Lucian Blaga

Page 1 of 7

Lucian Blaga Evolutia creatiei particularitile poeziei

In l9lo apar primele poezii, "Pe tarm" i "Noapte", in "Tribuna" din Arad (la 26 martie, respectiv 8 mai), iar in l9l4
debuteaza in filozofie cu insemnari "Despre intuitia in filozofia lui Bergson", semnand cu pseudonimul Ion Albu, in ziarul
"Romanul", din Arad.
In l9l9, ianuarie, Sextil Pucariu i publica "Poemele luminii" i "Pietre pentru templul meu"volum de aforisme. Acesta il
prefigureaza pe ganditorul impenitent (nepocait) i statornic care se va remarca imediat prin eseuri estetice, filozofice, critice i
polemice, pentru a atinge culmea implinirii in, impunatorul sistem al celor patru trilogii din anii l93o i l94o, constructie de mare
originalitate intelectuala, acoperind domeniile fundamentale ale cugetarii generale:-epistemiologia (teoria cunoaterii), filozofia
culturii, axiologia (teoria generala a valorilor), antropologia (care studiaza esenta i perspectivele omului; conceptia despre om) i
teoria istoriei.
Titlul metaforic "Poemele luminii" vizeaza cunoasterea. Ele aduceau investigarea universului interior, atitudinea psihica
cu un bogat relief artistic. Poemele sunt ale "luminii" - deci, ale vietii, ale certitudinii. Lumina, identificata cu ratiunea, planeaza
tragic asupra destinului omului, care nu mai poate indura chinul ancestral i incearca o evadare. "Lumina raiului" provine din
flacarile iadului; aici poetul stabilete in sufIetul su, un punct de tangenta al Dumnezeirii cu Satan, al credintei cu indoiala (aa
cum va proceda i Tudor Arghezi in ciclul "Psalmilor").
In "Poemele luminii", care-l impun pe Blaga in ipostaza lirica, tema predilecta e iubirea, cantata sub aspectul
plenitudinii, in accente de oda su imn, in imagini i tesatura melodica inedite (vezi "Izvorul noptii", "Cresc amintirile").
Cele apte volume de versuri antume ("Poemele luminii", "Paii profetului" - l92l, "In marea trecere" - l924,
"Lauda,somnului" -'l929, "La cumpana apelor" - l933, "La curtile dorului" - l938, "Nebanuitele trepte" - l943) impreuna cu ampla
creatie postuma - egala, aproape, in intindere cu cealaltapublicata de George Ivacu in l962 ("Mirabila samanta", ,;Vara de
noiembrie", "Stihuitorul" i "Alte poezii"), cat i cele ase volume de eseuri i cele patru mari trilogii (Trilogia valorilor: ,,Stiinta
i creatie", "Gandire magica i religie", ,.Arta i valoare" - l945; Trilogia culturii: "Orizont i stil", "Spatiul mioritic, "Geneza
metaforei i sensul culturii" - l944; Trilogia cunoasterii: "Eonul dogmatic", "Cunoasterea luciferica", "Cenzura transcendenta" l943; Trilogia cosmologica: din care a publicat doar "Diferentialele divine" l94o), toate ne dau dimensiunea imaginii generalea
unui spirit unic in cultura romana, dominat de problematica misterului - intuitie lirica si concept intelectual care stau la baza
creatiei poetice blagiene. Blaga este, in acelai timp, "poet al misterului", dari un filozof al acestui mister.Poezia lui este una de
viziuni metafizice- proiectfuld intr-un spatiu imaginar fantasme i interferente figurate, a caror unica functie "e de a sugera
misterul generalizat i insunnontabil al existentei, al devenirii, al trecerii, al mortii, al cautarii, al nelinitii venice, al solidaritatii
cosmice i al setei de dezamagire" (Florin Mihailescu).
Prin "Poemele luminii", Blaga opune sugestiei muzicale a simbolismului un metaforism aproape senzational.
Subiectivismul viziunii sale e proclamat fati fie prin discursivitate, fie prin procedeul stabilirii unei corespondente explicite intre
un peisaj i o stare afectiva: confesiunea erotica este aproape defmitiv eliminata din celelalte volume.
Daca "Poemele luminii" constituiau mirarea noua a celui ce vede i pipaie pentru intaia oara lumea i cauta sa
stabileasca intaile date ale constructiei (sursa a bucuriei de a gasi in suflet i in lumea pietrelor i a stelelor comparatia, ca unic
prilej de explozie lirica), in "Paii profetului", aspiratia lirica se largete, imaginile se aglomereaza, tema cunoaterii capata
amploare. Depaind tineretea jocului pur, poetul ii organizeaza cunoaterea - sursa a linitii, a prematurei intelepciuni, care
apropie uneori poezia de structura sententioasa a parabolei. In "Paii profetului", Blaga canta exuberanta vietii terestre in plina
vara, cand fortele latente ale firii foiesc peste tot, imbiind sufletul spre uitarea de sine. (Panismul lui Blaga e o forma de
manifestare originala a vitalismului expresionist care descinde din antiintelectualismul nietzschean: Viata intensa nu poate fi atinsa
decat prin parasirea reflexivitatii i cufundarea in fluxul anonim al energiilor elementare - "Vara"; "Pan" - e simbolul central al
volumului, e zeul devenirii suave i fecunde a naturii; "Gandurile unui mort" te trimite la metempsihoza; "In lan" cunoti
sentimentul de beatitudine cosmica: "Pe buzele ei mi se nate sufletul").
Firul subtire de nelinite din primele doua volume se accentueaza i se ramifica in volumul "In Marea trecere" - ce
prolifereaza zbuciumul marunt al omului care a nazuit prea mult Acum poetul devine un cantaret al unei tristeti metafizice.
Volumul se deschide cu un moto: "Oprete, trecerea. tiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, i totui te rog: oprete, Doamne,
ceasornicul cu care ne masuri destramarea". Din acesta se desprinde ideea ca Spiritul a adus in natura suferinta, facand cunoscut
faptul ca micarea, viata inseamna, in mod paradoxal, "Marea trecere", adica moartea ("Psalm", "Pluguri", "Sufletul satului" - in
acesta declara "Eu cred ca venicia s-a nascut la sat"; "Epilog").
Un nou moment in evolutia poetica il constituie "Lauda somnului", in care aflam aceeai tristete provocata de
imposibilitatea deschiderii zavoarelor lumii. In acest volum, poetul incearca "regasirea comorilor de basm pierdut in schimbul
falsei intelepciuni a veacului: lauda somnului, ca pierdere in adancul unor vremi mitice; lauda a visului pentru ca ofera o regasire
intr-o lume mai pura; adancire in etnic, careia i se suprapune frecvent amintirea luminii copilariei; este vraja a basmului,
scormonire in credinte "populare stravechi" (Ovidiu Papadima) ("Biografie", "Peisaj", "Paradis in destramare", "Pasare sfanta",
"Tristete metafizica", "Peisaj transcendent" .a.).
Dupa cum indica titlul, "La cumpana apelor", volumul demonstreaza un efort de limpezire in maturitate. Aceasta
posibilitate de autodefinire constituie un document liric de inalta i clara intelegere a lumii i a sa insai. Este aici prezenta o
"tristete de fum", o intelegere a faptului ca, dupa inutilitatea zbuciumului, a elanului vital urmeaza drumul unei reintoarceri
inevitabile, definitive spre tarana, spre duhul i spre pacea ei (din mormant) ("Sat natal" - cu dedicatie "Lui Ion Pillat"; "Boala";
"Lumina de ieri" - in care verbul "caut" este prezent de l2 ori in l2 versuri grupate in tertine; "Septembrie" - "Cantareti bolnavi"
.a.).
Dorul de tara constituie motivul central al volumului "La curtile dorului" prin care poetul ii exprima respectul pentru
versul popular, rational, se adancete in lumea bocetelor, a descantecelor, a colindelor i a baladelor: "Ani, pribegie i somn": "Vad
anii crescand i paii lungind I Peste toate vaile, muchiile, lernile, verile I Peste toate clopotele i toate tacerile"; .In preajma

