Ploua infernal, i noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau n luna lui Marte.

Pereii odaii erau nelinitii, sub desene n cret. Sufletele noastre dansau nevzute-ntr-o lume concret. O s te plou pe aripi, spuneai, plou cu globuri pe glob i prin vreme. Nu-i nimic, i spuneam, Lorelei, mie-mi plou zborul, cu pene. i m-nlam. i nu mai stiam unde-mi lsasem n lume odaia. Tu m strigai din urm: rspunde-mi, rspunde-mi, cine-s mai frumoi: oamenii?... ploaia?... Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasc, i noi ne iubeam prin mansarde. N-a mai fi vrut s se sfreasc niciodat-acea lun-a lui Marte.