SISTEMELE BANCARE DIN RILE DEZVOLTATE

2.1. Sistemul Bancar al Marii Britanii Sistemul bancar din Marea Britanie se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: - Existenta celor 4 mari banci comerciale (the big four): HSBC (Hong Kong and Shanghai Banking Corporation); The Royal Bank Of Scotland group; HBOS (Halifax Bank Of Scotland) si Barclays. Cele 4 banci si alte banci sunt implicate n operatiuni de retail, vnzari globale si investitii, unele detinnd si subsidiare n domneniul asigurarilor. Existenta societatilor de constructii care s-au transformat n banci, potrivit legislatiei Building Societies Act din anul 1986. Cele mai timpurii conversiuni au fost ale societatilor Abbey National (1989); Bristol and West Cheltenham si Glancester. n perioada 1995-1997 s-au transformat: Halifax, Aliance and Leicester, Northern Rock si Woolwich. Birmingham Midshires a fost cumparat de Halifax n anul 1999. Societatile de constructii au o lunga istorie n operatiunile de retail din Marea Britanie. Membrii societatii contribuie cu sume subscrise la fondul societatii iar atunci cnd acestea sunt suficiente, membrii care doresc pot sa obtina fonduri pentru cumpararea sau constructia de locuinte. Primele societati s-au creat n anul 1775 iar prima legislatie n domeniu a fost aprobata n anul 1836. Reforma din anul 1986, prevedea pentru societatile de constructii urmatoarele tipuri de activitati financiare: oferirea unor servicii precum credite ipotecare;mprumuturi personale; operatiuni de schimb valutar; managementul investitiilor; brokeraj de actiuni, expansiune n tarile membre ale UME; servicii pe piata imobiliara. De asemenea s-au impus si restrictii: 90% din activele societatii de constructii trebuie reprezentate de ipoteci rezidentiale iar operatiunile monetare nu trebuie sa depaseasca 20% din pasive cu posibilitate de crestere pna la 40% si 50%. Revizuirea statului societatilor de constructii n anul 1997 le-a conferit optiuni mai atractive, nsa din punct din vedere al restrictiilor s-au mentinut o serie dintre ele: cel putin 75% din active trebuie sa fie garantate cu proprietati rezidentiale si 50% din resurse trebuie sa vina de la deponenti. Reglementare activitatii acestei institutii financiare este realizata de Comisia de Constructii (BSC); cu ncepere din anul 2000, aceasta autoritate s-a subordonat Autoritatii de Supraveghere Financiara (FSA). Ca urmare a acestei evolutii, o mare parte a prevederilor legislative referitoare la societatile de constructii devin redundante datorita unor reguli similare impuse att de FSA ct si de BSC. O alta caracteristica a sistemului bancar din Marea Britanie este sporirea numarului de firme nebancare, care ofera anumite servicii de retail. Bune exemple n acest sens sunt supermaketurile Sainsbury, Tesco si Safeway, care ofera depozite de baza si facilitati de mprumuturi. Virginia PLC este una din numeroasele firme care ofera produse de economisire si credite ipotecare (cu conditia de a avea un cont deschis). Alte firme opereaza ca si subsidiare separate, autorizate de FSA, care utilizeaza sedii bancare pentru oferta de servicii, precum RBOS, HBOS, Abbey National. Financial Hauses sau institutiile de credite nebancare constituie o parte considerabila din fondurile Marii Britanii. Acestea acorda credite, se mprumuta de la banci si se implica n

activitatea societatilor de leasing si factoring. Prima astfel de institutie a fost fondata n anul 1773, fiind denumita Friendly Societies (fiind preocupata de finantarea persoanelor bolnave, n vrsta sau femei). n anul 2001 au fost autorizate alte 104 societati a se angaja n alte activitati si alte 247 nu au mai primit autorizatie datorita declinului numarului de membri si a dimensiunii scazute a operatiunilor. De asemenea, mai exista institutiile de investitii, precum fondurile de pensii, societatile de asigurari, fondurile de investitii, fondurile mutuale. n anul 1986 City-ul londonez a nregistrat o serie de reforme financiare cu scopul de a modifica structura sistemului financiar si de a ncuraja competitia. Aceste reforme sunt cunoscute sub denumirea "Big Bang". Financial Service Act din anul 1986 Introduce conceptul "Self-regulation" pentru toate firmele financiare obligndu-le sa adere la un numar de reguli si standarde. - Au fost adoptate 3 reguli: ale Bancii Angliei pentru banci, ale Comisiei pentru Societatile de Constructii si ale Departamentului de Comert si Industrie pentru asigurari. ; - Amendamentul din anul 1987 la Lege Bancara ; Pentru prima data n anul 1972, Banca Angliei si-a asumat, formal, responsabilitatea n reglementarea activitatii bancare. n anul 1979 a fost elaborata Legea Bancara, care prevedea construirea fondului de protectie al investitorilor (compensare de 90 % din orice depozit pentru maxim 35000 si 10 % coasigurare). Amendamentul din anul 1987 includea: - ncurajarea auditorilor externi n supravegherea fraudei bancare; - Necesitate de informare atunci cnd expunerea fata de un singur debitor depaseste 10 % din capitalul bancii si trebuie consultate daca mprumuturile unui singur debitor depasesc 25 % din capitalul bancii. - Cumpararea de catre o banca straina a mai mult de 15 % dintr-o banca din Marea Britanie poate fi blocata de autoritati. n anul 1998, Banca Angliei a transferat Autoritatii de Servicii Financiare responsabilitatile de supraveghere bancara. De asemenea, au fost transferat si responsabilitatile Comitetului de Protectie a Depozitelor catre FSA. n anul 2000 a fost adoptata Legea Pietei si a Serviciilor Financiare dupa un numar record de 2000 de amendamente cu scopul: - Mentinerii ncrederii n sistemul financiar. - Protectiei consumatorilor - Reducerii criminalitatii financiare n luna mai 2001, Autoritatea de Supraveghere Financiara utiliza peste 2000 de angajati, cu responsabilitati n 660 de banci, 7500 de firme de investitii si de asigurari. Afacerile derulate de firmele supravegheate de FSA reprezentau aproape 6% din PIB-ul Marii Britanii. FSA este, n prezent, o companie privata finantata prin contributiile platite de autoritatile supravegheate.

 FSA, ca autoritate de supraveghere a tuturor institutiilor financiare, are sarcina de elaborare a unor reglementari pentru fiecare tip de institutie financiara, la baza acestora aflndu-se n prezent, conceptul de risc, comparativ cu cel de competitie utilizat pna n anul 2001. ; Abordarea "competition based" este utilizata n telecomunicatii si n sectorul utilitatilor (dupa ce aceste sectoare au fost privatizare) FSA a adoptat abordarea "riskbased" cunoscute si sub denumirea RTO (risk to our objectives), ceea ce arata ca si considera sectorul financiar att de important pentru economie nct managementul riscului trebuie sa aiba prioritate. Abordarea RTO presupune cuantificare sporului pentru fiecare firma supravegheata de FSA, scorul aratnd probabilitatea ca firma sa aiba impact asupra atitudinii FSA, sa-si ndeplineasca obiectivele de stabilitate financiara. Scorul este obtinut pe baza formulei: Impact Score = Impactul problemei x probabilitatea de manifestare a problemei FSA anticipa ca 85% din firmele supravegheat vor nregistra riscuri scazute, potrivit ratingului D. Grupul cu impact sporit al riscului include: bancile majore, societatile de asigurari de mare dimensiune, brokeri-dealeri de mare dimensiune, bursele de valori si supraveghetorii institutiilor financiare. Atunci cnd Banca Angliei era responsabila cu supravegherea bancara abordarea era cea consensuala. Alaturi de stabilirea scorului-impact, FSA mai solicita bancilor si alte cerinte specifice: - Stabileste criteriile pentru licentierea bancilor; - Notifica orice plan de preluare a controlului asupra bancii si poate refuza sau sanctiona aceasta initiativa; - Stabileste pentru fiecare banca raportul de solvabilitate de impus de Bosel, n functie de profilul de risc al fiecaruia - Bancile pot cere lamuriri suplimentare cu privire la calitatea activelor, daca acesta este un motiv de concentrare asupra lor; - FSA sau auditorii externi pot examina auditul intern al fiecarei banci, iar auditorii externi trebuie sa informeze FSA despre problemele constatate. Banca Angliei si stabilitatea financiara Banca Angliei este preocupata de asigurarea stabilitatii financiare si n calitate de mprumutator de ultim rang, injecteaza lichiditatile necesare pentru stabilizarea pietei. Stabilitatea financiara reprezinta de asemenea, si o obligatie statutara a FSA, potrivit Memorandumului (MOU = Memorandum of Understanding) ncheiat ntre Ministerul Finantelor, FSA si Banca Angliei, toate aceste organisme fiind responsabile de asigurarea stabilitatii financiare, inclusiv de reducere a riscului sistematic. n Marea Britanie, ca si n Suedia, Danemarca, Norvegia, Germania, Grecia si Austria exista o singura autoritate de reglementare si supraveghere a tuturor institutiilor financiare.