Lucian Blaga

Page 2 of 7

stramoilor", "Corbul", "Bunavestire pentru floarea marului", "Unicornul i.oceanul", "Intoarcere". Acelai sentiment apare i in
volumul "Nebanuitele trepte"; ,,9 Mai l895"; "Autoportret" C"L. Blaga e mut ca o lebada in patria sa I Zapada tine loc de cuvant I
Sufletul lui e in cautare I In muta, seculara cautare I De totdeauna I i pana la cele din urma hotare /I EI cauta apa din care bea
curcubeul El cauta apa I Din care curcubeul ii bea frumusetea i nefiinta"); "Poetul" - poem cu dedicatie: "Intru pomenirea lui
Rainer Maria Rilke"; "Indemn de poveste"; "Cantec pentru anul 2ooo" - cand, "Langa Sibiu, langa Sibiu, prin lunci I numai
stejarii vor mai fi i-atunci (. . .) Pe-atunci umbla i el i se-ntorcea mereu I contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu".
In poeziile postume (vezi "Mirabila samanta") poetul canta viata triumfatoare: "Lauda semintelor, celor de fata i-n veci
tuturor! C...) Palpita in visul semintelor IUn fonetde camp/i amiezi de gradina/un veac paduret / popoare de frunze / Si-un
murmur de neam cantaret". Tema din poemul "Mirabila samanta" e continuata in "Inviere", unde "Muguri fragezi sfarama
scoarta, / Solzi si platose, gaoace / Grav, miracolul ne mira / Cum incepe, cum se face".
lzvorul poeziei blagiene se afla in sentimentul solitudinii cosmice, in necomunicarea cu fondul vital absolut al universului
sau,si miu grav, in absenta unui asemenea fond. Aceasta e "tristetea metafizica" (a lui Blaga) care are o semnificatie existentiala.
Exterioara cosmicului sau desfurata intr -o lume fara realitate absoluta, existenta umana e simpla "trecere", lunecare spre
moarte. Tristetea metafizica si sentimentul marii treceri sunt inseparabile de gandul mortii. Intreaga creatie lirica a sa se constituie
pe opozitia existenta / inexistenta. iar moartea este "nimicul", neantul.
Mesajul operei lui Blaga: cultura si istoria au devenit mituri ale existentei omului, dovezile puterii lui creatoare si ale
permanentei lui.
In filozofia blagiana, misterul e captat si anihilat in cunoasterea pozitiva, paradisiaca si, in acelasi timp, potentat si
aprofundat in cunoasterea luciferica, o cunoastere care-l conserva, ferindu-se a-i altera sernnificatiile prin interventia upei ratiuni
reductioniste (copie in mic a unui obiect) si simplificatoare. "Mister e i esenta ultima, Marele Anonim (Dumnezeu - n.n.), care se
apara, printr-o cenzura transcendenta, de asalturile prea orgolioase ale mintii omenesti. Omului nu-i revine decat creatia pentru a
revela misterul in autenticitatea lui. La creatie, el este condamnat printr-o mutatie ontologica ce i-a conferit un destin nobil si
generos."
Dramele lui Blaga ("Zamolxe", "Mister pagan" - in care elogiaza mistica pagana a jertfei; "Meterul Manole" - ce contine
ideea sacrificiului inevitabil pentru crearea operei de arta; "Cruciada copiilor" si "Tulburarea apelor" - in care exalta pana la
fanatism puterea ortodoxiei; "Anton Pann" unde prezinta destinul tragic al artistului intr-o societate nedreapta; "Avram lancu" care elogiaza actiunea politic a aureolata de un nobil patriotism; "Arca lui Noe" - o dramatizare a traditiei populare despre potop:
"Daria", "Fapta", "lvanca" sunt episoade dramatice freudiene; "Invierea" - o pantomima in patru tablouri, "in afara de lac si
spatiu", in care reia motivul strigoiului) - toate sunt poeme ale miracolului existentei, dedusa din tenebroasele hrube ale sufletului
omenesc.
Aforismele sunt mici poeme condensate in care liricul si reflexivul asigura apartenenta lor atat la poezie, cat si la
filozofie.
Romanul "Luntrea lui Caron" si memoriile din "Hronicul si cantecul varstelor" dau expresie nevoii confesive a poetului,
dintr-o aspiratie profunda, permanenta si indisociabila de insasi fiinta lui esentiala, spre intelegerea si revelarea fara alternare a
misterului din profunzimea personalitatii lui.
Poezia si filozofia alcatuiesc o opera unitara prin marile intrebari ale existentei si cunoasterii exprimate prin metafore
plasticizate si relevante, prin care se concretizeaza abstractul ("Ploaia umbla pe catalige" sau "un zbor de lastun / iscaleste
peisajul") i se reveleaza un mister esential.
Conceptele care stau la baza cunoasterii poetice sunt original expuse in "Trilogia cunoaterii". Astfel, L. Blaga propune
in locul cunoasterii "paradisiace" pozitiva o "cunoastere luciferica", notata cu semnul "minus": "Cunoasterea daruita lui Adam in
paradis era o cunoastere prin care i se da posibilitatea minunata sa imparta nume lucrurilor i fiintelor, adica sa le recunoasca, sa le
claseze, sa le categorizeze. Pentru Adam nu existau mistere deschise ca sistem. arpele i-a deschis aceasta perspectiva si i-a
promis o cunoastere divina, o cunoastere pentru care nu exista ascuns si pentru care totul este prezent. Dar dupa consumarea
pacatului, care consista in chiar dorinta de a dobandi o cunoastere divina, sarpele nu i-a putut da decat cunoasterea de care el a fost
in stare: cunoasterea luciferica".
Daca fata de cunoaterea paradisiaca Blaga a manifestat o sceptic a rezerva, el a elogiat cunoaterea luciferica: "Incepe
prin deschiderea misterelor ca mistere prin provocarea unei crize in obiect i sfarete prin incercarea venic repetata, niciodata
incheiata de a scoate pe alt plan i cu o anume dobanda obiectul din criza sa. Prin destin i prin imprejurari cunoaterea luciferica
e profund tragica ("criza" din obiect rapete acestuia echilibrul launtric): obiectul "cunoaterii luciferice e totdeauna un mister
care de o parte se arata prin semnele sale i de alta parte se ascunde, dupa semnele sale". Prin aceasta se poate intra in universul
"problematicului" implicand "tatonarea teoretica, constructia adica riscul i eecul, nelinitea i aventura".
Pentru filozoful-poet L. Blaga, o cunoatere pozitiv-transcedentala este interzisa omului din cel putin trei motive: l.
"daca omul ar fi in posesiunea adevarului absolut, ar incremeni in el orice tensiune spre altceva, i s-ar taia orice dinamica"; 2. "..
.obiectul cunoscut ar putea fi dupa plac, creat i astfel i distrus pe aceasta cale, iar echilibrul existential ar fi primejduit"; 3. "..
.daca i obiectul i subiectul cunoscator ar atinge absolutul s-ar pune sub semnul indoielii centrul absolutsau Marele
Anonim", care inseamna "misterul" suprem Acesta+i transcendentul i el depaete cu mult ideea de Dumnezeu... "pericol de
descentralizare a existentei".
Prin transcendent se intelege, de obicei, ceea ce trece nu numai dincolo de experienta, ci i de toate posibilitatile de
amplificare tehnica a experientei. Transcendentul, prin definitie, e proiectat dincolo de linia faptelor ce sunt sau pot sa devina
obiecte ale simturilor. Ideile despre transcendent sunt, dincolo de orice, control "direct" al experientei: "Fiind interzis accesul
direct la absolut, Marele Anonim a permis omului o transcendere adecvata indirecta, sub forma unui negativ care-i metafora".
Ingradind cunoaterea individuala prin "cenzura transcendenta", Marele Anonim o inzestreaza, in acelai timp, cu tendinta
dinamica de a se depai in fiecare moment. Dupa Blaga, fazele dramei cunoaterii ar fi: "Starea de gratie. leirea din starea de
gratie. Orgoliul luciferic. Euarea. Integrarea in mister"; iar baza "cunoaterii luciferice" o constituie "irationalul", "ilogicul",
"incontientul" (toate, elemente expresioniste la care se pot adauga ilimitatul, cosmicul).
Etapele "cunoaterii luciferice" ar fi: l. Deschiderea unui mister latent, ceea ce inseamna punerea unei probleme;

