PLAN:

1. Noiunea de reglementare a dreptului muncii internaional 2. Izvoarele reglementrii relaiilor internaionale de munc 3. Drepturile fundamentale n domeniul muncii 4. Colaborarea social a organizaiilor i patronilor. Metodele panice de soluionare a litigiilor de munc 5. Rolul Organizaiei Internaionale a Muncii n politica international

1. Noiunea de reglementare a dreptului muncii internaional

Prin reglementarea internationala a dreptului muncii nelegem reglementarea cu ajutorul acordurilor international ncheiate ntre state (convenii bilaterale i multilaterale)a problemelor legate de folosirea muncii salariailor , mbuntirea condiiilor de muncale salariailor, protecia muncii i protecia intereselor individuale i colective ale salariailor. Aceste norme snt cosfinite n actele adoptate de Organizaia Naiunilor Unite (ONU), Organizaia Internaional a Muncii (OIM), Uniunile regionale ale statelor din Europa, America , Africa, Occidentul Apropiat, precum ;I ]n conveniile bilaterale ale diferitelor state. Standartele internationale de munc, n special de importan universal, adoptate de ONU i OIM nglobeaz practica juridic international. Aceste norme minutios studiate,imprumutate,aplicate in practica drept etalon in lumea civilizata reprezinta un fel de cod international a munci . Conform articolului 8 al constitutie RM, principilepe si drep international si contractile international ale Rm constituie o parte din sistemul dreptului, lundu-se n vedere c contractile international, semnate i ratificate de Rm, au prioriti fa de legislaia intern (printer actele international de RM ce conin norme cu priv ire la dreptul muncii cele mai importante snt pactul cu privire la drepturile omului al ONU i 50 de convenii adoptate de OIM). Reeind din aceast particularitate putem face concluzia c o parte din codul international al muncii ce include norme i principia cunoscute al dreputlui international, precum i conveniile i alte acte normative international de munc, care-s ratificate de Republica Moldova, capt o importan premordial n elaborarea legislaiei naionale, urmnd s fie aplicate de ctre instanele de judecata si alte organe de stat concomitant cu legislatia interna, si mai mult decit atit, daca Republica Moldova a incheiat un contract international n care snt stabilite alte nornne, decit cele prevazute de legislatia interna, atunci normele contractului international au drept de prioritate. La aceasta mai trebuie adaugat c , n conformitate cu art. 4 din Constitutia Republicii Moldova i n corespundere cu contractele internationale incheiate de catre Republica Moldova, fiecare cetalean are dreptul s se adreseze n organele internationale Cu privire la apararea drepturilor i libertatilor omului, daca n interiorul statului sint epuizate toate modurile de aparare a lor. Astazi se pot evidentia urmatoarele tendinte in influentarea standardelor de munca internationale asupra legislatiei muncii Republicii Moldova:

folosirea directa a actelor internationale in textele legilor; - includerea normelor internationale in cazul ratificarii lor de Republica Moldova; realizarea cerintelor actelor internationale ratificate i neratificate prin editarea actelor corespunzatoare ale legislatiei interne.

Aceasta face necesara studierea reglementarii dreptului muncii international, I indeosebi a normelor Internationale de munca. Ultimele trebuie studiate ca un izvor important in elaborarea normelor dreptului muncii al Republicii Moldova, deschizind perspective noi pentru perfectionarea in continuare a legislatiei muncii nationale. Normele intemationale extind drepturile cetatenilor. Moldovei, consolideaza legislatia noastra in ram ura dreptului muncii, amelioreaza i intensifica activitatea de drept a legislatorului.

