5.

Maniacal Mints

BELLA
Stateam la usa bucatariei la miezul noptii, rozandu-mi nervoasa unghiile, cu o cutie de
prajituri in mana. O parte din mine vroia doar sa stau inauntru. Ii arat eu lui. M-am gandit cu
amaraciune. Pana cand in cele din urma mintea mea a inceput sa se panicheze de faptul daca
el macar o sa apara si o sa imi observe absenta. Probabil n-ar trebui sa-mi pese avand in
vedere felul in care m-a tratat… rece si necrutator. Chiar si Tyler Crowley putea sa-mi
adreseze un zambet incordat cand ma vedea. Ar fi mai bine daca as sta inauntru. Sa las
chestia asta sa treaca inainte sa ma implic mai mult. Stiam ca daca mergeam afara si ii
vedeam zambetul mic pe care mi-l adreseaza si ochii aia profunzi minunati… As uita ca am
fost complet furioasa pe el. Ar fi cel mai josnic semn de prostie daca as apasa manerul usii.
Mi-am petrecut toata dupa-amiaza si seara pe de o parte nepasandu-mi, pe de alta parte
meditand la faptele lui Edward de astazi. Nu am putut sa-mi dau seama de ce a putut sa ma
raneasca asa de tare. Nu eram fericita sa fiu evitata? Ba da. Eram. Perfect multumita sa fiu
evitata. De toata lumea. De intreaga populatie din orasul asta. In afara de Edward Cullen.
M-am uitat la manerul usii cu dispret, fixandu-l cu o privire ostila ca si cum ar putea
cumva Edward sa simta asta, indiferent unde era; in dormitorul lui sau la chiosc, nu conta.
Lucrul inteligent pe care ar trebui sa-l fac ar fi sa stau aici, in bucatarie. Bucataria draguta,
calda, primitoare. Era specific mie sa stau aici unde eram in siguranta. Daca ieseam pe usa
aia, insemna ca eram oficial patetica, si Edward Cullen avea cel mai bolnav fel de putere
asupra mea.
Am scos un fel de jumatate geamat-jumatate suspin agitat, plin de enervare si dispret de
sine. Apoi am invartit manerul idiot si am iesit pe usa. Pentru ca eram patetica.
Era rece in seara asta. Mai rece decat de obicei. Ceea ce parea sa se potriveasca destul de
bine cu ocazia aceasta. Exista o usoara ceata in aer, la fel ca noaptea trecuta, dar se simtea de
parca urma sa ploua. Apucandu-mi cutia cu Maniacal Mints pentru draga viata, am inceput
drumul rusinii spre chiosc cu capul atarnandu-mi usor. Am incercat sa-mi spun ca era ok sa
merg acolo, pentru ca mergeam sa-l pun la locul lui. O sa-l fac sa-si ceara scuze. Asta a fost,
bineinteles, inainte sa-l vad, si sa simt un junghi de fericire la gandul ca el a venit in seara
asta.
El statea pe masa in interiorul chioscului cu picioarele pe banca si cu capul in maini. Si,
bineinteles, pentru ca eram complet patetica, primul meu gand a fost sa ma ingrijorez…
pentru el. M-am certat pentru ca am vrut sa-i ofer macar putin confort. Cand m-a auzit
apropiindu-ma, s-a uitat in sus. Arata mult mai obosit decat noaptea trecuta, dar arata de
asemenea si… ingrijorat? Eram acum si mai frustrata. El isi schimba dispozitia ca pe haine. A
sarit jos de pe masa plin de gratie si si-a trecut nervos mana prin par. Bun. M-am gandit. Am
incercat cu fiecare doza de auto-control sa mentin supararea in ochii mei obositit, am aruncat
prajiturile pe masa si m-am asezat neceremonios in locul meu pe banca, incrucisandu-mi
mainile in fata mea pe masa.
Am putut sa-i simt sapand gauri intr-o parte a fetei mele, dar am refuzat sa ma uit la el sau
sa vorbesc.
- Esti furioasa pe mine, a? A spus el pe un ton suparat.
Am suierat, neavand incredere ca vocea mea ca n-o sa tradeze toata durerea pe care am
simtit-o astazi. N-ar trebui sa-l las sa vada cat de mult m-a afectat.
 A scos un oftat adanc plin de regret si a alunecat in locul lui pe banca.
- N-am vrut sa ma port ca un tampit astazi. Doar ca nu putem face asta – a fluturat mana
dinspre mine inspre el – la scoala. Chiar nu pot face fata la toata atentia.
A spus ofensat. Am ramas tacuta. Adica, evident ca nu vrea sa ma vada la scoala, dar n-am
auzit nicio scuza in discursul lui. Asa ca doar am stat si m-am uitat la masa, intr-o liniste
completa, asteptand scuzele care probabil nu vor veni niciodata.