Lucian Blaga

Page 3 of 7

provocarea unci crize care despica obiectul in fanic (cunoscut) i criptic (necunoscut); 2. Atenuarea calitativa a unui mister
deschis, care inseamna "plus-cunoaterea" i duce la mistere atenuate (se obtine prin intelect enstatic, adica noncontradictia,
logicul); 3. Permanentizarea calitativa a misterelor,adica: zero-cunoaterea; 4. Intensificarea calitativa a unui mister deschis:
minus-cunoaterea are ca rezultat misterele potentate.
Plus-cunoaterea se obtine sub auspiciile intelectului extatic i al logicului, principiul noncontradictiei; intelectul se
mentine "in cadrul functiilor sale logice normale".
Minus-cunoaterea se obtine sub auspiciile intelectului extatic sub pecetea ilogicului, a contradictiei, a antinomiei
transfigurate. .
In toate, poetul luminii a pornit de la modesta motenire a stramoilor sai tarani-carturari i s-a ridicat pana la altitudinea
spiritului universal (in l956, poetul i filozoful roman L. Blaga este propus de catre Academia Regala din Suedia pentru Premiul
Nobel, dar in ultima clipa i-a fast preferat poetul spaniol Juan Roman Jimenez, aflat in exil). Opera poetica a lui L. Blaga se
situeaza, de la sine, in patrimoniul fondului de aur national de literatura ce poarta bogate lumini i valori universale: reconstruirea
vetrei mitice autohtone, instrument de regenerare a culturii romaneti i element esential al specificului national.
Lui Blaga i se datoreaza redimensionarea expresionista a mitului: metamorfoza - calul devine licorna ("Unicornul i
oceanul"); calaretul trac se transforma in Sfantul Gheorghe ("Drumul sfantului"); magii devin voievozi daci ("Oaspetii nepoftiti");
floarea devine fecioara ("Bunavestire pentru floarea marului"); maiastra devine sufletul ("Pasarea sfanta"); ingerul devine
lumanare ("Colinda"); interferenta mitului cu realitatea sociala ("Biblica") - Maica Domnului are comportamentul unei mame;
("loan se sfaie in pustie") poetul traiete drama lui loan Botezatorul; criza lumii mitului: demitizarea - procedeu expresionist
("Paradis in destramare"), tristetea ("Tristete metafizica").
Universul poetic blagian are o structura expresionista: eroi arhetipali, ca Zamolxis, Meterul Manole, Mira, poetul din
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"; conceptul de cunoatere; misterul universal- sens al existentei, artei, poeziei; impletirea
realului cu fantasticul; cosmicizarea ("Dati-mi un trup voi muntilor"); conflictul ideologic: cunoaterea obiectiva i cunoaterea
subiectiva, lumea ca spectacol de intuneric i lumina; mitul; metafora; simbolul - ca instrument de cunoatere; drumul spre interior
("Muntele vrajit") - esenta a esteticii expresioniste.
Paradis in destrmare
Poezia a fast publicata in revista "Gandirea", in aprilie l926, apoi in volumul "Lauda somnului" (l929) in care Blaga se
comunica pe sine intr-o lume de mit, legenda, cu trainice relatii intre obiecte, ,,o lume difuz articulata pe dimensiunea temporala, o
lume a anonimatului aflat sub semnul unei irevocabile tristeti" (G. Ivacu).
Motivul poemului este biblic: ,,i izgonind pe Adam, I-a aezat in preajma raiului celui din Eden, i a pus heruvimi i sabie de
flacara valvaietoare sa pazeasca drumul spre pomul vietii".Metaforic, poetul sugereaza destramarea mitului despre paradis, care
duce la pierderea credintei, transformand pamantul dintr-un sanctuar intr-o groapa plina de starvuri, golit de povetile (miturile)
care-l insufIetesc.
Eul poetului este guvernat de neliniti absolute. Universul, pamant i cer,se afla intr-o inexorabila destramare. Lucrurile,
faptele se retrag in sine, se circumscriu propriului univers. Paradisul simbolizeaza, metaforic, o destramare a fiintei, o decadere a
ei in trepte descendente. Poezia exprima spaima (de factura expresionista) in fata disolutiei universale a unor "catastrofice pustiiri"
care vor atinge totul: disolutia sacrului prin caderea lui in profan. Asistam, astfel, la cel mai dramatic aspect al mortii universale.
Titlul contine sugestii apocaliptice, prin motivul mortii lucrurilor eterne.. S-ar parea ca insui Creatorul a intervenit in
creatie, negand-o (de altfel, in poezia "Intaia duminica", Dumnezeu impaca fiintele dandu-le sarutul aducator de moarte). Expresii
ale acestei negatii sunt termenii ca: "refuza", "stinge", "vor putrezi", "va seca" i altii. "Paradisul in destramare" este o metafora
mitica, cu serafimi, arhangheli, porumbelul sfantului duh, ca imagini ale "nostalgiei religioase".
Titlul indica o degradare a "geografiei mitologice". Materia ii pierde stralucirea initiala i devine opaca, o data cu
stingerea focului interior ce il avea. Totul se petrece ca i cum acestui univers, altadata festiv, i s-ar fi taiat legaturile cu vatra care-l
alimenteaza i-i dadea viata; "paradisul in destramare" e un univers "lepadat", o lume in care comunicarii cu Fiinta i s-a substituit
inchiderea, opacitatea, obstacolul. Oboseala i inertia din "Paradis in destramare" sunt ale unor creaturi in care nu mai circula
sevele vitale. Avem in fata spectacolul unei lumi vlaguite, "invinse" fara lupta, micandu-se "fara indemn"; o boala misterioasa
macina aceasta geometrie sacra i fapturile ce o populeaza. Toate exprima sugestiv dezechilibrul interior al omului problematic
care, actor intr-un spectacol al desacralizarii lumii, tanjete totui dupa arhitectura ei originala. Poezia ofera imaginea emblematica
a unei asemenea descompuneri a spatiului arhetipal pe care o vom regasi i in "Tristete metafizica", "Pe ape", in ciclul "Varsta
de fier" etc.Imaginea dominanta este cea a ruinei i a stingerii.Poemul se deschide cu imaginea "portarului inaripat" (ingerul care
mai vegheaza la poarta Paradisului), inutila veghere, pentru ca din spada nu i-a mai ramas decat un "cotor" "fara fIacari"
simbolizand moartea focului etern (din care Prometeu le-a dat cu generozitate oamenilor, platind-o scump cu propriile-i chinuri).
Metamorfoza sensurilor tiute de noi are o motivare in poetica expresionista, in criza ontologica: astfel, portarul
Paradisului mai tine in mana "un cotor" de spada "fara fIacari" i, dei "nu se lupta cu nimeni", "se simte invins". Legendarul
biblic apare in viziuni rastumate, tragice ale neputintei.
"Portarul inaripat" (metafora pentru poet) se simte invins fara lupta, "serafimii" sunt insetati de adevar, dar adevarul se
sustrage, caci apele fantanilor (metafora universala pentru sugestia surselor cunoaterii) "refuza galetile lor". "Arand fara indemn /
cu pluguri de lemn / arhanghelii se plang de greutatea aripelor" (amintind de "arlpile de plumb" care atarnau grele in universul
bacovian).Disolutia sacrului este sugerata prin metafora "serafimi cu parul nins" (atini de aripa batranetii, integrati in "marea
trecere", dupa pierderea atributelor eternitatii).Alungati din rai de iminenta risipire a acestuia, ei ajung in spatiul profan ("pe pajiti
i pe ogor"); cazuti pretutindeni ei ar putea reprezenta nite imagini multiplicate ale involutiei spre uman daca Duhul Sfant n-ar
stinge "cele din urma lumini", aducand Noaptea universala.
Metafora "pe pajiti i pe ogor" desemneaza substanta primordiala lovita de boala curgerii timpului: pajitile, altadata
inundate de lumina (vezi volumul "Paii profetului") au devenit spatii goale, iar ogorul i-a pierdut calitatea de "muma" nascatoare
a vietii.

