Professional Documents
Culture Documents
1. DEFINIRE
2. CARACTERISTICI
1
In cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:
- confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la
nivelul subiectului consiliat
- non-judecarea i ascultarea activă
- suportul afectiv
- respectul faţă de client
- responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.
CONSILIEREA, BAZATĂ PE PRINCIPIUL DEZVOLTĂRII PERSONALE A
CLIENTULUI, ARE UN CARACTER CONFIDENŢIAL, ESTE O RELAŢIE DE
SPRIJIN, AJUTÂND CONSILIATUL SĂ-ŞI IDENTIFICE RESURSELE.
Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a schimbărilor, caz
în care voi accentua necesitatea parcurgerii integrale a următorilor paşi
o identificarea problemei
o culegerea de informaţii
o analiza datelor
o reformularea problemei, din perspectiv resurselor clientului
2
o identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor
o transpunerea faptică a strategiilor de schimbare
Algoritmul consilierii:
Pasul 1: Analiza situaţiei şi identificarea problemelor
Pasul 2:
a. Fixarea sau redescoperirea priorităţilor, a obiectivelor (axarea pe soluţii şi luarea
de decizii)
b. Evaluarea obiectivăp a raportului dezirabil-realizabil: Controlul
conştient/gestionarea situaţiei
Pasul 3. Evaluarea în process
3. CONCEPTE CHEIE
3
b. Consiliere educaţională = activitatea prin intermediul căreia elevii, părinţii
şi cadrele didactice devin conştiente de factorii declanşatori ai diferitelor
fenomene negative (Exemple de astfel de fenomene: delincventa juvenilă,
abandonul şcolar temporar sau definitiv, inadaptare la cerinţele şcolii,
manifestarea agresivităţii etc.), cumulativ cu identificarea variantelor
acţionale de prevenire/ameliorare/eliminare a acestora.
Obiectiv central: crearea premiselor necesare realizării unui mediu
educogen, prin intermediul acţiunii convergente a tuturor agenţilor
educaţionali implicaţi în procesul educativ.
4
4. CAZURI ÎN CARE ESTE INDICATĂ TERAPIA
5. NIVELURI DE CONSILIERE
6
Curs 3: COMPARAŢIE ÎNTRE CONSILIERE ŞI PSIHOTERAPIE
Există, de multe ori, confuzii între ceea ce înseamnă consiliere şi ceea ce înseamnă
psihoterapie. Manualele destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o
manieră generică eticheta de consiliere şi psihoterapie.
Pe de altă parte, dihotomia consiliere-psihoterapie, se susţine. „Consilierea este
centrată pe ceea ce aparţine prezentului, acum şi aici, în timp ce psihoterapia priveşte
prezentul ca expresie a unei istorii care se repetă într-un context mereu schimbat” (I.
Dafinoiu în lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă (2000), p. 20).
Pentru o mai clară viziune asupra celor două domenii se impune, însă, delimitarea
conceptelor.
1. Consilierea
Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană
specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă de specialitate,
clientul. Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare
şi colaborare reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor în
legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale,
în identificarea unor paternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
The British Association for Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea
ca fiind utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita
autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a
resurselor personale.[…] Relaţiile de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale
dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii,
controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor
afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (BAC,
1989, cf. Clarkson şi Pokorny, 1994, p. 8).
7
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai
satisfăcătoare şi plină de resurse.
Consilierea este o tehnică de informare şi evaluare, un mijloc de a modifica
comportamentul, o experienţă de comunicare, o căutare în comun a sensului în viaţa
omului (R.W.Strowing). Aspectul esenţial al consilierii este confidenţialitatea şi
încrederea reciprocă.
Conform acestor definiţii, consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe
schimbare evolutivă (I. Dafinoiu, 2000).
O caracteristică importantă a consilierii este preocuparea pentru prevenţia
problemelor. Strategia de prevenţie constă in identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc
şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze
crize personale sau de grup.
2. Psihoterapia
3. Relaţia consiliere-psihoterapie
Abordarea psihologică a primelor două categorii de persoane (omului sănătos
aflat în dificultate, căruia îi conferă confort moral şi o mai bună sănătate şi pe care îl
ajută spre o mai bună integrare şi a celui cu dificultăţi de relaţionare – în G. Ionescu,
1990, p. 24), intră, după opinia multor autori, în domeniul consilierii, centrată pe
schimbare evolutivă, pe dezvoltare şi maturizare. Psihoterapia vizează schimbare
revolutivă, presupune modificări structurale mai profunde.
10
Capitolul II al lucrării tratează pe larg fundamentele teoretice şi practice ale
consilierii psihologice.
socio-profesională;
•implică responsabilitatea consilierului, oferind soluţii care să conducă la
optimizarea relaţiei elev-şcoală.
Diferenţe între consilierea educaţională şi consilierea psihologică (A. Baban. 2001. p. 20)
Consiliere educaţională Consiliere psihologică
CINE? Profesorul abilitat pentru activităţile de Psihologul şcolar
consiliere şi orientare
UNDE? In cadrul orelor de consiliere şi În cabinetul de consiliere
orientare şi dirigenţie
GRUP Clasa de elevi, părinţi Persoana (elev, părinte, profesor)
OBIECTIVE Dezvoltare personală Dezvoltare personală
ŢINTĂ
Promovarea sănătăţii şi stării de bine Promovarea sănătăţii şi stării de bine
Prevenţie Prevenţie
Remediere
TEMATICA • Cunoaştere şi imagine de sine • Evaluare psihologică
• Dezvoltarea unor abilităţi de • Consiliere în probleme:
comunicare şi management al emoţionale (anxietate, depresie),
conflictelor comportamentale (agresivitate,
• Dezvoltarea abilităţilor hiperactivitate), de învăţare (eşec
11
sociale-asertivitate şcolar,
• Dezvoltarea abilităţilor de abandon şcolar)
prevenire a consumului de alcool, tutun, • Terapie individuală şi de grup
droguri • Intervenţie în situaţii de criză
• Dezvoltarea unei (divorţ, boală, decesul părintelui)
psihosexualităţi sănătoase • Consiliere vocaţională
• Prevenire HIV. SIDA, sarcini • Informarea şi formarea
nedorite profesorilor şi părinţilor pe teme de
• Dezvoltarea abilităţilor deprevenire psihologie educaţională şi
a anxietăţii. depresiei, agresivităţii, suicid promovarea sănătăţii
• Consiliere vocaţională • Materiale informative pentru
• Controlul stresului mass-media
• Responsabilitate socială • Cercetare în domeniul consilierii
• Rezolvare de probleme etc.
