul - Cercetare, Protecție și Gestiune", Universitatea "Babeș-Bolyai". Editura
Presa Universitară Clujeană, pp. 487-490, ISBN - 973-610-150-9,
12. Vâjială, M., Dumitru, M., Jinga, I., Gamenț, E., Stan, V., Ștefănescu, R., Berindei, A.,
1994, Le compostage des boues obtenues des difuses secteurs economiques par
l’epuration des eaux usées – moyen de prévention et de combat de la pollution de
l’environnement. Le 17-ème Conférence Régionale Européenne sur les Irrigations et le
Drainage ICITID/CIID, Varna, Bulgaria,
13. Spacie, A., Hamelink, J.L., 1995, Fundamentals in aquatic ecotoxicology, Hemisphere
Publishing Corporation, Washington,
14. Landrum, P.F., Lee, H., 1992, Toxicokinetics in aquatic systems, Environ. Toxicol.
Chem.,11 .

15