Despre Tragedie

In Prometeu Inlantuit Eschil zugraveste unele consecinte si de fapt, continuarea luptei dintre generatia lui Cronos si generatia lui Zeus, inspirandu-se dupa cate se pare, dintr-o versiune pierduta a Titanomachiei. Conflictul dintre nou si vechi, dintre divinitatile arhaice si cele tinere reprezinta un punct de plecare pentru autor. Aceasta tragedie mai ofera interpretului, pe langa meandrele gandirii religioase si argumentarile morale, numeroase fatete. A fost remarcata de mult nota politica a dramei, manifestata ca de obicei in teatrul lui Eschil, prin respingerea tiraniei. Zeus are toate trasaturile odioase ale unui tiran caruia Prometeu refuza sa se inchine. Acesta din urma este un prototip al radicalului, vehement pana la autodistrugere, dur, intransigent cu bratele servile ale puterii ( Hephaistos, Cratos, Hermes), distant cu oportunistii (Okeanos). Un alt aspect, din alta categorie decat cel anterior, vorbeste despre singuratatea fiintei, mai ales in conditiile durerii eterne. In afara de tortionari, Prometeu este cercetat in valuri de fapturi sensibile Okeanidele, Okeanos si Io care insa nu izbutesc sa ii aduca mangaiere. Titatanul ramane iremediabil insingurat, condamnat sa-si macine la nesfarsit durerea si revolta. Uluitoare se vadeste de asemenea dezinvoltura cu care Eschil da expresie literara unei problematici atat de complexe: mitica, religioasa, filosofica, simbolica, morala, psihologica, etc.