• Decizii responsabile
• Tehnici de învăţare eficientă
• Managementul timpului
• Dezvoltarea creativităţii
• Informarea privind resursele de
consiliere-cabinete şcolare, cabinete de
consiliere privind cariera, organizaţii non-
guvernamentale
3) Consilierea vocatională
În domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge mai multe forme de
intervenţie:
•Consilierea vocaţională oferă informaţii despre opţiuni educaţionale şi
13
Curs 4: CONCEPTUL DE NORMALITATE ŞI CEL DE ANORMALIATE.
PERSONALITĂŢILE MATURE
Comportamentul (a)normal
Acest comportament este propriu indivizilor care au tulburări mentale grave, cât şi
asupra celor care au dezvoltat stiluri de viaţă autodistructive. Linia de demarcaţie între
comportamentul „normal" şi cel „anormal" este departe de a fi clară.
A. Definirea anormalităţii
14
de ani, majoritatea americanilor considerau că fumatul marijuanei sau apariţia aproape
gol pe plajă sunt comportamente anormale. Astăzi, aceste comportamente tind să fie
văzute mai degrabă ca nişte componente ale stilului de viaţă decât semnele unei
anormalităţi. Orice definiţie a anormalităţii trebuie să fie ceva mai complexă decât
nivelul de înţelegere socială.
2. Cunoaşterea de sine.
6. Productivitatea.
C. Tipuri de personalitate
Dacă luăm în considerare unele aspecte structural-funcţionale şi altele ce vizează
finalitatea adaptativă a personalităţii desprindem următoarele tipuri:
I.Personalităţi imature psihologic şi social, caracterizate prin simplitatea structurilor
psihice componente, prin lipsa corelaţiei logice dintre ele, printr-o funcţionalitete
neeficientă, situaţională, imprevizibilă, inegală, în sfârşit, prin capacităţi adaptive extrem
de scăzute la situaţiile comune şi mai ales la cele noi;
Sintetic, persoana imatură poate fi descrisă astfel:
1. graniţe limitate ale Eului, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante în mod
că numai ele au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite, dar nu pot dărui
f iubirea);
16
3. emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările cu
5. sunt afectate, „pozează", caută să lase alte impresii asupra fondului lor, contrare
1. Definire
18
Psihanaliza înglobeaza o serie de concepţii1 dezvoltate de Sigmund Freud privind
explicarea fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea procesesor desfăşurate în
inconştient şi a relaţiilor sale cu constientul, din care rezultă procedee terapeutice aplicate în
cazul tulburărilor psihopatologice.
•un procedeu de cercetare a proceselor psihice, scopul fiind acela de a investiga semnificaţia
2. Istoric
19
Idei emise de Jung:
-conceptul de "libido" are nu numai semnificatia unui impuls sexual, ci reprezinta
întregii umanităţi.
b)Alfred Adler
Adler, un alt elev al lui Freud, se axează pe analiza conceptului de inferioritate,
concluzionand că:
-în varianta în care sentimentul de inferioritate nu este depăsit, apare o stare nevrotică,
dominare.
c) Otto Rank
O. Rank consideră că traumatismul suferit în momentul naşterii reprezintă cheia explicării
nevrozelor.
d) Neo-freudienii: Erich Fromm, Karen Horney şi Harry Stack Sullivan:
-în analiza genezei nevrozelor, E. Fromm pune accentul pe calitatea relaţiilor dintre individ şi
societate;
-K. Horney, lucrând în special în domeniul terapiei, deosebeşte două tipuri de nevroze,
respectiv
• nevrozele de situaţie
• nevrozele caracteriale
- H. Sullivan consideră că elementul principal îl reprezintă lupta cu starea de anxietate,
stare ce se poate atenua în urma terapiei.
20
Sub influenţa inconştientului, gânduri şi simţiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia şi
îndepărta, până la atingerea unei stări conflictuale.
Regulile logice, indispensabile gândirii conştiente, nu se aplică proceselor psihice inconştiente.
Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca mecanisme de protecţie împotriva
impulsurilor care tind să se exteriorizeze şi care sunt în strânsa legatură cu amintiri refulate ale
copilăriei.
În felul acesta, gânduri şi impulsuri inacceptabile, numite şi conţinut latent al visului, se
transformă într-o trăire conştientă, care nu mai este înţeleasă nemijlocit şi care devine un "vis
manifest".
Cunoaşterea acestor mecanisme inconştiente permite psihanalistului să inverseze decursul
procesului (transformarea visului latent în vis manifest) şi, astfel, să descopere semnificaţia
traumei care ii stă la bază.
5. Teoria impulsurilor
Freud consideră că procesele conflictuale care au loc în inconstient sunt în strânsă legatură cu
impulsuri care îşi au originea în copilarie. Dacă aceste conflicte inconstiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluţie, care în psihicul imatur al unui copil nu era
posibilă.
In concepţia lui Freud asupra sexualitatii la copii, impulsul sexual al adulţilor este rezultatul
final al unui proces de dezvoltare. Inceputul are loc în copilarie şi comportă mai multe faze:
21
•Sinele este un rezervor primitiv şi neorganizat de impulsuri, izvorul emoţional al
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, Eul dezvoltă strategii sub forma unor
mecanisme de protecţie, cum ar fi
7. Concepte de bază
22
situaţii reprezintă "refulări reunite", care asigura organizarea eului moral şi social al
individului.
Nevroza = starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls inacceptabil, precum si
simptomele ce decurg din acest proces.
Eul refulează fanteziile, dar libido-ul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând
tulburări somatice de natură isterică, stări de anxietate sau fobii obsesive.
Psihanaliza ca metoda terapeutică - constă în aducerea in plan conştient a experienţelor
traumatizante din copilărie, experienţe care au fost până atunci refulate.
8. Metodele psihanalizei
Anamneza pacientului (Pacientul este culcat în timp ce psihanalistul se găseste în afara
câmpului său vizual. Anamneza reprezinta un moment important, dat fiind faptul că în timpul ei
se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, în functie de tonalitatea trăirilor proiectate
asupra terapeutului).
Asociaţiile libere realizate de pacient - facilitează accesul terapeutului la
conţinutul trăirii psihice a subiectului, la conflictele sale intime, la etiologia nevrozei.
Semnificaţia viselor - metoda presupune experienţă în interpretare şi exclude
orice dogma.
Interpretarea simbolurilor - aduce noi precizari in direc|ia etiologiei stărilor
nevrotiee.
Interpretarea lapsusurilor - uitarea este motivată de producerea unui sentiment
neplăcut.