 Canada prezinta o varianta combinata de supraveghere, Japonia a adoptat din 2001 varianta FSA, n SUA, Fed-ul alaturi de numeroase organisme statale si nationale sunt implicate n activitatea de supraveghere, ceea ce antreneaza ntrebarea cu privire la obiectivele pe care trebuie sa le ndeplineasca o autoritate de tipul FSA si masuri n care asigura stabilitatea financiara. Studiile efectuate pe acest subiect au evidentiat ca: - O singura autoritate de supraveghere este mai eficienta si permite investigarea economiilor de "scala" si "scop" datorita practicarii unui singur sistem de raportare pentru toate firmele. De asemenea firmele au nevoie de un singur supraveghetor ceea ce asigura o mai buna si mai eficienta comunicare, cooperare si coordonare. - O singura autoritate permite o mai buna alocare a resurselor, permite dezvoltarea unui singur cadru pentru autorizare, supraveghere si asigurare a discipline. - De asemenea, o singura autoritate este mult mai capabila sa recruteze experti care sa aplice modele de gestionare a riscurilor. Din punct de vedere al costurilor antrenate autorul Bannock (2002) arata ca este necesara includerea a 3 tipuri de costuri pentru a obtine o maniera corecta a costului reglementarii: - Costurile de administrare directa. - Costurile de ncredere pentru diferite parti ale sectorului financiar. - Costurile nregistrate de distorsiunile pietei create prin reglementare. Sistemul bancar al Marii Britanii este unul din cele mai competitive din lume. Aceasta caracteristica poate fi cuantificata prin ponderea sectorului financiar n PIB si prin rata de crestere. Astfel, n perioada 1983-2000, valoarea adaugata bruta de acest sector a crescut cu 88,8% n timp ce cresterea pe ansamblul economiei a fost doar de 33,9%. Corespunzator, numarul locurilor de munca din zona financiara a sporit cu 80%, n timp ce n economia globala, cresterea a fost doar de 33,0%. Corespunzator, numarul locurilor de munca din zona financiara a sporit cu 80%, n timp ce n economia globala cresterea a fost doar de 3,8%. Performante ale serviciilor financiare n Marea Britanie Economia Elemente globala Cresterea valorii adaugate (1992-1997) Modificari n productivitatea muncii 2,4% (PIB/nr.salariati) Modificari n total productivitate 2% 12,4% 14,3% 11,3% 17,8% 8,6% 13,5% Industrie financiare 16,7% Servicii

Datele statistice indica, de asemenea, ca serviciile financiare din Marea Britanie au o contributie importanta la exporturile nete. Exporturile nete de servicii financiare constituie mai mult de 10% din totalul serviciilor exportate n anul 1998 si reprezinta 0,8% din PIB. Cresterea exporturilor financiare a fost de 2,6% n termeni nominali, n perioada 1997-1998, n timp ce importurile au nregistrat un declin de 6,6%. Exporturile de servicii financiare n U.E. n anul 1998 au reprezentat 34,7% din total (n special n Franta, Olanda, Belgia si Luxemburg), n timp ce importurile de asemenea produse din U.E. au scazut de la 18,3% la 13,6%. n relatia cu SUA ponderea exporturilor a reprezentat 31,8%. Pe termen lung, aceleasi tendinte s-au manifestat n profiturile dealerilor, ale brokerilor, precum si ale managerilor de fonduri. Astfel, profiturile bancilor au crescut cu 50% n decursul a 6 ani (1992-1998), iar bilantul agregat n termeni nominali a sporit cu 66,9%, ponderea acestuia n cadrul U.E. crescnd de la 25,4% la 37,5%. Toate aceste cifre sugereaza o puternica si avansata competitie n serviciile financiare ale Marii Britanii, n ultimii ani. Bancile n Marea Britanie, comparativ cu restul Europei Diferentele din legislatia bancara, standardele de contabilitate si structurile pietei au condus la anumite diferente n sectorul bancar. Bancile din Europa Continentala tind sa aiba foarte multe sucursale si filiale, fiind preferate pentru operatiunile de fuziuni si absorbtii. n Marea Britanie numarul de sucursale, raportat la populatie, nu este att de sporit ca n restul tarilor europene, ceea ce permite dezvoltarea de noi forme de servicii financiare. Numar de banci, sucursale si angajati n tarile europene Numar de institutii de credit 1143 3167 876 383 101 Sucursale Angajati la 1 bancari la 1000 milion/locuitori locuitori 430 540 470 1000 400 7,03 9,22 5,99 6,25 9,39 Modificari n nr. de angajati 1990-2000 -8% -17% 0% +1% +19%

ara Franta Germania Italia Spania Olanda

Marea 494 260 8,26 -23% Britanie n anul 2004 existau, n U.E., 8.618 banci. Falimentele si fuziunile bancare au condus la reducerea numarului de banci cu 13% comparativ cu anul 1994 n U.E., cu 16% n SUA si cu 11% n Elvetia. Concentrarea activitatii bancare prin fuziuni si achizitii reflecta, de asemenea, unele diferente. Astfel, n anii '90, n Marea Britanie au avut loc 16 fuziuni sau achizitii anual, comparativ cu 55 n Franta, 60 n Italia si 169 n Germania. n Marea Britanie ponderea detinuta de primele 5 banci reprezinta doar 29%, comparativ cu media europeana de 57%. Din punctul de vedere al profitabilitatii si competentei se pare ca bancile Marii Britanii sunt mai profitabile dect cele din Europa Centrala.

Elemente

Banci comerciale din Marea Britanie 63,8% 35,2%

Mari banci comerciale SUA 67,2% 26,9% Germania 66,4% 44,2% Franta 74,6% 43,1% Elvetia

Cheltuieli de exploatare din care: cheltuieli cu personalul Profit - nainte de impozit - dupa impozit

58,3% 34,9%

23,1% 14,8%

28,2% 18,5%

17,6% 11,6%

7,2% 3,5%

11,2% 8,2%

De asemenea, prezinta importanta ponderii investitorilor institutionali n totalul pietei de capital (47,4%) n SUA, 39,8% n Franta, 39% n Germania) comparativ cu 76,5% n Marea Britanie. Totodata, activele populatiei sunt administrate de investitori institutionali, ntr-o proportie nsemnata: 52% n Marea Britanie, comparativ cu 45% n SUA, 9% n Italia, 27% n Franta si 24% n Spania. Ponderea activelor financiare n totalul activelor pozitioneaza Marea Britanie naintea SUA si la egalitate cu Franta, dar dupa Germania, cu valori de 33,3% (Marea Britanie), 27,1% (SUA), 53,1% (Germania) si 33,3% (Franta). Comparativ cu nivelul PIB, ponderea activelor totale se prezinta astfel: 162% n Marea Britanie, 171% n SUA, 46% n Germania si 75% n Franta. Competitia sporita din sistemul financiar al Marii Britanii a generat noi forme de servicii si produse oferite clientilor, din care retinem telephone banking si internet banking, precum si utilizarea pe scara larga a cardurilor, peste media europeana. Carduri cash la 1000 persoane Franta Italia Olanda Spania Marea Britanie U.E. (media) 515 301 1540 910 1641 741 Debit sau credit carduri la 100 persoane 473 426 163 897 1271 786

Sistemul bancar al Marii Britanii este, n mod traditional, puternic segmentat, pentru ultimii 15 ani fiind posibila distinctia ntre activitatile de "retail" banking, "accepting houses", "discount houses" etc. O asemenea divizare este mentinuta chiar n statisticile oficiale. Astfel, la mijlocul anilor '90, Buletinul trimestrial al Bancii Angliei publica lista institutiilor carora Banca Centrala le oferise licente de functionare, fiind identificate 450 de institutii, grupate pe 7 sectiuni. Distinctia este mentinuta si publicatiile statistice. Trebuie remarcat ca o banca poate avea o singura diviziune (diviziunea de retail), ca si componenta a unui grup bancar. Prin grup bancar se ntelege un ntreg care asigura manifestarea n totalitate a functiilor bancilor si o varietate de servicii financiare. Barclays este numele unei renumite banci de retail din Marea Britanie, dar, dupa cum rezulta din figura de mai jos, aceasta reprezinta un conglomerat larg n cadrul caruia serviciile de retail banking se mbina cu cele de corporate banking, investment banking si asset management. n aceste circumstante, se poate face nca distinctia ntre diferitele tipuri de activitati sau functii ale bancilor, dar nu se poate sti nimic despre aceste activitati si, n special, despre cele cu firmele private.