- Hei, uita-te la mine.
A ordonat el moale. Si pentru ca inca eram patetica, m-am uitat. Eram asa de proasta. El se
uita la mine cu ochii aceia verzi obositi si cu o expresie rugatoare pe fata. De parca nu era de
ajuns ca se uita la mine in felul acela ca sa-mi zdruncine hotararea, o briza a trimis mirosul
lui spre mine.
- Ma ierti? A intrebat incet cu vocea lui de catifea.
Respiratia mi s-a dereglat putin. Patetic! Mintea mea tipa la mine. N-am trecut cu vederea
faptul ca el probabil nu si-a cerut niciodata scuze. Dar felul in care se uita la mine…
Un geamat interior era cat pe ce sa-mi scape dintre buze asa ca le-am presat dur una de
alta, si am dat din cap intr-un gest de dezgust de sine in timp ce am impins cutia cu prajituri
pe masa. El si-a ridicat unul dintre colturile gurii in zambetul mic la care visam uneori cu
ochii deschisi si a luat o prajitura.
M-am gandit… daca tot aveam sa il las pe Edward Cullen sa-si aplice puterea bolnava pe
mine impotriva vointei mele, as putea foarte bine sa ma bucur de asta. Asa ca mi-am lasat
capul pe maini, intorcandu-mi fata spre el sa-l vad cum mananca prajiturile mele. L-am auzit
vag spunand ceva despre prajiturile cu ciocolata si menta pe care le manca reverentios, dar
tot la ce ma puteam concentra era linia maxilarului lui in timp ce mesteca. Felul in care il
incorda si il relaxa cu fiecare muscatura. Am murmurat distrasa numele prajiturii cu menta,
complet concentrata pe miscarile gurii lui si de barba nerasa de pe maxilarul si barbia lui.
Simtind ca m-am afundat inca mai adanc in starea mea patetica decat mi-as fi permis in mod
constient, mi-am intors capul sa ma uit la masa de sub bratele mele.
- Obosita? A intrebat el incet cu o voce ingrijorata.
M-am ridicat atunci ca sa ma uit la el. Nevoia fizica de a-i atinge parul care fosnea incet in
bataia brizei era atat de coplesitoare incat degetele mele zvacneau. Asta trebuia sa inceteze.
Acum. Nici macar nu-l puteam atinge pe Edward Cullen fara sa fiu cuprinsa de istericale…
si chiar puteam, el n-ar vrea sa aiba de-a face cu mine. A facut faptul asta destul de clar astazi
la scoala. Asa ca mi-am facut in momentul acela o promisiune tacuta. O sa dau toate astea…
orice ar fi ele… la o parte, si o sa-l folosesc pe Edward pentru ce este. Un fel de confident
prietenos in timpul noptii. Nimic mai mult.
Intarindu-mi hotararea cu o nou-gasita incredere, i-am adresat cel mai bun zambet de care
eram in stare si am ridicat din umeri, luand o prajitura, si luptandu-ma sa aflu ce ar fi
“normal” pentru noi. O sa lucrez la asta. O sa-i ofer lui Edward putina prietenie pe care
parea ca o vrea. O sa fac asta, si o sa fiu putin patetica cu asta. Si as castiga si eu destul cu
asta. Cineva cu care sa-mi petrec noptile lungi si intunecate. Cineva care ma face sa ma simt
confortabil si in siguranta. Nu e nimic patetic in asta.

Ploaia a inceput la putin timp dupa promisiunea mea tacuta, si Edward si cu mine am
inceput o conversatie placuta despre colectia lui de carti. Era un fac al clasicilor, ca mine. A
incercat sa-mi vorbeasca despre muzica, dar habar n-aveam despre ce vorbea.
 - Nu prea ascult muzica. Am recunoscut scuzandu-ma.
- Sa fiu al naibii, Swan! Nu poti vorbi serios. Ochii i s-au deschis larg si a simulat o expresie
terifiata.
Am tresarit putin la felul neglijent in care mi-a folosit numele de familie. Imi placea sa-l
aud spunandu-mi numele. Bella. Spunandu-mi pe numele de familie parea atat de… formal.
Le spunea oamenilor ca Alice si Mike pe numele lor de familie si pe ei ii dispretuia sincer.
Am vrut sa-i spun sa nu-mi spuna asa, dar asta cam intra in zona patetica, asa ca am lasat
asta deoparte si am ridicat din umeri la intrebarea lui.
- Oh, eu… El a oftat. Am asa de multe lucruri sa te invat. A ranjit rautacios, avand o
scanteie necunoscuta in ochi. Muzica era ceva de care era evident foarte pasionat.