23
Susţinut de unul dintre iniţiatorii sai, A. Maslow, ca a treia forţă in psihologie,
modelul umanist este azi un model foarte cunoscut. Alături de Maslow aparţin acestei
orientări şi alti psihologi americani (Carl Rogers, Charlotte Buhler, J.FT. Bugental) sau
din alte tari europene, cum ar fi: Anglia (J. Cohen), Germania (A. Wellek), Franta (Max
Pages, A. de Peretti).
Modelul umanist prezinta mai multe directii teoretice, dintre care vom descrie :
•teoria nondirectiva/consilierea centrata pe client/persoana;
•analiza tranzactionala.
24
exterior, valorificare ce nu are nici o legatura cu ceea ce simte persoana cu adevarat (cf.
I. Dafinoiu, 2000, p. 104).
Scopul consilierii/terapiei centrate pe client este acela de a ajuta omul sa se
autoevalueze realist, sa se simta liber, autentic, să nu fie obligat să-şi nege sau sa-şi
deformeze opiniile si atitudinile intime pentru a mentine aprecierea persoanelor
importante pentru el. Este ceea ce reprezentantii acestei orientari terapeutice numesc
libertate experienţială. Aceasta libertate există când subiectul işi dă seama de ceea ce-i
este permis să exprime (cel putin verbal): emotiile si dorintele sale asa cum le simte şi
independent de conformitatea lor la normele sociale şi morale.
Este etapa in care clientul constientizeaza din ce in ce mai mult valoarea propriei
sale persoane, experientele şi rolul acestora în destinul său. Clientul va întelege ca
ambivalenta este parte a conditiei umane şi el va fi capabil să-şi accepte propria
personalitate. Clientul are disponibilitatea de a accepta, cel puţin în principiu, mesajul
consilierului în legătură cu atitudinea pozitiva neconditionată a acestuia faţă de el.
26
Mai mult decât tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este deosebit de
importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneşte de la premisa ca relatiile
interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.
In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va permite
actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii.
Aceasta implica cateva conditii (Irina Holdevici,1996; selecţie) :
•consilierul nu trebuie să impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci
numai in ceea ce priveste comportamentul;
•consilierul trebuie să se abtina de la orice exprimare sau actiune contrară principiilor
anterior formulate: trebuie să se abtină de a întreba, a dovedi, a interpreta, a sugera, a
convinge, a asigura, a sfătui; consilierul trebuie să acorde încredere clientului,
considerând ca acesta este cel mai în măsură a-si rezolva problemele şi de a lua decizii
in mod independent; consilierul trebuie să se concentreze mai ales pe ceea ce simte
clientul.
Rogers sugerează ca eficienţa terapeutica nu consta in construirea unei relatii
terapeutice eficiente, ci in efortul continuu al consilierului de a mentine aceasta relaţie
bazata pe empatie, congruenta şi imagine pozitivă necondiţionată.
B. Tehnici de reflectare:
a. Repetitia ecou
Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele şi
expresiile - cheie. Astfel, clientul este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte
ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur.
Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... . Consilierul: .. .Erati atât de
nefericit... etc.
De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand alti termeni, considerati ca
echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un efort real de intelegere.
Exemplu: Clientul: ...Emm atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca
intâmplarea respectivă v-a intristat foarte mult... etc.
b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt
ton si cu o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor
evenimente considerate negative.
C. Tehnici de reformulare
A reformula inseamnă a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau mai
explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si
devine eficienta doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinată
(I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii
reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana
in legatura cu situatia pe care o traieste.
28
trei procedee principale ale reformularii:
Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea
Elemente de psihoterapie integrativă, semnată de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127):
1. Prezentarea instrumentului
29
Acest instrument de terapie/consiliere are la bază sistemul teoretic elaborat de
către psihologul canadian (naturalizat mai apoi american) Eric Berne (Analiza
tranzacţională şi psihoterapie, 1961, şi Jocuri pentru adulţi, 1962). Născută în Statele
Unite, Analiza Tranzacţională (A.T.) (tranzacţie -comunicare, relaţie, contact între
persoane/grupuri) a cunoscut rapid un succes considerabil, nu numai ca instrument de
evoluţie (dezvoltare) personală dar şi ca instrument de evoluţie a grupurilor.
Pentru elaborarea A.T., Berne porneşte de la premisa conform căreia, orice fiinţă
omenească ce vine pe lume, fără complicaţii genetice sau accidente, este o fiinţă cu
imense potenţiale, care merită un respect deplin, indiferent de rasă sau de apartenenţă
socială (cf. R. De Lassus, 2000, p. 147-148).
Fiinţa omenească poate - şi trebuie - să ajungă la cea mai înaltă conştiinţă de(spre)
sine, prin faptele ei, prin modul în care îşi foloseşte energiile (intelectuale, fizice şi
spirituale) în raporturile ei cu ceilalţi şi cu lumea.
Berne susţine că aspectele cognitive, emoţionale şi comportamentale
interacţionează în structura de personalitate. Pentru ilustrarea aceastei idei, Berne
descrie structurarea personalităţii ca fiind constituită din trei Stări ale Eu-lui:
Eul de Părinte
Eul de Adult
Eul de Copil
Se poate asocia mai mult sau mai puţin exact, starea Eu-lui de Părinte cu
nivelul comportamental, starea Eu-lui de Adult cu nivelul cognitiv, starea Eu-lui de
Copil cu nivelul afectiv.
Eul de Părinte cuprinde cerinţele, valorile, normele,
opiniile, judecăţile pe care o persoană le-a
interiorizat. Poate fi definit sintetic prin cuvântul
trebuie.
O persoană cu un Eu de Părinte dominant (Părinte Normativ, Critic) încearcă
să se impună în permanenţă în faţa celorlalţi, să domine, să condamne, să judece sau să
îi devalorizeze pe ceilalţi: Aşa trebuie să faci, aşa trebuie să te comporţi!, Aşa este bine
sau Aşa nu este bine, Este vina ta !, Nu eşti capabil sa...etc.
Alteori, Eul de Părinte se manifestă preponderent prin comportamente de
protecţie, de încurajare şi de ajutor (Părinte Binevoitor, Grijuliu): Nu este grav, se
30
întâmplă oricui!, Bravo ! Ai găsit o soluţie excelentă !, Nu-fi fie teamă, rezolv eu
problema !, Pot să te ajut cu ceva ?.
Un mare pericol rezidă în subdimensionarea Eului de Părinte ceea ce poate să
conducă la comportamente dezadaptative prin ignorarea şi încălcarea oricărei reguli şi
norme.