n prezent, Anuarul de Statistica prezinta lista licentelor acordate bancilor n Marea Britanie, iar clasificarea acestora se realizeaza n functie de nationalitate. Structura bilantului institutiilor financiar-bancare evidentiaza ca operatiunile n moneda straina ca si cele n au aproximativ aceeasi importanta. nsa aceasta situatie este valabila numai pentru sistemul financiar-bancar n ansamblul sau: n activitatea de retail banking depozitele n moneda straina reprezinta mai putin de 25% din total, n timp ce n cadrul bancilor cu o gama larga de activitati, aceasta pozitie reprezinta 70% din total. O alta distinctie pe care o sugereaza tabelul este cea dintre depozitele la vedere si cele la termen, n functie de tipul bancilor. Astfel, bancile de retail, centrate pe mecanismul de plati, necesita depozite la vedere ntr-o proportie sporita, acestea reprezentnd 50% din totalul depozitelor n timp ce la nivelul celorlalte banci depozitele la termen sunt predominante. n consecinta, gradul de "transformare alaturitatii depozitelor" necesar bancilor cu ntreaga gama de operatiuni este mai redus dect n cazul bancilor de retail, ceea ce explica de ce prima categorie de banci poate opera cu un nivel mai redus al rezervei obligatorii dect bancile de retail. Pna n anul 1998 supravegherea sistemului bancar a constituit o operatiune aflata n sarcina Bancii Angliei, care, n conformitate cu reglementarile Banking Act din anul 1989, exercita urmatoarele actiuni: - acorda licente pentru toate institutiile de depozit (cu exceptia societatilor de constructii); - verifica daca aceste institutii prezentau un nivel adecvat al capitalului; - verifica daca aceste institutii constituiau provizioane adecvate pentru datoriile cu probleme; - verifica moralitatea si verticalitatea directorilor acestor institutii. Din anul 1997, Banca Angliei si-a dobndit independenta n nfaptuirea politicii monetare, fara constrngeri politice, avnd posibilitatea interventiei asupra nivelului ratei de dobnda, atunci cnd bancile comerciale prezinta un nivel sporit al creditelor cu probleme. Astfel, n loc sa fie responsabila de supravegherea sistemului bancar si stabilitatea acestuia, banca centrala are atributii n materie de rata a dobnzii, ceea ce poate conduce la numeroase falimente bancare. Prin urmare, pentru a fi eliminat acest conflict n iunie 1998, puterea de supraveghere a sistemului bancar a fost transferata Autoritatii de Servicii Financiare, ca noua institutie responsabila cu supravegherea tuturor intermediarilor financiari. Datorita puternicului caracter international al activitatii a fost necesara o supraveghere partiala, datorita diferentelor dintre reglementarile nationale si internationale, care conduce la distorsiuni n activitatea bancara. n ultimii ani au fost realizate eforturi pe linia coordonarii internationale a supravegherii bancare, fiind semnificative momentele 1993, cnd raportul de ajustare la risc al activelor a fost stabilit la minimum 8% si 1998, cnd recomandarile Comitetului de la Basel au impus ponderi de 100% pentru creditele comerciale, 50% pentru creditele ipotecare si 0% pentru numerar. Bancile din Marea Britanie sunt supuse si influentelor generate de economiile occidentale. Cel mai notabil aspect (trend) din ultimii ani l reprezinta automatizarea serviciilor bancare (care este un fenomen mondial), concentrarea industriei bancare prin preluari si

achizitii, nchiderea unor filiale ale bancilor si cresterea utilizarii titlurilor n operatiunile bancare, fenomen desemnat cu termenul securitizare. Ca si restul industriilor, activitatea bancara a fost dramatic afectata de dezvoltarea tehnologica, n cadrul careia se remarca, n primul rnd, generalizarea ATM-urilor, precum si modificarile n utilizarea instrumentelor de plata. Primele automate bancare au fost introduse n anul 1967; n 1977 erau 1300 ATM-uri, iar n anul 2000 erau n functiune 28.000. Majoritatea acestora (19.000) sunt situate la sediul bancilor, dar dezvoltarea acestor locatii este destul de lenta, n prezent, restul fiind situate n supermarket-uri si gari, rata de deschidere a acestora fiind de 1000 anual. Daca initial aceste aparate ofereau doar accesul la numerar, n prezent ofera o gama larga de servicii. Concentrarea industriei bancare prin fuziuni si consolidari este o caracteristica a industriilor mature si reflecta economia de scara (cu o larga varietate de servicii) care este prezenta n activitatea financiara, dar este partial si produsul beneficiilor diversificarii. Evolutia celor 4 banci: Barclays, HSBC, Rbos-Nat West si Lloyds-TSB constituie un exemplu al absorbtiei bancilor mici de catre cele mari. Nevoia economiei Marii Britanii pentru bancile nationale a nceput sa se manifeste n urma cu ctiva ani. n anul 2000, fuziunea dintre Royal Bank of Scotland si Nat West a fost acceptata de catre autoritatile n competitie, dar urmatoarele propuneri de fuziuni dintre: Halifax si Bank of Scotland, pe de parte, si dintre Lloyds-TSB cu Abbey National nu au mai fost privite cu aceeasi bunavointa. Pe de alta parte, n aprilie 2000, Barclays a anuntat nchiderea a 171 de sucursale, ntr-o singura zi, ceea ce a antrenat o neliniste n rndul clientilor si a unor grupuri de presiune. Nat West si-a redus numarul de sucursale de la 3000 n anul 1999 la 1700 n anul 2000, iar HSBC a redus numarul acestora de la 2000 la 1600 n decursul aceleeasi perioade. Astfel, numarul total al sucursalelor s-a diminuat de la 20.000 n anul 1989 la 17.000 n anul 1994, ajungnd la numai 15.000 n anul 2000. Motivele acestor nchideri de sucursale sunt legate de cresterea automatizarii bancare, dintre care operatiunile de telephone-banking si internet banking. n aprilie 2000, de exemplu, la nivelul Bancii Barclays au fost nregistrate 1,2 milioane operatiuni prin telefax banking si 800.000 prin internet. n anul urmator s-a nregistrat o crestere substantiala, respectiv cu peste 20.000 a acestor operatiuni. Astfel, se poate formula concluzia potrivit careia declinul numarului sucursalelor bancare a fost generat de preferintele clientilor. Un alt aspect care prezinta importanta este referitor la ceea ce s-a ntmplat n sucursalele care au ramas deschise si la nivelul carora s-au nregistrat unele investitii. Pentru banci si pentru actionari s-au manifestat si avantaje, n primul rnd au contat preferintele clientilor, ncurajndu-le prin constituirea unor site-uri atractive, n special n centrele cu numar sporit al populatiei. Un asemenea aspect reflecta faptul ca bancile au ncurajat economia de scara iar, pe de alta parte, noile sucursale au deschis un puternic potential de piata pentru ntreaga gama de servicii si produse bancare. Totodata, o examinare atenta a oricarei asemenea sucursale confirma faptul ca functiile traditionale ale bancilor (constituirea de depozite si retrageri de numerar) si au diminuat importanta n contextul operatiunilor bancare. Societatile de asigurari Importanta activitatii de asigurari n Marea Britanie poate fi evidentiata prin ponderea primelor de asigurare n PIB si care se situa, n anul 1998, la peste 12%. Exista o mare diversitate n materie de polite de asigurare oferite de societatile de asigurari pentru acoperirea riscurilor: Cea mai importanta distinctie este aceea dintre asigurarile pe termen lung sau asigurarile de viata si asigurarile generale. Nivelul primelor

ncasate pentru aceste doua tipuri de asigurari s-a situat la 74,0 mild n anul 1998 pentru asigurarile de viata si 34,4 mild. n cazul asigurarilor generale. n anul 1982, prin reglementarile adoptate, asigurarile generale au fost divizate n 17 clase, iar asigurarile de viata n 7 clase. n prima categorie sunt incluse asigurarile de cladiri si bunuri, autovehicule, bunuri n tranzit, depozite personale, n timp ce asigurarile de viata se refera la asigurarea sanatatii, casatoriei si nasterilor. O clasa aditionala n cadrul asigurarilor pe termen lung o reprezinta fondurile de pensii, urmate de asigurarea autoturismelor. De asemenea, asigurarile de accidente si asigurarile medicale personale asigura 84% din totalul primelor ncasate. Modificarea majora de legislatie s-a produs n anul 1982, prin interzicerea oricarei companii de asigurari de a actiona fara autorizare din partea Autoritatii pentru Servicii Financiare (FSA). Aceasta autoritate are si rolul de a monitoriza performantele companiilor de asigurari si respectarea raportului de solvabilitate. n eventualitatea falimentului societatilor de asigurari exista posibilitatea rennoirii politelor existente sau emisiunea unora noi, fapt posibil printr-o reglementare din anul 1975 referitoare la Protectia detinatorilor de Polite (Policyholders Protection Act.) Fondurile de pensii Sistemul de pensii din Marea Britanie cuprinde att elemente obligatorii, ct si voluntare, care exista dinaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Elementul obligatoriu n cadrul asigurarilor din Marea Britanie a fost introdus n anul 1948, moment n care s-a statuat obligatia platii Contributiei de stat pentru Asigurari Nationale (NIC), de catre angajatori; exista, de asemenea, si sistemul de pensii de stat, PAYG, al caror nivel depindea de nivelul contributiilor individuale. n perioada m1948-1970, cadrul general al pensiilor din Marea Britanie s-a caracterizat prin coexistenta celor doua sisteme de pensii corelate. n anul 1975 s-a realizat legatura economica dintre cele doua sisteme, prin crearea Sistemului de Economii - Pensii pentru Batrnete (SERPS). n anul 1986 s-a introdus pensia personala, definita ca un angajament contractual ntre o persoana fizica, angajata sau neangajata, si autoritatea de asigurari. De asemenea, s-au introdus contributiile voluntare aditionale. Ca si concluzie, rezulta ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial sistemul de pensii a evoluat catre fondurile de pensii, reducnd rolul pensiilor de stat si al altor surse de venit la pensie. Asociatia Britanica de Asigurari indica faptul ca, n anul 1996, 58% din barbati si 53% din femeile ocupate n munca erau cuprinsi n scheme pensionare, din care 26%, respectiv 18%, erau implicati n sisteme personale prin fonduri de pensii. Referitor la administrarea fondurilor de pensii, rezulta ca aceasta era, n anul 1997, realizata de catre societatile de asigurari n proportie de 8% si de catre fondurile nsele, n proportie de 73%, ceea ce semnifica faptul ca auto administrarea fondurilor de pensii detine un loc privilegiat. Fondurile deschise de investitii. Societatile "Unit trust" n cadrul sistemului financiar din Marea Britanie aceste unitati sau fonduri deschise, semnifica faptul ca prin managementul investitiilor pot fi create mai multe "unitati" prin cumpararea de active si largirea dimensiunilor fondului initial. Primul asemenea fond a aparut n Marea Britanie n anul 1930, iar pna n anul 1939 numarul a sporit pna la 90, care erau administrate de un numar de 15 companii. Un regres al numarului acestor fonduri s-a produs n anii '80. Aceasta evolutie coincide cu trendul manifestat n pretul valorilor mobiliare la bursa londoneza. La mijlocul anilor '80 valoarea acestor fonduri era de peste 20 mild. , iar n anul 2000 ajunsese la aproximativ 220 mild..

