Psihologia mulțimilor

Prefață

Ansamblul caracteristicilor comune pe care ereditatea le impune tuturor indivizilor unei rase este sufletul acestei rase. Dar, atunci când mai multe astfel de persoane sunt adunate în mulțimi pentru a acționa, observația arată că, din însăși fuziunea acestora, rezultă anumite caracteristici psihologice noi, care se suprapun peste caracteristici rasiale, și care uneori diferă profund.

Mulțimile organizate au jucat întotdeauna un rol important în viața națiunilor; dar acest rol nu a fost niciodată mai important ca în prezent. Acțiunea inconștiență a mulțimilor substituindu-se activității conștiente a indivizilor, este o caracteristică esențială a veacului prezent.

Studiul mulțimilor se poate face exclusiv cu metode științifice, apelând la o metodă și lăsând deoparte părerile subiective, teoriile și doctrinele. Aceasta este singura modalitate de a ajunge să descoperi fragmente de adevăr, mai ales atunci când este vorba de o problemă care agită puternic spiritele. Omul de știință care încearcă să descopere un fenomen nu trebuie să fie preocupat de faptul că rezultatele sale pot ofensa.

Astfel se poate ajunge la concluzii aparent contradictorii. De exemplu, inferioritatea mentală extremă a mulțimilor, inclusiv a grupărilor de elită, în contrast cu ideea că este periculos să te legi de organizația lor.

Observația cea mai atentă a faptelor istoriei a arătat întotdeauna că, organismele sociale fiind la fel de complicate ca și toate celelalte ființe, nu stă deloc în puterea noastră să le supunem dintr-o dată la unele schimbări profunde. Natura este uneori radicală, dar niciodată așa cum ne așteptăm să fie, și de aceea mania pentru reforme mari este cea care are cele mai fatale rezultate pentru un popor, oricât de excelente ar putea părea teoretic aceste reforme. Ele nu vor fi utile decât dacă ar fi posibil să schimbe instantaneu sufletul națiunilor. Dar, doar timpul are o astfel de putere. Ceea ce reglementează oamenii sunt ideile, sentimentele și moravurile, lucruri care sunt în noi înșine. Instituțiile și legile sunt manifestarea sufletului nostru, expresia nevoilor sale. Instituțiile și legile nu îl pot schimba acționând asupra lui.

Studiul fenomenelor sociale nu poate fi separat de cel al oamenilor asupra cărora au acționat. Filozofic vorbind, aceste fenomene pot avea o valoare absolută; practic ele au doar o valoare relativă.

Trebuie deci ca, studiind un fenomen social, să se ia în considerare în mod succesiv sub două aspecte foarte diferite. Se poate vedea astfel că învățăturile rațiunii pure sunt adesea contrare celor ale rațiunii practice. Nu există date, nici măcar fizice, care să infirme această distincție. Din punctul de vedere al adevărului absolut, un cub, un cerc sunt figuri geometrice invariabile, riguros definite de anumite formule. Din punctul de vedere al ochiului nostru, aceste forme geometrice pot lua mai multe forme diferite. Perspectiva poate transforma, într-adevăr, cubul în piramidă, cercul în elipsă sau linie dreaptă; iar aceste forme fictive sunt mult mai importante de luat în considerare decât formele reale, dat fiind că acestea sunt singurele pe care le vedem, și că fotografia sau pictura se pot reproduce. Irealul este în unele cazuri mai real decât cazul real. Includerea obiectelor cu formele lor geometrice exacte ar denatura natura și ar face-o de nerecunoscut. Dacă presupunem o lume a cărei locuitori nu pot decât să copieze sau să fotografieze obiecte, fără a avea posibilitatea de a le atinge, ei și-ar face doar eventual cu mare greutate o idee exactă a formei lor. Cunoașterea acestei forme, accesibilă numai unui număr mic de oameni de știință, nu prezintă, într-adevăr, decât un interes foarte scăzut.

Filosoful care studiază fenomenele sociale ar trebui să aibă permanent în vedere că pe lângă valoarea lor teoretică ele au și valoare practică, și că, având în vedere evoluția civilizației, aceasta din urmă este singura care are o oarecare importanță. O astfel de constatare trebuie să îi facă foarte prudenți în concluzii.

Sunt și alte motive care contribuie la această rezervă. Complexitatea faptelor sociale este de așa natură încât este imposibil să se abordeze întregul lor ansamblu, și să se anticipeze efectele influenței lor reciproce. De asemenea, se pare că în spatele faptelor vizibile, uneori se ascund mii de cauze invizibile. Fenomenele sociale vizibile par a fi rezultatul unei munci inconștiente imense, inaccesibilă cel mai adesea în analiza noastră. Se pot compara fenomenele undelor perceptibile care ajung la suprafața oceanului cu frământările subterane din acea zonă, pe care noi nu le știm. Observate în cele mai multe dintre acțiunile lor, mulțimile dau dovadă, de obicei, de o mentalitate inferioară extremă; dar există și alte acte în care acestea par ghidate de către acele forțe misterioase pe care anticii le-au numit soarta, natura, providența, și pe care noi le numim vocea celor morți, și a cărei putere nu o putem ignora, cu toate că nu cunoaștem esența lor. Se pare uneori că în cazul națiunilor există forțe latente care le ghidează, Ce este, de exemplu, mai complicat, mai logic, mai minunat decât o limbă? Și de unde apare acest lucru atât de bine organizat, atât de subtil, dacă nu din sufletul inconștient al mulțimii? Academiile cele mai învățate, gramaticienii cei mai prețuiți, nu fac decât să înregistreze în mod penibil legile care guvernează aceste limbi, și ar fi total incapabili să le creeze.