Eul de Adult caracterizează comportamentul realist,
logic şi raţional; este cel care pune întrebări, şi interogare
asupra lumii, compară, evaluează, analizează, învaţă,
reflectează, înţelege, comunică, ia decizii, rezolvă
probleme, negociază. Poate fi definit sintetic prin
cuvintele: cine, când, cum, ce ?
Eul de Adult (Calculatorul) permite realizarea unui echilibru între dorinţe, plăceri
(Eul de Copil) şi norme şi valori (Eul de Părinte), facilitează eficienţa şi reuşita în
atingerea scopurilor propuse. În anumite situaţii însă, persoana care cu un Eu de Adult
bine conturat - îşi ascultă Eul de Părinte şi îşi reprimă Eul de Copil - devine o persoană
exagerat de raţională, calculată, pragmatică; fantezia, spontaneitatea şi plăcerea micilor
bucurii ale vieţii nu îi sunt caracteristice (inteligenţă rece).
Eul de Copil însumează emoţiile, satisfacţiile,
plăcerile şi neplăcerile, regretele, anxietăţile şi
temerile, mânia şi furia. Este starea prin care se
exprimă spontan, liber trebuinţele şi dorinţele
noastre, emoţiile, sentimentele şi creativitatea.
Doresc, îmi place sunt cuvinte care definesc Copilul Liber. El reprezintă
totodată şi resursa de creativitate, intuiţie, spontaneitate. El este cel care se bucură, se
întristează, râde, plânge, respinge, are fantezii, are preferinţe, are nelinişti.
Din contră, Copilul Adaptat defineşte o persoană care îşi reglează trebuinţele,
dorinţele în funcţie de expectanţele celorlalţi. Acest comportament adaptativ se
manifestă la niveluri diferite :
-adaptare socială la cereri (celălalt emite o cerere, noi ţinem cont de ea şi ne
modificăm propriile trebuinţe) sau la regulile pe care le acceptăm (de exemplu,
acceptarea regulilor de politeţe) ;
-supunere (teama în faţa reacţiilor celuilalt);
-devalorizare (ne victimizăm, ne declarăm incapabili),
-revoltă (susţinem în mod sistematic contrariul, în acest caz devenind copil rebel).
31
Cele 3 Stări ale Eu-lui se dezvoltă în fiecare persoană (conţinând: gânduri,
raţionamente, emoţii şi sentimente, norme şi comportamente). Nici una dintre acestea nu
este mai importantă decât celelalte.
Astfel, cei care practică A.T. vor considera că este de dorit (op. cit., pp. 42-43):
-să desfăşori o muncă intelectuală (teme şcolare, lectura unui dosar, analiza unui
contract) cu Adultul;
-să dai directive (unor copii, soldaţilor, unor persoane aflate într-o situaţie critică)
cu Părintele Normativ ;
-să ai grijă de copii, să-i întreţii, să-i ajuţi, să-i
încurajezi, să-i susţii pe ceilalţi cu Părintele Binevoitor ; să te supui normelor
sociale (regulamente, reguli de politeţe) cu Copilul Adaptat;
-să te revolţi împotriva tuturor formelor de nedreptate cu Copilul Rebel,
-să-ţi exprimi în mod spontan sentimentele adevărate cu Copilul Liber, în cadrul
unor atitudini de profund respect faţă de ceilalţi.
În acelaşi timp, ei vor recunoaşte în unanimitate că nu este de dorit:
-ca o persoană să emită aproape întotdeauna păreri despre viaţă pornind numai de
la Părintele său Normativ sau numai de la Adultul său ,
-ca o persoană să-şi asume prea mult din obligaţiile celorlalţi cu Părintele
Binevoitor ;
-ca o persoană să se supună, să se plângă deseori cu Copilul Adaptat;
-ca o persoană să nu ia niciodată vreo iniţiativă şi să aştepte întotdeauna să o facă
ceilalţi (Copil Adaptat),
-ca o persoană să nu îndrăznească să-şi exprime spontan sentimentele.
32
Când de exemplu, răspund cu Eul parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de
copil, comunicarea se blochează, am răspuns unei emoţii, dorinţe cu o regulă sau
restricţie.
33
realizată prin inventarierea Stărilor Eu-lui: Părinte Normativ, Părinte Binevoitor,
Adult, Copil Adaptat, Copil Liber.
6.Încheierea procesului de consiliere în momentul în care clientul a îndeplinit
scopurile şi obiectivele prevăzute în contractul terapeutic.
3. Relaţia de consiliere
• Responsabilităţile consilierului:
34
a. să conducă şi să dirijeze procesul de consiliere în vederea realizării
obiectivelor clientului ,
b. să evite jucarea rolurilor de victimă, salvator sau
persecutor ;
c. să participe activ, împreună cu clientul, la analiza
tranzacţională, analiza jocurilor psihologice şi analiza scenariilor
de viaţă,
d.să ajute clientul la învăţarea conceptelor A.T. pentru a
le putea folosi în evaluarea propriului comportament,
e. să ţină la curent clientul cu direcţia şi rezultatele
consilierii,
f. să asiste clientul la realizarea contractului cu el însuşi,
rolul consilierului fiind cei de martor sau facilitator ,
g. să considere obiectivele clientului mai importante
decât cele proprii.
• Responsabilităţile clientului:
a. să stabilească, prin contract, ceea ce vrea să schimbe;
b. să identifice potenţele interioare ce ar putea fi
antrenate în obţinerea schimbării;
c. să-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi
acţiuni şi să îndeplinească sarcinile date de consilier;
d. să contribuie la stabilirea unei relaţii terapeutice de
siguranţă şi încredere;
e. să considere consilierul drept aliat al schimbării şi nu
magician;
35
Curs 8: PERSPECTIVA BEHAVIORISTĂ ÎN CONSILIERE
1. Relaţia de consiliere
Urmând orientarea punctului de vedere pragmatic, behavioriştii au nesocotit
iniţial importanţa relaţiei de consiliere. Lucrul acesta a fost susţinut şi de observaţia că în
cazul unor probleme mai simple şi a unor clienţi mai cooperativi, tehnicile
comportamentale clasice sunt eficiente şi-n absenţa unei relaţii de consiliere de calitate.
Dar când clientul nu se identifică cu scopurile terapiei, ele trebuie atinse prin
responsabilizarea ambilor participanţi pe baza unei relaţii bazate pe încredere şi empatie.
Ţelurile fiind comune atât pentru consilier cât şi pentru client (îmbunătăţirea calităţii
vieţii clientului, mai buna cunoaştere de sine a acestuia având ca finalitate o mai reală
raportare la mediul exterior şi interior), acestea pot fi atinse printr-o colaborare
permanentă.
În consilierea comportamentală este evidentă relaţia directă, de tip educaţional
(chiar directivă şi manipulatoare) ceea ce aproape garantează găsirea unor soluţii la
problema clientului.