Fiecare fond se afla, de obicei, n responsabilitatea a doua companii, dintre care una se ocupa de managementul zilnic al fondului (o asemenea companie poate fi componenta a unui grup financiar; de retinut ca bancile de retail detin propriile lor fonduri de investitii). Firma de management a fondului adopta deciziile de investitii, emite certificate pentru participanti si plateste venituri pentru investitori. n plus, fiecare fond detine o multime de specialisti subsidiari bancilor majore, reuniti ntr-o alta companie al carei rol este de a verifica daca managementul fondului se realizeaza n conformitate cu prevederile legale, ndeplinind astfel rolul de "gardian" al intereselor investitorilor. Ambele firme (de management si de protejare a intereselor investitorilor) sunt remunerate pentru serviciile pe care le presteaza. Compania de management obtine venituri din doua surse ,si anume: din diferenta de pret ntre vnzatori si cumpararea unitatilor de fond (fiind permis un spread de 15% din valoarea neta a activelor); cea de-a doua sursa o reprezinta un procent de 0,5-1% din valoarea neta anuala a activelor. Datorita competitiei sporite ntre aceste societati de administrare, spreadul practicat este de 6-7%. O caracteristica a acestor fonduri deschise este concentrarea investitiilor lor n actiuni (ceea ce explica evolutia n acelasi sens cu bursa de valori). n anii '90, cresterea nregistrata de aceste fonduri a fost de 18% anual (att ca valoare a activelor, precum si ca numar de clienti).Unul din motivele cresterii rapide a fondurilor deschise a fost forma de economisire din anii '90, care a ncurajat micile economii (aspect care a demarat o data cu guvernarea conservatoare care a instituitPersonal Equity Plan (PEP), prin care se stabilea limita minima de investit la 5.000 . n anul 1997, guvernarea laburista a nlocuit acest plan de economisire PEP cu ISA (Individual Savings Plans), respectiv un plan individual de economisire, bazat pe o mai mare flexibilitate, dar cu un nivel minim al investitiei de 7000 . Rolul de intermediar al fondurilor deschise este limitat strict la achizitionarea noilor emisiuni de actiuni sau obligatiuni. Astfel, societatile "unit trusts" reprezinta actori principali ai pietei primare de capital din Marea Britanie (n anul 2000, acesti intermediari au realizat cumparari de actiuni n valoare de 10 mild. si au vndut aproximativ 110 mild, sau jumatate din portofoliul lor). Expansiunea fondurilor deschise a fost mai rapida dect a fondurilor nchise, datorita faptului ca la jumatatea anilor '90 companiile de management ale acestor societati au nceput sa caute modalitati de reducere a costurilor. Societatile de investitii Difera de alti intermediari financiari ntr-un mod semnificativ, n sensul ca acestea sunt fonduri nchise de investitii. Prin "societate nchisa" se ntelege faptul ca, n orice moment, numarul de actiuni este fix, spre deosebire de societatile deschise unde se puteau vinde si cumpara unitati de fond, n orice moment. Noii participanti pot cumpara actiuni numai de la vechii detinatori. n anumite cazuri, aceste societati de investitii pot emite noi actiuni, n vederea majorarii capitalului de baza sau pot cumpara noi titluri emise. Aceste societati nchise beneficiaza de reglementari speciale n ceea ce priveste cotarea actiunilor. Astfel, ca si alte societati cotate la bursa, fondurile de investitii sunt reglementate prin "Companies Act" si prin Lista Bursei de Valori Londoneze. Prima societate nchisa de investitii a fost creata n anul 1868 "Foreign and Colonial Government Trust". n tabelul de mai jos este redata situatia comparativa a totalului vnzarilor si cumpararilor de titluri, realizate de institutiile financiare nebancare din Marea Britanie (la nivelul anului 1999, milioane ).

Asigurari Fonduri pe termen de pensii lung Actiuni listate ale societatilor 200.287 de asigurari obisnuite Alte titluri listate ale 115.333 societatilor Actiuni obisnuite straine (ale 163.060 firmelor straine) Alte titluri straine si titluri 62.009 guvernamentale Sursa: Office for National Statistics, Financiar Statistics, March 2003. Concluzie: 63.239 23.230 11.614 112.010 3.462 110.977 68.390 4.930 12.399 147.395 11.107 110.135 generale deschise Asigurari Societati

Societati nchise de investitii

13.875

732

27.547

2.516

Sistemul financiar reprezinta ansamblul pietelor, institutiilor si al utilizatorilor. Ca urmare a competitiei aparute, a mbunatatirii tehnologiilor de comunicare si a modificarilor care s-au produs n reglementarea activitatii financiare, sistemele financiare au dobndit un puternic caracter omogen, iar unele diferente care se manifesta se reflecta mai degraba la nivelul institutiilor dect al pietelor. Cel mai utilizat criteriu de analiza al institutiilor este cel al gruparii acestora n institutii la nivelul carora se constituie depozite si n institutii nedepozitare. n Marea Britanie institutiile de depozit se divid n banci si societati de constructii; n principalele activitati ale acestora se manifesta unele similitudini ntre bancile de retail si societatile de constructii, n ceea ce priveste constituirea surselor si utilizarea fondurilor. Partial, datorita acestui motiv un numar sporit de societati de constructii sunt considerate convertibile n banci, devenind astfel subiect al reglementarilor bancare. 2.2 SISTEMUL BANCAR AL SUA

Sistemul bancar si functiile de supraveghere bancara din SUA au evoluat conducnd la crearea unei structuri a sistemului bancar, care la sfrsitul sec. XX, era foarte deosebita de cea a altor tari dezvoltate. Anumiti factori explica structura unica: - Reglementarile bancare, care sunt nclinate sa remedieze orice noi probleme aparute - Protectia micilor deponenti, ceea ce a devenit un obiectiv important, nca din anii '30 - Reformele financiare graduale, cu scopul de a asigura stabilitatea sistemului financiar

Prin reformele din anii '80, n cadrul sistemului bancar s-au creat n jur de 4000 de noi banci de investitii si firme de titluri (securities firms). Ele erau n numar de 9500 n octombrie 1987, crahul bursier din 1987 a condus la scaderea numarului pna la 8000 si apoi n urma consolidarilor, pna la 5286, n anul 2004. Alte institutii financiare includ societati de asigurare si companii financiare, numarul acestora din urma crescnd considerabil n ultimul deceniu. Topul a 20 de astfel de firme controlnd 20% din active. De exemplu General Motors Acceptance Corporation este implicata ntr-o multime de activitati dintre care si colectarea datoriilor. Reglementarea activitatilor bancare n SUA n SUA o caracteristica importanta este reprezentata de sistemul dual de licente pe care trebuie sa le detina o banca. n anul 2004 aproape 2000 de banci detineau autorizare nationala si 6000 autorizare statala. Topul a 10 banci cu autorizare nationala controleaza 55% din active, iar topul a 5 asemenea banci detineau 66% din active. Separarea bancilor comerciale de bancile de investitii Glass Stegal Act si Banking Act (1933) au separat bancile comerciale de bancile de investitii pna n anul 1999. n aceasta perioada operatiunile financiare ale bancilor comerciale erau puternic limitate (nu aveau voie sa subscrie obligatiuni municipale). Bancile de investitii, n schimb erau ncurajate n operatiuni cu titluri dar aveau interdictii n constituirea de depozite. n anul 1999 legislatia Gramm Leach Bliley Financial Modernization Act (GLB) a fost adoptata cu scopul modernizarii sistemului bancar si a eliminarii prevederilor din Glass Stegal Act. Potrivit acestei reglementari, bancile de investitii devin capabile sa efectueze operatiuni de retail banking prin fondurile mutuale monetare si sa gestioneze conturi. De asemenea, nca din anul 1987 bancile comerciale au nceput sa ofere servicii specifice bancilor de investitii. n anul 1998, cu un an nainte de noua legislatie, 43% din banci ofereau produse de asigurari. Companiile financiare Holding Potrivit legislatiei din anul 1999, GLB, bancile de tip holding puteau fi convertite n holdinguri financiare, care sa includa: banci comerciale, banci de investitii, societati de asigurari dar cu prohibitii n tranzactii ncrucisate. n anul 2003, 636 de banci holding s-au transformat n companii holding financiare ajungnd la 2000 la sfrsitul anului. Din cele 636, 39 de banci erau banci straine, incluznd banci canadiene, din Marea Britanie, Deutsche Bank, Dresdna Bank, ABN Amro, Credit Suisse Group si Union Bank of Switzerland. Mari banci americane s-au transformat n holdinguri: Citigroup, JP Morgan Chase, Bank of America, Citi Bank, societatea de asigurari Travelers si societatea de titluri Salomon Smith Barney au fuzionat n anul 1998, crend o subsecventa a Citigroup. Merrill Lynch nu s-a transformat, dar a fost prima banca de investitii care oferea operatiuni ale pietei monetare, precum cecurile si mprumuturile optionale.