2. lzvoarele reglementarii relaiilor internaionale de munc

Unul din principalele izvoare ale reglementarii relatiilor internationale de munca sint actele, adoptate de Organizatia Internationala a Muncii (OIMM). OIM, formata in 1919, la momentul actual este o institutie specializata a ONU, ce reune te 170 de state. Organul suprem al OIM este Conferinta internationala a muncii convocata in fiecare an compusa din reprezentantii statelor-memtire ale OIM. Fiecare stat este reprezentat de 4 delegati: doi din componenta Guvernului, unul din partea intreprinzatorilor, unul din partea muncitorilor. Consiliul administrativ al OIM, ales la Conferinta internationala a muncii , consta din 56 de persoane: 28 de delegati reprezinta Guvernele, 14 - intreprinzatorii, 14 - muncitorii. Biroul international al muncii (BIM) este organul permanent al OIM. Componenta lui o formeaza directorul general at BIM, care este numit de Consillui administrativ. O caracteristica distincta a structurii OIM este tripartitismul, adica formarea tuturor organelor principale accesorii in baza reprezentarii triple: Guvern, antreprenoriat, muncitori. Conform statutului OIM, una dintre principalele orientari in activitatea acestei organizatii este elaborarea - standardelor internationale in problemele muncii. Aceasta activitate a OIM consta in adoptarea conventiilor recomandatiilor. Numarul lor pina in anul 1995 a constituit 357 (175 de conventii i 182 de recomandatii). Conventiile i recomandatiile OIM se elaboreaza si se adopta la Conferinta intemationala a muncii prin aplicarea procedurilor caracteristice. Adoptarea este anticipata de examinarea lor la ultimele doua conferinte Internationale (sesiunile OIM). BIM pregateste raporturile preliminare in care se face o generalizare a ei in practica in diferite tari. Fiecare conventie si recomandatie se discuta de catre o comisie speciala, formata de Conferinta i, in vederea adoptarii, ele

trebuie s fie acceptate de majoritate 2/3 din delegatii prezenti. Cu toate ca procedura de adoptare atit a conventiei, cit recomandatiei este aceeasi, puterea lor juridica si ordinea aplicarii sint diferite. Conventia, dupa ratificarea ei de catre 11 state-membre ale OIM, devine o conventie multilaterala internationala si e obligatorie atit pentru acele state care au ratificat-o, cit si pentru acele care n-au ratificat-o, dar sunt membre ale ONU. In cazul ratificarii conventiei statul e obligat s adopte acte legislative, precum alte acte pentru punerea In practica si in mod regulat sa informeze OIM despre masurile luate in vederea aplicarii ei. Daca conventia nu este ratificata, statul are obligatiunea de a inforrna Consiliul administrativ al OIM relativ la interpelarile sale, legislatia nationala si practica judiciara cu privire la conventia neratificata si despre masurile care se vor lua pentru a da putere juriclica acestei conventii. Recomandatia nu este o conventie internationala si nu necesita ratificare. Cu toate acestea, n-ar fi corect sa nu-i acordam atentie puterii ei juridice. Ea reprezinta o recomandare adresata statelor, care pot introduce normele necesare pentru ameliorarea legislatiei nationale. Cu alte cuvinte, recomandatia este un izvor de informatie si model pentru perfectionarea legislatiei nationale. Recomandatia detaliaza, precizeaza, unori completeaza statutul conventiei, face continutul ei mai concret, extinde posibilitatile statelor in rezolvarea problemelor cu privire la adoptarea normelor internationale. Recomandatia trebuie sa fie prezentata de catre Guvernul statului membru al OIM organelor competente pentru a fi examinata si a-i da putere juridica prin adoptarea unei legi sau pe alta cale; cu toate acestea, OIM trebuie sa fie informata despre rezultatele examinarii. Statele trebuie sa prezinte la OIM informatii atit despre realizarea recomandatiei ratificare, cit si despre conventia neratificata. Conform statutului, adoptarea de catre stat a conventiei sau recomandatiei OIM nu poate schimba in defavoarea muncitorilor legislatia ce functioneaza in statul dat. Statutul OIM stabileste ordinea reexaminarii actelor internationale invechite. La momentul actual aproximativ 50 de conventii OIM sunt reexaminate datorita conventiilor ulterioare. Acestea nu anihileaza conventiile anterioare, ci doar sesizeaza ca din momentul ratificarii si intrarii in vigoare a conventiilor noi, cele anterioare isi inceteaza actiunea. Trebuie mentionat ca actele normative ale OIM reglementeaza nu numai probleme ce tin de dreptul muncii, obiectul de reglementare. Ele include dispozitii ce se refera la dreptul asigurarii sociale, timpul liber al muncitorilor, constructia spatiului locative pentru muncitori, deservirea lor sociala, statistica muncii, orientarea profesionala-tehnica, organizarea si metodele activitatii organelor de stat in ingrijirea muncii. Multe acte ale OIM se refera nu numai la muncitorii dependenti, dar si la lucratorii independent, antreprenori, in unele cazuri la toata populatia. Dupa continutul lor, actele normative ale OIM se clasifica in urmatoarele grupe:

acte ce asigura apararea drepturilor si libertatilor omului in relatii de munca: acte referitoare la asigurarea si plasarea in cimpul muncii, ocrotirea de somaj; acte ce reglemeteaza conditiile de munca; acte cu privire la tehnica securitatii si sanitaria de productie; acte ce reglementeaza munca salariatilor, ce au nevoie de asigurarea juridical avansata; acte ce reglementeaza munca unor anumite categorii de salariati; acte ce reglementeaza colaborarea organizatiilor muncitoresti cu statul in rezolvarea pasnica a conflictelor de munca. Drepturile fundamentale n domeniul muncii

Dreptul la munca. Interactiunea muncii. Interdictia muncii fortate. Pentru prima data dreptul la munca a fost consfintit ca si celelalte drepturi ale omului in Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Mai apoi acest drept a fost consfintit mai pe larg in Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si in Carta Sociala Europeana. In pact prin dreptul la munca se intelege dreptul fiecarui om de a-si cistiga sursele pentru existent prin munca pe care o allege liber. Astfel, statul trebuie nu doar sa recunoasca dreptul la munca, dar sis a ia masuri pentru a asigura acest drept. Aceasta presupune promovarea unei politici social-economice, care ar include programele invatamintului professional-tehnic, orientarea profesionala, asigurarea dezvolatrii economice, social-culturale si ocupatiile in productie ce garanteaza libertatile fundamentale politice, economice ale omului. In continutul notiunii dreptul la munca Carta Sociala Europeana introduce unele elemente noi si nuante suplimentare. Ea oblige statul sa garanteze realizarea dreptului omului la munca. Cu acest scop se propune: a apara efficient dreptul salariatilor la munca pentru ca ei sa-si asigure existent, lucrind intr-o specialitate liber aleasa; sa organizeze burse de muncafara plata pentru toti salariatii; sa asigure orientarea profesionala necesara, instruirea si ridicarea calificatiei profesioanele pentru salariati. Dupa cum vedem, pe prim plan se inainteaza cerinta obligatorie pentru stat de a duce o politica de antrenare complete in cimpul muncii ca mijloc de realizare a dreptului la munca. In toate actele examinate se accentueaza ca dreptul la munca este incompatibil cu munca fortata, dar intr-o mare masura normele referitoare la munca fortata sint fixate in actele OIM. Privind problema data,sint adoptate Conventia nr.29 (1935) si