36
2. Tehnici de consiliere behavioriste
37
Întăririle pozitive constau în prezentarea unui stimul pozitiv după un răspuns cu
scopul de a creşte rata şi intensitatea răspunsului. Ca reguli ale întăririi pozitive
menţionăm:
- Să fie aplicat constant (pt. a forma un comportament nou)
- Să fie aplicat intermitent (pt. a întări un comportament deja dobândit)
- Să fie aplicate imediat
- Să fie aplicate particularizat.
Întăririle negative presupun un prezentarea unui stimul negativ la un comportament
indezirabil, în scopul de a schimba acel comportament cu unul mai potrivit.
Reguli ale întăririlor negative:
- Se aplică imediat
- Se aplică cu calm
- Nu este criticată persoana ci comportamentul
- Sunt asociate obligatoriu cu întărirea comportamentelor dezirabile
- Sunt precedate de un avertisment.
- Sunt interzise cu desăvârşire pedepsele corporale (deoarece acestea atacă
persoana şi nu comportamentul, valorizând forţa fizică)!
- Sunt contraindicate, de asemenea, etichetările!
38
Răspunsul asertiv presupune alegere conştientă, decizie clară, flexibilitate, curaj şi
încredere. El se circumscrie în sfera preocupărilor de dezvoltare personală a individului.
S-au conceput Programe speciale de antrenament asertiv cu aplicabilitate în
tratarea tulburărilor emoţionale, a anxietăţii, depresiei, fobiilor, tulburărilor
psihosomatice. Aceste programe sunt urmate de obicei în cadrul grupului dar e posibil ca
ele să fie desfăşurate şi sub formă de program individual (sub îndrumarea consilierului)
ele devenind azi excelente antrenamente structurante de dezvoltare generală a
personalităţii.
În antrenamentul asertiv sunt abordate teme ca:
• Primirea şi refuzarea unei solicitări
• Interacţiunea cu opersoane insistente
• Formarea de abilităţi de comunicare (adresarea unor întrebări, parafrazare,
etc.)
• Menţinerea asertivităţii în faţa agresivităţii
Antrenamentul asertiv se bazează în primul rând pe restructurarea cognitivă a
informaţiilor despre sine.
Modelarea presupune însuşirea unor modele comportamentale dezirabile, prin
imitarea altor persoane înalt valorizate.
Învăţarea socială după model se poate realiza sub forma jocului de rol utilizate pentru
depăşirea situaţiilor conflictuale. Consilierul poate sprijini clientul prin
verbalizarea strategiilor interioare de prelucrare şi depăşire a unei situaţii problematice,
prilejuindu-i acestuia din urmă să-şi verifice propriile-i strategii.
39
Curs 9: PERSPECTIVA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN CONSILIERE
4. Strategii de consiliere
Domeniul acestor strategii este foarte vast, de aceea suntem nevoiţi doar la
enumerarea lor (urmând să fie discutate şi exemplificate la seminar):
negative
• Discutarea unei experienţe emoţionale recente
• Modelarea sentimentelor
• Strategia cercurilor concentrice (A. Lazarus, 1969)
• Examinarea gândurilor ascunse sau neexprimate ale clientului (A. Ellis,
1966)
• Jocul dramatic sau dialogarea şi inversarea rolurilor
2. Strategii de schimbare a gândirii negative, a atitudinilor şi sentimentelor negative
• Raţionalizarea
- suprageneralizarea
- personalizarea
- gândirea în termeni de alb-negru
- saltul la concluzii
40
- catastrofizarea
- folosirea lui trebuie
• Distragerea
• Aproximarea succesivă a sentimentelor
• Tehnici de stopare a gândirii negative
• Strategia de identificare a rolului
3. Strategii de identificare a comportamentelor indezirabile
o Vizualizare a rolului
o Descrierea şi inventatriere a comportamentelor
o Strategia dialogării şi inversării rolului
4. Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile
5. Relaţia de consiliere
În cazul consilierii de tip cognitiv-comportamental, relaţia dintre consilier şi
consiliat (client) este o relaţie DIRECTIVĂ. Specialistul are un rol activ, directiv,
implicând în mod echilibrat procese de orientare, ghidare, colaborare, parteneriat.
Practica a demonstrat că un consilier care preferă o abordare autoritară are mai
mult succes în lucrul cu clienţi care caută sfaturi, iar pentru clienţii care sunt creativi,
caută autonomie şi sunt dornici de cunoaştere sunt mai potriviţi specialiştii care adoptă
maniere experienţiale de consiliere.
41
2. Relaţia cogniţii - emoţii – comportamente*
COGNIŢII
- Monitorizarea gândurilor
- Evaluarea gândurilor
Testarea şi evaluarea cogniţiilor
Restructurarea cognitivă
Dezvoltarea gândirii echilibrate
COMPORTAMENT EMOŢII
Dezvoltarea de noi
- Monitorizarea abilităţi cognitive - Educaţie afectivă/
activităţii identificarea
simptomelor psihologice
-Planificarea scopurilor Automonitorizare
- Monitorizare afectivă
-Stabilirea de obiective Abilităţi de rezolvare
a problemelor - Management afectiv/ noi
- Experimente aptitudini
comportamentale
- Expunerea graduală şi
prevenirea răspunsului
Întărire şi recompense
- învăţarea de noi
abilităţi Autoîntârire, contracte
comportamentale comportamentale
42
*
Înţelegerea acestei scheme are un caracter pragmatic, în sensul introducerii şi dezvoltării elementelor
specifice educaţiei raţional-emotive şi comportamentale (EREC) în cadrul sistemului actual de
învăţământ din România.
Astfel, utilizând strategiile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale propuse de EREC, se va obţine
punerea în valoare a aptitudinilor intelectuale şi a creativităţii elevilor, dar şi diminuarea la maxim, prin
intermediul inteligenţei emoţionale, a conflictelor intra- şi interpersonale -* EREC reprezintă o
modalitate eficientă de diminuare a agresivităţii, dar şi o modalitate operaţională optimă în sfera
self-managementului şi implicit, în domeniul stabilirii obiective a rutei profesionale individual
Precizări
2
Este vorba de modelare şi de managementul contingenţelor.
43
În planul componentei comportamentale, consilierea cognitiv -
comportamentală vizează dezvoltarea autocontrolului şi controlului asupra
stimulilor, dezvoltarea capacităţilor individuale de a se implica în diferite
activităţi etc.
Ideea de bază este aceea că stările psihice negative ale oamenilor sunt
3
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de control mental şi de restructurare cognitivă.
4
La acest nivel se utilizează metodele de management comportamental.