Societatea de asigurari si firmele de titluri nu au profitat de prevederile legislatiei si nu sau convertit n holdinguri financiare, pentru a nu intra sub supravegherea Fed. Reglementarea branselor (sucursalelor) bancare Pentru a descuraja concentrarea n sistemul bancar, n SUA s-a adoptat o legislatie descurajanta din punct de vedere al branselor interstatale. Falimentul a sute de banci, n anii '80 a pus statele n situatia revizuirii legislatiei, astfel nct sa permita intrarea bancilor ntr-un alt stat prin fuziune sau constituire de holdinguri financiare. Astfel, legislatia din anul 1994, Riegle Neal Interstate Banking and Branching Efficiency Act din 1994 a eliminat pe larg restrictiile anterioare. Legislatia a permis bancilor din SUA sa achizitioneze banci din celelalte state, ncepnd din septembrie 1995, iar din anul 1997 sa-si transforme subsidiarele n branse. Pentru a preveni concentrarea n sistemul bancar, Fed a impus ca un holding financiar sa nu detina mai mult de 30% din totalul depozitelor din orice stat, si nu mai mult de 10% din depozitele nationale. Astfel, au fost permise pentru prima data fuziuni interstatale: Nationwide Bank dupa fuziunea cu Bank of America, n anul 1998, a creat prima banca nationala cu branse n 22 de state si cu o pondere a depozitelor n total de 8%. Astfel, cele 2 reforme au produs modificari majore n structura sistemului bancar al SUA la sfrsitul sec. XX Asigurarea depozitelor este o alta caracteristica a sistemului bancar din SUA, nca din anul 1993 cnd s-a creatFederal Deposit Insurance Corporation cu scopul de a proteja depozitele de mica dimensiune. Bancile membre FDIC platesc o prima de asigurare care este utilizata pentru cumpararea de titluri care sa asigure fonduri necesare protectiei. Cu aceste fonduri, FDIC asigura depozitele pna la 100 de mii de dolari. Federal Savings and Loan Insurance Corporation a fost declarata insolvabila n anul 1987 ca urmare a numarului sporit de falimente din anii '80. si FDIC s-a aflat atunci n pragul insolventei. Din anul 1989 s-au creat 2 noi organisme: Bank Insurance Fond si Savings Association Insurance Fond, ambele administrate de FDIC. Asigurarea 100% a depozitelor este o modalitate sigura de atragere a depozitelor, dar creaza serioase probleme de hazard moral. Reglementarea bancilor straine n anul 1978, prin International Banking Act, au fost eliminate unele diferente ntre bancile straine si cele autohtone din punct de vedere al reglementarii pe piata SUA. Initial, bancile straine erau reglementate de legislatia din anul 1927 McFadden Act si apoi Glass Stegal Act (din anul 1933). Autorizarea activitatii bancilor straine revenea Fed-ului. n anul 1991 prin Foreign Bank Enforcement Supervision Act s-a trecut la standarde uniforme pentru intrarea si expansiunea bancilor straine din SUA. Documentul a extins puterea Fed n materie de reglementare ca raspuns la expansiunea lor rapida, respectiv dublarea numarului n anii '80. De asemenea, documentul asigura ca reglementarea bancilor straine se face n acelasi mod ca si pentru bancile autohtone. A fost nlocuit principiul reciprocitatii cu principiultratamentului egal, respectiv bancile straine si autohtone sunt supuse unor reglementari identice. Documentul din anul 1991 conferea Fed-ului dreptul de a nchide anumite banci straine care ncalcau legislatia sau care o aplicau inadecvat. n anul 1996, Fed-ul a utilizat dreptul legal si a nchis Daiwa Bank pentru operatiunile din SUA, (a 14-a banca japoneza dupa

nivelulu capitolului I, n 1996; Sumitomo a cumparat aceasta banca n anul 1996, devenind a 2a banca din Japonia) dupa ce unul din dealerii de obligatiuni a pierdut 1milion de dolari din vnzarea acestora. De asemenea n anul 2001, Banca State Bank of Indiaa fost nchisa pentru practici necorespunzatoare. Anumite reglementari au fost abandonate de catre autoritatea de supraveghere (ca de exemplu rata de dobnda sau produsele bancare), datorita faptului ca aceste aspecte nu sunt cu putinta ntr-un mediu cu modificari rapide ale tehnologiei si ale inovatiei financiare. Numarul mare de fuziuni si absorbtii din ultimii 15 ani au aratat importanta att a bancilor nationale ct si a celor straine n cadrul structurii sistemului bancar din SUA. Topul bancilor comerciale din SUA(active in milioane $) Rank Name (city, state) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. Citigroup (New York, N.Y.) Bank of America Corp. (Charlotte, N.C.) J. P. Morgan Chase & Company (Columbus, Ohio) Wachovia Corp. (Charlotte, N.C.) Taunus Corp. (New York, N.Y.) Wells Fargo & Company (San Fransisco, Calif.) HSBC North America Inc. (Prospect Heights, Ill.) U.S. Bancorp (Minneapolis, Minn.) Suntrust, Inc. (Atlanta, Ga.) Citizens Financial Group, Inc. (Providence, R.I.) National City Bank (Cleveland, Ohio) State Street Corp. (Boston, MA) Capital One Financial Corp. (McLean, Va.) Regions Financial Corp. (Birmingham, Ala.) PNC Financial Services Group, Inc. (Pittsburg, Pa.) BB&T Corp. (Winston-Salem, N.C.) TD Bank North, INC. (Portland, Maine) Fifth Third Bankcorp (Cincinatti, Ohio) Keycorp (Cleveland, Ohio) Northern Trust Corp. (Chicago, Ill.) Bancwest Corp. (Honolulu, Hawaii) Harris Financial Corp. (Wilmington, Del.) Comerica Incorporated (Dallas, Tex.) M&T Bank Corp. (Buffalo, N.Y.) Marshall & Ilsley Corp. (Milwaukee, Wis.) Unionbancal Corporation (San Fransisco, Calif.) Huntington Bancshares, Inc. (Columbus, Ohio) Consolidated assets $2,199,848 1,743,478 1,642,862 808,575 750,323 595,221 493,010 241,781 178,986 161,759 155,046 154,478 150,608 144,251 140,026 $136,417 118,171 111,396 101,596 77,480 74,808 69,172 67,167 66,085 63,432 57,933 55,985

Bank of the New York Mellon Corp. (New York, N.Y.) 205,151

BBVA USA Bancshares, Inc. (The Woodlands, Tex.) 59,953

30. Zions Bancorporation (Salt Lake City, Utah) Caracteristici ale sistemului bancar din SUA

53,597

Industria bancara din SUA prezinta o structura dominata de bancile comerciale. Tabelul urmator indica numarul si marimea bancilor (dupa nivelul activelor) si evidentiaza ca 11% din total detin active mai reduse de 25 milioane $ si peste 70% au nivelul activelor cuprins ntre 25 si 300 milioane$. Active > 25 mil. $ 25-50 mil. $ 50-100 mil. $ 100-300 mil. $ 300-500 mil. $ 500-1mild. $ 1-3 mild. $ 3-10 mild. $ < 10 mild. $ Numar de banci 967 1620 2098 2303 474 324 220 93 79 8178 Pondere n total numar banci 11,8% 19,8% 25,7% 28,2% 5,8% 4,0% 2,7% 1,1% 1,0% 100% Pondere n total active 0,3% 1% 2,4% 6,1% 2,8% 3,5% 5,8% 8,3% 69,9% 100%

n pofida numarului sporit de banci comerciale, industria bancara nu este dominata doar de cteva mari banci asa cum este cazul n celelalte ramuri industriale, de unde rezulta ca industria bancara este mai competitiva dect alte ramuri. Primele 10 banci comerciale din SUA detin 60% din totalul activelor bancare (comparativ cu industria computerelor dominata de Microsoft sau cu industria automobilelor dominata de General Motors, Ford, DaimlerChrysler, Toyota). Prezenta unui numar asa de mare de banci comerciale n SUA reflecta reglementarile anterioare care restrictionau abilitatea acestor institutii financiare de a deschide sucursale n vederea derularii operatiunilor bancare. Fiecare stat avea propriile reglementari cu privire la numarul de sucursale pe care o banca le putea avea (reglementarile dateaza din 1927 Mc Fadden Act si din 1956 Douglas Amendament). Restrictiile cu privire la sucursale (branse) au stimulat dezvoltarea a 3 inovatii financiare: bancile de tip holding, bancile denumite "nebancare" (nonbank) si ATM-urile. Companiile holding reprezinta corporatii care detin diferite alte companii, aceasta forma de organizare prezentnd importante avantaje pentru banci: controlul dobnzilor la nivelul mai multor institutii, posibilitatea angajarii n alte activitati corelate cu activitatea bancara, precum

