De la filosofie la psihanaliză și retur
5/5
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir
La Facultatea de Filosofie din București unde eram studenți exista pe atunci multă libertate în alegerea cursurilor pe care doream să le urmăm. Se afișa la începutul anului universitar o listă a cursurilor obligatorii și opționale, acestea din urmă fiind majoritare. Așa am descoperit cursul de Psihanaliză filosofică al profesorului Vasile Dem. Zamfirescu, despre care știam vag că fusese unul dintre discipolii lui Constantin Noica. Atmosfera de libertate în care ne mișcam se regăsea în totalitate aici. Cursul ne interesa atât prin conținutul lui — care adolescent n-a fost fascinat de psihanaliză! — cât și prin rigoarea și claritatea expunerii. Deși nu mai predase până atunci, Vasile Dem. Zamfirescu era cu adevărat profesor. Seminariile erau însă ale noastre. Aici se iscau polemici, se propuneau interpretări insolite, se scriau și se citeau eseuri inspirate de noile probleme și lecturi. De obicei depășeam limitele temei propuse, astfel încât totul ar fi putut degenera într-un dialog al surzilor sau în divagații sterile dacă n-ar fi existat polul magnetic: profesorul. Nu numai că el aducea, cu mult tact, discuția pe făgașul normal, la obiect, dar opiniile noastre, oricât de îndrăznețe, vizau direct sau indirect aprobarea lui. Aceasta uneori venea, alteori nu, dar ceea ce conta pentru noi era faptul de a ne ști ascultați. Simțeam că el poate să vadă în spusele noastre sau dincolo de ele personalitatea noastră întreagă. De aceea voiam să dăm totul în acele seminarii care treceau atât de repede, deși discuțiile se prelungeau în pauze și după încheierea lor.
Related to De la filosofie la psihanaliză și retur
Related ebooks
Cutia lui Skinner Rating: 0 out of 5 stars0 ratings50 de clasici. Psihologie Rating: 3 out of 5 stars3/5Filosofia inconstientului Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihicul politic Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO Volta: de la ratiune inspre emotii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArta de a fi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlimbari printre idei si emotii 2013-2014: Eseuri si alte scrieri pentru suflet Rating: 5 out of 5 stars5/550 De Clasici Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLimbajul uitat O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Spirit, imagini și înțelesuri Rating: 5 out of 5 stars5/5Tulburari ale Sinelui O abordare axata pe tipurile de personalitate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre psihanaliza. Ultima scriere a lui Freud Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCe-ar face Freud in locul tau? Cum ar rezolva cei mai mari psihoterapeuti problemele tale cotidiene Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologia Sinelui Prelegerile de la Institutul de Psihanaliza din Chicago Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe ce este adevărat budismul Rating: 5 out of 5 stars5/5Interpretarea basmelor Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihopatologia vietii cotidiene Despre uitare, greseli de vorbire, superstitie si eroare Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihoterapia Lui Dumnezeu Rating: 5 out of 5 stars5/5Din corespondența lui Descartes Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsExplicandu-i pe oameni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFreud neortodox Rating: 4 out of 5 stars4/5Misterul civilizației umane Rating: 5 out of 5 stars5/5CUM GANDESTE LUMEA. O istorie globală a filosofiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Inghite Platon, nu Prozac! Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre actele ratate Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum lucrez cu pacientii borderline Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Philosophy For You
Viata buna: O introducere in etica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArta și știința actorului: Strategii secrete corp-minte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia in Evul Mediu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncurcarea cuantică și inconștient colectiv. Fizica și metafizica universului. Noi interpretări. Rating: 4 out of 5 stars4/5Logica și gândirea critică în dezvoltarea personală Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPolitica: Introducere în Politologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria filosofiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncrederea in sine O filosofie Rating: 0 out of 5 stars0 ratings50 de clasici. Filosofie Rating: 3 out of 5 stars3/5Ce este filosofia antica? Rating: 5 out of 5 stars5/5Relații distructive Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 2 Rating: 5 out of 5 stars5/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Rating: 4 out of 5 stars4/5Dragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaton, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFemeile vin de pe Venus, barbatii de la baut Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsControlează-ți emoțiile: Evită sindromul de burnout Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCartea mică a filosofiei: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Pacea începe în noi Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia felina Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofii care au influențat dezvoltarea umanității Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia ca mod de viata: Sursele autenticitatii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLa drum cu Platon. Ce spun filosofii despre naștere, iubire, copii și ce se mai întâmplă pe drumul vieții Rating: 5 out of 5 stars5/5Eroi ai istoriei. O scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO MINTE LINIȘTITĂ. Învățături budiste pentru dobândirea păcii interioare Rating: 5 out of 5 stars5/5Misterul civilizației umane Rating: 5 out of 5 stars5/5Inghite Platon, nu Prozac! Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for De la filosofie la psihanaliză și retur
1 rating0 reviews