5
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de relaxare.
6
Schema este prezentată în cadrul punctului 2 al cursului.
44
-în plan comportamental - pleacă de la serviciu.
A B C
EVENIMENTE,
COGNIŢII CONSECINŢE
SITUAŢII
CONVINGERI EMOŢII
ACTIVATOARE
Corolar
Nu evenimentele conduc la producerea emoţiilor negative dezadaptative, ci
cogniţiile/convingerile iraţionale7 pe care subiecţii le au relativ la acele evenimente.
genul "Este logic să ceri ca toţi oamenii să fie corecţi?", , "Eşti sigur că nu există şi
oameni cinstiţi?";
de a dezvolta încrederea clientului, prin intermediul înlocuirii treptate a cogniţiilor
7
Aceste cogniţii iraţionale pot consta în cerinţe absolutiste (= imperativul categoric), în catastrofare
(exemplu: un anumit eveniment este considerat ca fiind groaznic, îngrozitor, oribil, inacceptabil etc), în
intoleranţă la frustrare (exemplu: "Nu suport...") sau într-o evaluare globală (exemplu: "Toţi sunt răi,
totul
este lipsit de sens.").
8
O persoană care prin intermediul terapiei raţional - emotive şi comportamentale demonstrează toleranţă
la
frustrare. Exemplificare: dacă iniţial, înainte de parcurgerea şedinţelor de terapie, o tânără era profund
45
nefericită/furioasă pentru că prietenul nu-i arăta dragostea pe care acesta TREBUIA să i-o acorde, în
final ajunge să considere că este responsabilitatea ei să se facă iubită, că depinde doar de ea să găsească
un partener alături de care să se simtă împlinită, deci a fost anulată emoţia negativă (nefericirea/furia),
emoţie care genera un comportament posesiv, agasant, dar şi gândul iraţional că ea TREBUIE iubită.
9
Exemple de emoţii negative funcţionale: dezamăgirea, îngrijorarea, supărarea, tristeţea şi regretul.
46
CURS 10: PROGRAMAREA NEURO LINGVISTICĂ (NLP) ŞI CONSILIEREA
ŞCOALARĂ
1.Introducere
Programarea neuro lingvistică (NLP) se defineşte în funcţie de trei elemente cheie:
1. Programare- relaţionată cu (schimbarea) paternurilor comportamentale
2. Neuro - în relaţie cu funcţionarea sistemului neurofiziologic
3. Lingvistică - relaţionată cu limbajul
Întemeietorii NLP-ului sunt Richard Bandler şi John Grinder în anul 1976. NLP a
derivat din studierea unor personalităţi, oameni de succes din diverse domenii, care au
obţinut rezultate remarcabile în cariera şi viaţa personală. Promotorii NLP ca viziune
sistemică în perioada anilor '80 au fost Robert Dilts şi Todd Epstein.
NLP este un model pentru atingerea excelenţei. Acest proces presupune bineînţeles
acţiuni de schimbare la diferite nivele în cadrul persoanei. Acest proces de schimbare, în
modul cel mai simplu, se poate rezuma astfel:
Tehnologia NLP
Toate tehnicile NLP sunt astfel organizate încât să definească şi să identifice stările
curente şi stările dorite ale diferitelor nivele, "variabile", şi apoi să acceseze şi să
implementeze acele resurse pentru a produce efectul dorit: schimbarea individului în sensul
stării dezirabile, schimbare ce trebuie să fie eficientă şi ecologică.
49
Aceste tehnici pot fi utilizate în optimizarea relaţiei de consiliere şi pot de asemenea
fi folosite pentru antrenarea clientului pentru o mai bună adaptare.
50
• Creşterea conştientizării sistemelor reprezentaţionale şi a impactului pe care acestea
le au în construirea "hărţilor" umane, astfel încât putem mai bine şi mai repede să
evaluăm efectele acestora asupra clienţilor.
• Identificarea stărilor şi mesajelor duble, numite "stări incongruente", atât la nivel
de comunicare, cât şi la nivel de credinţe, comportament şi identitate, în ideea de a
reduce la minim stările de confuzie, frustrare şi înţelegere eronată a stărilor proprii
sau ale altora.
c) Ancorare
d) Cadrare şi recadrare
52
Curs 11: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (I)
53
2. Intervenţia familială şi consilierea şcolară
54
• Care modele trebuie sa fie modificate ?
Sarcinile în sesiunea de consiliere:
• constau în redirectionarea interactiunilor dintre subsistemele familiale si
familia în ansamblu
• au trei funcţii : permite consilierului să vadă şi să modifice interactiunile
relevante şi permite familiei să experimenteze noi patternuri de
interactiune.
Observarea interactiunilor dintre sesiuni este extrem de benefică,
bazându-se pe asumpţia următoare : “comportamentul din sesiunea de tratament
este izomorf/ reflectă ce se întamplă în casă.
Sarcinile esuate au şi ele cateva roluri:
• furnizează informati despre structura modelului
• furnizează o oportunitate imediată pentru consilier de a
comenta asupra procesului;
• furnizează oportunitate pentru a modifica sistemul credinţelor
Sarcinile din sesiune sunt folosite în special cu familii caracterizate ca haotice şi
cu familiile care nu reusesc sa completeze sarcini exterioare sesiunii.
Sarcini exterioare sesiunii : necesita interactiuni care au nevoie de timp,
oportunitati sau situatii exterioare sesiunii de tratament pentru a fi realizate .
(Acestea pot include sarcini de dificultate sau interactiuni pozitive vizionarea
unor filme) . Sarcinile exterioare sesiunii pot fi scrise , care sunt mai
specifice sau orale care sunt mai generale . Consilierul trebuie să ceară o
sarcina care are o mare probabititate de a reusi.
Strategia de dezvoltare a unui nou comportament
Regula dupa care se conduce terapeutul este: ”Pentru orice comportament sau credinţa
pe care o modific, trebuie sa dau individului o credinţă nouă sau mai puţin
disfuncţională.
“Chestionarea secvenţială”: terapeutul pune întrebări cunoscând dinainte răspunsul, ceea
ce “mişcă” familia într-o directie specifică de schimbare. Aceasta tehnică are doua
55
forme: prima, versiunea “da” şi a doua forma “versiunea chess (sah)”
1. " Versiunea da " - formularea a două sau trei întrebări care au
raspunsul " da " , fiecare întrebare fiind conectată logic cu întrebarea anterioara . In
final, formulezi o întrebare care forţeaza la o mică schimbare .