Asa ca si-a petrecut restul noptii “invatandu-ma” despre toate genurile de muzica
moderna. Majoritatea formatiilor despre care mi-a vorbit aveau cele mai ciudate nume.
Cateva m-au facut sa chicotesc, ceea ce era cam hilar pentru dispozitia mea obisnuita,ceea ce
parea sa-mi redea senzatia de dezgust de sine de fiecare data cand ma simteam din nou
patetica… ceea ce s-a intamplat de mai multe ori decat imi permit sa recunosc. Din fericire,
nu am mai vorbit despre visele noastre. Si nu i-am spus despre incidentul de mai devreme cu
Mike. Simteam de parca evitam precauti unele subiecte. Vorbeam unul cu altul ca niste…
prieteni, banuiesc, ceea ce era putin diferit fata de atmosfera obisnuita din celelalte nopti. M-
am luptat inca o data sa descopar ce normal era pentru noi.
Cand in sfarsit soarele a inceput sa rasara, Edward a promis ca maine o sa-si aduca iPod-ul.
- Pe mai tarziu, Bella! A strigat el, trimitandu-mi zambetul lui mic peste umar in timp ce se
retragea spre curtea lui. Am murmurat o rugaciune tacuta pentru revenirea vesela a numelui
meu mic.
Am suspinat visatoare in timp ce ma uitam la el cum esacaldeaza peretele casei ca sa
ajunga la balcon. Patetic. Cu un geamat si o scuturare dezaprobatoare din cap, m-am intors
spre casa mea si m-am pregatit pentru scoala.

Am pregatit micul dejun pentru Alice si Esme in dimineata asta; oua cu bacon si o parte
mare din framantarea Bellei. Esme de obicei manca in graba in timp ce iesea pe usa, asa ca m-
a surpins cand s-a asezat la masa.
Afisand o evidenta sovaiala la aceasta turnura a venimentelor, m-am asezat incet la locul
meu, in fata ei si am inceput sa manac nervoasa. Ceva se intampla.
Imediat ce gandul mi-a trecut prin cap, ochii ei i-au intalnit pe ai mei si ea s-a incruntat,
punandu-si furculita jos si stergandu-si elegant gura cu un servetel.
- Bella, a inceput ea incet cu un ton ingrijorat. O, nu! Am primit ieri un telefon de la unul
dintre profesorii tai. Domnul Banner?
Si-a inclinat putin capul intr-o parte, parul ei ondulat de culoarea caramelului atingandu-i
usor cotul. M-am incruntat. Tradatorul. Mi-am pastrat ochii fixati pe o bucata de bacon.
- Mi-a spus ca dormi uneori la ora si asta…
A facut o pauza, ezitand. M-am strambat si am lasat bucata de bacon. Pofta de mancare
mi-a disparut mai repede decat Edward cand a trecut langa mine pe trotuar.
- Si apoi… ai avut o… cadere emotionala si ieri in hol? A intrebat ea, mila razbatand din
tonul ei. Grozav. Deci si el era acolo?
Am tresarit departandu-ma de farfurie si am luat o gura adanca de aer. Fara sa-i intalnesc
ochii, mi-am compus precauta o fata calma.
 - Am adormit o data sau de doua ori, dar ora era asa de plictisitoare. Am invatat toate
chestiile alea in Phoenix. Dar nu se va mai intampla, promit.
Atunci i-am intalnit in sfarsit privirea si i-am adresat ceea ce cred eu ca era un zambet
increzator.
- Si pe hol?
A soptit ea, inca uitandu-se la mine cu felul acela de mila pe care il uram. I-a fost mila de
mine pentru ca stia deja ce urma sa spun. Pentru ca era tutorele meu, doctorii din Phoenix au
vorbit cu ea despre aversiunea mea la atingeri. A incercat sa ma duca sa fac terapie aici in
Forks, la un cabinet particular, dar am ridicat din umeri dezaprobator, stiind ca nu m-ar ajuta
niciodata cu nimic. Nici gand sa cheltuie bani pentru asta.
Am expirat lung.
- Este un tip la scoala care nu ma lasa in pace. Am spus pe un ton furios, scuturandu-mi
capul.
Prin ochii lui Esme a trecut scurt o scanteie furioasa si am fost socata pentru o secunda.
Atat de rar o vedeam sa se infuria de ceva.
- Cum se numeste baiatul asta?! E nevoie sa merg la scoala? Pot sa-i sun parintii. A spus,
incercand sa aiba o expresie calma.
Am fost uimita de furia ei tacuta. Nu era ceva ce obisnuiam sa vad la Esme. Am iubit-o inca
si mai mult in momentul ala. Vroia sa ma portejeze de Mike Newton si de toata lumea. Era
cel mai dragut gest pe care l-am primit in atata timp. I-am zambit cu adevarat de data asta, si
fata ei s-a relaxat putin.