Lucian Blaga

Page 4 of 7

Descini din fIuviul heraclitic, "ingerii" "inseteaza" dupa Adevarul ultim, echivalent cu viata; apa din fantani insa
(simbol al eternitatii, "muma" i ea in gens goetheean) "refuza galetile lor", ca semn al pierderii capacitatii genetice; este "apa vie"
umpluta de Raul universal.
In acest spatiu, ingerii care ara "fara indemn" cu plugurile lor "de lemn", care nu mai pot asigura ordinea,
exprima oboseala cosmica a Creatiei universale.
Alunecand tot mai mult spre conditia umana, arhanghelii resimt sacrul ca pe o povara (se plang de greutatea "aripelor")
sau poate oamenii lumii modeme, care ii pierd treptat farame de sacralitate, sunt tot mai departe de paradis, atrai inexorabil de
chemarea taranii, ca i ingerii cazuti.
In urmatoarele versuri, ingerii "goi" i zgribuliti vor fi cuprini de frigul Nefiintei, ceea ce va insemna moartea
sacrului. In final ingerii vor putrezi "sub glie" lasand loc Nimicului; despuiata de fiorul sacralitatii, prin pierderea miturilor,
lumea se va intoarce in deertaciunea taranii, tarana va seca povetile, iar timpul va amaane trist.
Poezia este scrisa in versuri albe care lasa libertate totala exprimarii ideilor.
Metafora finala, care cuprinde ultimele apte versuri ale poeziei, sugereaza fiorul mortii, accentuat de sintagma "Vai
mie, vai tie". Insai libera prozodie a versurilor, cu rime rare i foarte asimetrice, aparent intamplatoare, sugereaza dizarmonia
unui univers in destramare. Din cele 2l de versuri, doar jumatate formeaza perechi cu rima masculina potrivita cu tonul grav,
oracular al poeziei ("Intins" I "invins", "ogor I lor", "indemn lemn", "vecini lumini", "tie vie glie").
Poezia inchide in ea o metafora a mortii - moartea spiritului i moartea trupului care se savaresc concomitent cu
destramarea Paradisului. (Imaginea trimite la prabuirea catapetesmei lurnii din "Scrisoarea I" de M. Eminescu).
Se simte, in intregul poem, nostalgia unui paradis originar, nealterat de trecerea timpului. Se desprinde prin contrast din contemplatia unui teritoriu devastat parca de un blestem implacabil i amenintat cu o moarte care pandete pana i ultima
esenta a miracolului existentei (adica "povestea" metafora sugestiva pentru universul spiritual).
"Paradis in destramare" exprima nostalgia unei puritati i sacralitati primordiale periclitate de o istorie ostila.
EXERCITIU
Motiveaza semnificatia titlului poeziei "Paradis in destramare", de L. Blaga.
Inclusa in volumul "Lauda somnului" (l928), poezia lui Blaga valorifica, intr-o maniera particulara, motivul biblic al izgonirii lui
Adam din Rai.
Titlul ei nu sustine o descoperire a ordinii cereti universale, ci ideea unei lumi care-i pierde sacralitatea. Taram mitic,
care paruse acea lume (intr-un timp asemanator celui anterior izgonirii din Rai), se instaleaza sub semnul declinului, devenind cum spune Blaga insui - ,,o poveste degradata". Intr-un atare sens, "portarul inaripat" are "un cotor de spada", serafimii sunt "cu
parul nins" (= fiinte angelice aflate sub imperiul "marii treceri"), "arhanghelii se plang de greutatea aripelor", ingerii sunt "goi"
.a.m.d.
Gorunul
Tema mortii, privita ca fior existential, este atotprezenta in creatia blagiana. Ea apare la inceput ca o presimtire, apoi
drept capat al "marii treceri" invocata (in volumul "In marea trecere") sa se opreasca ("Moto: oprete trecerea. tiu ca unde nu e
moarte, nu e nici iubire - i totui te rog: oprete, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea"). Alteori, moartea este
forma a spaimei de "nimicul", de "marele" ("Din adanc") sau se asociaza cu motivul somnului, el insui legat de ideea increatului,
a perfectiunii lucrurilor nenascute ("Nu tiu nici azi pentru ce m-ai trimis in lumina" - "Scrisoare") - singurele care nu cunosc
moartea (ideea este cultivata i de I. Barbu in "Oul dogmatic", "Dupa melci", "Riga Crypto i lapona Enigel" .a.). Somnul- ca
ipostaza a mortii - face posibila ieirea din timp ("In somn sngele meu ca un val se trage din mine I inapoi in parinti" - "Somn").
Eul poetic a intuit prezenta mortii din fiecare clipa de viata (data noua spre amagire),o inca din tinerete, cand a publicat
primul sau volum de versuri ("Poemele luminii") care cuprinde (intre primele cinci poezii) "Gorunul" - elegie filozofica, in care
trairea presentimentului mortii devine subiect de meditatie. Spaimele starii de a fi, din adancurile noastre incontiente, Stint
controlate de o contiinta care vrea sa cunoasca i care-i dobandete seninatatea (poetului anonim din "Miorita" i a lui M.
Eminescu din "Mai am un singur dor") numai prin intelegere.
.
In "Gorunul" - cea mai cunoscuta elegie pe tema mortii din creatia lui Blaga - poetul ii contempla presentimentul lentei
alunecari in nefiinta cu seninatatea predecesorilor sai (citati mai sus) care au ajuns la intelegerea ideii ca viata este "trecere",
curgere neostoita in moarte, ca viata sfarete de fapt in cenua "urma materiala i amara a supremelor ei combustiuni" (Tudor
Vianu), ca moartea este doar o componenta structurala a existentei duale i ciclice (viata-moarte), ca nu este sfaritul dramatic, ci
constituie "marea trecere" intr-o lume superioara, dar i continuitatea omenirii prin aceea ca trecutul s-a savarit in fiecare om.
Se pare ca tema a fost inspirata de "Miorita", dar poetul Blaga are o viziune net originala prezentata intr-o structura
poetica moderna. Asemanarea lor este data doar de prezenta echilibrului fiintei umane in fata mortii, evidential printr-o detaare
senina, care la ciobanaul din "Miorita" este o stare constitutiva, innascuta, instinctuala, pe cand a poetului Blaga este una
dobandita prin cugetare, refIectie asupra problemelor existentialului. Ciobanul traiete sub amenintarea iminenta a mortii, in timp
ce, pentru Blaga, trairea fiorului mortii este doar o ipostaza existentiala, presimtita in umbra unui copac (gorunul- metafora a
vietii) i in linitea desavarita a unei naturi paradisiace, rasfranta in sufletul cugetatorului -poetul.
Trairea calma, contienta a unui destin implacabil (dat omului prin cenzura transcendenta) amintete de "Mai am un
singur dor", care este tot o elegie filozofica pe tema vietii i a mortii.
Spre deosebire de Mihai Eminescu - unde sensul cuvintelor este exprimat fara echivoc, direct prin testamentul sau: "Mai
am un singur dor I In linitea serii I Sa ma lasati sa mor I La marginea marii", la Blaga sentimentul mortii este doar vag sugerat
(prin metafore) la inceput, apoi se infiripa i, treptat, acesta se constituie pe parcursul exprimarii emotiilor estetice. La Blaga,
sensul cuvantului "moarte" se produce din senzatie (,,i stropi de linite imi curg prin vine, nu de snge") in timp ce, la Eminescu,
sensul il dadea natere senzatiei trairii fiorului mortii: "Ci eu voi fi pamant in singuratate-mi" - starea aparand abia in final din
ideea de moarte. La Blaga, marginea de codru este o metafora a vietii i ar putea sugera ideea mortii doar prin pozitionarea

