Emigrația albă și Biserica Rusă pe teritoriul României Socialiste, 1950-1952

Documentele publicate sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române au fost structurate în două părți: Emigrația albgardistă și Biserica Rusă din București. Prima parte cuprinde răspunsul direcțiilor regionale la Ordinul Direcției Generale a Securității Statului nr. 354/81558 privind albgardiștii din raza acestora de competență, iar cea de a doua – materiale ale Direcției Regionale a Securității București despre personalul, emigranții și refugiații care frecventează Biserica Rusă. Sursele relevă destinul, starea de spirit și materială a foștilor membri ai armatelor ruse și ucrainene stabiliți în România, supraviețuitori ai celor două războaie mondiale, liderii fiind deja arestați.

Din sinteza informativă a Direcției Regionale a Securității Bacău din 27 octombrie 1951:

„În urma acțiunilor contrarevoluționare desfășurate în tânărul Stat Sovietic de către bandele conduse de Denikin, Kerenski și Vranghel, bande ce au fost distruse de către tânăra Armată Roșie Sovietică și alungate peste granițele Statului Sovietic, și în țară la noi au venit o serie de elemente ce au făcut parte din aceste armate, care și-au stabilit domiciliul în diferite orașe ale țării noastre, unde sub regimul burghezo-moșieresc ce se afla în acel timp la cârma țării noastre au găsit azil și ocrotire.

Astfel și în regiunea Bacău din aceste elemente identificate până în prezent sunt în număr de 6 persoane, și anume: Mateevski Konstantin, în prezent domiciliat în Piatra-Neamț, de profesie electrician și mecanic, angajat în această funcție la Sovromlemn Piatra-Neamț; Petrovski Vasile, fost colonel de artilerie și aviație în armata albă a lui Vranghel, în prezent domiciliat în Piatra-Neamț, fiind angajat ca magazioner la fabrica Bistrița din Piatra-Neamț; Galinișcenko Alexandru, domiciliat în Piatra-Neamț, fără ocupație, în prezent fiind bătrân; Kazimirov Mark, de profesie șofer angajat în această calitate la fabrica „Reconstrucția“ Piatra-Neamț, fost ofițer în Armata Albă ucraineană, în prezent lucrează ca tâmplar, și Babici Ifrim, fost ofițer în armata lui Vranghel, actualmente domiciliat în comuna Tarcău, raionul Piatra-Neamț, cu serviciul la Sovromlemn.

În legătură cu susnumiții trebuie să arătăm că dacă în trecut existau unele relații de prietenie între dânșii, întâlniri în care își reaminteau cu plăcere de trecutul lor, astăzi, fiind elemente bătrâne, nu se mai observă aceste legături, mai ales că majoritatea sunt căsătoriți cu cetățence române și parte dintre dânșii au chiar și copii.

De asemeni, din cele cunoscute de noi rezultă că aceștia nu întrețin legături prin corespondență cu străinătatea și nici cu elementele dubioase și dușmănoase din locurile unde trăiesc ei. S-a putut constata că aceste elemente sunt extrem de fricoase ca nu cumva să vină o dispoziție care să-i pună în situația să se întoarcă în URSS, obligați. Comentarii în acest gen au fost extrem de multe în rândurile lor, în special între anii 1945-1946, când ei credeau sigur că vor fi evacuați din țara noastră și trimiși în Uniunea Sovietică. Totuși și în prezent, deși bătrâni, există și în rândurile lor unele comentarii și nemulțumiri, pe care însă și le arată în anturajul restrâns pe care eventual îl au.“