De exemplu : un copil care este crescut de mama sa. Comportamentul copilului
este mult mai rău la şcoală şi acasă în primele zile urmatoare weekend-ului petrecut cu
tatal său care este divorţat de mama sa . Mama şi tata se cearta în continuare cand sunt
împreuna. Setul “da “ muta problema de la Johnny şi o îndreapta spre interactiunile care
provoaca comportamentul sau .
Exemplu : Consilierul tatălui : Este comportamentul lui Johnny
intolerabil ?
Tatal: Da.
Consilierul: Va continua situaţia proastă daca nu se schimba repede ceva ?
Tatal: Da.
Consilierul : Doriţi să se opreasca ?
Tatal: Bineînteles.
Consilierul: Dumneavoastră vreţi să se opreasca " răul” destul pentru a va
schimba modul cum vorbiţi cu fosta dumneavoastra sotie şi mama lui?
Aceste întrebari leagă comportamentul lui Johnny de conflictul parental şi
sugereaza tatălui cum să schimbe situaţia .
2. " Versiunea chess (şah) “ procesul de folosire a unor serii de întrebări
interasociate şi predeterminate, separate de răspunsurile incerte funcţional din partea
clientului. Folosind scenariul de mai înainte, terapeutul vrea ca tatăl sa aprecieze
“contributiile” lui la problemele comportamentale ale lui Johnny.
Consilierul : Eu stiu ca aţi vorbit despre asta , dar te rog spune-mi ce a
facut Johnny luni şi marţi, ce l-a făcut sa fie atât de necăjit ?
Tatal: (descrie ce a facut Johnny- consilierul ignoră ce se spune , ascultă
doar cuvintele şi frazele care-i permit introducerea unei noi intrebari .
56
Consilierul : Deci, Johnny nu a aratat mamei lui mult
(pauza ) respect?( terapeutul a adaugat "tu ai fost ........." in timp ce asta s-a
intamplat doar in casa mamei , si terapeutul ignora comentariile specifice a
tatalui si substituie cuvantul "respect") .
Tatal: (consilierul asteapta comentariile tatalui).
Consilierul mamei: Cum v-a aratat Johnny lipsa de respect ?
Mama :(terapeutul asculta comentariile mamei)
Consilierul tatalui: " A exprimat Johnny lipsa de respect mamei .sale
mai mult sau mai putin decat dumneavoastra a-ti aratat lipsa de respect fata
de sotia dumneavoastra ?
Raspunsurile sunt cele care formeaza baza unei noi întrebări. Consilierul
poate fie sa ignore răspunsurile si sa continue asa cum si-a planificat adaugând
informatii la noua întrebare astfel încat a doua întrebare sa urmeze în mod natural
raspunsului , fie sa construiasca întrebarea în aşa fel încat raspunsul sa fie consistent cu
directia impusă de consilier.
Vorbind despre faza de terminare a consilierii, se poate spune că lungimea relaţiei este
în mod obisnuit invers proporţională nivelului de cooperare a membrilor familiei şi
direct proporţională cu lungimea/vechimea existentei problemei. O consiliere familială
durează de la 2,3 pana la 15-20 sesiuni. Cea mai importantă cale de a te asigura că
familia obţine un sens al competentei de a face fata unor noi situatii sau probleme este
de a reusi schimbarea perspectivei problemei prezente. Aceasta schimbare, în realitate
permite indivizilor să perceapă problemele ca deschise şi guvernabile mai curând decat
închise şi în afara controlului.
57
Curs 12-13: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (II)
şanselor, au determinat stabilirea unui raport adecvat între trunchiul comun, care
să ofere tuturor oportunităţi echivalente, şi curriculum-ul la decizia şcolii, ce
trebuie sa permită parcursuri şcolare diferenţiate.
58
b. Principiul funcţionalităţii, ce vizează racordarea diverselor discipline, precum şi
59
In conformitate cu Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, inspectoratele
Şcolare Judeţene (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti), prin Centrele
Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică, vor alcătui lista cu instituţiile furnizoare de
Orientare Şcolară şi Profesională din cadrul judeţului (din reţeaua Ministerului
Educaţiei Naţionale sau din afara ei). Aceasta listă, cuprinzând denumirea unităţii,
adresa şi orarul de funcţionare, va fi transmisă în toate unităţile şcolare şi va fi adusă la
cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor, părinţilor.
Centrele Judetene de Asistenţa Psihopedagogică vor cuprinde în planul de activitate
anual un capitol distinct referitor la orientarea şcolară şi profesională. Acest capitol
va specifica:
• materialele privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională ce se vor elabora în
cadrul centrului, modul în care acestea vor fi mediatizate şi distribuite în unităţile
şcolare, cu indicarea termenelor şi a persoanelor responsabile;
• graficul acţiunilor de formare continuă a personalului didactic, în special a
profesorilor consilieri, privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională;
• graficul întâlnirilor cu elevii/părinţii din diferite şcoli ale judeţului şi tematica
acestor întâlniri;
• graficul întâlnirilor speciale cu elevi ai claselor a VIII-a / a XII-a (a XIII-a) şi ai
anului de studii final la şcoala de ucenici şi şcoala profesională, în vederea
orientării şcolare şi profesionale.
Cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică vor include în
planul de activitate un capitol distinct referitor la Orientarea Şcolară şi Profesională,
în care se vor menţiona;
• activitatea de formare continuă referitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională
din şcoala şi unităţile arondate;
• orele organizate în echipa cu profesorii diriginţi / consilieri pe teme de consiliere
şi orientare profesională;
• întâlnirile organizate cu elevii claselor de sfârşit de ciclu şi / sau părinţii acestora,
în scopul consilierii şi orientării;
60
• programul orelor de consultatii individuale şi programarea şcolilor / claselor care
aparţin de cabinetul respectiv.
Cu deosebire în cei 2 ani de gimnaziu aflaţi în ciclul de observare şi orientare
(clasele a VII-a si a VIII-a) profesorii consilieri vor informa elevii /părinţii despre:
• studiile liceale ( durata, filiere, profiluri, specializări, organizare – trunchi comun
şi curriculum la decizia şcolii);
• studiile prin şcoala profesională (durată, meserii, organizare);
• studiile prin şcoala de ucenici (durata, meserii, organizare);
• posibilităţile oferite de fiecare cale pentru continuarea studiilor;
• posibilitatile ulterioare de dezvoltare profesională şi inserţie socială;
• posibilităţile oferite de judeţul în care se afla şcoala pentru continuarea studiilor şi
fiecare din căile menţionate;
• regulamentele referitoare la conditiile de admitere în ciclul superior.