Lucian Blaga

Page 5 of 7

gorunului la "margine de codru" - adica la finalul vietii. De asemenea, spre deosebire de trairile lui Eminescu, pentru Blaga,
linitea nu este una cosmica, ci cea pe care poetul o simte organic prin "stropi de linite" care "curg in vine". Picurarea in sufIet a
linitii pe care poetul o asculta "mut" sugereaza ideea scurgerii timpului ("Cu fiecare clipa care trece") i apropierea inexorabila de
sfaritul implacabil: ".. .ascult acum cum crete-n trupul tau sicriul sicriul meu I cu fiecare clipa care trece... ". Astfel, tema se
apropie de "fugit irreparabile tempus" prezenta de la antici la Lamartine, la Eminescu i la poeti modemi, ca Blaga.
Gorunul este o specie de stejar ce nu face scorburi, nu putrezete i, pentru aceasta calitate, este ales de om sa-i
construiasca sicriul, pentru a-i amagi efemeritatea intre scandurile lui. Titlul poemului este un substantiv comun, articulat,
sugerand detaarea acestuia de masa mare a steiarilor i, prin aceasta, fiind inzestrat cu valoare de simbol sacru, intrucat poate fi
un corespondent, un alter ego al fiintei umane pe care, in mod paradoxal, o insotete in moarte tocmai pentru ca este inzestrat cu o
cunoatere apolinica, paradisiaca pentru care, din temeiuri ascunse, moartea I-a sagetat ("Gorunule din margine de codru").
Personificarea gorunului azat in "margine de codru" - deschide i inchide intr-un paralelism inelar o constructie in vocativ
(reluata in final, un orizont al destinului implacabil - al elegiei propriu-zise. EI duce, in mod firesc, la trairea unui presentiment al
eternitatii (care in conceptia populara inseamna moarte) pe care omul, in incontienta sa, i-l dorete atat de mult. Gorunul ramane
astfel, in mod constant, punctul de referinta in jurul caruia se amplifica starea de spirit, realizata prin transfer metaforic in
imaginea sicriului - destinat omului - i care crete in "trunchiul" gorunului, astfel incat s-ar putea afirma ca Blaga a concentrat in
metafora-personificatoare "gorunul" cunoaterea paradisiaca, dar i cunoterea luciferica discriminativa (in sensul ca titlul aclama
o definitie care nu apare in poezie), precum i notiunile metafizice ca trup (inveli efemer al sufletului "etem "), moarte, devenire,
efemer, teluric, eul biologic al naturii, toate emanand o "tristete metafizica".
Compozitional, poemul este construit pe un paralelism al vietii i al mortii, al fiintei umane i al gorunului i este
structurat din unitati (secvente) sau timpi corespunzatori celor trei strofe (inegale ca numar de versuri - cvinta, cvinta, duodecima;
cu versuri inegale ca masura - aceasta fiind cuprinsa intre doua i cincisprezece silabe i fiecare strofa - alcatuita dintr-o singura
fraza): un timp al existentei, al starii de a fi - organizat prin naterea unui raport de consonante intre subiectul liric i natura (In
timpezi departari aud din pieptul unui turn I cum bate ca o inima un clopot I i-n zvonurile dulci I imi pare I ca stropi de linite imi
curg prin vine, nu de snge"); al doilea este cel al intrebarii - un fel de dublare in spiritualitate a trairii incontiente ("Gorunule din
margine de codru I de ce ma-nvinge I cu aripi moi atata pace I cand zac in umbra ta I i ma dezmierzi cu frunza-ti jucaua? o,
cine tie?") - a doua intrebare, mult mai concisa i cu atat mai tulburatoare cu cat aceasta ramane fara raspuns, lasand totul sub
sernnul ipoteticului, ca manifest al unei subiectivitati (romantice) exacerbate; al treilea timp este cel al concluziei - prin care este
materializata manifestarea cea mai orgolioasa in a transforma diversele trairi in fapte de contiinta, in a le inscrie intr-o ordine
superioara, intr-un dat inexorabil ("Poate ca I din trunchiul tau imi vor ciopli I nu peste mult sicriul i linitea I ce voi gusta-o intre
scandurile lui I o simt pesemne de acum; lo simt cum frunza ta mi-o picura in sufIet -I i mut! ascult cum crete-n trupul tau sicriu
sicriul meu lcu fiecare clipa care trece I gorunule din margine de codru").
Semnificatiile esentiale ale celor trei secvente sunt delimitate i potentate prin cuvinte-cheie: "liniste"si "gorunule", "imi