Chiar și pentru ideile geniale ale oamenilor mari, suntem siguri că acestea sunt în mod exclusiv activitatea lor? Fără îndoială că ele sunt întotdeauna create de minți solitare; dar miile de boabe de praf care formează aluviul unde aceste idei au germinat, nu este sufletul mulțimilor cel care le-a pregătit?

Mulțimile, fără îndoială, sunt mereu inconștiente, dar această inconștiență este, probabil, unul dintre secretele puterii lor. În natură, ființele se supun exclusiv instinctului, desfășurând acțiuni a căror complexitate minunată ne uimește.

Rațiunea este ceva prea nou în umanitate, și prea imperfectă deocamdată pentru a ne dezvălui legile inconștientului și mai ales pentru a le înlocui. În toate acțiunile noastre partea de inconștient este imensă iar cea rațională foarte mică. Inconștientul acționează ca o forță necunoscută.

Deci, dacă vrem să rămână în limitele înguste dar sigure a lucrurilor pe care știința le pot cunoaște, și să nu ne rătăcim în domeniul conjecturilor vagi și a ipotezelor zadarnice, este suficient să observăm fenomenele accesibile pentru noi, și să ne limităm la această constatare. Orice concluzie trasă din observațiile noastre este adesea prematură, pentru că în spatele fenomenelor pe care le vedem, există altele pe care le vedem greșit, și poate chiar în spatele lor sunt altele pe care nu le vedem deloc.

Introducere: Vremea mulțimilor

Evoluția perioadei actuale - Marile schimbări ale civilizației sunt rezultatul schimbărilor în gândirea oamenilor - Credința modernă la mâna mulțimilor - Ea transformă politica tradițională a statelor - Cum se produce apariția claselor populare și cum se exercită puterea lor - Consecințele necesare ale puterii mulțimilor - Ele pot exercita doar un rol destructiv- Prin ele se completează dizolvarea civilizațiilor care devin prea perimate - Ignoranța generală a psihologiei mulțimilor - Importanța studiului mulțimilor pentru legislatori și oameni de stat

Marile cataclisme care preced schimbări ale civilizațiilor, cum ar fi căderea Imperiului Roman și fondarea Imperiului arab, de exemplu, par, la început, determinate în principal de transformările politice considerabile: invazii ale popoarelor sau reveniri ale unor dinastii. Dar un studiu mai aprofundat al acestor evenimente arată că în spatele cauzelor lor aparente cauza reală este cel mai adesea o schimbare profundă în ideile oamenilor. Adevăratele frământări istorice nu sunt cele care ne uimesc prin grandoarea și violența lor. Singurele modificări semnificative, cele în care apare reînnoirea civilizațiilor, sunt când se dezvoltă idei, concepte și credințe. Evenimentele memorabile ale istoriei sunt efectele vizibile ale schimbărilor invizibile din mintea oamenilor. Aceste evenimente mari apar atât de rar întrucât nu este nimic mai stabil la o rasă ca fondul ereditar al spiritului ei.

Epoca actuală este una dintre acele momente critice, când gândirea oamenilor este pe cale să se transforme.

Doi factori fundamentali stau la baza acestei transformări. Primul este distrugerea credințelor religioase, politice și sociale, de unde derivă toate elementele civilizației. Al doilea este crearea condițiilor de viață și de gândire complet noi, ca urmare a descoperirilor științei moderne și industriei.

Ideile din trecut, cu toate că sunt distruse pe jumătate, fiind încă foarte puternice, și ideile care să le înlocuiască fiind în proces de formare, epoca modernă este o perioadă de tranziție și anarhie.

În această perioadă, în mod inevitabil un pic haotică, nu este ușor de spus acum ce va veni într-o zi. Care sunt ideile fundamentale pe care se vor clădi societățile care ne vor succeda? Nu știm încă.

Dar ceea ce, încă de pe acum, vedem clar, este că, pentru organizarea lor, ele vor trebui să ia în calcul o nouă putere, ultimul suveran al epocii moderne: puterea mulțimilor. Pe ruinele atâtor idei, considerate adevărate odată și care au murit astăzi, dintre atât de multe puteri pe care revoluțiile le-au distrus în mod succesiv, această putere este singura care a crescut, și care pare probabil să absoarbă în curând pe celelalte. În timp ce toate credințele noastre antice se clatină și dispar, când coloanele vechi ale societăților se prăbușesc rând pe rând, puterea mulțimii este singura forță care nu este amenințată de nimic și al cărui prestigiu crește continuu. Epoca în care intrăm este cu adevărat VREMEA MULȚIMILOR.