serviciile de procesare si transmitere a informatiilor, oportunitatile de leasing, servicii de credit card, posibilitatea emiterii de titluri comerciale. Cu ncepere din anul 1982, companiile holding au putut cumpara banci din afara statelor federale (New York, Ohio, Carolina de Nord si California au putut intra pe piata din Texas prin cumpararea institutiilor falimentare ale acestui stat. n prezent, holdingurile bancare detin aproape toate marile banci si peste 90% din depozitele bancilor comerciale. Institutiile "nonbank" constituie rezultat al reglementarilor din 1956, prin care era definita institutia financiara banca, ea fiind aceea care accepta depozite si acorda credite. n acest context, institutiile care constituiau depozite, dar fara a acorda credite sau, invers, acordau credite dar nu constituiau depozite, au fost desemnate cu termenul de banci "nonbank". O alta inovatie financiara au constituit-o ATM-urile (automated teller machines). n perioada 1934- pna la mijlocul anilor '80, numarul de banci comerciale a scazut dramatic, datorita falimentelor nenumarate (o rata de 100/an, n perioada 1985-1992). nsa, falimentele bancare nu explica dect partial declinul numarului de banci, restul fiind pus pe seama operatiunilor de consolidare. n urma fuziunilor si achizitiilor s-au dezvoltat bancile superregionale care au nceput sa rivalizeze cu bancile din celebrele centre financiare (New York, Chicago, San Francisco). Ca exemple de banci superregionale retinem: Bank of America of Charlotte in Carolina de Nord si Banc One of Columbus, din Statul Ohio. Fuziunea dintre Citicorp si Travelers La data de 6 aprilie 1998, lumea financiara a fost socata de anuntul cu privire la intentia de fuziune dintre Citicorp, a doua mare banca din SUA la momentul respectiv, si grupul de asigurari Travelers, detinut de cea de-a treia firma de titluri din tara,Solomon Smith Barney. Compania care a rezultat, Citigroup, a devenit una din cele mai mari societati de investitii financiare din lume, cu peste 100 milioane de clienti, n 100 de tari, cu peste 150.000 de angajati si active de 700 miliarde $. Fuziunea a fost remarcabila nu numai prin marime, ci si datorita faptului ca erau ncalcate prevederile reglementarilor Glass-Stegal Act (din 1933) si cele ale Bank Holdingh Company Act (din 1956) care considerau drept ilegale astfel de operatiuni. Aceasta fuziune a fost aprobata de catre Sistemul Federal de Rezerve n septembrie 1998 si s-a definitivat n luna octombrie. Banca Fed a interzis companiei Citigroup ca n decursul unei perioade de 2 la 5 ani sa vnda produse "prohibite", precum polite de asigurare. n urma acestui eveniment, Congresul American a eliminat restrictiile impuse de reglementarile amintite, autoriznd Citigroup sa se angajeze n toate tipurile de activitate si servicii financiare. Totodata, s-a adoptat reglementarea GLBA (Gramm-Leach-Bliley Act), n 1999, potrivit careia bancile au dreptul la organizari complexe si au dreptul sa desfasoare ntreaga gama de servicii financiare. Bancile internationale din SUA n anul 1960, numai 8 banci din SUA aveau filiale n strainatate, iar totalul activelor lor era mai redus de 4 miliarde $. n prezent, 100 de banci americane activeaza n strainatate, cu un total al activelor de 500 miliarde $. Aceasta crestere poate fi explicata prin actiunea a trei factori: a) cresterea rapida a comertului international (cnd firmele americane opereaza n strainatate ele au nevoie de servicii bancare n tarile respective pentru a sprijini comertul international); capacitatea bancilor americane de a obtine profituri substantiale, prin operatiuni cu titluri (cumparari de titluri si vnzari de asigurari); piata eurodolarilor (respectiv depozitele de $ constituite n strainatate reprezinta o importanta sursa a cresterii bancilor internationale).

b) c)

Pentru a sprijini activitatea bancilor internationale, Fed-ul a creat, n anul 1981, facilitatile pentru bancile internationale, potrivit carora bancile puteau accepta depozite de la straini si, de asemenea, puteau acorda credite strainilor. Mai mult, statele au ncurajat bancile internationale, prin exceptarea acestora de la impozite si taxele locale. Astfel de masuri au avut succes n sensul ca activele bancilor cu asemenea facilitati au ajuns la 200 miliarde $ n primii 2 ani. Banci straine n SUA Cresterea comertului international a ncurajat bancile straine sa-si stabileasca oficii n SUA, nregistrnd un succes deosebit. n ultimii 20 de ani, bancile straine si-au dublat piata actiunilor n SUA, detinnd, n prezent, mai mult de 20% din activele sistemului bancar american. Bancile straine pot efectua operatiuni n interiorul SUA, dar nu pot accepta depozite de la rezidentii interni. n tabelul urmator sunt redate primele 10 banci din lume (8 dintre ele actionnd ca banci straine n SUA). Clasamentul primelor 10 banci din lume (dupa nivelul activelor) Banca 1. Deutsche Bank, Germania 2. Bank of Tokyo Mitsubishi, Japonia 3. Citigroup, SUA 4. BNP Paribas, Franta 5. Bank of America, SUA 6. UBS, Elvetia 7. HSBC Holding, MB/Honh Kong 8. Fujy Bank, Japonia 9. Bayerische, 10 Sumitomo Bank, Japonia Active (miliarde$) 955,579 726,286 716,937 703,091 632,574 616,798 601,847 561,345 599,860 519,153

Inovatiile financiare si declinul bancilor traditionale La declinul bancilor traditionale au contribuit patru factori: fondurile mutuale ale pietei monetare (MMMsF); bondurile (obligatiunile junk); titlurile comerciale; securitizarea. Fondurile mutuale ale pietei monetare emit actiuni care sunt rascumparate la un pret fix (de regula 1 $), prin emiterea de cecuri, astfel nct ele functioneaza ca si conturile de depozit, care produc dobnzi (mai mari dect alte dobnzi la depozite). Primele asemenea fonduri au fost create n anul 1971. n anul 1974 activele lor erau de 4 miliarde $, iar n prezent reprezinta 1500 miliarde $. Junk bonds nainte de anii '80 numai corporatiile puteau emite obligatiuni cu rating Baa sau mai ridicat, procurnd fonduri prin vnzarea acestora. Anumite firme, denumite "ngerii cazuti", datorita problemelor cu care se confruntau, au nceput sa emita obligatiuni cu rating de Baa si chiar mai redus, fiind denumite cu termenul "junk bonds". Ca urmare a dezvoltarii tehnologiei n domeniul informatiilor de dupa anii '70 datorita posibilitatilor sporite de informare a investitorilor, titlurile "junk bonds" au nceput sa fie emise de

un numar tot mai mare de firme, n vederea procurarii de fonduri pentru finantarea investitiilor. La sfrsitul anilor '80, valoarea acestora depasea 200 miliarde $. Hrtiile comerciale "comercial paper" reprezinta titluri de datorie pe termen scurt, emise de catre banci si corporatii, reprezentnd unul din instrumentele monetare cu cea mai rapida crestere (de la 33 miliarde $ n 1970, la 1200 miliarde $ n 2000). Cea mai importanta inovatie a ultimelor doua decenii constituie securitizarea (titlurizarea, n franceza). Aceasta constituie un proces de transformare al activelor financiare cu lichiditate redusa (precum ipotecile) n titluri negociabile ale pietei de capital. Acest tip de operatiuni au fost initiate n anul 1970. n prezent, securitizarea s-a extins si la: mprumuturile pentru automobile, cardurile de credit acceptate, denumite si plastic bonds. Declinul bancilor traditionale n SUA, importanta bancilor ca sursa pentru procurarea fondurilor n economie s-a modificat considerabil. Astfel, n anul 1974 bancile comerciale furnizau 40% din fonduri, iar n anul 2001, asigurau doar 30%. De asemenea, actiunile bancilor comerciale n totalul activelor financiare s-a redus de la 40% (1960-1980) la 25% (n 2001). Rezulta, astfel, ca rolul bancilor n intermedierea financiara s-a redus si nu mai prezinta aceeasi importanta n sistemul bancar al SUA. Rezulta ca declinul industriei bancare reprezinta o realitate care se manifesta n toate tarile, datorita falimentelor bancare si inovatiilor financiare (Japonia si Europa). Sistemul financiar al SUA este un sistem market-based, ceea ce indica faptul ca finantarea firmelor se realizeaza, ntr-o mare masura, prin emisiunea de titluri si plasarea acestora pe piata de capital. n anumite perioade contributia neta a actiunilor si obligatiunilor emise de catre corporatii, a fost mai scazuta (detinnd o pondere mai redusa dect n Marea Britanie). (Capitalizare bursiera/PIB n Marea Britanie = 1,13, iar n SUA = 0,80). Cu toate acestea, NYSE reprezinta centrul sistemului financiar, att din punctul de vedere psihologic, ct si al influentei asupra politicii economice. Importanta psihologica a Wall Street-ului s-a mai diminuat dupa anii '70, o data cu dezvoltarea fondurilor mutuale si a fondurilor de pensii, situatie care a fost generata de limitarile impuse de lege sistemului bancar si de cresterea volatilitatii inflatiei si a ratelor de dobnda. Referitor la importanta economica a sistemului financiar al SUA, aceasta nu este recenta, n sensul ca este cunoscut faptul ca politicile contradictorii ale Sistemului Federal de Rezerve din anul 1928 au contribuit semnificativ la declansarea si sustinerea Marii Crize din anii 29-33. De asemenea, n perioada actuala, n anul 1997, Guvernatorul Sistemului Federal de Rezerve Alain Greenspan a comentat nefavorabil activitatile speculative ale pietei financiare cu efecte asupra ratelor de dobnda, precum si boom-ul pe termen scurt al firmelor de nalta tehnologie, care s-a manifestat n a doua jumatate a anului 2000. Dimensiunea economiei americane si dominarea de catre dolar a tranzactiilor internationale, au condus la situarea sistemului financiar al SUA nu numai n centrul economiei americane, ci si al economiei mondiale. Piete financiare din toate tarile acorda atentie cresterilor si descresterilor indicelui bursier Daw Jones, precum si indicelui pietei NASDAQ.

