Mihai Eminescu

Mortua est!
Fclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot n orele sfinte, Un vis ce i moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai cnd ceru-i cmpie senin, Cu ruri de lapte i flori de lumin, Cnd norii cei negri par sombre palate, De luna regin pe rnd vizitate. Te vd ca o umbr de-argint strlucit, Cu-aripi ridicate la ceruri pornit, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O raz te-nal, un cntec te duce, Cu braele albe pe piept puse cruce, Cnd torsul s-aude l-al vrjilor caier Argint e pe ape i aur n aer. Vd sufletu-i candid prin spaiu cum trece; Privesc apoi lutul rmas... alb i rece, Cu haina lui lung culcat n sicriu, Privesc la sursu-i rmas nc viu i-ntreb al meu suflet rnit de-ndoial, De ce-ai murit, nger cu faa cea pal? Au nu ai fost jun, n-ai fost tu frumoas? Te-ai dus spre a stinge o stea radioas? Dar poate acolo s fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu ruri de foc i cu poduri de-argint, Cu rmuri de smirn, cu flori care cnt; S treci tu prin ele, o sfnt regin, Cu pr lung de raze, cu ochi de lumin, n hain albastr stropit cu aur, Pe fruntea ta pal cunun de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Cnd viaa-i o balt de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori nflorit, Cnd viaa-i un basmu pustiu i urt. Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune, Gndirile-mi rele sugrum' cele bune... Cnd sorii se sting i cnd stelele pic, mi vine a crede c toate-s nimic. Se poate ca bolta de sus s se sparg, S cad nimicul cu noaptea lui larg, S vd cerul negru c lumile-i cerne Ca przi trectoare a morii eterne... -atunci de-a fi astfel... atunci n vecie Suflarea ta cald ea n-o s nvie, Atunci graiu-i dulce n veci este mut... Atunci acest nger n-a fost dect lut. i totui, rn frumoas i moart, De racla ta razim eu harfa mea spart i moartea ta n-o plng, ci mai fericesc O raz fugit din chaos lumesc. -apoi... cine tie de este mai bine A fi sau a nu fi... dar tie oricine C ceea ce nu e, nu simte dureri, i multe dureri-s, puine plceri. A fi? Nebunie i trist i goal; Urechea te minte i ochiul te-nal; Ce-un secol ne zice ceilali o deszic. Dect un vis sarbd, mai bine nimic. Vd vise-ntrupate gonind dup vise, Pn' dau n morminte ce-ateapt deschise, i nu tiu gndirea-mi n ce o s stng: S rd ca nebunii? S-i blestem? S-i plng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, nger, de ce fu s fie? Au e sens n lume? Tu chip zmbitor, Trit-ai anume ca astfel s mori? De e sens ntr-asta, e-ntors i ateu,

Pe palida-i frunte nu-i scris Dumnezeu.