Doar cu un secol în urmă, politica tradițională a statelor și rivalitățile prinților au fost principalii factori ai evenimentelor. Opinia mulțimilor aproape că nu conta, ba chiar în cele mai multe cazuri nu conta deloc. Astăzi, tradițiile politice, tendințele individuale ale suveranilor, rivalitățile lor sunt cele care nu mai contează, și, în schimb, vocea mulțimilor a devenit predominantă. Ea dictează regilor cum să conducă, și pe ea încearcă ei să o audă. Destinele națiunilor nu se mai pregătesc în consiliile principilor, ci în sufletul mulțimilor.

Intrarea claselor populare în politică, adică, în realitate, transformarea lor progresivă în clase conducătoare, este una dintre caracteristicile cele mai importante ale epocii noastre de tranziție. Acest lucru nu s-a petrecut în realitate prin vot universal, atât de puțin influent pentru o lungă perioadă de timp, și un control inițial foarte ușor. Puterea mulțimilor a crescut treptat la început prin răspândirea unor idei care s-au implantat lent în spirite, și apoi prin asocierea treptată a indivizilor pentru a se ajunge la realizarea de concepții teoretice. Prin asociere și conștientizarea puterii lor, mulțimile au reușit să formeze idei, dacă nu foarte corecte, cel puțin foarte apropiate de interesele lor. Ele au înființat sindicate, în fața cărora toate puterile au capitulat rând pe rând, burse ale locurilor de muncă, care, în ciuda tuturor legilor economice, tind să reglementeze condițiile de muncă și salariile. Ele au trimis în adunările guvernamentale reprezentanți lipsiți de orice inițiativă, de orice independență, reducându-i de multe ori la simpli purtători de cuvânt ai comitetelor care i-au ales.

Astăzi, revendicările mulțimilor devin din ce în ce mai clare, și nu fac altceva decât să distrugă complet societatea actuală, să o aducă înapoi la acel comunism primitiv care era starea normală a tuturor grupurilor înainte de începuturile civilizației. Limitarea orelor de lucru, exproprierea minelor, căilor ferate, fabricilor și solului; distribuția egală a tuturor produselor, eliminarea tuturor claselor superioare în beneficiul claselor populare, etc. Cam așa arată aceste revendicări.

Deși cu capacități reduse de motivare, mulțimile sunt, dimpotrivă, foarte capabile de acțiune. Prin organizarea lor actuală, forța lor a devenit imensă. Dogmele pe care le vedem născându-se vor avea în curând puterea dogmelor vechi, adică forța tiranică și suverană care le pune la adăpostul contestării. Dreptul divin al mulțimilor va înlocui dreptul divin al regilor.

Scriitori favorizați de burghezie, cei care reprezintă cel mai bine ideile sale oarecum înguste, vederile sale puțin cam înguste, scepticismul său cam sumar, egoismul său uneori cam excesiv, au intrat bine în panică văzând cum crește noua putere, și, pentru a lupta împotriva tulburării minții, au adresat apeluri disperate către forțele morale ale Bisericii, atât de disprețuită de ei până atunci. Ei ne vorbesc despre falimentul științei, și, cu căință, ne amintesc de învățăturile adevărurilor revelate. Dar acești noi convertiți uită că este prea târziu. Dacă într-adevăr au fost atinși de har, el nu poate avea oricum aceeași putere asupra sufletelor prea puțin conștiente de preocupările care asaltează aceste devoțiuni recente. Mulțimile nu mai doresc în prezent zei pe care ei înșiși nu i-au vrut ieri și au ajutat la distrugerea lor. Nu există putere divină sau umană care să poată forța râurile să urce înapoi la izvoarele lor.

Știința nu a dat niciun faliment și nu are nimic de a face nici cu anarhia actuală a minților nici cu noua putere care crește în mijlocul acestei anarhii. Ea ne-a promis adevărul, sau cel puțin cunoașterea relațiilor pe care inteligența noastră le poate înțelege; niciodată nu ne-a promis pace sau fericire. Indiferentă în mod suveran față de sentimentele noastre, ea nu ne aude lamentările. Este treaba noastră să trăim cu ea, deoarece nimic nu ar putea aduce înapoi iluziile puse de ea pe fugă.

Simptomele universale, vizibile la toate națiunile, ne sugerează creșterea rapidă a puterii mulțimilor, și nu se întrevede că această putere se va diminua curând. Va trebui să acceptăm aceasta ca un dat.

Orice disertație împotriva acestei idei nu reprezintă decât cuvinte goale. Desigur, este posibil ca această creștere a puterii mulțimilor să marcheze una dintre etapele finale ale civilizațiilor occidentale, o revenire completă la acele perioade de anarhie confuze care par să preceadă întotdeauna nașterea fiecărei societăți noi. Dar cum să o împiedicăm?

Până în prezent, mulțimile au avut un rol foarte clar în toate marile colapsuri ale vechilor civilizații. Într-adevăr, rolul determinant al mulțimilor nu este