1

AFORISME

Suferintele nu sunt raul cel mai mare de pe pamant, cum ne inchipuim noi - caci poate ajunge cineva sa sufere cu nepasare, inca si cu bucurie, dupa pilda sfintilor. Dar a suferi nemangaiat si fara nadejde, acesta este raul cel mai mare, acesta este iadul acestei vieti! (I, G2)

Numai religia poate sa faca pe om mai puternic decat toate nenorocirile vietii. Chiar daca intamplarea va da omului destula putere pentru a suferi nenorocirea cu curaj, intelepciunea omeneasca n-o poate indulci prin nadejde, ca religia. (I, G4)

Vremea indulceste amaraciunea durerilor, inchide ranile pricinuite de nenorociri. Dar omul care din acestea nu va invata a se intoarce la Dumnezeu, ca spre binele cel desavarsit, pierde plata suferintelor sale. (I, G5)

Pentru a pedepsi nemultumirea noastra ar fi destul ca Dumnezeu sa ne implineasca toate dorintele. (I, G7)

Cele mai frumoase maxime ale filozofiei veacului nu vor putea sa ne invete sau sa ne aduca la acea desavarsire a rabdarii, pe care crestinul o scoate din sanul Dumnezeului rabdarii si al mangaierii noastre si care nu se poate scoate din alta parte. (I, G8)

Intristarea este cea mai ingrozitoare din toate relele ce apasa sufletul. (I, G9)

Intradevar, nu are cineva ceva, decat ceea ce nu pierde niciodata, nici nu se teme ca va pierde. (I, G13)

2 Daca religia nu ar fi de nici un alt folos omului, decat numai sa-l faca mai puternic decat ispitele si intamplarile intristatoare ale vietii, si tot am putea sa o numim, fara teama de a gresi, binefacatoarea neamului omenesc. (I, G21)

Cine n-a invatat la scoala suferintelor, nu stie nimic! (I, G22)

Durerea ne face sa suferim si sa plangem, dar Insusi Dumnezeu-Omul Iisus a varsat lacrimi pe Cruce, ca sa ne arate ca nesimtirea nu este o virtute. (II, G3)

De ce sa nu sufar eu pentru Dumnezeu, ceea ce altii sufera ca sa castige bogatii, cinstiri si placeri ale acestei vieti? (II, G3)

Adevaratul rau pe pamant nu este decat acela care ne face sa pierdem sufletul nostru. Cat de mare este numarul crestinilor pentru care "norocul", placerile si o sanatate mereu infloritoare, au ajuns raul cel mai mare, neingrijind de mantuirea lor si pierzandu-se pe vecie! (II, G6)

Noi sa ne bucuram de bunatatile lumii cu multumire, caci acestea sunt daruri ale bunatatii dumnezeiesti, atunci cand le intrebuintam bine si pentru marirea Sa. Dar daca suntem lipsiti de acestea, sa ne aducem aminte ca cea mai sigura cale care duce la cer este calea suferintelor. (II, G6)

Sa ajungi la sfarsitul vietii si sa nu prevezi nimic, sa nu te ingrijesti de nimic din cele ce privesc mantuirea sufletului - iata de ce ar trebui sa ne temem. (III, G2)

Batranetile sunt o moarte inainte de a muri. (III, G4)

La cei mai multi oameni credinta este atat de slaba, si sufletul lor este atat de apasat catre pamant, incat li se pare ca este impotriva firii lor sa se ridice catre cer. (III, G4)

Moartea este cumplita cand nu credem ca este o dobanda. Sa facem asa fel incat sa putem zice cu Sf. Pavel: "Iisus Hristos este viata mea, iar moartea imi este ca o dobanda". (III, G6)

Se intampla adesea ca batranii sa tina la viata mai mult decat tinerii. Este mai lesne a smulge un copacel tanar decat un stejar batran, care si-a intins radacinile adanc in sanul pamantului. (III, G7)