Conventia nr. 105 (1957). Conventia nr.29 obliga statele de a renunta la folosirea muncii fortate sub toate formele in cel mai scurt timp. Conventia defineste munca fortata drept orice munca prestata de o persoana prin aplicarea metodelor de constringere, daca anume persoana data nu si-a propus benevol serviciile. Insa conventia nu se plaice la unele genuri de activitate care-s impuse de anumite conditii, de exemplu, in legatura cu caracterul exceprional al muncilor militare obligatorii pentru lucrari prestate n baza sentintei juridiciare. Conventia nr. 105 largeste cercul de obligatii ale statelor cu privire la lichidarea muncii fortate, si in acest special completeaza Conventia nr. 29 cu privire la interzicerea muncii fortate ca mijloc de violenta politica si ideologica. Se interzic in deosebi urmatoarele genuri de munca fortata: ca metoda de constringere politica, in calitate de masura de pedeapsa pentru exprimarea opiniilor politice sau ideologice contrare sistemului politic, social si economic stabilit, folosirea fortata a muncii de soc pentru dezvoltarea economica a tarii, in calitate de mentinere a disciplinei muncii, ca metoda de pedeapsa pentru participarea la greva, in calitate de mijloc de discriminare rasiala, nationala, apartenenta sociala, confesiune; egalitatea in munca; interdictia discriminarii; egalitatea in privinta realizarii drepturilor si libertatilor omului, dreptul fiecaruia la apararea de catre lege sint proclamate in toate actele international atit universal, cit si regionale. Aceasta se refera si la drepturile din domeniul muncii.

Conventia OIM nr. 100 obliga statele sa foloseasca metodele nationale de stabilire a marimii recompense cu scopul de a asigura principiul remunerarii egale a barbatilor si femeilor pentru aceeasi munca. Cu alte cuvinte, marimea recompense trebuie sa fie stabilita fara discriminare dupa sex. De rind cu actele universal OIM cu privire la egalitatea in drepturi din domeniul muncii si interzicerea discriminarii, functioneaza conventii si recomandatii ce se refera la anumite categorii de salariati: salariati-migranti; personae cu obligatii familiale; salariati in virsta.

Dreptul la asociere. Cu toate ca principiul dreptului la asociere e consfintit in toate actele internationale, universal si originale, majoritatea normelor concrete, ce se refera la acest drept, se afla in actele OIM. Dreptul de asociere reprezint posibilitatea cetenilor de a se asocia liber n orice structuri doresc, fie c sunt

politice, profesionale, non-profit, culturale, tiinifice .a. Libertatea individual implic libertatea de asociere. Dac omul are dreptul s i dezvolte liber activitatea, el trebuie s aib dreptul de a se asocia liber cu ceilali1. Libertile gndirii i gsesc o continuare natural n libertile de aciune social i politic, care permit omului, fiin social, s exercite anumite activiti la nivel de grup , n general, s participe la viaa politic i economic a cetii. Aceste liberti sunt individuale din perspectiva titularilor lor, dar, spre deosebire de celelalte, analizate anterior, modul lor de exercitare este colectiv; ele sunt liberti de aciune colectiv. n ceea ce privete partidele politice, asocierea n vederea nfiinrii acestora, reprezint o manifestare a dreptului la asociere, ca i nfiinarea sau afilierea la sindicate. Dreptul de asociere se manifest ns nu numai la nfiinarea unei structuri, ci protecia acestui drept se ntinde pe toat perioada existenei respectivei structuri, o eventual dizolvare a acesteia, dispus de autoritile statale trebuie s fie conform legii. De asemenea, acest drept vizeaz i posibilitatea individului de a nu adera la o anumit structur, partid politic sau sindicat. Exercitarea dreptului de asociere nu poate fi restrns dect n puterea legii i numai atunci cnd acestea constituie msuri necesare ntr-o societate democratic, pentru aprarea securitii naionale, siguranei publice, aprarea ordinii i prevenirea infraciunilor, pentru protecia sntii i a moralei sau a drepturilor i libertilor altora. ntr-o decizie3 a sa, Marea Camer a Curii Europene a Drepturilor Omului s-a pronunat n favoarea dizolvrii unui partid politic (Partidul Pros -peritii Refah Partisi), cu motivarea c un partid politic poate avea ca obiectiv efectuarea de modificri n ordinea legislativ i constituional a unui stat cu condiia de a utiliza mijloace panice i ca msurile propuse s corespund principiilor democratice. n spe, partidul dizolvat nu corespundea nici uneia din aceste condiii, printre obiectivele sale fiind instaurarea, chiar cu folosirea forei , a unui sistem multijuridic bazat pe religia fiecruia i aplicarea legii islamice Sharia. Drepturile reprezentatntilor muncitorilor la intreprinderi. In multe tari la intreprinderi functioneaza nu doar sindicatele dar si organe alese de muncitori (collective de munca). Drepturile reprezentantilor, muncitorilor la intreprindere o apara Conventia OIM nr. 135. Conform acestei conventii, reprezentatii muncitorilor trebuie sa beneficieze de dreptul la aparare de la orice actiune care ar putea provoca pagube materiale, inclusive concedierea in legatura cu activitatea lor.