Sistemul bancar n SUA (institutiile de depozit) Sistemul bancar din SUA prezinta o multime de caracteristici prin care se distinge de cele din alte tari: - n primul rnd, exista un mare numar de banci organizate (la sfrsitul anului 2000 functionau 8.315 banci comerciale); n al doilea rnd, recent, legislatia a limitat cresterea numarului de banci si expansiunea acestora, dintr-un stat n altul al SUA; - n al treilea rnd, exista un sistem dual al licentelor, n sensul ca unele banci sunt coordonate att de guvernul federal, ct si de cel al statului individual respectiv; n al patrulea rnd, exista o puternica distinctie ntre bancile de investitii si cele comerciale.

Aceste caracteristici pot fi explicate prin cele doua tipuri de riscuri, care se manifesta n sistemul bancar american, si anume: existenta autoritatii centralizate si dominatia intereselor monetare. Astfel, cele doua tipuri de riscuri combinate determina o actiune de prevenire prin controlul asupra sistemului financiar, realizat de catre institutii financiare centrale sau fortele politice. Institutiile de depozit n SUA Clasificarea sistemului bancar reprezinta anumite dificultati, datorita caracterului sistemului : natura duala a sistemului bancar, respectiv acordarea licentelor la doua niveluri: al statelor individuale si al guvernului federal conduce la distinctia dintre banci ale statelor si banci nationale. Statele utilizeaza puterea lor n vederea determinarii bancilor sa-si diminueze abilitatea de a deschide sucursale chiar n interiorul statului, dar cu posibilitati de nfiintare n alte state. n schimb bancile nationale nu dispun de dreptul de a-si deschide sucursale (potrivit Mc.FaddenPapper Act din 1927) cnd au devenit subiect al restrictiilor; prevederile legale cu privire la asigurarea depozitelor, reprezinta o alta caracteristica a sistemului bancar. Prima prevedere de protejare a depozitelor dateaza din anul 1829 n statul New York. n anul 1933, prin The Banking Act (cunoscut si ca Glass-Stegall Act) a fost instituit sistemul actual de asigurare al depozitelor, prin instituirea FDIC (Compania Federala de Asigurare a Depozitelor). La schema de asigurare participa bancile membre ale Sistemului Federal de Rezerve. Celelalte banci pot participa daca sunt aprobate de catre FDIC.

 Glass Stegal-Act din anul 1993 este responsabil si pentru distinctia dintre bancile de investitii si cele comerciale. Initial, bancile comerciale nu aveau dreptul de a detine si comercializa titluri, altele dect cele ale administratiei centrale si locale; o alta distinctie trebuie stabilita ntre bancile independente si holdingurile bancare (bank holding companies). Acestea din urma au reprezentat forma populara de organizare a bancilor, dupa al II-lea Razboi Mondial. Pna n anul 1956, holdingurile au detinut controlul asupra companiilor angajate n activitati, altele dect bancare. Utilizarea activelor bancare spre finantarea unitatilor subsidiare nebancare a contribuit la sporirea riscurilor bancare. Astfel, prin Bank Holding Company Act (1956) holdingurile au fost mpiedicate sa se angajeze n activitati nebancare, considerate astfel de catre Sistemul Federal de Rezerve. De asemenea, li s-a limitat dreptul de a detine sucursale n statul de origine. Astfel, actul din anul 1956 a eliminat posibilitatea holdingurilor de a se angaja n banci interstatale; nu n ultimul rnd, clasificarea institutiilor depozitare poate fi realizata astfel: banci comerciale; institutii de economii si uniuni de credit. Institutiile de economii pot fi divizate n: asociatii de economii si mprumuturi si banci de economii. Caracteristica acestor institutii este constituirea activelor si pasivelor pe termen lung, ntr-o masura mai mare dect n cazul bancilor comerciale. Activele principale ale acestor institutii constau n obligatiuni pe termen lung si titluri ipotecare. nceputurile acestor institutii dateaza din anul 1839 si pna n anii 1980 acestea au detinut locul al II-lea n sistemul bancar american, dupa bancile comerciale. Declinul institutiilor de economii s-a manifestat att n ceea ce priveste numarul institutiilor, ct si n marimea activelor, situatie care a culminat n anii '80. Institutiile non-depozitare din SUA n categoria acestor institutii sunt incluse: - bancile de investitii; - societatile de asigurari; - fondurile mutuale;

- fondurile de pensii; - companiile financiare. Institutiile denumite "securities firms includ o varietate de activitati, care pot fi clasificate n banci de investitii sibrokeraj. Activitatea acestor institutii este supravegheata de Securities and Exchange Commission (SEC), care reglementeaza emisiunea de titluri si modalitatile de tranzactionare. Exista, de asemenea, si autoreglementarea acestui sector, prin National Association of Securities Dealers (NASD). Exista peste 5000 de firme "securities firms" n SUA; acestea se afla n atentia publicului atunci cnd se manifesta un colaps major. n anii '80, industria titlurilor a fost cel mai bine cunoscuta n contextul emisiunii de titluri cunoscute sub denumirea de "junk bonds". Clasamentul bancilor de investitii le pozitioneaza pe primele locuri pe cele din SUA, dupa cum rezulta din tabelul urmator : Clasamentul mondial al bancilor de investitii Nr. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Banca Morgan Stanley Dean Witter- devine holding bancar Merril Lynch- preluat de Bank of America 09.2008 Credit Suisse First Boston Goldman Sachs Company- devine holding bancar Salomon Smith Barney Lehman Brothers- faliment 15.09.2008 Bear, Stearns and Co. J.P. Morgan -preia Washington Mutual 09.2008 Donaldson, Lufkin and Jenrette Deutsche Bank Securities Societatile de asigurari n prezent exista n SUA peste 2000 de societati de asigurari de viata si 3000 de societati de asigurari generale. n perioada 70-80 societatile de asigurari de viata au cunoscut o perioada de dificultati, concretizate n dezintermediere, ca si n cazul institutiilor de economii si mprumuturi. La nceputul anilor '70, activele societatilor de asigurari de viata erau investite pe termen lung la rate fixe ale dobnzii, iar resursele proveneau n mare masura din politele de asigurari de viata. ntruct n perioada respectiva ratele de dobnda au sporit, fondurile mutuale si-au sporit ofertele, devenind mai atractive comparativ cu instrumentele oferite de societatile de asigurari. Active 317,590 mil $ 299,804 mil $ 292,538 mil $ 217,380 mil $ 211,901 mil $ 153,890 mil $ 151,131 mil $ 89,186 mil $ 72,282 mil $ 71,189 mil $

Politele de asigurare de viata cuprind doua elemente, respectiv asigurarea, pe de o parte, si economisirea, respectiv acumularea, pe de alta parte. n perioada '70-'84, primele pentru politele de viata s-au diminuat de la 3,12% la 1,99%, iar n totalul politelor cele noi si-au diminuat ponderea de la 82% la 22%. La sfrsitul anului '89 erau n stare de faliment peste 43 de societati de asigurari, iar n '90 alte 30 de societati erau n faliment, incluznd companii celebre de asigurari. Evolutia societatilor de asigurari n acest sens a fost provocata de ncercarile pietei financiare de a oferi noi instrumente, mai flexibile. Astfel, unele societati de asigurari au nceput sa ofere certificate de depozit sau servicii de brokeraj, intrnd, astfel, n competitie cu alti intermediari financiari. Prin documentul din anul 1999 (Gramm-Leach-Bliley Act), care a eliminat restrictiile cu privire la fuziunile dintre societatile de asigurari si bancile comerciale, s-a ajuns la includerea de catre holdingurile bancare si a societatilor de asigurari. Numai un numar redus de companii au reusit sa obtina avantaje din prevederile noii legi. Fondurile mutuale Fondurile mutuale (societati deschise) care sunt echivalentele "unit trusts" din Marea Britanie, reprezinta companii de investitii care si plaseaza disponibilitatile (obtinute prin punerea n comun a fondurilor) n investitii directe. Existenta lor dateaza din anul 1920 si sunt reglementate de Comisia de Titluri si Schimb, potrivit Investment Company Act, din anul 1940. Tipurile de investitii sunt diverse, respectiv: cresteri de capital, actiuni ale micilor firme, obligatiuni pe termen mediu si lung, titluri de stat pe termen scurt, metale pretioase, titluri internationale. Dezvoltarea pietei monetare prin fondurile mutuale monetare, n anul 1975 (MMMFs) a generat efecte profunde asupra bancilor, institutiilor de economii si societatilor de asigurari. Fondurile mutuale sunt specializate n titluri pe termen scurt, fiind capabile sa oferte rate de dobnda n concordanta cu evolutiile pietei. n perioada 1979-1982, activele fondurilor mutuale au evoluat de la 12 miliarde la 230 miliarde $. n anul 2000, din totalul activelor de 75000 mild.$, peste 60% reprezinta investitii n active. Din totalul fondurilor mutuale, fondurile mutuale monetare detineau active de 2000 mild.$, iar fondurile hibride combinate detineau active de 1000 mild.$. n prezent, fondurile mutuale detin active n valoare mai mare dect bancile comerciale. Cresterea nsemnata a fondurilor mutuale se datoreaza, n special, planurilor de pensii si altor tipuri de investitii, n special Conturile Individuale de Pensii (Individual Retirement Accounts) IRA. n timpul crizei asiatice si a falimentului din Rusia, n anul 1998 s-au produs modificari n sensul orientarii plasamentelor catre fonduri ale pietei monetare, cu risc scazut, si catre fonduri de obligatiuni, tendinta care s-a mentinut doar pe o perioada de 8 luni. Alte institutii nedepozitare din SUA includ companiile financiare si fondurile de pensii. Prima categorie de institutii este reglementata de catre fiecare stat, manifestndu-se astfel diferente de la o legislatie la alta. n schimb, fondurile de pensii s-au dezvoltat n acelasi mod ca si n Marea Britanie, iar performantele portofoliului sunt dependente de conditiile pietei. Operatiunile fondurilor de pensii sunt reglementate de Employee Retirement Income Security Act (din anul 1974, revizuit n 1989), prin care s-a introdus notiunea de investitie prudenta n fondurile de investitii.

