Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Habsburgi, Windsori, Romanovi, Hohenzollerni, familii regale ale Belgiei, Olandei, Italiei, Iugoslaviei, Bulgariei, României sau Greciei – monarhiile europene s-au aflat în inima celor două Războaie Mondiale.
Într-o incursiune istorică fascinantă, punctată de portrete, anecdote, momente-cheie, întâlniri decisive, jocuri de alianțe, Jean des Cars ne introduce în culisele curților europene prinse în vârtejul celor două conflagrații care au zguduit secolul al XX-lea.
„Jean des Cars, eminent specialist al marilor dinastii europene, realizează – țară după țară, deceniu după deceniu – un expozeu al faptelor istorice marcante, construind o lucrare plină de vivacitate și bine documentata, o lectura cu atât mai captivanta, cu cât cele aproape 170 de subcapitole care o compun istorisesc, fiecare în parte, o adevărată poveste." - Le Figaro Magazine
„Una dintre cele mai bune cărți ale autorului și un succes de librărie: urmărim pe parcursul acestor conflicte comportamentele monarhilor, majoritatea înrudiți între ei. Un secol de istorie a marilor familii, a destinelor europene, iar pentru Europa de Est, o memorie regăsită." - Valeurs Actuelles
În vara lui 1914, Europa este majoritar monarhică: din douăzeci și două de state, nouăsprezece sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Astăzi, nu au mai rămas decât zece. Primul Război Mondial provoacă prăbușirea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulberă patru regate (Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria).
Cine erau acești suverani? Dar femeile care le împărtășeau destinul?
De la ambiție la orbire, de la curaj la slăbiciune, de la gelozie la abnegație, care au fost triumfurile și eșecurile lor? Cum și-au trăit gloria, dramele, cum s-au confruntat cu ascensiunea extremismelor interbelice, cu apariția totalitarismelor? Erau conștienți de consecințele gesturilor lor? Sau au fost incapabili să stopeze avansul naționalismelor? Care au fost viețile lor personale, iubirile și pasiunile secrete? Acești monarhi, care se vor alia, se vor înfrunta și uneori trăda, sunt toți înrudiți, uniți prin legături de sânge și matrimoniale. Astfel, „războiul regilor" va fi o incredibilă reglare de conturi familială – la scară continentală, apoi mondială.
Related to Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale
Related ebooks
Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea Rating: 4 out of 5 stars4/5Neveste de nazisti Rating: 5 out of 5 stars5/5Sissi, împărăteasa Austriei Rating: 5 out of 5 stars5/5Potsdam Rating: 3 out of 5 stars3/5Trenul Lui Lenin Rating: 5 out of 5 stars5/5Primul Razboi Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratings23 august 1939-1944. România și proba bumerangului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlanul Marshall: Zorii Războiului Rece Rating: 5 out of 5 stars5/5Al Doilea Război Mondial - 09 - Normandia 1944 Rating: 5 out of 5 stars5/5365 de zile care au marcat istoria omenirii Rating: 5 out of 5 stars5/5Umbre peste Europa. Democratie si totalitarism in secolul XX Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 05 - Vimy 1917 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSteagul roșu Rating: 5 out of 5 stars5/5Titani Ai Istoriei. Gigantii Care Ne-Au Modelat Lumea Rating: 4 out of 5 stars4/5Scurtă istorie a Italiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNapoleon. Viață, moștenire, imagine: o biografie Rating: 5 out of 5 stars5/5In pat cu regina Rating: 4 out of 5 stars4/5Cei Invinsi Rating: 4 out of 5 stars4/5Primul Razboi Mondial. O scurta istorie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVisul imperial. Ascensiunea și căderea puterilor globale. 1400–2000 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIalta Rating: 5 out of 5 stars5/5CONCILIEREA CU HITLER Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 02 - Verdun 1916 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 03 - Somme 1916 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRiviera lui Chanel Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTrecutul la judecata istoriei Rating: 5 out of 5 stars5/5Jurnal Rating: 4 out of 5 stars4/5Al Doilea Război Mondial. O scurtă istorie Rating: 5 out of 5 stars5/5Campanii și bătălii - 02 - Războiul Peloponesiac 431–404 î.Hr. Rating: 0 out of 5 stars0 ratings1000 De Întrebări Și Răspunsuri. Al Doilea Război Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Wars & Military For You
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL: Acțiuni militare, politice și diplomatice - Cronologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSiajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsStrania istorie a armelor secrete germane Rating: 0 out of 5 stars0 ratings1000 De Întrebări Și Răspunsuri. Al Doilea Război Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Razboi Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArnhem: Bătălia podurilor Rating: 5 out of 5 stars5/5TICĂLOȘII UITAȚI AI FRONTULUI DE EST Rating: 0 out of 5 stars0 ratings50 de idei pe care trebuie sa le cunosti - Istorie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 01 - Marna 1914 Rating: 5 out of 5 stars5/5Al Doilea Razboi Mondial Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCredința în Zona de Luptă: O Călătorie de Luptă, Perseverență și Triumf Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEu Nu Sunt Dracula: Eu Nu Sunt Dracula, #1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMonștri. Cele mai malefice personalități istorice de la Osama bin Laden Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCampanii și bătălii - 02 - Războiul Peloponesiac 431–404 î.Hr. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 09 - Amiens 1918 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsConceptul strategic al NATO (1949-2009) Rating: 5 out of 5 stars5/5Primul Război Mondial - 07 - Messina 1917 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCampanii și bătălii - 05 - Spartacus și Razboiul Sclavilor 73–71 î.Hr. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAl Doilea Război Mondial - 03 - Sevastopol 1942 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsStalin: Omul de oțel Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimul Război Mondial - 06 - Cambrai 1917 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsStalingrad Rating: 4 out of 5 stars4/5Furtuna războiului. Rating: 4 out of 5 stars4/5Primul Război Mondial - 02 - Verdun 1916 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAl Doilea Război Mondial - 07 - Kursk 1943 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHitler și teoriile conspirației. Al Treilea Reich și imaginația paranoidă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCampanii și bătălii - 03 - Alexandru cel Mare. Campaniile din 336–323 î.Hr. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIUNIE 1941. DIAGNOSTIC FINAL Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAl Doilea Război Mondial - 10 - Berlin 1945 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCampanii și bătălii - 06 - Prima cruciadă 1096–1099 Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale
3 ratings0 reviews