Dreptul la contractile colective. Actele ONU nu prevad dreptul la tratative collective si la incheierea contractelor collective. Conventia nr. 98 stipuleaza dreptul tratativelor collective si a dedicate acestui fapt art.4 care spune: acolo unde este necesar se ia masuri ce corespund prevederilor statutului in scopul aplicarii procedurii de ducere a tratativelor, in mod benevol, intre antreprenor si organizatiile muncitorilor in vederea reglementarii conditiilor de munca prin incheierea contractelor colective. Conventia nr. 154 cuprinde toate domeniile activitatii economice, cu exceptia armatei si politiei; in afara de aceasta legislatia nationala poate stabili diferite metode de folosire a conventiei cu privire la serviciul de stat. Dreptul la greva. Dreptul la greva la nivel international este consfintit in Pactul international cu privire la drepturile economice, social-culturale si in Carta Sociala Europeana. In actele OIM nu este prevazut dreptul la greva, dar, cum presupun organelle de control si supraveghere la ale OIM acest drept reiese din Conventia nr. 87. Dupa cum se vede, nu este posibila folosirea efectiva a acosierii libere la interzicerea dreptului la greva; astfel greva este un mijloc legal de aparare a intereselor salariatilor.

3. Colaborarea social a organizaiilor i patronilor. Metodele panice de soluionare a litigiilor de munc

Acrivitatea initiala de baza a OIM, baza ei ideologica au fost si ramin ideile cooperarii sociale in sfera muncii si relatiilor de munca in primul rind sub forma de cooperare seiciala bilaterala si trilaterala, sau, dupa terminologia incetatenita, a bipartitismului si tripartitismului. Bipartitismul se bazeaza pe relatia strinsa benevola, independent si de egalitate a partilor; organizatiile muncitorilor si antreprenorilor in timpul elaborarii si utilizarii normelor de munca atit nationale, cit si international, precum si la solutionarea litigiilor de munca. Daca aceasta colaborare se infapruieste cu participarea a 3 parti: organizatiile de muncitori, antreprenori si reprezentantii puterii de stat, atunci e vorba de tripartitism.

Bipartitismul si tripartitismul constituie nu numai o conceptie ideological, dar si modelul de comportare a participantilor la relatiile collective de munca, confirmat de standardele de drept internationale. Ele include normele de colaborare intre antreprenori si muncitori la nivelul intreprinderii (Recomandatiile nr 94 si nr.129). Recomandatia nr. 92 cheama statele sa creeze organe de conciliere benevola in scopul preintimpinarii si solutionarii conflictelor de munca. In aceste organe trebuie sa intre un numar egal de reprezentanti ai antreprenorilor si muncitorilor. Procedura de impacare trebuie sa fie gratuita si operative. Termenul examinarii litigiilor de munca se reduce la minim. Procedura cincilierii poate incepe din initiativa unei parti in litigiu sau din partea organului de impacare. Recomandatia contine o importanta indicatie: procedurile indicate in ea nu pot si talmacite ca limitare a dreptului la greva. Recomandatia nr.130 contine reguli despre examinarea plingerii individuale a lucratorului referitor la litigiile individuale cu caracter juridic. Procedura de solutionare stabilita in Recomandatie consta din citeva tentative: la inceput trebuie sa fie facute incercari de a reglementa plingerea prin convorbiri directe intre lucratorii cointeresati si conducatorul nemijlocit. Daca aceste incercari nu duc la impacare sau daca aceasta metoda nu e convenabila lucratorului, atunci el transmite plingerea in una sau mai multe instante, in corespundere cu regulile prevazute in contractele colective. Procedura examinarii litigiului trebuie sa fie cit mai simpla si rapida, iar formalitatile minime. In cazurile cind incercarile de a reglementa plingerea la intreprindere nu au success, litigiul poate fi actionat in organul de judecata sau solutionat cu ajutorul altor procedure prevazute in contractile colective, precum si prin arbitraj benevol.