2.3. Sistemul Bancar din Japonia Evolutiile bancilor japoneze n decursul anilor '90 s-au datorat reformei financiare cunoscute sub denumirea de "big bang" si care s-a manifestat si n Marea Britanie. Dereglementarea financiara, care a constituit esenta acestei reforme a debutat la 1 aprilie 1998, n conditiile manifestarii recesiunii economice, a scaderii ratei de schimb dintre yen si dolar (cel mai scazut nivel din ultimi 5 ani), a scaderii pietei bursiere si a cresterii pierderilor nregistrate de banci. Prin reforma amintita, pietele bancare, bursiere si de asigurari japoneze s-au implicat n competitia globala cu industria bancara europeana si americana. Obiectivul guvernului Hashimoto a fost de restabilire a suprematiei centrului financiar Tokyo si de reafirmare a pozitiei sale. Pachetul Big Bang constituie o serie complexa de masuri (2.132 pagini), derulate ntre aprilie 1998 si martie 2001 si a vizat ndepartarea barierelor pentru firmele japoneze si straine cu activitate n domeniul serviciilor bancare, de asigurari, de investitii n yeni sau alte valute. Ca urmare, partenerii americani si europeni (Merrill Lynch, Dresdner Bank, Swiss Bank Corporation )au nfiintat "parteneriate locale" cu bancile japoneze. Merril Lynch a si preluat una din marile case de brokeraj japoneze, Yamaichi Securities, prabusita n anul 1997, cu datorii de 2,1 miliarde $. Economiile populatiei, 1200 trilioane yeni, aflate n sistemul postal de economii (cu dobnzi de 0,25%, dar cu garantii guvernamentale), nca de la nceputul anilor '90 au fost orientate spre fondurile de pensii si mutuale. Dereglementarea financiara a provocat n Japonia o fuga a capitalului, datorita cautarilor unor rentabilitati mai ridicate, de catre investitorii japonezi. n martie 1997, n plina criza, guvernul japonez sprijinise bancile cu probleme, permitndu-le sa-si evalueze detinerile de actiuni la pretul de cumparare, nu la pretul curent al pietei, ceea ce a condus la injectarea n sistemul bancar a 232 miliarde $. Pachetul financiar japonez a facut parte dintr-un plan amplu de dereglementare, acoperind 624 de domenii, nsa principalul repros adus de partenerii occidentali a fost ca ritmul este prea lent, iar deschiderea pietei prea ngusta. n perioada de dupa al 2-lea razboi mondial, Japonia a nregistrat o severa criza n domeniul infrastructurii financiare. Preocuparea fortelor de ocupatie americana si a guvernului japonez a fost aceea de crestere a activelor astfel nct sa acopere economia reala. Rezultatul acestor preocupari a fost o puternica segmentare a sistemului financiar si un control puternic exercitat de Ministerul Finantelor. Tranzactiile financiare pe termen lung si scurt au fost separate ca si cele interne fata de cele autohtone. Un asemenea mod de organizare a fost desemnat cu termenul Kereitsu System. Concepetul Kereitsu System desemneaza un grup de companii cu detineri de actiuni ncrucisate si care includ n structura lor, o banca, o societate de investitii, o societate de asigurari, si un concern industrial (de autoturisme, otel sau constructii). n acest context, banca ofera servicii tuturor membrilor grupului Kereitsu System care includ n special mprumuturi. Ministerul Finantelor a dobndit atributii de reglementare prin intermediu celor 3 birouri: banci, asigurari, finante internationale. Responsabilitatile au inclus toate aspectele supravegherii institutiilor financiare: analiza firmelor financiare, controlul ratelor de dobnda si al produselor oferite de firme, supravegherea prin schema de protectie a depozitelor.Bancile erau protejate de competitia straina, iar puterea ca segmentare a pietei limita competitia interna.Banca Japoniei a fost responsabila de implementarea politicii monetare, dar nu independenta, ntruct Ministerul Finantelor a exercitat o puternica influenta asupra caracterului de Administratie al bancii.

Big Bang-ul japonez n anul 1996. Dupa crackul pietei bursiere din anul 1989, sectorul financiar al Japoniei intrat ntr-o perioada de declin sever motiv pentru care s-a initiat un program al reformelor, cunoscut sub denumirea de "Big Bang" Acest program trebuia sa ndeplineasca doua obiective: 1) Restructurarea sistemului financiar 2) Asigurarea stabilitatii financiare, prin nfiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara si a Comisiei de Reconstructie Financiara. Reforma initiala s-a bazat pe 3 principii: Free, Fair , Global. Free: principiul Free aplicabil sectorului financiar a presupus integrarea bancilor, pietei de capital si a societatilor de asigurari, liberalizarea produselor si a preturilor si a comisioanelor de la bursa de valori. Fair: principiul Fair a presupus crearea unei piete transparente, prin deschiderea completa a informatiei la toate nivelele, inclusiv guvernamental, si stabilirea unor reguli clare pentru operatiunile de piata. Investitorii au fost ncurajati sa-si asume noi responsabilitati dar si legislatia a introdus elemente de protectie. Global: principiul acesta a presupus ca Tokyo sa devina un centru financiar international. Astfel, contabilitatea, legislatia, supravegherea si taxele au fost modificate pentru a ndeplini standardele internationale impuse de Comitetul de la Basel si Organizatia Internationala a Comisiilor de Valori Mobiliare. Criza japoneza a nceput n 1991 cnd marile banci s-au aflat n dificultate datorita operatiunilor speculative, traduse printr-o acumulare puternica de creante de slaba calitate n bilanturile bancare si prin scaderea pretului activelor care s-a manifestat cu ncepere din 1989. In timpul speculatiilor bursiere, bancile au acumulat plus valoare asupra activelor, iar la sfrsitul anilor '80 profiturile bancare proveneau din plus valoare asupra titlurilor si din dobnzi (1/3), n timp ce politica monetara restrictiva reducea puternic marjele ratei de dobnda. Aceasta politica monetara restrictiva a contribuit la caderea bursei cu 60% ntre 1989 si 1992, si la izbucnirea crahului bursier cu ncepere din 1992. Preturile terenurilor au scazut cu 50% n august 1992 si cu mai mult de 60% n 1993. Autoritatea publica a pus n aplicare politici macroconomice monetare si fiscale favorabile restabilirii bancilor si au favorizat operatiunile de restructurare a bancilor aflate n dificultate. Dupa anii '95 au fost angajate si fondurile publice n salvarea bancilor, n pofida opozitiei populatiei si au fost lasate sa falimenteze cteva banci, ceea ce nu era specific traditiei japoneze. Politica monetara ndeplineste un rol important prin aceea ca permite practicarea unor rate de dobnda pe termen scurt apropiate de zero, n special pentru a ajuta bancile sa-si restabileasca rentabilitatea si sa se reduca sprijinul bugetar. O asemenea politica, daca se mentine, permite bancilor sa "digere" progresiv creantele lor n pierdere si plus valoarea asupra

activelor imobiliare si mobiliare. Daca ratele de dobnda se majoreaza, antrennd o recadere a pretului activelor, atunci bancile pot reintra n criza. Situatia bancilor japoneze Dupa anul 1990, scaderea cresterii economice, reducerea cursurilor bursiere precum si a preturilor imobilelor, au afectat bancile japoneze astfel:

Scaderea cu 50% a pretului imobilelor a deteriorat calitatea imprumuturilor bancare; Valoarea colateralului constituita de debitori s-a diminuat; Scaderea valorii bursiere a activelor a erodat bilantul bancar; Ritmul lent de crestere al economiei japoneze, combinat cu absenta inflatiei au redus aptitudinea numerosilor debitori de a-si rambursa imprumuturile, ceea ce a condus la o sporire a " non performing loans" in bilantul bancilor.

La aceasta situatie au contribuit intreprinderile care si-au manifestat preferinta pentru piata obligatara, comparativ cu cea bancara, pierderea resurselor atrase pe aceasta cale sporind de la 3,6% in 1984 la 25% in 1991. De aici rezulta ca pentru bancile japoneze, doar sectorul intreprinderilor mici si mijlocii a mai ramas activ, dar cu riscuri considerabile. Dupa anul 1992 bancile japoneze au inregistrat pierderi de 680 miliarde $, din care 80% nu figureaza in bilantul bancilor. In anul 2001, valoarea creditelor neperformante reprezenta 320 miliarde $, respective 7% din PIB ( dupa autoritatile japoneze) si 400 miliarde $ potrivit analistilor de la Merill Lynch. Astfel, bancile japoneze sunt plasate in centrul unei probleme extrem de dificile: odata cu recesiunea economica si cu deflatia preturilor, numarul intreprinderilor japoneze puternic indatorate au devenit falimentare si pe de alta parte , activele industriale si comerciale ale institutiilor financiare s-au deteriorat puternic. In acest context, asanarea bilantului bancilor a constituit o necesitate dar si un factor care a contribuit la lichidarea si falimentul a numeroase intreprinderi.