- E in regula Esme, pot sa ma descurc cu Mike. La intoarcerea furiei tacute pe fata ei, am
adaugat: Daca se intampla din nou o sa-ti spun. Am ranjit putin, bucuroasa de descoperirea
spiritului matern al lui Esme.
- Bella, stii ca poti sa-mi ceri ajutorul pentru orice, nu?
A intrebat cu expresie dulce, materna.
- Stiu ca Renee era mama ta, si n-o sa vreau niciodata sa o inlocuiesc, dar imi place ma
consider si mama ta.
A spus cu lacrimi in ochi cand a vorbit despre sora ei, mama mea. Ochii mi s-au umezit
putin inainte sa trimit lacrimile inapoi, si am dat din cap aprobator afisand un alt zambet
real.
A dat din cap indoielnic, si si-a terminat micul dejun inainte sa se grabeasca spre usa,
luandu-si ţesăturile în mână şi încercând să-şi ascundă lacrimile de mine.

Alice, inca o data, nu a mentionat despre incidentul din hol. M-am simtit de parca toata
lumea mergea ca pe coji de oua pe langa mine. Era un sentiment pe care il uram si il iubeam
in acelasi timp. Trebuie sa fiu persoana teribil de inconfortabila in jurul cuiva. Intotdeauna
incercand sa evit subiectele care ma deranjeaza. Trebuia sa fie o sarcina epuizanta. Din
fericire, Alice nu era niciodata epuizata, asa ca nu avea nicio problema sa ma includa intr-o
conversatie despre necesitatea si functiile gulerelor scurte in drumul spre scoala. Lucrurile
erau cat de normale se putea sa fie in viata mea. De parca asta ar avea vreun sens.
Edward si Jasper erau in masina argintie cand am parcat, Alice insistand sa mergem in fata
lor de data asta. Ea era convinsa ca pantalonii pe care ii purta ii facea fundul sa arate “sexy”
si vroia sa ii arata lui Jasper “bunurile” ei. Mi-am dat ochii peste cap si am mers langa ea,
chicotind in sinea mea cand m-am gandit ca Jasper probabil se holbeaza la ea chiar in
secunda asta. Mi-am scuturat capul, sperand ca Edward sa poata aprecia gluma tacuta cand
el (sper) ma privea indepartandu-ma.
Cand am trecut pe trotuar din nou in drumul spre a treia ora, el din fericire nu s-a uitat
urat la mine, ignorand neglijent orice semn al existentei mele. Am inghitit incet senzatia
usoara de durere, spunandu-mi ca asta este bineinteles o imbunatatire a comportamentului
de ieri.
Dar cand am intrat in cantina, mi-am permis o mica rasplata pentru ca m-am descurcat atat
de bine cu evitarea pe trotuar. M-am simtit mai putin patetica. Asa ca m-am uitat dupa el.
Nu mi-a luat mult sa-i localizez smocul de par aramiu. El statea in fata lui Jasper in coltul
opus al camerei unde stateam eu si Alice. Am crezut ca era probabil o aranjare metaforica.
Nu parea sa vorbeasca cu Jasper, doar manca si se uita la tava lui cu obisnuita lui expresie de
indiferenta totala. Mi-am tras ochii departe de fata lui, simtindu-ma usor mai patetica, dar nu
atat de teribil si m-am asezat la locul meu langa Alice, continuandu-mi ritualul obisnuit de
citit si ignorat.
Era la biologie din nou, dar nu se uita la mine si nici in fata clasei. Curios lucru, se uita urat
la Mike. M-am asezat la locul meu incet, incercand fara succes sa inteleg schimbul silentios
pe care il aveau. Mike se uita cu rautate la mine ca de obicei. Asta nu era nimic nou. Dar
evident, Edward arunca pumnale cu privirea spre capul lui. Asa a fost in mare parte din ora,
si mi-am spus ca o sa il intreb pe Edward ce problema are cu Mike. Cel putin nu eram
singura care il detesta.
Clopotelul a sunat in cele din urma, smulgandu-ma din ganduri. Edward a tasnit din locul
lui si s-a indreptat spre usa, la fel ca ieri. Desi de data asta eram pregatita. Mai putin patetica.
Am zambit in sinea mea. Am iesit aproape ultima din clasa. Din fericire, Mike a plecat
inaintea mea, asa ca am putut sa evit usor o alta confruntare. Incomoda ca cea de ieri. In timp
ce mergeam pe trotuar, i-am observat pe Edward si pe Mike mergand spre padure, trecand
de parcare. Hmm. Asta e ciudat. O secunda se uita urat la el, si in urmatoarea merge langa el?
Asta era Edward… de neinteles in mod constant.