4. Rolul Organizaiei Internaionale a Muncii n politica internationala

Fara indoiala, crearea locurilor de numca in orice tara a deveint o problema primordiala si, din aceste considerente, una dintre cele mai importante examinate de OIM.

Conform datelor statistice, in prezent aproximativ 30% din populatia mondiala apta de munca nu este antrenata in procesul de productie. Mai mult de 120 milioane de oameni sint inregistrati ca someri; aproximativ 700 milioane au ocupatie partial. In prezent, insa aceasta problema afecteaza nu numai statele in curs de dezvoltare. Statele a caror economie este dezvoltata, care 20 de ani in urma au atins un progress considerabil in ceea ce priveste antrenarea in cimpul de munca si care considerau ca pot sustine, astazi s-au ciocnit de o crestere rapida a somajului pina la 8,5%, dar in unele state luate in particular acest numar a anuns la 20%. Care este rolul OIM in politica internationala? Pentru a influenta solutionarea problemelor sociale, aparute in urma liberalizarii economiei mondiale, bunaoara ocuparea bratelor de munca, lichidarea somajului , ridicarea nivelului de trai, OIM trebuie sa-si asume rolul de promotor in traducerea in viata fiecarei tari a legislatiei international cu privire la dreptul muncii. Reiesind din aceste considerente si conform statutului sau, OIM este obligata sa cerceteze minutios toate programele economice si financiare la nivel international, OIM are dreptul, dupa exprimarea acestor programe, sa elaboreze sis a propuna recomandari esentiale privitor la problemele vizate. Insa, desi e investita cu vaste imputerniciri, trebuie mentionat faptul ca pina in present OIM nu a acordat suficienta atentie acestor obligatiuni ale sale. Conform Declaratiei de la Philadelphia, OIM nu intotdeauna a reusit sa faca fata obligatiilor sale din mai multe cauze: nedorinta statelor-membre ale ONU ca OIM sa le influenteze politica economica; lipsa de autoritate in comunitatea international. Pentru ca OIM sa se situeze ferm pe pozitia de legiuitor international, ea urmeaza sa cucereasca increderea statelor-membre pe calea conlucrarii si dialogului politic cu fiecare tara in parte. Dar aceasta depinde de capacitatea OIM de a influenta procesul legislative si solutionarea problemelor social-economice. Trebuie amintit faptul ca in 1944 la Conferinta din Philadelphia a fost propusa spre adoptare rezolutia in care se mentioneaza: Pentru ca Conferinta mondiala a muncii sa-si poata indeplini obligatiile sale referitor la examinarea minutioasa a masurilor economice si financiare din punctual de vedere al laturii sociale, directorul Biroului International al Muncii in fiecare aneste obligat sa prezinte Conferintei o comunicare despre orientarile principale in dezvoltarea economiei si finantelor, despre mentinerea ocuparii totale a bratelor de munca, precum si despre ridicarea nivelului de trai. Si, in sfirsit, oare este posibil ca OIM sa capete o autoritate in comunitatea international?

Este clar ca modificarea sistemultui international necesita un mechanism anumit care i-ar facilita participarea la reglarea politicii sociale. OIM are posibilitati unicale pentru indeplinirea acestui rol. Structura ei tripartita, mecanismul de elaborare a normelor si controlul asupra aplicarii lor, principiile ce le apara, precum si practica sa de lucru operativ o plaseaza pe un loc privilegiat in raport cu comunitatea internationala.