pare" i "pesemne". Primele doua creeaza campurile semantice ale metaforei "liniste". La inceput e numit prin opozitie: "In
timpezi departari aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inima un clopot", apoi a doua opozitie: "imi pare / ca stropi de linite
imi curg prin vine, nu de snge" apare ca ipostaza aberanta ("stropi de liniste") a simtirilor pentru ca in pozitia a treia - prin
sinonimul "pace" ("de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace") sa capteze din context un alt sens al termenului metaforic "linite",
relevat -in mod paradoxal-in versulin care termenul apare singur i cu intelesul clar de moarte: ,,i linitea / ce voi gusta-o intre
scandurile lui / o simt pesemne de acum".
Celalalt cuvant-cheie, "gorunul", dezvolta un camp semantic pe verigi materiale si efemere In acelai timp: "gorun",
"trunchi", "scanduri", "sicriu" - metonimii sugestive ale ideii de moarte. Deosebirea dintre cele doua campuri semantice este ca
linitea dezvolta o structura a devenirii sentimentului - deci dinamica, in timp ce "gorunul" dezvolta o structura statica, in opozitie
cu "linitea".
Imi pare" i "pesemne" aaza totul sub semnul ipoteticului, caci reflexivitatea poetului -In acest caz - este metafizica.
Cele doua serii de semnificatii (statice i dinamice), in final, se intalnesc sugerand ipostaza esentiala a unui timp inteles
ca revarsare in moarte: ,,i mut / ascult cum crete-n trunchiul tau sicriul/ sicriul meu / cu fiecare clipa care trece /gorunule din
margine de codru" (care amintete de o alta sinestezie creata de M. Eminescu in celebrul ,,i-ai s-auzi cum iarba crete" din In
zadar in colbul colii... ", in care marele poet recomanda sa traieti, sa chinuieti i sa patimeti de toate daca vrei s-auzi iarba
crescand). Anuleaza deliberat opozitiile dintre material i nematerial, "sensibilizand termenii abstracti i abstractizand pe cei
concreti pentru ca transcenderea fenomenala sa poata intra in "relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul" (L. Blaga, despre
expresionism prin care contureaza, de fapt, poezia expresionista care cultiva conceptul "panta rhei" -in sensul curgerii spre
interior - "sangele meu se-ntoarce in parinti").
Sentimentul de tristete (care-i are sursa in meditatia asupra vietii i mortii prin care sunt abordate motive clasice
precum "panta rhei" i "fortuna labilis") este potentat i prin versificatia libera, fata de orice schema prozodica clasica. Versurile,
cu masura inegala (de la versul scurt format doar dintr-un picior metric iambic: ,,i mut" - pana la versul de larga respiratie cu
masura de cincisprezece silabe), se caracterizeaza prin ingambament (sau "engambament" = procedeu constand in continuarea
ideii poetice in versul urmator, fara a marca aceasta prin vreo pauza), imprimand poemului un ritm intim, optit, specific
meditatiei. Prin aceasta structura prozodica, in care rimele lipsesc, iar ritmul este cel al trairii contemplative, care aaza in pagina
versuri foarte scurte, medii i foarte lungi - "se sugereaza micarea ondulata a frazei (fiecare strofa cuprinde o fraza) adaptabila
intensitatii trairilor metafizice ale poetului Blaga. Tensiunea lirica pare a se concentra in jurul versurilor foarte scurte (".. .i mut",
"imi pare", "linitea", "sicriul meu"), de doua, trei i patru silabe, din care se realizeaza campul semantic al cuvantului nerostit
"moarte", dar prezent prin nenumarate metafore care pot fi tot atatea ipostaze ale mortii: "stropi de linitl", "ma invinge", "atata
pace", "umbra ta" (aceasta din urma - semn al vietii, dar i marca a mortii, prin continutul sau de intuneric), "clopot" i "trunchi",
"scanduri", "sicriu"; in timp ce a doua serie reconstituie universul vietii ("piept", "inima", "sange", "gorun", "frunza jucaua") care
se interfereaza cu cel al mortii atat prin alternarea versurilor lungi cu cele scurte, cat i prin constructia unor sintagme ca "pieptul
unui turn", "frunza-ti jucaua", comparatia "bate ca o inima un clopot", "crete-n trunchiul tau sicriul", concentrate in jurul
conceptului de "fortuna labilis" - ca sens fundamental al metaforei "frunza", simbol al efemeritatii.