In cursul semestrului al II-lea, consiliile profesorilor clasei, împreuna cu profesorii
consilieri, vor avea întâlniri cu părinţii elevilor fiecărei clase (a IX-a), pentru a prezenta
aprecierile cadrelor didactice asupra nivelului de pregătire, motivaţiei pentru învăţare şi
comportamentului elevilor, oferind astfel părinţilor o baza pentru orientarea ulterioară a
copiilor.
La solicitarea părinţilor, profesorii vor stabili întâlniri individuale cu părinţii / elevii.
• formarea unor clase speciale pentru elevii cu performanţe deosebite.
• consilierea pentru alegerea disciplinelor opţionale.
pozitiv; va crea spiritul de echipă; va depăşi momentele de tensiune prin apelul la umor; va
juca rolul de moderator în cazul discuţiilor în contradictoriu survenite între membrii
grupului/echipelor de lucru.
■De informare la zi —> oferă/aşteaptă de la ceilalţi informaţiile
62
• Acţionează permanent în sensul optimizării ambientului în care îşi desfăşoară
activitatea curentă.
• Realizează (în colaborare cu profesorii diriginţi şi cu elevii) punctul de informare şi
documentare OSP şi realizează procesul de orientare profesională a elevilor3,
aspect care implică în mod automat
- cunoaşterea nivelului lor de aspiraţii; cunoaşterea profilurilor ocupaţionale;
- cunoaşterea dinamicii structurilor profesionale;
- cunoaşterea fluctuaţiilor de pe piaţa forţei de muncă.
• Colaborează cu factorii locali implicaţi în realizarea obiectivelor
educaţionale specifice proiectelor comunitare.
• Realizează microcercetări.
• Se preocupă permanent de dezvoltarea propriei cariere.
• Elaborează (individual sau împreună cu profesorii diriginţi/cu elevii)
broşuri, pliante şi buletine informative pe teme psihopedagogice.
• Elaborează lucrări ştiinţifice cu caracter teoretico - aplicativ.
7
Apud: A. Băban, (coordonator)(2001): Consilierea educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Ed. Presa universitară clujană, Cluj Napoca, p. 2001
63
Pedeapsa (Un stimul care urmează unui răspuns, cu scopul scăderii frecvenţei
sale de manifestare.) Unui elev din clasa a doua i se reducea perioada dejoacă cu 5 min.
în urma unui comportament inadecvat. Dacă după această regulă scade frecvenţa
comportamentelor disruptive, scăderea pauzei cu 5 min. reprezintă o pedeapsă.
Întăririle primare (Un stimul poate fi definit ca o întărire primară, dacă satisface
o nevoie fiziologică.) Alimentele sunt un exemplu de întărire primară.
Întăririle secundare (Un stimul poate fi definit ca o întărire secundară dacă
satisface o nevoie materială sau socială.) Notele, banii, popularitatea sunt întăriri
secundare frecvent utilizate
Planificare a întăririlor (Realizarea unei scheme de întărire.) Oferirea unei
întăriri la un interval stabilit sau după un număr de răspunsuri corecte. Exemplu,
profesorul oferă întărire după 4 răspunsuri corecte.
Modelarea ( Învăţarea unor comportamente noi prin întărirea succesivă a
secvenţelor comportamentului.) Profesorul Z are un elev care este foarte timid când
răspunde oral. Prima dată îi oferă o recompensă după contactul vizual cu elevul. In
următoarea etapă oferă întăriri pentru că acesta ridică mâna, apoi doar după ce răspunde
prin da sau nu la întrebările sale şi în fine după ce răspunde utilizând mai multe cuvinte
etc.
Eliminarea gradată a stimulilor (Eliminarea gradată a întăririlor prin
introducerea unor stimuli noi care cresc frecvenţa comportamentului ţintă.) Înlocuirea
unei întăriri materiale (dulciuri) cu întăriri sociale (încurajarea).
Time-out (Este o metodă de întărire negativă prin care elevul este scos dintr-un
mediu în care nu-şi poate controla comportamentul (primind multe întăriri pozitive
pentru comportamentul nedorit) şi plasat într-un alt mediu, pentru un interval de timp
stabilit.) Spaţiul pentru "time - out" este stabilit în clasă, fiind evitate locurile
întunecoase sau răcoroase şi denumirile tendenţioase de genul "banca măgarului".
Elevul nu trebuie să aibă o altă preocupare în această perioadă (nu scrie sau desenează)
şi nu trebuie să devină centrul atenţiei. Altfel acest timp devine întărire pozitivă pentru
acel comportament. Timpul pentru time-out să fie între 5 şi 10 min.
64
Extincţia (Retragerea unui comportament ca urmare a lipsei de întărire.) De
exemplu, dacă pentru un elev acordarea atenţiei este întărirea pozitivă pentru
comportamentul disruptiv, şi nu i se mai acordă această întărire, după o perioadă,
comportamentul nu mi apare.
Penalizarea (Retragerea unor privilegii ca metodă de scădere a frecvenţei de
apariţie a unui comportament.) Se retrage un număr de credite oferite anterior de
profesor pentru că a apărut comportamentul nedorit.
65
Curs 14: CONSILIEREA PRIVIND CARIERA. CODUL DEONTOLOGIC AL
PROFESIUNII DE CONSILIER ŞCOLAR
preţuire personală;
c. formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă
care se răsfrânge asupra comportamentului;
d. dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor inter-personale, de
68
pentru a putea permite reflectarea asupra propriei persoane şi a dezvoltării acesteia.
Perioada adolescenţei, prin problemele decizionale pe care le pune elevilor - ce cursuri
să urmeze, cu cine să iasă la întâlnire, dacă să meargă la facultate, să consume droguri,
să facă sex, să lucreze după terminarea orelor, să participe la adunări religioase sau nu
etc. - forţează reflectarea asupra propriei identităţi (identificarea propriilor valori,
interese şi abilităţi, evaluarea capacităţii de a lua decizii şi a face faţă diverselor situaţii)
şi contribuie astfel la cristalizarea acesteia.
Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor
interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o parte, cu preferinţa pentru un anumit
tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la
confluenţa dintre experienţele de învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului,
devenind etalonul maturizării sale (figura 15.2.). Tocmai de aceea este utilizat de
specialişti pentru a cunoaşte nivelul de dezvoltare atins de adolescent.
Psihologii vor avea permanent în atentie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie
apreciata valoarea înnascuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau
diminuata de cultura, nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare
sexuala, statut marital, abilitati fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau
orice alta caracteristica personala, conditie sau statut.
70
PRINCIPIUL II: RESPONSABILITATE PROFESIONALĂ ŞI SOCIALĂ
Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai înalt grad de integritate morala si profesionala
în toate relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si
calificarile sale oriunde se afla în relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau
sa tolereze practicile incorecte si discriminatorii.
71