Lucian Blaga

Page 6 of 7

Motivul comuniunii dintre om i natura, supui aceleiai inexorabile legi a trecerii, alunecarii in neant, este sugerat prin
analogii ca: "trunchiul tau" - "sicriul meu", "frunza" - "suflet": ,,o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet". lar alunecarea in
definitivul intuneric al universului linitii totale este exprimata ipotetic (,,o simt pesemne de acorn") i se face simtita in "stropi de
linite" care "curg in vine" in locul stropilor "de suge". "Stropii de linite" ar putea sugera pacea din illo tempore dinaintea
aparitiei vietii in univers, dar i "linitea" ce-o vom gusta dupa moarte, cand fie ca ne vom intoarce in parinti, fie ca ne vom
reincadra elementelor i ciclurilor universale.
Indiferent care va fi realitatea "de dincolo", poezia "Gorunul" ne impaca nemaipomenit cu ideea ca venim din inefabil i
ne intoarcem cu sau fara regrete in acelai inefabil.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
In l9l9, avea sa apara la Cluj (inima Ardealului abia dezrobit) volumul "Poemele luminii" i un volum de aforisme,
"Pietre pentru templul meu", semnate de Lucian Blaga. Cele doua volume au starnit entuziasmul marelui istoric Nicolae Iorga,
numindu-le "bucati de suflet romanesc".
Primul volum se deschide cu "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" - marturisirea de credinta, cu valoare gnomica, ce
modifica (prin rostirea la persoana l) ideea de arta poetica (aa cum o exprimase lenachita Vacarescu: "Urmailor mei Vacareti I
Las voua motenire I Creterea limbii romaneti I i a patriei cinstire"). Prin atitudinea poetica, Lucian Blaga modifica intelesul de
"ars poetica" pe care o considera o atitudine subiectiva de asumare a unei raspunderi menite sa asigure echilibrul lumii universale.
"Corola de minuni a lumii" este de fapt o metafora pentru masura binelui, a frumosului, a misterului vietii i al mortii.
Intr-unul din aforismele volumului "Pietre pentru templul meu", Blaga ii exprima direct aceasta atitudine: "Cateodata,
datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim aa de mult incat sa-l prefacem intr-un mister i mai
mare".
Acest principiu blagian sta la baza constructiei poemului gnomic "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Blaga vede
in poezie, prin expresia ei de maxima substanta artistica, o inepuizabila sursa de emotie i de gand. Scopul poeziei lui Blaga este
de a intretine i amplifica sentimentul absolutului incarcat de mistere i nu de a descoperi adevarurile lumii.
Poemul ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii") are la baza ampla comparatie clasica (aa cum o aflam la Homer i
Vergilius) cu un termen concret, de puternic imagism i un termen spiritual de transparenta intelegere. Numai ca, in tehnica lui
Blaga, comparatia are o aparenta dezordine formala, fiindca el folosete versul liber, de o aritmie (fara ritm) cautata pana la
ostentatie (atitudine de parada, de provocare) tipografica. De aici caracterul exterior i semidescriptiv al acestui lirism cu toate
semnele lui de ultim modernism. insui misterul filozofic al atitudinii sale in fata vietii era programatic dezvaluit in poema
liminara (pus in fruntea unei carti, a unui volum). De acelai modernism tine i fluxul lirismului abrupt, sacadat, ce exprima eul
poetic in versuri libere cu o metrica spectaculoasa de la doua silabe la treisprezece. Interesant este faptul ca devin versuri-cheie
pentru ideea poeti a stihurile extremale - cele mai scurte (,,i nu ucid", "in calea mea", "dar eu", "sub ochii mei", "caci eu iubesc"),
dar i cele mai lungi ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", "in flori, in ochi, pe buze i morminte", "eu cu lumina mea
sporesc a lumii taina"). Cele doua fraze ale poemului sunt laborios concepute.
Poezia este structurata pe relatia subjict cunoscator ("eu" i "altii", "lumina altora") - obiect al cunoaterii ("corola de
minuni a lumii" fiind metafora pentru intregul univers al vietii i mortii). In ambele cazuri, termenii se caracterizeaza prin
indeterminare, prin pastrarea unui echilibru intre dezvaluire (numire) i refuzul acesteia. Subiectul cunoscator este dublu: exprimat
prin pronumele personal "eu" i subinteles prin cel nehotarat "altii" (aceste pronume, prin natura lor, nu numesc, ci substituie
cuvantul ramanand astfel intre tacere i vorbire). Aparitiile repetate ale pronumelui personal "eu" (de 5 ori exprimat, de doua ori
subinteles i sustinut de adjectivul posesiv "mea") subliniaza latura subiectiva, personala a experientei poetice, ca insui un adevar
care opune rezistenta descifrarii.
Compozitional, poezia are doua fraze. In prima se emite o problema de atitudine, de conduita poetica, iar in a doua fraza
se motiveaza aceasta conduita. In prima fraza afirmarea conduitei poetice de cunoatere este realizata prin negatie: "Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii I i nu ucid I cu mintea tainele, ce le-ntalnesc I in calea mea I in flori, in ochi, pe buze ori morminte".
Folosirea negatiei ("nu") delimiteaza atitudinea poetului sugerand intentia lui de a pastra misterul, de a spori farmecul. Termenii
abstracti derivati cu prefixul "ne" ("ne-patrunsului", "ne-nteles", "ne-ntelesuri") se constituie intr-un procedeu de expresie
desemnand ceea ce e situat dincolo de zona cunoaterii, spre ale carei hotare se indreapta gandirea poetului (ca i la Eminescu in
imagini ca "Nu e nimic i totui e", "caci unde-ajunge nu-i hotar I Nici ochi spre cunoate" sau "La-nceput pe cand fiinta nu era
nici nefiinta I Pe cand totul era lipsa de viata i vointa I Cand nu s-ascundea, nimica dei tot era ascuns I Cand patruns de sine
insui odihnea eel nepatruns... "). Denumirile "tainele", "vraja nepatrunsului ascuns I in adancimi de intuneric", "intunecata zare",
"tot ce-i ne-nteles" nu aduc note lamuritoare pentru metafora din titlu, cat doar sugereaza imposibilitateade a se opri la un nume
definitoriu exact, pentru o realitate prin natura ei indefinibilii. Cunoterea prin negatie arunca o umbrade taina i asupra celei
realizata in fraza a II-a, prin afirmatie:
"Eu cu lumina mea sporesc a lumii taina". In fraza a doua, ipostaza cunoaterii se realizeaza prin legea iubirii "Caci eu iubesc i
flori i ochi i buze i morminte". La acestea se adauga "cunoaterea luciferica" (adica discriminativa) care separa obiectul
cunoaterii in doua: "intr-o parte care se arata i intr-o parte care se ascunde". -Obiectul cunoaterii luciferice este "un mister care,
pe de o parte, se arata prin semnele sale i, pe de alta parte, se ascunde dupa semnele sale".
Prin cunoaterea paradisica se statornicesc pozitiile linititoare, momentele de stabilitate vegetativa i orizonturile - care
nu indeamna, dincolo de ele insei, spiritul cunoscator" ("Trilogia cunoaterii": "Eonul dogmatic", "Cenzura transcendenta",
"Marele Anonim").
Cunoaterea are o dimensiune a ceea ce este cunoscut (zona gandirii, a lui Blaga), iar ceea ce este necunoscut formeaza
"zona crypticului". Intre ele se gasete "cenzura transcendenrn". Aceasta se deplaseaza in timpul procesului de cunoatere, dar,
naruindu-se "zona fanicului", "zona crypticului" nu scade, ci crete: "eu cu lumina mea sporesc a lumii taina". In partea cea mai
adanca a "zonei crypticului" se gasete "Marele Anonim" (Blaga l numete astfel pe Dumnezeu, intrucat el nu poate fi cuprins in
limitele unui cuvant; el este fara limite; cuvantul este o forma a creatiei: "La-nceput a fast cuvantul". Dumnezeu este Creatorul i

Lucian Blaga

Page 7 of 7

nu poate fi cuprins in dimensiunea creatiei: ,,i tot ce-i ne-nteles I se schimba-n ne-ntelesuri i mai mari").
Poetul respinge cunoaterea obiectiva rationala exprimata poetic prin "lumina altora", adica prin categorii noetice
(gnoseologice, epistemologice) - legi, principii, concepte, simboluri, mituri, imagini, raporturi (limitele unei astfel de cunoateri
au fost exprimate de Immanuel Kant, in "Criti a ratiunii pure", i deriva din felul sau calitatea categoriilor folosite). Lucian Blaga
depaete, prin cunoaterea discriminativa (care separa elementele studiului...) i prin cunoaterea generativa a acestei limite, i
sugereaza, prin metaforele-simbol "flori", "ochi", "buze", "morminte", un spatiu infinit al cunoterii. Ele sunt situate la punctul de
interferenta dintre zona crypticului i zona fanicului, adica pe rolul cenzurii transcendente. Cele patru modele de cunoatere
sugerate prin cele patru simboluri-metaforice ("flori", "ochi", "buze", ",morminte"), deschid, prin sugestii, valori ale conceptului
de cunoatere: prin sensibilitate, in planul estetic al Frumosului - "flori" (care semnifica frumosul absolut vegetal, dar i
atitudinal); prin logica, sugerata de "ochi" (simbol al comunicarii spirituale, al contiintei i reflexivitatii, al cunoaterii, dar i al
misterelor); prin valoarea cuvantului rostit de "buze" (care pot sugera i sarutul, deci iubirea); prin valorile destinului sugerate de
"morminte" (simbol al caderii, stagnarii, al mortii cu misterele lor). Aezarea acestor metafore in enumeratie respecta o gradatie,
in ce privete elementul de mister (de la mai deschis pana la tulburator de cryptic) cuprins in ele. Pozitia agnostica a lui Lucian
Blaga ("in esenta, lumea nu poate fi cunoscuta") este sugerata de sintagme ca "adancimi de intuneric", "sfant mister", "intunecata
zare". Procesul e dinamic: cu cat cunoti mai mult, cu atat iti dai seama cat de multe nu cunoti (ne dam seama de limitele
cunoaterii: ,,i tot ce-i ne-nteles I se schimba-n ne-ntelesuri i mai marl"). Pentru a genera universul poetic, trebuia sa faca apel
la unire (adica sa procedeze arhetipal "caci eu iubesc I i flori i ochi i buze i morminte"). Misterul din lucruri se nate, astfel,
din interactiunea subiect cunoscator, animat de iubire - obiect al cunoaterii, plutind in magia inefabilului. "Corola de minuni a
lumii" devine posibila prin miracolul intalnirii dintre existenta i cunoatere. Iubirea, in sensul cel mai cuprinzator, suprima
distanta dintre subiect i obiect i este echivalenta cu un sentiment metafizic, cu resimtirea realului ca sacru, prin el insui i prin
sensul ascuns din el.
Metafora "corola de minuni a lumii" sugereaza lumea mitului, dar i eul poetic, centrul generator al universului poetic. In
momentul creatiei poetice, el reia arhetipal modelul de geneza a lumii i a omului. Sub semnul acestei metafore sta intreg volumul
"Poemele luminii" i intreaga creatie lirica blagiana. Prin contemplatie (iubire), poetul potenteaza ipostaza incognoscibila a
"corolei" de "minuni", adica de mistere, contribuind la mentinerea integritatii i armoniei universului - esenta, iar atitudinea
contemplativa este marcata de verbul "nu strivesc".
Ochiul contemplativ are drept instrument de cunoatere lumina, primul element al Genezei. Apropierea de misterele
lumii, cu ajutorul luminii, contribuie la sporirea lor prin eliberarea elanului creator primordial: "eu cu lumina mea sporesc a lumii
taina". Poetul devine, astfel, un demiurg, un creator, prin amplificarea misterelor ce alcatuiesc lumea. Ideea este sustinuta de
comparatia cu razele lunii (termen din lumea materiala): ,,i-ntocmai cum cu razele ei albe luna I nu micoreaza, ci tremuratoare I
marete i mai tare taina noptii I aa-mbogatesc i eu intunecata zare I cu largi fiori de sfant mister. . . "
Cuvantul cel mai frecvent in creatie, laitmotival volumului de debut, "lumina" constituie puntea de legatura dintre
subiectul cunoscator i obiectul cunoasterii. In prima parte a poeziei, pana la conjunctia adversativa "dar", e vorba de ,lumina
altora" cu proprietatea de a strivi, a ucide, a sugruma tainele. In opozitie cu aceasta apare "lumina mea" - proprie "eu"-lui rostit cu
insistenta, cu rolul de a spori, imbogati taina prin fiorii "sfantului mister". Paralelismul poeziei realizat de "dar" are ca marca o
linie de panza - "Dar eu / eu cu lumina mea sporesc a lumii taina" - prin care poetul delimiteaza categoric aspectele meditatiei
poetice din perspectiva cunoasterii paradisiace i a celei luciferice. Dar "lumina" care apartine mintii, ratiunii peate sa apartina la
fel de bine cunoaterii paradisiace, ca i celei luciferice, in ipostaza de plus-cunoastere, pentrn ca, intre ele, diferenta este de
atitudine i de metoda, nu se refera la facultatile cognitive.
Atitudinea poetului in poemul mai sus comentat echivaleaza cu un sentiment al sacrului. Autentic crez poetic, "Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii" inseamna "credinta in poezia vazuta ca irationalitate, ca intuitie pura, care patrunde in esenta misterioasa
a lumii, atinge absolutul i-l exprima fara sa-l inchida in schema limitativa a conceptului" (Rosa del Conte: "Introducere la Lucian
Blaga", "Poezii" l9l9-l943, Roma, l97l).
EXERCITIU
Argumenteaza ideea ca lirismul poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", de Lucian Blaga, este unul predominant
refIexiv.
Lucian Blaga, poet i filozof totodata, a creat in opera sa doua universuri distincte unul liric i altul speculativ. La el,
poezia ii pastreaza independenta, in sensul ca se explica pe sine, in ciuda predispozitiei spre filozofare.
In arta sa poetica de baza, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", Blaga ii definete conceptia asupra misterului (=
existenta, "corola de minuni a lumii") i asupra posibilitatilor patrunderii lui (pe cale logica sau prin "cunotere poetica"). Sub
forma scurtei confesiuni, poetul se declara adeptul potentarii misterului, dar nu prin rationament, ci in maniera reflexiva - cu
ajutorul metaforelor revelatorii. Marturisirea lui se organizeaza in jurul unor opozitii mereu amplificate: ..eu" - ..altii", "lumina
mea" - ..lumina altora"; "eu nu strivesc I nu ucid", "ci sporesc (imbogatesc)" - ,;sugruma". Retinand faptul ca ..eu" este cheia de
intelegere a ideii poetice, ajungem la concluzia ca intregul text se orienteaza sub semnul lirismului predominant reflexiv, putand fi
redus la doua atirmatiii voit sentimental-lucide: "eu nu strivesc corola... ", "caci eu iubesc I i ochi i flori i buze i monninte".
Protejarea misterului se afla sub semnul iubirii care - la randul ei - preia i sensurile cunoaterii. Eul blagian inunda intregul
univers cu iubirea sa, dorindu-se implicat in marea calatorie prin necunoscutul care se cerea mereu revelat i nu distrus.